Îl iubesc. O să fie mai bine. Cred. Sper.

Acum câteva seri, stăteam întinsă în patul conjugal, în care de mai bine de doi ani dorm doar eu. Mă gândeam la relația noastră, la tot ce s-a schimbat de când au apărut copiii. Ne e greu, pentru că timpul nostru împreună, doar al nostru, e aproape inexistent. Pentru că suntem nedormiți. Pentru că puțina răbdare pe care o avem o acordăm copiilor, iar pentru noi înșine și pentru celălat rămâne foarte puțină. Pentru că ne lăsăm unul pe altul la coada listei de priorități.

Și mai ales pentru că fiecare dintre noi are atât de mare nevoie de celălalt în atât de multe feluri încât e imposibil, deocamdată, să ne ajungă realitatea puterilor noastre limitate. Avem nevoie ca celălalt să fie supraom, iar asta nu se poate. Și da, asta ne frustrează peste măsură.

Vreau de la el să-mi fie cel mai bun prieten. Să-i pot spune orice, iar el să știe să mă susțină. Vreau să-mi fie părinte, să mă aline și să mă îndrume când mi-e greu. Vreau să mă iubească necondiționat, ca pe copilul lui, în timp ce eu nu sunt sigură că-i pot da același lucru la schimb. Vreau să-mi fie soț și partener, vreau să-mi fie iubit, să-mi ofere siguranță, constanță, dar și pasiune, dorință, nebunie. Vreau să fie un tată bun pentru copiii noștri. În timp ce eu n-am timp, dispoziție sau putere să îi ofer nici măcar jumătate din câte îi cer.

Îl iubesc. N-am avut suficient timp înainte de copii să ne săturăm unul de altul. N-am apucat să ne cunoaștem, să ne iubim îndeajuns. Acum suntem într-o pauză, așa-mi place să mă gândesc, mă consolez cu asta. Copiii sunt mici, ne solicită mult, va fi mai bine. Vom dormi, ei vor deveni mai independenți, noi ne vom recăpăta timp, intimitate, dorința de a ne re-cunoaște.

Vreau să ne regăsim. Nu vreau să fim ca la început. Când nu știam nimic unul despre altul, era chimie, erau planuri, unele s-au împlinit, altele s-au năruit. Efervecența dintre noi s-a născut din mister, din necunoașterea celuilalt, din bănuieli și speranțe. Ne iubeam ca nebunii pentru că nu ne cunoșteam. Acum ne cunoaștem și ne iubim pentru ce știm unul despre altul, doar că procesul ăsta de cunoaștere a lăsat urme. Vreau să ne iubim în ciuda a tot, pentru tot ce-am aflat unul despre altul în călătoria relației noastre. Vreau să rămână un tată bun, prietenul meu, partenerul meu, părintele meu când mă doare, vreau să fie iubitul meu când rămânem doar noi, iar copiii dorm în camera vecină. Vreau să fiu pentru el prietenă, părinte, copil, iubită și partener în toate. Doar că nu pot acum.

Cred că nimic nu zdruncină la fel de puternic un cuplu ca apariția copiilor. E greu, n-o să vă spun altceva. Dar cred că trece. Sper.

Discutăm rar despre asta, mai mult ca să ne asigurăm unul pe altul că suntem în continuare aici, 100% implicați, fără nevoie de alte persoane să ne anime. Îmi doresc din suflet să fie de ajuns.

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi dac n-ar fi de ajuns.

shutterstock_231997309

Sursa foto preview: intimitate via Shutterstock.com

154 Comments

  • Ioana spune:

    Poate că ar fi bine să te lași ajutată puțin de bunicii copiilor, e frumos să vrei să le faci pe toate singură dar este teribil de greu.

    • Andreea Ilie spune:

      In conditiile in care asta se poate! La noi e sarbatoare cand putem lasa copilul la bunica, de obicei se intampla cand avem treaba, nu petru relaxare. Bunicii sunt pe principiul : l-ai facut, creste-l tu! Ceea ce e total egoist din partea lor, caci la randul lor ei au avut sustinere maxima de la bunici. Dar mno, asta e , bunici moderni, ce sa-i faci 🙂

    • Alexandra D spune:

      Bunicii nu sunt egoisti. Vor doar sa-si traiasca timpul asta pe care nu-l aveti voi acum , cum nu l-au avut nici ei la randul lor. Nu poti sa stai o viata doar sa cresti copii. Nici nu trece copilul de bacalaureat bine si hopa nepotii . Si stai tu mama sa-l cresti ca eu n-am timp. De aceea ei zic : tu l-ai facut , tu sa-l cresti! La modul ca atunci cand ai decis sa dai o viata , ai stiut ce te asteapta. Da , e frumos sa fii parinte tanar dar ce vina au bunicii?

    • Woolie spune:

      Lasa mai ca nu zice nimeni sa-l lasi la ei cu zilele si sa-l tii la tine doar in WE, e vorba de niste ore pe saptamana cat sa mai respire si parintii putin, pe mine ma lasau o vara intreaga si ei mor daca stau cateva ore?

    • Alexandra D spune:

      Unii bunici nu mai vor sa se implice pe motiv ca :
      -parintii in special mamele fac cu inimile daca bunicii fac aia si dreg aialalta
      -sunt trasi de urechi ca nu stiu cum sa aiba grija de nepoti ( da pe ei cine i-o fi crescut )
      -daca ii da ou , de ce nu-i da ciorba …etc
      -prea multe vaicareli din partea parintilor ca tot ce fac ei bunicii nu-i bine

      Si atunci daca tu ca parinte ai atatea de reclamat la adresa mea de bunic de ce ai mai avea nevoie de ajutorul meu?

    • Woolie spune:

      Eu vorbesc de exemplu de parintii mei care nu stau in localitate cu noi, sunt la vreo 200 km departare, ne vedem cand si cand, asa ca nu prea am pe ce sa le scot pe ochi ca nu prea stau cu nepotii. De cand am copilul cel mare tot i-am intrabat cand o sa-l ia in vacanta pe la ei. Au evitat si face copilul 6 ani acusica, ba ca nu o sa stea cu ei, ba ca au treburi…. !ciuperci! Acum le-am zis ca as vrea sa o duca la o salina, asa au promis, sper sa se tina de cuvant desi au mai zis ei… Nu sunt rai, nu ma intelege gresit, insa parca prea se lasa pe o ureche stiind ca ne ajuta ceilalti bunici. Dar cat?! Ma simt si aiurea fata de socri, sincer.

    • Alexandra D spune:

      Chestia asta cu cat fac unii si fac altii ma duce cu gandul fix la nuntile romanesti unde incepe sa se puna in balanta cat au dat unii si cat au dat altii 🙂

    • Woolie spune:

      Asta deja e problema ta :), a mea e alta

    • Andreea spune:

      O ba da, bunicii SUNT egoisti, cel putin ai nostri. Ei la randul lor au fost super ajutati de parintii lor, soacra-mea e singura acasa, inafara de servici de la 8 la 16 nu are alte obligatii si trebuie sa te rogi de ea sa stea cu copilul, in timp ce mama ei s-a ocupat super mult de copii, plus 3 luni ii tinea la tara vara cand erau mici. Iar mama mea e pensionara la nici 50 de ani ( nu de boala) si la fel, trebuie sa te rogi de ea sa stea ( in conditiile in care bunica mea o ajuta super mult, dreptu urmare a acetui fapt eu o vedeam ca pe o mama). Ma suna sa ma intrebe ce face cel mic si cand ii zic ca e racit si se simte naspa ma intreaba : unde e? Eu : la cresa , unde sa fie? Dar nu ar zice, hai ma mama, nu-l mai duce macar cand e bolnav, ca stau eu cu el…
      Si nu, nu le comentez la nimic in privinta mancarii sau altele, daca le-as mai zice si ceva cred ca nici zilele alea cand merg la nunti intr-un an nu ar mai sta.. So, bunici moderni, cum ziceam 🙂

    • Emma spune:

      Andreea, nasol..dar nu e cel mai gravi lucur din viata crede-ma. Fiecare judeca dupa ceea ce traieste :). La noi e invers, incearca sa se bage prea mult…multmai mult decat am avea nevoie. De genu. ma mut la voi …forever..pana fac 18 ani copiii..Adica nu vizite periodice, ceea ce e normal, nu nu…permanent. Si nimeni nu a cerut asta si noi nu vrem asta. na, extreme..altii nu vor sa stea deloc cu nepotii..altii vor sa se mute cu copiii in casa.

    • Emma spune:

      si clar ca vor sa isi impuna si stilul si ideile si mentalitatile legate de tot ce insemaan copii: de la orele de somn la educatie ..la clipele de alint..TOT. TOT comenteaza, TOT. na..vezi, ce misto mi se pare mie ca ai tai bunici nu au Chef sa se implice :))))

    • Emma spune:

      bine…mai ne ofera varianta sa ii lasam la ei acasa sa ii creasca. Nu ca sunt de treaba?:)) evident ca nu se intampla nici una nici alta..dar asta e subiect de discutii , de suparari. Asta e, e familia noastra, am vrea ajutor , dar limitat, nu se poate…asta e, prefer deloc.

    • Laura spune:

      Ca bine zici. Nu mai sunt bunicii de altădată

    • Laura spune:

      Mă refer la copilăria noastră când ne scotea bunica în parc sau când stăteam o vara întreaga la țară la bunici. Acum părinții nostrii sunt mai egoiști, și ai mei merg pe principiul „tu l-ai făcut, tu sa îl crești ” deși eu am fost crescuta se mamaie pana la 10 ani. Ehh….ăsta este, plătim bone, ducem copii la creșe, ce sa facem. Eu am noroc,mamaie încă este în putere, mă mai ajuta când am ceva urgent și nu am cu cine sa o las pe cea mică. Nu mi-a zis niciodată „nu pot”, fata de mama care îl ia pe nu în brațe de cum formulez întrebarea.

  • Ana spune:

    La noi, n-a mai functionat nimic. Poate pentru ca n-am stiut sa ne spunem ca suntem inca acolo si asta a facut ca relatia sa nu mai existe.
    Poate pentru ca lucrurile n-au functionat bine niciodata iar copilul doar a mutat atentia. N-am de unde sa stiu ce s-a intamplat pana la urma. Noi n-am comunicat niciodata eficient, a existat intotdeauna un blocaj pe care nu l-am putut depasi.
    Din pacate, suntem in proces de divort. Vrem amandoi sa ramanem prieteni pentru copilul nostru, sa-l crestem in continuare impreuna. Stiu ca-mi va fi greu, pentru ca sunt la 4500km de casa si n-am pe nimeni aici. De fapt, n-am pe nimeni nici in tara, pentru ca parintii mei nu sunt genul de oameni care sa-mi fie alaturi la bine si la greu, ci doar la bine.
    Dar viata merge mai departe si pana la urma fiecare dintre noi are dreptul la liniste si fericire.
    Oricum ar fi, important e copilul si linistea lui. Iar un copil nu are cum sa fie cu adevarat fericit intr-o atmosfera incordata, tensionata, gata oricand de explozie.

    • Bianca spune:

      Ana, sunt exact in situația ta. Am divorțat deja de 5 luni. Suntem ok pentru copii. Nici eu nu am părinți sa ma ajute, desi sunt la 40 de km de mine. Fii puternica, găsește-ti o prietena, o confidenta, un psiholog. Sa stii ca încetul cu încetul trece. Nu e usor. Uneori e greu sa fii doar tu si sa substitui celalalt părinte. Dar până la urma se liniștesc treburile. Tu sa iti găsești liniștea, ca atunci di cri fin jur vor fi liniștiti.

    • Nuka spune:

      Ma alătur si eu clubului fetelor divorțate. Putere!

  • Monica spune:

    In cazul nostru, copilul a exponentiat fericirea. Ne era bine in doi, dar statusem prea mult doar noi si deja era rutina. Bebe a facut bine cand a venit.
    In schimb am emotii din august cand vine surioara. Sper sa ne fie bine.

  • Mona spune:

    Frumos spus dar trist. Este ca si cum viata voastra de cuplu este in stand by asteptand vremuri mai bune. Daca pt voi este de ajuns asa, pentru mine personal, nu este. Faptul ca am un copil nu inseamna ca eu nu mai exist decat ca mama. Nu pot, nu as fi fericita deloc. Desi rolul de sotie, iubita s-a micsorat ca importanta, el exista. Zilnic. Uneori doar pt 15 min si un dush impreuna, alteori pt 2-3-4 ore. Tot ce stiu e ca nu as putea altfel si nu as accepta nimic mai putin din partea lui. Viata mea de om, femeie…merge mai departe cu copilul nostru inclus in ea. Fericirea copilului este extrem de importanta pt amandoi, dar si a noastra deopotriva. O singura viata avem.
    Mama mea s-a preocupat doar de noi foarte multi ani, ajungand intr-un final divortata, nefericita…si exact cand viata ei personala isi revenea si devenise fericita, a murit. Pt mine mama a ramas, din acest punct de vedere exclusiv, exemplul de cum NU se traieste viata de parinte.
    Doar pararea mea…

    • Rox spune:

      Ce bine ai zis. E trist cand femeia uita ca mai e si femeie, ca a fi femeie e mult mai mult de a-ti face unghiile si parul. Si ce e si mai trist e cand realizezi lucrurile astea prin experienta celor apropiati, mai ales a mamei. Probabil ca e si asta o parte a rolului mamelor, sa faca anumite greseli ca sa invatam noi din ele si sa nu le repetam. Dar da, e trist 🙁

  • Radulescu spune:

    Si la noi e greu, bebe6 luni…Sper ca vom fi bine

  • alexandra spune:

    La noi a fost ciudat si greu in primul an dupa aparitia lui Ionut. Pentru ca am facut automat trecerea de la „Alexandra femeia si multe altele” la „Alexandra mama lui Ionut si doar atat”. Am avut parte de un sot extrem de intelegator care a simtit cand e cazul sa intervina si sa ma ajute – si asta cred ca ne-a salvat de la multe. De atunci incercam sa tinem balanta cumva intre noi, parinti, noi, cuplu, noi trei, familie, noi doi oameni cu personalitati si pofte diferite. Nu-i usor dar e chestia care functioneaza. Nu pot trai – nici eu, nici el, cu gandul ca peste un timp o sa fie asa sau altfel. Avem nevoie de acum – dar e drept, poate pentru noi e mai usor pentru ca avem doar unul 🙂

  • Mihaela Ene spune:

    O sa treaca toata aceasta „perioada”!! Garantez!! ☺️ Nu trebuie decat „un pic” de rabdare !!! Si tot ceea ce o sa urmeze dupa …o sa fie de o mie de ori mai frumos!

  • ana spune:

    Cata dreptate ai!! Daca cei implicati sunt foarte puternici si isi doresc sa fie impreuna, atunci e posibil.
    Daca in schimb domina egoismul, atunci alegem calea cea mai usoara-renuntam.
    Nu stiu daca poti duce o lupta de unul singur oricat ai fi de motivat de dragostea pt copiii tai.

  • Mami spune:

    Si noi tot asa suntem. Si rar apucam sa vorbim de noi, sau uneori pe fuga peste capetele copiiilor.

    Anul asta ne-am luat o zi libera pentru noi si a fost minunat. Am planuit si un weekend fara copii dar inca nu am reusit.
    Orice iesire fara copii e binevenita, dar preferabil nu la cumparaturi la Carrefour.
    Eu cred si sper ca perioada asta ne va intari, desi uneori imi vine sa…il bat :))

    Multumim Ioana ca ne dai sentimentul de normalitate, ca nu suntem singuri care simt asta, ca ceilalti parinti care merg de mana in parc si zambesc au si ei problemele lor.

    Va fi bine! 🙂

  • deea spune:

    Of, e atat de complex subiectul. Mai bine de jumatate din cuplurile pe care le stiu, cu care am petrecut clipe frumoase, au divortat dupa aparitia unui copil. Restul nu o fac desi stiu sigur ca se gandesc constant la asta. Uneori imi amintesc ca dintr-o alta viata cum eram cu totii, emotiile primelor doua liniute roz, emotia primului copil din cercul de prieteni, multi bebei impreuna si parinti cu planuri, sperante, chef de viata. Acum fiecare e la o alta casa a lui, pe alocuri au aparut alti bebei din alte relatii, totul e aproape un vis urat. Cei ce inca mai trag o fac cu greu, cu sentimente de vinovatie, cu ” oare asa o fi mai bine pt copil?”. Cred ca totul pleaca si de la asteptari. De multe ori tatal crede ca odata mica creatura expulzata totul va fi la fel, doar cu un membru in plus in familie. Mama simte altfel, vrea altfel, sentimente si emotii noi o coplesesc. Si de acolo se produce incet ruptura.

  • Geo spune:

    Va fi cu siguranță mai bine.
    În relația noastră avem 2 copii mici,frumoși si zglobii,timpul se așterne peste ea de mai bine de 18 ani și sedimentează dragostea si pasiunea.Cu certitudine se schimbă,în cazul nostru a devenit matura si profunda în ciuda tuturor tensiunilor acumulate.
    Va veți regăsi, dacă veți avea voință amândoi să faceți asta.
    Acordati-va timp împreună ca să nu vă uitați si copiii vor beneficia de părinți fericiți.

  • Miruna spune:

    Noi avem destul de des, zic eu, discutii ca sa ne asiguram ca e totul ok. Si totusi, pentru mine e obositor pentru ca discutiile nu sunt mereu calme si cu zambetul pe buze. Dar simt ca ajuta, cumva. E ca o supapa…. avem 2 copii de 2 ani jumate si 1 an. Nici un ajutor. Visez la vacante doar in doi, dar deocamdata simpla vizita la alimentara fara copii imi provoaca un dor imens de ei:) poate sunt eu ciudata.

  • maria spune:

    asa este si la noi. de cele mai multe ori ne certam foarte rau dupa un timp de tacere si lucrurile sunt bune. dupa iar vine tacerea, cearta si impacarea. e greu sa mentii o relatie cand nu ai timp nici de un dus..dar de o iesire… la noi mai sunt si frustrari legate de partea financiara..greu..singurul motiv pentru care „rezist” e pentru ca il iubesc. si pentru ca este minunat cu copilul.

  • Lila spune:

    greu de comentat pe subiectul asta. si noi ne-am pierdut intimitatea dupa nasterea celui de-al doilea copil. dar daca ar fi sa dau timpul inapoi, as alege totusi sa am doi copii. daca ar pleca, nu mi-ar lipsi decat ajutorul lui efectiv la schimbat, spalat, hranit si contributia financiara. OK, poate si discutiile despre politica, economie.. eu am o dilema: de ce de exemplu a tine dieta, a te priva de mancare, e un lucru bun, admirabil, e considerata o dovada de vointa, dar a te abtine de la sex este indezirabil. de ce nu imi zice nimeni „trebuie sa mananci ciocolata din cand in cand” si imi zice „trebuie sa faci sex cat mai des posibil”? 🙂

    • deea spune:

      Poate fiindca ciocolata ingrasa iar kg in plus vin la pachet cu multe afectiuni grave. Asta dincolo de aspectul estetic.

    • Lila spune:

      intrebarea era retorica, Deea, nu intentionam sa deschid un post de nutritie. ma refeream la dubla masura cu care trateaza societatea nevoile primare.

    • Barnie spune:

      Si eu sunt suparata ca trebuie sa tin dieta,csunt suparata pe lume, pe natura, pe orice din cauza ca trebuie sa tin dieta. DE CE?! Am incercat sa ma accept asa grasa, dar nu pot… Si da chef de sex nu am deloc, in plus mai am vreo cateva prietene care la fel, una nu mai face de vreo 6 ani nimic, altele zic ca ce bine ar fi fara… Mie sexul imi aduce frustrare, multa frustrare pentru ca nu mai simt placere, parca mi-a amortit zona aia! Uneori ma simt o jucarie sexuala si atat! Nu mai bine nu fac si ma apuc de mancat, ca asta-mi place 🙂

    • Mona spune:

      Prietenele tale poate nu fac sex de ani de zile, dar sotii lor in mod sigur fac. Ma indoiesc ca sunt niste exemple de urmat.

    • Alexandra D spune:

      Placerea nu vine din vagin , vine din creier. Tu alegi daca vrei sa-ti placa sau nu.

    • Barnie spune:

      Sunt sigura de asta si am incercat in fel si chip sa-mi revin, insa nu reusesc si nu stiu daca voi gasi un psiholog care sa ma ajute cu problema asta. Poate e de la faptul ca sunt grasa si nu-mi place de mine, mai naspa e ca e ATAAAT de greu sa slabesc, nu-mi imaginam…

    • Mona spune:

      Cumva sotul tau te descurajeaza in situatia in care te afli? Il simti si pe el nemultumit de kg tale in plus?
      Am o prietena, f grasa. S-a ingrasat de acum 5 ani f mult. In ciuda acestui fapt si-a gasit un iubit slab si sexi, s-au casatorit, au un bsietel, si tot timpul au avut o viata sexuala plina. El a fost intrebat, in prezenta mea si a multora, ce l-a atras la ea, ea fiind grasa. Raspunsul ne-a lasat cu gura cascata. A spus asa, ca n-a intalnit pe nimeni inainte sa se simta atat de bine in pielea ei ca femeie, goala sau imbracata si avea o atitudine mult mai sexi decat toate femeile slabe si frumoase cu care fusese in trecut.
      Poate raspunsul acestui barbat indragostit te ajuta sa schimbi perspectiva? Multa bafta

    • Alexandra D spune:

      Lasa ca si grasele fac sex! Ok , nu-ti place de tine …scoate din debara /frigider tot ce te ajuta sa te ingrasi. Baga-te pe verdeata , salate , fructe . Incepe cu asta si mai ales cu ideea ca o faci pentru sanatatea ta . Nu pentru frumusete , nu pentru a te place cineva. Cu sexul poti incepe usor usor prin alte metode. Daca vrei sa vorbim mai multe despre asta cere-i Ioanei id-ul meu de Facebook. Nu stiu daca am voie sa-l pun eu aici. Poate ca pe partea asta te-as putea ajuta.

    • Barnie spune:

      Am scris Ioanei un mesaj privat si nu a raspuns…

    • Printesa Urbana spune:

      Buna, nu am.primit, unde mi-ai scris?

    • Barnie spune:

      pe unul din conturile de FB in mesaj privat

    • Căţaua spune:

      Barnie – este o aplicaţie – MyFitnessPal. Ajută mult, măcar în conștientizarea caloriilor pe care le consumi zilnic. Îţi poţi seta anumite ţinte de greutate etc. Nu e ușor (spune asta o gurmandă sedentară care a slăbit cu chiu cu vai 9kg în 9 luni cu ajutorul aplicaţiei) dar se poate, încet, cu treabă bună. Începutul e mai greu.

    • Eu spune:

      pentru ca a manca ciocolata nu este o nevoie primara, ci o alegere. a face sex este o nevoie primara. probabil d-asta. si daca ti-ar lipsi sotul doar la ajutor in casa, poate ar trebui sa divortezi si sa-ti angajezi menajera.

    • Lila spune:

      asa as face, daca ar plati-o el 🙂

  • Lavi spune:

    Da, e foarte greu. Ne-am trezit din indragostiti parinti si suntem mereu obositi, tensionati, nervosi, cu programele bine batute in cuie. Nu mai avem timp de noi si nici chef, nu mai avem toleranta unul fata de celalalt, ne asteptam la cotitura pentru fiecare greseala. Nu mi-am imaginat ca va fi asa de greu in cuplu dupa un copil si inteleg de ce multi nu rezista. Ne certam des si din orice prostie si absolut toata rabdarea se duce catre copil. Sper si eu sa fie mai bine candva, acum ne tot promitem ca vom da tot ce putem ca sa iesim la liman insa nu ne prea iese. Ma intreb parintii mei cum au rezistat cu 3 copii.

  • Robert spune:

    Relatia dintre adulti este separata de iubirea comuna pentru copii si trebuie intretinuta. Prin timp petrecut doar impreuna.

  • Georgiana spune:

    Așa simt și eu. Dar Prințesă, mama(47ani ) spune: „v-am făcut mari și ați zburat. ..dramă dar abia acum îmi trăiesc tinerețea cu tatăl tău „…
    Nu ne rămâne decât înțelegerea,sex pe furate, comunicarea și empatia.
    Suntem la început de drum ( bb are 10 luni ) dar va trece frumos și repede spre „a doua tinerețe♡”

  • Elena spune:

    Greu de comentat un articol atat de adevarat,in care multe dintre noi se regasesc.Femeia nu mai are pofta de viata pe care o avea inainte de sarcina ,tot universul ei este in jurul copilul ,cel putin pentru o perioada.Nici eu nu am avut si nu am le nimeni care sa ma ajute cu copilul(la o distanta de 300 km de parinti) ,dar asta nu ne-a descurajat si am incercat sa facem totul impreuna ,in familie.Plimbari ,vacante ,cumparaturi,zile de nastere,petreceri ,vizite ,tot ,absolut tot cu copilul dupa noi,fara prea multa tragedie si totusi am gasit timp doar pentru noi doi.Trebuie doar sa iti doresti cu adevarat aceste lucruri ,sa lasi treburile nefacute,sa lasi grijile si sa fi fericita !

  • Mihaela spune:

    Dar ce te faci cand sotul iti spune ca nu se mai simte atras de tine?si viata sexuala a dsiparut cu desavarsire de luni bune?Tins a precizez ca am nascut acum 5 ani si corpul meu nu a suferit modificari,ama celasi nr de kilograma ca inainte.Si atunci cand abordez subiectul devine irascibil si imi spune ca nu are ce sa faca.

    • Bia spune:

      Daca nu se mai simte atras de tine,de ce mai e intr-o relatie cu tine?Mi se pare dovada de egoism din partea lui sa iti spuna asta si sa nici nu doreasca sa comunice cu tine.El e un Fat-frumos cumva?Eu personal nu as mai continua relatia in aceste conditii.

    • Diana D spune:

      Usor de spus, dar cu un copil de 5 ani care are nevoie de ambii parinti ce faci??

    • Rox spune:

      Un copil are nevoie de ambii parinti daca ei doi formeaza un cuplu iubitor si armonios in cea mai mare parte a timpului. Nu are nevoie de un set de parinti frustrati care se cearta non stop, intre care exista mereu tensiuni, impunsaturi, reprosuri sau chiar raceala, blazare. Decat asa, mai bine cu un singur parinte si ala linistit, senin, cu drag de viata.

    • Andreea spune:

      Nu te mai folosi de scuza asta si o sa iti fie mai bine…Copilul nu are nevoie de niste parinti care nu se inteleg.Hai sa nu mai bagam mereu copii in fata…

    • Diana D spune:

      Nu scriitoarea initiala dadea scuza respectiva, ci eu am propus-o. Nu am sugerat sa ramana intr-o relatie nefericita doar datorita (sau din cauza) copiilor, ci ca inainte sa decida subit sa renunte, poate sa abordeze problema dintr-un alt unghi. Daca el chiar nu mai e atras fizic de ea, vine cu o alta solutie? Isi doreste sa fie? Exista multe intrebari care se pot pune, depinzand de relatia dintre cei doi.

      In plus, research shows ca divortul e benefic pentru copii numai daca relatia este foarte conflictuala in mod deschis. Daca parintii au o relatie normala de fata cu copii, adica sunt prieteni dar nu iubiti, sau ceva de genul (unde au o relatie civilizata, doar ca dragostea a pierit), copiii beneficiaza de a avea ambii parinti pana la o anumita varsta. Nu e numai o legenda – da, copiii rezista si numai cu un parinte, si nu trebuie ramas intr-o relatie numai si numai de dragul copiilor, dar divortul este un act care trebuie gandit bine odata ce ai responsabilitatea unor fiinte care nu au cerut sa fie aduse pe lume, si carora parintii le datoreaza pana la urma ceva. Lucrurile stricate nu trebuiesc mereu aruncate, uneori pot fi reparate – sau macar se poate incerca.

    • Andreea spune:

      Corect!Dar e normal ca doi oameni ,sot si sotie, sa ramana impreuna chiar daca nu mai exista atractie intre ei ,doar de dragul copiilor?Cred ca in cazul asta,in timp, o sa se acumuleze multe frustrari al caror rezultat final va fi tot despartirea.Nu spun ca trebuie sa se renunte subit la o casnicie,normal ca inainte trebuie discutate toate aspectele si incercat de reparat tot ce se poate repara.Dar si asta cu reparatul tine pana la un moment dat…un pahar se poate sparge intr-o secunda pornind de la o crapatura mica…o sa il putem tine o viata intreaga pe o perna de puf?

    • deea spune:

      Cred ca depinde ce isi doresc de la viata. Uneori problemele in cuplu sunt concrete si dureroase: lipsa respectului, abuzul de alcool sau alte substante, lipsa implicarii in viata de familie, aventurile extraconjugale. E clar ca in astfel e cazuri unul din cei doi e ranit si o prietenie este exclusa. Divortul poate salva ce a mai ramas din relatie, astfel incat cei doi parinti sa isi poata vorbi civilizat cand e cazul. In toate celelalte situatii, atat timp cat exista respect si prietenie iar copilul creste frumos asa….e o situatie de luat in consideratie. Eu stiu ca multi consilieri de cuplu zic, neoficial, ca dragostea chiar dureaza putin si e inlocuita cu respect si prietenie. Si e ok. Apoi, divortezi fiindca nu te mai simti „viu” in relatie, dar mai departe ce faci? Gasesti o persoana care sa te faca sa simti din nou ceva? Acea persoana va fi parte si din viata copilului sau doar a ta? Daca va disparea brusc, fiindca pana la urma nu e tocmai usor sa te legi la cap cu copii ce nu-s ai tai? De cate ori poti incerca alte relatii si cand introduci si copilul in acea relatie, fara a produce si mai multa suferinta? Celalalt parinte cum va proceda? Cred ca astea sunt intrebarile pe care si le pun cei ce decid sa ramana in casnicia in cate exista mai mult prietenie decat altceva.

    • Andreea spune:

      Uite cunosc un caz concret:casatoriti de aprope 20 de ani, 2 copii in pragul adolescentei. Exista intre ei respect, in sensul ca nu s-a ajuns la violente fizice sau verbale ,desi ea cand vorbeste despre el cu alte persoane nu e numai lapte si miere,in schimb el nu e genul de barbat care sa vorbeasca urat despre o femeie.Locuiesc in aceeasi casa, dorm in acelasi pat dar fara sa mai aiba absolut nici o relatie (cel putin asta afirma ea).Isi fac concediile separat, merg la rude separat, la nunti , botezuri separat.Intreb: e ok o relatie de genul asta?Cat poate sa tina?Ok,copii nu isi vad parintii certandu-se,dar au si eu o varsta,sunt capabili sa isi dea seama ca lucrurile nu merg asa cum trebuie…

    • Alexandra D spune:

      Uneori e posibil ca sa stea 4 sub acelasi acoperis decat acoperisul sa fie vandut si niciunul sa nu-si poata cumpara ceva.
      Ma uit la situatia mea din Romania: daca eu s fratele meu vindem apartamentul raman 3 oameni pe drumuri. Aici in Olanda daca divortam maine e aproape aceeasi situatie. Atunci ai de ales : stai asa , faci niste intelegeri si macar ai unde sa pui capul sau pleci si chinui si copiii ( daca sunt minori )…

  • Mona spune:

    As mai avea ceva de adaugat, in urma citirii unor comentarii, noi toate mamele ne dorim sa fim mame bune pt copiii nostri. Dar cate sotii isi doresc cu adevarat sa fie sotii bune pt sot? Intrebarea e valabila si pt ei, sigur.
    Cum scria cineva mai sus, si in anturajul meu si al sotului, prietenii cu copii sunt in aceeasi situatie nefericita majoritatea: in prag de divort, divortati, sau cu amante si viata personala separata de cea de acasa. Rupturi produse dupa nasterea copilului, cand proaspata mamica s-a dedicat complet puiului, si asa a ramas mult timp. Prietenii sotului meu se plang toti ca sunt neglijati, ca nu exista in casa decat pt treburi casnice sau copil, sunt frustrati, lipsiti de sex si atentie…unii ajung sa gelozeasca copilul….Pe partea cealalta sotiile lor sunt perfect multumite de faptul ca sunt mame dedicate si interesate doar de copil si se plang ca sotii lor nu inteleg ca ele nu pot neglija copilul in favoarea lor….ma intreb e normal? Copilul e in viata noastra pt totdeauna si sunt multi anii in care e dependent de parinti. Oare ce rsmane intr-o relatie de cuplu neglijata timp de ani de zile?

    • nick spune:

      Bravo, esti singura care pune problema corect! E normal sa-ti iubesti copilul si sa-i oferi ce este mai bun dar asta nu inseamna ca trebuie sacrificata relatia cu tatal copilului! În momentul in care nu mai vezi decat copilul iar sotul devine doar un ajutor in casa ai transmis un semnal partenerului tau ca de fapt nu l-ai folosit decat pe post de donator iar acum trebuie sa se multumeasca cu rolul de intretinator de famile. Copilul va creste (asa cum a crescut de milenii) si fara sa fie nevoie sa sacrifici relatia cu omul iubit. Trebuie sa stii sa tii un echilibru intre dedicarea pentru copil si cea pentru partenerul de viata!

    • Mona spune:

      Nick, aici ajungem la o alta pb spinoasa: cat de mult iti iubesti partenerul, care au fost motivele pt care s-a format familia. Atunci cand iti iubesti partenerul de viata si sunteti impreuna din motive corecte, nu il poti neglija. Eu imi iubesc sotul la fel de mult cat imi iubesc copilul, doar ca diferit. Doresc sa-i fac pe amandoi fericiti, nu doar pe unul. Desi pt sot timpul e mai putin, acest timp este sfant. Mi-l doresc, timpul meu cu el. Si nu avem niciun ajutor, suntem noi 2 si atat. In multe zile nu ne putem acorda decat 10-15 min, cat dureaza un dush. Orice moment poate fi transformat in timp in 2 daca e vointa.
      Si datorita faptului ca e greu, f greu sa te imparti la 2, nu voi face niciodata un bebe nr 2, pt ca stiu sigur ca la 3 impartirea deja da cu virgula. Dar asta e teoria mea despre viata asta…in care totul se reduce la timp.

    • Woolie spune:

      Dar oare nu de asta ne casatorim, sa putem avea grija mai bine de copii? Iubiti putem fi si fara acte si fiecare la casa lui, chiar e mai bine uneori (daca ne-am si permite), e mai linistitor! Crezi ca femeia aia chiar e asa ca nu mai poate de bine si s-a inchis intr-un glob de cristal de bine e ii este? Eu nu cred asta. Cred ca ea e mega obosita adesea, fara chef de viata, lipsita de ore pentru ea, cu mii de ganduri negre, cu sute de ore nedormite. Ia hai sa-i privam si pe ei putin de somn sa vedem daca mai au asa chef de amante si de trait viata la maxim! E o periaoda care trece si sotul ar trebui si el sa fie mai putin egoist si sa mai lase din conditii, multi se gandesc doar la prelungirea corpului, dar nu si la repercursiunile actiunilor lor! Daca sotia ar vedea ca e ajutata, nu criticata ca sta acasa si nu face mare lucru, daca ea ar fi din cand in cand cuprinsa in brate si iubita, dorita (nu sexual cisa-ti zica ,,hai sa stai aici langa mine sa te simt aproape”), sunt sigura ca si ea ar vrea mai mult, dar cand vine acasa si incepe sa se uite crucis cand tu deja esti ca pe ace….

    • Mona spune:

      Aici se discuta de rolul unei sotii versus mama. Evident ca rolul unui tata si implicarea lui in cresterea copilului si la bunastarea familiei este imperios necesar. Altfel nu exista o familie.

    • Rox spune:

      Nu, nu de asta ne casatorim. Putem avea grija de copil si fara acte de la primarie si fara acordul popii. Sunt altele mult mai necesare in lumea asta pentru ingrijirea copilului.

    • Alexandra D spune:

      Fara acte nu poti avea grija de un copil?
      Cat despre amante , inselatul pleaca din ceva. Ca e grasa , ca e slaba , ca e sucita si crucita …nu conteaza. Ceva in relatia aia alor , a amandorura nu merge. Amanta n-are vina , ea asculta doar ce i se povesteste. Posibil nici sa nu creada povestile patetice , ea ia doar ce-si doreste de acolo.

  • Omnia spune:

    Asta mi se pare cel mai trist articol pe care l-ai scris. E frumos, dar l-am trait cu precizie, intr-un amestec de negare si speranta vreme de patru ani, pana nu demult. Cred in comunicare reala, in empatie, in rabdare, in iubire, in monogamie, in miracole, insa nu e destul. Il iubesc si sunt singura. M-am dezamagit pe mine pentru ca la un moment dat nu am mai putut iubi pentru doi. Am obosit. Sper sa ne pastram maturitatea de a merge impreuna mai departe, desi nu mai gasesc toate premizele. Poate ca parteriatele pe termen lung sunt o decizie bine gestionata, nu inertia unui impuls intens.

  • ElisaElisa spune:

    Scriu pentru cei care inca sunt tineri casatoriti si nu au facut , inca, pasul gresit. Din anumite motive, nu numai fiindca a aparut copilul si unul din parinti considera sa doarma cu copilul (poate ca el vrea sa stea mai tarziu la televizor si nu vine in dormitor deodata cu ea, poate ca ea nu vrea sa se culce deodata cu el ), cuplul incepe sa se desparta fara sa-si dea seama. Iubirea de partenerul tau de viata nu inseamna numai secs*, inseamna atingere, apropiere fizica, imbratisare in timpul somnului, tandrete si gingasie, imartasire de senzatii si emotii chiar si durere si senzatia ca nu esti singur/singura te face bine, iti ia oboseala zilei si tot ce nu ti-a placut in timpul zilei.
    Nu va despartiti somnurile, nu faceti asta si veti avea o viata de cuplu reusita si fara asteptari neimplinite, exact asa cum v-ati dorit.
    Sigur, nici sa urle copilul ca nu-i place singur nu-i ok, dar aici nu stiu cum trebuie facut ca sa fii si copilul tau non-stop si cu sotul tau macar noaptea ca ziua lucrati amandoi.

    • Woolie spune:

      Eu daca mai dormeam inca o noapte cu el jur ca-i puneam perna pe fata 🙂 glumesc acum, insa nu ma puteam odihni din cauza sofraitului lui, ma trezeam sa alaptez si apoi nu mai puteam adormi mult timp din noapte ca-l auzeam sforaind. Apoi incepuse sa mi se faca ciuda pe el ca doarme si eu mor de somn, ajunsesem sa delirez de oboseala. Asa ca l-am mutat in sufragerie deoarace, culmea, si el se plangea ca e obosit ca, vezi doamne, l-am facut atent de prea multe ori sa nu mai sforaie… ia-s zice eu ceva si acum, dar degeaba! 🙂 Nu prea sunt solutii in a dormi impreuna cand ebebe e mic pentru ca se trezeste des noaptea si tot mama face naveta intre camere, tot noi suntem nedormite apoi!

  • manu spune:

    Mamelor din toata lumea, fiti barbate! 🙂 Uite, va dau in scris ca va fi mai bine! Si nu candva, ci cu fiecare zi e putin, milimetric, mai bine! Eu totdeauna cand urez de „La multi ani” un copil, ii urez si mamei acelasi lucru. Pentru ca atunci s-a mai „nascut” si ea o data – ca mami! Vrei sau nu, iti dai seama sau nu – atunci incepeti si tu si tatal, o noua viata! Si exact ca si bebe – trebuie sa invatati, pas cu pas, cum sta treaba in viata asta noua!
    Ajutati-va insa putin: stabiliti prioritatile, dormiti, cereti ajutor, nu va lasati influentate! E ok sa fie dezordine in casa, e ok sa petreci o zi intreaga in pijamale, nu, nu te face mai putin femeie faptul ca nu ti-ai mai facut manichiura de 2 saptamani! Cheama-ti mama, o prietena, pe cineva si dormi o ora fara griji – daca asta ai nevoie. Dormi cand doarme bebele in loc sa mai pui 3 masini la spalat, o mama odihnita o sa fie un castig mai mare decat rufele proaspat spalate! 🙂 Nu o lua razna daca pustiul a pictat peretii, canapeaua, a infundat cu hartie igienica toaleta, a prins o foarfeca si si-a tuns singur bretonul, si-a „gatit” singur o supa si a devalizat bucataria – o sa razi de chestiile astea in cativa ani! Nu pune presiune pe tine sa fie totul ca inainte – nici nu mai are cum, va fi mai bine, trebuie insa sa iti gasesti/definesti singura, in ritmul tau, mai binele asta!
    Filtreaza toate TREBUIE care te bombardeaza acum din toate partile (TREBUIE sa nasti natural, TREBUIE sa alaptezi, TREBUIE sa ….)! Bazeaza-te pe instinctul tau si alege ce ti se potriveste tie, copilului, ritmului tau si nu intra in hora asta de nenumarate reguli, care pun o presiune extraordinara, inutila intr-o ecuatie si asa complicata. Instinctul tau si bunul simt pana la urma s-ar putea sa atarne mai greu si sa fie mai corecte decat multe sfaturi de parenting (Explicatie: fetita mea s-a nascut acum 13 ani si un pic si atunci facea valuri cartea Dr. Spock – nu mai spun ca ajunsesem sa cred ca nu pot sa nasc daca nu am si eu cartea aia. Multe chestii de bun simt in carte, nu zic nu – dar si aberatia de a lasa copilul sa planga pana adoarme. Iar fetita mea a avut o relatie foarte complicata cu somnul de pe la 7 luni pana spre 3 ani, ajunsesem si eu sa am insomnie cronica, eram ca o umbra. Si in disperarea asta i-am incercat sfatul intr-o seara – puteti da cu rosii, nu-i bai! 🙂 Nu am rezistat sa ii urmez sfatul, l-am dat naibii si pe el si pe cartea lui – desi o pastrez ca mostra de aberatie in cresterea copiilor si reminder ca nu tot ce e scris in carti e aplicabil/potrivit). Recunosc ca sfaturile actuale sunt mult mai de bun simt – dar de multe ori, acum, dupa 2 copii marisori, mi se par exagerate, uneori chiar panicoase. De-aia spun sa folositi instinctul si bunul simt ca sita pentru toata avalansa asta de TREBUIE. 🙂
    Si abordarea asta o sa va lase loc cumva, emotional, mental sa gasiti timp si resurse si pentru relatie. Cresterea copilului/copiilor nu e nici lupta, nici cursa – e o calatorie! Si pentru o vreme, noi, parintii – avem sansa sa alegem drumul! Chiar daca e mai bolovanos drumul asta la inceput, faceti-va timp cand va intersectati prin casa, unul cu pampersul de aruncat in maini si celalalt cu jucarii in brate – sa va zambiti, sa va luati in brate 3 secunde – daca aveti cum! 🙂 Vorbiti despre orice va trece prin cap – la masa sau peste capul copilului pus la nani, povestiti despre un articol citit sau despre un film vazut (dada, poti inca sa mai vezi filme, daca dormi cand trebuie in loc sa dai cu aspiratorul) si atunci celuilalt o sa ii fie mai usor sa stie unde esti, la ce te gandesti, la ce speri, de ce te temi. 🙂
    Si in incheiere, ca m-am lungit destul, (inca) o raza de soare: va mai aduceti aminte de primul moment in care ati tinut minunea de bebe in brate? Avalansa aia de emotii si perplexitatea ca omuletul acela in miniatura e perfect – unghiutele, urechiusele aproape transparente, mutritele mirate si caraghioase? Sentimentul de iubire infinita, de liniste, pace, lumina – de wow total, de necuprins in cuvinte? Nu stiu cum, ca nu m-a dus pe mine capul sa fac asta constient, dar eu nu am pierdut de tot sentimentul ala niciodata. Si desi si eu si sotul meu ne simtim ca ratusca cea urata care creste doua lebede negre si a fost greu cu 7 ani diferenta intre copii, cand ne e mai greu, ne aducem aminte de momentele alea si parca am bea apa vie! Avem o singura grija majora – timpul care trece repede, mult prea repede!
    Bucurati-va asadar de fiecare zi! Cu toata inima si increderea ca e mai buna ca cea de ieri! 🙂

  • copila blonda spune:

    Mda, fix de asta zice bunică-mea ce zice.

    Dar uite cum văd eu situaţia: între copii şi bărbat, prioritate vor avea întotdeauna copiii. Fiindcă bărbatul e adult şi ai crede că poate aştepta (explică-i asta când îi e foame :P). Fără glumă, tatăl copiilor tăi e omul tău din nişte motive. Ai încredere în el. 😉

    Robo, e rândul tău. No pressure 😛

    • Robo spune:

      ce zice bunica? (rasfoiesc rapid blogul)… ca dragostea trece prin stomac?
      pai daca trece prin stomac, e clar ca nu poate ajunge acolo fara sa treaca prin gura si mai e clar ca nu poate sa ramana acolo, deci trebuie sa treaca si prin fund. (pardon my french)
      :))
      e corect, mi se pare corect, multa vreme m-am gandit ca expresia asta inseamna doar ca barbatul trebuie hranit sau ceva, dar acum imi dau seama ca inseamna mult mai mult, ceva gen ca dragostea e in tranzit prin tine tot timpul.
      si ca ai nevoie de ea tot timpul, nu poti trai fara ea, la fel ca si cu mancarea.

      iata ca am devenit si filosofic un pic, ca citatele inspirationale de pe Facebook :))

      nu o sa comentez legat de articol ca ar fi super dubios.
      tot ce scrie Ioana e parte din viata, dar asta nu inseamna ca tot ce e parte din viata e si scris – ce cred ca vreau sa spun e ca nu e importanta situatia concreta, ci daca acest articol ajuta sau nu pe oameni sa se simta un pic mai bine pe principiul ca uite, si la altii e rau :))

    • copila blonda spune:

      te pup! >)

      p.s. Nici eu n-am scris tot ce a zis bunica, desi a zis mai multe decat trecerea prin stomac

  • RUTHIE spune:

    Am citit postarea și mă văd pe mine, pe el, cu mici schimbări pe alocuri, în aceeași situație. I-am trimis și lui articolul și I-am spus să îl citească căci este despre NOI2. Avem doi copii mici, 2 ani și 5 luni și 6 luni. Fără ajutor.Citeam unele comentarii în care se tot spunea să îți faci TIMP pt relația de cuplu. Au dreptate dar mi se pare o utopie. IMPOSIBIL de timp petrecut în doi singuri cu doi copii mici. De exemplu, în cazul nostru, dimineața începe cu schimbatul copilelor, le dau să mănânce pe rând iar eu nu apuc sa mănânc ( micul dejun niciodată înainte de 11:11:30) apoi cea mică doarme, după ieșim în parc, revenim acasă ele mănâncă, iar somn, după amiază cam același lucru. Între toate astea trebuie să jonglez și cu treburile prin casă căci altfel ar arăta ca un câmp de luptă zilnic. Seara îl aștept pe el ca pâinea caldă, se reiau aceleași activități. Îmbăiat, mâncat, culcat copii. Cea mare doarme de câteva luni INTOTDEAUNA cu unul din noi. Dacă eu rămân să dorm cu ea, revin în patul conjugal, dacă rămâne el să doarmă cu ea, pică rupt de obosit și nu se mai trezește până dimineață.
    Ne iubim. Știu că va trece perioada asta. Tot ce îmi doresc este să nu ne distanțăm atât de mult cât să nu ne mai regăsim când furtuna va fi trecut.
    Multă putere

  • Dana spune:

    Ajuta mult daca mamele nu dorm cu copiii. Noi ne-am bucurat intotdeauna de timpul care ne ramane dupa ce se culca copilul. Uneori e mai mult, uneori mai putin, in functie de cum adoarme, dar tot ramane ceva pentru baut un pahar de vin, facut dragoste, vazut un film etc. Pe noi asta ne-a tinut pe linia de plutire. Daca sunt si bunici dispusi sa ii ia cateva zile la ei (chiar daca sunt in alt oras) e si mai bine. In rest, mici momente furate (somnul de pranz al copilului, de exemplu). Dar e greu, un copil testeaza mult un cuplu, oricat de bine sudat ar fi el.

    • Lila spune:

      aaah, dar eu prefer sa dorm cu copilul. copilul nu sforaie si nu duhneste a vin/usturoi. 🙂

    • Roxi spune:

      Si totusi,inainte de a veni copilul dormeai langa el care duhnra a vin/usturoi? Daca da de ce fugi de el acum? E aceeasi persoana care chiar si asa te iubeste si te doreste. Esti oare tu mereu un camp de flori? Si totusi daca el te iubeste chiar si asa de ce preferi copilul cand ai putea avea 2-3 clipe de intimitate cu el. Eu cred ca de aici pleaca multe probleme,pt ca mama ajunge sa fie f focusata pe copilul ei si deloc pe cel de langa ea…

    • nick spune:

      Bravo ROXI, ai dat o replica foarte pertinenta si care este valabila pentru multe mamici …

    • nick spune:

      In cazul acesta problema e la tine L.

    • Woolie spune:

      Da sforaia si inainte, insa acum e si starea de irascibilitate si nesomnul care fac totul mult mai greu de suportat! Asta e buba! De aia uneori ne trezim brusc din indragosteala aia orbitoare. and mori de ciuda ca tu te trezesti de 5-6 ori pe noapte si el se intoarce pe cealalta parte duhnind sau sforaind nu mai e asa FUN!

    • Alexandra D spune:

      Bea si tu 🙂

    • Woolie spune:

      Apa de la flori, ce sa beau ca imbat copilul?

    • o femeie spune:

      eu cand sunt nedormita, pana si mirosul de usturoi ma irita ( altfel ador usturoiul, dar ziua, nu cand am treziri noaptea si cand copila e la scoala…)

  • Mona spune:

    Mihaela, inteleg ca timp de 5 ani viata voastra intima a fost inexistenta, el refuzand? Daca da, atunci, poate, isi satisface nevoile in alta parte. Sau are pb de alt ordin, adica tu acum fiind mama, nu te mai poate vedea ca si iubita lui, femeia lui. Exista barbati cu aceste pb psihologice sau emotionale….sincer nu stiu cum se incadreaza. Are nevoie de terapeut daca isi recunoaste pb. Din nefericire, nu e un caz singular

    • Mihaela spune:

      Aproape inexistenta,inainte se mai intampla o data la 2 luni,insa de cateva luni nimic,absolut nimic. Suntem ca fratii:).Am incercat sa ii propun diverse „scenarii”, am organizat plecari in doi,nu functioneaza nimic se pare. Imi spune sa mai pierd din kilograme,aceleasi kg pe care le aveam cand m-a cunoscut. Eu cred in sufletul meu ca nu are nici o legatura cu kg. Partea cea mai proasta e ca stau si astept o minune,o schimbare,dar in acelasi timp sunt constienta ca ma amagesc.

    • Alexandra D spune:

      El te vrea precum ingerii de la Victoria Secrets dar el este cumva unul din modelele lui Botezatu?

    • Barnie spune:

      poate n-ar strca sa-l faci gelos putin… 😉

    • Mona spune:

      Ufff complicat fata draga, cred ca treaba cu kg e o scuza atat timp cat tu esti neschimbata de cand v-ati cunoscut. Fa o retrospectiva a rel voastre intime si nu numai si afla cand s-a produs ruptura, ce s-a intamplat in perioada respectiva. Mi-e f greu sa cred ca un barbat tanar se multumeste cu cateva partide de amor in 5 ani. E si altceva la mijloc. Eu iti doresc mult succes

  • Maria spune:

    Cum spunea Ester, psiholoaga, pasiunea nu cade din cer. O sa fie mai bine. Cand? Chiar ea spunea, cat de daunator e gandul asta. Pasiunea trebuie reaprinsa de noi. Si poate incepe chiar si cu sex programat. Cu efort, cu investitie. Nu o sa apara ea asa, singura, cand o sa creada ea ca e mai bine….

    • Exact asta cred si eu! Mor pe atitudinea asta cu „las’ ca o sa fie mai bine”. Cand? Cand or pleca la facultate? Pai Ioana sta in Bucuresti deci n-au unde sa plece :))))) Casnicia nu pica din cer si nu se „intampla” de una singura. Trebuie sa muncesti in mod activ si constient in fiecare zi a vietii impreuna ca sa iasa ceva. Anul viitor se fac 20 de ani de cand mi-am cunoscut sotul si suntem casatoriti de 12 ani. Avem copil de 9 ani. Si da, muncim pentru dragostea noastra. Muncim. Am in cap tot timpul nu neaparat „sex sa-ti sara mucii pe pereti in fiecare zi” dar mai degraba „daca trece o zi si nu ne-am imbratisat cateva minute macar… suntem haliti!” Si toate studiile arata ca oamenii care fac efortul sa-si programeze imbratisari, partide de sex (fie el si pe canapeaua din sufragerie) sau alte gesturi de joaca din asta… reusesc sa mearga mai departe cu dragoste cu tot. Daca tot astepti asa… E ca in bancul ala cu al’ de se ruga in fiecare seara la Dumnezeu „da Doamne sa castig la loto, da Doamne sa castig la loto” pana intr-o zi cand Dumnezeu a urlat la el: „JOACA LA LOTO, DOBITOCULE!” 🙂 🙂 🙂

    • Dana spune:

      Ce tare e bancul :)) Dar lasand gluma la o parte, e exact cum spui. Trebuie muncit la partea de relatie, ca nu vine totul de la sine. Daca ajungi sa te indepartezi prea tare de partener greu va mai regasiti. Uneori pare egoist sa alegi sa petreci niste timp cu sotul in loc sa alegi copilul (si intr-un fel si este), fie ca e vorba de lasat la bunici, cu bona, lasat sa doarma singur la el in camera, dar in final doi parinti fericiti si echilibrati sunt cel mai bun lucru pe care il poti oferi. Eu chiar vreau sa apuc pensia cu sotul si sa ajutam la crescut niste nepoti 🙂

  • Claudia spune:

    Oof, cat e de greu. Ma tot uit la copila mea de 4 luni, e atat de mica si nevinovata si ma intreb cum s-au putut schimba atatea de cand e ea in vietile noastre. Suntem obositi, ne atragem atentia la cea mai mica greseala, nu este nimeni langa noi sa ne ajute macar o jumatate de ora, el iese cu prietenii, eu raman acasa, singura mea iesire fiind la carrefour cu copilul intr-o mana si lista in cealalta .. ce sa fac, sa traiesc din amintiri cand respiram fericire, cand fugeam amandoi in lume fara sa ne pese de nimic, cand tot ce aveam nevoie era in bratele lui, cand plangeam doar de dorul lui si nu din cauza certurilor? Ce sa astept? Eu cand mai traiesc? Imi va da fericire cu dobanda cand vor fi copiii mari? Oare iubirea adunata in anii nebuni si liberi ne va fi de ajuns?

    • Mona spune:

      Claudia, dar cum el iese cu prietenii, nu poti iesi si tu in alta, seara si el sa stea cu bebe? Nu aveti aceleasi drepturi si responsabilitati ca parinti? E descurajant sa faci totul singur. Si primul an cu bebe e tare greu

    • Andreea Ilie spune:

      Daca el iese cu prietenii, trebuie sa ai si tu ocazia sa iesi cu prietenele. In situatia asta, sa stea si el cu copilul ca sa te decontectezi si tu. Iar la cumparaturi mai bine sa fie el cu copilul intr-o mana si tu cu o lista intr-o mana…

    • O mamica spune:

      Pentru noi era o bucurie cand erau copiii asa de mici, sa iesim in parc impreuna cu bebelusul, sa ne plimbam cu el, sa iesim cu el la terasa (eu alaptam si miroseam a lapte si nu numai), el manca si bea ce dorea.
      Ia copila cu tine nu numai la Carrefour, ia-o cu tine la plimbare, in vizita la mama, la intalnire cu o prietena, la cosmetic (acum nu se mai fumeaza, o poti lua oriunde). Cat e mica sta oriunde (a se citi doar in brate la mami), mananca doar laptic, nu trebuie sa pelci cu borcanele, iaurtele etc.
      E greu, e obositor, e frumos.
      Iar tu ACUM traiesti. Asta este o parte din viata ta, o perioada doar, va fi mai bine cu timpul.

      Si…de ce nu puteti fugi toti 3 in lume? Noi am fost la mare cu bebe la 3 luni, la munte la 7 luni. Nu am iesit in cluburi, dar tot am avut concedii si un soi de relaxare.

      Acum cu doi, de varsta copiiilor Ioanei este mai complicat un pic, dar toate iesirile in parc le facem in 4 si sunt placute pentru toti. Nimeni nu ramane acasa la smotru, toti ne eliberam de stress in parc. Si e bine. Si e foarte obositor. Si nu mai avem timp pentru noi doi decat pe furate rar, ca ne rapune somnul.

    • Claudia spune:

      Problema este ca stam in afara Bucurestiului si copila nu sta deloc singura in spate si eu sa conduc si sa plec de nebuna e imposibil. Si alaptez. Si stiu ca daca acum e greu sa plec undeva, cand va trece de 6 luni va fi imposibil sa ma car cu borcane vara dupa mine. M-am saturat sa astept. Niciodata nu am inteles de ce copii se fac in 2, dar numai mama are grija de copil. As vrea sa vad si eu un barbat care face baita, plimba copilul, se preocupa daca are hainute, rufele curate samd, il schimba de scutec. E frustrant cand iti promite ca asa va fi si te trezesti singura „sechestrata” in casa cu un copil. Uneori ma trezesc cautand adaposturi pt mame singure. Oricim il cresc singura.

    • C spune:

      Sunt barbati din astia te asigur eu…Imi pare tare rau daca ai nimerit peste un exemplar „defect”. Ai de ales: ori il educi si iti faci viata mai usoara, ori rabzi si te umpli de frustrari. Ori il lasi…da na, nici singura sa cresti un copil nu e asa usor!

  • Cristina spune:

    http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/cancerul-casniciilor-cum-distrugem-crezand-ca-tratam-interviu-1374849

    Este un articol lung, care merita insa timpul investit pentru a-l citi. Pe Domnica Petrovai am mai ascultat-o si cu alte ocazii, si cred ca are mare dreptate cand spune: „Este nevoie sa-ti faci un timp si pentru relatie. Relatia de cuplu ar trebui sa fie prioritara si pentru ca asa cum e ea, asa vor fi si copiii nostri.”

    Noi ne zbatem acum sa ne regasim, sa recuperam ce am pierdut in aproape 5 ani de neglijare a relatiei, punand copilul pe primul loc. Am crezut ca relatia va merge de la sine, ca va vedea ca noi suntem ocupati cu copilul si se va descurca singura. Nu s-a descurcat, tot de noi are nevoie. Iar noi avem nevoie acum de ajutor specializat.

    • Andreea B spune:

      Am citit articolul si sunt intru totul de acord, foarte pertinente argumentele doamnei!

  • feedback spune:

    Pe mine ma izbeste frecventa cuvantului „vreau”, si absenta totala a lui „vrea”, sau a lui „as vrea”, sau a lui „am vrea”. Si nu cred ca se datoreaza faptului ca tu ai scris articolul, sau faptului ca vorbesti de sentimentele tale. Crea ca tradeaza in fapt ca te concentrezi prea mult pe tine, neglijand nevoile lui.

    Ma izbeste numarul de roluri pe care vrei ca el sa le aiba, afirmand in acelasi timp ca tu nu ai putea face aceleasi lucruri pt el. Nu-i cere sa-ti fie parinte, nu i le cere pe toate Deodata, acum cand si lui ii este greu. Decide ce ai nevoie mai mult, si cere-i doar aia, pana treceti hop-ul. Intreaba-l si pe el ce are nevoie mai mult, si da-i doar aia pana vor veni vremuri mai bune.

    Nu conteaza doar sa depasiti etapa, conteaza si cum o depasiti: impreuna sau separat.

    Sinteti puternici, va iubiti, si va doresc sa va re-gasiti. Nu mai puneti in plan secund nevoile celuilalt. Aveti timp pt toate, prioritara este legatura dintre voi.

  • Alexandra D spune:

    Ioana , tu vrei si ceri ca el partenerul tau sa fie asa si pe dincolo cand tu nu poti sa-i oferi nici pe jumatate din ce ceri de la el. De ce crezi ca tie ca femeie ti s-ar cuveni toate si lui nu? E om si el fix ca si tine. Cu trairi , cu sentimente , cu nevoi. Cel mai bine stati de vorba si nu implicati copiii. De cele mai multe ori copiii sunt doar partea mascata unor frustrari sau incapabilitati . Nu ai timp , nu pentru ca sunt doar doi copii ci pentru ca te implici in foarte multe activitati in care practic timpul nu-ti ajunge. Il iubesti , asta e un inceput bun . El te iubeste? Nu aici pe blogul tau unde este constrans sa scrie ceva dragut ca sa nu-ti strice imaginea. Ci in sufletul lui. Il simti ca e al tau ? Atunci ofera-i si lui ce ti-ai dori tie. Dar nu maine sau peste 10 ani. Atunci posibil sa fie pre tarziu. Acum , azi. Pentru ca voi simtiti azi si nu peste nu stiu cat timp. Succes!

    • Printesa Urbana spune:

      Succes, da, bine zis! 🙂 Multumesc mult!

    • manu spune:

      dovada ca noi, femeile, nu mai avem nevoie de dusmani: ne avem unele pe altele! :)) Sincer, daca as fi barbat, m-as simti jignit de imaginea care se contureaza uneori in unele comentarii: un adult doar cu nevoi, fara prea multa intelegere/empatie/rabdare. Adica doar un fel de copil mare, cu bani proprii de jucarii. 🙂

    • feedback spune:

      Dovada ca unora le scapa esenta. Toti avem nevoie de iubire. Toti. Indiferent ca esti adult sau copil.

    • manu spune:

      ai dreptate, toti avem nevoie de iubire! 🙂 Pana si mamele suprasolicitate de griji, de hormoni, de presiunea societatii legat de „a fi femei”, de asteptarile proprii chiar de la perioada asta! Care exact asta e – o perioada, deci trece!
      Mie mi se pare foarte interesant cum ne sustinem in cuplu mai hotarat cumva cand e vorba de cariera(si a ei si a lui) si intelegem orele lungi de lucru si weekendurile scurtate de proiecte, dar devenim brusc mai duri unii cu altii atunci cand avem de lucrat impreuna la cel mai important proiect: de a ne creste copiii!
      Si stiti ce ma mira, de aici de pe margine, din bula mea: ca noi, femeile, suntem primele care aparam si punem paie pe foc in procesul asta de infantilizare a barbatului si, cel mai trist, riscam sa perpetuam modelul asta si cu fiii nostri, viitori soti ai fetitelor de acum.
      Tocmai mi-am luat baiatul de la gradinita, intr-un oras normal din Germania si nu exagerez cand spun ca jumatate dintre parintii care venisera dupa copii erau tati, eventual si cu unul mai mic in brate sau pe trotineta. La fel de multi participa ca voluntari la diversele proiecte de la gradinita sau de la scoala. Si nu, nu au nimic in plus, poate doar educatia sa fi facut diferenta. 🙂

      P.S. – desi eu nu am curajul Ioanei de a ma expune, ma gandesc ca poate intamplarea asta va ajuta cuiva, deci risc sa o scriu (cu toate judecatile, acuzatiile care pot urma, psihanaliza si suspectarea de agenda ascunsa 🙂 ). Acum cativa ani, fara sa fie programat sau dorit, a trebuit sa plec cateva zile de acasa, cu treaba. Ne crestem singuri copiii, departe de casa si cu prieteni la fel de ocupati ca si noi, deci sotul meu a fost nevoit sa imi preia rolul in casa pentru 3 nopti/4zile. Copiii erau marisori, e drept ca baiatul nu era la gradinita inca, erau sanatosi (deci nu trebuia sa ii pazeasca nimeni peste noapte si sa negozieze inca un supozitor, fara vizite la medic) – erau doar 4 zile normale. Cand m-am intors ma asteptau toti la aeroport, cu hainele patate, fi-miu cu sosete desprecheate – dar eliberati ca m-am intors. Inutil sa spun ca in casa parca explodase o bomba, ca am spalat rufe si frecat la mobila vreo saptamana. Nu a fost un experiment pe care sa il pun eu la cale, s-a intamplat, insa a fost o experienta revelatoare pentru sotul meu – pentru ca abia asa a putut sa isi dea seama cam cum arata o zi de-a mea (bine, cum arata 4 zile pentru mine 🙂 ).
      Nu mai spun nimic, fiecare intelege ce poate si mai ales ce vrea! 🙂 Si e ok si asa pana la urma!

    • Barnie spune:

      Deci sunteti in Germania, dar mare lucru nu ati invatat de la ei, tot tu faci cam totul legat de casa si copii! Ei nu sunt crescuti rau doar de mame ci si invatati rau de neveste.

    • Alexandra S spune:

      Mi-ar placea sa incercam sa dam dovada de mai multa intelegere unele fata de altele, sau macar de o mai mare disponibilitate de a asculta fara a judeca, si asa presiunea asupra femeii este destul de mare in societatea noastra, dupa cum s-a scris si in alte comentarii … In ceea ce priveste educatia (in principal) a sotului, sunt de parere ca acesta se face 80% acasa in copilarie si stim cum vede generatia parintilor nostri acest lucru (ex: pe mine m-au mustrat atat mama cat si soacra ca nu pun inghetata sotului, dupa ce el udase gradina iar eu statusem cu copilul – hranit, culcat) … iar daca vine cineva si imi ofera o solutie eficienta pentru cum poti „educa” o persoana adulta, formata deja in urma experientelor prin care a trecut si educatiei primite acasa, ii voi fi recunoscatoare. Cum faci sa vada si sa participe la treburi un om care spune: „nu este necesar sa faci x sau y lucru, il faci pentru ca vrei tu”? Cum educi o persoana care nu considera ca are vreo obligatie in a participa la treburile casnice sau are un grad de implicare mai scazut in cresterea copiilor (datorita educatiei primite, personalitatii etc)? Raspuns, cel putin din experienta mea : este aproape imposibil, atata timp cat nu isi doreste din proprie initiativa asa ceva. Si nu inseamna ca nu te iubeste in modul lui sau ca ai gresit atunci cand ai ales sa te casatoresti cu o astfel de persoana, atata timp cat presupunem ca iubirea e neconditionata. Dupa mine, cele ce primesc ajutorul sotilor au fost doar putin mai norocoase, atata tot. Asa ca, felicitari Manu pentru ca ti-ai facut curaj sa impartasesti cu noi intamplarea ta, eu una te inteleg si te admir pentru tot ce faci!

    • Barnie spune:

      Nu mi se pare ca am judecat-o, e o constatare bazata pe ce a povestit ea! Noi avem ceva de care ne putem folosi, iubirea lor. Facem in asa fel incat de dragul nostru sa ne ajute, eu tot timpul i-am spus ca nu tin minte sa fi facut facultatea de gospodina si nici nu am 4 maini si 4 picioare, am tot cate 2 fix ca el asa ca, atunci cand timpul permite, ar fi bine sa mai faca si el cate ceva, si face! Insira rufele, da cu aspiratorul, face curat ca vede ca nu-mi mai ajunge timpul. Atat timp cat si eu muncesc si nu-s casnica, cred ca e de bun simt sa ne ajutam partenerii ca dupa aia sa fiu si eu fericita, nu obosita si imbufnata!

    • ole spune:

      intrebarea nu e „cum il reeduci” ci „unde te-ai uitat cand l-ai ales?”…. tu nu ai locuit cu el inainte de casatorie macar cateva luni? nu l-ai vazut cam cat se implica prin casa? daca si la inceput era tot cu ideea ca ” nu e necesar sa faci xyz …” dar te-ai maritat oricum, pai cine ti-e vinovat? nu e nici un noroc aici, e vorba de ce a contat pentru tine cand l-ai ales. unii se marita pt ca e tipul f romantic si vine cu 3 buchete de flori, unele pt ca el e atent si spala vasele dupa masa, altele ca se grabesc la maritat si spun „da” primului ce se ofera….nu mai suntem acu 100 ani sa ne marite parintii. cum ti-ai ales, asa ai

    • Emma spune:

      Pai inainte de maritis…posibil ca nu a locuit cu el. Asta ar fi o varianta. Inca se mai intampla in zilele noastre si astfel de cazuri, cuplurile se muta impreuna dupa nunta. Apoi, poate inainte mai facea una alta, oricum inainte de copil nu erau atatea de facut si poate nu si-a dat seama de dimensiunea lucrurilor. Cand esti in 2 ce sa zic..mai un vas la spalat..mai un dus gunoiul. Nu e cine stie ce, dormi noptile, iesi cu prietenii…nu te apasa asa tare treburile casei. Din cate zice ea, inainte de copil erau foarte fericiti , nu aveau griji. Eu cred ca au fost dati peste cap de copil, si-au inchipuit ceva mult mai usor, au dat de foarte greu si acum oboseala si nervii isi spun cuvantul.

    • ole spune:

      shit happens

    • Alexandra S spune:

      @barnie: felicitari, inseamna ca ai un sot empatic si ma bucur ca esti ajutata :).

      @ole: am scris raspunsul ca reactie la replica lui barnie si anume ca sotiile isi invata prost sotii, ceea ce nu cred ca e valabil, am expus de ce. Nu caut vinovati si nu vreau sa duc discutia in acea directie, nu ma plang ci imi asum (sau incerc) alegerea, doar imi argumentam parerea. In plus, cred ca atunci cand alegi pe cineva nu o poti face atat de rational cum ai prezentat tu si din acest motiv, dupa mine, casatoria e cam loterie…poate gresesc.

    • Barnie spune:

      Multumesc, da cred ca pot spune si asa, dar empatia asta vine si din dragostea ce ne-o poarta ca daca nu, era clar ca nu ajungeau cuvintele mele prea departe.

  • o femeie spune:

    mie in ziua de azi mi se pare ca se cere prea multe de la femeia romanca. Specific romanca, pt ca noi nu avem nici exemplul bun din copilarie, sa ne fi ramas in obisnuinta si in rutina si atunci cand suntem obosite si neuronul blocat in cine stie ce neimpliniri, din subconstient nu imi vine decat urletele mamei.

    Da, mie mi se pare prea mare presiune pe femeia actuala care sunt:
    – sa fiu mama buna si calma si iubitoare si disponibila 100% la alaptat si la tinut in brate si la spalat si masat ( cand eu nu avui un exemplu sanatos, vin din familie disfuntionala),
    – sa lucrez si sa fiu buna si sa studiez sa fiu la zi cu piata muncii, sa am o parere in sedinte si un feedback activ (da, sunt frustrata ca am inceput vreo 3 cursuri dar nu reusii sa le termin, din varii motive )
    – sa fiu si buna gospodina cu casa curata (alta frustrare la mine) si calcat totul (nu am calcat de cateva luni)
    – sa fiu si nutritionist si atent la ce cumpar si mancam (ca na, sanatatea e cea mai importanta, nici asta nu avui ca exemplu de mica, asa ca o studiai) – in conditiile in care multe chestii negative din jur ma bombardeaza
    – mai stau si cu grija mamaiei si la fiecare telefon imi sare inima din piept
    – apoi musai de studiat si educatie financiara (si sa vad si ceva investitii pentru pensie si sa achit ipoteca inainte de 50 ani)
    – sa fac si sport pt sanatatea mea (job pe scaun = dureri de coloana)
    -sa fiu frumoasa si eleganta si machiata etc.
    Si sa mai am si grija barbatului? A??? Nu mai poc.
    Si barbatul ce mai pazeste?
    Si eu, eu unde mai sunt? hobby-uri, pasiuni, o carte citita, ceva pt sufletul meu, pt iesit la o cafea cu fetele ?
    O laie. E prea mare presiunea pe femeia de acum.
    Sa ma lase astia cu toate articolele lor, ca prea au dreptate: nu am avut exemplu sanatos si bun dar musai sa le facem noi pe toate bune, sa corectam tot ce primim de generatie in generatie, sa fiu eu aia care ma trezii prima din lantul din familie, sa indur contrastul in ce ratiunea mea se trezeste si ce traii in copilarie.

    Nu mai pot. Cine are o debara sa ma ascund pentru o perioada?

    • Mona spune:

      Deci in concluzie la ce ai scris, orice activitate din viata ta e mai presus de sot? Nu ar fi mai bine sa reducem din activitati si sa-i oferim si lui un pic de atentie? Altfel, de ce te-ai casatorit? Daca te va parasi pt o alta care ii acorda atentia cuvenits, ti se va mai parea important ca spalai, cslcai, facesi cursuri, etc? Nu cred. Si tot el va fi nenorocitul si ticalosul care te-a parasit…..trista mentalitate au romancele. Trist.

    • maddy spune:

      nu cred ca „O Femeie” a vrut sa exprime asa ganduri. ce a zis ea e ca pe langa toate elementele care tin de persoana ei, de gospodarie si de copii, mai trebuie sa aiba „in grija” si pe sot, un adult care ar trebui sa aiba capacitatea de a se descurca singur.

    • o femeie spune:

      Cam asa, Maddy.
      Eu sunt impacata cu alegerile din viata: eu am ales sa fac copil, eu aleg sa merg la un job ce imi place (si mentine casa, am fost singurul venit pe ceva ani), eu am ales sa fiu independenta si autonoma de la 18 ani, eu am ales sa am hobby-uri si pasiuni, sa am grija de nutritie, sa am grija de sanatate si de BMI si sa ies la alergat, eu aleg sa nu platesc femme de menage si sa spal singura geamurile si casa si banii sa ii pun investitie pt pensia mea privata etc.
      Sunt multe alegeri si decizii pe capul meu, dar na, am vrut sa fiu independenta 😀 .

      Nu stiu cum voi va impacati cu toate acestea, dar uneori vreau sa le dau naibii si sa petrec in gradina, brodand la ie, si ascultand ce muzica vrea muschiul meu, sa inchid ochii si sa ma las pe spate . Si apoi ma suna seful 😀 si ma trezesc 😀

  • Snow Flow spune:

    In aproape 9 ani de cand sunt mama, am invatat o chestie, zic eu, importanta. Sa facem diferenta intre nevoile si dorintele copiilor. Iar atunci cand nevoile copiilor sunt implinite, sa mai tragem de timp (in care ei isi exprima dorintele) ca sa ne implinim si noi o parte din nevoi. Am invatat ca uneori este nevoie de compromisuri mai ales cand apare al doilea copil si 15-30′ pe care le petrec copiii la desene sunt un timp foarte pretios in care adultii pot face multe sau pur si simplu vorbi nederanjati. Daca vrem ca totul sa fie perfect, mancare facuta zilnic, curatenie zilnic, copiii crescuti cu scutece refolosibile, nici un „compromis”, la nimic, vom ajunge singuri in cuplu, nefericiti, mai ales in contextul in care ambii parinti merg la serviciu si jongleaza cu timpul ramas dupa-amiaza, seara, cum pot mai bine.

    Copiii nu inceteaza niciodata sa te solicite, minuneze, oboseasca, enerveze, incante dar parerea mea e ca daca pierzi relatia de cuplu in primii ani de dupa aparitia copiilor, e aproape imposibil sa te regasesti cand copiii cresc si devin mai independenti cel putin fizic. Atunci vor aparea alte probleme. E ca o gaura pe care, daca nu o refaci la timp, se va tot adanci.

    • OanaD spune:

      Gând la gând cu bucurie! 🙂
      Acele 15′ de desene, seara, supa masa in familie, sunt binecuvântare pt relația noastră! Ne reconectat, ne reîncărcam, ne regăsim!
      Principiul meu: soțul meu e cel mai important, pt ca vreau sa-mi trăiesc bătrânețea împreuna cu el! Si pt asta investesc acum in relație.
      Copilului meu ii dau atenția cuvenita, dragostea necondiționată, dar cred ca e important sa vadă si dragostea mea pt tatăl lui!
      Tot timpul spun: e greu sa fii femeie, tb sa fim foarte înțelepte, dar le putem face pe toate, stabilind priorități si înainte de toate făcându-ne pe noi înșine fericite. Ca dc nu reușim asta, nu mai poți face pe altcineva fericit (asa funcționez eu).

      Pastrarea armoniei in cuplu mi se pare mai complicata decât parentingul. Tocmai pt Ca vb de de 2 Adulți, care vin deja cu bagajele, pe care le ‘schimbi’ din mers. La parenting construiești de la 0, la cuplu schimbi, iar schimbarea nu e ușoară!

      Ce e important: totul se face in 2/3/4, se mănâncă împreuna, se doarme in cuplu, măcar câteva ore, dc nu noaptea întreaga :). Respect, iubire, înțelepciune si inspirație!

    • Elsa spune:

      Bravo, excelent comentariu! Cred ca fiecare sot/sotie ar trebui sa ia fraza asta, care pe noi ne ghideaza ca si cuplu, si sa si’o intipareasca bine in memorie:
      „Partenerul meu e cel mai important, pentru ca vreau sa’mi traiesc batranetea impreuna cu el!”

      Iar copilul, el este opera voastra ca si cuplu, nu doar ca mama sau tata! In cresterea copilului nici nu ar trebui sa vorbim la singular, se procreaza si se creste in doi, daca avem noroc!..

  • Andreea B spune:

    Mie mi-ar fi teama sa gândesc/sa procedez ca tine. Nu pentru ca nu aa avea încredere in el, ci pentru ca o relație in care nu investești moare. Mai repede, mai lent, nu contează. Ideea e ca moare. Si ce faci tu, daca peste un an, doi, zece, cand copiii devin mai independenți, iar tu consideri ca ești pregătită sa repui relația pe picioare, el te privește ca pe o straina si te anunța ca te apreciază ca mama, femeie, etc, dar dragostea s-a terminat? Poți sa i-o iei in nume de rău? Poți sa ii reproșezi? Iti zic eu, poți, dar oricum nu rezolvi nimic. Si desi unii zic ca e imposibil sa iti găsești timp cu doi copii mici, eu cred ca măcar 15 minute pe zi iti poți găsi sa stai doar cu el. Nu ma refer aici neaparat la sex, dar măcar sa te așezi la el in brațe si sa discutați despre altceva decât copii, sau doar sa stați asa, unul lângă altul.

    • Alexandra D spune:

      Casatoria e ca o cutie goala. Vii cu nimic si incepi sa pui in ea sentimente . Cand te simti singur iei de acolo cate ceva si iti e bine. Dar daca nu pui la loc ce-ai luat , cand vei mai avea nevoie cutia va fi goala si te vei simti mai singur ca niciodata.
      Daca iti suna mai bine alta comparatie gandeste-te ca relatia ta este ca un cont in banca. Cu cat pui banut cu banut cu atat vei avea mai tarziu . Cu cat iei din cont si nu vei pune nimic , contul va ramane gol sau chiar pe minus.
      Tu alegi , dar nu-l invinovati pe cel de langa tine ca TU n-ai vrut sa contribui sa umpli cutia .

  • vio spune:

    Eu cred ca o relatie matura si cu iubire intreaga acolo…rezista. Cred ca vine o vreme in care, cumva, cei doi se regasesc. Daca au fost vreodata DOI -DAR IN MOD REAL!!!!, raman doi chiar si cand distantele si oboseala ii aseaza departe unul de altul.
    Nu, nu cred ca dormitul cu copilul e buba, nu cred ca frustrarea femeii sau a barbatului e buba…Cred ca o relatie subreda de „dinainte” este buba! Atat.

    Eu sunt o mama care acum isi creste copilul singura. Dupa 4 ani si 4 luni de trait in trei, de „cand bine, cand rau”…. Am ales calea aceasta. Eu si el(tatal), deopotriva, asumat. Da, cred ca am ajuns aici pentru ca noi nu eram DOI nici inainte. DOI IN MOD REAL.

  • Adina spune:

    Imi amintesc cand aveam vreo 7 ani, fratele 4 si venea mama de la serviciul pe care il incepea pe la 6 cred, schimbul 1, se trezea la 4:30 o.O si mereu dormea cel putin o ora. Noi stiam: mama e obosita si doarme. Ba, ne mai si convenea ca puteam face tambalau. Cand eram mai mici, am avut intai o bona care ma scotea in parc cat ea se odihnea dupa serviciu, apoi un var de-al mamei ma ajuta cu temele. Ce am retinut e ca stiam ca daca nu poate, nu poate. Ca daca e obosita, ia o pauza. Tin minte ca o data am gasit-o in sufragerie, asculta muzica si fuma o tigara (ceea ce nu facea niciodata). Si am simtit ca vrea sa fie singura, doar cu ea. Tata era plecat, ii era dor. Am citit pe chipul ei ce simte, desi eram mica si nu mi-a zis nimic. In rest, in general era foarte vesela, se juca cu noi, ne super hlizeam, era bine. Dar cum zicea cineva mai sus, copiii trebuie sa stie ca parintii au limite, ca nu pot orice, tot timpul, ca au nevoie de pauze.

    Inca un lucru: mi se parea magic cand ai mei se luau in brate, se pupau, isi sopteau cate ceva, radeau si da, ne excludeau pe noi din momentele lor de intimitate, in care erau doar ei. In care ii lasam macar o ora in pace. Nu pot spune ca ai mei, acum la peste 50 de ani, ar fi inca modelul meu de cuplu, dar multi ani au fost. Si am crescut cu ideea de parinti ca si unitate fericita, care au universul lor, din care noi facem parte. Ca suntem foarte impreuna, dar ca ei au ceva doar al lor. Asta am admirat mereu, chiar si cand nu intelegeam exact conceptul de cuplu. Dar simteam dragostea dintre ei, si asta ma facea pe mine sa ma simt cumva bine.

    Va doresc sa va gasiti drumul vostru, cum stiti voi mai bine, si sa va puneti pe primul loc. Daca voi veti fi fericiti, asa vor fi si copiii, impreuna cu voi doi 🙂 Hai, putere! Hugs!

  • Joia spune:

    de fapt, articolul e teaser pt conferinta despre sex a lui Otilia? sa vanturam un pic subconstientul cititorilor, sa isi dea sema ca e grea viata in cuplu si ca SOLUTIA e conferinta respectiva? :))

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e nici un teaser. Despre conferinta de care spui am scris deja. Dar multumesc pentru votul de incredere, ai simtit tu musai sa vanturi niste rautate pe-aici? era cazul? sa fii sanatoasa.

    • Ellas spune:

      …voiai sa spui …a otiliei, nu? desi am citit articolul despre conferinta nici macar o clipa nu m-am gandit la el. Acesta a fost un articol sincer si impresionant pentru ca de cele mai multe ori internetul este plin de familii fericite si perfecte iar parcul plin de familii divortate, cred ca se voia o tema de gandire

  • cristina spune:

    E greu cu copii mici si viata de cuplu. Nu stiu daca vor fi momente de relaxare decat dupa varsta de 10 ani. Daca acum nu aveti, stati sa vina scoala: alegerea scolii, a invatatoarei, a activitatilor extra, teme,etc. Cum sunteti acum asa veti fi si atunci, ca acum se pun bazele vietii de cuplu in varianta cu copii langa. Faceti ce puteti acum, ca sa aveti ce intretine mai tarziu. Doamne ajuta sa reusiti si sa reusim!

  • Ana spune:

    Din ceea ce am observat, sunt cupluri care in mod real supraviețuiesc vieții cu 1 copil, 2 copii, 3 copii, mai mult de 4 copii. Se poate sa faci si cariera, chiar si cu 4 copii si ceva ajutor (bunici sau bona). Mie mi se pare supraomenesc, chiar cu ajutor, dar exista cazuri fericite si cât se poate de reale. Între parteneri exista dragoste, complicitate, respect, înțelegere. Si sunt oameni obișnuiți. Deci se poate.
    Exista si bătrâni, nu din cei divorțați, vaduvi si recăsătoriți, ci din acei care au sărbătorit 50 ani de viata de familie împreuna. Si înca se mai tin de mâna. Si nu din vina mentalităților trecute: răbda si taci 🙂
    Cred ca e bine sa ne căutam rețeta propriei fericiri in cuplu. Sa învățam din Greșelile altora (familia proprie, prieteni, cunoștințe) ca sa nu le testam pe pielea noastră, pentru ca doare tare. Si asta începând de azi, nu de mâine, nu de poimâine, nu după 20 ani. Atunci e prea târziu.
    Viata se schimba, noi ne schimbam in fiecare zi câte puțin, trebuie sa ne adaptam, sa comunicam permanent unul cu celălalt. E greu, dar stiu ca se poate.

  • Clara spune:

    Asteptarile omoara relatiile. N-am zis eu au dedus altii. Cred ca pui prea multa presiune pe el si planul tau viziunea ta de familie pare mai mult a ta. Conteaza si cum vede el unele aspecte. La fel important ar fi ca fiecare sa se concentreze pe ce vrea celalalt. Altfel „te iubesc” suna un fel de „te iubesc ptr ca ma iubesc”. Se pot gasi minute pe zi in care sa comunici si sa simti ca celalalt e doar al tau. Daca se poate cu 4 copii se poate si cu 2 :))) Noi avem 10 ani de copii mici…dar imi sunt straine multe din cele expuse in comentarii. Daca stau si ma gandesc cel mai greu ne-a fost cu 1 copil…atat ne-am vaitat ca e greu. Puneti ceasul sa sune ptr a fi impreuna, merita! Acum, maine va fi tarziu!

  • Clara spune:

    Important e ca acele lucruri pe care a dat de inteles Robo ca sunt traite dar nu pot fi scrise sa fie discutate de voi2. Acolo e zic eu cheia….nu stiu cat si cum sunt de vina copii. Se pot realiza escapade romantice prin casa nu e musai in dormitor :))) si noi dormim cu copii de ceva ani. Vor crește, e si asta o bucurie si un sot bun intelege si nu se uita la clisee. Robo fii fericit la altii e mai rau! 🙂 dar totusi sunt bine deci se poate!

  • Alina spune:

    Elisa, fata mea de 2 ani, doarme cu noi. Soțul meu a dormit in alta camera pana acum 6 luni. I-am spus ca dacă nu vine sa doarmă cu mine in pat, nu o sa fie deloc bine pentru noi doi. Pentru ca așa am simțit, ca avem vieți separate. Acum nu mai dormim îmbrățișați ca înainte de a avea copiii, si văd si simt ca lucrurile s-au schimbat, si nu in mai bine. Dar sper ca relația noastră se va îmbunătăți. Suntem in străinătate, singuri, cu 2 copii. Eu sunt in permanenta cu cel puțin un copil, zi, noapte si asta de 6 ani. Asta e experiența mea, si ma bucur ca Printesa ne povestește despre lucrurile care o macină…pana la urma toți ne dorim copii fericiti, soți fericiti, familii fericite.

  • Silvia spune:

    Buna, Ioana! EU cred ca pur si simplu tu prea vrei sa fie perfecta viata pt copiii tai. Si EU am avut o copilarie aiurea PE Ale carei repercusiuni si acum imi amarasc viata. Dar cred ca si cealata extrema poate dauna. Poate o sa razi, dar EU cred ca intr-adevar si prea mult bine poate FI un rau. MA gandesc ca un copil mult prea rasfatat, nu la modul traditional, CI cu intelesul a FI avut o viata mult prea fericita sa aiba o problema atunci cand mai tarziu da peste probleme. si o relatie emotionala prea mamocentrista iar nu cred ca e bine. EU locuiesc in Suedia, si aici intr-adevar copiii sunt fericiti. Dar MA ut la mamele suedeze ca nu exagereaza cum faceam inainte de un anumit incident, sau Asa cum faci tu. Ei nu Isi bat copiii, nu tipa la ei, dar nici nu ii sufla Asa cum faci tu. Existens o disciplina, copii trebuie sa asculte. De obicei ele sunt foarte hotarate si copiii le asculta, lucru la care EU nu am ajuns. Dar idea este ca in tara asta in care lumea are un standard de viata f inalt, si care e tot timpul e in topul cellor mai fericite natiuni, copiii au o crestere echilibrata. Cand o sa Dai copiilor atentia cuvenita, adica aproximativ 2 treimi dupa aproximarea mea, din atentia ackordata acum, o sa gasesti timp si energie si pt sot. Tu ai premise foarte bune sa reusesti, sunteti un cuplu luat din dragoste, care in conditii normale functuoneaza bine, copiii nu sunt bolnavi in Asa masura sa va afecteze decisiv viata. Poti sa reusesti tot, si copii fericiti si relatie sanatoasa cu sotul. Copiii nu trebuie sa lesine in fiecare zi de fericire, altfel nu vor vrea sa creasca mari niciodata. Poate vrei Spune ca nici nu vrei, dar adulti vor FI probabil timp mult mai indelungat, si sa iti ratezi viata fiind in mod constant melancolic dupa copilarie nu cred ca e un resultat PE care ti-l doresti.

    • o femeie spune:

      si eu am remarcat ca atunci cand sunt impacata cu deciziile si sunt multumita de mine, cand ma iubesc si respect, cand sunt ferma, etc. totul merge armonios in viata.
      Ce ne lipseste e dragostea si respectul de sine.

    • Silvia spune:

      Cred ca ti se pare imposibil sa ai altfel grija de copiii tai fata de acum. Dar EU cred ca trebuie. Tu esti innebunita dupa Ei si timpul petrecut cu ei, dar atitudinea aceasta daca nu e temperata nu e buna. Si stiu ca vrei ca ei sa aiba o copilarie mai buna, dar nu sentimentul asta trebuie sa iti directioneze eforturile cat o motivatie rationala. Si stiu ca faci alergie la idea ca moderatia e sfanta, dar asta este CEea ce statistica Spune ca e merge cel mai bine. Oricum, un divort ar dauna copiilor in mod sigur, in timp ce o atitudine mai temperata poate sa dea resultate pozitive.

    • C spune:

      Greu de citit, probabil scrii de pe telefon, dar tare adevarat.
      Nu poti sa iti dedici toata energia in cresterea copiilor ca o iei razna. Imi iubesc copilul pana la cer si inapoi si incerc sa il cresc cat mai bine dar as vrea si eu sa traiesc pe langa el. Merge la cresa pentru ca mie imi place tare mult jobul pe care il am si nu vreau sa renunt, mai sta cu bunicii cand mami are chef de spa (de doua ori pe an da’ ce bine e!!!), il invat sa aiba rabdare sau sa se joace singur pana termin de vorbit cu tati, etc…
      Aici un stam copii sunt trimisi la somn la 7 si seara e „adult time”. Am implementat si noi sistemul si ce bine e….

    • Roxana spune:

      Cum ai reusit sa-i faci sa adoarma la 7 pe copii?

    • Cristina spune:

      Silvia,
      mi se pare pertinent ce zici tu. Si instinctul meu imi spune la fel, ca nu-i ok sa ma pun sau sa ne pun mereu pe hold, fiindca avem copii.
      Si da, scopul este sa crestem adulti rationali, care au capacitatea de a-si construi fericirea. Nu cred ca parentingul modern ne va duce acolo, asa cum nici bataia si pedepsele nu ne duc. Doar echilibrul in relatia cu copiii si sotul poate.
      Am trecut in ultimii ani de la a nu baga in seama prea mult copiii si sentimentele lor la o atentie exagerata, la a-i transforma in dumnezeii nostri personali. Societatea vestica a fost deja acolo, acum vreo 20 de ani – si acum ca au vazut rezultatele, au hotarat sa revina la un sistem mai natural si benefic tuturor.
      Presiunea pe care-o pun standardele moderne de parenting e uriasa, necesitatea de a fi parinti perfecti. Si iau 90% din bucuria experientei de parinte, ramai doar cu vinovatia ca nu faci destul vreodata, si cu vesnice griji. In toate astea, cum naiba sa mai faci fata altui rol cu mare investitie emotionala, adica de iubita sau sotie.
      Am obosit de mult sa incerc sa fiu mama perfecta. Dar de atunci sunt una mai fericita, si o sotie la fel. Si ciudat, si baietii mei par sa fie mai fericiti asa 🙂

    • Silvia spune:

      M-am experimat defectuos. E normal sa vrei sa le asiguri copiilor tai o copilarie mai buna decat CEA PE care ai avut-o tu. Doar sa nu te lasi influentata prea mult de tragedia PE care ai trait-o tu. Supracompensarea poate FI in practica exact contrariul a CEea ce iti doresti sa obtii. Scuze ca te bat la cap, voiam doar sa imi exprim corect si complet punctul de vedere.

  • V. spune:

    Eu chiar ma gandeam cand am citit postul despre home schooling – cum mai au cei 2 parinti timp unul pentru altul daca ziua ea este la serviciu, el scoleste copiii, iar noaptea el lucreaza? Admirabil efortul lor pentru copii, dar cum ramane cu relatia intima a parintilor?
    Imi imaginez ca e greu, vad ca si in relatiile altor prieteni fara copii – chiar si asa le este greu sa se „mobilizeze” pentru intimitatea cuplului, in conditii de joburi solicitante, daramite cand apar copiii. Este nevoie de vointa si disciplina clar – toti stim teoria, dar e greu de aplicat cand esti obosit si frustrat. Si presiunea perfectiunii si validarii in fata celorlalti e mai mare ca niciodata. Uneori eu glumesc cu prietenele mele ca ce or fi luptat stramoasele noastre pentru drept la vot, studii si joburi, ca practic ne-au triplat noua munca si presiunea sociala. Nu puteau ramane ele cu copiii acasa, era mai simplu asa ?(glumesc, evident).

    • o femeie spune:

      si eu m-am gandit la ei (si mai am altii in jur ca facand homeschooling). Cum sunt departe de tara si nicio sansa de prieteni/bunici etc, am inteles ca un copil e membru de familie, deci suntem 3.
      Poate de aia nu a mai venit no 2. si 3 si 4? :))

      Glumesc. Am in jur prieteni cu 2 si 3 si 4, fara bunici (aici pensionarea e la 65-67 ani, asadar sa plasezi copilul la bunicii ce vin de la serviciu, ca parintele e obosit, e pur ipocrizie) , iar bonele costa, asa ca se descurca cu crese de cand copiii au 3 luni (atat e concediul de maternitate). O iau natural, cum au spus doamnele de mai sus.

      Naturaletea vine din calm si firesc. Din liniste interioara. din Echilibru interior si din dragoste de sine si de cel de langa.

  • AndreeaT spune:

    Ti-am citit articolul, am rascolit printre amintiri care acum imi par doar vise urate, am plans. Multumesc. Pentru sufletul tau – https://www.youtube.com/watch?v=b5KV1Lf2NkY

    Mult succes!

  • C spune:

    Si noi suntem cateodata cu nervii intinsi la maxim dar ne gandim si eu si el cat de horror ar fi sa ne despartim. Adica oricat de greu ni se pare viata, ca si parinte singur mi se pare infinit mai greu. Suntem dispusi amandoi sa luptam pentru relatia asta pana in panzele albe de dragul copilului, de dragul nostru, de dragul familiei.
    Glumim cateodata ca „mor cu tine de gat si nu te las sa pleci”.
    Din fericire, dupa un date night si o noapte de somn bun, o vacanta relaxanta, lucrurile stau mult mai roz. Secretul succesului din punctul meu de vedere este familia pe locul intai, orice alteceva vine dupa: job, cariera, treburi casnice. Un job se mai gaseste, vasele se spala si dupa 2 zile dar familia copilului meu e una singura.
    Eu cred ca e foarte adevarata expresia aia cu „It takes a village to raise a child”
    Si cereti ajutor de oriunde puteti: bunici, matusi, vecini, bone. Mai renuntati de la standardele inalte si nu incercati sa fiti parinti perfecti: daca copilul se uita la tv si mananca cartofi prajiti cu copii vecinei cat tu si sotu iesi la o cina, e ok, nu o sa ramana marcat pe viata, promit.
    Avem niste prieteni care sunt total epuizati, trec printr-o perioada foarte stresanta si nu au familia langa ei. De cate ori ne vedem ma ofer sa ii ajut, sa iau copilul cateva ore, etc…de fiecare data ma refuza elegant si continua sa isi planga de mila. Na! unor oameni le place sa se dea martiri.

  • Rox spune:

    Presiunea asta care se pune pe femei sa faca si asta si aia si cealalta nu e doar din vina lor ca sunt fixiste. Cred ca intr-o anumita masura vine si de la soti, o generatie de soti prea cocolositi de mame si care asteapta prea multe de femeia de langa ei (o inlocuitoare a mamei) fara sa dea mare lucru la schimb (banii nu se pun, e vorba despre implicare, participare). Nu as vrea sa generalizez, dar sunt foarte multi barbati care vor de la o sotie in primul si in primul rand sa le faca de mancare, sa tina casa curata, sa le calce si sa le spele. Si sa se ocupe de copii, copii cu care ei doar se joace cand sunt hraniti, spalati, sanatosi. Prea putini sunt cei care fac treaba cot la cot cu sotiile, din pacate.
    Prea putini sunt cei pe care poti sa-i auzi spunand: „iubita mea, lasa aragazul, lasa mopul, hai sa comandam o pizza si sa ne uitam la un film in dupa-masa asta.”
    Asa ca e oarecum de inteles de ce se ajunge la femei epuizate si satule de viata la nici 40 de ani, femei care-si vad sotul doar ca pe un provider bun de trimis sa doarma in alta camera, nu ca pe un iubit. Poate cu generatiile mai tinere se va mai schimba ceva.

    Dar cred si ca sunt multe femei prea obsedate de gospodarie, iar obsesiile si mania perfectionismului (in treburile casei, in cresterea copilului, in cariera) nu aduc nimic bun.

    • o femeie spune:

      haoleo, saraca soacra, sa faca atac de panica atunci cand i-am zis ca daca tot nu lucreaza sotul poate sa isi calce singur si sa nu ma astepte pe mine de la munca sa vin :)))

  • Emma spune:

    i_ai spus ‘ te iubesc’ in ‘ gura mare, in vazul lumii’…ar trebui sa se inmoaie tot :). clar o sa fie bine. Toti avem momente mai proaste.

  • Emma spune:

    pentru Claudia: el stie toate trairile astea ale tale? ai discutat cu el despre cat de greu iti este si cum ai vrea ca el sa te ajute, ce ai vrea ca el sa faca? I-ai spus de exemplu: omule, martea si joia cand vii acasa vreau sa faci si tu aia si aia ? Uneori barbatii habar nu au ca e ceva in neregula cu tine. au impresia ca te descurci perfect singura. Trebuie sa ii spui, si nu vag, ci cat mai focalizat. Stiu, tie nu iti zice nimeni ce ai de facut, dar lor trebuie sa le explici clar si limpede si cu detalii: iei copilul, duci la baie, iei sapunul X, il speli la fund, ai grija sa fie apa nici prea calda n ici prea rece, iei prosopul roz, il scoti din cada, pui scutec curat, duci scutec murdar impaturit in locul X, te speli pe maini. Trebuie sa ii spui clar si limpede ce cand si cum sa faca. Nu e ideea de educat, ca nu il mai educi tu acum la varsta asta, dar va invata incet incet ca ai nevoie de ajutor si va face ce ii ceri, ca doar nu e Luna de pe cer. Ia-l usor, sa nu iti sara apoi in cap ca el vine de la munca obosit ( stiu, nici tu nu esti in vacanta, ba esti mai obosita ca el), dar ei sunt mai sensibili. Esti femeie, vrei sa iti pastrezi barbatul si sa il faci sa te ajute . Il iei incet, ii explici frumos, incepi cu sarcini usoare si neglijabile si il lauzi pana la cer cand ofera orice ajutor minuscul pe care tu l-ai cerut. Si el vrea sa fie bine nu? Va reactiona.

  • Emma spune:

    tot pentru Claudia: si lasa-l sa iasa cu prietenii din cand in cand ( dar zilnic si nici saptamanal, de 2-3 ori pe Luna e de ajuns) , din alt cand in cand iesi si tu cu el ( macar o data pe saptamana puteti iesi impreuna cu copilul) , din alt cand in cand planificati si ceva impreuna in 3 ( o mini vacantad e 2 zile, am avut si noi cu bebe la 4 luni, nu e asa rau) . Nu mai suferi in tacere. In Weekend lasa copilul cu el o ora sau doua si odihneste-te, apoi iesiti in parc cand e frumos afara sau cu bebe langa voi uitati-va la un film..roaga-l sa faca clatite ca ai pofta, macar popcorn, el poate bea un pahar de vin. V-ati luat din iubire, ce naiba, ati fost fericiti. Nu cred ca e un om tampit omul tau 🙂 . Sigur isi doreste sa fiti fericiti .

    • Claudia spune:

      Multumesc pentru sfaturi si incurajari. Voi incerca sa le pun in practica. Asa e, cu instructiuni de folosire e cel mai bine.

    • Emma spune:

      Cu placere . capul sus. Sa vezi cum trec toate cu rabdare. Si mai incearca tu ziua sa dormi cand doarme bebe, si eu am oroare de casa vraiste , dar mai bine o casa vraiste si o mama mai odihnita si mai rabdatoare.lipsa somnului naste ” monstrii”, o stiu pe propia piele.

  • Alina spune:

    Ti-am citit articolul si plang … Plang pentru ca sunt intr-o situație asemănătore… Am nascut acum 9 luni si dupa un an de căsnicie am cerut sa divorțăm… Nu pot descrie in cuvinte ce durere simt dar mi-am impus sa imi reprim aceste sentimente pentru ca eu trebuie sa fiu vesela si ok pentru minunea care mi-a fost data acum 9 luni. Nu stiu daca fac bine ce fac dar am un singur gând ” cu timpul o sa treacă, toate trec”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *