Oian și pâinea

Tai felii bagheta proaspătă și le așez pe o farfurie mică. De undeva din fundul casei, aud venind cu tropăituri pe membrul cel mai tânăr și fălcos.
– Maaaami, vau pine!
– Sigur, Ivan, vei primi pâine când te vei așeza la masă, ca toată lumea. În câteva minute e gata și omleta.
– Mami, dau fafafia Oian!
– Vrei să îți dau ție farfuria cu pâine? De ce?
– Pupu că păzecs.
– Vrei să o păzești. De cine?
– Di tati și Fofia. Și mami.
– Doar Ivan are voie să mănânce pâine?
– Da. Așa e bine.

Zâmbesc și las farfuria unde e. Se așează lipit de corpul mobilei de bucătărie pe care tronează farfuria cu pâine. Rotește ochii precum melcul, să nu cumva să se apropie careva de prada lui. Vine tati. Ivan îl aude de la distanță și strigă către el, de la înălțimea celor 90 de cm:
– Tati, una țuțuțică (bucățică) iei. Una mică, atât. Nu mai mut. Una mică de tot.
Se foiește în timp ce tati ia o felie și se așază la masă. Îl urmărește atent, apoi se liniștește. Nu pentru mult timp, pentru că imediat apare în bucătărie și soră-sa. Aici, micul om are o problemă. O adoră, o iubește, e zeița lui. Dar parcă pâinea o iubește mai mult. Sofia vede pâinea și-i strălucesc ochii.
– Ooo, mami, baghetă, vreau și eu.
– Nu! sare ăsta micu’.
– Ba da! răcnește ea.
– Ivan, te rog să o lași și pe Sofia să ia puțină pâine, îi este poftă și uite, masa e gata, putem mânca.
– Bini, una mică di tot, nu maie. Atât, una mică.
Sofia îl privește ca pe o râmă, apoi ia cu emfază DOUĂ felii.
– Nuuu, Fofia, nu ia doiuă, una ia, Oian vau pine mută!
– Ivan, îți rămâne destulă, o să mai tai.
Îi dau și lui două felii, pe care le strânge la piept de zici că-s cele mai dragi avuții din lume. Ne așezăm la masă. Primul minut e liniște, toată lumea mănâncă omletă cu sfeclă coaptă și cu feliile de pâine repartizate de Ivan. Apoi începe vânzoleala, pentru că ni se termină pâinea și am mai vrea, iar Ivan, care e păzitorul pâinii, refuză să ne mai dea, deși am umplut din nou farfuria cu felii de baghetă.
– Nu dau!
– Ivan, pâinea nu este a ta, este a noastră, o mâncăm împreună, te rog să dai drumul farfuriei.
– Nu, Oian mumucă pine.
– Sigur, mănâncă Ivan, dar mănâncă și Sofia, și mama, și tata, toți mâncăm.
– Fofia mumucă otiti.
– Sofia mănâncă omletă, dar ar vrea și niște pâine.
– Bini, una dau, una pine.
Alege o felie transparentă și i-o dă. Sofia, evident, o refuză.
– Să-mi dea una mai groasă, mami, ce să fac cu asta?
– Nu! se oțărăște flăcăul.

În fine, nu vă mai rețin. Ați înțeles cum stă treaba. Scenariul se repetă și seara, când mâncăm sendvișuri sau salate și iar e prilej de împărțit pâine, iar Ivan e nemulțumit că nu poate fi el cel care primește toate feliile. Scenariul este identic și când e vorba despre mămăligă, brânză, cireșe, iaurt, somon la grătar, paste cu orice fel de sos. Cere oala lângă el (de cele mai multe ori nu o primește) și împarte cu maximă zgârcenie și altora, numără linguri și zice rapid:
– Gaca nu mai ia, atât, puțin, nu mult, Oian mumucă tot!

Altfel, am un băiețel extrem de generos, care azi împlinește 1 an și 11 luni. Împarte cu bucurie jucării, haine, orice-uri, chiar și pe mami, cu sora lui și cu alți copii. Doar mâncarea preferată e off-limits. Parcă am un deja-vu, nu știu cum…

Sursa foto: băiețel mâncăcios via Shuuterstock.com

shutterstock_256404166

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4219

19 comentarii

  1. Cât poate fii de dulce! Eu am 3 bucăți, doua mai mari (9 si 12) si una mică de aproape 8 luni. Eu bine, ai mei cei mari nu s-au certat niciodată pentru mancare dat fiind ca nu au fost niciodată gurmanzi.

  2. Am ras cu pofta, dragul de Oian cu painea lui, este adorabil!!! Sa-ti traiasca puii, in curand il sarbatoriti pe el si cei 2 anisori de viata

  3. Acum observ cã bãieţeii noştri sunt nãscuţi în aceeaşi zi cu un an diferenţã?, al meu azi împlineşte 11 luni. E tare şmecher Oian al tãu, ştie ce vrea!? Sãnãtate sã fie, cãci baghete, brânzeturi şia alte cele care îi plac vor fi cu siguranţã!☺

  4. Cand a inceput Ivan sa fie interesat de mancare? Baiatul meu are 1 an si 4 luni si nu vrea deloc sa vada mancare. E un chin mereu ora mesei. Nu stiu daca ai vreun post in legatura cu alimentatia sau oricine are niste ponturi care au functionat, le-as primi cu placere. Multumesc!

    • Prima luna de diversificare a fost mai grea, apoi a fost mai bine. Daca o sa cauti sus in fereastra de search dupa „diversificare” o sa gasesti multe articole pe subiect, plus retete.

    • Daria, imi permit sa ma bag ca musca in lapte. 🙂 Poti sa-mi dai peste nas daca sfatul e neavenit.
      Cea mai buna metoda e sa nu insisti, sa nu-l fortezi, sa afisezi o fata zen.
      Stabilesti un program de masa, il pui in scaun, mananci acelasi lucru pe care i-l pui si lui in fata. Dar nu insisti, nu-l alergi cu lingurita prin casa.
      Nu are chef sa manance, OK, jos, continuam la gustare / urmatoarea masa.
      Fara jocuri, pacaleli sau mai stiu eu ce.
      Cu cat insisti mai mult, cu atat o sa refuze el mai tare.
      Ideea e sa faceti din ora mesei ceva placut, nu un chin. E un cerc vicios, cu cat tu esti mai incrancenata, cu atat o sa fie si el. 🙂
      Problemele pleaca, in general, de la atitudinea de la inceputul diversificarii. Majoritatea parintilor e foarte stresata cand copilul nu mananca, nu vrea sa deschida gura, refuza… Ori uitam ca ideea de baza a diversificarii e sa obisnuim copilul cu texturi si gusturi noi, nu sa manance x grame la ora y.
      Inteleg ca sfatul meu o sa ti se para bizar, dar a functionat foarte bine la alti copii / parinti. Din momentul in care familia nu a mai facut caz de refuzul copilului de a manca, s-a schimbat situatia. Usor, usor, nu peste noapte. 🙂
      Bafta!

    • Multumesc Mirona! Un sfat asemanator mi-a dat si medicul pediatru deci o sa incerc si mai cu convingere!

  5. Presimt ca va fi o scumpete de Oian si cand va fi mai mare:))).
    A., la 4 ani si jumatate, cand ii place ceva si ii cer si eu..imi da..o firirmitura. Ceva minuscul, mic-mic-mic… Altfel, vorba ta…imparte tot.. Mai putin mancarea preferata. Evident cand nu-i place ceva ..invita pe toata lumea sa guste din mancarea lui, doar doar i s-o imputina ce-i in farfurie:))

  6. I-auzi, o zi diferenta de fii-mea! Tot painoasa si ea, si din descrierile pe care le faci, au multe trasaturi in comun. O fi ceva si-n stele si horoscoape:)
    Eu, cand eram mica, mi-a cerut var-miu o cireasa neagra. Am zis ca-i dau jumate!

  7. =))))) Imi zici si mie reteta cu care au iesit amandoi atat de mancasiosi ?
    Ca la noi iese cu mofturi. Poate is doar eu ?! Adica a mea si al meu ?
    Am avut grija muuuuulta sa pap bine si in sarcina…doar sa iasa astia iubitori de mancare ca mine.
    PS. As manca si eu o bagheta acum.

    • Eu îmi aduc aminte că prin copilărie, la fel, nu mâncam. Prin liceu am început să mănânc normal şi de toate.

  8. 14l la noi. Mancam intr-o incapere adiacenta bucatariei. Locul ei la masa e cumva dupa colt fata de sertarul din bucatarie in care tinem painea. Sa o vezi cu cata determinare intinde degetul si imi arata inspre bucatarie si tipa „ne, ne, ne!”. Pana mergem si ii dau o felie de paine. :))
    Are momentele ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *