ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
De 3 ani și-un pic sunt mamă, iar de aproape 2, sunt mamă singură. Cu tatăl ei am o relație strict legată de copilul nostru. Vine des, mă ajută financiar, totul civilizat; cu mici și rare excepții, când mai scoatem din cufăr monstruleții neacceptați încă, ori neasumați, ai trecutului. Ne răcorim cu o tură de reproșuri, apoi ne continuăm activitățile sănătoase cu copilul.
De o vreme încoace, am început să aducem în discuție, discret, varianta în care fetița să meargă să doarmă și la el, ocazional, numai dacă și când va dori ea.
El este într-o relație fericită cu o altă femeie și locuiesc împreună. Astfel că am propus ca, înainte de a recurge direct la parcatul fetii la el peste noapte, să o cunosc și eu pe cea lângă care urmează să viseze unicorni și curcubee fetița mea. Nu în ideea de a-mi satisface vreo curiozitate ascunsă. Știu deja că e o blondă suplă, frumoasă și de succes, căreia îi sunt chiar recunoscătoare pentru faptul că, de când sunt ei împreună, s-au rărit semnificativ momentele tensionate din timpul vizitelor lui la fetiță. Ci mai mult pentru a vedea ea cum e cazul să se poarte cu puiul meu și să văd reacția fetiței mele când o va cunoaște. Să observ de la început comportamentul lor una față de cealaltă. Fetița mea (și eu) să prindă încredere în ea și să nu fie pusă direct în ipostaza de a dezvolta sentimente de gelozie vis-a-vis de o necunoscută pe care o sărută tăticul ei. Să le împrietenim, într-un cuvânt.
El susține că nu e cazul, nu e necesar, că iubita lui îndrăgește copiii. Așa o fi, dar acum e vorba de copilul meu și al lui, ceea ce i-ar putea da ei naștere altor sentimente față de fetiță. De gelozie că nu e al lor, de frustrare că el e nevoit să vină la mine pentru a-și vedea copilul etc. Sau nu. Aici probabil depinde foarte mult de tipul de relație dintre ei, care, dacă e una bazată pe iubire necondiționată, acceptare, încredere, înțelegere, armonie șamd, nu e cazul să-mi fac probleme că ar avea resentimente față de fetița mea; dacă însă nu e totul roz între ei, fetița mea ar putea fi expusă anumitor situații neplăcute.
Am o grămadă mare, uriașă, de temeri cu privire la decizia de a lăsa ori nu copilul la ei. Care ar fi vârsta potrivită? De ce factori și semne ar trebui să țin cont, atât din partea fetiței cât și din partea iubitei tatălui ei? Pe scurt, la ce să fiu atentă? Oare nu se va simți fetița, în anumite momente, dată la o parte de el în favoarea iubitei lui?
Eu am început să discut și cu fetița, ca într-un fel de poveste, despre plecatul să doarmă și la el; s-a prins unde bat. Deh, are 3 ani deja! Reacțiile ei sunt relativ OK, părând că „dorește, dar nu prea”. Nu pare să vrea să facă asta curând. Nu e chiar de mirare, deoarece o alăptez încă (exact și fix cât va dori ea!?) și probabil și-a derulat în mintea ei strălucită, de om mare de 3 anișori, imagini din care ar fi rezultat lipsa lui „țiți” la culcare. Deși cu buni a mai rămas, ocazional, seara, preț de câteva ore și a adormit fără probleme.
Un mare plus este faptul că ei locuiesc relativ aproape de noi și în orice situație aș putea ajunge în 10-15 minute să o liniștesc și să o iau acasă.
M-am străduit să fac, mental, o schemă cu tot ce ar putea apărea, cu posibilități și variante de abordare a situației, inclusiv cu ce ar trebui să-i pun în băgăjel în ziua Z; degeaba, tot am o neliniște mare. Tot mă bântuie gândul că nu așa trebuie să fie viața ei, cu traseu între mine și el, cu decizii ale noastre, de oameni mari, la care ea nu a avut dreptul să obiecteze…
Totodată mă gândesc și că e dreptul lui, trebuie să se bucure de prezența copilului lui în preajma și mediul lui, înconjurat de ce iubește el acum.
Și astfel mă năpădesc, iar, toate cele și mă trezesc în cădere liberă, psihic și emoțional. Pentru că automat îmi vine în minte că a fost decizia lui să plece de lângă noi. De lângă ea. Deci ar trebui să și-o asume până la capăt! A plecat fără să se întrebe cum mă voi descurca. Fără să urle sufletul în el că pierde primele cuvinte, că la prima julitură, fetița nu fuge în brațele lui să caute alinare, ci în ale mele. Și pentru orice moment cu bucurie, nemulțumire, tristețe, ori succes din viața ei, eu voi fi cea căreia se va grăbi să-i împărtășească totul. Nu el. Eu voi fi prima în gândurile și sufletul ei. În mine va avea încredere că mă voi bucura mai tare chiar decât ea, pentru fiecare reușită. Că îi voi șterge lacrimile, o voi susține și încuraja la orice eșec și dezamăgire. Eu. Și pentru toate astea sunt recunoscătoare zilnic și zilnic mulțumesc!
Atunci, de ce tot eu trebuie să sufăr și acum, să mă gândesc cu milă la el, că și el merită o fărâmă din toate astea, dar separat? Adică, matematic, să beneficieze el de momente de care să fiu eu vitregită. De ce? De ce brusc el are drepturi, iar eu doar obligații? Obligația să o cresc cum se cuvine, să nu-i lipsească nimic, să nu o fac să sufere… Dar plecarea lui repetată nu o face să sufere?! Nopți la rând, în timp ce el petrece sau se-ntoarce pe partea cealaltă cu persoana iubită în brațe, eu să stau trează, cu copila arzând în brațe, când e bolnăvioară; și atunci tot eu sunt de vină că nu am avut grijă suficient să nu răcească. Și lista poate continua… Că deh, sunt obligată, că sunt mamă! Mi-am asumat-o! Cu nemăsurată mândrie! Și mi-o asum până la capăt, tot restul zilelor. Cu emoție și renunțări, cu bucurii, cu sacrificii, exact ca orice Mamă care alege să rămână lângă copilașii ei. Pentru că alege să le fie Mamă.
Apoi vine el, tatăl, cu dorințe, cereri și diverse doleanțe, cu argumentul suprem: e dreptul meu! Iar legea e de partea lui. Și mă răpune. Îmi taie orice elan și-mi împietrește ființa. Mă dezarmează… e dreptul lui!
Mara Bogdana Marina – Matrioska de pe Raft
In nici un caz nu lasi fetita la el fara sa o cunosti bine pe partenera lui. Asta inseamna sa va intalniti de mai multe ori, intai in 3, apoi in 4. Si asta inseamna mult timp de tatonari. Da, el a ales sa plece, tu o cresti, acum se supune deciziilor tale. E normal, chiar daca el a plecat, sa ceara sa fie cu ea. Chiar daca ti se pare nedrept. Dar tot normal e ca tu sa decizi in ce conditii. Trebuie sa ii cunosti pe deplin relatia si pe doamna in cauza. Nu te mai umple de sentimente negative, nu te ajuta la nimic. Ai copilul tau, sa fiti sanatoase si asta e tot ce conteaza. Si nu iti mai fie mila, ca nici lui nu ii e si nu i-a fost. Trateaza totul cu raceala si la obiect.
Emma, dupa comentariul tau se poate incheia discutia, eu zic ca ai trasat minunat principalele probleme.
Copilul NU innopteaza cu niciun strain, pana cand strainul ala nu devine ‘membru al familiei’. Adica ne vedem de catraliarde de ori, le las 2-3 minute si singure, vedem cum merge treaba etc.
Tu, ca mama singura, nu ai absolut nicio obligatie fata de ex-ul. Acum nu zic ca trebuie sa-l iei cu farasul (desi faptul ca si-a parasit copilul de un an si sotia spune enorm despre calitatea lui de om), dar nici nu ai vreo obligatie sa ii faci lui curcubee, ca e tatal ei.
Pot avea o relatie superba ei doi, poate sa se implince si iubita lui in viata fetitei, fara sa doarma la ei.
Eu, daca as fi in locul tau, nici nu mi-as bate capul. Au timp de la 8 dimineata la 8 seara sa vina in vizite, eventual mai merge fata la ei (depinde cum s-a stabilit legal si ce intelegeri aveti). De dormit sa doarma in patul ei, ca nu-i ursulet de plus sa-l duci in stanga si in dreapta 😀
Cu mila nu prea ajungi departe, statul „de mila” intr-o relație, fie mila de fetița fie de mama ei, nu ajuta deloc si pe termen lung fetița va fi mai afectată intr-o casa unde se sta de mila si cu frustrările care apar din asta decat sa stea liniștita cu mama ei si tatăl sa viziteze. Înainte sa se pună problema sa stea peste noapte, sa petreacă timp in cursul zilei cu ei si sa vadă de acolo. Partea cu noaptea e mai intimă si inca nu m-as arunca acolo înainte sa se cunoască bine in 3 si fetița normal sa vrea sa meargă.
Este foartr usor sa judecati din exterior. Tu (mama fetitei) nu ai nici o legatura cu noua iubita sau sotie a fostului tau. Ea nu este obligata sa te cunoasca, sa stea cu tine la masa sau sa socializeze cu tine. Este dreptul tatalui sa se bucure de prezenta copilului, sa ia fetita sa doarma la el in noua lui familie. Nu poti menaja copilul o viata intreaga, nu o poti mintii au ferii de realitate. Stiu ca este ingrozita de faptul ca va dormi cu altcineva in afara de tine, intr-o alta casa, dar va creste sanatos din punct de vedere emotional. Din pacate cat ai vrea nu poti controla lucrurile din jurul tau, iar aceasta noua femeie nu este obligata sa iti suporte nemultumirea si doleantele. Sunt convinsa ca daca fostul tau sot are incredere in ea si o considera om bun, asa este. Cat despre tine eu zic sa iti reevaluezi modul in care vezi lucrurile, sa te iubesti mai mult si sa iti dezvolti increderea in sine, ai scris acolo ca e blonda, supla, sexy si nu mai stiu cum, din asta reseie ca esti intimidata, ori nu vrea nimeni sa iti fure copilul, ba din contra bucura-te ca doreste sa il integreze, sa faca parte din viata ei, ceea ce e de apreciat. Iti scriu din punctul de vedere al celeilalte. Si noi ne confruntam cu o situatie similara, in care mama fetei ma considera individa si nu doreste ca fata sa ma cunoasca, vrea sa minta fata ca totul e ca inainte. Nu e ca inainte. Tati are alta casa, care e si casa ei. Sper sa citesti ce am scris si sa intelegi ceva din toate astea. Tu esti mama ei pentru totdeauna, ea e sotia tatalui ei, iar daca iti iubeste copilul este un plus
Situatia mea e oarecum similara cu a ta in sensul ca de 4 luni sotul meu a plecat de acasa sustinand ca nu ma mai iubeste.Dupa o luna am aflat ca a plecat pentru o femeie mai in varsta cu 10 decat el care este si ea maritata cu un baiat de 9 ani.Avea o relatie extra cu ea de cel putin 2 ani.De cand a plecat sta la mama lui cu ea!Au trecut 4 luni de la despartire si deja avem dosarul de divort bagat si noi si amanta!Vroiam sa ajung la copil!Am o fetita de 5 ani si jumatate…a cunoscut-o pe femeia cu care ma insela sotul meu inca de la 3 ani fara ca eu sa stiu!A fost la doctor cu tatal ei si a mintit-o ca e asistenta!Acum…dupa despartire el nu a mai avut rabdare si i-a prezentat copilului cealalta femeie dupa doar 4 luni de cand brusc a disparut de acasa…fetita a fost in regula cu intalnirea cu ea dar surprizaaaa….cand a trebuit sa doarma m-a sunat sa merg sa o iau ca vrea acasa!Am incercat sa ii explic lui ca a fortat putin lucrurile si ca fetita are 2 saptamani de cand e ok in sensul ca nu mai plange si nu mai spera dupa noi ca familie,insa el insista ca eu sunt vinovata si ca ar trebui respectat un program de vizita regulat pentru ca ii e teama ca nu va mai dori deloc sa mearga la el!I-am spus ca indiferent ce program v-a stabili in instanta copilul nu va sta obligat la el!
Buna am o fetiță de 8 anișori și tatăl ei ne-a părăsit pt altele cu care mai are copii nu ai plătește pensie alimentara,dar o cresc eu cu părinții mei,eu sunt cu un băiat daca cu timpul va vrea sa mă ceara de sotie și să treacă fetița pe numele lui se va putea?și trebuie ceva acte dacă e pe numele meu?
Când va fi ea pregătită eu aș lăsa-o să plece și aș vedea partea bună a lucrurilor. De ce să te concentrezi pe partea negativă?
Așa vei avea și tu un pic de timp liber doar pentru tine iar fetița va avea experiențe noi care îi vor întări sentimentul de independență ceea ce nu poate fi decât un lucru benefic pentru dezvoltarea pesonalității. Lasă să curgă totul firesc și vei vedea că va fi bine 🙂
Nu-i asa ca nu esti in situatia asta? Nu exista nicio parte buna in situatia asta. Absolut nici una! Ai spus „lasa totul sa curga firesc”. Cum e in firea lucrurilor? Copilul sa fie impartit in 2 ca o marfa de schimb? E asta firesc? Mai ales la un copil alaptat inca…firea lucrurilor e ca cel mic sa fie cu mama, nu cu un tata part-time…
Nu stim in ce conditii tatal a ales sa plece de langa copil. Si nu stim nici cat de greu i a fost sa faca alegerea asta. Poate stie mama copilului, dar noi nu stim. Deci cred ca e mai bine sa ne abtinem de la „judecati” de genul „desi faptul ca si-a parasit copilul de un an si sotia spune enorm despre calitatea lui de om”.
Ce stiu eu sigur e ca pentru copil e mai bine sa aiba viata de zi cu zi echilibrata decat sa fie zilnic pe un teren de conflict cu o mama si un tata care nu se pot suferi.
cred ca la intrebarea asta a raspuns Mara mai jos, Natalia…: tatal nu dorea sa mai tina neaparat legatura cu fetita dupa despartire, dar Mama a considerat ca e esential acest aspect pt dezvoltarea armonioasa a copilei.
Of fratele mele mămica eroine…. am rămas singură pe aceleași baricade de 8 ani de zile ma chinui… in 2011 mi-am ținut minunea in brate si m-am îndrăgostit pe loc de ea. Cat chin câta jale câta durere…. complicatii ‘ impinge, daca nu impingi acum sunt nevoita sa scot copilul cu forcepsul’ stiam ce inseamna asta … asistenta spunea, Doamna doctor scuzati-ma dar uitati-va la ochii ei i s-au spart toate vasele de sange in ochii femeia asta chiar impinge si va jur ca impingeam teama de ce inseamna forcepsul mi-a dat o forta, si am prins barele alea 2 m-am uitat la tavan am zis doamne ajuta si cand am urlat o data de m-am speriat si eu i-a iesit insfarsit capul afara, dupa ce au reusit sa o traga… aproape am lesinat am intrat in soc eram vanata toata si am tremurat continuu de frig 4 ore. Avea 4000g fix, 57 cm iar picioarele ii erau indoite de la genunchi inspre interior, adica gen pozitia indiana genunchii in exterior labele sub fund, a fost un copil mult prea mare si nu mai avea loc in uter.Multumesc lui Dumnezeu ca este perfect sănătoasă. După tot calvarul singurul lucru pt care am gasit forta sa ma lupt cu mine a fost dorința sa o vad sa o tin in brate, am reusit sa imi ridic si capul mi s-a limpezit si vederea….si am zis doamne ce frumoasă e! Doamne ce ochi superbi albăstrui nu văzusem in viață mea asa un albastru intens si frumos… pt ochi ei am vb cu asistentele 2 ore mai tarziu vreau sa o vad vreau sa o tin in brate… l-a un moment dat una mi-a dat voie a zis daca eu cred ca pot să încerc probabil am fost eu prea insistentă și inconștiență de mine se ridică in picioare in secunda 2 am improscat patul meu si patul de langa, balta de sânge sub mine, paturile, de jos de la picioare până aproape de perna cu sange, mi-e mi s-a facut direct negru tot mai simțeam si mai auzeam puține am gândit că pic mai bine sa incerc sa ma asez. Mi-am revenit greu il sun pe soțul avem o fetiță nu pot să vorbesc sunt la servici bine suna-ma.m-a sunat pe dracu, l-am sunat a doua zi, ce faci? bine ,sunt la servici … păi cum esti la servici ca esti liber… da dar le-am adus o bere ca am fata…. etc mi-a fost crunt de greu dar nu m-am lăsat era DATORIA MEA! Am trecut prin toate singura ii mulțumea lui Dumnezeu ca m-a facut puternică, Demnă… Nu dormeam, nu mâncam… Nu aveam când si mai rau eram speriată sa nu-i fac ceva gresit si sa o rănesc eram mereu singura si desi aveam 25 de ani era primul bebeluș pe care îl văzusem vreodata in viata mea. Mama nu am avut si am avut un chin de copilărie habar n-avem ce trebuie sa fac. Citisem multe dar tandrețea aceea după care personal am tanjit, dragostea de mama, imi era total necunoscuta. M-am surprins si pe mine cat de buna am fost ca mama, instinctul si inteligenta, simțul datoriei tăria de caracter… am fost extraordinara dar o dată pe săptămână când venea licheaua, pe care o veneram, acasa, începea cu scandalul copilul numai langa mine, jigodie făcea ce făcea trăgea fata in alta camera si închidea usa se culca langa fata dar era dureros ca începuse să tragă copilul pe ascuns de langa mine am nascut si un băiat aceeasi treaba doar ca pe băiat il trata cu indiferență totală el venea acasa copii amandoi fugeau la usa ii săreau în brate el lua fata si noi nu mai existam in jur… băiatul ridică manutele in sus si plângea si tipa si tasu nici nu se uita la el si din ce era mai rar acasa ei il doreau mai mult ca si mine de altfel. A fugit cu alta 2 ani nu l-au interesat copii eu sunt proasta care îi creste iar copii așteaptă când îi ia tati in vacanta is buna doar sa le cumpăr una alta in rest nu conteze doar când au nevoie de ceva
foarte bine punctat, sunt total de acord.
respect pentru dumneavoastra si pentru felul in care vedeti lucrurile.
O dilema asemanatoare imi rupe si mie sufletul in 2. Divortam acum, dupa ce ne-am inteles verbal sa procedam intr-un anume fel, el s-a trezit brusc ca are drepturi. Vrea custodie comuna, copilul va sta o saptamana cu el, o saptamana cu mine. Motivul pentru care face asta e pensia alimentara, considerabil mai mica in custodia comuna.
Cu gandul la linistea copilului meu am ales sa tac si sa indur in speranta ca ramanem intr-o relatie civilizata care ne va permite sa fim in aceeasi camera fara sa ne ucidem reciproc…
Legea e oarba si va zice ca da, asa e corect.
Legea insa nu are sentimente sau nu tine cont de ele. Copilul e super atasat de mine, nu imi imaginez cum va accepta sa stea o saptamana cu el, dupa ce in 4 ani, copilul a stat exclusiv cu el doar o singura data si asta pentru doar 2 zile.
Mama cu obligatiile, tatal cu drepturile! Extraordinar de bine spus aici.
Deci fiti atente cu cine faceti copiii…
Majoritatea anchetelor sociale care trebuie făcute de cei de la autoritatea tutelara din cadrul primăriei de care apartineti, nu permit acest mod de exercitare in comun a autoritatii parintesti: O săptămână la cate un părinte. Se considera ca nu este in interesul copilului si ca mutatul dintr-o casa in alta este bulversanta pentru el, având consecinte negative pe termen lung.
Nu e chiar asa. Am o prietena obligata sa treaca prin 2 saptamani cu 2 saptamani sau un proces lung si dureros pt mama si copil. Autoritatea tutelara e chiar incantata de aranjament din pacate
Daca poti forteaza tutela ‘normala’. Nu mi se pare OK sa stea la el cu zilele, in conditiile in care copilul a stat numai cu tine. Ma doare fix in dos de calculele respectivului, pe tine te intereseaza BINELE copilului, nu contul lui. Iti tinem pumnii si iti dorim succes in tot ce intreprinzi. Treci printr-un moment crunt, iti suntem, chiar si doar virtual, alaturi.
Îmi pare sincer rău că treci prin situația asta 🙁 Sincer! Te îmbrățișez și-ți transmit putere multă!
Legea noastra este f proasta!Nici eu nu sunt de acord ca tatal sa aiba atatea drepturi cand numai eu m-am descurcat cu copilul pana la varsta de 1 an cand este cel mai dificil!
Doar mame pe aici.. Si raspunsuri date de mame.
Haideti sa vedem si cazul meu, un tata cu obligatii, fara nici un drept..
Drepturile mele? Sunt de o luna si jumatate in divort si inca, sotia, nu ma mai lasa sa vad copilul. Un baietel dragut de aproape 3 ani, care este innebunit dupa mine.
Am angajat o bona , in scopul de a suplini rolul mamei, atunci cand este cu mine. Sunt constient ca asta micu are nevoie de mama, in aceeasi masura in care are nevoie si de tata.
Toate bune si frumoase, pana cand mama lui a aflat ca am angajat o bona, si ca asta micu nu mai vrea sa mearga acasa la ea, la mama lui. Dupa asta, dezastru. M-am dus sa vad copilul, sa il iau la mine pentru o zi, iar ea nu a vrut nici macar sa ma lase sa il iau in brate. A luat-o la fuga pe strada cu copilul in brate, urland la trecatori sa sune la 112, la politie..
Nu a sunat nimeni. Am anuntat-o ca o sa ma mut inapoi la domicilul legal, apartamentul detinut de mine, unde locuia singura cu copilul, eu cautandu-mi alta locuinta. Am facut acest lucru pentru ca ori de cate ori reveneam acasa, provoca scandal. Asa ca am facut eu un pas inapoi, de dragul linistii copilului.
A stat ea in strada o vreo ora, dupa care, probabil sfatuita de avocata ei, a sunat la protectia copilului. Au luat-o in regim de forta majora, pretextand ca este un caz de violenta in familie si are nevoie de ajutor imediat.
Eu nu am stiut nimic, am anuntat politia ca a parasit domiciliul, dupa care am anuntat si eu Protectia copilului. Acolo, surpriza, am fost anuntat ca baietelul meu este la ei. Am intrebat din ce motive, pentru a fii internat acolo ai nevoie de niste documente de la medicul legist, politie.
Surpriza. Dupa ca a fost internata acolo, a scris o plangere impotriva mea, absolut ridicola in motivatii. Am fost chemat la audieri si am raspuns tuturor intrebarilor, politistul a clasat imediat cazul, realizand imediat ca sunt toate minciuni.
Ei, de abia acum urmeaza socul. Desi este probata, si dovedita ca mincinoasa, nu poate fi scoasa afara de acolo, DGASPC spunand ca ei nu pot sa arunce pe nimeni in strada. O sa fie scoasa afara de acolo peste 60 de zile, eu neavand dreptul macar sa vad copilul, decat daca dumneaei imi aproba cererea. Nu mi-a aprobat nici una, am depus in fiecare zi cate una.
Ca sa clarific lucrurile. Nu am folosit nici un fel de violenta fizica, injurii sau calomnii la adresa sotiei. Am folosit un ton ridicat, in momentele in care a pus in pericol viata copilului, sau atunci cand imi aducea acuzatii false, inventii murdare, ca replica. Nu am provocat sau inceput nici un scandal, vreodata.
Momentele la care ma refer, sunt cele in care baietelul nostru a cazut in cap, din patul conjugal, si nu numai, de nu mai putin de 11 ori. Desi in repetate randuri, i-am spus sa puna copilul in patutul lui, daca nu sta langa el, nu s-a deranjat sa asculte. Ca urmare, e posibil ca baietelul nostru sa aiba urmari, avand o zona a capului umflata.
Asadar, o mama denaturata si caruia nu ii pasa de copil, o impostoare, profita de …
care drepturi? Unde sunt drepturile mele, acum, astazi?
Un proces penal va fi intentat impotriva acestei mame, dar problema mea este ca pana la finalizarea acestuia sau a divortului, nu pot sa vad copilul, nu pot sa il ajut. Pentru ca, mama are totul, tata nimic.
Chiar daca e o mama criminala, copilul tot la ea este, si nu pot face nimic..
Singurul motiv pentru care tine cu dintii de acel copil este ca il poate folosi ca obiect de santaj. iar eu am luat decizia de a divorta, din cauza faptului ca femeia este iresponsabila, ca nu ii pasa de copil. Brusc, a devenit mama ideala, a realizat ca e in pericol sa piarda „obiectul”. Iar eu am devenit brusc un violent.
Ce ati face voi, mamelor, ca sa va protejati micutii de un tata iresponsabil?
Eu nu am gasit altceva decat sa urlu. Si degeaba.
Precizez ca nu e vorba aici doar de cazaturi. Tot comportamentul ei vizavi de copil, e un dezastru. Imaginati-va de ce ar spune un copil de nici trei ani, ca nu vrea sa mearga inapoi la mama lui acasa.. Nu am timp sa scriu in detaliu tot ce i-a facut acelui copil..
Dar, mama cu drepturile, tata cu CE??? Vreau sa imi protejez copilul, chiar de persoana care i-a facut rau, si nu pot.
Eu stiu, si sunt constient ca este o situatie nu prea des intalnita. tatal care incearca sa protejeze, impotriva unei mame abuzive. Dar desi am dus toate documentele medicale, fisa copilului, nu pot sa mai fac nimic… Toate trebuie judecate in instanta, si poate dura ani.
Pana atunci, ce se va intampla cu copilul meu?? Stie cineva?
Bruce la mine a fost invers tatăl era un iresponsabil si durerea mea este ca a reusit legal sa aibe drepturi el are dreptul sa isi vada copilul atunci când el are chef iar pe mine ma încurcă pe toate planurile
Dragele mele, eu am divorțat in Decembrie, si in Ianuarie mi-am luat fetitele si am plecat, cu mana goală. Fara nimic, fara pensie alimentara, FARA NIMIC! Fostul sot a rămas in Ditai casa, cu masina etc etc. Dupa aproape patru luni, locul meu a fost luat de o tânara de 25 de ani, care s-a mutat ca si soție, stăpâna a casei, si, mai nou, mama a fetelor mele, cand merg sa isi viziteze tatăl. Am suferit enorm cand am vazut asta, m-am speriat, am crezut ca fetele vor fi atrase de tatăl lor înapoi la casa lor părintească, de noua „mama” (cum mi s-a exprimat cea mica, de 5 ani). Dar pr măsura ce timpul trece, ele se detașează toti mai mult de el. Imi spun ca nu vor sa mearga la tati, cea mare i-a spus psihologului ca nu ii place acolo, nu ii place de ea, iar expresia de pe fața ei, cand vorbește de tatăl ei, este de una de plictiseala. Imi pare rau da recunosc, dar da: ma bucur ca se îndepărtează de el. A fost tata de Weekend in timpul căsniciei pt ca era ahtiat dupa munca (desi eu il întrețineam), este tata de Weekend acum, pt ca are o noua preocupare in viata lui.
In concluzie, tatăl are dreptul prin lege. Dar nimic nu poate fi mai dezolant pt el sa stie ca ii merg copiii la el din obligație. Astea se aduna, si e aduna. Si cand vor fi mari, peste 10 ani, vor putea spune: „NU VREAU!”
Nu uita ca este si dreptul copilului de a-si vedea tatal. Chiar daca acum nu simte nevoia, pe masura ce va creste, lipsa elementului masculin se va resimti. Crede-ma. O spun din experienta.
Gandeste-te intai la binele ei, apoi la tatal care a plecat.
Cat despre noua lui relatie…ei bine, cred ca o intalnire cantre fete v-ar ajuta sa va cunoasteti si ar fi un prim pas inainte. Parere strict personala. Eu una asa as proceda daca as fi in situatia ta: as vrea ca fiica mea sa o cunoasca intai pe cealalta, sa petreaca putin timp cu ei si cu mine si apoi sa aleaga daca vrea sa mearga sau nu in vizite. dar dorul de tata cred ca-si va spune cuvantul
Nu inteleg, ai inceput articolul cu faptul ca el te ajuta financiar si vine des la voi. Deci el vrea sa fie in viata copilului vostru, si din ce spui si-o doreste mult mai mult in viata lui. Mi se pare ca gresesti insistand pe ideea ca el V-A parasit. Nu, gresit. El te-a parasit doar pe tine. El a ales sa nu ramana intr-o relatie in care nu se simtea bine doar ca sa stea aproape de copil, pt ca relatia aia, in timp, ar fi transmis copilului o idee complet gresita despre cum trebuie sa functioneze un cuplu. Mie mi se pare normal ca timpul sa fie impartit in mod egal intre mama si tata, si cu cat sta mai mult si la el, cu atat va fi mai responsabil si mai implicat
Eu am cunoscut-o pe fetita iubitului meu normal, uzual, asa cum se cunosc oamenii cand dau unii de altii. Avand in vedere ca fetita petrecea x zile pe luna la el, evident ca in momentul in care eu si el ne-am mutat impreuna lucrurile s-au intamplat de la sine.
Barbatii acestia care au parasit sau de care v-ati desparit in alte feluri sunt si ei oameni, sa stiti. Faptul ca nu te mai iubeste pe tine nu inseamna ca nu o iubeste la fetita. Eu vin dintr-o familie in care adultii au ramas (si acum!) impreuna de dragul copiilor. Ce insemna asta? Certuri zilnice, reprosuri oribile, si ani de zile de psihoterapie pentru mine si sora mea, pentru a fi capabile sa gandim fara impactul trecutului, sa iubim fara teama de a pierde si de a jignite etc. Cei care au trecut prin asta stiu, pentru cei care nu..bine ca sunteti voi fericiti:))
In fine, eu si fetita ne-am cunoscut, fara a ne da mama ei „acceptul”, asa cum se cunosc oamenii, mari sau mici, in diverse situatii. Ne-am apropiat, ne-am imprietenit, evident cu zile bune si zile cu nervi, ca deh, asa am intels ca e prin toate casele in case sunt copii.
Si eu sunt blonda, si eu sunt supla, si eu il iubesc si evident ca ne intoarcem impreuna pe partea cealalta cand dormim impreuna.
Si eu, ca orice om din lume asta cate vine in contact cu copiii, am grija de ea, de emotiile eu, vorbim despre mami si despre tati, lucruri placute si lucruri neplacute despre fiecare din ei, apoi despre mine, apoi despre ea.
Ah, si mama intre timp s-a recasatorit, e fericita la casa ei, nu i-a cerut fostului sot acordul sau acceptul sau nu a considerat ca este nevoie ca actualul sa iasa de cateva ori cu eu si copilul pentru a judec situatia dupa.
Evident, daca e cineva batut in cap, incapabil sa aiba grija de el insusi sau de un copil, doamne fereste sa i-l incredintezi si pentru cateva ore in parc.
Altfel, sugestia mea ar fi sa treci peste despartirea voastra, eventual sa mergeti impreuna la psiholog pentru consiliere, pentru a nu induce copilului din temerile si frustrarile tale. Indecizia copilului este indecizia ta.
ps. Fetita iubitului meu vine cu placere la noi. De fiecare data cand doreste o poate suna pe mami, daca i se face dor de ea. Nu e vorba de dreptul tatalui de a petrece timp frumos, in mediul lui, cu copilul. Este dreptul copilului de a face asta, chiar daca intre adultii care sunt parintii lui, lucrurile nu au mers.
Succes si distractie placuta fetei, oriunde ar fi ea!
🙂 cum spuneam și în articol, dacă va fi dorința fetiței, nu mă voi opune. Îți mulțumesc pentru împărtășirea experienței voastre, mă ajută să capăt speranță că va decurge bine și în situația noastră. Multă fericire și armonie să aveți! 🙂
scuze pentru greselile de ortografie sau punctuatie. am scris repede repede, pe telefon, ca ma grabeam sa ii fac fetei ou fiert pentru micul dejun:)
ps. congrats pentru acest blog care de multe ori mi-a adus raspunsuri sau cel putin intelegere a unor lucruri de care nu aveam habar, eu neavand copii si invatand din mers ceea ce voi, mamicile, ati prins din practica:)
Lucrurile se vad diferit din perspectiva noii partenere, cum esti tu Bianca..altfel simte mama copilului lucrurile. Nu sunt in situatia autoarei articolului, dar clar mama trebuie sa isi dea acceptul, din moment ce copilul sta cu ea.
Tatal e si el un adult responsabil (poate uneori nu e cazul, dar prea se crede ca numai mamele stiu totul!). Si tatal poate singur sa se asigure ca fata lui are parte de un mediu armonios, fara interventia permanenta a mamei.
E drept ca un divort strica mult increderea dintre cei doi, dar tatal si mama consider ca trebuie sa fie egali in fata copilului.
Tatal ar trebui sa fie un adult responsabi, dar nu e mereu din pacate. Asa cum nici mamele nu sunt mereu asa , desigur. Am vazut cazuri in care tatal si a facut o alta iubita dupa divort, copilul a cunoscut-o, era ok, se impacase cu situatia si ‘ mama vitrega’ , doar ca tatal dupa 2 ani si -a pus copilul sa cunoasca o noua partenera, ca de cea veche se despartise, si a doua a fost ok..de la a 3-a a cam pierdut legatura cu copilul, care, crescand , are refuzat sa mai interactioneze cu sirul de iubite ale lui tac-su.
Uffff. Asta nu e deloc bine….pt copii…. Sincer, nu as prezenta un iubit copilului meu pana nu as fi absolut sigura ca il doresc de sot… si asa ar trebui sa faca si tatăl. Adică putem sa ii prezentam ca pe niste prieteni apropiați. Dar nu iubiți, nu la noi in casa, nu sa dormim in același pat cu copiii in casa. Eu sunt cu iubitul meu de 9 luni, fetele is stiu drept prietenul nostru. Habar nu au ce se întâmpla intre noi. In schimb fostul sot le-a băgat-o pe iubita lui pe gât copilelor cu forța. Dupa o luna de relație cu ea… Ma gândesc ce dezamăgite vor fi daca nu se materializează relația cu ea…. si va urma alta…
sincer, eu n-as lasa-o. e inca mititica si trebuie sa se simta foarte bine cu tata ei si noua lui cucerire. in plus, nu vad de ce ar trebui sa doarma si la el. daca i se face rau, daca are cosmaruri, daca face febra, stiu ei cum trebuie procedat? daca vrea sa se cunoasca mai bine, pot foarte bine sa petreaca timp liber impreuna in timpul zilei. abia dupa mult timp, copilul poate spune daca ii va conveni acest nou aranjament. cand a plecat de-acasa si a renuntat la tot ce inseamna responsabilitati de zi si noapte cu copilul (banii si plimbarile nu inseamna tot ce presupune cresterea unui copil), nu s-a gandit si ce pierde?
btw, fetita vine la noi de cand avea cam 2 ani, intre timp are 4, a avut nspe momente in care a facut febra, frisoane, otite..am fost cu ea la medic pe rand, am stat noaptea sa o veghem pe rand, asa cum tot pe rand am iesit in parc, luat-o de la gradi sau altele asemenea. mergem impreuna la teatru, la inot, la balet, cumparam chiloti cu Minnie impreuna sau body-uri de copii, separat. mergem in vacanta impreuna sau separat, dupa programul fiecaruia si o dragalim impreuna sau separat, dupa cum simte ea nevoia. punem plasturi peste julituri si, daca este cazul, o mai sunam si pe mami sa o intrebam la ea ce mananca dimineata, ca s-a plictisit de ce ii facem noi. nu incerca nimeni sa braveze niciunde, avem gelozii asa cum avem si tandreturi, toti 3, avem plansete si rasete, toti3 sau fiecare in gradina lui.
Bravo, felicitari pt aceasta relatie de adulti responsabili si echilibrati!
Înseamnă ca il iubești pe al tau MAXIM! Bravo! Si daca sunteti de atâta timp împreuna, înseamnă ca e relație buna. Din asta are de câștigat copila! Doua mame si doi tati sa o sprijine. Asa as vrea si eu… Eu imi doresc pt fostul meu sot o femeie care sa il iubească asa ca si tine… Nu sa se prefacă doar pt banii lui…. Pt ca asa o sa le iubească si pe ale mele sincer.
E foarte usor sa îți dai cu părerea .Sa stai pe margine și sa comentezi. Mama care a fost părăsită și lăsată sa se descurce singura cu copii, cheltuieli, servici, curente, erc și tatăl care a rămas cu drepturile Dreptul de a trai o viata liniștita, fara griji, liber de sarcini. Desigur e și el un om și a părăsit casa pt ca era greu. Vede copiii câteva ore pe săptămâna, le pune tableta in brațe, sau ii arunca la un loc de joaca și a rezolvat. Stabilește pensia cf sal minim pe economie. Și mama? Ea de ce nu are drepturi? Ea nu e tot om? Parintele care părăsește casa, familia, copiii și refuza sa ajute la creșterea și educarea lor tb decăzut din drepturi. Asta a fost decizia lor tb sa își asume consecințele iar legea tb sa țină cu parintele care a rămas in fiecare zi langa copii.
Bianca, ce spui tu e corect, tatal nu are obligatia sa ii prezinte mamei pe iubita noua, insa mi se pare ca te implici prea mult in viata fetitei, de parca i-ai fi mama adoptiva. Ar trebui sa te porti frumos cu ea si atat, te vad cam prea implicata. Nu uita, nu e fetita ta, poti face si tu un copil daca vrei unul.
Cristina, sincer, mi se pare că vorbești aiurea.Eu am fost părăsit de fosta înainte de căsătorie pentru că s-a îndrăgostit de altul și efectiv refuză să mă lase să-mi văd copilul și pe deasupra copilul fiind mic atunci i l-a impus ca tată.Nu mi-am văzut copilul de câțiva ani iar el știe că acel individ este tatăl lui .Ți se pare normal această stare de fapt ținând cont că plătesc lunar pentru el fără să beneficiez de copilul meu ?
Cred ca e absolut necesar sa va cunoasteti inainte si sa va familiarizati treptat, pentru ca dormitul in alt mediu sa nu fie un soc pentru micuta. Sunt de aceesi parere cu Emma, care a comentat putin mai sus.
Nu doar ca e drept pentru tata sa o vada si sa o integreze in viata lui noua, dar este si foarte important pentru fetita sa fie sigura ca tatal ei o iubeste si o vrea langa el. Sigur, contextul e mai complicat, dar cu siguranta e mai bine asa decat sa fi crescut cu doi oameni nefericiti mpreuna.
Si in acelasi timp, cred ca e bine si pentru tine. Inteleg ca oarecum tu esti cea „investita” cu responsabilitatea – si e greu sa duci tu responsabilitatea intreaga, singura, tot timpul. Cred ca tatii neimplicati direct in miile de detalii concrete de zi cu zi ale cresterii copiilor nu apreciaza, pentru ca nici macar nu intuiesc cat este de greu si de obositor sa fii disponibil (fizic, verbal, mental, emotional). Lasa-l sa isi exercite responsabilitatea de parinte.
Si as vrea sa mai spun ceva de care nu sunt chiar sigura; daca vor fi pe aici persoane cu studii de psihologia copilului, as fi recunoscatoare pentru parerile lor. Cred ca parintele care nu e prezent este investit cu acea aura de „om special”, preferat. Parintele prezent este „stalpul de rezistenta” al copilului, sigur, dar cel absent e „printul” – tendinta copiilor e sa incerce (mai ales cand cresc) sa castige iubirea parintelui absent, fara sa pretuiasca iubirea parintelui prezent. Asa ca un avantaj ar fi ca fetita ta o sa pretuiasca mai mult iubirea ta si relatia voastra daca nu esti tu cea mereu prezenta.
Eu sunt in aceeasi situatie cu un copil de 3 ani pentru care tatal ei a primit in instanta dreptul de a o lua la el primul si al treilea weekend din luna. Drept, pe care acest tata se incapataneaza sa il exercite, desi fetita urla, se zbate si refuza in toate felurile in care poate un copil de 3 ani sa plece cu el. O ia tarand-o dupa el, la propriu. Aaa, plus o luna in vacanta. Dar are dreptul, are acea hartie si eu stau ingrozita si vad ce ii face copilului meu fara sa am puterea de a face ceva, omeneste sau legal.
Spunea cineva mai sus si mare dreptate avea: fetelor, aveti mare grija cu cine faceti copii
Cum nu poti face nimic? Mi se pare inuman si imposibil..apeleaza la lege, cere un psihog, unul sa fie acasa cabd vine tatal dupa copil, care sa fie prezent cat sta tatal cu copilul
Trebuie sa poti face ceva…
In primul rând trebuie sa inregistrezi toate acestea, fie pe telefon, fie pe tableta. Ia-ti un avocat apoi si nu o mai lasa sa plece pe fetita de la tine. Nici politia si nici nimeni nu o sa intre la tine in casa si sa o ia de lângă tine. Nimeni nu are dreptul! Si cere instantei o noua ancheta sociala cu audierea fetitei de către un psiholog. In momentul in care psihologul va constata ca fetita nu vrea sa plece si ca toata situatia o traumatizeaza, nici un judecător nu va mai permite ca relatia cu tatăl sa se desfasoare in acst mod! Succes.
Asta este groaznic. Cum se tine cont aici de dorinta copilului? Cum este in cazul acesta urmarit interesul copilului? Tatalui ii face placere sa petreaca weekend-ul cu un copil urlator? Sau fetita se linisteste din plans? Se resemneaza? Eu cred ca ar trebui modificata legea si copilul sa ramana noaptea la tata doar dupa ce implineste sase ani.
” Drept, pe care acest tata se incapataneaza sa il exercite, desi fetita urla, se zbate si refuza in toate felurile in care poate un copil de 3 ani sa plece cu el. O ia tarand-o dupa el, la propriu.”
Cred ca mi-as pierde orice urma de rationament la faze din astea. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce e in sufletul copilului… pe de o parte trasa si luata pe sus de „tata” (oare ce placere o fi avand sa stea in conditiile astea cu copilul? care e „binele” pe care i-l face? ) , pe de alta parte gandind ca , in tot ce se intampla, mama o abandoneaza (vazand ca e legata de maini de o bucata de hartie si nu poate interveni in niciun fel).
Stiu (si imi pare rau) ca nu e de niciun ajutor comentariul meu, dar chiar nu inteleg adultii care cred ca actioneaza in „interesul copilului” procedand asa.
Poate copilul reacționează asa din cauza mamei…un copil de 3 ani este foarte influențabil, daca mama face o drama din plecările la tata si el le va simti la fel… Daca mama i ar vorbi mereu despre tati si ca il doare cand e respins, ca si el iubeste si ca va fi bine copilul il va accepta mai usor. Nu este vorba de dreptul „pe care se încăpățânează sa si l exercite” tatăl, este vorba de dreptul copilului de a avea 2 părinți. Cu siguranța tatăl isi iubește copilul daca vrea sa petreacă timp cu el. Daca pe tine te ar respinge copilul la revedere nu ti ai mai „exercita dreptul” sa stai cu el?
Monicat, inteleg punctul tau de vedere, insa eu cred (e o parere strict personala si nu profesionala) ca un copil de 3 ani daca ar vrea sa stea cu tatal, ar sta bucuroasa, nu plangand si luata pe sus. Cred ca un copil de 3 ani e prea mic sa poata face alegeri din astea, iar plimbatul asta de la o casa la alta ii face mai mult rau decat bine. Chiar daca ar pleca bucuroasa la tatal sau cate un week-end intreg, ce se intampla cand in acest rastimp copilul (de 3 ani!) vrea la mama (cand stim bine ca atunci langa mama nu poate fi, cand stim bine cum e cu frica de abandon, etc) ?
Iar daca tatal isi iubeste copilul, cum se simte smulgand practic copilul de la mama?
Poate vad eu stramb problema, dar nu mi se pare ok.
„Daca pe tine te ar respinge copilul la revedere nu ti ai mai „exercita dreptul” sa stai cu el?”
In niciun caz cu forta!
Din experienta va pot spune ca un copil de 3 ani este ffff influentabil, mai ales de catre mama, alaturi de care isi petrece tot timpul.
Logodnicul meu are o relatie absolut minunata cu fetita lui de 3 ani jumate, insa,la cerinta expresa a mamei, fetita pur si simplu nu l-a mai bagat in seama pe tatal ei. Apoi ne-a spus fetita: „Tati, sa stii ca m-am bucurat f mult ca ai venit cu mine la spital dar mami mi-a zis sa nu va bag in seama!”
Daca mama isi doreste acest lucru, alienare fata de tata se poate face f lejer, copilul fiind mai tot timpul cu mama.
Mai sunt si alte „metode” prin care poti evita sa ii dai copila, atunci cand ii vine randul. Poti spune ca este bolnavioara si pur si simplu nu ii permiti sa o ia la el. Apoi faci rost de scutire medicala, pt situatia in care te-ar da in judecata ca nu respecti hotararea jzdecatoreasca. Sau, cel mai bine deschide proces pt modificarea programului de vizitare, ia un avocat bun su sigur vei castiga, daca ai martori ca fetita este traumatizata cand merge la el.
ANCAU, chiar dacă ai scris acum mai mulți ani, am luat decizia de a răspunde pentru ca din cauza faptului ca unele mame au urmat sfaturi ca ale tale și-ai pierdut copii, au fost decăzute din drepturi sau chiar dacă nu s-a schimbat custodia s-a schimbat domiciliul copilului de la mama la tata.
1. Nu exista scutire de la programul de legături personale al copilului. Doar dacă e boala contagioasa, separat de asta însă Nurofen ul îl poate administra și tatăl
2. Nu aduci copilul la program? Ori se cheamă politia și se face raport, la al treilea urmând sa ți se deschidă dosar penal și sa se înceapă cercetările, ori se cheamă executorul judecătoresc. Ori se cere monitorizarea programului de legături de către Protecția Copilului care va Mota ca deși chipurile bolnava totuși copilul nu prezenta nici un simptom și luni a mers la școală.
3. Nerespectarea programului de legături personale atrage cu sine de multe ori penalizări între 100bsi 1000 RON pe zi de întârziere.
Nu va jucați cu dreptul copilului de a avea legături cu amândoi părinții.
Tatăl poate merge oricând în instanta sa ceara program, nu trebuie sa stea la mana mamei.
Parintii mei au divortat cand eu aveam doi ani. Tatal meu a plecat de langa mama pt ca a cunoscut pe altcineva cu care s-a si casatorit apoi. In timpul saptamanii eram la mama, in weekend la tata, vacantele le petreceam la bunici. Din perspectiva unui copil care a crescut cu parinti divortati las-o / incurajeaz-o pe fetita ta sa mearga la tatal ei daca vrea, daca se simte bine acolo. Un copil are nevoie de amandoi parintii. Mama mereu m-a lasat sa merg la tata dar vedeam, cand am mai crescut, ca o deranjeaza, ca nu-i place. Si-ar fi dorit sa nu merg cu atata drag la el, sa ma indepartez de el asa cum citeam alt comentariu aici pe pe blog. Eu sincer sunt multumita de felul cum am crescut. Fata de colegii mei de clasa am observat ca eram mai independenta, mai descurcareata deoarece am fost invatata de mica sa nu o am tot timpul pe mami langa mine. Si pot sa spun ca asta pt mine s-a dovedit a fi mereu un avantaj.
Si eu sunt intr-o situație similară, deși fetita noastra este inca mica (22 luni). Am stabilit la divorț dreptul tatălui de a lua fetita la el dupa împlinirea vârstei de 6 ani ai ei, numai daca își exprima dorința si acordul sa meargă. Inca nu stiu cum as proceda cand el își va reface viata sentimentala, insa cel mai probabil mi-as dori sa o cunosc pe noua partenera a tatălui, sa ne vedem cu ei in formula completa.
„Am stabilit la divorț dreptul tatălui de a lua fetita la el dupa împlinirea vârstei de 6 ani ai ei, numai daca își exprima dorința si acordul sa meargă.”
Mi se pare cea mai rezonabila, optima si de bun simt solutie! Orice divort este dureros, dar te/ va felicit pt aceasta intelegere 🙂
Mulțumesc mult pentru răspunsul tău! Vârsta de 6 anișori mi se pare și mie mult mai potrivită, într-adevăr, tot în condițiile în care își va dori și ea. Menționez că îi vorbesc frumos de tatăl ei, povestim zilnic despre el, ne uităm la poze făcute lor împreună și îi insuflu constant faptul că tăticul ei o iubește mult și este perfect normal să îl iubească și ea. Deci nu intenționez să o influențez în niciun fel în sens negativ în privința lui sau a vizitei/dormitului la el (chiar sunt foarte atentă mereu la acest aspect).
daca vorbim despre 6 ani in care nu a relationat cu tatal decat prin poze si povestile tale, sansele sa se infiripe o relatie intre cei doi sunt foarte aproape de zero
e in primul rand dreptul copilului, oricat de dureroasa a fost ruptura parintilor, sa petreaca timp cu amandoi…oricat de dificil ne e noua sa digeram imprejurarile si consecintele divortului. Dincolo de randurile acestui text, reiese ca mai ales mamica nu e pregatita sa treaca peste ce s-a intamplat, si o inteleg. Dar in cele din urma, vrand sa il pedepsim pe tata pt ca a plecat, il pedepsim pe copil privandu-l de tata..
Eu rezonez foarte mult cu parerea Biancai. Si eu sunt casatorita cu un barbat care are o fetita din prima casatorie. Si nu, nu a trebuit sa „dau interviu” cu mama fetitei. A fost o intalnire ca oricare alta. Si petru fetita sunt o prietena cu care poate discuta orice, in nici un caz „atla mama” sau alta bazaconie de genul asta. Sotul meu este si era si atunci un parinte responsabil, nu ar fi lasat sa se intample nimic rau. Daca nu ai incredere in el, gandeste-te daca motivele sunt reale. Si da, nu e vorba de dreptul lui ci de dreptul copilului de a fi si cu tatal. Figura paterna e si ea extrem de importanta in viata unui copil. Cred ca foarte important este sa nu fie fortata sa faca nimic din ce nu vrea, sa se discute cu ea mereu. Poate nu vrea sa doarma la tata, dar vrea la bunica etc etc. In orice moment sa te poata suna si sa ai cum sa iei si tu legatura cu ei.
Imi dau seama ca ti-e foarte greu. Avem si noi acum copilul nostru si lucrurile merg rau intre noi. Ma gandesc acum ca poate o sa trec si eu prin asta..ma imbarbatez cu ideea ca o sa fie bine, ca sper sa fiu deschisa si sa nu il timorez pe copilul meu. Asta este viata si as vrea sa nu imi tin copilul intr-un balon de sapun. Tin sa contrazic persoana care sustinea mai sus ca un copil nu trebuie trambalat de la un parinte la altul ci TREBUIE sa creasca cu parinti casatoriti. Fals; nu e nimic obligatoriu. De ce sa creasca intr-o familie in care nu mai e iubire si intelegere? Divortul, despartirea sunt fapte reale de viata si, desi fiecare dintre noi isi doreste stabilitate si siguranta in familie, cateodata se intampla si astfel de lucruri. Si rolul nostru este sa ne asiguram ca ai nostri copii sunt ok,in orice privinta. Chiar daca noi suferim si plangem noaptea in perna. Copilul trebuie sa stie ca si mama si tata il iubesc, chiar daca s-au despartit. Asta e cel mai important.
am simpatizat puternic cu autoarea articolului asa ca m-am gandit sa scriu si eu aici.
am simpatizat pentru ca situatia in care se afla este grea si nedreapta.
am vazut mai sus cineva care zicea ca fostul sot nu a parasit sotia si copilul, ci doar sotia.
nu sunt de acord.
decizia de a parasi sotia vine la pachet cu parasirea copilului.
sunt sigur ca omul nu a dorit sa-si paraseasca copilul, dar in practica asta s-a intamplat si ce conteaza e cum stau lucrurile, nu ca nu a vrut sa-si paraseasca copilul – a luat o decizie care are ca downside faptul ca nu va mai fi langa copil.
decizia asta nu trebuie judecata, cred ca e la fel de indreptatita ca decizia de a-ti sacrifica fericirea personala ca sa ramai impreuna cu partenerul doar pentru copil, dar nici nu trebuie justificata spunand ca el a parasit-o doar pe mama, nu si pe copil.
de asta e nedreapta situatia in care se gaseste mama…. dar din pacate e o nedreptate care nu poate fi indreptata si trebuie acceptata.
eu daca as fi in situatia mamei m-as gandi la interesul copilului si atat: daca tatal e interesat de copil, atunci cred ca suntem cu totii de acord ca e mai bine pentru copil sa il aiba in viata lui pe tata atat cat se poate, decat sa nu-l aiba de loc.
Robo, cunosc familii dupa divort care sunt direct implicate in viata copiilor, si copiii sunt echiibrati: copiii au 2 case, parintii iau alternativ concedii incat sa petreaca 2 randuri de vacante, merg pe rand la sedinte, cand nu poate ajunge mama la scoala a sunat tatal si s-a dus imediat, decid financiar cine se ocupa de ce etc etc.
Parintii sunt maturi si au decis amandoi ca divortul e intre ei, nu si cu copil.
Din pacate cunosc alte divorturi unde parintii nu se respecta ( nici inainte de divort nici dupa) si mai ales nu au incredere ( nici inainte, nici dupa). Ei au divortat prea tarziu, aveau prea multa ura si pica pe celalalt si asta le intuneca si viata si relatia, si relatia cu copilul.
Cheia in care e vazuta toata situatia asta e …stramba!
1. Tatal „nu a plecat de langa voi, de langa ea” – despartirea este o afacere intre adulti si sa amesteci copilul in ecuatia asta nu face decat rau, copilului in primul rand. Cand copiii sunt mai mari la momentul divortului, chiar se recomanda sa li se atraga atentia ca nu ei sunt cei parasiti!
2. Dreptul de a petrece timp cu tatal ii apartine in primul rand copilului. Bun, rau, indiferent sau cum o mai fi fost el cu mama, pentru copil e tata si e normal sa isi dezvolte o relatie, sa isi gaseasca singuri dinamica in relatia asta chiar si dupa ce parintii nu mai formeaza un cuplu. Ajuta la intarirea mesajului „pui, intre mami si tati nu a mers, din multe motive, dar asta nu inseamna ca tu nu ne ai pe amandoi langa tine, fiecare cum poate.” De-aia sa accepti timpul petrecut de tata cu copilul este un serviciu facut copilului in primul rand, nu tatalui.
3. Sa o cunosti pe „cealalta” mi se pare o chestie de bun-simt – intalnire facuta doar cu scopul de a-ati ajuta copilul in tranzitia asta: are altfel incredere sa petreaca timpul in compania unei persoane straine cand mama a intermediat primele intalniri. Singura conditie de bun simt in situatia asta mi se pare sa te asiguri ca tatal nu va ajunge sa ii prezinte copilului un sir de „celelalte”, ci ca va avea discernamantul sa isi prezinte copilul doar cand „cealalta” e importanta si nu doar o relatie pasagera. Dar nici aici, noi, ca mame – nu avem prea mare influenta iar daca tatal nu tine cont de rugamintea asta, nu avem ce face: in ultima instanta, copiii vad si inteleg mai mult decat ii creditam noi si cu o asemenea atitudine tatal isi saboteaza singur relatia cu copilul.
3. Copiii ne simt si reactioneaza! Si cand il lasi la gradinita – de unde il iei in cateva ore, unde sunt copiii pe care ii cunoaste si jucarii si tot plang cateodata. Oricat de greu v-ar fi, pentru copiii vostri, prezentati-le intalnirea cu tatal ca pe o aventura, o iesire din ritm, incurajati-l sa se bucure de timpul asta si asigurati-l ca abia il asteptati duminica seara sa va povesteasca (fara a insista sa dea amanunte, o sa spuna el ce simte nevoia). Nu va faceti griji – cu timpul isi va da seama cat v-a costat emotional o asemenea atitudine si ca voi nu ati ramas la nivel declarativ cu „imi iubesc copilul neconditionat”.
Sa cresti copii este un maraton, nu un sprint! Daca puneti copilul in centrul tuturor deciziilor pe care trebuie sa le luati o sa fie mai usor!
Si din toata inima as recomanda terapie – si mamei si tatalui, impreuna! Despartirea aia trebuie consumata si emotional si este important pentru toata lumea implicata sa se elibereze de balastul cauzat de socul/dezamagirea unei despartiri. E greu sa mergi mai departe cat timp duci o asemenea greutate in suflet!
Si eu sunt in situatia Biancai: logodnicul meu are o fetita de 4 ani dintr-o alta casnicie si pe care deja o cunosc de aproape 2 ani. Ne-am imprietenit si ne intelegem f bine, vine si doarme la noi de 2 ori pe luna. Insa, atitudinea mamei cu privire la relatiile noastre lasa f mult de dorit. A tinut neaparat sa ma cunosca, venind peste mine in masina, ca apoi sa spuna numai cuvinte urate despre mine (desi iubesc copilul si am grija de el de fiecare data cand e la noi). A ajuns la situatii si mai urate de genul plangerilor mincinoase la politie impotriva mea. De fiecare data cand fetita vine la noi auzim replici de genul: mi-a zis mami sa nu o mai bag in seama pe logodnica, mi-a zis mami sa nu o mai iubesc pe logodnica, etc. Desi nu avem copilul nostru inca si nici nu sunt mama, vad si mi se rupe sufletul de tortura la care este supusa fetita: este impartita intre obligatia fata de mama ei, de a-i face pe plac si sentimentele ei adevarate fata de noi. Din toata situatia aceasta, cel care sufera si este afectat este copilul, care, din pacate, nu are absolut nicio treaba cu neintelegerile adultilor. Este insa folosit ca motiv de santaj al tatalui. Consider ca un copil nu are nicio vina pt ca 2 adulti nu se mai inteleg si nu ar trebui sa fie pus niciodata sa aleaga intre mami si tati, indiferent in grija carui parinte a ramas. Si mai consider ca dc iti iubesti cu adevarat copilul, poti sa treci peste toate resentimentele tale fata de tatal lui (mai mult sau mai putin indreptatite) doar pt a-l vedea fericit. Cred ca nu e usor…dar pt binele copilului poti sa treci muntii pe jos pt ca altfel risti sa-l lasi cu sechele pe viata.
Nu cumva sunteti motivul despartirii lor? Sunt convinsa ca mama nu are nici o problema cu vizita tatalui la copil, ci cu dumneavoastra. Adica fata de mama are o obligatie si fata de voi are sentimente adevarate? Probabil daca v-ati retrage din viata copilului, mama nu ar mai suferi si nu i-ar mai transmite starea ei de nemultumire. E normal ca mama sa stie cu cine sta copilul ei. Nu aveti cum sa intelegi pana nu aveti propriul copil.
Nu stiu ce anume v-a dat de inteles asta, dar nu este asa: l-am cunoscut pe logodnicul meu dupa ce a divortat (iar divortul si l-a dorit ea, deci cu atat mai mult e ciudat comportamentul ei).
Cand am zis obligatii fata de mama m-am referit la obligativitatea copilului de a ne transmite cuvintele pe care mami a pus-o sa ni le spuna, nu am zis ca nu are sentimente fata de ea.
Cam cum as putea sa ma retrag din viata copilului (mai ales ca s-a atasat de mine) cand locuim in aceeasi casa? Sa plec de-acasa cand vine copilul doar pt ca mama lui e frustrata din cauza relatiei noastre?
De ce e normal ca mama sa stie cu cine sta copilul dar mama nu e obligata sa-i spuna tatalui cu cine pleaca in concediu cu copilul si cu cine are ea o relatie?
Ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii cu privire la copil, nu consider ca mama are mai multe drepturi decat tatal doar pt ca e mama.
Mama copilului nu e frustrata din cauza relatiei voastre. Pur si simplu nu-si doreste inca o mama pt copilul ei. Daca chiar tineti la copil ar trebui sa-i respectati si mama, adica persoana care a adus-o pe lume. Va mai spun o data. Nu aveti cum sa intelegi legatura dintre mama si copil pana nu-l aveti pe al dumneavoastra. Imaginati-va ca va despartiti de tatal copilului. In momentul acela nu veti mai exista pt copil. Sunt normale reactiile mamei mai ales daca intalnirile voastre nu au fost chiar placute. Daca ati incerca sa empatizati cu mama copilului si i-ati explica ca nu ati vrut niciodata sa-i luati locul poate ca altfel s-ar comporta.
@ Ioana – ba da, din pacate fix asta este situatia. Nu stau sa intru aici in detalii si exemple, dar aceasta este problema.
Este mult mai complicat decat rezumatul prezentat de catre mine, eu o respect pe mama copilului si nu am absolut nimic de impartit cu ea, ea este cea care daca ma vede in preajma copilului incepe scandalul.
„Pur si simplu nu-si doreste inca o mama pt copilul ei.”
Pai hotarati-va!
1. Daca iubita/logodnica/amanta tatalui are grija de copil – nu e bine pt ca mama lui nu-si doreste inca o mama la copil (mi se pare absurd s ireal sa pui problema asa, ca ii inlocuiesti mama)
2. Daca iubita/logodnica/amanta nu are grija de copil…vai si amar de ea! O nenorocita cu care niciodata nu-ti vei lasa copilul!
In nicio varianta nu e ok pt mama copilului!
Ah, ba da, e f ok ca tatal sa ramana singur pana la adanci batraneti si sa aiba grija de copil…si la un moment dat sa-i vina naibii mintea la cap si sa se intoarca la mama copilului pentru reintregirea familiei :))))
Eu nu pot sa inteleg cum dupa divort, tatal devine, in ochii mamei, cel mai mare dusman al propriului copil!
Adica ai fost casatorita cu el, ai decis sa faci un copil cu el (si stii f bine cum se comporta cu acesta) si brusc, pt ca ati divortat, a devenit persoana care-si chinuie copilul, care-l traumatizeaza pt ca-i face cunostinta cu pers.dubioase etc.
De ce mai vrea tatal sa vada copilul dc nu pt ca-l iubeste?
Credeti ca vrea sa ramana implicat in viata lui ca sa-i faca rau?
Pe bune, cum puteti sa credeti asa ceva doar pt ca tatal a divortat si isi reface viata?
Cum o dai, nu e bine: dc nu se implica tatal, e grav, dc se implica…sa fie cu limita si toate cu acordul mamei!
Si uite asa, pe langa copil, mai sufera si tatal, ca deh: cine sa-l mai ia cand trebuie sa dea „interviuri” cu fosta?
Foarte corect ceea ce ai spus.Oricum in 90% din cazuri si din ceea ce am citit si aici,marea problema este ca mama nu reuseste sa depaseasca momentul divortului,este plina de frustrari si nu face altceva decat sa atraga si copilul in acest tumult de sentimente negative.Pacat.
Draga Mara,
Referitor la acest pasaj din articol: „Fetița mea (și eu) să prindă încredere în ea și să nu fie pusă direct în ipostaza de a dezvolta sentimente de gelozie vis-a-vis de o necunoscută pe care o sărută tăticul ei. Să le împrietenim, într-un cuvânt.” din experienta iti spun ca nu va exista aceasta gelozie, ci din contra: de ex: daca tatal ei ma pupa, imediat vrea si ea sa ma pupe.
Si tot din experienta iti spun ca o femeie care intra intr-o relatie cu un barbat care are deja un copil este f constienta la ce se inhama. Daca este imatura si poate sa fie geloasa pe un copil (ceea ce n-am simtit niciodata si mi se ceva ireal) atunci cu siguranta nu o sa inceapa o astfel de relatie.
Eu nu am avut temerea aceasta si m-am purtat natural si firesc cu copilul, de aceea ne-am si imprietenit. In cazul meu, socul a venit din cauza comportamentului mamei la adresa tatalui si a mea, ceea ce evident ca afecteaza si copilul in comportamentul cu noi: in prima zi cand il luam trebuie sa ne imprietenim iar pt ca este reticenta, nu doar cu mine ci si cu toata familia tatalui.
D-asta iti ziceam ca nu mi se pare o idee tocmai buna sa o cunosti pe actuala fostului tau sot, mai ales ca ai avut, totusi, curiozitatea sa te interesezi de ea, ceea ce poate insemna ca inca nu ai trecut peste divort. Daca aveai incredere in tatal copilului (asa cum banuiesc ca aveai si cand convietuiati impreuna) stiai ca alegerea femeii alaturi de care este acum e una buna, ca doar si tu esti fosta lui sotie, nu?
Nu cred ca ar supune vreodata copilul la vreo situatie jenanta sau traumatizanta din mom. ce isi doreste atat de mult sa-si petreaca timpul cu el.
Este si copilul lui, nu doar „fetita ta” si inainte de toate temerile tale, cred ca ar trebui sa te gandesti la binele lui.
Legat de varsta, cred ca dc va fi mai mare fetita, ii va fi si mai greu sa se obisnuiasca in noua locuinta a tatalui si relatia dintre copil si tata va fi mult mai rece fata de situatia in care va dormi la el acasa constant.
Si tu ai fost fetita si stii cat de important este sentimentul de siguranta pe care tatal tau ti-l dadea.
Spre deosebire de situatia mea, tu pari o mama responsabila si care intr-adevar se gandeste la binele copilului, asa ca nu-ti mai face probleme singura. Si noi cele care inca nu avem copii stim sa avem grija de ei si nu-i maltratam.
Ai putina incredere si acorda-le o sansa, fara sa te bagi prea mult in viata fostului tau sot. O intalnire cu actuala s-ar putea sa-ti faca mai mult rau decat bine si poate fetita ar fi si mai reticenta fata de ea, fiind tu la supraveghere.
Legat de partea asta: ”
Ci mai mult pentru a vedea ea cum e cazul să se poarte cu puiul meu” nu e deloc constructiv sa gandesti asa: copilul nu e vreun obiect pe care sa-l dai cu instructiuni de folosire. Puiul tau e si puiul fostului sot si stie si el cum sa se poarte cu el si sa-i arate actualei, nu trebuie sa vii tu sa-i dai ei indicatii.Daca tatalui nu-i convine, sigur o sa-i spuna, nu e nevoie de interventia ta in relatia lor. Va crea tensiuni si mai mari.
Plus ca nu ai niciun drept sa te mai bagi in relatia fostului sot, indiferent ca motivul e copilul sau nu.
Gandeste-te la situatia inversa: tie ti-ar conveni sa vina fostul sot si sa-ti cunoasca iubitul si sa-si dea cu parerea despre cum se poarta cu copilul vostru?
Desigur e de preferat o relatie in 4, asa cum o descria Bianca, dar astea sunt fff rare, dupa ai vazut si aici alte pareri.
Desi nu sunt principial împotriva noilor partenere după divorț, o sa fac câteva precizări la întrebările tale (care se voiau retorice?):
1. Nu, nu știi sa ai grija de un copil daca nu ai un copil al tău. Poți sa înveți, clar, doar ca uneori copiii pot fi asa enervanți încât doar iubirea asta de părinte ii scapă de la pieire 🙂
2. Tu te referi aici la situația fericita in care tatăl e implicat in creșterea copilului. Uite, pe soțul meu, care schimba cot la cot cu mine scutece, care știe sa gătească, care știe ce trebuie sa mănânce un copil si ce nu, care știe care e ora de culcare, care le face baie, etc, as avea încredere sa-l las cu copiii zile la rând singur. Chiar si cu el plus o alta femeie. INTR-adevăr, daca ea ar face ceva nepotrivit, sunt sigura ca el ar lua atitudine. DAR pe un tata neimplicat, care vine acasă după ce adorm copiii, care habar n-are care e fata si care e spatele unei rochițe (nu radeți, am trăit-o ?), cum sa il lași singur cu copilul? Nu zic ca TOȚI bărbații divorțați sunt niste tati neimplicați, dar mulți sunt. Fiecare se Raportează la ce are/ a avut acasă. Probabil de aia se înfoaie mamele prin răspunsuri gen „cum sa-i dau copilul pe mâna?”.
@Andreea B – normal ca inveti, la fel cum si atunci cand ai devenit mama ai invatat sa ai grija de propriul copil. E fix acelasi lucru! Nimeni nu s-a nascut invatat!
Vrei sa spui ca nici mamele care infiaza copii, nu sunt mame cu adevarat?
Plus ca d-aia e tatal prezent: pt ca situatiile critice sa actioneze din iubirea de parinte nu din iubirea de iubita parintelui 🙂
Si eu tot despre tatii implicati discut si tot despre tatii implicati se precizeaza si in articol.
Plus ca sunt convinsa ca tatii care au fost neimplicati in timpul casatoriei vor ramane la fel si dupa divort, deci cu ei nu cred ca vei avea discutii despre luatul copilului peste noapte si stat la el cu zilele. Ei se vor multumi cu cateva ore in care vad copilul si gata, fara dureri de cap.
🙂 mulțumesc că mi-ai împărtășit experiența voastră. Sunt genul de om care refulează cel mai mult scriind, nicidecum în fața fetiței. Ei mă străduiesc să îi insuflu dragoste și încredere în tăticul ei, i-am povestit, ca o pre-introducere, despre prietena frumoasă și care iubește copiii, a tăticului ei, totul cu mult calm și căldură. Nu doresc să fac nimic forțat, ci să facem, cu toții, să decurgă cât mai normal, treptat, întru împrietenirea fetiței mele cu ea.
Și da, tot ceea ce fac, chiar mă străduiesc să fie în funcție de interesele și binele fetiței, indiferent ce se întâmplă în sufletul meu. Nu am resentimente față de ei și relația lor, care nu a avut legătură cu motivul despărțirii noastre și nici nu emit răutăți menite de a manipula/aliena fetița.
Dar nu e treaba ta sa-i spui de prietena respectiva, habar n-ai daca e frumoasa sau urata, si nici nu conteaza. Habar n-ai daca iubeste sau nu copiii, eu nu-i iubesc decit pe-ai mei . Trebuie doar sa se poarte frumos cu fetita cind e acolo.
Eu cred ca daca ai lua legatura cu un psiholog ti-ar face bine si tie si fetitei.
Eu zic ca e mica pt dormit in alt pat si e bulversant pt ea. Nu vad de ce nu s-ar întâlni ziua, cu ce ii ajuta ca sta noapte la ei, ca nici nu pot face nimic de ea. Eu zic sa ii spui ca o sa o lasi dar când e putin mai mare, acum e mica si daca nu ii convine lui, lipseste-te de el si de banii lui! Nu aveti nevoie de el! Prezent când si când si in relatie cu o alta femeie…ce crede cea mica? Ca are 2 mame?
Eu sunt in partea opusa autoarei, deci am o fetita vitrega 🙂 O cunosc de la 6 ani si in multe randuri am avut grija de ea. Intradevar la 6 ani e maricica, dar e o responsabilitate sa merg cu ea la inot sau in alte locuri periculoase. Recunosc ca au existat momente cand am fost geloasa sau m-a deranjat situatia dar n-am dat niciodata vina pe copila. Acum avem si un baietel si incercam sa dezvoltam relatia intre frati. Desi din partea mamei fetitei primim multe rautati…..
Daca se pune problema ca el v-a parasit si tu ai ramas la „carma” in viata copilului, inseamna ca sunt niste frustrari inca vii in ceea ce-l priveste pe tatal copilului tau. Astfel, nu o vei accepta niciodata pe noua femeie din viata lui ( oricat de minunata ar fi ea) si ii vei cauta mereu nod in papura.
Eu ce pot sa spun, din baricada cealalta, este ca ma port cu copilul ca si cum ar fi un bibelou de portelan sa nu i se intample ceva. Cred ca dc era copilul meu nu eram atat de obsedata de acest lucru, insa fiind un copil pt care deja exista dispute de genul ca „la tine s-a julit” ba la tine „s-a ars”, stresul si grija sunt inzecit mai mari.
Vreau sa vb din experienta unui copil cu parintii divortati. Aveam 6 ani. Mama a ramas f frustrata, ura plecarile noastre (am o sora mai mica) la el in we…il discredita mereu in fata noastra, incerca sa ne faca sa ne simtim vinovate pt ca mergem la el din placere. Cand el s-a recasatorit, sotia lui a devenit „curva, benorocita” etc…desi erau divirtati de ani buni…
Dragi mamici divortate: NU va mai implicati copiii in problemele voastre de adulti, pt ca asta are efect negativ pe termen lung asupra copilului. Daca tatal iubeste copilul, isi doreste sa pastreze rekatia cu el, sa fie implicat in educatie, in viata lui, atunci incurajati ca rekatia tatal-copil sa progreseze frumos, pt ca pe termen lung copilul vs avea de castigat si se va dezvolta armonios. Orice copil are nevoie de prezenta paterna, si cand tatal di-o doreste, trebuie incurajata.
Mama ca cea din comentariul lui Mimi ar trebui duse cu forta la psiholog, pt ca le fac rau copiiilor incercand sa se razbune pe fostul sot.
Ai sa razi, dar au fost impreuna la psihologul de la Protectia Copilului si acesta ii tinea partea mamei. Trist, dar adevarat: ii dadea lectii logodnicului meu de cum sa-i respecte santajul mamei si ii spunea ca dc are nevoie de info despre copil sa ceara la gradi 🙂
Din pacate, inca avem mentalitatea ca doar mamele se pot implica si pot creste copilul si atunci cand divorteaza de tata (in cazul meu ea a dorit divortul si are si ea o relatie, dar se pare ca tot nu e linistita) acesta ar trebui sa dispara total din peisaj (desi atasamentul copilului fata de acesta este cat se poate de evident) eventual doar sa vireze pensia alimentara, dar fara alte implicatii.
In astfel de situatii, sunt f rare mamele care pot trece peste frustrari si rautati la adresa tatalui si sa puna binele si fericirea copilului. Mai grav e ca nici nu realizeaza chinul copilului si considera ca ele se comporta asa spre binele lui (nu inteleg cum te poti aventura sa faci un copil cu un barbat si apoi sa te debarasezi de el ca si cum n-are niciun drept – dc asa esti construit ca si om, nu mai bine faci un copil de la donatorii de sperma?).
🙂 mulțumesc pentru comentariul tău, Mona! Îți dau perfectă dreptate!
Mimi, draga, atât de perfecta te dai, sa nu cazi în extrema narcisismul. Nu ca ai fi singura de aici. Asa perfecte va vedeți voi astea care va cuplați cu bărbați divorțați de parca ați pus mana pe aur. Colac peste pupăză sunteți și „prietene” bune cu copiii lor, dar nu, voi nu aveți pretenția sa fiți mame, dar va unge pe suflet și numai ideea de a fi,de week-end evident. Cat de minunați sunteți voi, tați și „mame” de week-end… ?
Cu siguranta durerea cea mai mare este la tine. Inteleg perfect prin ce treci . Iubita fostului meu sot si -a permis cu un tupeu nesimtit sa puna poze cu copiii mei pe Facebookul ei. Ideea este ca situatiile de acest gen de obicei au un sfarsit. Peste ceva timp copilul va alege daca doreste sau nu sa mearga la tati. Eu nu am reusit sa am o discutie cu actuala pentru ca el o considera mai mult decat potrivita pentru copii si „noi nu avem ce sa discutam” . Nici fostul tau si nici actuala lui nu vor intelege ce este in sufletul tau si prin ce o sa treci in serile in care copilul nu o sa fie acasa. Eu îi spalam imediat cum îi aducea pentru ca aveau mirosul ei impregnat pe piele. Doare dar Dumnezeu te intareste. Capul sus , candva cineva o sa-i plimbe si lui copilul si acel cineva o sa fie langa el in fiecare seara. Atunci o sa inteleaga si fostul prin ce treci. Lasa copilul sa decida chiar daca are doar 3 ani. Atat are si al meu cel mic. Curaj!
🙂 Mulțumesc pentru încurajări! Nu intenționez să mă răzbun pe el în niciun fel, ci doar să procedez cum este cel mai bine, în situația de față, pentru fetiță, să decurgă totul lin, fără traume și repercursiuni asupra psihicului ei.
trag nadejde ca ii si explicai copilului de ce il spalai cu atata ravna
(doamne, mare ti-e gradina)
@Liliana – „Copiii tai” nu sunt si copiii fostului tau sot? Sau sunt doar proprietatea ta si doar tu ai dreptul sa pui poze cu ei pe Facebook?
„Eu îi spalam imediat cum îi aducea pentru ca aveau mirosul ei impregnat pe piele.”
Saracul copilas! Nici nu vreau sa ma gandesc la ce e in sufletul lui!
Pentru ce alegi sa-ti chinui asa copilul? Ce vina are el pt frustrarile si invidiile tale?
Doamne fereste!
P.S. fara suparare, dar multi parinti ar trebui sa dea un examen psihologic, ca pentru carnetul auto, inainte sa se apuce de facut copii!
Draga Mara,
Nu..nu e corect ce se intampla..tu esti ‘obligata’ iar el e liber sa …’fie fericit’. Tu sa stai zi si noapte langa ea iar el sa-si vada de viata…..nu e corect si e dureros dar din pacate asta e natura, societatea….
Nu mai ai ce sa faci decat sa fii inteleapta…vrea sa petreaca mai mult timp cu copilul lui? Super!!! Nu lasa ranile trecutului sa te raneasca in continuare. Atata timp cat se poarta frumos, nu incearca excesiv sa-i cumpere afectiunea prin cadouri ai doar de castigat si stii asta.
Profita de timpul liber, fa ceva bun pt tine ca meriti (..e atat de greu singura, fara pauza). Sa nu-ti fie frica….mama ramane mama.
Te imbratisez…
.una care in viata urmatoare vrea sa fie barbat si sa faca toooooot ce vrea fara consecinte…..desi….nu poti fii mama decat fiind femeie…..
Oh Doamne ce apă rece, cristalină ai oferit gâtului meu însetat de o încurajare de genul acesta! Îți mulțumesc! Așa și fac, le încurajez și le susțin în permanență relația tată-fiică, chiar nu intervin cu nimic negativ și nici nu voi permite nimănui, vreodată, s-o facă.
Cred ca ar trebui sa te gandesti doar la copil. Legea de aceea prevede atatea drepturi si obligatii pt parinti. Eu cred ca e musai sa aiba o relatie buna si cu tatal. Iar acum relatia cu tatal o implica si pe dna blonda. Reactiile sunt ale noastre, ale femeilor: multa iubire pt copil, un pic de frustrare, un pic de dorinta de a-l pedepsi pe fostul partener…
Eu stiu o astfel de poveste si din perspectivele unor copii deveniti mari si ai tatilor, care cumva au fost indepartati de copii pt ca au avut alte partenere. Cel mai mult au suferit finalmente copiii, care nestiind detalii decat f tarziu, s-au crezut abandonati.
Dar desigur, cred ca le poti impune
Niste reguli, limite etc pt ca acel copil sa nu creasca in prea multe directii…. Eu cred ca asa as incerca….
🙂 mulțumesc! Exact asta fac, acționez numai înspre ce consider, etic și moral, a fi înspre binele fetiței. Le încurajez în permanență relația tată-fiică, ei îi vorbesc numai frumos și cu iubire despre tatăl ei. Doresc ca acest nou episod să se desfășoare cât mai lin, să apuce fetița să se obișnuiască treptat cu totul, să vină „normal” fiecare nou pas. Nimic forțat, traumatizant pentru ea.
Dar ce facem atunci cand logodnica e vulgara, needucata si fara principii? Le dam copilul, pt ca legea e de partea lor?
🙂 chiar sper să nu fie cazul în situația noastră!
Le dai copilul pentru ca tatal are dreptul sa petreaca timp cu copilul . Le dai copilul , pentru ca si copilul are dreptul sa petreaca timp cu tatal sau .
La treaba cu logodnica vulgara si needucata, ghinion de nesansa ! Trebuia sa te fi gandit la posibilitatea asta inainte de a te apuca de facut copii. Acum e mult prea tarziu si nu ai ce sa faci, decat sa accepti ca copilul tau va petrece zile in sir in compania logodnicei fara de principii.
Pe bune?? Cand iti doresti sa faci un copil te gandesti la posibilitatea sa divortezi de tatal copilului si la ce logodnica va urma sa aiba?? WTF?
Si NU, nu trebuie sa accepti orice se intampla si sa dai vina pe ghinion! Norocul ti-l mai faci si cu mana ta, nu astepti para malaiata in gura lui Natafleata.
Nu ai cum sa nu le dai copilul daca exista o hotarare judecatoreasca in acest sens.
Se poate apela la politie, iti poate face dosar penal doar pt ca nu ai respectat hotararea judecatoreasca.
Ca sa nu mai mentionam de situatia descrisa mai sus, in care se apeleaza la executor judecatoresc care vine sa ia copilul conform acelei hotarari.
Ah, ca nu vrea sa vina copilul, este vina mamei pt ca l-a alienat de tata, evident. Daca nu i se da tatalui copilul normal ca acesta va fi alienat si poate nici nu-l va mai recunoaste, ca sa nu ma zic de alte pareri urate la adresa tatalui bagate in cap copilului.
Deci, copilul nu este vinovat ca nu vrea la tata ci e de vina razboiul dintre parinti.
Serios? Sa-i faci dosar penal mamei copilului tau? Eventual sa o bagi si la inchisoare… ca doar are cine sa o creasca. Iubita tatalui abia asteapta.
Mimi, din comentariile tale mi-ai dat de inteles ca tu ai o problema cu intalnirile dintre tata si mama. Tu esti cea geloasa pe mama, pt ca tatal a fost cel parasit. Hotararea aia judecatoreasca ii da tatalui drept la vizita. Nu iubitei. Nici o mama singura nu-ti va spune ca-i fericita pt ca-i creste alta copilul. Tu vezi situatia din perspectiva tatalui. De ce nu poti sa empatizazi cu mamele singure? Pt ca nu ai un copil? Sau pt ca pur si simplu nu poti sa te pui in locul lor?
Eu sunt mama singura. Am divortat cand copilul nu avea nici doi ani. Am hotarat amandoi sa nu ia copilul peste noapte si sa o ia in fiecare saptamana. Asta in situatia in care tatal nu a stat nici macar jumatate de ora singur cu copilul. Nici sa-l stearga la fund nu era in stare. Cand a vrut sa o tina peste noapte mi-a adus fata la 12 noaptea cu pantalonii ridicati pana la genunchi ( era frig), cu muci la nas, mirosind puternic a tigara. Fata se trezise noaptea plangand dupa mine, desi si-a dorit atunci sa stea cu tatal. Ultima oara cand a luat-o a dus-o undeva la munte si cand s-a intors cu ea facuse pneumonie. Probabil pe fond alergic la polen. Abia dupa un an si ceva cand se obisnuise cu divortul a renuntat sa mai ia fata. Niciodata nu l-am vorbit de rau pe tatal copilului. Uneori ma doare sufletul cand sunt nevoita sa-mi mint copilul pt ca taica-su nu vine sa o vada. Ii spun ca are treaba, iar el sta de dimineata pana seara la terasa.
Acum o vede rar, dar numai in prezenta mea si copilul e multumit ca petrece timp cu amandoi. Nici vorba de impacare.
Crede-ma ca daca as avea o relatie cu cineva acum nu mi-as pune partenerul sa aiba grija de copil. Nu ar fi responsabilitatea lui. Ar putea cel mult sa fie prieteni. Si nu as putea incepe o relatie cu cineva care sa se poarte urat cu copilul meu, sa-l umileasca sau sa-i vorbeasca tatal de rau. M-as desparti imediat. In schimb tatal nu ar proceda la fel. Si-ar pune relatia inaintea copilului.
Cat despre noua relatie a tatalui, care de fapt nu e noua, ci e amanta lui din prima casatorie, care il cauta si in timpul casatoriei cu mine, chiar si imediat dupa ce am nascut… Nu-i voi mai permite niciodata sa se apropie de copilul meu. De ce? Pt ca e o femeie usoara, fara scrupule, care mi-a vorbit copilul de rau si care il sfatuieste pe tata sa nu plateasca pensia alimentara. Deci nu are nici o urma de simpatie fata de copilul meu. Am fost de acord sa divortez la mediator si sa nu ma duc cu probe in instanta cu conditia sa nu se apropie aceasta femeie de copil. Avem si o clauza in care scrie ca tatal nu are dreptul sa lase copilul in grija altei persoane. El nu a respectat acest lucru. Am aflat mai tarziu si am avut mai multa grija.
Pt ca nu vrem ca nici o persoana sa gandeasca ceva rau de ai nostri copii, sa fie neglijati sau sa invete lucruri nepotrivite varstei lor, ne dorim sa stim cu cine stau acestia. Si e dreptul nostru, daca nu din punct de vedere legel, din punct de vedere moral. Nu degeaba Protectia Copilului ii dadeau dreptatei mamei.
Deci ai ales sa te casatoresti si sa faci copil cu un barbat care a mai fost casatorit si si-a inselat sotia. 0_0
Nu stiam cand m-am casatorit ca si-a inselat nevasta.
@IOANA – asta este legea pt toata lumea: si mama copilului dc nu plateste el pensia alimentara timp de 2 luni, ii face dosar penal.
In termenii acestia se discuta in povestea mea.
Nu e vorba de nicio gelozie, invidie sau orice altceva vis-a-vis de mama copilului, din contra, imi este mila de ea pt ca se lasa condusa de ura fata de tata si isi bate joc de propriul copil.
Si nu, in cazul meu chiar nu am empatie pt ea deoarece ma gandesc mai mult la copil si il vad ca sufera si ca isi iubeste tatal si tanjeste dupa el. Iar tatal nu este ca fostul tau sot: el a avut si are intotdeauna grija de copil sub orice aspect, el in primul rand are grija de copil si abia apoi eu, daca imi cere ajutorul. Nu-i cresc eu copilul insa ajut cu drag si invat de la el ceea ce pot. Nici nu se pune problema de crescut copilul atata timp cat el sta la mama iar la tata vine in vizita de 2 ori pe luna.
Imi pare sincer rau pentru povestea ta, insa este diferita de a mea.
Da, probabil daca eram in situatia ta, la fel as fi actionat si eu.
Deci empatie am fata de mame singure, dar atunci cand este cazul.
Mama copilului nu are de unde sa stie ce fel de persoana esti. Unele femei se prefac ca le plac copiii doar pt a face o impresie buna. Nu o judeca degeaba! Nu i-ai dat ocazia sa te cunoasca. Ai respins-o din start. Si probabil nici tu nu o cunosti. Ai zis ca ea ii spune copilei sa nu te bage pe tine in seama. De ce ar suferi copilul dupa tata?
O mama care sufera nu poate sa fie prezenta 100% in cresterea copilului sau. Cum poate o mama sa se joace si sa rada impreuna cu copilul daca e nelinistita, daca are in suflet o mica furtuna?
Am o fetita vesela, intelegatoare, plina de dragoste, cu stima de sine si care are incredere in mine in orice situatie. E pur si simplu minunata! Si cred cu toata taria ca daca eu as fi fost supusa torturii de a accepta ca fetita mea sa stea cu acea femeie nu as fi putut sa fiu la fel de implicata si nu as fi avut aceeasi rabdara sa-i explic copilului de ce nu e bine sa faca anumite lucruri, nu as fi avut rabdare sa o mai astept inca 5 minute cand plecam din parc sau sa creez lucruri minunate impreuna cu ea.
Daca ti-e mila de copil las-o sa se bucure de o mama linistita sau incearca sa gasesti intelegere la mama copilului.
Cat despre amenintarile cu dosarul penal, sunt doar amenintari. Se pare ca unii tati platesc pensia alimentara doar de frica unui dosar penal.
„De ce ar suferi copilul dupa tata?” – pentru ca situatia a fost de asa natura incat copilul nu ne-a mai bagat in seama pe amandoi: nici pe mine (ca asa a zis mami) si nici pe tatal ei. Reactia a fost urmatoarea: se juca impreuna cu tatal ei, a intervenit mama, care i-a zis ceva la ureche copilului dupa care a luat-o in brate si nici macar la revedere nu si-a mai luat copilul de la noi, nici macar nu a mai vrut sa-l pupe pe tata.
Nu este situatia asa, nu am respins-o din start, din contra, eu n-am absolut nicio problema cu ea. Ne-am cunoscut fortat (a venit peste mine in masina) si apoi am interactionat la serbarea copilului. Numai ca tatal i-a cerut prin instanta modificarea programului de vizita a copilului si de atunci, tot focusul si ura ei s-au revarsat asupra mea (initial pe motiv ca eu l-am pus sa-i deschida proces si apoi ca eu vreau sa-l intorc pe tata impotriva copilului, ceea ce se cam bat cap in cap, dar ma rog).
A insistat f mult sa-i dau adresa mea pt ca tatal aduce copilul si la noi acasa, sincer, la cat de mahalagioaca am vazut-o, mi-e frica sa-i dau adresa pt ca poate oricand sa vina si sa ne faca scandal la usa sau altceva (caci o data ne-a amenintat ca vine cu intariri :).
Mama copilului are o relatie, pleaca impreuna in concediu cu iubitul si fetita, iar tatal copilului nu-i face scandal ca nu stie adresa exacta unde se duce cu copilul, asa cum face ea.
Eu personal nu-i fac nimic, dc ne intalnim la insistentele ei (tot gaseste motive sa vina la masina cand preda tatal copilul si se intampla sa fiu si eu prezenta ca asa ne-am organizat timpul) nici macar nu-i mai raspund (mai ales pt ca dupa o astfel de discutie cu ea, cand m-a facut albie de porci, tot ea s-a dus la politie sa-mi faca plangere ca am fost agresiva cu ea si cu copilul).
Cu toate astea, la fiecare mesaj trimis tatalui cu privire la copil ma include si pe mine (ca sunt o nenorocita, ca il intorc impotriva copilului, ca sunt agresiva etc) desi i-a spus clar ca ei doi vor avea discutii strict despre copil.
Deci cine pe cine nu lasa in pace? Ce ii pot face ca sa se linisteasca in privinta mea?
Niciodata tatal nu i-a adus copilul cu vreo problema atata timp cat a fost la noi, niciodata in 2 ani de zile nu s-a intamplat nimic periculos pt copil. Fetita e fericita, face impreuna cu tatal ei f multe activitati, atunci cand e cazul particip si eu, nimeni niciodata nu i-a spus vreun cuvant urat sau rau despre mama ei (desi ea la proces a mintit ca i-am zis).
Este evident ca face toate lucrurile astea din razbunare, chiar a afirmat ca dc nu-i raspunde in secunda 2 la mesajul trimis de ea, nu-i mai da copilul si il invita sa o dea in judecata.
Intrebarea este de ce iubitul tau a ales sa se casatoreasca si sa faca un copil cu o mahalagioaica.
Mimi, fetita mea de trei ani si jumatate refuza sa adoarma cu tatal ei (sotul meu). Nu este alaptata, nu este alienata, pur si simplu este mai atasata de mine. Sta cu tati ziua, fac multe activitati interesante impreuna, merg in parc, citesc povestea de seara, dar cand sa puna capul pe perna, zice „Vreau la mami”. Copiii sunt diferiti, cei doi frati mai mari ai ei au acceptat pe la 3 ani sa adoarma cu sotul meu. Ea nu este inca pregatita. Daca as divorta maine si i-as spune ca TREBUIE sa doarma din cand in cand cu tatal ei intr-o casa necunoscuta, crezi ca ar accepta? Eu spun ca nu.
Si Ioana povestea intr-un articol recent despre Sofia si Ivan ca uneori o prefera pe mami ziua, refuzand sa stea cu tati, desi nici copiii ei nu mai sunt alaptati, nu sunt nici alienati si nici parintii nu sunt divortati. Ar trebui Robo sa o dea in judecata? Sa o acuze ca i-a influentat pe copii impotriva lui?
PS: sunt de acord cu ideea de a testa psihologic oamenii inainte de a concepe copii. Asta implica si testarea barbatilor. Poate asa nu vor mai fi copii violati de tata in weekendurile petrecute cu el.
@ANDREEA – inteleg ce zici, insa in situatii de genul divortul atitudinea mamei la adresa tatalui mi se pare de baza. Adica daca situatia este asa cum o descrii tu si cum probabil se intampla destul de des, ca mama sa fie preferata, atunci tot ea cred ca trebuie sa convinga copilul ca e spre binele lui sa doarma si la tati.
Stiti probabil cel mai bine, mame fiind, ca un copil nu se creste cu un „tata de weekend” si daca tatal este responsabil si implicat, atunci de preferat este ca el sa se implice in cresterea copilului si in timpul saptamanii.
Eu mentionez aici doar tatii care intr-adevar isi doresc sa se implice, care-si iubesc copilul si il vor fericit.
Nu stiu, este strict parerea mea personala si de altfel foarte subiesctiva.
Posibil din alte baricade sa se considere altfel.
Eu nu inteleg ce rol ai avut tu la serbarea copilului.La serbare se merge cu mama/tata,eventual bunicii.Atat!
eu nu sunt divortata dar am incredere cand tati decide pentru copil, pt ca e responsabil si implicat, isi va da seama cand e o persoana ok sau nu. Si din ce ai prezentat, si tatal copilei tale este responsabil.
Copila va merge sa petreaca timp la tati acasa, nu la iubita lui.
🙂 mulțumesc pentru comentariu și îți doresc multă fericire și armonie în relație. Tatăl ei nu este chiar atât de responsabil (mă ajută financiar și o umple de cadouri pentru a-și plăti absența din viața ei), însă îi voi face o listă, cu generalități în privința rutinei fetiței, pe care am speranța că o vor urmări (cred că în momentul de față am mai multă încredere în iubita lui decât în capacitățile lui organizatorile și cele dedicate responsabilităților :)) ). Le încurajez în permanență relația tată-fiică, eu sunt cea care a insistat mereu ca el să păstreze o legătură cu fetița lui deși el nu își mai dorea după despărțirea noastră și de curând am început să îi povestesc fetiței și despre prietena tăticului ei, care este foarte frumoasă și iubește copiii; deci mă străduiesc să merg pe ideea că fetița noastră are dreptul la tăticul ei și sunt în stare să îmi calc pe suflet pentru a-i fi ei bine și întreagă psihic, emoțional și afectiv. 🙂
Si pe fata mea tot Mara o cheama:). Ma bucur ca ai gasit o solutie:. da, o lista este o decizie buna 🙂 – si pe mine ma salveaza mult, tocmai ca stiu cu cine am de a face :)))
In rest, eu nu sunt de acord cu mesajele tale date copilului: nu are rost sa i povestesti ca e frumoasa sau ca iubeste copiii cand tu nici nu o cunosti! Lasa lucrurile sa vina firesc; cand o va vedea, fetita ta va decide daca e frumoasa sau nu, daca iubeste copiii sau doar zice ca iubeste copiii. Copiii simt cel mai bine!. Abordeaza problema ca si cum fata ta ar avea 6-7 ani si va dormi in casa prietenei ei bune ( asa cum e fiica mea acum); tu vei cere sa verifici fiecare membru al familiei inainte? .
Trăiesc intr-o tara in care toti părinții divorțați împart custodia copiilor si copiii trăiesc cate o săptămana la fiecare dintre părinți, pana la majorat, fara excepții. Noi, femeile, trebuie sa acceptam ca vremurile in care doar mamele se ocupau de creșterea copilului au trecut de mult. Acum tatii sunt mult mai implicați in creșterea si educarea lor. Asta e valabil si pentru tatii divorțați, de ce nu?
Cred ca tatăl copilului are dreptul de a sta cu copilul la el acasă si tot atunci are șansa de a se implica in relația cu copilul. Pe de alta parte si copilul are dreptul de a sta cu tatăl lui.
Nu te stresa, vei simți dacă ceva nu e in regula. Da-le o șansa!
Mie mi se pare foarte corect ce spune Bianca.
Cred ca pentru o mama parasita e foarte greu, se simte tradata, dar nu poate sa dispuna de copil ca de un obiect.
In viata (dupa spusele unui psihiatru), fiecare avem cu altii diverse relatii. Intr-o relatie intra doar DOUA persoane. E vorba aici de relatia tatalui cu mama fetei, de relatia tatalui cu iubita lui, de relatia copilului cu tatal sau de relatia aceluiasi copil cu mama. Nu sunt relatii in 3. Asa ca nu vad de ce mama ar trebui sa intre intr-o relatia cu iubita. Copilul ii apartine in egala masura si tatalui, chiar daca asta doare. Asa ca fetita trebuie lasata sa-si construiasca o relatie cu tatal, e treaba lor, nu are ce interfera mama.
Mie mi se pare un articol egoist, desi probabil in situatia asta si eu as fi roasa de gelozie. dar din afara lucrurile se vad altfel.
🙂 mulțumesc pentru comentariu. Nu sunt absolut deloc geloasă pe absolut nimic și nimeni din viața tatălui copilului nostru. Dimpotrivă, de când este cu iubita lui actuală, mă bucur că el pare mai echilibrat și mai liniștit/pozitiv când vine la fetiță. Total altceva am relatat în articol. 🙂
Aici unde locuiesc eu, este destul de raspandita custodia comuna, pare chiar o situatie fireasca cand parintii divortati se inteleg bine – copiii sunt 2-3 zile la un parinte si apoi cateva zile la celalalt parinte si tot asa. Nu stiu exact cat de bine functioneaza, dar din ce am auzit, poate sa fie chiar benefica pentru copiii mai mari de 2-3 ani.
Ma gandesc ca daca ai incredere in fostul sot si crezi ca nu isi va neglija copilul sau il va pune in pericol (ceea ce nu pare sa fie cazul din ce ai povestit), e dreptul copilului sa aiba o relatie cu tatal si sa petreaca timp cu el.
Ca fapt divers, am un coleg divortat si recasatorit care are 3 fete din prima castorie si 2 fete din a doua casatorie – si custodie comuna cu prima sotie. Tocmai s-a mutat intr-o casa mai mare pentru ca nu mai aveau suficient loc pentru 5 fete 🙂
mooaaama, casa cu 5 fete? plus nevasta! ioi ioi :))
Povestea mea e destul de diferită de restul de aici. La mine e tatăl cel care a rămas cu copilul, iar mama a plecat fără să privească în urmă când copilul avea un an jumătate. Am cunoscut tatăl și copilul când cel din urmă avea doi anișori jumătate și avem o relație minunată. Din păcate mama acestuia îl caută (telefonic) odată la 2 luni, iar strumful refuză să vorbească cu ea pentru ca habar nu are cine este deși „și-a găsit job” destul de aproape de noi. În mod normal ea are dreptul să viziteze copilul doar la asistenta socială, dar eu am fost cea care am insistat să ieșim cu toții în parc pentru ca copilul să o cunoască, dar în condițiile în care a venit să-l vadă de 3 ori într-un an de fiecare dată ea este un necunoscut pentru omulețul meu, iar eu sunt mama. În „ecuația mea” eu sunt cea care nu aș accepta nici în ruptul capului ca micuțul să petreacă timp cu ea inafară de felul în care a hotărât instanța sau sub supraveghere noastră, deși în același timp sunt prima care ar încurajao pe dra să se lase cunoscută de copil. M-am îndepărtat puțin de subiect, dar ca idee eu sunt de acord ca micuții să-și vadă și sa petreacă timp ci ambii părinți pentru ca mai târziu să nu se întoarcă împotriva celui pcare îl crește și să aleagă singur cu cine va sta mai târziu, dar toate astea în „condițiile” impuse de fiecare poveste. Eu, personal, nu-mi pot lasă puiul de 3 ani jumătate nesupravegheat în prezența mamei naturale pentru că l-a părăsit (inclusiv pe copil) fără a privi în urmă pentru un alt bărbat, iar apoi, fii obsedată de bani a ales sa facă strada, deși fostul ei bărbat, actualul meu, câștigă foarte bine. Ca o paranteză, a ales să facă strada pentru ca locuim în Italia și am înțeles că aici chiar ar fi o afacere asta. Deși poveștile sunt diferite și copiii au drepturi….
Mi se pare pertinenta dorinta mamei de a cunoaste cu cine interactioneaza copilul, oricine ar fi. Totusi, imi las copilul noaptea cu cineva pe care nu il cunosc. Nu, nu am incredere in fostul sot, ca ar garanta el pentru noua iubita. Am avut odata incredere in el si ne-a lasat. Eu sunt mama ei si asa cum aleg gradinita cea mai buna pt ea, cum aleg sa manance sanatos, asa aleg si persoanele cu care intra in contact, pana va putea face ea asta.
M-am pus in pielea persoanei care a scris articolul si am vorbit la persoana I. De multe ori cand ma cert cu sotul ii zic mai in gluma mai in serios ca daca divortam, nicio alta femeie nu imi va atinge copilul. Este foarte greu pentru mama. Dar cred ca mai inainte de toate trebuie sa te eliberezi de orice sentimente pentru fostul sot. Atunci poate vei gandi liber si vei lua cea mai buna decizie pentru copilul tau. Defapt asta e singurul sfat pe care ti-l pot da.
Desi inteleg motivatia mamei care spune: „nimeni nu-mi atinge copilul daca nu il cunosc eu inainte”, vin si pun si eu o intrebare: oare in cazul asta tatal nu ar avea acelasi drept? Adica tatal nu ar avea dreptul sa „intervieveze” un potential partener al mamei? Just a thought…
Ba da, eu daca as fi tata si fost sot, as dori sa cunosc barbatul cu care locuieste copilul meu.
Si atunci, ca mama, nu ai fi putin frustrata ca nu poate sa vina prietenul tau pe la tine – si pe la copil, automat – fara OK-ul fostului sot? nu mai zic daca relatia evolueaza.. Dar daca fostul nu e de accord cu actualul, ce ar trebui sa faci? sa te desparti de actualul ca nu-i place fostului de el? wtf! ai divortat de fost, asta inseamna ca ceva nu a mers bine intre voi, acum iti trebuie OK-ul omului cu care nu ai fost pe aceeasi lungime de unda? numai mie mi se pare anapoda? Dar daca nu e anapoda, atyunci cum am putea sa avem astfel de pretentii de la fost? Numai in virtutea faptului ca noi suntem femei si ei barbati? ca noi suntem mame iar ei nu?
Fostul sot nu are dreptul sa imi spuna sa ma despart de actualul pt ca nu il place. Dar are dreptul acesta in cazul in care actualul:
– ii da cate o palma peste ceafa copilului meu, ca asa se face educatie si nimeni nu a murit de la o palma
– ii da cate o gura de alcool copilului meu, ca doar si copiii trebuie obisnuiti, nu moare nimeni de la gura de alcool
– cand eu sunt in oras si actualul ramane singur acasa cu copilul, il lasa pe copil incuiat singur in casa, cat el cumpara paine
– actualul il abuzeaza sexual pe copilul meu
In concluzie, oricine intra in contact cu copilul, fie ca e parinte natural, parinte vitreg, bunica, bona, educatoare, trebuie sa dovedeasca faptul ca are abilitati de a ingriji corect copilul.
deci nu e vorba de interviu, e examen in toata regula…..
Andreea, nimeni nu are dreptul sa-ti ceara sa te desparti de cineva. Hai sa coboram un pic cu picioarele pe pamant. Nimeni nu are dreptul de a intervieva sau testa un strain, doar pe motivul ca e noul partener al fostului sot/fostei sotii. La fel niomeni nu are dreptul de a pretinde destramarea unei relatii, indiferent de motiv (nu vorbim de relatiile ilegale). Cel mult poate sesiza organele abilitate daca suspecteaza (un cazul de fata) un abuz sau rele tratamente aplicate minorului. Dar nu asea…preventiv.
hai sa o luam altfel: in cazul de fata e vorba de fostul sot – cel pe care autoarea l-a ales, de sot si de tatal copilului. L-a ales din niste considerente – ma gandesc ca nimeni nu se casatoreste si face un copil cu o persoana complet nepotrivita caracterului si sistemului de valori propriu. Adica exista niste similitudini in gandire, in gusturi, in valori, in tot ce leaga doi oameni. Casatoria asta nu a mers, iar omul este acum intr-o alta relatie. Pai e acelasi om, care a ales pe cineva similar lui (in toate cele enumerate mai sus). hai sa nu plecam din start de la premisa ca cea nou venita e masterea cea rea care nu a avazut un copil in viata ei si i-ar pune scutecul in cap, din prostie sau rautate. Mai e un aspect pe care vad ca nu-l puncteaza nimeni. Si ea, noua prietena va vedea aceasta acomodare ca pe un test pe care trebuie sa il treaca . relatia tata-copil e definitiva (mai ales ca tatal vrea sa faca parte din viata copilei). Relatia tata-noua prietena nu e definitiva, nu e batuta in cuie.
Iulia, nu ai copii, nu? Atunci cand doresc sa imi inscriu copilul la gradi, nu intervievez INAINTE directoarea gradinitei? Nu merg inainte sa vad educatoarele si sa observ cum se poarta cu copiii? La ce folos sa sesizez organele abilitate DUPA ce copilul meu a fost batut/violat/accidentat.
Sotul meu este pediatru in Germania.Aici, la spital, a vazut mai multi copii violati de tati in weekendurile pe care copiii le petreceau la tata, dupa divortul parintilor.
@Andreea – haide sa fim serioase si sa nu comparam mere cu pere!
Mi se pare o exagerare imensa cat si o modalitate de a controla viata fostului acest interviu (din aceleasi considerente mentionate de catre Iulia mai sus si de catre mine acum cateva zile).
Dar si-a pus cineva problema daca iubita fostului are chef sa te cunoasca? Daca are chef sa dea interviu cu fosta si mama copilului iubitului ei actual? Nu vi se pare o situatie penibila cea in care vii sa o cunosti pe actuala, pe motiv sa vezi cum se comporta cu copilul, cand de fapt, altele sunt motivele (le cunoaste fiecare).
Mi se pare o maxima exagerare si o gandire nu tocmai ok ca tatal sa stea la cheremul mamei doar pentru ca ea e mama si trebuie sa faca asa cum doreste ea, fara drept de replica, asta daca vrea sa ia copilul.
Cel mai bine pentru copil e ca toata lumea sa-l iubeasca si sa-l ingrijeasca si fiecare dintre fostii soti sa-si vada de viata lui (fara alte cunostinte noi).
Mimi, conform Salvati Copiii, 60% dintre romani isi educa copiii cu bataia. Care este probabilitatea ca fostul sot sau actuala iubita sau amandoi sa fie printre cei 60 %? Eu as sufla si in iaurt.
Sigur ca ideal este ca acel copil sa fie iubit de toti adultii implicati, dar oamenii nu sunt perfecti.
Probabilitatea se calculeaza si in functie de ce stii ca ai avut acasa, cu fostul, atunci cand toate erau roz.
Ma indoiesc sincer ca daca atunci cand tatal era inca impreuna cu mama si nu batea copilul, sa se apuce acum, cand mama nu e prezenta! De ce ar face asa ceva?
Scopul intrevederii dintre tata si copil este sa se creeze o relatie trainica intre ei, nu-l ia la el ca sa-l bata, impreuna cu actuala. Cu atat mai mult actuala, care, din experienta iti spun, sufla ea si in iaurt cand vine vorba de copilul alteia.
Hai sa privim si din celelalte perspective si sa facem putin abstractie de obsesia.
Nu cred ca subit, dupa divort, tatal s-a transformat intr-un monstru care-si tortureaza copilul si asta e scopul lui in viata: sa-l ia la el peste noapte si sa se apuce sa-l bata.
Nu suntem in jungla! Avem institutii ale statului care pot lua masuri in cazul unor astfel de cazuri (Protectia Copilului, Autoritatea Tutelara, Politia si Instanta).
Mimi, las-o balta. E clar ca pentru multe femei fostul sot a devenit un „nenorocitul dracu, porcul afemeiat, beat, care agreseaza copilul”. Si asta imediat dupa semnarea actelor de divort. Printr-o semnatura omul se transforma din cel pe care l-ai ales ca jumatatea ta in cea mai neagra si urata fiinta de pe suprafata pamanatului. Iar daca nenorocitul indrazneste sa-si refaca viata (oai, poate are tupeul asta inaintea fostei sotii!!) apai femeia de langa el nu poate fi decat o taratura al carei singur scop in viata este torturarea copilului. Nu ai cum sa castigi o astfel de lupta, pentru ca motivul de suprafata este binele copilului, dar realitatea (pe care nu o sa ti-o admita nimeni) este cu totul alta- din categoria „eu ma chinui cu copilu`, tu te distrezi cu o versiune mai noua/buna a mea”. Las-o asa, zi ca-i asa, zi ca-i bine si buna pace.
Eu cunosc o familie care chiar ar trebui sa divorteze,de dragul copilului si spre binele lui. Chiar si in public au niste dispute oribile despre cine e mai bun părinte si cine are mai bine grija de el. Eu o mama mai neajutorata nu am vazut,nu poate sta nici 5minute cu fetita fara sa il cheme pe tata,daca tatăl (caruia i s-a trantit copilul in brate sa aiba grija de el)ia o decizie de capul lui si se intampla ceva accidental se dezlănțuie iadul:urlete,tipete,reprosuri… si toate astea in public de fata cu copilul. Mie îmi vine sa intru in pământ pt ca el este unul dintre cei mai implicati tati pe care ii cunosc si in situatiile văzute mi se pare ca el are dreptate. Totul la ei e o lupta pt a arată ca EA,MAMA,are dreptate mereu,pare ca il pândeste sa greseasca ca apoi sa ii reproșeze.
Sa nu ma înțelegeți gresit si eu sunt mama,dar sunt relaxată,nu mi se pare ca e o corvoadă sa am grija de copilul meu si ca trebuie sa stam legati,eu si taica-su,pt a il creste. Daca pleaca 5minute singur nu simt nevoia sa urlu dupa el ca trebuie sa aibă grija de copil,sunt capabila sa facă asta si singura fara sa ma dau rănită. Copilul trebuie sa stea acolo unde vrea,cu cine vrea,in condițiile in care este in siguranta.
Iar in privința divortului:e mai bine pt copil sa aibă doi părinți linistiti si fericiti si divortati,decat doi părinți care se urăsc si stau căsătoriți de dragul copilului. Copilul simte si sunt convinsă ca nu este fericit.
Cunosc o doamnă care a divorțat de sot,dupa 20 de ani de indiferență,ura,reprosuri… iar fiica,acum mare i-a spus ca era si timpul si ca de mica s-a simtit vinovată pt nefericirea mamei. Stia ca tata si mama stau împreună doar pt ea! Asta spune multe.
Ei uite ca o femeie de genul asta o sa „isi puna cenusa in cap” dupa un eventual divort,o sa se victimizeze,mai mult ca sigur o sa o jicneasca in fel si chip pe viitoare partenera…si ce sa vezi….toata lumea o sa ii dea dreptate…vai saraca mama singura…cum a lasat-o nenorocitul ala…cam asta e mentalitatea la noi
Pai noi barbatii suntem considerati doar sclavi ai femeii romance. Ei, cred ca se explica de ce tot mai multi ori suntem singuri, ori ne cautam femei din alta tara… 🙂
Zi-le Aline, in numele tuturor barbatilor asupriti de neveste din Romania! Pentru astia maritati ca mine e prea tarziu (or is it?!), dar macar voi tinerii sa aveti o viata mai buna, sa puteti trai demn si liber!
Fii capitanul nostru!
poate isi gaseste o femeie dintr-o tara nordica si imediat ii pune fermoar la gura. hahahaha. m-as bucura foarte tare.
#succes
Bine, Robo! :)))
Parcă bărbații romani erau singuri pentru ca femeile din România se uita doar după bani. Acum sunt singuri pentru ca sunt considerați sclavi ai femeii românce. Am început sa înțeleg 🙂
@IULIA – mi-e ciuda, mai Iulia!
Ca dc le zici sa dea copilul tatalui ca sa nu se mai chinuie cu el, nu o vor face nici in ruptul capului. Le si place ipostaza asta de mame eroine cu care sigur vor umple capul copilului: ca, vai, cat m-am chinuit eu pt tine sa te cresc si taica-tu ne-a parasit!
Zice autoarea, citez ” De ce brusc el are drepturi, iar eu doar obligații? Obligația să o cresc cum se cuvine, să nu-i lipsească nimic, să nu o fac să sufere… ”
El are drepturi, dar si obligatii, pentru ca e parinte in acte si plateste pensie alimentara. E firesc sa fie asa.
Tu ai drepturi, dar mai multe obligatii, pentru ca detii custodia. Daca nu te multumeste situatia, cedeaza-i custodia sotului, preda-i plodul la usa si gata, o sa fii tu cea care are numai drepturi si vei fi mamica de duminica sau chiar mai rar.
In rest, copilul are dreptul sa isi viziteze tatal inclusiv peste noapte si cata vreme totul e legal acolo, nu e treaba ta cine e prietena lui, ce sentimente are ea fata de plodul tau ( ca tot erai ingrijorata ) si altele de soiul asta. Responsabilitatea o poarta tatal, iar treaba amantei este sa se poarte frumos cu plodul, indiferent ce sentimente are pentru el.
Childless, comentariile tale din ultimele zile sunt de o rautate si de o uratenie rare. Raspandesti otrava de dragul de a raspandi otrava. Chiar daca partial ai dreptate, iti spui parerile cu atata ura si furie si dorinta de a face rau…
Partial nu, chiar total are dreptate. desi childless e rea in exprimare, are dreptate. Mama are custodia si posibilitatea sa lase copilul tatalui si sa isi vada de viata ei. Normal ca nu poate, va trebuie sa se adapteze situatiei. Si da, amanta trebuie sa se poarte frumos cu copilul, nu sa il iubeasca, la fel cum copilul trebuie sa se simta in largul lui si in siguranta cu amanta, nu sa o iubeasca. Amanta nu e mama.
Am citit comentarii de-ale ei și mai agresive și nu înțeleg de ce intră pe bloguri cu teme de copii/părințeală cu care evident nu are nicio treabă…
Carla, da, asa e, comentariul asta a fost doar paiul care a rupt spatele camilei.
Emma, am zis ca are doar partial dreptate din cauza afirmatiei „cedeaza plodul (..) si o sa fii tu cea care are numai drepturi si vei fi mamica de duminica sau chiar mai rar” – chiar daca ar face asta, ar avea si obligatii, nu numai drepturi.
In rest, si eu cred ca o relatie puternica si buna cu tatal e in beneficiul tuturor (si al copilului, si al tatalui, si chiar si al mamei)
Dar de ce nu va puneti problema ca mama nu a „semnat” pentru asta? Nu s-a gandit ca intra intr-o casnicie din care va avea un copil si va fi parasita? Eu, cel putin, asta am inteles de aici, ca tatal si-a parasit familia cand copilul era foarte mic, pur si simplu pentru ca nu a mai putut convietui acolo. Mama aceasta ce ar putea face, sa isi paraseasca copilul pentru ca este greu? Cate fiinte care sunt mame, chiar proaspete mamici, fac asta? Cum ar putea sa ia o asemenea decizie? De aceea barbatii sunt cei care au drepturi si femeile obligatii, nu pentru ca ele poate nu ar vrea sa scape de situatiile de genul acesta, ci pentru ca nu au cum, sunt nevoite sa faca fata si mai mult de atat, sa se descurce chiar daca viata lor personala se duce de rapa.
Pentru autoare: iti doresc sa iti regasesti echilibrul, sa fii puternica in continuare si sa iti fie din ce in mai usor, chiar sa iti refaci viata. Omul care te-a parasit, clar nu te-a meritat.
Ioana, da’ cum sa nu fi semnat mama pentru asta ( posibilitatea de a ramane mama singura cu plozii atarnache de fusta ) ? Bineanteles ca a semnat ( mai mult sau mai putin ca primaru’ ) asumandu-si responsabilitatea pentru fiinta pe care o aducea pe lume !
Speta : cand te auci de facut copii, ratiunea ( daca o ai ) te trage de maneca si te avertizeaza ca exista posibilitati nenumarate : sa faci un plod handicapat, ca nu stii ce iti aduce barza , deci … ai cu ce sa il intretii ? Dar in varianta mama singura ( ca te va parasi, ca o sa ramai vaduva, etc ), ai cu ce sa il cresti ?
Dar daca se va imbolnavi si va avea nevoie de tratamente scumpe si pe care nu vi le permiteti, ce faci, o sa cersesti bani de la populatie, cerandu-le sa plateasca pentru iresponabilitatea ta ? eu stiu ca te intinzi cat iti ajunge plapuma : stii foarte clar ca nu vei putea face in anumite situatii … ratiunea zice sa nu puiesti. Simplu.
Dar pentru eventualitatea in care plodul va ramane orfan de ambii parinti, te-ai pregatit ? Sa-i lasi suficienti bani in cont cu care sa creasca si sa isi plateasca studiile si sa se intretina pana va fi pe picoarele lui, ca sa sfarseasca prin mizeria si teroarea orfelinatelor ?
Dati cu pietre, faceti istericle cate vreti, insa realitatea fix asta este : majoritatea oamenilor care se apuca de puit o fac dintr-o inconstienta totala, abulici, ca in transa. Dupa ce se lovesc cu capul de realitate, incep sa miaune ca mvai, ce ne facem fetelor, ca eu nu am semnat pentru asta cand m-am apucat de puit ?
Nu este asa, lucruri nefaste se pot intampla si nu ai cum sa prevezi si, uneori, nu le poti face fata. Nimic nu este sigur si nu poti baga mana in foc nici pentru fiinta ta, daramite pentru ceilalti. Dar asta nu inseamna ca nu mai faci copii, nu te mai casatoresti, nu mai speri in happily ever after. Sau o poti face, dar atunci esti un fel de robotel no fun, parerea mea.
Având în vedere numărul mare de barbaţi care îsi înşală nevestele după ce fac copii eu zic că probabilitatea de a rămâne mama singură e de luat totuşi în calcul de la început.
De unde stii ca numarul celor care inseala dupa copii e mai mare sau mai mic decat cel care inseala oricum, indiferent de prezenta copiilor?
Observaţie personală a celor care mi-au făcut avansuri DUPĂ ce le-au născut nevestele. Dacă la mine nu a prins, în mod sigur s-a găsit vreuna care „să pună botul”.
Eu cred ca barbatii cu pricina ar fi facut asta oricum, si in absenta copiilor. Nu e ca si cum devii ticalos cand ti se nasc copiii. fie esti, fie nu. 🙂
Eu iti dau dreptate la faza asta, multi fac copii desi sunt in relatii nefericite sau sortite esecului sau in situatii financiare precare.
Animalele PUIAZA, nu oamenii.
Si produsul in cauza se numeste COPIL, nu PLOD.
Un pic de bun simt nu strica, nu vorbesti despre niste balegi, vorbesti de niste OAMENI. Asa micuti cum sunt.
Acu, daca stai sa te gandesti la toate droburile de sare din univers, nu mai faci deloc copil. Ca e mai simplu si nu risti nimic.
Nimeni nu poate garanta ca ai un copil sanatos, ca vei trai sa-l cresti sau ca vei avea familia intreaga in cativa ani. Faci cum poti mai bine si gata.
eu inteleg ce zici si de unde le scornesti, ca astea-s cateva dintre motivele pentru care mi-e frica sa fac copii, dar nu e decat overthinking care nu duce nicaieri. asa am ratat si ratez multe altele in viata, cantarind si analizand, in timp ce ailaltii se baga lejer cu capul in gard. cateodata nu le iese, dar de cele mai multe ori o scot la liman.
nu ai cum sa prevezi totul in viata, care e suma pe care ai calculat-o tu ca fiind necesara daca ramane copilul orfan de ambii parinti?… poti sa-i lasi ce suma vrei, poate sa il adopte cineva nebun, sau sa ajunga la nu stiu ce casa de copii, sau pur si simplu sa fie o colectivizare whatever si banii tai sa isi piarda valoarea, sa nu mai reprezinte nimic. sau sa vina razboiul, sa se termine petrolul, sa nu mai fie antibioticele bune de nimic si sa coste un milion de dolari sa ai un blister de antibiotic ultima generatie dupa ce ai facut rosu in gat, ca altfel mori. nu poti calcula, n-ai cum 🙂
intre timp, alti amarati au copii sanatosi si bucalati, care cresc asa cum pot.
@CHILDLESS nu e nebuna, e dura in exprimare intr-adevar insa e realist ce spune. Pe mine ma enerveaza maaaxim cei care exercita o presiune greu suportabila, aproape nesimtita asupra cuplurilor si persoanelor fara copii sa se reproduca, invocand argumente de genul „un copil e cea mai mare bucurie”, „te implineste ca om” (despre care om e vorba in propozitie ca oamenii sunt diferiti, nu ne dorim toti aceleasi lucruri cu aceeasi ardoare sin acelasi timp!), sugerand folosindu-se de o generalizare periculoasa si pacatoasa ca vor zbura numai pasarele roz pe cerul de-un albastru mai clar ca lacrima o data ce vei de veni parinte.
Asta e teoria cu care te spala constant societatea pe creier. Realitatea, pe care n-o sa ti-o zica nimeni este ca un copil si toata experienta asta a maternitatii este un loz in plic, un cec in alb pe care nu stii ce scrie pana nu-l deschizi! Da, poate sa se dovedeasca cea mai intensa si minunata experienta din viata ta sau poate sa te faca din om neom! Concret vorbind, la modul cinic, nu o sa pricep niciodata de ce crede socitatea ca o persoana care nu are copii si nici nu-si doreste si care se bucura de viata calatorind, exercitandu-si pasiunile, etc e mai nefericita decat mama unui copil cu nevoi speciale de exemplu.
Atentie, nu pledez pentru a nu mai face copii din cauza drobului de sare, asa n-ar mai face nimeni, pledez pentru liberul arbitru!! Ok, ti-ai dorit,ai facut, sa-ti traiasca , sa va bucurati de el. Dar ai bun simt si lasa-i in pace pe cei care nu sunt parinti. Ca poate exista (ne)sansa sa nu traga lozul bun pe care l-ai tras tu. Si atunci pun pariu ca nu o sa le stearga nimeni lacrimile, lupii moralisti s-au dat de mult la fund, nici un telefon nu mai stiu sa dea!
Revenind la subiectul articolului,ce s-a hotarat la divort, tatal poate lua copilul si unele nopti? Sau a fost ideea lui? Daca e primul caz, din pacate unde-i lege nu-i tocmeala cel putin pana mai creste copilul si isi poate manifesta singur dorinta de a merge la tata sau opozitia. Dar asta nu se poate mai devreme de 10 ani din cate stiu, posibil sa gresesc. E absolut fireasca dorinta ta ca mama de a o cunoaste pe actuala lui partenera insa legal nu cred ca e obligat sa va faca cunostinta. Cum bine spunea cineva mai sus, bine-ar fi sa deschidem bine ochii cand alegem tatii copiilor nostri!
Draga mea, E TREABA MEA cine e prietena lu’ ta-su, ce sentimente are etc. Eu sunt cu ochii pe oricine intra in contact cu fiica mea, nu pentru ca ii suspectez de cine stie ce ganduri nasoale, ci pur si simplu pentru ca este un copil inca mic de tot, care nu se poate apara, nu isi poate da seama daca cineva is bate joc de ea etc.
Normal ca nu ii pica epoletii daca vreun imbecil face misto de ea, dar eu ca parinte NU accept nimic de genul.
Deci, daca ar fi sa ne separam caile de ta-su, absolut orice contacte ale ei in afara sferei familiei directe (eu in cazul respectiv) sunt atent monitorizate.
Daca ta-su e un lache si nu e in stare sa-si tina in frau cuceririle, tot copilul sufera. Si nu e responsabilitatea tatalui, el are custodie partiala, este responsabilitatea mea de mama si parinte cu ‘full custody’.
Treaba lu’ amanta e sa-si vada de borcanele ei si ale iubitului. Daca poate accepta copilul si se poarta corect cu el, eu as fi mereu deschisa la o relatie frumoasa, copilul are doar de castigat cand este iubit sincer de mai multi oameni.
Dar ajungem la faze din astea flower-power dupa ce sunt eu sigura ca totul e OK, dupa ce copilul da semne ca se simte bine alaturi de ei etc.
In niciun caz nu doarme copilul meu cu o straina in casa doar asa ca i-a prins dorul pe aia doi. Pot sa-si faca un copil, daca sunt atat de incantati de ideea de a avea un micut in casa. Cat priveste copilul din cealalta casatorie, el are acces acolo, din p.d.v legal, dar doar daca e bine primit, amanta e OK etc.
Daca nu, te duci pana in panzele albe si ai grija ca pruncul tau sa fie in ordine.
Childless emani o rautate gratuita si sunt sigura ca viata te trateaza la fel pentru ca …mna karma!!! Fa niste schimbaari ca rautatea si uraciunea asta nu-ti fac bine tie in primul rand!
Este gândirea pe care o au în general femeile care sunt într-o relaţie cu un bărbat care nu divorţează din cauză că nevasta a făcut copil/copii. Sau care a divorţat şi fosta îi face zile fripte folosindu-se de copii.
Iar ca o paranteză, copiii pot fi arme foarte puternice „în mâna” mamelor.
Asta mi se pare intolerabil ! Copiii sa fie arme „in mana” mamelor! Unde sunt adultii din toate povestile astea ??? Atat de „mici” suntem incat sa ne purtam razboaiele prin copiii nostrii !
@Ioana M – si daca totusi se intampla? Daca exista mame care isi poarta razboiul cu tatal folosindu-se fix de copilul pe care, chipurile, il iubeste ca pe ochii din cap?
Crede-ma ca traiesc un astfel de caz (eu fiind logodnica fostului unei astfel de mame), dupa cum mentionam mai sus, si in astfel de situatii cum se procedeaza?
Cum trebuie sa te comporti cu acest tip de mame care au ca scop in viata numai sicanarea fostului prin intermediul copilului?
Ba uite ca e treaba mea de mama, când îmi vine copilul de acolo cu basica pe mana și spune ca l-a ars mama Raluca cu țigarea.
Copilului ii este cel mai bine langa cea care i-a dat viata. Punct!
Problema e că autoarea nu s-a înmulţit prin diviziune celulară, deci sunt doi oameni care i-au dat, împreună, viaţă copilului. Ce te faci acum?
Ura asta fata de noi barbatii dovedeste multe despre voi… Cica doar voi dato viata, noi suntem doar sclavi… :))
Minunat raspunsul, Eva 🙂
=)))))))))))))))))))) good one Eva =))))))
asa… la general? intotdeauna? Moama!, ce viata in alb si negru aveti voi!
Dar de ce nu va puneti problema ca mama nu a „semnat” pentru asta? Nu s-a gandit ca intra intr-o casnicie din care va avea un copil si va fi parasita? Eu, cel putin, asta am inteles de aici, ca tatal si-a parasit familia cand copilul era foarte mic, pur si simplu pentru ca nu a mai putut convietui acolo. Mama aceasta ce ar putea face, sa isi paraseasca copilul pentru ca este greu? Cate fiinte care sunt mame, chiar proaspete mamici, fac asta? Cum ar putea sa ia o asemenea decizie? De aceea barbatii sunt cei care au drepturi si femeile obligatii, nu pentru ca ele poate nu ar vrea sa scape de situatiile de genul acesta, ci pentru ca nu au cum, sunt nevoite sa faca fata si mai mult de atat, sa se descurce chiar daca viata lor personala se duce de rapa.
Pentru autoare: iti doresc sa iti regasesti echilibrul, sa fii puternica in continuare si sa iti fie din ce in mai usor, chiar sa iti refaci viata. Omul care te-a parasit, clar nu te-a meritat.
Am citit de mai multe ori articolul ca sa mi dau seama unde/care este problema. O sfatuiesc pe mamica in cauza sa caute un psiholog pentru ca 90%din probleme si le face singura. Am inteles ca nimeni nu face presiuni ca fata sa o cunoasca pe prietena fostului sot insa in mintea ei deja este o drama. O poveste pe care si a facut o singura,care ii provoaca suferinta, si o proiecteaza in fictiune,o rupe de realitate. Este drama unei mame singure care are nevoie de ajutor calificat.
@Laura.pe bune?!Si tatal i-a dat viata!!!! Bunica mea a fost a doua sotie si a crescut -o pe mama,care atunci avea 3 ani.Am cunoscut-o mai tarziu si pe prima nevasta a bunicului, si am fost fericita ca am avut-o in viata noastra pe cealalta,care a daruit doar dragoste si devotament fata de noua familie.
Sa ne revenim din starile de mame perfecte si care mereu stiu ce e cel mai bine.Suntem perfectibili.Toti.Ce sa vezi,chiar si cele care nastem!!!
Draga Mara,cred ca totul va
decurge mult mai bine cand vei face pace in sufletul tau cu ideea ca ai divortat.Oricum, asta e pistol cu apa fata de alte lucruri mult mai rele decat asta(boli incurabile,moartea,etc).Da-i o sansa femeii cu care e fostul tau sot,arata-i lui ca ai incredere in el in ceea ce priveste copilul (din articol rezulta ca e responsabil) si da-ti tie o sansa de a nu uri /invidia persoane sau situatii.Pana la urma,puteti deveni aliati in educarea copilului,poate asta e cea mai buna cale.
Toate cele bune!
In comentarii majoritare sunt parerile mamelor, asa ca pentru a echilibra balanta ar fi nevoie si de cateva puncte de vedere ale barbatilor.
Mir imi pare ca marea problema e ca tu stai cu copilul duci greul cum se zice, nopti nedormite etc in timp ce el sade cu blonda. Si ca sa te razbuni nu i-ai da fata..uite-asa! E si copilul lui, lasa-l sa fie si el tata incurajeaza-l chiar. Copilul are mare nevoie de amandoi. Poate maine vei avea si tu un iubit..o sa dea interviu cu sotul tau inainte sa locuiasca cu fata lui? Eu nu sunt pentru divorț. Consider ca daca te-ai apucat de facut copii duci pana la capat aceasta casnicie ptr copii nu mai ai dreptul savte uiti stanga dreapta. Ai avut dreptul si ai ales o data gata. De acum incolo esti responsabil ptr copii ca nu au cerut ei sa vina pe lume. Dar dsca tot s-a ajuns la divorț e bine ca, copilul sa relationeze cu ambii parinti. Nu prea poți compara mama cu tata..mama e mama si cu cat e mai implicat tăticul stie ce zic si nu se simte jignit de afirmatia mea.
Draga Mara, te rog sa cauti un psiholog in care sa ai incredere si sa te sfatuiesti cu el. Aici, pe net, vei gasi mereu sfaturi contradictorii.
Eu nu as putea sa imi las fetita de trei ani cu fostul sot pe timpul noptii. Eu nu mi-am lasat copiii nici macar la bunici mai devreme de varsta de sase ani, desi mama mea ne-a crescut pe mine si pe fratii mei si se pricepe la copii. Inainte de 5-6 ani, copiii nu pot spune clar ce vor si ce nu, ce le place si ce nu. Nu pot intelege mereu argumentele care li se aduc si nu isi pot controla intotdeauna emotiile. In plus, nu pot povesti exact ce s-a intamplat in absenta mamei. Eu sunt circumspecta cand fetita mea de trei ani si jumatate imi povesteste unele lucruri de la gradi, in schimb am incredere in ceea ce spun fratii ei mai mari. Daca fostul sot sau iubita lui ar brusca-o pe fetita, ai putea fi sigura ca e adevarat ce spune copilul? Ar fi cuvantul ei impotriva cuvantului unui adult.
Eu as lasa copilul impreuna cu femeia de 25 ani abia dupa ce as fi sigura ca e o persoana de incredere. Daca din greseala ea lasa cana cu cafea fierbinte la indemana copilului si se opareste? Sau un cutit la indemana si se raneste, sau prizele neacoperite? La 25 de ani e greu sa fii prevazator daca nu ai ingrijit un copil inainte. Daca in timp ce tatal este la baie. iubita lui tipa la fetita sau o plezneste? Mie mi-au pus deseori copiii mei rabdarea la incercare in jurul varstei de 3 ani, dar m-am stapanit pt ca sunt ai mei si ii iubesc. Avem vreo siguranta ca si doamna se va putea stapani?
Dragă Mara. Sunt mamă și îmi pot imagina ce sentimente te încearcă.
Dar sunt și soție de bărbat venit cu un copil din vechea relație.
Fii blândă. E greu, știu, dar spre binele tău, al copilului și al tuturor, oferă șansă și tatălui să își petreacă timpul și spațiul cu copilul vostru, în lumea lui.
Eu am avut o viata tare tare grea din cauza mamei copilului.
Istoric scurt :
L-am cunoscut când copilul avea 11 luni, el era despărțit de ea de 7 luni deja. Nu au fost căsătoriți, a cunoscut-o cu vreo 4 luni înainte să rămână însărcinată. Deși ea a fost cea care i-a aruncat la propriu hainele în stradă, el nu a vrut sa renunțe la copil. Nu am simțit că fac ceva greșit intrând în relație cu el, căci el a zis clar ca nu există șanse de împăcare.
Ea a fost rea. Foarte rea. A făcut tot ce a putut să țină copila departe de mine, de noi. El mergea să o vadă, eu nu aveam acces la copil, deși nu greșisem cu nimic. După 3 ani ne-am căsătorit și ea tot nu a încetat cu interdictiile. Fata ma vedea pe ascuns și ne apropiasem mult, dar dacă indraznea sa îi zică ei ceva de bine de mine, o certa…
În fine, povestea devine mai blândă din momentul în care a venit pe lume băiețelul nostru drag și ea a acceptat să vină copila la noi în casă, sa se cunoască cu fratele ei. Acum fata are 7 ani și nu se simte pregătită să doarmă la noi (nu am elucidat încă în ce măsură influențează Ea acest lucru, bănuim ca i-a zis în rânduri repetate ca dacă doarme la noi se supără și atunci fata s-a speriat). Cert e ca mereu vrea doar beneficii ptr copil, bani, lucruri, mereu îi reproșează sotului meu ca nu îi dă suficient, dacă vede o haina mai bună la fiul nostru, îi scoate ochii ca fetei nu i-a luat… Deci ea cumva vrea sa aibă doar obligatii el și drepturi doar cat are ea chef sa ofere.
Pot doar sa îţi spun sa fii blândă, sa lași fata sa decidă dacă vrea sau nu sa doarmă acolo, puteti face o proba sa vedeți cum e… Și nu gândi că el are doar drepturi, mai ales ca din ce ai relatat se înţelege ca se ocupă de bunăstarea copilului, face și el ce poate… Fii fericita ca vrea sa tina legatura cu fata, orice copil are nevoie de tatăl său.. (îţi zic eu care nu mai am tata de la 8 ani, căci a plecat printre ingeri)
@Andreea Ilie – credeam ca sunt un caz unic care trece printr-o astfel de situatie cu foste care folosesc copilul ca sa se razbune pe tata.
Pacat de copilul care trece prin asa ceva!
Caz 1. Tatal si mama au divortat fiindca aceasta abuza de alcool si a refuzat in mod repetat sa ceara ajutor, nerecunoscand ca are o problema. Copilul, mic fiind, nu a fost capabil sa identifice problemele mamei si, hranit constant de catre aceasta cu toxicitate fata de tata (care a parasit-o in momente „vulnerabile”) si fata de noua lui familie, a ajuns sa se detaseze iremediabil de acesta. Copilul a ajuns la adolescenta si, din pacate, s-a prapadit intr-un accident de masina, fara sa aiba ocazia sa-si indrepte relatia cu tatal. Inlocuieste „alcool” cu orice fel de viciu, impuls toxic care te impiedica sa fii empatica si deschisa (gelozie, nesiguranta/frustrare, frici nejustificate etc.) si ajungi inevitabil la a inocula copilului o imagine nepotrivita despre cine este cu adevarat tatal si de ce este el capabil, ca parinte. Ii privezi pe amandoi de multe momente importante care pot fi decisive pentru felul in care va evolua relatia lor in viitor.
Caz 2. Tatal si mama casatoriti si fericiti, tatal super implicat in cresterea copilului (de la schimbat scutece pana la pregatirea pachetelului pentru gradinita). Cu toate acestea, copilul e mult mai atasat de mama si vrea sa petreaca majoritatea timpului cu ea (fara niciun motiv aparent). Asta nu il face pe tata incapabil sa aiba grija de copil de unul singur – pur si simplu trebuie sa i se dea ocazia sa o faca. Copilul invata, treptat, ca mama si tata au roluri egale in tot ceea ce il priveste.
Am relatat cele doua povesti din perspective separate: 1. noua sotie de tata, care a vazut indeaproape efectele pe care absenta unui copil le poate avea asupra unui parinte (alienarea parentala e barbarie curata, acolo unde nu exista motive de abuz etc). 2. mama de copil care se lupta in fiecare zi sa-l crediteze pe tata cu tot ce merita el, zi de zi, pentru efortul pe care il depune. Stiu ca e simplu sa crezi ca mama e fiinta suprema si ca numai ea te poate face om; asa ne-au invatat societatea si o parte din natura.
De dragul copilei, las-o sa se duca, sa experimenteze, sa se obisnuiasca, sa decida pentru ea si pentru viitorul ei. Da-i tatalui ocazia sa fie parinte cu drepturi egale, asa cum isi doreste. Te asigur ca fiicei tale nu i se va intampla nimic rau si va creste armonios atata timp cat stie ca poate sa faca tranzitia mama – tata fara sa fie un „constant reminder” a ceea ce s-a intamplat in trecut intre parintii ei.
Mult succes!
Madalina, sfaturile tale sunt valabile cand copilul este mai mare, nu la 3 ani. „Sa decida pt ea si pt viitorul ei?” Eu daca as avea nevoie de o bona, as lua prima doamna de 25 de ani de pe strada sa stea cu copilul meu in absenta mea? Sau as dori sa o cunosc inainte, as cere referinte de la familiile unde a mai lucrat, as sta cateva saptamani impreuna cu ea si cu copilul, sa le urmaresc interactiunea, as pune camere de luat vederi in casa? De ce este normal sa fiu circumspecta in cazul bonei dar este o dovada de egoism sa fiu la fel cu iubita fostului sot? Garanteaza el pt iubita lui? Pe baza a ce? A vazut-o el cum se poarta cu alti copii? Cunoaste el familii unde ea a ingrijit copii? Are dovada ca ea a urmat cursuri de ingrijit copii?
Am citit articolul, am citit comentariile dupa care am citit articolul inca o data si mi-am asternut gandurile mai jos.
Sunt proaspata mamica (sau cel putin asa ma simt dupa aproape 8 luni) si mi se pare interesant cat de multe frustrari poti constientiza cand te simti responsabil pentru sanatatea fizica si psihica a unei fiinte mici.
In cazul meu frustrarile vin din relatia cu parintii care m-au crescut asa cum au stiut ei mai bine (sunt sigura) dar rezultatul nu mi-a placut destul de mult timp. Impulsul sa fac o schimbare a fost copilul, oricate resentimente as avea fata de parintii mei nu vreau sa i le las mostenire. Eu imi aduc aminte cu drag de bunicii mei si vreau ca si el sa aiba astfel de amintiri. Treptat am observat ca este o usurare si pentru mine sa ma impac cu trecutul si sa fiu stapana pe deciziile mele. Acum continui sa repar, au ramas multe de facut dar o fac si pentru mine, incep sa simt ca eu decid pentru viata mea si ma simt mult mai libera si fericita.
Ce m-a ajutat pe mine este sa caut sursa problemei atunci cand sunt stresata de o situatie sau ma enervez, pentru ca de multe ori trecutul este cel care ma influenteaza. Dupa ce descopar, incep sa fiu sincera cu mine si sa gasesc solutii. Un lucru care cred ca este foarte important in aceasta poveste este sa nu astepti ca ceilalti sa faca la fel. Schimbarea o faci pentru tine (automat cei din jurul tau beneficiaza) si tot ce poti influenta este modul cum te raportezi la situatii.
Am povestit aceasta parte din viata mea pentru ca din exterior pare ca inca te doare ce s-a intamplat si te afecteaza. Poate gresesc, incearca doar sa fii foarte sincera cu tine cand te gandesti la motivul pentru care esti stresata sa lasi copilul o noapte cu fostul sot. Goleste-ti mintea, pune intrebarea si lasa raspunsurile sa vina. La mine functioneaza de cele mai multe ori. Daca ma blochez iau o pauza si incerc iar.
De multe ori este greu sa accept raspunsurile si trebuie sa imi amintesc constant ca orice raspuns este ok pentru ca este al meu. Nu conteaza cat de frumos sau urat este, conteaza ce fac cu el.
Sper sa te ajute!
Draga Printesa
iti multumesc ca le dai dreptul si altor barbati/femei, mamici/tatici de a prezenta situatia in care sunt si a cere sfaturi.
Am citit articolul si mi s-a strans inima cat un purice, am citit comentariile si in unele am simtit ura femeilor parasite
iar in altele dorinta impartiala de a ajuta.
Ca vrem sau nu vrem cand ne indragostim nu prea ne uitam daca celalalt are stofa de parinte. Si chiar dc am avut grija sa
il intoarcem pe toate partile si sa il probam ani la rand tot se poate ca venirea unui copil sa produca un dezechilibru
in cuplu de la care acesta sa nu isi revina.
Exista un studiu ca majoritatea cuplurilor cu copii care se despart o fac in primii 3 ani de la nasterea copilului.
Pentru ca situatia ii depaseste. Desi s-au iubit, desi si-au dorit copilul, nu mai stiu sa comunice si nu se mai regasesc
ca si cuplu.
Si cu cat copilul este mai mic cu atat este situatia mai dificila. Pentru ca are nevoie de multa atentie si grija si
unui singur parinte ii este foarte greu sa faca fata fizic si psihic.
Draga Mara cele care nu au trecut prin situatia ta isi pot doar imagina ceea ce simti.
Eu sunt mamica unui baietel de aproape 2 ani si sotul meu ma iubeste si se implica foarte mult in cresterea lui.
Iar de cate ori este copilul bolnav sau are momente in care tipa si urla ca nu ii convine ceva ma gandesc ca as fi terminata fizic si
psihic sa fiu singura in aceasta situatie.
De aceea ai tot respectul meu pentru faptul ca ai reusit sa iti cresti fetita singura.
Ai mentionat ca au fost multe momente tensionate pline de reprosuri cu tatal fetitei dupa ce el a plecat de acasa dar ca
in ultimul timp s-au mai calmat apele. Faptul ca nu il numesti porc si nu vezi doar partile rele la el inseamna ca ai
inceput sa te acomodezi cu situatia.
El nu s-a mai simtit bine sau nu s-a mai regasit in cuplu si aplecat rupandu-ti inima. Dc nu ati fi avut copii ai fi
inchis capitulul si ai fi mers mai departe.
Faptul ca aveti un copil inseamna ca aveti o conexiune pe viata.
Poate tu inca il iubesti, poate inca mai tanjesti dupa relatia cu el, iar rana ca a plecat de acasa se redeschide de
fiecare data cand il vezi.
Faptul ca are o relatie unde ii merge bine te face poate sa te simti mica, sa te intrebi ce nu a mers la voi si merge
acum la ei.
Si faptul ca noua femeie din viata lui este blonda, supla de succes te face sa te simti mai putin femeie.
Dar problema nu este la ea, la cat de frumoasa, inteligenta sau de success este ci la faptul ca o vezi ca un pericol pentru
copilul tau. Ca poate iti e frica ca fetita ta o va place si se va simti bine cu ea si ca o va iubi.
Si atunci mecanismele de supravietuire incep sa ti se dea peste cap pentru ca iti este frica ca vei pierde dragostea fetitei
sau ca poate cealalta femeie va incerca sa joace rolul de „noua” mama sau o mama mai buna, asa cum am citit in unele
comentarii.
Eu cred ca asa m-as simti dc as fi in situatia ta.
Dar trebuie sa stii ca MAMA este doar una asa cum TATA este doar unul, oricat de interesant este partenerul mamei si al tatalui.
Au fost mai multe pareri si eu sunt de aceeasi parere ca ar fine sa mergi la un psiholog care sa te ajute sa treci peste
despartirea de sotul tau si sa redescoperi increderea in el in ceea ce o priveste pe fiica voastra.
Sa va puneti la masa tratativelor si sa vedeti cum dezvoltati un plan in care si el are grija de fetita cand este bolnava,
sa o duca la medic sa o duca la balet/inot petreceri ale copiilor.
Faptul ca te ajuta financiar, ca se implica in viata copilului inseamna ca este un tata bun. Da-i posibilitatea sa fie
un tata bun nu doar in weekenduri si vacante ci si atunci cand ii este copilului greu si tie.
Oarecum tu il invinuesti ca a plecat de acasa cand copilul era mic si aveai mare nevoie de el. Poate a fost un las dar
poate a avut un moment de luciditatea si nu a vrut sa astepte sa va certati de dimineata pana seara, sa va scoateti ochii
sa aruncati unul dupa altul cu farfurii.
Oamenii se dezindragostesc si nu poti face nimic pentru ai tine langa tine. Nu stiu dc ti-ar fi placut sa stii ca
ramane acasa doar pt copil dar se intalneste cu alta femeie de care s-a indragostit.
Pentru ca pe de o parte ai fi sperat ca poate „ii vine mintea la cap” si se reintoarce la tine si pe de alta ti-ar fi fost
frica ca ceea ce este intre el si cealalta devine serios si atunci pleaca de acasa.
Asa faptul ca a plecat a lamurit total situatia lasandu-ti timp si spatiu sa iti dai seama ca nu mai este loc de intors.
Ca si tu va trebuie sa incepi sa te gandesti ce vei face cu viata ta.
Tu ai vrea sa fii totul pentru fiica ta, pentru ca ea sa nu fie ranita, dar cred ca orice copil are nevoie de ambii
parinti pentru a sti cum sa se raporteze la ambele sexe.
Este important pentru ea sa se simta iubita de tatal ei si este important sa vada cum se comporta un barbat cu femeia
pe care o iubeste. Cum altfel va stii sa aleaga un barbat care o iubeste si o apreciaza daca nu vede asa ceva?
Iar tu va trebui sa inveti ca nu esti doar mama. Ca esti si femeie cu hobbyurile ei cu aspiratiile ei in cariera si ca esti
o femeie care poate isi doreste iar sa iubeasca si sa fie iubita de un barbat.
Sa incerci sa faci totul pentru fetita ta renuntand la tot si impingand pe toti ceilalti care vor sa iti dea mai mult sau
mai putin ajutor nu este calea cea buna. Te vei simti poate pe moment bine pentru ca fiinta cea mica este dependenta
de tine, dar astfel ii pui un sac foarte mare pe umeri.
Parintii au o avut o casatorie foarte tensionata cand am fost mica. Se certau des iar mama plangea si era mereu trista sau nervoasa.
Imi aduc aminte ca eram in clasele primare si imi doream sa se desparta si sa fie liniste in casa. La ei nu era vorba
de o alta femeie ci de incompatibilitate. Fiecare era cu parerea lui si nici unul nu ceda cu placere.
Anii au trecut si apele s-au calmat dat din cand in cand mai au perioade tensionate in care imi doresc sa nu fiu acolo
sa ii vad.
Cand am intrebat-o pe mama de ce nu a plecat,pentru ca mie pe de o parte mi se fragea inima pentru cat sufera, pe de alta parte mi se parea ca este lasa ca sta
si suporta asa ceva.
Mama mi-a spus ca a stat pentru mine, ca sa am tata, ca sa nu duc saracia care ne-ar fi asteptat dc era sa traim doar
din salariul ei.
Mentionez aici ca tata se implica atunci si tot timpul foarte mult in cresterea mea.
De fapt noi eram foarte buni camarazi si nu ar fi fost asta problema. Dar cred ca pe langa motivele spuse ei i-a fost
frica sa plece, sa rupa pisica in 2 si sa o ia singura de la capat.
Mie mi-a fost tare greu sa o vad plansa, dezamagita, suparata si mi-a fost si mai greu sa stiu ca toate astea le-a indurat pt mine.
Este o povara pe care nici un copil nu vrea sa o duca.
De aceea draga Mara iti spun si tie, ca un produs al unei casatorii in care parintii au stat pentru copil, ca un copil isi
doreste liniste in casa si parinti care sa iubeasca. Dc parintii nu se mai iubesc si se cearta de la orice maruntis
e mai bine se se desparta si sa isi caute linistea si fericirea singuri sau cu alti parteneri mai compatibili.
Iti doresc sa refaci increderea in tine, ca inima rupta sa se vindece si sa te simti iar frumoasa, inteligenta si de succes
in tot ceea ce faci. Sa iti regasesti din hobbyurile avute inainte de nastere si sa iti deschizi inima pentru o noua iubire.
Ca vorba aia, cand marea iubire iti trece prin fata doar nu vrei sa te vada plansa, stresata si neagra de gelozie :).
P.S Am citit de curand cartea Corinei Ozon „Pana cand ma voi vindeca de tine” care prezinta cateva povesti de dragoste
reala care s-au terminat si cum s-au vindecat participantii de ele.
Si pentru a te mai inveseli ti-as recomanda celelalte carti ale Corinei.
Lina, eu spun de la inceput ca nu sunt o fosta sotie, ci tatal copiilor mei este sotul meu si avem o casnicie fericita, el se implica foarte mult, am avut chiar curaj sa il las singur cu cei trei copii, cand eu am stat 2 zile in maternitate sa il nasc pe al patrulea 🙂
Dar consider important sa fim vigilenti cand lasam copilul cu altcineva. Tu scrii „Dar problema nu este la ea, la cat de frumoasa, inteligenta sau de success este ci la faptul ca o vezi ca un pericol pentru
copilul tau. ”
In primul rand, nu stim ce simte Mara si cum o vede pe femeia de 25 de ani, deci nu e corect sa vorbesti in numele ei. In plus, orice persoana necunoscuta este un potential pericol pt copilul meu. Am scris mai sus, ii poate face rau din nestiinta, nu din rea-vointa (lasand cafeaua fierbinte la indemana, de ex). Sunt atatea cazuri de copii care AU MURIT din cauza nestiintei adultilor care ii ingrijeau:
– http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/greseala-unei-bone-si-un-ceai-banal-au-costat-o-viata-pe-nepoata-unui-celebru-neuro-chirurg-roman.html
– http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/si-a-lasat-copilul-nesupravegheat-cateva-minute-micutul-s-a-sufocat-cu-o-punga-si-e-in-stare-grava.html
– http://injoaca.ro/in-joaca/kind-reminder/
Toate nenorocirile de mai sus puteau fi prevenite. Tu ti-ai lasa copilul pe mana oricui, cu riscul de a muri?
Mara, tu esti singura care stie cu adevarat ce este acolo. Acolo insemnand in sufletul tau, in viata ta, in relatia voastra- a fiecaruia in parte cu fiica ta/voastra.
Eu sper sa poti decide ce e mai bine pentru copila. Tu vei decide, sunt convinsa ca vei decide bine, indiferent de ce sfaturi primesti aici. Pentru ca te simt o mama misto, dar…sincer..te simt si ca nu ai ok asezata relatia cu fostul sot. Poate gresec..si daca da..sa ma ierti. Oricum te asigur ca eu una NU te judec.
Parerea mea e ca pentru un copil e bine sa creasca cu ambii parinti.
Da, mie mi se pare normal sa o cunosti pe actuala, nu, nu as face asta cu copilul de fata…nici nu as tine sa ma imprietenesc cu ea..eu sau copilul…S-o cunosc da. Dar sa merg catre aceasta „intalnire” eliberata de orice ranchiuna fata de fost, eliberata de orice frustrare ca eu stau cu copilul noptile de febra si eu duc tot greulin timp ce el este..more or less..absent. Asa e , tu duci greul!!! Dar asumat. Asumat inseamna si ca NU AI NICIO PROBLEMA CA EL-tatal-fostul sot- NU IL DUCE IMPREUNA CU TINE.
Daca ea mi se pare ok..daca si copilul vrea la tata…eu l-as lasa. As incuraja.
Bine…este posibil sa fiu subiectiva rau de tot(nu toti suntem??!)): eu sunt in situatia inversa: copilul meu vrea la tata „peste noapte”, copilul meu vrea sa isi petreaca macar o zi intreaga cu tatal, dar tatal nu-si asuma sa-l vada mai mult de 2-3 ore o data pe saptamana…
Asa ca…eu as spune sa te bucuri ca vrea sa petreaca timp cu ea…Lasa-i, lasa-le timpul lor…fiica ta are nevoie de o relatie si cu tatal ei..Bucura-te ca o vrea in viata lui in mod real! Dar asigura-te ca omul se descurca si in situatii mai grele (vomita, face febra,are un cosmar, plange dupa tine, etc-etc,). El. Nu ea. El este tatal, iar responsabilitatea este a lui atunci cand fiica voastra este cu el. Nu la ea. Ea nu e datoare sa..nimic. (AH, daca se descurca si ea si daca vrea si ea…cu atat mai bine!)
Nu stiu cat ajuta ce-am zis eu…
Sau cat de coerenta am fost..
Cert este ca eu cred cu tarie ca un copil e bine sa creasca realtionand cu amandoi parintii….
Ah, sa nu uit. Nu i-o mai descrie pe mandra ca pe o mare iubitoare de copii sau ca zana zanelor..tu ca mama ai mare influenta asupra fiicei tale, cum ar fi daca fiica ta va descoperi ca mandra nu e nici pe departe cum ai descris-o tu? Nu s-ar simti pacalita? DE TINE!! ?
Ai incredere si in fiica ta..chiar daca are doar 3 ani…
Da, mama ramane doar una 🙂
Drag.
Si o gluma adevarata :))
https://www.facebook.com/1103783842976370/photos/pcb.1147017795319641/1147017438653010/?type=3&theater
Eu nu inteleg de ce unele mame singure se victimizeaza si martirizeaza atata. 😉 Cand faci un copil, cand copilul e in ingrijirea ta, iti asumi asta si cu bine si cu rau. Nu mai stai sa contabilizezi ca tu ti-ai pierdut noptile, ca iti consumi banii sau mai te miri ce si ca tatal doarme linistit cu alta iubita in brate.
Sunt multe mamici romance care se identifica cu copilul, sunt foarte posesive si au senzatia ca copilul e parte din ea. Acele mamici care se exprima de genul: mi-a facut, avem 2 ani, facem caca etc Nimic mai gresit! Copilul e o identitate separata.
Ca parintii s-au despartit..huh…asta e viata. Se mai intampla. In orice situatie conflictuala si despartire e nevoie de 2. Scenariul ala ca o sa traim fericiti pana la adanci batraneti se materializeaza destul de rar.
Mamele care se martirizeaza ca ele au ramas cu obligatiile dupa o despartire, sa-si puna intrebarea daca si-ar dori sa cedeze custodia tatalui si sa fie ele cele care au drepturi, de mama de weekend. Eu cred ca nu si-ar dori asta, asa ca nu inteleg de unde martirizarea asta.
Eu militez pentru asumarea responsabilitatii.
Sunt si eu o mama singura. Tatal copilului meu m-a parasit cand eram gravida in 7 luni. A recunoscut copilul, dar nu ma ajuta cu absolut nimic(si are copilul 1 an si 2 luni acum), nu vrea sa-l vada si mai nou se comporta de parca nu ar exista.
A fost greu sa ma descurc singura, intr-o tara straina, dar am depasit momentul. Am un copil de crescut, pe care mi l-am dorit si asumat, care are nevoie de o mama sanatoasa mintal si alaturi de el.
Nu am de gand sa-l tarasc prin tribunale pe tatal copilului meu si sa fac absolut nimic sa-l responsabilizez. Dragostea pentru copil o simti sau nu. Eu imi iubesc copilul mai mult decat viata mea si sunt pregatita mental sa fac absolut tot ce este necesar pt ai fi bine si pt a se dezvolta armonios.
Copiii au nevoie de ambii parinti, daca si acestia vor sa fie parinti. Unii nu vor sa-si asume responsabilitatea asta si pace sau nu sunt facuti pentru a fi parinti.
Povesti ca e dreptul copilului sa-si cunoasca tatal ..bla bla bla…sunt minunate, dar sunt realizabile numai daca si acesta vrea sa fie tata.
Nu cred ca vreo instanta de pe lumea asta poate sa faca parinte dintr-un om care nu-si doreste asta.
Modele masculine de calitate pot fi oferite copilului, chiar daca tatal nu e alaturi. Poate fi un bunic, poate fi un unchi, un var, antrenorul de sport etc.
Parintii mei nu au fost divortati, dar tata a fost un monument de nepasare. A fost ca si inexistent. Venea rar pe acasa, nu facea nimic pentru noi. Mama a dus tot greul. Asa ca mai bine un tata de weekend divortat si implicat, decat o fantoma.
Luptele astea dintre parinti, alienarea parentala(si unele mamici isi varsa tot amarul asupra copilului), afecteaza grav copilul. E mult mai nociv ca copilul sa stea in preajma a doi adulti care nu se suporta, decat sa traiasca numai cu unul din parinti si linistit.
Asumati-va responsabilitatea pt copii vostri, fara resentimente. Copii nostrii nu ne-au cerut sa fie nascuti si merita tot binele din lume.
Cu drag.
urata istorie. dar de ce ai vrut sa il ‘recunoasca’? Daca nu contribuie cu nimic (nu vb neaparat de financiar) atunci faptul ca e mentionat ca tata in certificat nu e doar degeaba, e chiar mai rau de atat: are drepturi asupra lui. ca sa-l scoti din tara e nevoie de acordul lui, etc.
Nu toată lumea are norocul tău, din păcate. Când ai atâta liniște e ușor sa vorbesti și sa dai sfaturi.
daca tatal nu e un drogat/alcoolic/violent/psihopat ci e un om absolut normal nu vad de ce copilul nu ar putea dormi la el. e la fel de parinte ca si mama si tot 50% a contribuit, ca si mama, in aducerea pe lume a copilului.
Mai Maddy…nu prea au contribuit 50%. No offence barbati. Ea l-a purtat, nascut, hranit la san.. majoritatea barbatilor nu au schimbat un scutec la viata lor si habar nu au ce e aia diversificare. Acum logic ,nu au cum sa nasca barbatii, nu ca ii acuz ca nu alapteaza sau ceva, iar altii nu au schimbat un scutec pt ca au stat f mult la birou ca sa nu moara familia de foame si au venit rupti a acasa…dar hey, pe unii ii si doare undeva si doar ca un barbat i -a tras-o mamei , asta nu il face contribuitor 50% la copilul ala. Fa si tu un copil, poarta- l in burta 9 luni cu chinul de rigoare, naste-l, alapteateaza-l , creste – l singurica pana pe la vreun an ..si apoi cand apare barbatul ca vrea drepturi 50% sa te gndesti ca are dreptate .
Deci copilul e mai mult al mamei…ca asa a facut-o pe ea Dumnezeu sa poate naste copii, sa-i alapteze sa-i ingrijeasca, impreuna cu tatal, ca deh, fara ajutorul unui tata nu prea ies copiii 🙂
Cu conceptia asta de pe vremea matriarhatului nu-i de mirare ca avem atat de multe procese si certuri pentru tema programului de vizita copil: care-i mai parinte decat celalalt!
Hai sa-i bagam pe toti in aceeasi oala si, mai mult, tatilor care au indraznit sa invete sa schimbe un pampers, sa spele un copil, sa-i faca de mancare etc, sa le dam in cap pt ca asa i-a facut pe ei natura: sa NU poata naste!
Hai sa le luam toate drepturile pt ca doar femeile nasc, doar ele se chinuie cu copilul pana nasc (asa este, tatal copilului se duce si se distreaza prin cluburi atunci cand tu esti insarcinata acasa si nu poti dormi), doar ele stiu ce e mai bine pt copil…pt ca sunt mame!
Dar nu mai bine ii scapam de toti barbatii de pe planeta ca si asa nu avem nevoie de ei?
Mimi, tu ai citit alt articol?
„tatilor care au indraznit sa invete sa schimbe un pampers, sa spele un copil, sa-i faca de mancare etc, sa le dam in cap pt ca asa i-a facut pe ei natura: sa NU poata naste!
Hai sa le luam toate drepturile pt ca doar femeile nasc”
Cine a zis sa le dam in cap, sa le luam toate drepturile? Tema articolului este daca acest copil de doar 3 ani si alaptat poate dormi noaptea la tata. Mara povesteste ca ii permite fostului sot accesul la copil, ca el vine des si are activitati cu copilul. Deci cine ii da in cap acestui barbat? Eu cred ca este ok ca el sa stea cu fetita lui de dimineata pana seara (sambata), sa duca seara copilul la mama si duminica sa stea iar 12 ore cu fetita. Dar sa nu o ia inca peste noapte acasa la el.
Cand vei avea si tu copil, vei intelege 🙂
@Andreea – Draga Andreea, raspundeam la comentariul de mai sus.
Bineinteles ca am citit articolul si am raspuns din punctul meu de vedere.
Este, pana la urma, alegerea fiecaruia cum considera sa se poarte cu copilul si la ce considera sa-l supuna sau nu.
Nu, nu voi intelege niciodata si nici nu sunt de acord sa nu lasi copilul sa se bucure de prezenta tatalui si peste noapte (desi nu sunt mama, stiu cum este sa doarma copilul la tine si mai stiu ce fel de relatie se leaga in acele momente).
Eu sunt o persoana care si-a pierdut tatal la 20 de ani, dar ca si exemplu, nicio prezenta din casa nu-mi dadea siguranta pe care tatal meu mi-o dadea atunci cand stiam ca e acasa si doarme cu noi.
Sunt nenumarate aspecte ce tin de dezvoltarea armonioasa a unui copil pe care le pierdeti din vedere din cauza grijei excesive fata de acesta.
Probabil ca un psiholog v-ar indruma altfel decat considerati ca e bine sa ganditi acum.
draga Mimi, nici comentariul la care ai raspuns nu l-ai citit . Vorbeam de mame singure. Femei care nu sunt sustinute de barbati in timpul sarcinii..Despre barbati care apar la ceva timp dupa ce s-a nascut copilul ca vor drepturi 50%. ( ma citez singura: Acum logic ,nu au cum sa nasca barbatii, nu ca ii acuz ca nu alapteaza sau ceva, iar altii nu au schimbat un scutec pt ca au stat f mult la birou ca sa nu moara familia de foame si au venit rupti a acasa…dar hey, pe unii ii si doare undeva si doar ca un barbat i -a tras-o mamei , asta nu il face contribuitor 50% la copilul ala)
@EMMA – aici discutam despre acesta situatie:
„daca tatal nu e un drogat/alcoolic/violent/psihopat ci e un om absolut normal nu vad de ce copilul nu ar putea dormi la el. e la fel de parinte ca si mama si tot 50% a contribuit, ca si mama, in aducerea pe lume a copilului.”
si da, legal, ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii cu scopul primordial de a respecta interesul superior al copilului.
Ca nu ne convine noua care am facut copii cu „unii de ii si doare undeva ” nu e problema tatalui, e fix a mamei!
Plus ca, avem niste comentarii la un articol despre un tata responsabil si care vrea sa se implice in viata copilului. E si mai evident ca sunt 50% – 50%.
Pai autoarea articolului zicea ca tatal nu dorea sa tina legatura cu fetita , doar sa o sustina financiar. Eu asa am inteles, Mara poate ne luminezi, intr- un comentariu spuneai ca tatal nu voia sa fie parte din viata copilului, tu ai insistat sa fie asa..
In articol scrie asa:
„Cu tatăl ei am o relație strict legată de copilul nostru. Vine des, mă ajută financiar, totul civilizat; cu mici și rare excepții, când mai scoatem din cufăr monstruleții neacceptați încă, ori neasumați, ai trecutului.”
In alt comentariu apoi a precizat ca nu e chiar asa de responsabil, dar l-a responsabilizat ea.
Intrebarea intrebatoare: daca a insistat atat de mult sa mentina legatura tatului cu copilul…acum de ce nu-i mai convine?
Tind sa cred ca totul se rezuma la „relatia fericita cu doamna blonda, supla si de succes care iubeste si copiii.
Intr-o astfel de situatie fiind, la fel ca doamna blonda, am primit recomandarea sa ne facem un copil al nostru si sa renuntam la al ei 🙂
Contributia barbatilor, cel putin in timpul sarcinii, este fix de diminesiunea unui spermatozoid. Din pacate contributia unora ramane la dimensiunea asta si dupa nasterea copilului.
Asa este! fara contributia asta nici noi nu am mai exista…
Fix fara acel spermatozoid sarcina nu ar fi existat. Asa e, barbatii nu pot purta ei sarcina in locul femeii, dar asta nu inseamna ca nu isi pot sustine partenera pe parcursul ei.
Daca vrei sa mergi pe metafora asta, probabil ar trebui sa te gandesti si care e dimensiunea ovulului.
Din pacate exista destule mame iresponsabile care chiar daca isi cresc (fizic) copiii ii lasa cu traume emotionale si mentale folosindu-i pe post de bata impotriva celuilalt parinte.
emma: am facut deja 2 de`o data si raman la parerea mea. copiii au o mama si un tata si ambii sunt egali. niciunul nu e mai parinte decat celalalt.
mai daca tu esti singura in sarcina, apoi nasti singura, apoi te chinui singura vreun an cu ei…si apoi apare barbatul sa isi ceara drepturile..cum te-ai simti? serios. Eu nu sunt in situatia asta, dar mi se pare tare nedrept pt femeie.
parerea mea e formata si se aplica intr`o familie normala, cu un sot implicat si care m`a sustinut si ajutat.
in alte cazuri nu ma pot exprima ca nu le`am trait.
Stii cum se zice, libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.
La fel este si cu drepturile.
Si cand ar intra pensia alimentara cum te-ai simti?
haideti sa scriu si din punctul de vedere al copilului. Eu am parintii divortati, eu am fost posesia ba unuia, ba a altuia. Amenintari, frici, ca daca vrea sa etc.
Copilul NU E O POSESIE! nici a unuia, nici a altuia. Parintii au dreptul la tutela comuna tocmai pt a anula aceasta obsesie a posesiei, pt a detine dreptul la decizie etc. Din pacate lupta ramane lupta pt unii parinti, copiii sunt mingea de ping pong, unii parinti insista (desi nu e cazul) ca celalalt sa faca nu stiu ce etc.
@O Femeie – din pacate chiar si atunci cand tutela este comuna nu reprezinta nimic pt unele mame (si nu vorbesc aici doar de cazul meu): doar ele singure pot decide la ce gradinita vor duce copilul, ce alte cursuri vor urma, ce scoala etc.
In astfel de cazuri, nu exista o lege concreta care sa le oblige sa se consulte cu tatal, deci sunt libere sa faca exact cum doresc ele in ceea ce priveste copilul.
Si mai mult, nu exista legi care sa poata ocroti copilul de aceste lupte dintre parinti.
Cel mult astfel de copii vor apela la sfaturile unui psiholog pentru a trece peste aceste traume (sper ca nu a fost si cazul tau).
In sfarsit un comentariu pertinent!!!
Dragilor, indiferent ce si cum, un copil nu se face niciodata singur!
Indiferent ce si cum, doi oameni care au un copil impreuna, nu se despart de bine ce le este si cu siguranta nu la primul hop si tot cu siguranta din vina ambilor parteneri.
Din momentul in care copilul are doi parinti si amandoi traiesc, amandoi au drepturi egale, indiferent daca au sau nu obligatii egale.
E foarte important de ce a plecat tatal, mai mult daca tot vine in vizita si tine aproape de copilul lui, e un tata care isi iubeste copilul.
De cele mai multe ori, mamele pentru ca fac mai multe pentru copil, considera ca au si mai multe drepturi, dar nu este asa. Nu e vorba despre dreptul tau de mama, sau despre dreptul lui de tata, ci despre dreptul copilului de a avea 2 pariniti!
Asa ca ar trebui sa te bucure ca tatal se implica si vrea timp cu copilul lui, alaturi de femeia pe care o iubeste acum si care la randul ei il iubeste, altfel daca lucrurile stateau altfel, era inca cu tine si cu copilul lui…
Parerea mea este ca ar trebui sa fii mandra de el, ca este un tata responsabil si se implica. E dreptul lui sa petreaca timp doar el cu copilul, in termenii si conditiile lui.
E dreptul lui sa ia parte la decizii atat legal, cat si moral.
Inainte de ambitii si orgolii, ar trebui sa iti aduci aminte ca omul acela, este omul pe care l-ai iubit si care te-a iubit candva si de asta ati ajuns sa aveti un copil, care este al vostru, care o sa va lege destinele pana ajungeti in mormant si nimeni si nimic nu poate schimba asta.
In final, asa suntem noi oamenii, mereu e altcineva de vina si niciodata nu ne asumam.
Asa ca asumati ca el este tatal copilului, asa cum esti tu mama copilului. El e unic, tu esti unica!
Copilul sa fie bine si sa nu va simta lipsa, pe cat posibil!
Numai bine!
Foarte tare articol.
L 272 …drepturile copilului , lege in care se arata clar ca orice copil are drept de tata si mama , ati deschis o discutie idioata bazata pe fapte din telenovele , toate „mamicile” cu drept suprem de a creste copii , v-ati gasit aici sa barfiti despre barbati , sunt barbati mai grijulii cu copii decat „mamicile ” , nu mai barfiti atata si nu m-ai creati scenarii de mari victime sau viitoare victime cand vine vorba de vizita copilului la tata .Pensia alimentara e buna cand o primiti ca s-o cheltuiti pe nevoile voastre personale ? Copii ii manipulati impotriva tatilor , dar la sufletul copilului se gandeste vreuna ? Sau si voi ati crescut fara tata ? Dupa divort , relatia cu fostul si fosta trebuie sa continua doar strict legat de copil , pentru cresterea luo , educatie , sanatata si atat , am citit aici doar aberatii , sfaturi date una alteia din experientele voastre puse in aplicare , dar sa nu uitati un singur lucru …copilul simte , aude , gandeste si judecata lui e mult mai dureroasa atunci cand o sa v-o aplice copilul cand vine vorba de lipsa tatalui din viata sa , mai ganditi-va la copil si nu la voi entru a va indeplini anumite scopuri personale
Tați sau mame iresponsabile, atunci când își refac viața. Chipurile ca prima n a fost bună…hm or fi excepții, în rest e doar imaturitatea adultului, mai ales cand isi părăsește copilul mic ,că după o perioadă sau când își reface viața sa pară că el e ok si fosta a fost cea…Poate excepții fostul, în cele mai multe cazuri mama e de vină, în timp ce el e ok…hm cum…când a început să traseze o linie dupa gafele făcute la prima…oricum avem copii si tineri imaturitate,doar pt ca tați au vrut să și trăiască viața, să apară în viața copilului când si a adus aminte sau a fost împins de la spate….mai presus de binele copilului lui s a gândit la el….unii chiar sa i bucure mai mult pe alți mai putin pe ai lui….sau după 14ani că vrea să i lase ceva dacă nu o mai fi,dar nimic clar sau sigur….o lume bolnavă, când te căsătorește,tre sa ți lași familia ta si sa mergi cu cea ce ti ai întemeiat o!!!tre sa te așezi o linie!tre sa te gândesti ca vin copii si nu ca faci ce vrei după bunul plac…..căsătoria nu e sa te simti tu bine,sa faci ce vrei ca inainte, sa ai ochi doar pt cine ai spus da!dar hm in societatea asta bolnavă in care se spune și se vinde orice…e normal ca adultului când are nascare sa facă ce vrea ca apoi chipurile să intre în viața cuiva,că si cum era un obiect uitat si acu se poate să i umple un gol sau ce i lipsești, sau sa l crească în ochii la care dorește!!atât tata cat si mama care au decis să și trăiască viața, așa t am nesam ,fără motiv, doar ca o vrea/il vrea pe alta/altul sa nu aiba drept decât să l vadă câteva ore ,restul nimic,de ce,pai asta a vrut el /ea când a decis asta si s a gândit la el…iubirea nu i un bun acum il ai acu nu l ai!!!iubirea nu se cumpără!!!unii asta au făcut….copii merg la celălalt doar pt ca financiar ar fi ok!!!!o spun din cazuri văzute!!!adică ajung părinți să fie o piesă pt copii si copii care să mimeze doar pt a trăi bine cu prietenii și la nivelul lor!!!sau copii care deși merg la mama si tata,nu le comunică, că mama vb cu cineva, că tata ia lasat si si a refăcut viața, ba mai are frați vitregi…..iar adulți cred ca totul e ok …iar acel copil înghite ,suferă pt ca părinți sunt pe drumul lor si nu are pe cine sa l susțină, iar altul care minte de stinge dar are familie unită, dar si o răutate,fatarnicie,acela la școală e ok…..știți…ar trebui să vă gândiți!!! Pana nu treceți nu vb.!!!pana nu ai propriul copil nu judeca!!!nu soții ce sa intamplat in casă acea!!!majoritatea bărbaților au obiceiul asta sa o atragă pe urmatoarea!!!zic,fosta e de vină si acasă el face un calvar sau pur si simplu nu se implica,.In rest, i look e săritor,ceva de pus la rana!!!hm…..Cand o să fie bărbați care stiu ce înseamnă ce înseamnă să fii stîlpul familiei va fi o societate normala, iar femeile femei!!!nu suntem egali.femeia naște,bărbatul ajuta la concepere,deși acu dupa nebunia lumii copii in eprubetă, sunt normali si cei pe invers,adică așa caută să inoculeze unii in aceasta societate bolnavă!!!Adulți din ziua de azi…nu vor o familie, doar să și trăiască viața!!!puțini responsabili, se numără pe degete .nu tre sa stai cu un bețiv,curat si nici cu unul iresponsabil-care nu i sa rupt ombilicul „.când te căsătorește nu mai esti doar tu si numai pt tine!!!atât de bine mint unii si stau in familii ,chipurile fericite,posteaza poze si ….realitatea alea sunt cele mai nefericite…unul din ei joc teatrul,sau au avut un scop,sau luat ca e neamul,averea!!!se purta si încă se mai poartă așa ceva, iar uneori nu se deschide ochii bine să se vadă,fata,masca.cei care iubesc fac sacrificii și se susțin. Cand e unul influentabil,gelos,nu faci casă,sau ii plac prietenii, familia.tu esti acolo ca trebuia să se însoare, a,l ai luat cu familie și prieteni….fetele tre să deschideți ochii….sunt atât de prefacuti…la unii le place ca la arabi!!!
Buna..cum esti acum?pupici
Iertare ca reactivez si eu topicul asta dupa ani si ani, dar v-as fi foarte recunoscator daca mi-ati spune parerea voastra despre situatia mea.
Am 41 de ani si o relatie de imediat un an, cu o femeie minunata, cu care intentionez sa ma casatoresc. Ea are o fetita de 8 ani dintr-o alta casatorie, pe care am cunoscut-o aproape de la inceputul relatiei si cu care am o relatie extraordinara. Ne iubim tare. 🙂
Problemele au inceput sa apara cand tatal ei a aflat de mine si a realizat ca lucrurile s-au schimbat. El obisnuia sa o sune pentru orice si cand se plictisea, venea cand avea chef pe la ele etc… Iubitei mele ii convenea la vremea aia, atat din comoditate cat si pentru ca fetita lor sa aiba figura paterna vie.
Dupa ce am aparut eu, lucrurile natural s-au schimbat… Insa imediat ce el a aflat care e motivul schimbarii, a ales sa ma sfideze intr-un loc cu multi cunoscuti comuni si sa imi spuna ca eu nu contez si ca vin si plec dar ca el va ramane mereu aici. Bineinteles ca m-a scos din sarite, insa i-am inteles frustrarea si din fericire iubita mea a fost ireprosabila si mi-a tinut partea 100%.
Insa apoi s-a intamplat asa: la rugamintea mea, ea l-a rugat sa comunice doar pe mail pentru probleme generale si sa o sune pe ea doar cand o ia pe fetita sau cand e cu adevarat vreo urgenta si sa o sune pe fetita doar seara, cu mentiunea ca fetita poate sa il sune si de 20 de ori pe zi daca vrea. El s-a atacat un pic, dar fiindca nu e deloc prost s-a conformat, insa mereu doar 90%.
Sa ii scrie generalitati doar pe mail fiindca mi se pare aiurea sa ne intrerupa orice activitate pentru ceva ce nu arde oricum, in contextul in care e doar o umbra a trecutului. Macar mailul il vedem cand il vedem si nu ne perturba momentele frumoase.
Insa bineinteles ca el mereu mai scapa cate un telefon catre iubita mea ca sa o intrebe ceva general, din cand in cand o mai suna pe fetita si dimineata, nu doar seara cum am stabilit etc, dar cel mai grav, a inceput sa o faca pe fetita sa se simta prost daca nu il suna ea pe el, „cand ajunge de la scoala”, „cand face nu stiu ce” etc etc…. Iar ei evident ca a ajuns sa ii fie teama sa nu il supere. Din fericire ea are o personalitate foarte puternica, insa nu imi dau seama cat o ajuta sa nu sufere… Cand el o suna, fetita se uita la mine cu niste ochi umezi si imi spune „pff… suna tati…” si din ochi ma roaga sa ies din camera sau se duce ea in alta camera… dupa care, imediat cum inchide vine super vesela, rasufla la propriu usurata si reia starea de bine. Cu mine vorbeste despre orice, nu e ascunde de nimic, cand e cu el niciodata nu a vorbit cu mine sau ceva… nici macar nu a adus vorba. Ca sa va dati seama cat suntem de apropiati, odata mi-a spus ca „doar tu ma intelegi … si prietenii mei imaginari”.
Nu spun Doamne fereste ca nu isi iubeste tatal, spun doar ca ii e frica de el mai tare decat as vrea eu cu drag pentru ea. E frica de-aia toxica…. Iar el continua sa o manipuleze prin cadouri relativ scumpe, culmea el neavand cine stie ce situatie ci doar un salariu bun… dar toate menite sa ii cumpere atentie, sa nu isi piarda locul. I-a cumparat iPhone ultimul model in clasa pregatitoare…doar ca sa poata sa ii trimita poze pe whatsapp. Ea tot spunea ca isi doreste telefon, mama ei spunea ca e prea devreme si ta-su i-a luat un iPhone, fara sa se mai consulte cu nimeni… probabil spera sa aiba un mijloc de comunicare cu ea pe care sa il tina mereu in mana, „ca doar si-l dorea tare”. Din fericire, teapa, dar asta e alta poveste… :)) Alta data, fetita a apucat sa ii spuna ca adora o anume pisica, iar apoi o perioada de vreo 2-3 luni el i-a trimis constant poze cu pisica aia, uneori si zi de zi.
Ce vreau sa spun este ca, desi inteleg ca despre mine e clar in ultimul rand, simt ca ma provoaca nonstop. Si, desi inteleg asta 100%, ma enerveaza foarte tare ca iubita mea nu il pune la punct.
Pana sa apar eu in viata ei, el nu platea nici macar pensie alimentara…. Atat de „intelegatoare” era iubita mea. A inceput sa ii pese serios de fetita doar dupa ce s-a temut ca o va pierde. Complet aiurea de altfel, fiindca desi mi se pare ca e un dobitoc per total, cu o influenta cel mult decenta dar de cele mai multe ori proasta asupra ei (limbaj nepotrivit/lectii nefacute/machiaj/, pana la urma e tatal ei si voi accepta asta mereu).
Deci recapitulare pe scurt, inainte sa va cer explicit ajutorul:
1. 41 de ani, am o relatie serioasa cu iubita mea, care are o fetita din prima casatorie.
2. Prima ei casatorie a fost fortata, s-au casatorit fiindca ea ramasese insarcinata si parintii eu au insistat. Erau impreuna de peste 10 ani, relatie rasuflata. La nici un an, ea a cerut divortul cand fetita lor avea un an, dupa ce el a mintit-o la greu ca e paranoica si ca el nu are nicio relatie fix cu o prietena de-a ei – ceea ce de fapt avea.
3. Omul e un patachin de 3 lei, as putea sa va dau un milion de argumente… dar ma rog, 90% dintre oameni suntem asa… deci, poate sunt doar subiectiv.
4. Personal cred ca s-a simtit amenintat de mine, s-a simtit provocat ca am raspuns la provocarea lui cand si-a fortat norocul in public si a inceput sa ii ofere cadouri fetitei si sa se comporte impecabil cu iubita mea, careia ii e jena sa il puna la punct acum.
5. Custodia comuna ii permite sa o ia o noapte din weekend la doua saptamani si 2 ore in timpul saptamanii… noi ii permitem sa o ia 2 nopti in weekend, daca doreste bineinteles si 4-5 ore in ziua aia din saptamana, in loc de 2. Iar de sunat, ii permitem sa o sune zilnic cate o ora… Acum cu pandemia, i-am permis sa stea si la el 2 saptamani… deci, vreau sa cred ca nu sunt absurd.
6. Iubitei mele ii e rusine sa il taxeze etc, fiindca e un idiot cu gura mare si apoi ii e teama ca va fi perceputa drept „scandalagioaca” etc si nici parintii ei nu ar fi foarte incantati sa fie perceputi asa… asa ca il tolereaza si incearca sa il gestioneze in asa fel incat sa nu il provoace.
==================
Considerati ca:
1. In contextul in care am stabilit ca sunt de acord sa vorbeasca la telefon si O ORA pe zi cu fetita lui, cu singura conditie sa fie seara, e corect ca el sa respecte asta doar 80%?
….. dar cel mai important
Considerati ca e corect sa ne sune cand vrea el? E corect sa o faca pe fetita sa se simta vinovata si sa il sune mai des decat ar vrea? E corect ca un fost sot, nu mai spun de unul care si-a si parasit sotia pentru ala, a si mintit-o pana in ultima secunda, care o minte si acum cu prostioare, e corect ca el sa fie in continuare ATAT DE OBRAZNIC, prezent si tolerat?
Va intreb fiindca imi place sa cred ca eu sunt un om intelegator, care mereu inclina balanta un pic spre celalalt, ca sa fiu sigur ca sunt fair play…. insa acum ori mi-e intunecata judecata, ori am dreptate 100% cand spun ca ii permitem prea multe.
Si v-as ruga, din suflet, sa ma ajutati sa ma calibrez pe ce e corect si daca aveti vreun sfat, orice sfat, nu ezitati va rog sa mi-l dati. Chiar nu stiu ce sa mai fac…
P.S. Pe el il inteleg ca isi incearca norocul – probabil ca majoritatea am face la fel… pe iubita mea nu sunt sigur ca o inteleg, cu toleratul si cu jena „sa nu fie probleme”.
Ce prostie si cate comentarii inutile.
Daca omul a ales sa isi refaca viata acum ii iei tu dreptul de a petrece timp cu propriul copil la el acasa ? Aaa, daca era singur era ok. Dar tu ii dai lui raportul daca alegi sa ti refaci viata ? El iti cunoaste tie partenerii de viata ?
Nu ! pentru ca tu singura, in calitate de mama, stii sa ti protejezi copilul si ai grija in fata cui il expui. La fel are si el dreptul lui de tata, sa aiba grija in fata cui il expune. Nu esti tu mai presus de el doar fiind ca esti mama. Poate el are o relatie cu o fata de nota 10 si tu te indragostesti de unul care uraste copii. Fiecare aveti vieti separate dar nu esti tu judecatorie ! Daca divortati prin avocat, el are dreptul la 2 week end uri pe luna ca fata sa stea cu el. In timpul asta o poate duce la munte sau la mare sau in parc sau orice ce doreste el. Si o poate expune in fata oricaror persoane doreste, cat timp e o persoana responsabila. Dar in niciun caz nu trebuie sa ti dea tie raportul, cum nici tu nu i-l dai lui.
Nu mi pasa cine a stabilit separarea sau cine a gresit, tu sau el. Ambii aveti drepturi egale in calitate de tata si mama. Ca petrece mai mult cu tine ca esti mama si asa vrea legea din Romania, e partea a 2a. Felul in care pui tu problema nu este de protectie ci de gelozie si manipulare si nu ai niciun drept. Invata sa fii corecta in viata si sa iti asumi consecintele faptelor tale.
Am citit textul si o buna parte din comentarii.
Tinand cont ca ma aflu intr-o situatie similara cu a autoarei, e clar ca probabil nu pot fi foarte obiectiva. Sunt divortata, 2 copii de 7 si 11 ani. Tatal are o relatie cu cea care i-a fost amanta timp de 2 ani in timpul casatoriei, relatie care acum este prezentata ca fiind legitima.
Observ ca fiecare se identifica cu propria situatie, vorbeste prin prisma propriilor frustrari si neajunsuri si mai ales prin prisma propriilor rani sufletesti, constiente sau nu.
Cat de simplu tragem concluzii de genul: decat sa stea copilul intr-o casa cu certuri sau barbatul intr-o casnicie nefericita, clar divortul e mult mai bun. Oameni buni, dar cum se ajunge la situatia respectiva de nefericire? Ce rol au ambii participanti (sotii) la crearea unei asemenea situatii si cat isi asuma fiecare REPARAREA inainte de a cauta solutii in alta parte? Cati fac asta azi? Cati dau vina pe fostii/fostele parteneri/e cand vine vorba de asumare? E simplu sa spui asa: gata aici nu mai merge, trecem la urmatorul capitol.
Cu exceptia unui numar mic de situatii cand oamenii chiar isi asuma profund esecul unei casnicii si fac transformari interioare profunde , majoritatea ajung in alte casnicii/relatii, unde, la un moment dat, repeta greselile din trecut sub alte forme si in alte contexte. Pentru ca , de fapt , daca ne gandim bine, cauzele pentru care nu a reusit in prima casnicie, vor exista si in a doua. Iar schimbarea decorului ajuta doar o vreme.
Ati sarit toti in capul femeii cu tot felul de comentarii care mai de care mai violente si mai sarcastice, scotandu-va de fapt intr-un mod extrem de transparent, toti monstruletii din dulapuri in public.
Femeia asta draga, ne-a pus o parte din sufletul ei aici, din trairile ei. Nu usoare.
Sa ii validam durerea va rog. Sa fim CU ea si sa o ajutam.
Draga Mara Bogdana , te aud, iti inteleg durerea. Nu esti singura care trece prin asta, cum nici copilul tau nu este. Lasa durerea sa treaca, nu o ignora si nu o ineca cu dependente sau persoane noi. Traieste-o mandra fiind de profunzimea sufletului tau. Si incearca sa o completezi, cum poti, cu bucuria de a-ti avea copilul langa tine. Incet , incet, Dumnezeu va vindeca sufletul tau ranit si iti va da mangaiere.
Doamne ajuta!
Voi astea ,care va lăudați cu copiii altora, de ce nu va faceți copiii voștri, sa-i nașteri voi, sa fie ai voștri, poate atunci vi se deszvolta si vouă instinctul matern, sa va lase si pe voi bărbatul asa cum au lasat-o pe femeia cu ai cărei copii va mândriți voi si sa se duca copiii tai la cealaltă femeie, care poate este doar o alta femeie trecătoare prin viata lui, asa cum a fost si mama copiilor. Doar asa veți înțelege si voi ce este in sufletul unei mame, cat de ” bine” ii este mamei si cat de „linistita ” veti fi. Tare inconstiente sunteti! Asa sa va ajute Dumnezeu!
El are și drepturi…și obligații. Dacă ești sinceră cu tine (ceea ce nu prea cred că se întâmplă des) îți dai seama că te transpui în personajul „drama queen” și că încă regreți că nu ai avut curajul să te deschizi 100% să îi arăți adevărata ta personalitate. Cu bune și cu rele. Ăsta este prețul pe care trebuie să îl plătești pentru asta. Din păcate, este obligat și copilul să îl plătească, neavând absolut nicio vină. Dacă o să îți înveți lecțiile, data următoare o să fie diferit…dacă nu…o să o iei de la capăt. Apreciez foarte mult ce faci…cumva realitatea ta este foarte asemănătoare cu realitatea mea…chiar dacă sună siropos…te iubesc pentru ceea ce ești cu adevărat și îți mulțumesc pentru că ești!
Nu știu cum este mai bine sunt păreri din ambele tabere, dar sunt tari mai emancipate decât a noastră în care părinții găsesc alte soluții, trăiesc separați în fapt dar căsătoriți în acte, nu zic ca este bine, dar este o soluție găsită de mulți.
În fond sunt mulți bărbați care se simt copleșiți de responsabilitățile de tata la noi jn tara, pt ca în fond asta au văzut la părinții lor, tata neimplicat în creșterea copilului și asa continua și ei.
Am văzut bărbați care după 2 divorțuri și 25 de ani diferența au ajuns la a 3 a căsnicie moment în care erau mai maturi și au devenit și abordat responsabilitățile paterne ca și cum ar fi fost persoane diferite, cu o schimbare de 180 grade.
Realitatea este ca tara noastră traversează o perioada de evoluție în educație, concepții, tradiții și multe altele.
Sunt 2 opțiuni discuții durabile între parteneri despre copil, educație, practica cu copii altora timp de 1, 2 ani înainte de a concepe, concedii cu părți proaspeți, cu copii de orice vârstă, ca un fel de pregătire, eu as recomanda și când lucrurile mscartqie sa facă o vizita la judecătoria aferenta orasului/sectorului sau la tribunal în care sa vadă cum se judeca divorțurile/custodia/etc, câteva ședințe de consiliere maritale cu un duhovnic spiritual ( deși eu nu sunt exagerat de credincioasa aparent oameni din tari emanvicipate au găsit și aceasta alternativa) și va spun veți avea o cu totul alta perspectiva asupra vieții cu sau fără copii.
În tara noastră mulți sunt în imaturi, pupici și prefera sa „nu tragă a rau” și sa nu ia toate opțiunile enumerate mai sus în considerație, lucru care este greșit.
Oricum ca principiu când nu ești sigur de ceva și ai o presimțire ca nu ești sigur cu privire la o decizie, răspunsul este NU și gata, buna sau rea opțiunea specifica răspunsului NU este opțiunea sanatoasa de urmat.
Nu sunt de acord cu legile din afara noastră care sunt f indulgente cu partea masculina fata de femei.
Nici nu aveți idee câte pensii alimentare neplătite de bărbați care se considera „prea deștepți” și capabili sa fenteze sistemul sunt.
Costurile de recuperare pensie alimentara neplatita care sunt plătite de femei sunt imense, asta în afara de faptul ca pierd timp prețios din toate sarcinile are oricum trebuie sa le acopere singure și financiare, casa, serviciu și copii.
Singurul mod în care legea din România ar putea echilibra acest lucru este sa existe o instituție în cadrul anaf care sa verifice automat dacă plata de pensie alimentara a fost plătită la timp și corespunzător veniturilor.
Gem sălile de judecata, de executare silita datorita acestor „responsabili” care se răzbuna pe fostele soții și fel și fel de maniere demne pentru a face film despre acestea.
Nu exista drepturi egale atâta timp cât nu exista responsabilitățile egale, de aceea și atâtea divorțuri….familii destrămate, copii fără părinți, mai nou bărbați care plănuiesc îndelung fel și fel de „accidente” de masina inopinate prin care își ucid fostele/actualele sotii ca să rămână cu toate finanțele strânse împreună și cu copii, lucruri reale expuse și la tv zilele trecute.
Tara asta a devenit un fel de scăpa cine poate cum poate pentru ca instituțiile statului oricum nu ajuta ci încurcă.