Relația noastră complicată cu soarele

Vineri am fost la dermatolog. Așteptam pe hol cu inima ghem. Ce-o fi pe pielea mea, Doamne? Prin cap îmi treceau scene de acum zece ani, când stăteam pe plajă la soare cu orele, până-mi ardea pielea atât de tare că nu mai puteam sta întinsă pe cearșaf. Simțeam în nas mirosul cremei cu ulei de măsline și morcov care accelera bronzul în loc să-l stopeze. Bășici. Iaurt și spirt turnate din abundență pe spate, doar doar m-oi mai răcori puțin. Apoi coji nenumărate, care mă mâncau și atârnau pe mine cu zilele. Toate astea pentru că-mi plăcea contrastul între pielea bronzată și ochii mei verzi. Ce tâmpenie! Desigur, atunci eram extrem de mândră de mine. Iar acum stau pe hol la dermatolog, pe punctul de a face infarct.

shutterstock_145731329

Unchiul meu a murit de cancer de piele. Bunicul meu a murit în urma unei tumori la buză. Am greșit mult în relația cu soarele, în trecut, iar expunerea prelungită la soare este factor de risc crescut pentru apariția cancerului de piele. Nu vreau să mă gândesc mai departe de atât.

Am intrat în cabinet leșinată de frică. M-am dezbrăcat, tremurând, transpirată. Am așteptat verdictul aproape fără să respir. Medicul dermatolog îmi analiza pielea centimetru cu centimetru, din când în când privea printr-un dermatoscop, mormăind neinteligibil. La final, când mai aveam o secundă până la infarct, mi-a zis:

– Sunteți bine, domnișoară. Nimic îngrijorător pe pielea dumneavostră. Dar o să aveți curând riduri dacă vă mai încruntați așa…
– Mulțumesc, i-am zis. Altădată aș fi făcut o glumiță legată de acel „domnișoară”, acum însă nu-mi ardea deloc de glume.
– Să nu vă mai expuneți la soare, mi-a zis.
– Știu…
– Să folosiți protecție maximă.
– Folosesc, acum…
– Și să reveniți la control peste exact un an!
– Jur, i-am spus. M-a privit amuzat.
Și o să mă țin de cuvânt. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Am mai scris despre cum rezolvăm noi problema protecției solare, voi face acum un rezumat scurt, după care aș vrea să revenim la a discuta despre importanța atenției maxime acordate aspectului pielii.

Ca să ne protejăm de soare:
– evităm orele cu radiații puternice, 11.00 – 17.00, și în oraș, dar și la mare sau la munte
– căutăm mereu umbra, mai ales în intervalul de mai sus
– dacă ieșim la ore fierbinți, acoperim capul, gâtul și urechile cu pălării cu boruri largi, folosim bluze ușoare cu mânecă lungă sau trei sferturi
– folosim cremă cu FPS minimum 30, cel mai adesea 50, produse certificate și avizate. Eu nu ies din casă fără să pun pe față SPF 50, copiii primesc și ei pe mâini și față.
– mâncăm cât mai sănătos putem în condițiile date
– pe plajă purtăm tricouri cu protecție solară

Nu fugim ca nebunii de soare, dimpotrivă, îl iubim, ne ține în viață, ne umple de energie și chef de joacă, îl lăsăm să ne vadă în fiecare zi, dacă se poate. Încercăm doar să nu ne expunem prea mult timp și în orele cu cele mai puternice radiații.

Într-un articol viitor vă voi arăta și care sunt produsele de protecție solară pe care le folosim cu succes de ceva vreme.

Revenind la sănătatea pielii, esențial este să fiți mereu atenți la ce se întâmplă pe corpul vostru. Alunițele în relief, cele pe care le aveți dintotdeauna, nu pun probleme decât dacă își schimbă textura, forma, culoarea, încep să doară sau să sângereze. Micile pete roșii iar nu sunt alarmante, sunt angioame inofensive (așa mi-a spus medicul dermatolog vineri, am multe din astea și chiar eram îngrijorată din cauza lor). Ce trebuie să urmăriți sunt acele alunițe la nivelul pielii care își schimbă aspectul. Cifrele spun că trei sferturi dintre noi nu își verifică alunițele de pe corp, deși, dacă le-am descoperi la timp pe cele maligne, avem 98% șanse să învingem cancerul. Știm cât de important e să prindem răul din vreme, cu toate astea nu facem nici un efort să prindem răul din vreme.

Aveți mai jos câteva date statistice despre melanom, una dintre cele mai agresive forme de cancer de piele:
– 75% dintre persoanele afectate își pierd viața în primul an de la diagnostic
– dacă este depistat la timp, melanomul malign poate fi vindecat în 98% din cazuri
– conform unei cercetari din 2015 a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, 9 din 10 români nu au fost la un control dermatologic în ultimul an, deși peste 50% dintre aceștia sunt conștienți de faptul că alunițele pot reprezenta un pericol pentru sănătatea pielii
– 81% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani nu își verifică alunițele de pe corp, un procent la fel de ridicat, 73%, fiind înregistrat și pentru categoria de vârstă – peste 30 de ani.

Pentru al 4-lea an consecutiv, Federatia Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din Romania dă startul campaniei “Un viitor fara pata”, cu mesajul: dermatoscopia salvează vieți. Site-ul campaniei este acesta: Info-Melanom. În perioada 21 – 27 iunie, o unitate dermatoscopică mobilă va fi prezentă în intervalul orar 10:00 – 19:00 în Parcul Tineretului, intrarea de la Gheorghe Șincai, detalii aici. Această mini-clinică de dermatologie mobilă va oferi dermatoscopii gratuite oricui este interesat. Camionul este dotat cu tehnologie de ultimă generație în materie de dermatoscopie, singura metodă de screening care poate depista din timp cancerul de piele, inclusiv melanomul.

Vă las cu clipul despre melanom și prevenția cancerului de piele și vă încurajez (mi-ar plăcea să am puterea chiar să vă oblig) să mergeți să vă faceți dermatoscopie o dată pe an.

Sursa foto: protecție solară via Shuttestock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4204

59 comentarii

  1. Sa zic si o parere occidentala:
    – controlul de rutina nu e recomandat fara precedente in familie
    – cea mai buna protectie o da palaria mare si bumbacul, mai buna decat cremele;
    – crema de 50 nu e cu mult diferita de crema de 30,
    – vara dupa ora 10 retras la umbra
    – expunerea la soare sa se faca treptat, 15min prima zi, etc
    – pt cine e mare amator de balaceala, costumele cu filtru uv ( cu manecute si la maini si la picioare)

    • Pentru persoane cu pielea foarte alba sau sensibila, diferenta aia de 1 procent in plus de raze blocate intre SPF 30 si SPF 50 este esentiala. Eu sunt una dintre persoanele astea, cu spf 30 ma ard, cu spf 50 nu am nici o treaba.

      Hainele din bumbac ofera o protectie de spf 8 sau 9, daca stai la pranz in plin soare, hainele nu te ajuta prea mult.

      Am observat ca in general in Occident nu se recomanda la fel de multe controale de preventie ca la noi, ma gandesc ca e din cauza serviciilor medicale considerabil mai scumpe. Eu aleg calea mai sigura, cata vreme un control la dermato pe an nu e exagerat de scump, in jur de 100 de lei la privat, probabil considerabil mai putin la clinicile de stat.

    • si eu ma ard usor, astfel incat niciodata nu m-am bronzat vara, ci inrosit si suferit si facut alba. Am abandonat repede, eram convinsa ca nu ma bronzez niciodata ca o suedeza.

      Ei bine, am fost iarna la mare, si m-am bronzat ca niciodata: fara creme, fara usturime, cu expunere treptata ( la pranz purtam ie din in) si bronzul a tinut cam 2 luni.

    • Bronzul tine doar de estetica si nu aduce nimic sanatos. Ar trebui sa ne acceptam asa cum suntem, mai palizi sau mai inchisi la culoare. Sanatatea e cea mai importanta.

    • Buna, te apreciez pt tot ce faci. Iti multumesc ca ai aparut in viata mea si pt toate sfaturile, sunt foarte utile.
      Am o nelămurire legat de subiect, de ex am facut-o pe fiica mea cu putina crema uv 50 pt bebe si la plimbare am observat ca a transpirat putin si se freca la ochi… era putin inrosit, cred ca de la crema… am spalat-o cu apa, i-a trecut dar pd viitor care va fi solutia atunci?

    • In occcident nu se mai recomanda nu din cauza costurilor ci ptr faptul ca aceste programe au fost demult introduse si in urma statisticilor s-a demosntrat ca aceste programe nu aduc nici un beneficiu. Aceste programe implica riscuri (majoritatea), se fac sobre diagnostice, streseaza pacientul, etc.

    • Chestia asta cu „medicina preventiva nu este recomandata” ma omoara (sper ca nu si la propriu). In Olanda, cel putin, se uita medicul la tine deosebit de patrat, poate chiar te refuza direct, daca ii ceri trimitere la consult in baza istoricului de cancer in familie. Singura exceptie: femei /de peste 50 de ani/ cu istoric de cancer de san. WTF?

      Mi se pare foarte intelept sa te duci voluntar la control, o faci nu numai pentru tine ci si pentru cei care te iubesc si care, poate, depind de tine.

      Referitor la SPF, exista clar o diferenta intre SPF 30 si 50; dincolo de 50 e insa apa de ploaie si lacrimi de unicorn. In Singapore am gasit peste tot SPF 100 – 120, m-am gandit ca ia uite, ce idee buna. Singura diferenta e ca aceste creme contin clor, cui nu-i place pielea alba. WTF, episodul 2 😛

    • Nu cred ca tot Occidentul are aceleasi reguli. Eu locuiesc in Belgia, am pielea deschisa, ma ard/inrosesc usor si am foarte multe alunite pe corp, aparute de-a lungul timpului. Nu am niciun antecedent de cancer de piele in familie si totusi am fost la dermatolog, pentru un control. Totul e ok deocamdata, dar dermatologul mi-a recomandat, ca si Ioanei, sa revin anual pentru control. In plus, de fiecare data cand am fost la medic (indiferent de specializarea lui) si a trebuit sa ma dezbrac pentru examinare, medicii m-au intrebat daca am fost la dermatolog pentru examinarea alunitelor si mi-au recomandat sa merg regulat.

    • in afara campanii astea de a te proteja de soare s-au facut acum mai multi ani si in timp s-au ajuns la carente de vitamina D si apoi au pus in balanta sansele/riscul de cancer de piele cu raul provocat de lipsa vit D si atunci au lasat-o mai moale.
      In Australia de exemplu aparusera prin anii 80 campanii de genul „Slip on a shirt, Slop on the 30+ sunscreen, Slap on a hat, Seek shade or shelter, Slide on some sunnies. — „Slip, Slop, Slap, Seek, Slide” , campania se chema Slip, Slop, Slap, pana si-au dat seama ca au o generatie de rahitici.

    • la noi in mediul rural inca se taie alunitele cu firul de ata sau fir de par de coada de cal asa ca nu poate fi inca vorba de prea multa protectie la noi, mai avem …. 🙂

  2. Eu am multe alunite de când mă stiu. Am una mare, în relief, pe spate, care nu dă probleme dar pe care ar trebui sa o scot. Ideea e ca bunica mea materna a murit de cancer de piele de la o alunita fix în locul în care am eu alunita pe spate…

    Nici eu nu înțeleg ce era în mintea mea în urmă cu cativa ani cand umblam cu sprayul cu ulei de masline ca sa ma bronzez cat mai mult! Acum mi-e bine și albă, așa.

    Noi nu fugim de soare, nu suntem exagerati în privinta protectiei și a orelor de vârf, însă nu stam sa luam toate razele, folosim crema spf 50, punem palarie când e cazul, la fel și tricou (anul acesta luam si noi tricou UV ca presimt balaceli fără de sfârșit în mare….).

    Cat despre vizita la dermatolog, eu am fost la 2 pana acum și, deși unul e doctor profesor, renumit, mult apreciat, eu nu am văzut un interes în a face consultatia cum se cuvine. Adică nu au fost verificate toate alunitele. De exemplu, pe picioare nici nu s-au uitat, deși și acolo am ceva…
    Plus ca la cat de multe alunite am, mi se pare aproape imposibil sa le monitorizez pe toate și să le urmăresc la dimensiune și culoare în timp…

    • Din păcate, marii profesori ai medicinii sunt, de obicei, ca pomul laudat… Un dermatolog cinstit te pune sa te dezbraci complet si te caută inclusiv in fund, intre degetele de la picioare si in par! Pe cuvânt! 🙂

  3. Mie inca imi place sa ma bronzez. Am 23 de ani si merg la plaja, inca de la 16 ani. Dar de pe atunci foloseam crema de protectie solara cu spf 30 de la Nivea. Acum am „upgradat” la Bioderma, folosesc un ulei cu spf 50, care si bronzeaza.
    Si inca nu am probleme.
    Foarte rar m-am parlit, pentru ca ieseam din apa si uitam sa ma dau cu lotiune.
    Dar rezolvam problema cu apa termala si cu lotiune after sun, care scapa pielea de iritatii, roseata si cojeala.
    Mi se ridica pielea pe ceafa, cand citesc ce ai facut in „tinereti”!! Niciodata nu mi-a dat prin cap sa ma dau cu ulei de masline pe piele, ca sa ma bronzez.
    Sau sa ma dau cu spirt!!!!
    Ca sa se evite „cojitul”, este recomandat sa folosim lotiune de corp. Pielea bronzata este piele deshidratata si trebuie intretinuta cu o crema.
    Eu ma dau cu lotiune after sun, zilnic, dupa plaja, in vacanta, plus inca 3-4 zile de cand am ajuns acasa. Apoi continui sa ma cremuiesc normal, la 2 zile, cu crema de corp.
    Recomand lotiunea after sun de la Vichy, Capital Soleil. Este foarte mare, intra repede in piele si mirioase bineeee!!!! Si calmeaza extrem de bine pielea.
    Al meu are pielea alba si se arde repede, daca nu am grija sa il dau cu spf, mai ales prin tricou. Si rezolvam treaba cu acel after sun.

    • Ultima data cand m-am uitat pe ingredientele lotiunii after sun de la vichy, am vazut alcool spre inceputul listei. Nu e un ingredient indicat pentru nici o piele, mai ales cea afectata de UV sau cea de copil.

    • La mine e pe testate, daca nu am reactii alergice, sau nu patesc ceva, pentru mine e perfect. Mai ales daca face ce promite.
      Nu prea ma iau eu asaaa dupa lista de ingrediente.

    • Din pacate unele ingrediente au efecte nocive asupra pielii dar acestea nu sunt vizibile imediat, de aceea este foarte important sa citim ingredientele de pe ambalaje, ca sa nu ne pacalim.

  4. Am uitat sa mentionez exfoliatul. Este si el foarte important, pentru ca si el evita cojitul.
    Si pe fata si pe corp. Si asa evitam si puricii aia, de piele moarta, care se formeaza , cand ne stergem cu prosopul. Sunt enervanti…
    De 2 ori pe saptamana, exfoliat si cremuit bine, ca sa se duca bronzul frumos si sa nu ramanem cu petele alea inestetice, care arata ca „jegul” :)))))
    Numai bine!

  5. Eu am o piele destul de inchisa la culoare, ma bronzez foarte repede si m-am ars pana acum o singura data in viata (chinuitoare senzatie). Totusi, folosesc tot timpul crema cu factor de protectie si am mare grija la expunerea in perioada critica a zilei.
    In ceea ce priveste alunitele, le tin tot timpul sub supraveghere si in martie am scos trei care aveau o evolutie ciudata. Biopsiile au iesit ok. Recunosc ca am ramas putin traumatizata dupa ce am vazut lucrarea de doctorat a lui sister pe tema melanomului si sunt si mai atenta la alunitele pe care le am.

  6. Eu mi-am urat pielea cand eram adolescenta, pt ca am o piele f alba si ma striga lumea „branza” sau „alba ca zapada”. Multa minte aveam pe atunci… Cu timpul am inceput sa o iubesc si sa nu mai stau la soare. Oricum degeaba stateam caci nu m-am bronzat niciodata. Acum prefer sa fiu alba. Mi-am dat seama ce noroc am cu o piele deosebita, foarte elastica, care se regenereaza f bine dupa operatii si nu face vergeturi.Fetita mea, pe langa crema, sta la mare cu costum de baie cu protectie (maneci si panataloni 3/4). Asa isi doreste ea, cine stie cat va dura perioada. Oricum la 11 la umbra direct.

  7. Scria cineva mai sus ca o crema cu SPF 30 nu e cu mult diferita de una cu SPF 50, si intr-o anumita privinta are dreptate. Produsele cu SPF 15 blocheaza 93% din radiatiile UVB, cele cu SPF 30 blocheaza 97%, iar cele cu SPF 50 blocheaza 98%. Info citita aici: http://www.skincancer.org/skin-cancer-information/ask-the-experts/does-a-higher-spf-sunscreen-always-protect-your-skin-better
    Este foarte important ca produsele pe care le folosim sa ofere o protectie cu spectru larg, deci atat UVA cat si UVB.
    Indiferent de SPF-ul folosit, ca este 30 sau 50, crema va proteja eficient cam doua ore, apoi trebuie reaplicata. Info citita tot pe site-ul mai sus amintit.

  8. ca sa vedeti ca vorba cu „cate bordeie, atatea obiceiuri” e mereu valabila, tot in occident (desi nu imi place cum suna asta :))la noi a fost recomandat si de catre medicul de familie si de catre pediatra.
    Eu sunt bruneta, nu trebuie sa ajung la plaja ca sa ma bronzez, e suficient sa ma duc pana la colt la magazin. Insaaa sunt si plina de alunite iar dupa sarcini, nu stiu ce naiba s-a intamplat, dar tot apar din ce in ce mai multe. Merg la control nu anual, recunosc, dar la 2 ani sunt la dermatolog, in costumul Evei, pentru ca verifica peste tot, pe talpi si pielea capului inclusiv (asta cu talpile mi s-a parut exagerata, dar nu am comentat, ca nu sunt eu experta). Am si scos vreo 5 alunite de-a lungul timpului, doar una a fost trimisa la biopsie, totul ok. Mai urmeaza vreo 2 anul asta.
    Insa – cel mai important – de anul trecut am dus si copiii, pentru ca amandoi au inceput sa aiba alunite (iar mangusta mica are doar 6 ani, dar tocmai la el e o alunita de-aia de stai cu ochii pe ea tot timpul, la nivelul pielii).
    Acum trebuie insa sa mai precizez ceva – medicul de familie/pediatra ne-au recomandat vizita la dermatolog, o data pe an, am primit trimitere si sugestii de cabinete de dermatologie, dar controlul cu dermatoscopul (daca vrei controlul asta) il platesti din buzunar (30 euro la cabinetul unde mergem noi).

  9. Eu ma feresc din instinct, la 18 ani am facut o alergie la soare cand eram in vacanta si a fost cumplit.
    Problema mare este cu jumatatea mea care nu suporta cremele de protectie e mai rau ca un copil. El merge cu bicicleta la/de la servici si transpira si toate cremele incercate pana acum il irita. Imi poate recomanda cineva un spray ultra light, care sa nu ramana gras sau lipicios pe piele? Duc zilnic o munca de convigere titanica si m-ar ajuta considerabil daca gasesc un produs cu o textura potrivita.

  10. Haideti sa va spun si reversul medaliei: pentru ca am un inceput de cuperoza folosesc o crema cu factor de protectie, pentru ca sunt friguroasa sunt mult mai imbracata decat alti oameni. Rezultatul? Carenta de vitamina D, descoperita in urma unui control pentru alte probleme, mi s-au dat sa fac niste analize si BOMBA – eram pe cale sa-mi rup oasele de la atata protectie. Si aveam simptomele specifice, printre care dureri de cap femural puternice, transpiratii, dar … de unde sa stiu? De unde sa stiu ca 5 minute de expunere la soare fara protectie (pe zi) fac diferenta?

  11. Eu sunt o constelatie, am citat un prieten 🙂 muuulte alunite, si „de la” mama si de la bunica paterna. Grain de beaute, doar ca pe mine ma cam enerveaza.
    Niciun dermatolog n-a avut rabdare sa se uite la toate, i le aratam doar pe care mi se par mie suspicioase. Mi-au recomandat sa imi fac o harta (scumpa) la Dermalife (eu sunt abonata Medicover) la Baneasa. N-am ajuns.
    Imi place de mine piersicoasa (aka primul bronz al anului), dar evit soarele cat pot. Inca n-am haine UV, n-am citit inca despre ele.
    Pe fi-miu nu l-am tinut in soare in primul an, doar ce-a ciupit in plimbarile de dimi/seara (oricum e insuportabil de stat afara in caldura), anul asta vad ca-s mai permisiva. Mie sincer mi-e cam sila de consistenta si mirosul cremelor de plaja (am vichy si bioderma), astept una fara miros si cu consistenta laptoasa 😀 dream on!
    Ma dau insa rar, desi iau in fiecare an.. oki, uneori la 2 ani, oops! Mea culpa

    De Badger si Paula’s choice am auzit de bine, inca n-am buget sa le incerc but will do. Sper anul asta sa ajung la mare, in rest evitam orele calduroase si-n curte, in piscina gonflabila 😀

    Regret si eu cat m-am ars in copilarie, tin minte pe la 13 ani ca m-am ars rau de tot cu tata la mare. Apoi am evitat cat am putut, dar sunt din generatia tinuta in tarc in fundul gol pe balcon de la 3 luni so.. doamne ajuta!

    • Tea, nu vreau sa fiu morbida, dar un eventual tratament pentru cancer sau o inmormantare costa mult mai mult decat cartografierea alunitelor, daca intr-adevar asta este singurul motiv care te impiedica sa o faci. Nu stiu cat ti-au zis ca te va costa, dar gasesti molemapping si la 280 de ron, care nu mi se pare o suma excesiva.
      Eu nu sunt deosebit de alba si nici nu am foarte multe alunite, dar tot au fost cateva (pe scalp si pe gat, locuri pe care este destul de greu sa le feresc de soare) pe care am preferat cu medicul meu sa le scot decat sa stau cu emotii asteptand sa…

    • Si de la Eucerin gasesti fara miros si cu consistenta laptoasa. In plus, e si pentru alergii solare. Pentru mine a fost buna.

  12. Ce ar mai trebui mentionat pe langa aspectul medical deosebit de important este si aspectul estetic. O piele supusa an de an bronzului este o piele care imbatraneste mult mai repede decat in mod normal, isi pierde elasticitatea, se rideaza. Iar pielea de pe gat / decolteu tradeaza imediat varsta persoanei.
    Ar fi interesant daca ati avea ocazia sa vedeti cum arata – la aceeasi persoana, femeie de la tara trecuta prin viata si muncile campului in soare – pe de-o parte pielea de pe fata care a fost arsa de soare an dupa an fata de pielea de pe corp pe care n-o vede soarele niciodata. E o diferenta enorma de aspect.

    Eu am renuntat de mai multi ani sa ma bronzez, sunt destul de alba, dar nu ma deranjeaza. Ma dau cu crema inclusiv daca ies prin oras vara, pe fata fdt sau BB cu factor de protectie. Decat sa ajung la 50 de ani sa dau mii de euro pe chirurgie plastica de intinerire a pielii, prefer sa am grija de mine si de pielea mea acum mult mai ieftin si mai sanatos.

  13. Eu am piele alba si foarte multe alunite si nu am stat niciodata la soare mai mult de 10-20min, treptat si in orele si lunile recomandate. Mama si sora mea stateau de dimineata pana seara la plaja, iar eu cu palarie si infasata in prosop, sub umbrela, langa ele. Nu m-am simtit niciodata aiurea ca am pielea alba sau ca merg la mare „degeaba”. Din contra, mi s-a parut intotdeauna ca o piele frumoasa este o piele sanatoasa, hidratata si curata, chiar daca asta inseamna sa fie alba. Este drept ca mama mi-a explicat de mica toate riscurile pielii mele si au avut amandoi un stil de a ne creste astfel incat sa nu ne fie rusine sa fim diferite.
    Ador sa inot si stau toata dimineata si dupa amiaza in apa, iar in timpul zilei la terasa sau sub umbrela, cu palarie si prosop pe mine (numai una din metode nu este suficienta pentru mine). Evident ca merg cu tubul de crema cu protectie solara in geanta, oriunde as fi, oras, mare, vacanta.

  14. Am facut dermatoscopia vinerea trecuta! Tot amanam sa ajung, iar indemnul tau a fost fix impulsul de care aveam nevoie! Medicul a fost foarte amabil, mi-a verificat toate alunitele suspecte, mi le-a inregistrat si pe un CD, azi merg sa il iau. Deocamdata totul este ok, revin la control peste un an.
    Am evitat mereu soarele, mi se face rau daca stau la plaja. De aceea si concediul la mare a fost in ultimii 12 ani doar in septembrie. Nu m-am bronzat niciodata, dar de ars m-am ars de cateva ori in adolescenta.

  15. Ar fi bine ca cremele de protectie solara indiferent de gradul de protectie sa nu aiba substante cancerigene… Doar ieri cautam crema de plaja pt fi-mea si ca „nebuna” am cautat fiecare ingredient. Ei bine m-am ingrozit.

    • Ai grija unde cauti, din pacate multe situri imprastie neadevaruri si informatii fara baza stiintifica.

    • Ulei de cocos in care spargi cateva fiole cu vit E. Se poate sta lejer la plaja fara sa te arzi ( pielea se bronzeaza, dar nu se arde ) si nici nu impiedica producerea vitaminei d in piele.

    • Uleiul de cocos e foarte bun pentru hidratare, dar nu protejeaza inpotriva razelor UV. Pielea bronzata, deci afectata de soare, e dovada clara ca nu protejeaza.

    • Uleiul de cocos are FPS cam 4-5, in nici un caz nu impiedica arsura pielii. Va rog sa nu cumva sa va expuneti la soare in ore fierbinti, unsi doar cu cocos!

  16. 🙂 Bolile grave nu se iau de pe oriunde. .. citiți viața unei femei care a trăit in India vindecand leproși si nu i a fost frică niciodată. Maica Gavrilia
    Frica de boală arată că ne e frică de moarte. Iar asta ori pentru că ne e frică de vreo viață viitoare ori pentru că vrem să trăim veșnic pe pământ fără sa ne îmbolnăvim si fara sa îmbătrânim… amagire!!! 🙁
    Ce folos ar avea viața lunga dacă ne batem joc de ea deseori, pentru ce să trăim ca niște marionete și lași every day…
    unii oameni încep să trăiască cu adevărat, abia după ce trec printr o dramă. .. Mihai Nesu de pilda.
    Asa ca fara cancer, cu cancer, să ne iubim viața. .. si pe ceilalți 😉

  17. Printesa te rog sau oricare cititoare din Bucuresti , puteti face o recomandare dermatolog responsabul care sa se uite atent? Am dat numai de doctori care mi-au facut recomandari doar daca i-am intrebat punctual. Multumesc.

    • eu am mers la dr Tabacila la Medicover Victoriei si mi-a placut de ea.

  18. Trăiesc în UK de 6 ani de zile. Acum un an și jumătate am mers la medicul de familie pentru niște analize de sânge de rutină. Am dat braţul drept, pe care aveam și o aluniţă (din naștere). Medicul, de cum a vazut-o, m-a interogat urgent (vechime, schimbări de aspect, mâncărimi, durere, supurări etc). La vremea respectivă, nu avusesem niciunul dintre simptomele enumerate. Mi s-a recomandat ca în cazul în care apare vreo schimbare de orice fel în mărime, textură etc să mă prezint imediat la cabinet pentru trimitere la dermatologie.

    Trec câteva săptămâni și în vacanţa de Crăciun acasă în România, apare schimbarea: o scabie micuţă în mijlocul aluniţei, nedureroasă, ne-nimic. Dispare după câteva zile.

    La întoarcerea în Londra, mers aţă la cabinet, 2 zile mai târziu eram la dermato. De cum au văzut aluniţa, au și extirpat-o. După o săptămână m-au chemat înapoi. Rezultat: melanom, grad 1B. După asta, la 3 săptămâni a mai urmat o operaţie de îndepărtare de ţesut de pe antebraţ (zona unde fusese aluniţa, cam încă 1cm de jur împrejur) și sentinel lymph node biopsy la subraţul mâinii afectate, pentru a verifica dacă s-au extins celulele canceroase în sistem. Rezultatul a fost negativ.

    Au urmat (și continuă) controale trimestriale cu medic și asistent specialist, iar anual sesiune de mapare a restului aluniţelor, pentru depistarea din timp a oricăror alte schimbări cu restul aluniţelor (sunt o constelaţie de aluniţe).

    Aparenţa aluniţei vinovate:
    – mărimea aproximativă a unei unghii mici sau 0.5cmp,
    – contur neregulat,
    – culoare maro închis, cu centru lucios și neted, de asemenea neregulat ca formă a suprafeței lucioase, margini mate și ușor decolorate.

    Potenţiale cauze:
    – expunere excesivă la soare în copilărie (generaţia `82, crescută la ţară în special în vacanţele de vară, fără cunostinţe/acces la produse de protecţie solară),
    – lipsă acută de vitamina D (descoperită în urma analizelor de sânge de rutină dinaintea simptomelor și diagnosticului), posibil și din cauza vremii de aici
    – condus perioade lungi cu antebraţul buclucaș expus la soare (volan pe dreapta).

    Recomandările medicului:
    – cremă de protecţie cu factor 50 UVA și UVB integrată în rutina zilnică, indiferent de anotimp sau culoarea cerului. Nu trebuie să vezi soarele pentru a te afecta. Eu folosesc aici gama UltraSun (elveţiană) dar sunt și mărci australiene foarte bune – ei au o incidenţă foarte mare a cancerului de piele.
    – supliment de vitamina D probabil pe viaţă.
    – acoperit zonele cele mai expuse pe cât posibil.

    Sunt foarte blondă și foarte roz și cu asta rămân. 🙂

    Sunt ferm convinsă că în ţară nu aș fi avut nici o șansă la viaţă, fiindcă din experienţa dinainte de plecare, medicii de familie au fost prea puţin proactivi. Nu am istoric de cancer de piele sau de sân în familie (înţeleg de la medicul meu că există o corelare între ele), nu m-aș fi așteptat să mi se întâmple tocmai mie (sindromul eu sunt atotputernic și nemuritor, nu?) nici într-o mie de ani.

    Chiar dacă vă costă, dacă credeţi că există o posibilitate sau un risc cât de mic, nu așteptaţi. Dacă rezultatele vin negative, atunci cu atât mai bine. Dacă prindeţi cancerul de piele în fază incipientă, scăpaţi foarte ieftin (operaţie, analize, antiinflamatori – Paracetamol, Nurofen – după operaţie). Nu am avut nevoie de radio/chimioterapie sau tratament medicamentos specializat.

    Fiind un cancer extrem de agresiv și cu extindere foarte rapidă, dacă e reperat prea târziu e mult mai greu sau imposibil de tratat. Dacă nu vă gândiţi la voi, faceţi asta măcar pentru copiii voștri și pentru cei dragi.

    (scuze pentru postul lung).

    • Also: Prinţeso, mă bucur tare că ești ok! ? Orice așteptare de genul ăsta e un chin pentru întreaga familie. Keep up the good work protecting yourself and your loved ones. Te pup de departe.

  19. Pielea mea e alba si niciodata nu ma bronzam cand mergeam la mare in copilarie, cel mai adesea se inrosea, se ardea si prindea doar o culoare foarte vaga care trecea repede. Din acest motiv n-am mai mers la plaja de la 14 ani. (acum am 36). de ce sa ma mai chinui inutil? Vara am bratele acoperite cu maneci lungi sau 3/4 sau, picioarele acoperite cu ciorapi foarte subtiri, de 7 den si evit sa ies in soare pana spre 4 dupa-amiaza pentru ca soarele verii nu e deloc prietenul meu, stiu asta demult. Creme cu factor de protectie nu prea folosesc, au fel de fel de ingrediente ce nu stiu cat de bine e sa intre mereu in pielea mea (pun doar pe gat si decolteu crema cu spf 15, ca acolo am pielea cea mai subtire si daca nu am grija ma ard in doar 10 minute de stat in soare – si nu la plaja, ci mergand pe strada). Mereu ma intreaba oamenii daca nu mi-e cald, caci eu sunt mult mai imbracata decat ei, dar m-am obisnuit asa. La nevoie, daca a fost nevoie sa ies afara si pielea mea (cea de pe decolteu, ca restul e acoperita) s-a inrosit foarte usor, o calmez imediat cu apa termala Avene (care mie mi se potriveste).

  20. Si eu merg la mare pentru vit. D ( ok, si pt ca restul familiei inoata, eu nu). Nu sunt de acord cu suplimente si creme ( alergii peste alergii pe piele, multe substante se asimileaza prin piele…) asa ca aleg sa merg iarna si fara creme. Dupa rasarit (cand eu alerg pe plaja ) la prima raza de soare, revin si iau mic dejun, iau copchil si tzup pe plaja pt 3-4 ore ( maxim).
    Vara ma expun dimineti si seri, scurt. Ies si primavara devreme, is nebuna aia ce iese in tricou la 10-12 gr, pt cateva minute.
    Dar nu la orele amiezii.

    Vara port maneci lungi si palarii: am ie de panza topita, sau ie de borangic etc ( ok, si la pranz ies rar, sa multumesc sefului si serviciului la birou pt asta).

    Nu am racit de x ani, nu avem suplimente, nu am creme, nu am mai avut nicio alergie.

  21. Acuma, pe bune, stiti ca pana pe la 8.30-9am inclusiv pediatrii de xecpetie recoamnda sa NU dam pielea cu protectie solara. La fel dupa ora 16 (ma rog, poate sa fie 17-17.30 daca soarele e inca puternic la 16) la fel. In special pt asimilare vitamina D.
    Am vazut ca mai spunea cineva ca i s-a descoperit carenta de Vit D. Si eu am avut si nu vretis a sitit cat de nasol te simti (dpdv fizic) cand ajungi in situatia asta. Din pacate aici analiza asta nu e for free si cred ca e si scumputa, asa ca prea putini oameni si-o fac. Din pacate!!

  22. Buna, te apreciez pt tot ce faci. Iti multumesc ca ai aparut in viata mea si pt toate sfaturile, sunt foarte utile.
    Am o nelămurire legat de subiect, de ex am facut-o pe fiica mea cu putina crema uv 50 pt bebe si la plimbare am observat ca a transpirat putin si se freca la ochi… era putin inrosit, cred ca de la crema… am spalat-o cu apa, i-a trecut dar pd viitor care va fi solutia atunci?

    • Doar pe fata, brate si picioruse am facut-o putin. Dar cred ca din cauza transpiratiei in contact cu crema a fost problema.

    • eu nu m-as speria foarte tare, cred ca si daca o lasi sa se frece la ochi, daca o sa vada ca o ustura de cateva ori, nu va mai duce mana la ochi. poti sa incerci si cu alta crema, nu toate ustura la contactul cu ochii.

  23. Cunosc emoția asta, starea asta groaznică în care îți imaginezi că se întâmplă ceva grav cu alunita ta care a început sa aibă ceva chestii albe pe ea, ca niste coji. Dermatologii ziceau că e ok, dar tot neliniștită eram. Intr-un final am scos-o la chirurg si e ok. Dar ciuciu plajă. Bine că există a utobronzante :))

  24. Expunerea la soare cauzeaza cancer. La fel si lipsa vitaminei D, care in afara de cancer mai cauzeaza si pierderi de sarcina (si alte cateva chestii adorabile), dupa cum unele dintre noi au aflat pe propriile piei (scuzati pun-ul). Problema cu vitamina D e ca nu o poti produce la orele 8-9 dimineata sau la 17-18 seara. De expunerea la soare iarna nici nu mai vorbim. Trebuie expunere beton si neprotejata ca sa o produci. Unii zic ca 20-25 de min de expunere neprotejata in plin interval „periculos” e necesara. Nah, eu nu sunt doctor si nici Olivia ca sa ma trezesc vorbind, dar Vitamina D e o analiza atat de usor de facut! Protejati-va de soare, iubiti-va cremele, dar luati in considerare si reversul, masurati-va vitamina D si luati suplimente daca e nevoie (nu dupa ureche).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *