Sunt mamă de înger

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Niciuna dintre noi nu crede că va fi mamă de înger, nici măcar nu se gândește la așa ceva, dar, din păcate, unora dintre noi, mult prea multora, ni se întâmplă.

shutterstock_21978760
L-am așteptat și l-am dorit foaaarte mult pe “iubitu’ lu’ mama”; în săptămâna 30 am descoperit că era ceva în neregulă cu inima lui, în final s-a stabilit că inima lui funcționa la 6% capacitate…. și, da, așa cum m-a întrebat cineva la momentul respectiv “6% din 100%?”, mda….6% din 100%….Mi s-a spus că nu avem altă variantă decât să așteptăm să se termine…. să se termine sarcina de la sine, mi-au spus că ar fi durat 2-3 săptămâni. O prietenă îmi spunea “păi și cum, să stai așa și să aștepți?”

Da, trebuia să stau așa, în timp ce iubitu’ lu’ mama era la fel de activ ca până atunci, și să aștept să…. nu mai fie. Un doctor mi-a spus că mai există o variantă, să întrerup sarcina, la 30 de săptămâni, că în sistemul de stat se poate. Nu m-am supărat pe acest doctor, nici pe alții în tot periplul ăsta, dumnealui doar mi-a prezentat opțiunile pe care le aveam, din punct de vedere medical, științific.

În final, dr. cardiolog pediatru a spus să facem cezariană și să vedem cum îl putem trata pe bebe în exterior. Și așa am făcut. Noi am fost urmăriți așa de zile mari, speciale, în sensul că am aflat diagnosticul acesta cumplit exact de ziua soțului meu, împlinea 32 de ani, lumea îl suna să îl felicite și el plângea…. plângeam amandoi…. plângea sufletul în noi.

Pe 7 martie am mers la spital să nasc, am stat vreo 18 ore în sala de nașteri, unde nășteau mame, și copiii lor plângeau, și plângeam și eu, că știam că al meu nu va plânge.

A doua zi, m-au dus în sala de operații, dna. dr. neonatolog a venit la mine, a stat în fața mea, vroia să îmi spună ceva să mă încurajeze, dar nu avea ce, nu mai știu dacă eu am avut puterea să îi spun ceva, dar sigur am gândit să îi spun “da, știu, este ok”, că știam că șansele noastre sunt 6%. Și atunci, pe 8 martie, mi-am primit mărțișorul, “iubitul meu”, care mi-a făcut un cadou fantastic, a plâns puțin, un scâncet, o jumătate de plânset, ceva a fost.

Nu l-am văzut, știam, eram pregătită că el urma să fie transferat la un alt spital, în primele 3 zile l-am văzut doar în fotografii, când m-au externat m-am dus și l-am văzut pentru prima dată, era iubitul meu !

Mamele mergeau la alăptat, eu nu, cineva m-a întrebat ceva în sensul ăsta și eu am spus “eu nu am ce” și am explicat ce ni se întâmplă. Am privit mereu partea bună a lucrurilor: aveam familia aproape, puiu și mamița; am știut ce ni se va întâmpla de dinainte să nasc – ulterior am întâlnit doamne care au născut, fără să știe că, copiii lor au probleme și șocul a fost mult mai mare pentru ele decât pentru mine. Mai sunt recunoscătoare pentru faptul că locuiesc în București și chiar cred că am avut parte de cea mai bună asistență posibilă, le sunt recunoscătoare tuturor doctorilor care ne-au fost alături în acest proces și nu am ce să reproșez nimănui.

De asemenea, am și niște cumnați grozavi, care au fugit până la Budapesta să aducă medicamente iubitului meu, dr. cardiolog spera să îl ajute respectivele medicamente. De asemenea, sunt recunoscătoare Cerului că banii pentru medicamentele respective nu au fost o problemă, deși nu o sumă foarte mare, sunt atâția alți oameni pentru care ar fi fost o problemă, și mă întreb oare cum te-ai simți în momentele alea să știi și că tu nu ai bani să îi oferi copilului tău tot ce îi trebuie…..

Nu v-am povestit de puiu (cam toată lumea care mă cunoaște știe că așa îi spun soțului meu), a fost fantastic pentru că eu abandonasem lupta când am aflat diagnosticul, el nu a vrut să îl accepte și s-a agitat să găsească soluții, în stânga, în dreapta, suna pe toată lumea, a luat chiar în calcul o intervenție intra-uterină, dar nu era cazul la noi. Asta din mai multe motive: din câte am înțeles, nu se fac intervenții in utero peste 28 de săptămâni de sarcină, și, apoi, la noi nu era un defect care s-ar fi rezolvat prin operație. Ulterior am aflat că în cele 4 săptămâni dintre penultimul și ultimul control am luat eu un virus care a afectat mușchiul inimii bebelușului la nivel de celulă; și, da, nu am simțit eu nimic, virusul a fost asimptomatic la mine.

Iubitul meu a fost fantastic, a trăit aproape 2 luni, până pe 3 mai (a plecat de la noi în a treia zi de Paște, apropo de ce vă spuneam mai sus că suntem urmăriți de zile mari), doar la terapie intensivă, intubat și susținut de aparate. Dar avea așa multe momente în care era aproape ca un copil normal, în sensul că la început dormea mai mult, apoi începuse să stea mai mult timp treaz, să ne obișnuim unul cu altul, să mă simtă, să mă dorească, să ne pupăm, să ne alintăm. În ultimele săptămâni începuse să aibă și preferințe de poziție, nu îi plăcea să stea pe partea dreaptă. I-am tăiat și unghiile, l-am pupat cât de mult am putut; la un moment dat vroiam să mă satur de pupat, apoi am realizat că așa ceva nu este posibil, și nu am mai încercat să mă satur de pupat, oricât aș fi pupat nu era de ajuns.

V-am spus că am avut parte de o experiență extraordinară în ceea ce privește medicii, nu ? În ultimele zile ne-au ajutat să îl ținem în brațe, deși era intubat și cu multe tuburi, fire. Dl. dr. șef de secție a petrecut cu noi chiar câteva ore cred, în ultimele zile, ne-a acordat timp să ne pregatească… și dna. dr. a fost fantastică, sensibili și atenți. În ultima zi, am plecat de la copii, și, după jumătate de oră ne-a sunat dl. dr. să ne spună că “bebe a plecat”, mi s-a părut foarte atent și sensibil și îi mulțumesc pentru asta.

Am colege și prietene minunate, care în fiecare zi mă întrebau ce facem, care s-au agitat când am avut nevoie de medicamente, au dat sfoară în țară… Mai am și niște mătuși grozave, verișoare, care au venit de la distanță să fie alături de noi, care ne-au trimis gânduri bune și energie pozitivă când am avut nevoie.

Ne-au ajutat și oameni care nu ne cunoșteau, când aveam nevoie de medicamente. Un domn dr. ne-a adus medicamente și nu a vrut să primească bani, nici măcar contravaloarea medicamentelor.

Nu știu exact de ce am vrut să spun povestea noastră, poate face parte din procesul meu de vindecare, cert este că așa am simțit, și mamița m-a învățat să fac ce simt.

Andreea

Sursa foto: mamă de înger via Shutterstock.com

Pin It

44 Comments

  • Anca spune:

    Nu am cuvinte. Sper ca parintii sa aiba puterea de a merge mai departe. Totusi as vrea sa stii despre ce virus este vorba. Ar salva multe gravide sa se testeze. Sunt gravida cu nr2 si am ratat la mustata ca sa zic o toxoplasmoza(am luat o cu4luni inainte sa raman gravida si n am simtit) si o varicela pt ca m am vaccinat cu3luni sa raman gravida. Nu e de gluma cu bolile acestea.

    • Andreea spune:

      Buna Anca, este vorba despre parvovirus, este de tip viral, la mine a fost asimptomatic….din pacate nu prea putem preveni astfel de intamplari nefericite. Parvovirusul ar iesi la profilul Torch, dar atunci nu il aveam, l-am luat de undeva in ultimele 4 saptamani de sarcina, nu cred ca ne putem face analize in fiecare saptamana….

  • Ania spune:

    Draga Andreea!
    Iti trimit o imbratisare sufleteasca ! Curaj

  • Oana spune:

    Eu nu ma pot opri din plans. Imi pare atat de rau. Nu am cuvinte. Te imbratisez.

  • Ioana spune:

    Andreea, te imbratisez cu drag si iti doresc multa putere si intelepciune! Eu sunt mama a 2 ingerasi. Nu am apucat sa tin niciunul in brate, primul bebelus a murit in burtica la 25 de saptamani, iar cel de’al doilea la 13. Asta nu schimba cu nimic durerea cumplita si golul ramas dupa plecarea lor. Si la mine s’au intamplat toate in zile mari. Pe Vladut, prima sarcina, prima mea iubire, l’am nascut pe 20 iulie 2012 – Sf Ilie. Iar anul acesta, 3 mai – a 3-a zi de Paste, am aflat ca Micu meu ( bebe 2) are o malformatie genetica extrem de severa cu sanse 0 de dezvoltare, iar pe 5 mai ( ziua Sfantului Efrem) l’am nascut. Sunt si eu mama de ingerasi, la fel ca tine! Si suntem multe, mult prea multe :(. Dumnezeu sa ne intareasca si sa avem parte de iubirea si intelegerea celor din jur!

  • Maria spune:

    Draga Andreea,
    Nu știu de unde ai avut atât de multă putere și bunătate sa-ți povestești durerea, bucăți din tine.
    Îmi găsesc greu cuvintele…
    O sa fie bine, nu-ți pierde speranța.
    Te îmbrățișez si-ți trimit toate gândurile mele bune!

  • Mari spune:

    Of, imbratisari multe si calde! Foarte emotionanta si povestea si atitudinea voastra, a parintilor de ingeras.

  • Miana spune:

    Andreea, esti o mama minunata si iubitul tau a fost norocos sa te aiba.

  • Andreea spune:

    Dragă Andreea, curaj și îmbrățișări! Să fii mamă de înger e ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, însă îngerul vostru va fi mereu alături de voi și de copiii voștri. Sper ca viața să te surpindă în cel mai frumos și magic mod posibil, în zile mari…

  • laura spune:

    Off Andreea…o imbratisare mare si de la mine. Din pacate te inteleg foarte bine. Eu am avut privilegiul de a fi mama puiului meu pentru 3 ani si 2 luni. Ca si tine, am aflat de malformatia cardiaca de care suferea pe cand eram insarcinata, aveam 32 de sapt, cu o zi inainte de Craciun, nu o sa uit niciodata. Mi s-a spus ca este o malformatie incompatibila cu viata, ca ar fi trebuit sa avortez…nu am bagat nimic de seama si am ajuns in final si am nascut in Germania si la 2 zile, pe cand avea doar 1900 gr l-au operat. Tin minte ca pe cand avea 6 luni, am fost cu el la dr care mi-a recomandat avortul si i-am spus ca puiul meu traieste, i l-am aratat pe cel de care el, marele doctor, imi spunea ca nu va trai deloc si ca va fi o leguma. au fost 3 ani cu controale si operatii in fiecare an dar ca si la voi, muschiul inimii se atrofia tot mai mult si nu s-a mai putut face nimic.
    Si pe mine scrisul m-a ajutat f mult…da-ti timp, plangi cand iti vine, tipa…fa tot ce simti ca te ajuta sa iti mai eliberezi din durere. Te asteapta un drum nu tocmai usor, dar cu sustinerea familiei si a prietenilor sunt convinsa ca veti reusi sa mergeti mai departe. Te imbratisez si iti trimit ganduri bune si liniste in suflet.

  • Socol Gabriela spune:

    Draga Andreea,
    Stiu prin ce treci, asadar cuvintele sunt de prisos. Am trecut si eu prin asta, anul trecut. Acum am o fetita de 3 luni sanatoasa. Stiu ca durerea este nemarginita, insa trebuie sa mergi mai departe. Ce iti pot spune este ca nimeni nu te poate ajuta sa treci peste asta, decat tu. Iti doresc sa ai curaj si sa incerci din nou. Sunt sigura ca vei reusi ca si mine si ca alte femei care au trecut prin asta. Te pup.

  • Andreea şi Aurora spune:

    Andreea cât te înțeleg,tot ce pot sa va spun e sa nu va pierdeți,încearcă sa găsesti puterea acolo unde crezi că nu e….eu in 2014 am pierdut 2 ingerasi iar acum îmi strang in brate MINUNEA mea de fetiță de 9 luni care îmi luminează zilele!De uitat nu se uită doar ca nu mai doare atât de țară!Curaj….te îmbrățișez ?

  • Cristina Buja spune:

    Te îmbrățișez cu mare mare drag mamă de înger! Tot o mama de înger, minunată fetiță înger.

  • Madalina spune:

    Mă regăsesc si mult dar și putin în povestea ta, Andreea. Și eu am trăit tragedia vieții mele în urma cu 2 ani și 1 luna când mi.am pierdut băiețelul. Tu ai avut șansa să îl cunoști mai bine, sa îi fii alături săptămâni bune. Eu nu. După naștere bebelușiI mei au fost transferați la București iar eu am rămas internata la Ploiești. 5 zile mai târziu, exact când am ajuns la ei, băiețelul meu a făcut hemoragii cerebrala și pulmonara și mi.a murit în brațe. Ii mulțumesc ca m a așteptat sa îl cunosc, sa îl îmbrățișez și sa îl pot saruta. M.a simțit, a știut ca sunt lângă el, căci și.a mișcat degețelele când a simțit atingerea mea…

  • deea spune:

    E bun ca nu e genul de parinte care acuza medicii pentru ceva care n-are legatura cu ei. Chiar ea a recunoscut ca inima fatului a fost afectata de un virus pe care l-a contactat in timpul sarcinii.
    E mai bine ca a plecat. Copilul ala e un suflet care e posibil sa existe si dupa moarte. Poate isi va gasi locul intr-o alta familie, intr-un corp sanatos. In situatia data s-ar fi chinuit mult.

    • Andreea spune:

      Deea, daca mai intalnesti o alta mama ca mine, in mediul virtual, sau fata in fata, te-as ruga sa nu ii spui nimic din ce ai scris aici in al doilea paragraf.
      Iti doresc sa nu ajungi sa intelegi ce spun aici ….

  • Andreea G spune:

    Andreea, iti multumim pentru ca ne-ai impartasit experienta ta atat de dureroasa! Sa va vindecati ranile pe cat se poate de mult si sa va doara ceva mai putin. Si sa nu renuntati, sigur ingerul vostru va va trimite un pui care sa va aline! Pentru noi, povestea ta este o lectie care ne aminteste de fapt, ce este cu adevarat important in viata. Multa putere si mult bine va doresc!

  • miha_n spune:

    Si eu sunt mamica de inger, la mine corpul meu intr-o zi nu a vrut sa ma mai ajute, am avut o sangerare de 4 zile, care nu a putut fi oprita cu absoult nimic – am stat la pat, la fel sotul meu a condus de nebun pana intr-un oras in care se gasea un anumit medicament. Din pacate, nu s-a mai putut face nimic, bebele meu e inger, mi s-a zis defect genetic.
    Acum sunt insarcinata iar, si frica nu ma paraseste, nu pot decat sa ma rog lui Dumnezeu ca de data asta sa nu mi-l mai ia.
    Oricum, durerea nu va trece, toata viata imi voi aminti de primul meu copil.

  • Ancuta spune:

    Mami de îmbrățișez cu căldură,sunt si eu mămică de prematur și mai făcut să mi aduc aminte cam toate clipele petrecute cu puiul meu la incubator,nici la noi nu se știa ce si cum o să fie,imi amintesc cum mergeam în fiecare zi la el cu sufletul la gură sperând că o să fie bine si in final a fost,dar mai avem de parcurs un drum anevoios până o să ne putem bucura din toată inima.Multa putere îți doresc și gandeste te ca acum ai un înger care veghează non stop asupra ta și cândva în viata asta o sa te ajute.

  • DanielaG spune:

    Nu stiu ce am putea spune ca sa mai alinam putin din aceasta mare, prea mare durere. Stiu ca nimic nu ajuta, putem doar sa fim cu sufletul aproape de voi si sa va trimitem energie pozitiva si putere. Putere multa…

  • Andreea spune:

    Doamnelor, va multumesc foarte foarte mult pentru gandurile voastre bune, vi le intorc inmiit !!!

  • loredana spune:

    Cate coincidente ne leaga….citiind povestea ta m am regasit pe mine ?acelasi frica de nastere naturala sperand la cezariana nestiind cat e de grea , pe 7 martie mi am nascut puiutu pe 8 mi a intrat in coma pe 11 m a parasit, am avut un proces de vindecare fizica extrem de dificil, am avut parte de indiferenta medicilor din pacate si am ajuns acasa cu mainile goale si sufletul despicat. 4 ani jumate in care nu am reusit sa inteleg de ce astazi Rares al meu ma priveste de sus. Multa putere mama speciala. …mama de inger!

  • Adina spune:

    Plang, plang. Fetita mea imi cere sa ii cant ” Daca vesel se traieste”. Plang.

  • Andreea spune:

    Te imbratisez.. nu am cuvinte, lacrimile imi curg pe obraji..

  • Roxana spune:

    Exista organizatia EMMA, in fiecare oras are reprezentati din pacate.Am depasit cu ajutorul lor si a mamelor de ingeri pe care le-am intalnit o perioada grea din viata mea…cand auzeam de moartea unui copil, imi spuneam ca as inebuni sa mi se intample asa ceva, Dumnezeu mi-a aratat ca pot duce :), am o fetita frumoasa si desteapta care ne mangaie sufletele…te imbratisez…

  • Mejolie spune:

    Bravos! Esti o inspiratie! Mi-ar placea sa te intalnesc si sa te imbratisez pentru ca esti extraordinara si ai o putere imensa!

    • Andreea spune:

      Daca nu este prea mare efortul si Printesa ne poate pune in contact, mi-ar placea foarte mult sa ne intalnim, accept orice imbratisare oferita 🙂

  • Tomata spune:

    Draga Andreea,
    daca as fi citit povestea ta inainte sa fiu mama, mi-ar fi parut rau, mi s-ar fi strans sufletul si mi-as fi adus aminte de ea poate cu alta ocazie.
    acum, dupa ce am devenit mama, am plans cu sufletul spart in cioburi pentru ca, desi n-am trecut prin asa ceva, m-am transpus in cuvintele tale si am incercat sa ma transpun si-n locul tau. n-am putut si nu pot intelege in totalitate durerea pe care ai simtit-o, dar ma doboara si putinul pe care il pot simti inchipuindu-mi.
    ai auzit pana acum toate incurajarile, sunt sigura. ti le-as repeta si eu, dar stiu ca pentru tine tot ce conteaza acum e ca bebelusul tau nu mai e in bratele tale si orice consolare e poate de prisos.
    totusi, iti doresc sa nu renunti, sa mai incerci. cumva, nu stiu de ce, sunt convinsa ca vei avea un bebe sanatos pe care sa-l pupi neincetat.
    te imbratisez.

  • Gabriela spune:

    Imi curg lacrimile fara sa vreau.. m-a durut si pe mine durerea voastra, draga Mamico.
    Si eu am pierdut o sarcina..iar apoi si-a facut Dumnezeu mila si ne-a trimis un bebe.
    Sa va intareasca si pe voi, si sa aduca lumina in casa voastra. Sperati si rugati-va – minuni se intampla…iar micutul vostru inger va vegheaza si va v-a trimite un fratior al lui, care sa va fie alaturi, pe pamant.

  • Florina spune:

    Andreea, tu esti un om minunat, o mama desavarsita pentru ca nu ai renuntat la puiul tau mic, nu stiu cate femei ar fi facut la fel, ai tot respectul, admiratia si consideratia mea. Baietelul meu s-a nascut anul asta pe 5 mai, deci dupa Paste, iar de la 2 luni imi spune mama cand plange, deci stiu exact cum se comporta un pui de om la 2 luni, eu cred ca e minunat ca ai putut petrece cu el acest timp, trebuie sa fii mereu constienta ca e mult mai bine ca ti-ai vazut ingerasul si n-a fost avort spontan sau sa se nasca mort, eu asa consider. La prima sarcina am trecut printr-o tentativa de avort spontan si in salon cu mine (am stat o noapte internata) era o tipa ce pierduse 3 sarcini, toate oprite din evolutie la 3 luni, deci chiar e o loterie si sarcina si nasterea si nu depinde numai de noi sa iasa totul bine. Cu lacrimi in ochi am simtit nevoia sa-I multumesc Bunului Dumnezeu din suflet pentru ce am si, sincer, ma repet, nu stiu cate femei ar fi putut fi la fel de puternice ca tine. La botezul puiului meu era o fetita de doar 20 de zile, asa de fragila si ma uitam la preot cu cata atentie si dragoste a luat-o, m-am gandit c-o fi fost bolnavioara. nu ne-ai spus daca ai reusit sa-ti botezi ingerasul, imi doresc s-o fi facut pentru ca vad ca esti o tipa credincioasa. Sa te ajute Dumnzeu sa mai ai copii, sa fie sanatosi tun si sa te poti bucura de ei impreuna cu sotul tau si cu toti oamenii astia minunati din familia ta care ti-au fost alaturi. Sa le fim mai des recunoscatori si medicilor din tara noastra pentru profesionalismul si caldura de care dau dovada in cazurile astea grele. Iti multumesc pentru ca ne-ai impartasit povestea ta, ne-ai dat o lectie de viata despre demnitatea de a-ti duce cu seninatate o cruce atat de grea si despre speranta. Da, esti intr-adevar o MAMA DE INGER.

    • Andreea spune:

      Multumesc pentru vorbele tale minunate. Si da, l-am botezat pe Vlad in prima zi de viata. Daca vreodata intalniti mamici in situatii atat de dificile, sfatuiti-le sa boteze bebelusii, nu in eventualitatea ca s-ar putea intampla ceva rau (nu ne place sa auzim asta), ci pentru energia pozitiva pe care o aduce taina Sfantului Botez.
      Spuneti-le ca dupa ce se fac bine bebeii pot face petrecerea de botez la care au visat, pot chiar si merge la Biserica; chiar daca au avut parte de un botez complet in spital, bebelusii trebuie imbisericiti – sper ca nu gresesc termenul. Asta ca sa nu aiba regrete mai tarziu….
      Sunt cat se poate de linistita pentru ca nu am ce sa-mi reprosez, nu exista nimic din ce am fi putut face si nu am facut; nu am facut nimic din ce nu trebuia sa facem…. Spun asta pentru ca ma gandesc ca daca nu l-am fi botezat pe Vlad, sigur mi-as fi reprosat.

  • o femeie spune:

    Draga mama de inger. Nu am cuvinte, tot ce pot es a iti trimit o imbratisare virtuala, si o rugaciune. Ma bucur ca ne-ai scris si ca in drumul tau si suferinta ta ajuti atatea alte mame de ingeri de aici, dar si in alte parti. Iubitul tau puiutz a lasat in urma inimi ce aveau nevoie de ajutor. De aceea te consider un INGER DE MAMA.

    • Andreea spune:

      Uof, multumesc muuult, „o femeie”, pentru cuvintele tale !
      Doamnelor, va multumesc sincer pentru toate cuvintele calde, chiar va simt alaturi de mine si simt sustinerea, afectiunea si energia pozitiva pe care mi-o trimiteti.
      As fi raspuns fiecareia in parte, dar mi se pare ca as impovara-o cam mult pe Printesa in moderarea comentariilor.

  • Lăcrămioara spune:

    Dragă mămică de înger,in timp ce ţi-am citit postarea,imi alăptam prinţesa de 11 luni.Nu imi pot opri lacrimile,mi se rupe sufletul.Îţi doresc din toată inima să îţi dea D-zeu un sufleţel care să îţi aline toată durerea.Sper ca intr-o zi să putem fi alături de tine şi in clipe de fericire.Te îmbrăţişez şi te pup!

  • dojo spune:

    Andreea, nu cred sa existe incercare mai grea pentru un om decat sa devina parinte de inger. Iti multumesc pentru acest articol, fii sigura ca ajuta mult, nu doar pe tine, ci si pe alte mame pe care viata le-a incercat atat de mult.

    Nu pot decat sa-ti doresc sa-ti ofere viata bucurii nemasurate si sa citesc peste ceva timp despre cat de fericiti sunteti cu totii, impreuna cu bebelusul vostru perfect sanatos. Nimic pe lumea asta nu va sterge durerea pe care o simti, dar sper ca viitorul familiei tale sa fie unul senin.

  • Florina spune:

    Ma bucur din suflet ca l-ai crestinat pe micut, tu chiar ai facut TOTUL pentru el, nu pot decat sa-ti doresc (si cred c-o spun in numele tuturor doamnelor care ti-au scris) ca viitorul/ viitorii copii sa primeasca nota 10 la nastere de la medici si sa fie perfect sanatosi pentru tot restul vietii lor. Te imbratisez cu drag.

  • Nina spune:

    Imi tot curg lacrimile si curg, am trecut si eu prin asa ceva din pacate. Va doresc ca bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze. Te imbratisez virtual…

  • P. spune:

    Nu cred sa existe încercare mai mare decât cea prin care treci tu. Pe 3 martie am născut un pui mic si sănătos de 2510 g….atat m am rugat sa fie sănătos,cu mii de rugăciuni a venit pe lume. Eu am putin peste 26 de ani si diabet de 3 ani….am riscat enorm dar acum am un suflet mic si minunat lângă mine. Mămici de îngeri sunteti puternice,foarte puternice.Dumnezeu sa ti dea putere in continuare,Andreea! Te imbratisez cu drag!

  • Alexandra spune:

    Nu imi pot opri lacrimile,sper sa reusiti curand sa aveti un puiut sanatos in viata voastra si sufletul sa se vindece.Numai bine iti doresc din tot sufletul.

  • Mihaela spune:

    Si eu am pierdut un puiut la 8 saptamani. Nimeni in afara de Dumnezeu nu stie ce s-a intamplat…inima nu a mai batut. Acest gol nimeni nu il va umple nicio data. Sunt alaturi de voi si va imbratisez. Singura speranta ramane rugaciunea. catre Dumnezeu si Maica Domnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *