Sunt un părinte rău dacă nu-i cumpăr tot ce-și dorește?

Pe scurt, NU. Deloc. Dimpotrivă, ești un părinte normal la cap, care știe că fericirea copilului nu depinde de dimensiunile muntelui de jucării cu care oricum NU se joacă.

Pe lung, am scris mai jos ce cred eu despre de ce cer copiii lucruri mereu și cum ar trebui să reacționăm la asta noi, părinții lor.

Copiii nu au NEVOIE de jucării. Ei au nevoie de mâncare, apă, căldură, igienă, iubire și timp frumos petrecut cu părinții. Acestea sunt nevoile lor. Pot ei trăi dacă aceste nevoi nu sunt împlinite? Pot, o vreme, dar nu vor avea o viață bună, iar în cele din urmă, mor. Dacă nu primesc mâncare, apă, dragoste, condiții de igienă și adăpost, organismul lor nu supraviețuiește.

Dorințele lor sunt nenumărate și care mai de care mai ciudate, pentru că sunt curioși, pentru că le place să primească: unii vor să zboare ca Spiderman, alții vor păr magic ca Rapunzel, vor mașini, rachete, să ajungă pe lună, să descopere comori, vor cinci mașinuțe noi pe zi, milioane de păpuși, prințese și plușuri. Acestea sunt dorințe. Pot ei supraviețui dacă aceste dorințe nu le sunt împlinite? Desigur. Se vor supăra, se vor enerva, vor fi frustrați că nu primesc ce-și doresc, dar le va trece, așa cum ne trece și nouă supărarea de moment că ne dorim o rochie ca a colegei, dar nu avem bani pentru ea. N-o să murim din asta și nici la terapie nu e cazul să ne ducem. E normal să ai dorințe care nu pot fi împlinite, e normal să fii supărat când nu primești tot ce-și dorești, la fel cum e normal să nu primești tot ce-ți dorești. Nimeni nu poate avea totul! Și asta e o lecție pe care copiii trebuie să o învețe cât mai devreme.

Cum facem noi când copiii vor și cer lucruri, deși au deja suficiente, de care s-au bucurat maximum 5 minute, apoi le-au depozitat printre picioarele noastre, să avem ce boscorodi când călcăm pe ele?

În primul rând, implementăm tactica mai răruț că-i mai drăguț când vine vorba de cadouri. Obiceiul pe la noi e ca de fiecare dacă când vine cineva nou pe la noi, să aducă daruri pentru copii, la fel și când vin în vizită, de câteva ori pe an, bunicii. Se umple casa de tot felul de muțunachi, plastice cântătoare, mingi, baloane, copiii nu mai știu pe ce să pună mâna, pentru că au prea multe, așa că nu se mai joacă cu nimic, și nici nu se mai bucură de prezența musafirilor, doar îi caută de cadouri și gata.

Nu asta vreau să simtă copiii mei când vin oameni în vizită, bucurie că primește ceva de care oricum nu-i pasă, eu vreau să se bucure că vin oameni în vizită, să interacționeze cu ei din curiozitate și plăcere, nu ca să capete încă o jucărie. Știu, bunicii vor zice păi vreau să simtă copilul că a venit bunica în vizită, să-i fac o bucurie. Chestia e cei mici se bucură de foaaarte multe lucruri, însă cel mai mult se bucură să se joace. Dacă vrei să le faci o bucurie, vino și stai cu el, joacă-te, povestește-i. Sigur, îi poți aduce din când în când câte-un mărunțiș, un fruct, un borcan cu gem de prune, dar nu-i bine să răstorni sacoșa cu cadouri la fiecare vizită.

Apoi, și noi practicăm același lucru. Când am deplasări prin țară, uneori le aduc câte ceva specific de unde am mers, alteori nu. Nu vreau să mă aștepte cu bucurie exclusiv la gândul că le-am mai adus ceva.

Cel mai important argument însă mi se pare cel legat de valoarea lucrurilor și a banilor. Copiii nu înțeleg cum funcționează lumea, ce important este să fii cumpătat. Le putem preda lecția asta de la început, explicându-le frumos de fiecare dată când cer ceva ce nu putem sau nu vrem să le cumpărăm.

Când Sofia cere prin magazine încă un pluș, îi spun: Uite, tu plușuri mai ai, eu pe toate le plătesc cu bani pentru care muncesc din greu. Apoi îi calculez aproximativ costul jucăriei în timp muncit de mine, timp pe care nu-l petrec dormind sau jucându-mă cu ea, ci muncind ca să fac bani. Pentru că muncesc mult și uneori mi-e greu, sunt atentă la felul în care cheltuiesc banii pe care îi câștig, vreau să cumpăr doar lucruri care ne sunt cu adevărat de folos, care ne ajută mult, fără de care nu putem trăi. De exemplu, apă, gazul care ne încălzește apa pentru baie, ouă. Este acest pluș un lucru fără de care nu putem trăi?

De cele mai multe ori recunoaște singură că NU. Dacă insistă că da, atunci îi spun că pur și simplu nu pot să îi mai cumpăr o jucărie și gata, dacă plânge, îi recunosc supărarea și o asigur că se poate liniști la mine în brațe, că o iubesc, că și eu mă supăr când nu primesc ce-mi doresc. În maximum două minute uită.

Dacă își dorește enorm de mult un lucru, atunci îl poate pune pe lista cu cadouri pentru ziua ei și Crăciun. Noi avem în familie această convenție cu bunicii și nașii: ei îmi comunică bugetul, iar eu cumpăr cadouri pentru copii din partea tuturor, folosind listele făcute de copii sau ce știu eu că-și doresc mult. În felul acesta ei învață să prioritizeze dorințele și află și că pe unele lucruri nu și le doresc cu adevărat, ci sunt doar mofturi de moment. Sigur, fiecare este liber să cumpere și altceva ce dorește să ofere copilului, dar rugămintea noastră către invitați este mereu să nu exagereze cu cantitatea de cadouri.

Vrei altă bicicletă? Mai întâi te dai pe trotineta, tricicleta și bicicleta de echilibru pe care le ai deja și nu le folosești, după ce înveți să te dai pe ele și vezi că-ți place și încă mai vrei bicicleta, le vindem sau le donăm pe acestea altor copii și abia atunci îți putem cumpăra ție alta.

Un alt lucru pe care-l fac este să o îndemn să economisească bani. Adună de la noi monede și bancnote de 1 leu, pe care le cere când ne golim gențile și buzunare, le pune deoparte și din când în când îmi arată cât a strâns și eu îi spun ce poate lua de banii aceia. Adună de trei luni și nu a strâns de un pluș cu Tigrilă pe care și-l dorește. Așa înțelege cât de cât valoarea banilor, la nivelul ei de copil de patru ani.

Dar se tăvălește pe jos, plânge foarte tare, își dă pumni peste cap dacă nu îi cumpăr jucăria pe loc, îmi scriu unii părinți, exasperați. Nu-i nimic, sunt frustrați, e normal, frustrarea face parte din viață. Probabil că e obișnuit să primească tot ce cere și asta nu e bine, nici pentru el, nici pentru bugetul familiei. Trebuie să rupeți cercul vicios și să spuneți NU atunci când decideți, în calitate de adult responsabil, că nu este cazul să mai cumpărați încă o mașinuță. Asta nu vă face un părinte rău, ci unul rațional. Nimeni nu primește tot ce-și dorește.

shutterstock_115643503

Eu am observat în vacanțe, de exemplu, când nu avem deloc jucării cu noi, ce frumos se joacă ai mei cu orice. Și ce distracție se încinge când au la dispoziție doar un tăpșan cu iarbă. Sau trei copaci. Sau o canapea și o sufragerie goală, fără jucării.

Copiii nu au nevoie de jucării și de lucruri, au nevoie de noi. De timpul nostru cu ei, care chiar dacă e puțin uneori, că deh, trebuie să mai și muncim, barem să fie frumos, cu joacă și râs. De asta au ei nevoie. Așa că nu vă mai simțiți vinovați când nu vreți să vă cheltuiți toți banii munciți din greu pe tot felul de prostii care vor aduce cel mult treizeci de minute de fericire copilului. O fericire egală și de durată mai lungă veți obține gratis, dacă vă veți juca voi cu el de-a ce vrea el.

Pentru că dacă vă simțiți vinovați și vă îndoiți de acest NU când el cere lucruri, copilul simte și insistă, cercul vicios se strânge și grămada de lucruri din casă crește. Pe cheltuiala voastră.

Spuneți NU fără frică unei noi jucării, nu se întâmplă nimic grav. Lacrimi poate, urlete poate, dar acestea trec rapid ca norii și pot fi îndulcite cu timp frumos împreună.

Sursa foto: copii supărați via Shutterstock.com

Pin It

38 Comments

  • ela spune:

    Ai dreptate. Dar cred ca trebuie nuantat. Exista si multe jucarii cu real rol educative, benefice dezvoltarii copilului…

    • Printesa Urbana spune:

      Stai putin, eu n-am scris sa nu-i cumperi NICI O jucarie. Sigur ca-i cumperi, doar nu pe toate. Adica ma rog, fiecare face cum crede, am argumentat suficient in articol, n-o iau de la capat. 🙂

  • Pata de culoare spune:

    Eu am mai găsit un tertip care funcționează cu băiețelul meu de aproape 3 ani și mai are un beneficiu ca ii dezvolta empatia: în magazin vede o jucărie, o cere, ii aduc aminte ca noi avem una foarte asemănătoare și cel mai bine ar fi sa o lăsăm și pentru alți copii care nu au și vin sa o caute, ca se vor bucura mult. Ma impresionează cat de repede p cedează în cazul acesta. Printre altele, o folosesc de ceva timp și încă funcționează.

  • Mihaela spune:

    Si in magazin cum sa procedam? Sa il scot din magazin cat mai repede daca tipa?

    Cateodata ia repede cutia in brate, si nu pot sa conving sa ii dea drumul, indiferent cat si ce ii spun, si parca ezit sa i-o smulg cu forta. Oricum, daca o smulg cu forta, ia alta si o luam de la capat, si i-o cumpar pentru ca…e mult mai simplu.

    Cum as putea sa fac??…

    • AlinaD spune:

      Atunci cand stiam ca nu ii voi cumpara nicio jucarie, ii explicam de mai multe ori ca, daca vrea sa intram, azi doar ne uitam, nu cumparam nimic. Al meu nici n-a fost genul foarte urlator prin magazin, s-a intamplat de cateva ori, dar i-am explicat o data si inca o data (si de mai multe ori) ca nu cumparam de data asta, ca asa ne-am inteles si asa ramane. Dupa ce a vazut ca sunt ferma pe pozitie, doar imi arata diverse jucarii. Nu l-am luat pe sus, doar ii reaminteam ce discutasem acasa. Sau poti face o pauza de intrat in magazinele cu jucarii.

    • Cris spune:

      Poti incerca sa il pregatesti dinainte sa mergeti la.magazin. stabilim ca luam doar suc si zice binr mami. Ieri am fost la un magazin si nu stabilisem sa ii cumparam sau nu ceva. Eu voiam sa fiu generoasa si am scos din frigider o inghetata, pe care fetita mea a refuzat o si nici nu a vrut altceva din.magazin. are 4 Ani 🙂

    • Clau spune:

      Eu am mai mult metode:
      * in magazin are mintea ocupata cu ce trebuie sa facem: impinge un cos, ia legume, cara o pung, cautam un articol, asa nu se lasa ispitit; stie de ce suntem in magazin de inainte
      * incercam sa nu mergem cand e oboit
      * daca totusi ia jucaria si o rog sa mi-o arat, ne uitam amandoi la ea, punem mana pe ea, o admiram, ne jucam cu ea si de cele mai multe ori dorîta de a o avea acas trece, asa ne vom,putea uita si alta data la ea; se bucura caci 5′ stam si ne uitam la jucarii si ne jucam impreuna acolo in magazin
      * in 95% din cazuri functioneaza, daca nu, se tavaleste, asta e!
      * daca balamucul e prea mare iesim din magazin

    • Ralu spune:

      Citind aici , recunosc că am prins obiceiul de a -i lua cam la fiecare tură de cumpărături câte o jucărie?. O să mă las de treaba asta.

  • Cinderella spune:

    A mea nu cere jucarii, va vine sa credeti? Am intrat cu ea in nenumarate magazine de jucarii si pune mana pe ele apoi le pune la loc. O data a insistat sa ia pahare de plastic cu Elsa ca sa bea din ele sau servetele colorate si chiar le-a folosit. Daca insista pe ceva ce are deja sau are in alta forma, ii explic ca nu are sens sa le luam pt ca are deja. Si culmea e f intelegatoare.
    Cat a fost bebe am avut tone de jucarii, mi se parea ca se plictisese. De 1 an n-am mai cumparat jucarii si e f fericita cu cele existente. Fac parte din lumea ei. I-am zis ca daca luam o jucarie tb sa dam alta pt ca nu avem loc in casa.
    In schimb cerea activitati: sa vin si eu si tati sa o luam de la gradi, sa mai stam in parc, sa nu respecte ora de somn, etc. La toate acestea daca spunem NU iese cu scandal.

  • O mamica spune:

    Foarte bun articol. Trebuie trimis si la unii bunici, care nu acorda DELOC atentie si joaca nepotilor, dar le cumpara o gramada de plastice la fiecare vizita.

    Si eu sunt de acord ca trebuie sa aiba jucarii, dar nu sa le cumparam saptamanal sau cu fiecare ocazie (plecare, venire, salariu…sau si mai rau..fapta buna). Nici noi nu ne umplem masina de jucarii in vacante si nu se plctisesc copiii nici o clipa.

  • Andreea Ilie spune:

    Ce as mai adaugă la lista ta de nevoi de baza ale copilului ar fi îmbrăcămintea. Strictul necesar de haine ptr fiecare sezon în parte zic eu ca este existențial.

  • Oana spune:

    Ai dreptate :). Si al nostru se joaca minunat, inventeaza el ceva cu ce are la indemana. La sfarsitul lui august am fost la munte, la cabana alor mei si nu i-am dus decat vreo cateva carioci si o masinuta. Spre surprinderea mea s-a jucat o saptamana cu pastai de fasole pe care le desfacea si le punea in diverse recipiente, pe culori, pe marimi, le rasturna, le aduna, treburi din astea. Chiar nu au nevoie de mare lucru, noi foarte rar ii cumparam altceva decat creioane si carioci, care se uzeaza cel mai repede. Si plastelina, mare hit la noi acasa.

  • eu spune:

    Eu am fost mereu f selectiva cu jucariile fetitei mele. Asadar, cand vin cadourile intai le triez si pe urma pot fi oferite fetitei. Cele „respinse” (de ex. sunt similare cu ceva ce mai avem), le trimit la o casa de copii, acolo sigur vor fi bine-venite si vor aduce un strop de bucurie unor copii care nu pot avea ce are fetita mea cel mai de pret – iubirea parintilor.

  • Andreea L. spune:

    Noi avem zile in care ne uitam la jucarii si zile in care cumparam jucarii. Binenteles, cele de uitat sunt mult mai multe decat cele de cumparat.

    Deci, spor la zile de uitat la jucarii!

  • Rodica spune:

    Nu sunt de acord ca ne trece frustrarea ca nu avem bani pt o rochie… Mie una nu-mi trec frustrarile legate de lipsa banilor ci se adancesc. Nu am bani sa-mi iau azi o haina, nu am maine pentru un suc si tot asa apar frustrari ce ma obosesc si imi innegresc sufletul, recunosc. Pentru ce sa traiesc daca nu am bani pt nicio mica placere a vietii ci doar pt facturi si mancare strict? De aceea nici ma incumet la un copil. Pentru ce sa-l fac si sa nu pot sa-i ofer decat strictul necesar, uneori nici ala? Ca sa-l cresc cu frustari ca toti au si el nu? Recunosc ca mi-ar fi imposibil sa-i explic ca nu ce ai conteaza ci sufletul atat timp cat cu sufletul nu cumperi mancare si nu platesti intretinerea…

    • Ioana spune:

      Poti sa-i explici ca banii pt jucarii ii folosesti pentru o vacanta cu familia sau pt a-l duce la un parc de distractii. Sa invete ca in viata nu trebuie sa ai lucruri ca sa fii om, ci sa traiesti anumite experiente care te fac om.

    • elisa claudia spune:

      Of Rodica, principiul:”de ce m-ai facut daca n-ai bani sa ma cresti”nu cred sa fi ajutat vreodata cu adevarat cuiva.. Cand iti va cere un elicopter ( la majorat de exemplu) repetand ceea ce l-ai invatat, cum ca frustrarile iti innegresc sufletul, cum i-l vei deznegri?Am exagerat, fireste, insa ideea e ca nineni nu spune sa ii oferi doar strictul necesar( daca iti permiti), ci sa-l acomodezi de mic cu ideea ca exista prioritati, ca alegerile trebuie facute cu cap. Amanarea unei placeri sau renuntarea la ea in favoarea unei alte gratificari poate mai placute si mai importante este un aspect important al dezvoltarii emotionale.Iar asta nu se poate obtine cum ai bate din palme la 18 ani de ex., ci se construieste pas cu pas de la varste mici. Trebuie multa comunicare, rabdare si timp ( pe cat se poate) petrecut cu copilul.Atitudinea”de ce l-am mai facut atunci daca nu ma lupt sa ii ofer tot ce pot ca sa nu il frustrez” mi se pare simplificatoare si periculoasa…

    • nilufera spune:

      De data asta nu sunt de acord cu printesa, nu e adevarat ca vor uita, cred ca depinde de varsta copilului; Baiatul meu de 6 ani a tinut minte 8 luni o jucarie pe care si-o dorea si se bucura si acum de ea la un an de la achizitionare; eu personal tin minte si acum o papusa pe care mi-o doream de cand aveam 5 ani si nici macar nu am indraznit sa spun ca o vreau, ai mei tot timpul mi-au spus ca mofturile mele sunt pe ultimul loc dupa mancare, haine, rate etc etc.si da, am crescut frustrata pentru ca mi-au spus de prea multe ori NU si acum cand imi doresc ceva si nu am bani nu dorm nopti intregi si ma perpelesc pana chiar il cumpar.Bineinteles ca nu le iau jucarii de fiecare data cand vor dar recunosc ca dau foarte multi bani pe ele mai ales ca sunt doi..

      • Cris spune:

        Noi n aveam uneori nici bani de mancare, mancam paine prajita cu gem. Si parca am avut o papusa la un moment dat. Eu si.sora mea improvizam si imi aduc aminte cu drag de asta. In schimb mi as fi dorit o familie mai iubitoare si o mama cu mai putine probleme de comportament.

    • Laura spune:

      Dacă tu i-ai putea da totul, alții când va crește, nu îi vor da. Pentru că nimănui ca adult nu i se oferă totul. Și atunci tot acolo ajungi…în viață nu va avea totul, pentru că absolut nimeni nu are.

    • Andreea spune:

      Eu chiar nu inteleg disperarea asta a inor parinti de a cumpara jucarii cu nemiluita. Sunt mai multe aspecte negative ale acestei practici, iar despre una chiar citeam zilele trecute. Poate te intereseaza si problema pusa astfel: https://m.facebook.com/notes/oana-moraru/las%C4%83-l-s%C4%83-se-plictiseasc%C4%83/874526515986058/

  • o femeie spune:

    am avut o perioada de cativa ani cand am fost un singur salariu mediu pe economie in casa asa ca nu mi-am permis sa cumpar multe lucruri in casa, mie, d-apoi jucarii. I-am explicat, a inteles, si merge saptamanal cu noi la piata de la nastere (a fost peste tot cu mine ca nu am avut alternativa).
    Consider ca educatia vine prin exemplu, iar educatia financiara e una din cele mai importante componente.

    (anul asta scapa de mers la piata ca avem puterea financiara si inscris-o la un grup de activitati unele sambete – pt prima data in 8 ani juma nu mai merge cu mine la cumparaturi 😀 )

  • Roxana spune:

    Suntem pe aceeași lungime de undă. Aș mai adăuga că ideea de a pune jucăriile pe care și le dorește chipurile foarte mult pe lista de cadouri pentru ziua lui sau Crăciun este foarte practică pentru că dorințele lor nu sunt deloc statornice 🙂 În cazul nostru, s-a întâmplat de foarte multe ori ca o jucărie pe care și-o dorește foarte tare azi și pe care stabilim că o va primi cu o anumită ocazie, nu-l mai interesează deloc peste o săptămână, așa încât îmi dau seama ce idee proastă ar fi fost să o cumpăr pe loc.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, exact, ca bine zici!

    • cristina spune:

      Nici noi nu ii cumparam foarte multe jucarii,are deja foarte multe si nu se joaca cu ele,asa ca nu le vad rostul,mai trebuie sa le sterg si de praf!De exemplu cadoul de ziua lui a fost o zi la Therme,de dimineata pana seara!Si a recunoscut singur ca i-a placut enorm si a fost cel mai frumos cadou pe care il putea primi!
      Si pe mine ma frustreaza lipsa banilor,dar asta e,nu toti suntem miliardari,sa ne bucuram de ce avem si sa ne uitam in curtea vecinului sarac,nu in curtea vecinului bogat!
      Fi-miu nu se satura de mersul in parc,care este gratis,si daca l-as pune sa aleaga intre mersul in parc si o jucarie fistichie,ar alege parcul cu siguranta!
      Va dau un exemplu de jucarie inutila adunatoare de praf:de Craciun trecut si-a dorit un robot cu baterii,care face niste multe chestii,am fost sunata de matusa-sa sa ma intrebe ce sa ii cumpere,i-am spus de robot,i l-a luat si s-a jucat cu el doar O DATA!De la craciun sta in camera la el,alaturi de alte jucarii inutile(orga,skateboard,tractoare,circuite,masinute fel de fel,plusuri…) si nu l-a mai atins.
      In privinta cererilor de jucarii inutile nu mai am probleme,l-am facut sa inteleaga,eu am probleme cu faptul ca nu vrea sa dea din jucarii,le pastreaza si pe cele de bebelus,se supara si daca vreau sa arunc o jucarie stricata!Nici daca incerc sa ii explic ca le dam altor copii care nu au jucarii si se vor bucura de ele,si se vor juca cu ele(ceea ce el nu face)…Ma lovesc de:NU,ma mai joc cu ele si eu!Zilele trecute s-a suparat rau pe mine deoarece a gasit la gunoi o bucata dintr-un circuit rupt,cu care nu avea cum sa se mai joace,dar totusi el voia sa il pastreze pe motivul ca se juca cu el si asa rupt!Am dus anul trecut la scoala puzzel-urile lui vechi,cu gandul ca voi scapa de ele,iar la sfarsitul anului le-a adus inapoi.Nici plastilina intarita nu vrea sa o arunce,e un bursuc strangator,pe furis noaptea arunc ambalajele de la jucarii(si sper sa nu observe a doua zi),pastreaza biletele de la film,creioane colorate rupte,a avut perioada capacelor de la sticlele de plastic(le-am adunat pe toate si le-am aruncat cand el era la scoala),ofertele primite prin posta,ia de la magazine toate pliantele si vrea sa le pastreze!Sunt foarte multe lucruri inutile,pe care el le pastreaza si de care nu vrea sa se desparta si care ii coplesesc camera si care ma enerveaza la culme pt ca trebuie sa le sterg de praf mereu!

      • Eu spune:

        este un micut hoarder! ce dragut! si eu sunt la fel, am 21 de ani acum si tot ma lupt cu tendintele astea. am cutii cu amintiri peste tot, totul conteaza. stiu ca e greu. comentariul tau m-a facut sa rad cu voce tare. m-am umplut de empatie si m-am amuzat. sigur e un copil tare istet si simpatic.

        • eva spune:

          E dragut cand e mic, mai incolo nu o sa mai fie asa de amuzant. Bunicul meu citeste ziare, acum mai putin, ca nu mai vede bine, inainte isi cumpara cate 2-3 pe zi. Eh, si anul trecut ne-am dus la el sa il ajutam sa faca ordine in casa si am dus… … 800 (opt sute) de kilograme de ziare la reciclat. Am gasit inclusiv ziare din 1970, erau stivuite pana la tavan. Si tot asa, suparare mare, de ce i le aruncam, ca cica le mai rasfoieste din cand in cand?!!

      • Diana spune:

        Eu strang saptamanal cat sa nu observe si le ascund in pod. La cateva luni, daca n-a intrebat, dau ce e de dat si arunc ce e de aruncat
        nici noi nu cumparam tot ce cere atunci cand cere, nu face crize in magazin, dar nici noi nu-l frustram. El strange aia 50 centi de la cosul de cumparaturi saptamanal si are pusculita, din care isi cumpara ce vrea, e tare cumpatat ? facem asta de pe la 4 ani, acum are 6, intelege valoarea lucrurilor, avem cate o vineri pe luna de ex in care mergem amandoi in oras, mancam, ne plimbam si ne oprim la o librarie si la o jucarie. La jucarie are limita de 10eur, daca vrea ceva mai scump, completeaza din pusculita. Cum e zgarcit cu banii lui, nu e cazul ?

  • Mirona spune:

    Am observat la pitica noastra ca prefera obiectele reale jucariilor. Prefera soneria de la usa jucariilor care fac acelasi lucru, de pilda. Ii plac oalele, tigaile, recipientele de orice fel. Prefera sa bage pahare mici in pahare mai mari decat sa sorteze forme in jucariile speciale. Pentru ca si mama si tata se „joaca” cu pahare. 🙂
    Dintre jucarii, cred ca ii place un pian cel mai tare, dar dupa ce asculta cum fac animalurile, tot la porcusorii de guineea se duce sa ii ciupeasca prin gard. :)))
    Cand a implinit un an, desi am cerut sa nu vina nimeni cu cadouri, a primit o groaza de chestii de care nu se atinge.
    O sa incerc o noua tactica: in loc sa i le tin claie peste gramada in cutii, o sa i le insir pe etajera sa le vada pe fiecare in parte. Dar ma indoiesc ca o sa o atraga mai mult. Tot pietrele de pe strada sunt mai simpatice.
    In alta ordine de idei, eu chiar cred ca jucariile ei preferate suntem noi. 🙂

    • o femeie spune:

      nu a mers cu ele insirate.A mers mai bine cu ele tinute in sac si permutate peste 2 luni.

    • Frunza Galbenă spune:

      Vai… Mi-ai înduioșat sufletul de tot 🙂 Așa copii îmi doresc și eu, mai ales că și eu mereu am găsit o mai mare satisfacție în a mă juca cu obiecte reale sau pietre, frunze, lemne decât cu jucării. Am și acum vreo 4-5 borcane de pietre :-)) Sper să-mi moștenească și copiii damblaua și să prefere timpul petrecut cu noi și natura decât jucăriile de pluș și plasticele colorate…

  • Copila blonda spune:

    cunosc un copil care are multe multe jucării, deja are și dubluri la multe. Ghici ce nu mai are acest copil? Dorințe.

    Știu, e mega-trist.

    În altă ordine de idei, văzusem un documentar despre familia Rothschild, unde mama unuia dintre Rothschilzi, ca să zic așa, cred că din a doua generație după ce s-au îmbogățit, deci mama bogătoaie declara despre fiul ei: abia aștept să spună că-și dorește o jucărie, ca să NU i-o iau. Să-l las singur să găsească o soluție, să economisească ori să muncească pentru a o primi.

    • Diana spune:

      Asta e mai complex, sa stii, adica na, esti fericit doar cand iti doresti /cumperi lucruri ? Poti sa ai tot ce poftesti si sa fii si fericit, asta, desigur, daca ti se cultiva de mic valorile potrivite. Am vazut asta la familii de superbogati de generatii, au tot ce isi pot dori material dar pun pret pe altele , si traiesc frumos si-s fericiti

  • Alba spune:

    O sugestie: copiii mei se apropie de adolescenta, dar de pe la 5 ani le-am dat o „alocatie” saptamanala – putin la inceput, mai mult acum cand sunt mai mari. Ca parinte, eu le cumpar lucrurile esentiale (imbracaminte, incaltaminte) si jucarii mai semnificative de ziua lor si de Craciun cum ar fi o bicicleta sau patine cu rotile. Pentru orice altceva poftesc, isi folosesc „alocatia”.
    Cerintele de jucarii in magazine sunt inexistente. Plus ca-i invata valoarea banului, un pic de matematica, cum sa-si calculeze averile…

  • Mary spune:

    Sotul meu a gasit o solutie interesanta:ññcand mergem la cumparaturi si se intampla sa trecem pe la raionul cu jucarii ,ii da fetitei in mana ceea ce-si doreste pt ca stie ca dupa 5 minute se plictiseste astfel scapam de taraboi :)).Inainte sa plecam din magazin lasam jucaria la loc si gata,toata lumea multumita!

    • Printesa Urbana spune:

      ah la noi nu merge asta, perioada lor de interes e doar putin mai mare decat timpul de cumparaturi si mereu se supara daca le spun sa lase inainte de case jucaria. 🙂

  • ioana spune:

    La noi problema nu este copilul ci adultii care nu inteleg ca un copil nu are nevoie de toate jucariile si prostiile pe care de altfel nici nu le cere. Dar adultii sunt frustrati ca ei nu au avut jucarii, ca nu i-au iubit parintii, ca nu aveau bani cand aveau proprii copii asa ca le iau nepotilor si stra nepotilor. si nu vor sa inteleaga ca un cadou poate fi o revista doar O revista sau O carte, trebuie sa fie 4, sa fie consistent sau cadiu poate fi o vizita la un parc de distractii, sau un pulovar crosetat de mana. Ptr ei trebuie sa fie o jucarie si sa fie scumpa. Cred ca voi traduce articolul tau si il trimit la toate rudele.

  • Lia rusu spune:

    Nu stiu ce sa zic, la fiecare perceptia este altfel…. In functie de varsta copiilor se schimba dinamica. Sotul meu de ex. pt ca el ne asigura veniturile si cu el negociem ce cumparam copiilor (ma refer la lucruri mari gen biciclete, trotinete, computere, telefoane, tablete, mobila pt camera etc) merge pe principiul care mie mi se pare sanatos: daca am si imi permit iti iau, chiar si un moft (sa zicem o chestie de pana-n 40 de ron gen plus, papusa, avion de metal, masina telecomandata, elicopter teleghidat etc), daca nu….nu-ti iau ca nu am cum. Culmea, copiii au invatat de mici sa aprecieze si sa cunoasca in materie de bani ce e scump, ce e mai ieftin, ce e la promotie, ce pot trece pe lista pt ziua lor, sau pe cea de Pasti sau pe cea de Craciun si iti impart frumos cerintele fara sa devina crizati sau negri de nemultumire. Si la noi musafirii obisnuiau sa vina cu jucarioare cand erau mai mici, sau cu haine, incaltari care de cele mai multe ori nu le erau bune, deci nu le purtau. Cu timpul, musafirii s-au invatat mai bine asfel ce bunicii le pun bani in pusculite cand vin, fiecaruia, cat au, cand au. Copiii sunt multumiti si iti tin o contabilitatea foarte stricta 🙂 Dani vrea sa si ia ia 18 ani masina, ma rog, acum are doar 12 ani, dar strange bani de la 6 ani acolo. Si-a luat totusi din ei niste jocuri pt playstation, si o chitara. Sora-sa si-a luat haine si bascheti la moda, ea are 9 ani. Ea singura a spus ca jucarii are destule si ca nu prea se mai joaca atat de mult cu ele asa ca de ziua ei m-a rugat sa mergem numai noi doua sa isi ia ceva dragut de imbracat. Recunosc imi doream acest moment demult si visam la el dar a venit parca mai repede decat eram eu pregatita sa-l intampin. Am fost atat de emotionata sa merg cu ea la magazin, sa incerce haine, camasute, bluzite, fustite, sa incerce sa le asorteze cu ce mai stia ca avea deja acasa, sa testam materiale,…. a fost … inedit. Mai fusesem si pana atunci la cumparat de haine, dar nu stiu, in alt cu totul alt mod. Acum am descoperit in ea micuta domnisoara in devenire, talentata in a asorta materiale, culori, piese diferite de imbracaminte, accesorii gen agrafe de par, elastice, cordelute, fundite…. Ma gandesc ce mult imi doream si eu cand eram mica sa merg cu mama care era atat de moderna si de dichisita mereu, sa ma ia in oras cu ea si sa ma lase sa aleg ce mi placea mie, sa-mi cumpere si mie rochite in loc de eternele treninguri ce faceau genunchi, sa-mi cumpere elastice de par in loc sa ma tunda baieteste, sa-mi ia sandale frumoase de fetite in loc de pantofi inchisi la culoare „ca sa nu se vada murdaria”. As fi vrut ca macar inainte de nunta sa ma insoteasca si sa ma ajute sa-mi aleg rochia de mireasa, voalul, pantofii, freza, ….. Dar nu….nu a fost nimic din toate astea si nu pot sa spun cu mana pe inima ca mi-a trecut, ca am uitat, sau ca am depasit momentul. Ma loveste in ceafa uneori si acum la 43 de ani. Teoretic si practic ar fi trebuit sa depasesc cu gratie acele evenimente, nu?
    In concluzie eu nu votez pentru rasfat exagerat, pentru aruncat banii pe geam aiurea pe inutilitati, insa asa ca Ioana votez pentru comunicare de calitate cu copiii, copiii inteleg mai multe decat credem noi ca pot intelege. Tratati cu respect si inconjurati cu iubire si grija de mici, ne pot face surprize deosebit de placute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *