Ce contează cu adevărat (nu cezariană, alăptat exclusiv, skin on skin etc)?

Ele ajută, sau, mai bine spus, lipsa lor încurcă pe termen scurt și mediu, dar nu cred că schimbă cu adevărat viața unui om.

Am mai scris eu despre asta, dar uite că încă mă frământă ideea, pentru că văd și aud tot mai des mame care se simt vinovate c-au ratat o super șansă, posibil unica, de a avea un copil fericit, sănătos, că ar fi putut fi și ele mame perfecte, dar uite că nu le-a ieșit, poate nașterea, poate alăptarea, poate purtatul, poate cosleeping-ul. Și se pedepsesc, se învinovățesc, se sufocă în regrete și frustrări și uite-așa le înghite depresia, le copleșesc nervii și lipsa de răbdare și putere, iar când vine momentul să facă acele lucruri care contează cu adevărat pe termen lung, nu mai sunt în stare de nimic, pentru că deja sunt sigure că nu mai au nici o șansă să facă ceva bine pentru copilul lor.

Măi, mamelor, măi, nu vă pierdeți în detalii!

Nu contează așa de mult pe unde iese bebe. Nu va fi un leneș dacă-l faceți prin cezariană și nici un sportiv dacă-l scoateți prin vagin. Nu contează așa mult dacă faceți epidurală ori ba. Dacă mai scăpați și câte-un MacDo în sarcină. Dacă alăptați din primul ceas sau dacă durează câteva zile până scăpați de lapte praf. E minunat skin on skin-ul, dar nu e Dumnezeul bebelușilor, aveți șanse mari să fiți bine și dacă ratați ora magică. Nu are nimic dacă plânge copilul. Nici dacă plânge mult. Unii plâng enorm, sunt mai sensibili. Alții nu plâng mai deloc. Dacă din punct de vedere medical, totul e bine, asta e, plânge. Nu sunteți mame rele pentru că vă plânge copilul.

În marea economie a vieții, contează mult mai mult să fiți voi împăcate cu voi, să nu vă mai învinovățiți că una sau cealaltă, să nu vă mai perpeliți atâta pentru lucruri care, pentru tot restul vieții copilului, NU CONTEAZĂ. Contează altele atât de mult mai mult… altele care urmează, nu locul prin care a ieșit și secundele alea în care ți-a fost pus pe piept sau nu. Contează să fiți bine cu voi. Să oferiți iubire și înțelegere. Să fiți acolo necondiționat. Să știți să spuneți NU, să-l învățați să spună NU. Să știți să lăsați loc, nici prea mult, nici prea puțin. Să-l învățați direfența între bine și rău. Să aibă o părere bună despre sine. Să nu se lase abuzat, umilit. Să nu fie agresiv. Să nu ia droguri. Să aibă răbdare să învețe. Să nu se lase influențat și păcălit. Să nu terorizeze alți copii. Să aibă valori și principii pe care să le respecte. Să fie un OM bun, drept, onest, care să facă bine sieși, familiei, prietenilor, țării, lumii întregi.

Contează să petreceți timp frumos împreună, să vă bucurați unii de alții, să vă ascultați, să vă înțelegeți, să vă puteți spune adevărul, să construiți amintiri și încredere împreună, să vă oferiți unul altuia confort emoțional, bucurie, independență.

Pentru toate acestea, cezariană sau naturală, lapte praf sau lapte matern, skin on skin sau nu, bumbac bio sau nu, purtat sau cărucior, sunt absolut irelevante. Zero relevanță. Cum te simți însă apropo de copilul tău, de relația ta cu el, de tine însăți ca mamă și femeie, acestea da, pot face diferența. Dacă nu ești bine rău cu tine, dacă te simți mereu vinovată, dacă ești în război cu tine, dacă te simți nesigură că poți lua decizii bune pentru el, atunci când va veni vremea să fii acolo, cu calm, răbdare și iertare pentru copilul tău, n-o să i le poți oferi, pentru că paharul tău e gol. N-ai cum să-l umpli pe al lui.

Sigur, e important să știi ce ajută și să încerci să le faci pe toate cât mai bine. Să încerci din toate puterile. Natural, dacă poți, alăptat, dacă poți, ora magică, dacă se poate, hrană sănătoasă, dacă poți, BLW, dacă poți. Dacă nu, trage aer în piept și iartă-te, nu contează atât de mult. Altele contează, pe care i le vei oferi din plin în timp. Dacă te ierți. Dacă nu faci pace cu tine, n-o să-ți poți crește copilul în pace. Iar să crești în război, asta da, poate avea un impact serios asupra devenirii oricui.

shutterstock_289117055

Sursa foto: mamă și pui via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

66 comentarii

  1. Exact!!! Exemplu: eu si sora mea, acelasi bagaj genetic, alaptate pana in jur de 1 an, tratate egal (parintii obsedati sa nu favorizeze pe una dintre noi). Rezultatul: sora mea f bolnavicioasa, cu alergii, ii curgea nasul non stop cand era mica, din cand in cand are si niste depresii in care spune ca ea e nefericita pentru ca pe mine m-au favorizat parintii cand eram mica. WTF?!
    Eu , opusul, nu prea raceam cand eram mica (acum racesc mai des decat cand era mica), total opusul surorii mele.
    Concluzia: Conteaza mai mult ceea ce isi doreste copilul, sa-l asculti cu adevarat, nu povestile interioare ale parintilor. Obsesiile ca daca nu faci cum scrie pe net, gata iese copilul afectat pe viata. Sora mea nu a obtinut ceea ce dorea pentru ca nu cerea nimic, nici macar jucarii, activitati, iar parintii ii ofereau ceea ce credeau ei ca are nevoie. Trebuie incurajata comunicare cu copilul sa aflati de mici ceea ce doresc.

  2. De acord destul de mult cu mica idee că am văzut mult mult și tendința inversă mult mai mult. Mame care se laudă că nu au alaptat. Că uite ce sănătos e copilul diversificat la 3 luni. Că nu e dependent de mamă ptr că singur doarme in altă cameră închisă a altui colt de casă. Că ce fraiere sunt alea cu sânul că uite ce ușor e cu suzeta. Uite noi plecăm in concediu singuri fără copil la maxim 6 luni că nefiind răsfățat stă bine mersi cu bunicii/bona. Etc. E și invers războiul. O tendință de laudă de cât de neatasat ești de propriul copil. Mult!

    • Exact exact!!! Si e plin carul! Si se uita la tine, vaaai da asa ti l-ai obisnuit !!! Da! Asa mi l-am obisnuit si astept sa vad diferentele cand o sa fie mari, pt ca o sa se vada!!

    • S-ar putea sa fiti dezamagite cat de putin se vor vedea diferentele astea. Copilul nu stie care-i gura si care-i fundul momentan deci daca există un moment bun sa pleci in concediu fără el e clar când e mic (a fost foarte frumos in Thasos). Si daca doarme bine de la început in patutul lui si daca nu e alaptat si daca doamne fereste vede cate un ecran înainte sa implineasca 2 ani tot nu se traduce ca esti neatasata de copilul tau.

    • Aşa este. Diferenţele se văd mult prea puţin la copii.
      Mai degrabă se văd la mame, la cele dependente de copiii lor.

    • permite-mi sa fac niste precizari la comentariul tau… am vazut caz de bebe care a refuzat sa manance pentru ca parintii au plecat in concediu lasandu-l cu bunica. Un bebe de cateva luni care brusc se trezeste fara parinti pentru cateva zile sufera. El nu are de unde sa stie ca parintii se intorc, stie doar ca n-o mai vede pe mama, ca nu mai vede camera cu care era obisnuit, si un exemplu cu refuzul de a manca e un semn de suferinta. Destul de gresit sa crezi ca un bebe nu pricepe. Nu blamez pe nimeni ca vrea sa plece intr-un concediu ca e obosit si are nevoie de cateva zile, departe de mine gandul acesta, dar de aici pana sa afirmi ca pruncul nu pricepe e cale lunga, ba da pricepe. Iar cu ecranele inainte de 2 ani sunt studii foarte bine facute care dovedesc cat de negativ afecteaza, nu e vorba de a vedea un ecran accidental, ci de a fi pus sa vizioneze diferite chestii in mod repetat.

    • Vai..
      Mai pune un semn de exclamare !
      Cam cat de lame e sa faci toate astea cu o frustrate in suflet de genu lasa ca o sa vedeti voi astea care sunteti altfel 🙂 vai de mama lui de copil daca nu o sa se vada diferenta intre el si altii..
      Mami vrea sa excelezi.. Ai auzit??!!

    • ha :)) am varsat nitica cafea de ras. Chiar sunt curioasa ce traume va avea fi-miu din cauza ca i-am dat suzeta si cum vor rade de el colegii care au avut sanul in loc

    • Eu n-am prea văzut, să fiu sinceră.
      Mi se pare chiar un curaj să recunoşti aşa ceva.
      Mamele care zic ceea ce spui tu sunt considerate denaturate.

    • Din contra e plin de mame care se lauda cu alaptatul pana la nu stiu cati ani si co-sleepingul si toate cele „la moda”. Cu independenta nu prea vezi. E o isterie de a fi lipita de copil ca asa „trebuie” nu invers.

    • Exact ce ziceam! Hopa a aparut lauda cu cât de neatasate suntem si de independente fara copil! Mai continuati ca e amuzant. Eventual crescut la bunici 5 din 7 zile ca ce naiba e mic doar nu stie care e mă sa si tacsu. Si eu pot să stau in club. Ca doar copilu l am făcut să nu care cumva să vina in bratele mele vreodata

    • dar o cantitate moderata de atasament nu poate exista vreodata? si limite in care sa poata si femeia sa mai respire, sa citeasca o carte, sa bea un cocktail sa fumeze o tigara,sa vada toate episoadele din game of thrones (chiar si sa iasa in club nu e lucrarea satanei) cu alte cuvinte sa nu fie anihilata ca persoana dupa ce naste si cu toate astea copilul sa primeasca afectiune si atentie?

  3. Eu încă mai am momente când mă învinovățesc că nu mi-a ieșit alăptarea. La noi a fost o situație mai specială la naștere. Exact prin săptămâna 37 de sarcină, soțul meu s-a îmbolnăvit de varicelă. După ce mi-am făcut analizele necesare, am constatat că eu nu aveam anticorpi pentru varicelă, deci nu o făcusem când eram mică. Asta a dus la o naștere prin cezariană înainte de vreme, la 38 de săptămâni, și izolarea completă a copilului de mine și de soț. De micuța mea s-au îngrijit bunicii aproape o lună din viață. Eu am avut voie să-mi văd și să-mi ating copilul la 3 săptămâni după naștere, după ce am reușit să scap și eu de minunata boală. Deși mi-am dorit și am încercat în fel și chip (poate nu destul, dacă stau acum să privesc retrospectiv), alăptarea nu ne-a ieșit de nicio culoare.

  4. Da, mai, Ioana, eu cu gandul asta m-am dus si eu sa nasc si tot am ramas socata vreo saptamana dupa, ca nu ma asteptam la cezariana, imi doream sa se intample lucrurile in felul meu, sa-l vad cum iese din mine, sa mi-l aseze imediat pe abdomen, sa facem din despartire intalnire si sa fie minunat asa, cu multe endorfine si oxitocine. Na, sincer, n-a prea fost decat cu braunule si incizii si monitorizari si prea multi medici, un pic de panica si, e drept, un final fericit. Desi eu aveam niste dureri cumplite in finalul asta fericit inca o saptamana fix. Mi-a luat mult timp sa accept, cred ca acum ma gandesc foarte rar la asta, nu stiu daca e un capitol incheiat.

    • E inca devreme, dar o sa se inchida capitolul, Tu esti cea mai buna mama din lume pentru pruncutul ala mic si bun! Si asta nu o schimba o cezariana, un dovlecel nemancat, o diversificare cu nabadai…:)

  5. Bravo pentru articol si pentru campania cu legumele care mi se pare fantastica. In calitate de psihoterapeut (asa mai fara experienta 🙂 ) acesta este un articol bun pe care mamele ar trebui sa-l citeasca de 2-3 ori si sa faca pace cu ele insele. Insa ai cateva articole cele legate de batranei, de reactia oamenilor din jur la copiii mici care nu doar ca nu imi plac mie (desi sunt amuzante si imi smulgi niste zambete), si nu rezonez cu ele (desi am avut si eu parte de cateva episoade cu oameni mai in varsta in care a trebuit sa corectez, sa fiu ferma si sa spun asa nu). Da-mi voie sa-ti spun ca gresesti cu acele articole, si vrei nu vrei esti lider de opinie pentru multe mamici, iti sunt destul de distribuite articolele pe FB. In acest articol spui foarte frumos cum trebuie sa ne crestem copiii, si daca noi ca mame reactionam asa fata de batranei si fata de strainii care „se baga in seama” cu copilasii nostri nu ii invatam sa ii respecte pe batrani si vor deveni foarte sceptici fata de straini. Nu inseamna ca mergem la cealalta extrema si lasam pe oricine sa ii pupe, sa ii atinga, sa le dea de mancare etc, dar putem refuza si schimba subiectul foarte frumos si elegant. ” Ce batranica draguta a vrut sa ne dea din mancarea ei dar saracuta probabil ca e singurica si nu are nimeni grija de ea, ii e greu sa se spele singura si mama a preferat sa nu mananci din mancarea ei” etc etc etc. Probabil ca si faci asta in viata reala, dar in articole dai impresia ca reactionezi destul de urat fata de astfel de oameni. Stim toate bine ca se invata prin imitare si cred ca majoritatea vrem sa ii invatam respectul pentru cei din jur. O zi buna tuturor si la cat mai multe articole bune!

    • nu e vorba de un singur articol am mai citit si acum cativa ani un articol tot in genul acestuia, aveai numai fetita atunci si l-am tinut minte tocmai pentru ca m-a deranjat atitudinea fata de oamenii din jur, ca sunt tineri sau batrani. Cand este atata ironie fata de cineva care pana la urma nu e rau intentionat, doar ca poate nu stie sau asa crede el ca se interactioneaza cu copiii… mie chestia asta nu-mi place

    • Eu cred ca respectul trebuie acordat din start oricui, indiferent de vârstă. Eventual respectul se pierde. Tu vorbești mereu despre respectul acordat copiilor. Adică copiii trebuie sa câștige respectul? Respectul tine de bun simt și de civilizație și de educate.

    • Exact, despre bun simt si educatie. E de bun simt sa ceri unui strain sa-ti dea un obiect de-al lui? Sau sa vorbesti despre el de fata cu el? Sau sa-l inviti la tine-acasa? Sau sa strigi la el de parca ar fi surd?

    • e o ocazie buna sa-l inveti pe copil diferenta dintre o gluma (pentru ca pana la urma asta este) si realitate, mi-a luat destul de mult s-o invat pe cea mare cand tatal ei glumeste si cand vorbeste serios :)))). Oamenii totdeauna vor vorbi cu copiii, nu prea poti sa ii opresti, insa conteaza mult cum reactionezi tu ca parinte. Eu nu zic ca oamenii nu gresesc, sau ca ar putea sa vorbeasca altfel cu un copil, dar e o diferenta cand copilul vede ca parintele remediaza situatia elegant sau e incruntat, respinge, reactioneaza agresiv, si asa va invata si el sa faca iar asta nu-l ajuta in viata. Ma indoiesc ca tu reactionezi „agresiv” fata de oameni pe strada, nu zic asta, dar felul in care te exprimi in articole arata dezgust fata de niste actiuni cat de cat normale in raport cu un copil (degeaba compari copilul cu un adult ca e foarte diferit, e normal sa nu te raportezi la un copil ca la un adult) si nu rau intentionate. Am avut si eu vreo 2-3 situatii in care a trebuit sa reactionez agresiv, un betiv care arata ca un homeless care a prins-o de obraz in piata si mai aveam un pic sa-i trag una, o tanti care tot trece prin fata casei noastre si i-a spus fetitei mele care era in curte sa nu deschida poarta la nimeni ca o fura oamenii cu sacul (deci la femeia asta dupa ce i-am zis ce am avut de zis in afara de salut nu mai spune nimic) in rest refuzam elegant mancare cand e cazul, spunem frumos si ferm sa fim lasati in pace cand e cazul, ceea ce cred ca si tu faci pana la urma ca parinte. Asta m-a uimit putin pe mine, discrepanta in tonul din articole, ai unele articole ca acesta care aduc un echilibru si cele (de doua stiu eu, poate mai sunt) vis-a vi de felul in care interactioneaza cei din jur cu copiii care sunt agresive, si nu sunt singura care am perceput asa.

  6. Ah, ce bine a venit acest articol. Am un bebeluș de 4 luni și abia acum o săptămână am reușit să accept că asta este, folosesc protecția de silicon la alăptat și nu sunt o mamă rea pentru că nu vreau să mă mai chinui și pe mine și pe ea, antrenându-ne să renunțăm. Până acum, mi-am făcut un milion de mustrări de conștiință și eram absolut convinsă că toate lucrurile care se întâmplau mai anapoda – puseu, somn agitat, greutate puțin sub grafic, plâns neconsolat – sunt din cauza siliconului. Eram terorizată de siliconul ăsta, era cel mai mare dușman al meu, până m-am calmat.

    • Am trecut printr-o chestie similară. Dupa luni de neîncercări cu protectia, de teama sa nu mai refuze sânul, la 5 luni jumate am vrut sa vad cum e. Si guess what?Sugea ca ii era foame. O vreme a supt doar de foame, cam in 2 săptămâni si-a revenit. Se liniștea din nou la san înainte de somn.Pentru mine a devenit o mare ușurare ca puteam alăptă oriunde fără a ma stresez ca am sau nu mameloanele la mine, curate, plus ca dura sa le pun. Sa stii ca se poate. Nu e ușor, dar e mult mai usor decât la început. Pt ca daca le foame mănâncă. Bafta daca vrei sa încerci! Dar merită!

    • Nu e întotdeauna asa. Sunt la al doilea copil alăptat cu protecții de silicon, am tot încercat si la primul (alăptat aproape 8 luni), si la al doilea (alăptat inca, are 5 luni) si nu mi-a ieșit. Nu aveau de unde apuca, se enervau de foame si nu funcționa. M-am împăcat cu ideea, mi-am cumpărat câteva protecții de rezerva si am grija sa iau una mereu cu mine. Noi suntem multumiți (si sătui) asa si nu am de gând sa mai încerc.

    • Si noi am trecut prin asta. Am scapat de protectiile de silicon dupa ce am gasit un articol pe net care spunea sa treci la numarul cel mai mare de protectie ( noi am avut 15 si am trecut la 22). Asa bebele invata sa deschida gurita mare si sa apuce bine. In vreo cateva zile am scapat de ele. Tot in articol mai spunea tipa foarte fain ca si daca alaptezi cu protectii sa te bucuri pentru ca poti sa ii dai lapticul tau (si mai spunea la fel de frumos ca si daca il hranesti cu lapte praf tot din dragoste pentru el o faci). Bucurie!

  7. Eu cred ca pentru mamele stresate de „mode si modele” problema este (si asta va fi si la 5, 15 si 25 de ani ai copilului) tocmai importanta pe care o acorda acestor „mode si modele”. Si faptului ca nu au destula incredere sa isi modeleze actiunile si asteptarile in fct de specificul familiei lor.

  8. Ioana exact la asta ma gandeam eu zilele trecute. Pe unde ma uit nu vad decat mame nemultumite de ele, mame exasperate, depresive, chinuite. De parca daca pana acum cativa zeci de ani copiii nu prea contau, acum ele vor sa schimbe fata lumii cu ei. Daca nu bea tot laptele, depresie, daca nu face la olita de la 7 luni, tragedie, daca se loveste, este cea mai rea mama din lume. In nevoia asta continua de perfectionosm, pur si simplu copilul dispare. Nu ramane decat un scop, si ala adunat in ani de frustrari, in copilariile nostre seci si dureroase, in ce spun vecinii, soacra, prietenii. Copilul, ca fiinta, este pierdut pe drum, devenind ecoul nevoii parintelui de a demonstra ca este perfect, ca nu greseste, ca este cel/cea mai bun parinte de pe planeta. Trist. Dar ma bucur ca cineva ca tine, cu expunerea potrivita, tragi astfel de semnale de alarma. Poate ca este timpul sa invatam mai multe despre respect fata de copii. Felicitari, Ioana! <3

  9. Multe mame duc un bagaj greu dupa ele din propria lor copilarie. Au avut mame care nu au stiut/reusit/vrut sa fie ceea ce aveau nevoie copii lor. Si acum voi vorbi in numele meu, fiindca si eu sunt proaspata mama. Toata insecuritatea asta vis a vis de propriile alegeri, toata tragedia care se creaza in jurul unor „posibile” si percepute nereusite vine dintr-o lipsa de incredere in fortele proprii si dintr-o lipsa de validare externa.
    Suntem o generatie care TREBUIE sa reuseasca in tot ce-si propune, pentru a compensa propriile lipsuri din copilarie si pentru a-i valida noi pe parintii nostri, care sa se poata mandri cu ceea ce au resuit sa creasca. Nu conteaza fericirea, multumirea, implinirea, conteaza aspectele cuantificabile, vizibile ale „fericirii, multumirii si implinirii” , de multe ori in viziunea altora (nu a noastra). De aici „ne propunem sa:……” Si daca nu iese, e jale. La toate se adauga incapacitatea de a fi blande cu noi insene, incapacitatea de a ne ierta pentru esecuri.
    De asta nu e suficient sa spui „Nu va mai pierdeti in detalii!” sau „Nu conteaza pe unde iese, daca dormi sau nu cu el, daca il tzii in brate sau in carucior, daca il alaptezi sau nu”. Asta e doar prima parte a problemei!

  10. Cele care arunca cu noroi in alte mame au niste frustrari ascunse pe care probabil nu si le constientizeaza nici ele..
    In alta ordine de idei,Ioana am rascolit blogul dar nu am gasit niciun articol despre intarcarea baiatului..cum ai reusit?

  11. Mie imi place si articolul si reactiile care le citesc aici dar din pacate ele nu reprezinta majoritatea. Cand esti vulnerabila, tocmai ai nascut prin cezariana, fara ca tu sa fi vrut asta, fara ca tu sa iti fi imaginat macar o secunda asta, dar nu ai avut de ales; cand ai un nou nascut in brate si incerci din rasputeri sa il alaptezi, va chinuiti amandoi 1 luna cu toate metodele posibile si tot nu reusiti…atunci, atunci fac rau sutele de articole si opinii aruncate fara pic de empatie sau cunoastere de cauza. Acum, dupa 3 ani, imi pare rau ca am permis sa imi faca rau veninul altora si sigur nu mi va mai intampla 🙂

  12. Nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa ne bagam ata de tare in viata celorlalti? Daca eu cer un sfat il cer si gata nu trebuie sa mi se spuna de nenumarate ori ca ce fac eu e gresit ai ca ce face x si y e litera de lege. De aproape 2 ani de cand sunt mamica am ales cum am crezut, am facut alegeri bune si unele mai putin bune, m-am lovit de anumite situatii de nu stiam incotro sa o apuc dar s-au rezolvat. Nu regret ca am nascut prin cezariana, a fost alegerea mea si sunt ok cu ea, am reusit sa alaptez exclusiv dupa o luna pentru ca am crezut ca alaptarea e ceva natural si nu m-am informat destul si am alaptat pana la un an si 5 luni, am dormit cu bebe dupa o saptamana pentru ca mi se parea ca e singur si trist in patutul lui :))))- hormonii ce sa-i faci :)))), l-am purtat in sisteme fe purtat pentru ca ma miscam mai usor prin bucuresti decat cu carutul ( cine poate cobori la metrou cu carutul este super erou, eu aveam sa cad odata pe scari la Tineretului si am renuntat), am facut blw pentru ca nu vroia pireuri si i-am dat din curiozitate sa vad daca face ceva cu bucatica de morcov si a parut ca ii place. Fiecare copil e diferit si nu cred ca va fi spusa fraza asta de prea multe ori si probabil ca la al doilea copil lucrurile vor fi altfel cine stie. Ne adaptam din mers la fiecare relatie cu adultii, de ce sa nu o facem si in relatiile cu copii?

  13. Imi pare rau sa aud ca va invinovatiti din aceste motive. Eu am 50 de ani, am nascut pe cale naturala in ’88 aproape fara nici un fel de ajutor medicamentos. A fost groaznic. Am alaptat 3 luni pentru ca atat a fost concediul meu de maternitate, copilul a trebuit sa ramana la parinti in alt oras.

    Nu m-am gandit niciodata ca o mama care naste prin cezariana este mai putin … mama. Sau invers. Dealtfel, sora mea a nascut asa, nu mi se pare ca una din noi este mama mai buna sau mai rea din acest motiv. Cea care naste pe calea naturala nu este eroina. Cea care face cezariana nu este eroina.

    Nu va mai uitati in gura lumii, stiu ca o mama tanara este asaltata de sfaturi nesolicitate, de priviri dojenitoare. Faceti ce va spune medicul pediatru, bunicile copilului pot da sfaturi bune sau pot da sfaturi rele, aveti grija sa acordati copiilor timp de calitate.

    Aveti grija de voi, copiii vostri au nevoie de mame sanatoase.

  14. Mie nu îmi place să alăptez!na ca am zis-o! Ma face asta o mamă rea? Asa am crezut. Dar nu mai cred asta . Cred doar ca este mai importanta sănătatea mea psihică și legătura cu ambii copii, nu doar cu cel mic…

  15. Eu nu ma simt deloc vinovata ca nu am nascut natural, nici ca nu mi-am alaptat copii, ci doar ca nu reusesc sa imi petrec mai mult timp cu ei, sa ne jucam, sa cantam, sa dansam, sa avem activitati. Mi se pare absurd sa te condamni pentru asa ceva si mult mai grav sa fii condamnata de societate/familie pentru asta. Capul sus mamici, copii vostri au nevoie de voi vesele, puternice si cu toate tiglele pe casa!

  16. Sunt perfect de acord cu tot ce ai scris si e un sfat foarte bun si util pentru cele care si-au dorit sa nasca natural, sa alapteze, etc, si nu au reusit, sa nu se invinovateasca, sa treaca peste si sa traiasca impacate cu ele insele.
    Vad insa multe femei care duc foarte departe acest „e mai important sa fiu eu bine cu mine decat sa..” nasc natural pentru ca mi-e frica, sa alaptez pentru ca mi se lasa sanii, sa dorm cu el pentru ca ma deranjeaza si nu pot eu dormi, sa-l iau in brate cand plange pentru ca am altceva mai bun de facut pentru mine, sa ma joc cu el, sa-l duc la gradinita de la 1 an, chiar daca am posibiliatea sa stau eu cu el, sa-l pedepsesc/tip pentru ca e mai usor decat sa stau la discutii 20 de minute ca sa-i explic ce a gresit, sa-i dau orice de mancare ca e mai usor decat sa-i explic ca nu e sanatos, etc”. Si toate astea sunt puse pe seama „e mai important sa-mi fie mie bine si copilul o sa fie bine oricum, ca uite noi cum am crescut si n-a murit nimeni!”.
    Pentru acele femei acest articol este o incurajare.. (si nu spun ca din acest motiv nu ar fi trebuit scris, scriu doar gandurile care mi-au venit in minte cand l-am citit).

    • Sunt perfect de acord cu ce ai scris tu.Multe esecuri pe partea aceasta pleacă din lipsa de informare si din lipsa incurajarilor.Ce se întâmplă in Ro,chiar la clinici private , pe partea de alaptare nu este deloc încurajator. Din întâmplare am născut primul copil in Germania ,într-o clinică baby friendly,unde se pune problema cu totul altfel.Cu al doilea,am născut într-o clinică privată – a trebuit sa mă lupt cu încrâncenare sa am copilul cu mine si sa nu ii mai dea lapte praf.As fi vrut sa stiu despre co-sleeping,babywearing si la primul copil inca de la inceput, pentru ca m-ar fi ajutat pe mine si pe el.Ar trebui sa fie mult mai mediatizate aceste lucruri si pentru ignorante ca mine.Dar ma simt împăcata ca la numărul 2 am reușit cosleeping de a doua zi BW de la 7 zile,înainte oricum in brate.Ce m-a socat si întristat e ca nu sunt inteleasa si susținută, ca nu am vrut sa dau suzeta, ca nu folosesc carucior dacă bebe plânge in el, ca prefer sa o port pentru ca suntem amândouă mai fericite asa, ca o invat in brate ai apoi nu mai scap de ea pana la 3 ani. Da, si noi cele care am reusit sa alăptăm (primul 2 ani), sa cosleepuim,sa purtam bebelușii, avem nevoie sa fim lăsate in pace sa ne crestem copiii cum vrem.

    • Dar lasati-le si voi pe celelalte in pace. Mie articolul mi se pare destul de echidistant in încurajări, daca voi vedeti ca ia partea vreunei asa zise tabere, problema e a voastră. Tocmai presiuni de genul asta, mame care isi impun pct de vedere, oricare ar fi ala, îl consideră adevăr general valabil si rezultatul e ca undeva, o alta mama e deprimată ca nu i-a iesit si ei la fel. In loc sa fie relaxată, viata merită trăită in veselie nu amărăciune

    • Noi nu suntem lăsate in pace! Suntem făcute nebune că alaptam, infometam copiii cu blw, ii tinem in brate prea mult etc etc. Non stop e reactia primită si e enervant. Mă lasi te las :).

    • Perfecta dreptate ai, Ioana. Nu am absolut nimic cu categoria asta de mame, insa la multe din ele, cu toate ca vorbesc de iubire, empatie, non-violenta (lucruri foarte ok de altfel), se remarca violenta in limbaj fata de mamele mai mainstream, uneori chiar insulte si jigniri. Cel putin asa era pe un grup de mamici de pe care am iesit, pentru ca am vazut discutii de nivelul patologicului.

    • Mai, eu una las in pace pe toată lumea. Nu ma văd într-o anumită gasca. Nu intru pe forumuri decât daca îmi caut informatii, reviewuri despre un produs, nu intru in duscutii( except this case). In viata reala, aici unde locuiesc eu, majoritatea cunoștințelor mele au adoptat metodele mai vechi – cărucior, patut, suzeta, lp. La primul copil m-am chinuit singura sa ies de pe lp, asa ca știu ce înseamnă sa iti fie greu. Daca nu găseam sustinerea unei prietene si info pe net, n-as fi reușit. De asta încerc sa ajut, de cele mai multe ori însă nu văd decât ca se renunță prea ușor. La fel, despre BW, am aflat abia târziu, dar am văzut la nr 2 ce magie curată e pt un bebe mic si plângăcios si prea obosit ca sa adoarmă. Si de asta recomand BW încă din primele zile.Nu stiu cat ii foloseste la bebe, dar la mama ii e de folos sigur. La fel, de cate ori încerc sa spun cuiva despre asta – nu aud decât nu pot ma doare spatele. Dar o mămică mi se plângea ca nu îl poate duce afară pe bebe de 4 luni in cărucior si mai bine il tine in casa. I-am spus ca ii duc la proba 2 tipuri de carrier – si de atunci nu mai vorbeste cu mine. Voiam doar sa o ajut sa ii arat ca un sistem ergonomic e ok pt spate, spre deosebire de chicco.So, cel putin eu încerc sa ajut, dar lumea e foarte reticentă. Bebe 2 are 5 luni – ma gândesc la BLW, dar nu sunt sigura ca o sa o fac, iar daca nu o fac nu o sa fiu frustrată si deprimată pt ca nu am făcut-o.Asa ca eu una nu na regăsesc in articol – mi se pare ca presiunea asupra mea in real life e mai mare, decât ceea ce simte ” gasca” cealaltă in mediul virtual.

  17. Buna. Cred ca cel mai bun ar fi echilibrul cu noi insine, cu copilul si cu cei din jur. Pana la urma tot ce conteaza este sa-ti asculti instinctul matern, sa te documentezi si sa triezi informatia si sa te ierti pt esecurile trecute, sa ramai cu toate tiglele intregi pt ca un copil il cresti si formezi in urmatorii 15-20 de ani, nu doar in primele luni/ ani de viata! Si mie mi-a luat mult sa ma iert cu nasterea si esecul alaptarii! Dar am reusit sa trec peste asta cd copilul a crescut si nevoile s-au diversificat? si am inteles ca batalia e pe termen lung, nu pt 1-2 ani! Succes tuturor! Si ar tb sa fim mai iertători si toleranți cu cei din jurul nostru care au alte opinii/ viziuni fata de noi!

  18. Articolul asta ar trebui repostat frecvent si eventual transformat intr-o campanie nationala, in curs etc.
    Felicitari pentru atitudinea echilibrata si rationala. Daca mai multe femei ar intelege cat de important e sa iti vezi de alegerile tale si sa fii impacata cu ele fara sa se uite atata in gura tutuor sau mai rau, sa se bage si ele aiurea in seama cu sfaturi pro sau contra, s-ar schimba societatea asta in mod radical. Dar pana una alta ne manacam intre noi si noua insine sufletele cu prostii infernale si adevaruri absolute citite din carti care azi sunt la moda si maine nu mai sunt. Haideti sa ne vedem fiecare de treaba lui si sa ne straduim sa o facem cat mai bine si daca nu reusim, asta e, am facut tot ce am putut in contextul dat.

  19. Un articol care trage un semnal de alarma. O mana isi iubeste neconditionat copilul indiferent de cum a nascut, daca a alaptat sau nu etc. Eu inca ma simt vinovata ca am nascut prematur, la sapte luni. A fost fix cum nu am planificat: cezariana de urgenta , o luna in incubator fara sa fie alaptat, o mica depresie care a dus la lapte insuficient ca doar ma mulgeam si tot asa. Asa a fost sa fie si multumesc lui Dumnezeu ca e sanatos si crestem. Imi iubesc copilul enorm indiferent de cum si cand s-a nascut si daca e sau nu alaptat.

  20. Mulțumesc pt acest articol ! M a uns pe suflet ? am născut prin cezariană o minune de băiețel,minunea mea…visul meu cum ii spun cu mare drag. Din motive medicale n am putut alapta iar mamele din jurul meu se grabesc traga concluzii gresite….e trist sa judecam asa. Pe mine ma deranjează pe moment dar când îmi privesc puiul uit toate rautatile gratuite. Stiu doar atât: Am minunea mea si e mult mai important,din punctul meu de vedere,sa fiu o mama responsabilă,activa,implicata,răbdătoare decât sa mă supăr ca ma întreabă o alta mămică de ce nu alaptez.

  21. Mi-a placut mult articolul si mesajul lui care incurajeaza mamele spre iertare si impacare cu sine, o mama fericita=un copil fericit. Ceea ce ma surprinde mereu sunt comment-urile negative in care unele mame le „judeca” pe alte mame pentru felul in care au putut sau au decis sa nasca sau sa hraneasca bebelusul. Eu locuiesc in strainatate si majoritatea forum-urilor, articolelor vin cu comment-uri de sustinere de la mame pentru mame si sfaturi care sa le ajute pe fiecare in situatia in care e, fiecare trece prin circumstante diferite. Daca noi mereu ii judecam pe altii cum sa-i invatam pe copiii nostri compasiunea, intelegerea si iubirea fata de ceilalti?

  22. Foarte bun articolul. Eu am nascut prin cezariana, alaptata exclusiv pana la 4luni cand bebe a intrat in greva suptului. Pur si simplu nu mai vroia sa suga.. cu pompa nu reuseam sa scot mai nimic asa ca am inceput sa papam si lp in completare. Presiuni sunt din ambele tabere „lasa lp.. hraneste numai in somn” sau opusul „ce te chiunui, treci complet pe lp!!! Cuuum nu ai inceput inca diversificarea???”. Adevarul e ca bebelusii ne simt.. daca noi suntem calme si fericite si ei vor fi lafel.

  23. Buna tuturor! O sa citesc si comentariile, dar inainte de toate vreau sa va spun ceva foarte important. Vreau sa va atrag atentia, ca tot mai multe mame isi pun in pericol sanatatea fatului, doar pentru a avea experienta de nastere perfecta, pentru ca asta citesc pe internet, asta se aude la cursurile prenatale etc. Si uitam de cel mai important lucru, scopul nasterii este sa aducem pe lume un copil sanatos, si sa prezervam sanatatea mamei. Calea este foarte putin importanta. Sunt ginecolog, lucrez la o clinica privata, nu ne implicam in nastere doar atunci cand este cazul, nu perfuzam inutil cu ocitocina, nu facem epiziotomii atunci cand nu este cazul, nu dam antibiotice inutil, si cu toate astea zilnic ne luptam cu paciente care se gandesc la un singur lucru, cum sa ajunga la cea mai grozava nastere naturala. As putea sa dau zeci de exemple, dar o sa ma rezum la una, o mama in travaliu de ore bune, un travaliu care mergea foarte incet, fara perfuzie, fara nici o interventie, la care bataile fatului au inceput sa scada, dupa ce am epuizat toate metodele cu care am fi putut ajuta, nu s-a ameliorat ritmul cardiac, devenea tot mai rau ritmul, explicam situatia pacientei, si faptul ca urgent trebuie scos copilul, si avand in vedere stadiul in care se afla cu travaliul, nu ne permite acest lucru, va trebui sa facem cezariana de urgenta, raspunsul ei a fost ca ea doreste sa mai astepte, am ajuns sa o imploram sa ne lase sa o pregatim pentru cezariana, in canditiile in care ritmul cardiac se agrava cu fiecare minut, a dorit sa vorbeasca cu dula la telefon, sa spuna dula daca e ok sa facem cezariana sau nu. Ce parere aveti? Intalnim aceste situatii tot mai des. Ma sperie, si ma epuizeaza aceasta lupta constanta. Sunt foarte multe situatii periculoase in care se pun mamele, sau in care isi pun copii, doar pentru a avea experienta unei nasteri, asa cum au citit de pe internet ca trebuie sa fie.

    • eu am o experienta diferita la clinica privata, in sensul ca pe mine nu m-a intrebat nimeni nici macar daca facem cezariana de urgenta acum sau mai asteptam 2 minute, desi mi-as fi dorit.

      sincer, asa mi se pare normal, ca eu nu am nici o expertiza sa-mi dau cu parerea daca este sau nu este cazul de cezariana de urgenta si de aia nici nu inteleg cum e posibil sa va milogiti de pacient daca voi, in calitate de medici, considerati ca este cazul.

      pacientul poate decide in chestiuni fara impact asupra starii de sanatate, nu in chestiuni care pot avea impact.

      nu aveti proceduri/ protocoale pentru situatiile astea? in contract nu scrie nimic in sensul asta?

      pe mine ma enerveaza cand ma duc uneori la medic si-mi arata 2 sau mai multe optiuni de tratament si ma pune pe mine sa aleg intre ele – ce, eu sunt medic? de unde sa stiu ce sa aleg? de aia ma duc la medic, sa ia el deciziile medicale pentru mine.

    • Eu cu cateva saptamani inainte de nastere, la discutia cu anestezistul, am semnat un formular ca sunt de acord cu cezariana in cazul unei urgente. Cand a aparut urgenta nu m-au mai intrebat propriu zis, dar sigur as fi putut sa ii opresc si sa declar pe proprie raspundere ca refuz. Pentru ca nu poti sa operezi pe cineva cu forta, nu-mi dau seama daca glumesti, dar da, chiar daca e vb de o decizie medicala, tot tu trebuie sa alegi, cu ajutorul medicului .

    • mie mi se pare absurd sa fie asa.
      in afara de faptul ca gravida nu are cunostintele medicale necesare sa ia decizia asta, in nici un caz nu are cum sa o ia in timpul nasterii, cand starea fizica si psihica nu este in nici un caz propice pentru luat decizii de importanta vitala.

      de aia semnezi inainte, ca sa nu zici dupa aia ca te-au operat cu forta.
      sau daca vrei, poti sa refuzi cu totul, pe raspunderea ta.

      dar daca e sau nu cazul sa-ti faca cezariana de urgenta nu ai cum sa decizi tu, din postura de pacient/ femeie care naste in momentul ala.

    • Nu inteleg ce ti se pare absurd? sa mergi la un doctor si sa iti spuna gata acum te operez de %$&@#$, nu stii tu ce e aia ca nu ai cunostinte medicale?
      Starea gravidei da, poate fi de anxietate dar nu este in nici un caz vreun retard sau ceva ce o impiedica sa isi dea acordul si alternativa care ar fi? sa o tranchilizezi si sa o operezi fara acordul ei ?

      Exista persoane care nu doresc sa fie resuscitate sau persoane care din motive religioase refuza transfuzii de sange sau transplante de organe, nu au cunostinte medicale dar cu ajutorul explicatiilor unui medic pot intelege consecintele si au discernamant.

      Ah, si nr 2 – nu inteleg de ce te-ai fi asteptat sa te intrebe cineva PE TINE daca sa faca cezariana sau nu ?

  24. Ai intrebat daca nu exista protocoale – asta e protocolul, pentru orice procedura medicala trebuie sa iti dai acordul scris si daca te razgandesti – ceea ce ai dreptul – ti se aduce alta hartie pe care semnezi ca da, frate, refuz. Ca in cazul de mai sus cadrele medicale au insistat ca gravida sa intre in cezariana e pentru ca au fost super dragute si au mers above and beyond the call of duty. Poate la un spital de stat un medic obosit si fara chef iti punea hartia in fata si te lasa sa nasti copilul mort sau avariat asa cum doresti. Nu o sa te lege nimeni de masa de operatii ca dupa aia tu sa-l dai in judecata pentru malpraxis pentru o procedura pe care nu ai vrut-o, chiar daca te-a facut bine

    • Pai bine, dar acordul nu s-a dat inainte de a incepe nasterea?!
      Protocolul spune ca in timpul travaliului tu trebuie sa ii ceri acordul pentru cezariana de urgenta? Cand femeia nu mai stie nici pe ce lume e de durere si de tot restul?!

      As intelege daca ea a refuzat inainte de nastere dar medicul a incercat s-o faca sa se razgandeasca in timpul nasterii, altfel imi scapa ceva.

  25. E irelevant, ideea e ca dr a zis cezariana si femeia a zis nu,pentru ca are dreptul asta, indiferent de ce a spus mai demult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *