Nu mai știu unde am lăsat mașina

Intrăm pe aleea parcului. Se aud râsete de copii, puține, îndepărtate. Claxoane. O lumină aproape ireală, de soare la apus și de becuri abia aprinse ne luminează ghetele. Cizmele roșii ale Sofiei tropăie mărunt în stânga mea, ghetele gri ale lui Ivan, rotunde ca niște borcane cu bomboane, aleargă în dreapta tenișilor mei gri. Fiecare dintre mâinile mele ține în ea, la căldură, o mânuță moale, grăsuță și rece, care se balansează la fiecare pas al meu și al lor.

Vorbesc amândoi în același timp, îl ascult pe fiecare cu câte o ureche. Mami, mami, mami. Vocile lor mititele vor să-mi atragă atenția, să-mi povestească, să afle. Din când în când, câte unul se apleacă în față sau în spate, să-l vadă după mine pe celălalt.

Apoi tac amândoi, ca să mă asculte cum le explic despre rădăcinile copacilor. Cum se întind în pământ, după apă. Cât sunt de puternice, de mari, cum uneori sparg asfaltul de deasupra.

Apoi un val de întrebări se răstoarnă peste mine. Le răspund pe rând, zâmbind pe aproape întuneric. Alte întrebări răsar de la un metru deasupra pământului și se îndreaptă în sus, către mine. Din când în când, câte unul își ridică fața și îmi caută privirea.

Îmi place să-i privesc în ochi. Sunt frumoși. Seamănă cu mine, cu tatăl lor, cu părinții noștri. Când mă privesc fix, ochii li se încrucișează puțin. Chipul le zâmbește. Mă recunosc în ei. Le zâmbesc. Știm de ce, și eu, și ei.

Negociem unde rămânem la joacă. Sofia decide, ca de obicei, Ivan o urmează oriunde. Ne dăm cu toții pe toboganul tub. Ivan la mine în brațe, Sofia în spatele meu, încă doi băieței din parc în spatele ei. Facem ca trenul în tunel și coborâm cu viteză. Râdem, ne ridicăm de pe jos, ne scuturăm hainele.

Încă o datăăăă!

Repetăm încă de zece ori.

Apoi Sofia propune să ne jucăm de-a prinselea. Alerg după mulți copii, doi ai mei, prind câte unul, râdem, repetăm. Apoi cineva spune să ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Eu număr. Un cârnat doi creveți trei purcei patru maimuțe, de după copaci se aud râsete înfundate. Ivan se scunde mereu după piciorul meu, pe el îl găsesc ultimul. Mă împiedic de ei, mă prefac că mă prăbușesc, râd toți. Câte unul mă trage de geacă, să mă țină pe loc, eu alerg pe loc, ca în desene animate. Trec două ore.

Când am intrat în parc îmi era frig. Acum sunt transpirată, îmi ard obrajii, nu pot desprinde copiii să mergem acasă. Sincer, nici eu n-aș pleca.

Mă cuprind amândoi de câte un picior și ieșim din parc așa, ca un robot cu picioare de ciment.
– Mami, eu sut maie! îmi spune Ivan, mândru.
– Sigur că da, ești un băiețel mai mare ca anul trecut. Și te iubesc tot mai mult!
– Ci eu te iubețc. Mut!
– Mami, eu te iubesc mai mult, intervine și prima născută.
– Sunteți niște purceluși romantici.
Râd.
– Și tu ești lupul flămând? întreabă ea cu licărul acela în ochi, știți voi care.
– Daaa, sunt flămândă de iubire și vin să mă satur cu voi, ahahaaaa!

Mă reped să-i prind. Ei fug care încotro.

Nu mai știu unde am lăsat mașina.

Știu însă precis cât sunt de fericită că suntem împreună, exact așa, exact acum, noi.

shutterstock_483950449

Sursa foto: copii în parc via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4250

14 comentarii

  1. De cand am inceput serviciul te citesc in maxi, pe drum. Alt timp nu mai e. ? Esti minunata!!! Numai tu stii sa pui in cuvinte atata fericire! Mi-au dat lacrimile….multumesc!!!!

    • ooo, da. asta cred ca ni se intampla tuturor. Mai grav ecand cauti mi bine de jumatate de ora tlefonul, si tu vorbesti la el cu ceami buna prietena, tot de mai bine de jumatate de ora :)))

  2. Ahhhhh…, de unde le scoți doamne, asa idei năstrușnice si frumoase: un cârnat, doi creveți, trei purcei ? Hahaha
    Esti geniala!
    Esti o copila si tu, idealul copiilor 🙂

  3. Ce frumos poti sa scrii!
    Esti foarte talentata, felicitari!
    Abia astept sa iti cumpar toate cartile! Citisem ca apar in curand 1-2 luni atat romanul cat si inca o carte pentru copii, nu-i asa?

    • Daaa, romanul a plecat deja la tipar, iar cartea pentru copii se va lansa pe 19 noiembrie, la Romexpo.

  4. uite, eu am o curiozitate. pentru ca azi tocmai am avut un moment frumos in parc, dar ni s-a stricat pe neasteptate. eram cu copilul si sotul pe o banca (in parcul central din cluj-napoca), deja se lasase intunericul, insa parcul e destul de luminat. ii dadusem titi baietelului si voiam sa mai poposim un pic. cand un caine s-a indreptat spre noi, nu avea zgarda sau semne de „evidentiat” si venea asa direct, nu-mi dadeam seama cu ce intentii. nu aveam mancare la noi, nu dadea din coada. m-am panicat, am luat copilul in brate si m-am retras incet, dar tot spre noi venea. pana la urma s-a pus cumva sotul meu intre. dar cainele se uita fix la el si venea tot mai aproape. pana apoi (mie mi s-a parut cam asa, dupa doua vesnicii) a vazut un alt caine in departare si a mers spre el. poate ca eu care-s mai panicoasa am exagerat ce-a fost. dar, orisicum, ce faci in asemenea situatii, daca ai ramas in parc si nu prea mai e nimeni prin preajma, si apare un caine sau mai multi? mai ales cand esti singura cu un copil? sau, in cazul tau, cu doi. si ce sfaturi ai pentru mamici de-astea mai fricoase, sau care aproape ca au fobie de caini… nu stiu cum mai e prin capitala, dar ultima oara cand am fost eu acolo, era plin de patrupezi…mi-e foarte greu sa nu-i transmit panica mea copilului. i-am explicat ca nu stim ce vrea un caine fara stapan care vine spre noi si e mai bine sa ne indepartam…

    • eu nu as ramane singura in parc cu copiii mei daca stiu ca sunt caini acolo. cand aveam caini agresivi pe strada aveam la mine un spray cu piper, dar trebuie mare grija cu el, sa feresti copiii… e complicat. eu am facut mare scandal pe strada si acum i-au strans pe toti. in parc nu prea mai sunt de cativa ani…

    • amu, no, n-s caini in general si de obicei in parcul respectiv. da’ sunt doua stradute langa parc unde niste doamne plictisite mai incurajeaza aciuatul de patrupezi. in general ocolim zona aia chiar si cand parcam masina. dar daca nici in centru nu poti sta linistit cu pruncii sa culegi castane si frunze (e vorba de parcul central, doamne iarta-ma!), unde sa te mai duci? eu intrebam (pe tine si pe cititorul tau) nu ce intentionezi sau prevezi, ci cum faci cand dai nas in nas cu neprevazutul. adica te trezesti cu el la un metru de tine si copii. c-am mai patit sa fiu intr-un parc de joaca – erau parinti si copii multicei – si sa vina in viteza un caine printre. noroc ca nu a trecut fix pe langa noi, ca acum iti povesteam si pe unde se elimina adrenalina. dealtfel am poveste lunga si cu sesizarile mele despre cainii care m-au intampinat pe langa tomberoane cand duceam gunoiu’ langa bloc (cartier „bugat de select”). (le-am trimis celor de la primarie si poze cu cainii, dar na, nenii care se ocupa „au fost vineri pe la doispe si n-au vazut caini”, apoi ei ce sa faca daca fix cand ma intalnesc eu cu cainii, nu raspunde nime’ de la ei la telefon, etcetc… ).

    • As lua copiii in brate si as tipa tare la el, m-as preface ca iau ceva de jos, o piatra, o creanga, as face multa galagie si m-as repezi inspre el, sa-l sperii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *