Mereu am fost Fata Drăguță. Și pentru că așa sunt eu construită, și pentru că am observat că dacă sunt drăguță, lumea mă place mai ușor, iar nevoia mea de a fi plăcută de toată lumea a fost dintotdeauna copleșitoare pentru mine.
Așa că încă de când am devenit conștientă de consecințele faptelor mele, mi-am dezvoltat și amplificat drăguțenia. Am inventat pe loc cuvântul ăsta, pentru că am mare nevoie de el în textul de față, vă rog să-mi iertați îndrăzneala, ia uite cum sunt eu drăguță chiar fără să-mi propun în mod special, dar mi-a intrat în sânge, asta e, sunt Fata Drăguță.
Majoritatea oamenilor reușesc un echilibru sănătos. Uneori sunt drăguți, alteori sunt mai urâcioși, uneori ajută, alteori refuză, uneori spun DA, alteori spun NU, practic, ei aleg cum vor să fie în fiecare moment. Mai sunt, desigur, și Oamenii Urâcioși din fire sau cei care au devenit în mod conștient urâcioși, pentru că cineva i-a rănit sau ceva i-a convins că asta e calea către mai mult confort.
Încă de mică, ofeream tuturor jucăriile mele. Invitam pe toată lumea la mine acasă. Dădeam altora toată mâncarea din pachetul meu, deși îmi era foame. Mai târziu, la școală, ajutam pe toată lumea la teme și uneori nu apucam să mi le fac pe ale mele. Dansam cu toți băieții care mă invitau, mai puțin cu cel care-mi plăcea. Îmi împrumutam rochiile, cărțile, discurile cu povești, ofeream cu drag tot ce aveam, pentru că așa eram eu, drăguță.
Acum sunt ditamai omul, cu familie, job (e drept că de-acasă, dar dacă muncesc și câștig bani se cheamă că e serviciu, și de multe ori muncesc de zece ori mai mult ca pe vremea când stăteam la birou opt ore), copii, obligații, prieteni, cunoștințe, mii de cititori care îmi cer lucruri. Eu am rămas aceeași Fată Drăguță, care dorește să ajute pe toată lumea, pentru că deh, dacă omul îmi scrie mie, înseamnă că el crede că eu îl pot ajuta, deci sigur așa trebuie să fie, așa că ajut cum pot, de fiecare dată. Mă întrerup din orice fac să răspund la mesajele private, comentarii, emailuri, sms-uri și mesaje pe whatsapp, taguri în postări și comentarii pe grupurile de facebook. Caut pe blog linkuri pe care cititorii nu au timp să le caute singuri, povestesc experiențele proprii în ceea ce privește situațiile descrise de cititorii mei în mesaje lungi de patru ecrane. Caut pentru ei medici, magazine cu rochii, idei de cadouri, furnizori de servicii de toate felurile. Iar acesta e doar timpul meu.
Să vă spun despre lucrurile mele. Haine, cărți, bani, încălțări, sisteme de purtat, veniți de luați de la mine ce doriți, aici e practic depozit din care fiecare pleacă acasă cu ce-i place mai mult. Iar asta mă face teribil de fericită! Dăruiesc, deci exist!
Sau despre contacte, informații, prezentări. Cere-mi doar și eu îți voi da orice, pentru că pentru mine cel mai important lucru din lume e să nu cumva să dezamăgesc pe cineva. Gândul de a refuza pe oricine îmi este complet străin. Cum să refuz? Păi și dacă omul acesta care mi-a cerut ajutorul și eu l-am refuzat pentru că nu am timp să-l mai ajut și pe el, dacă el o să sufere sau o să moară pentru că eu nu am avut timp? Exclus. Lasă că îmi fac timp. Iau de la somn sau de la mâncare.
Și sunt fericită că pot să ofer. Vreau să fiu mereu Fata Drăguță. Doar că în curând, dacă nu fac ceva, o să fiu Fata Drăguță Care A Plecat să fie Drăguță cu Îngerii. Pentru că nu mănânc și nu dorm suficient, pentru că îmi neglijez relația și uneori și casa, pentru că mă neglijez pe mine.
Așa că am început să fac antrenament pentru a nu mai fi Fata Drăguță, ci Fata în Control, uneori Drăguță, alteori Atentă cu ea însăși.
Și pentru că știu sigur că și printre voi sunt muuulte Fete Drăguțe, vă spun imediat ce fac și ce am aflat care să mă ajute să renunț la acest costum de Om care Ajută MEREU, costum care mă strânge de la o vreme și în curând urmează să mă stranguleze de-a binelea.
În primul rând, nu e adevărat că doar eu pot să ajut pe omul care-mi cere ajutorul. Sunt, statistic vorbind, cazuri extrem de rare când doar eu pot salva un alt om. Așa că am renunțat să mai cred asta.
În al doilea rând, dacă mă arunc să salvez pe toată lumea, nu îi creditez cu prea multă putere pe cei care îmi cer ajutorul. Îi dezputernicesc, cum ar veni. Simt despre ei că nu s-ar descurca singuri, așa că imediat îi ajut. Când de fapt aș putea să-i împuternicesc, să le spun: Nu, nu te pot ajuta acum, însă uite, eu cred că te poți descurca singuri, încearcă să faci asta sau asta. Sau îl îndrum către altcineva care poate să-i ajute, în opinia mea, bazându-mă pe puterea acestuia de a refuza la rândul lui, dacă nu vrea să ajute.
Apoi, nu mai gândesc în termeni de POT sau NU POT. Teoretic, pot foarte multe lucruri, dar n-ar trebui să accept să fac toate lucrurile pe care le pot face, pentru că n-aș mai avea timp să mă bucur de viață. Nimeni nu face tot ce poate. Ideea de bază este: vreau sau nu vreau? Am timp sau nu să ajut? Am resurse? Pentru că de cele mai multe ori, răspunsul la măcar una dintre întrebările de mai sus e NU și atunci ar trebui să spun NU.
Când spun NU motivând că nu pot, mă simt vinovată și mincinoasă și de asta ajungeam să spun DA de fiecare dată. De fapt, eu pot, dar nu vreau, sau vreau, dar nu mai am timp și resurse să fac asta. Așa că acum, când cineva îmi cere ajutorul și eu știu că nu o să ajut, spun direct așa: Salut, stau foarte prost cu timpul și cu resursele, sper să reușești să rezolvi rapid, eventual folosește butonul de search sau intră pe grupul XYZ și întreabă membrii de acolo. Numai bine, eu.
Fără Îmi pare rău, nu ai de ce să îți ceri scuze pentru că ești în controlul propriei vieți. Când un om îți cere ceva, el știe că există și posibilitatea unui refuz și își asumă asta când te contactează. Majoritatea celor care primesc refuzuri nu se agită din cauza asta nici măcar un sfert din cât se frământă cei care refuză. Așa că spune NU decis și scurt și gata.
Fără „de data asta”, pentru că asta încurajează omul să ceară ajutorul și altă dată, iar tu vrei ca el să se descurce singur.
Așadar, pot să te ajut, însă trebuie să iau o decizie pentru mine, iar eu nu mai am timp să ajut pe nimeni, așa că asta e. Nu sunt un om oribil, egoist, doar vreau să am control asupra mea.
Pentru că problema e că, atunci când răspunzi mesajelor a o sută de oameni pe zi, uneori două sute, în timp ce scrii, filmezi, pozezi, montezi, conduci, pui sau strângi masa, te joci cu copiii sau îi adormi, nu ai cum să mai ai timp de tine. Și de aici se nasc dezechilibre și probleme adevărate. Așa că am trasat zona NO-GO, zona unde pun timp și resurse doar pentru mine și pentru ce vreau eu să fac. Poate fi ce-o fi, eu în timpul meu cu mine și cu familia mea nu intru. Acela nu e negociabil. Am trasat și zona cu timp și resurse pentru scris. Scrisul e esențial pentru mine, ca să scriu tot mai bine am nevoie să scriu mult. Așa că o să fac asta, și ca să fac asta trebuie să spun mai des NU celor care îmi cer ajutorul, celor care au nevoie de mine, celor care îmi propun proiecte noi.
Sigur că e (sau poate doar pare acum, la început) un proces interminabil, dar sunt încrezătoare că voi reuși să-mi fac ordine în viață și în mine. Vă încurajez să începeți și voi, e eliberator!
Ce-am mai făcut este să-mi reașez cu adevărat lista de priorități. Am răsturnat tot pe covorul minții mele și de-acolo am ales cu inima și-am făcut un top care-mi place. Dar despre asta, data viitoare. 🙂
Azi e despre no more mrs. Drăguță tot timpul. Sigur, pot fi și chiar o să fiu drăguță foarte des, dar pentru că vreau eu, nu pentru că simt că altfel nu se poate. Ia să vedem dacă îmi și iese. Cine are nevoie de ajutorul meu azi? 🙂
Credit foto: Ivan (cu el sunt drăguță mereu :P)
Princess, ti-ai gandit sa-ti iei o asistenta draguta ?? Din cate percep eu, ar fi momentul.
Daaa…uite o idee bună cu asistenta.
Da, e nevoie maaare! Stii pe cineva interesat pe termen lung?
Bună, Ioana! Felicitări pentru decizia luată. Dacă tu ești fericita si mulțumită, familia ta va simți asta, ei la rândul lor vor fi fericiți.
Cunosc eu pe cineva! Îți scriu un email?
Daa! Te rog, multumesc!
EU! 🙂
eu eu eu!!! 🙂
va rog sa-mi scrieti la printesa@printesaurbana.ro
Felicitari pentru ce ti-ai propus! Fa tot posibilul si tine-te de acest plan. Nimic nu este mai important decat familia!
Era și cazul. Nu trebuie să fii nonstop la dispoziția celor care se simt liberi să îți folosească resursele în detrimentul tău și al familiei tale. Drăguță rămâi, asta ești tu de fapt, să nu confundăm.
Acum urmează să auzim ” zise Zdreanță-n gândul lui, s-a făcut…” din partea haterilor de servici.
Vai, chiar azi te-a apucat când mă gândeam să te rog ceva :))))
Subscriu. Credintele irationale nu dispar niciodata dar poti trai cu ele in deplina armonie. A ta este dorinta de a fi placuta de toata lumea. A mea a fost (si inca este) ca trebuie sa fiu prima la toate. Acum vreo 8 ani am realizat ca este irational….si am pus in practica niste elemente de control. A durat cam 6 ani sa nu mai sufar(psihic) ca nu sunt prima. Iar acum, la fiecare zvacnire de irational, am pregatite cam 2-3 argumente de ce rationalul e mai bun. Concluzia? Irationalul nu dispare-dar poate fi controlat-trebuie doar vointa si relfexie personala. Mult noroc!
PS: daca te duci pe firul amintirilor, de obicei poti identifica de unde apar ele…iar majoritatea se formeaza cam in primii 15 ani de viata, in mare parte datorita educatiei si mediului acasa-scoala-apoi sunt batatorite si intarite cu fiecare experienta in plus. Asa ca acum incerc din rasputeri sa identific unde as putea inocula asa ceva copiilor-si sa previn, daca pot, aparitia lor. Ceea ce este mai infricosator decat a avea tu insati credintele tale irationale 🙂
Yeah, baby! De vreo 2 ani am renuntat la dragalasenia exagerata si uite ca oamenii inca ma considera draguta, chiar daca ii refuz. Pentru mine am castigat timp, o alocare mai buna a tuturor resurselor personale si liniste. Mai exista tendinta de a uita de mine si a fi excesiv de draguta, dar incerc sa fiu atenta la mine si sa le tin in control. Mult succes si atentie maxima!
sa fii binee!
Te pupam!!!
Imi place planul tau!
Pare un plan de om sanatos la cap. 🙂
Succes
Ooo, este eliberator acest articol! Mulțumesc! Mă simt mai bine acum că am refuzat recent 2 colegi care mă rugau să fac diverse servicii pentru ei în timpul săptămânii + weekend și au fost foarte surprinși că i-am refuzat. Desigur, acum ei cred despre mine că am pățit ceva, că nu se poate să îi fi refuzat așa, degeaba, când eu n-am spus niciodată nu. Dar zău că nu mai vreau să salvatoarea nimănui, am acasă soț și copii și am și eu un suflet. Deci, da, nimeni nu trebuie să salveze universul nimănui, cu puțină muncă și ingeniozitate, cei care cer ajutor doar pentru că e mai simplu așa, or să se descurce. 😉
Azi nimeni n are nevoie de ajutorul tău!! I ati LIBER! ???
Noi avem nevoie de nimic. Avem nevoie de toți și de nimeni. Avem nevoie de tot și încă ceva în plus.
TU DE CE AI NEVOIE?
NOI TE PUTEM AJUTA CU CEVA PE TINE?
Aceste doua intrebari ar trebui sa vina mai des spre urechile tale, Ioana draga! Ești totul pentru câțiva și nimic pentru mulți. Tu fi tu pentru tine!
Foarte bine punctat. Subscriu!
Draga Printesa, te inteleg perfect! Si eu ti-am cerut ajutorul si nu ai avut timpul necesar. Ceea ce vreau sa spun, e sa nu te stresezi prea mult ca spui si nu. E normal, esti om, fara super-puteri si in plus daca spui NU, nu te face cu un gram mai putin Fata Draguta!!!! Te admir si te respect la fel de mult!
Te imbratisez!
Good plan!
Foarte bine ai hotărât ! Mult succesc in a spune NU. Așteptam update in o luna sa ne spui cum merge daca vrei, nu e obligatoriu :-))) .
Si eu am suferit si inca ma tratez de ‘boala’ Fetei Dagute. Si inca mi-e greu sa nu actionez asa cum facem mereu din instinct. Cel mai dureros pentru mine a fost ca atunci cand am fost eu in rolul celui care are nevoie de ceva (de cele mai multe ori lucruri marunte: doar de o vizita pentru ca nu puteam iesi sau de o intrebare de ‘ce mai faci’ cand m-am mutat din tara si mi-a fost greu) oamenii pentru care eu faceam orice, oricand au disparut sau au devenit brusc foarte ocupati. Inca nu am reusit sa ma impac total cu comportamenul de genul acesta al oamenilor. Asa s-au filtrat multe asa-zise prietenii. Si tot asa treptat am realizat ce comportament nociv pentru mine am. Sunt trista cand realizez cat timp am pierdut si cum as fi putut sa-l investesc in mine. Important e ca l-am constientizat si acum am grija in primul rand de mine. Si sigur ca inca sunt draguta, dar nu o mai fac fara sa-mi pun intrebarile necesare, si nici intotdeauna.
Succes. Cred ca e o buna decizie, pentru ca, daca tu sau ai tai sunteti nefericiti nici cei pe care ii ajuti nu se simt bine.
Timpul nu-ti permite sa le faci pe toate si in plus, trebuie sa fie armonie acolo in regat.
Cum ar fi ca peste fix o luna sa faci o analiza a tot ceea ce a realizat Fata in Control?
Da, imi notez sa revin cu raport la o luna!
Draga noastra draga rămâi la fel de minunata oricum alegi sa fi. Si noi te vrem Fata Draguta ( sau in nu ?) aici pe Pământ pentru mult timp de acum inainte sa ne incanti cu articolele tale si nu numai.
Off și la mine e asa de greu și de cele mai multe ori am de suferit.Cel mai evident este la servici când mi se îndeasă proiecte pe gat fără cap și coada,fără buget,fără aprobări, fără proceduri și pe care le iau și cu care ma înec de cele mai multe ori. Și din păcate iarăși e parte din sechelele copilăriei când sora mai mica avea mereu dreptate,eu trebuia sa fiu draguta cu ea și sa las mereu de la mine.Acum cred ca ma paste psihologul sa ma opresc din a fi fata draguta.Practic sunt asa draguta încât nici sa reacționez nu pot la cei care sunt rai cu mine.Tot cu zâmbetul tâmp răspund și celor care ma rănesc. Și îmi dau seama după moment ca ar fi fost cazul sa îl mușc de beregata pe respectivul, dar nu am cu ce. Buna tema de gândire acest articol al tău. Multumesc!
Si ce ar trebui sa facă asistenta ta?
Vine perfect pt planuri de an nou. Decembrie e asa o luna care parca iti da liber la un „clean slate”. Astep sa citesc cum va fi implamentarea 🙂
Eu nu înţeleg cum poate cineva necunoscut să îţi ceară să îi faci o favoare. Eu nu mi-aş permite, n-aş avea tupeul.
E extrem de greu sa refuzi, si eu ma simt aiurea cand refuz, si da, am ajuns pe jumatate lesinata, la propiu pt ca nu au stiu sa spun: NU! Mi-am propus pt anu’ ce vine sa nu mai fiu asa draguta, cum zici tu, sa imi spun si mie da, si copilului meu, da, cred ca e si asta o forma de respect sa stii sa spui sincer cand nu poti… Oare de ce nu stim? Mi-am pus recent intrebarea: De ce simt ca trebuie ,,sa salvez lumea?”… Cred ca ascunde ceva nevoie inconstienta pe undeva… Zic si eu, nu stiu.
Din motive personale care includ si ceva probleme de sanatate am luat hotararea sa muncesc mai putin si ma am grija de mine ceva mai mult. Acestea fiind zise, am hotarat ca dupa Sarbatori sa inchei o parte din colaborarile pe care le am in domeniul meu, evident ca am ales sa raman cu cele care ma avantajau mai mult si financiar insa mai ales din punct de vedere al caracterului oamenilor cu care lucrez (am ales sa continui doar cu cei cu care sunt compatibila ca si om,cei cu care ma inteleg bine). Am comunicat civilizat intentia mea celorlati colaboratori, tocmai pt a avea si ei timp sa-si caute pe altcineva, sa nu ii pun chiar in fata faptului implinit. Majoritatea au inteles, mi-au urat sanatate si am incheiat colaborarea in conditii amiabile. Cu exceptia unei singure persoane de reactia careia ma si temeam, sincer sa spun. Si am avut dreptate sa ma tem. O „doamna” mai colerica ca sa nu spun mahalagioaica! Care la auzul vestii ca as dori sa incheiem, nu numai ca nu i-a venit a crede (gandea probabil ca banii dansei sunt vitali pt mine altfel as muri de foame), insa a continuat sa ma hartuiasca cu nenumarate telefoane de pe nr ei sau alte nr, mesaje, etc, pana cand in final bineinteles ca i-am blocat numarul! Credeti ca a incetat? Nooo, m-a cautat pe FB si m-am trezit si acolo cu mesaje minunate de genul ca daca eram un om adevarat nu as fi procedat asa! Stau si ma intreb, asa cum? Tot asa, o prietena care lucreaza in invatamant mi-a povestit ca atunci cand a ramas insarcinata avea o generatie de elevi care ajunsesera clasa a 8a . Si ca a primit reprosuri de la un grup de parinti revoltati ca acum si-a permis sa ramana gravida cand sunt ai lor in a 8a??! Eu n-am crezut ca pot exista si asemenea „oameni”. Pana nu am intalnit-o si eu pe cucoana asta. Concluzia, nu cedati!! In societate sunt multe hiene care-si vad exclusiv propriul interes. Nu merita nici un efort al tau pt a-i multumi pe ei!
Pt sa-ti plagiez cincinalul?! 😀
Azi la biserică a spus că și să ajuți incontinuu e un păcat…pentru că în toate avem nevoie de chibzuință…. Ai grija de tine pentru că suntem multi care avem nevoie de tine doar sa te citim!!!
mie mi-a iesit 🙂 e drept, la 50+, dupa ce am epuizat o gramada de resurse, dar mi-a iesit. e drept, in off line oamenii care se asteptau sa le sar in ajutor tot timpul nu mai sunt asa de…amabili cum erau, dar nu e pierderea mea. am ajuns sa a bucur de viata, si sa nu ma mai simt vinovata ca fac asta 🙂