Mami, vreau să-ți spun ceva. O să dureze circa o oră.

Dormeam lată, după ce stătusem să citesc până pe la 2 (Hoțul de cărți, v-o super recomand), după ce înainte de asta fusesem la film (Fifty shades darker, foarte mult umor involuntar, nu vi-l recomand). La 7.02, o mână mică îmi zguduie delicat umărul.

Deschid un ochi.
– Ce e, Sofi, ți-e rău?
– Nu.
– Faci caca?
– Nu. Vreau să îți povestesc urgent cele trei vise pe care le-am visat în noaptea asta. În primul, eram eu, tu și cu Ivan și ne duceam în parc și pe drum…

Am închis puțin ochiul, vocea ei dulce era așa un soundtrack de duios pentru urechile mele…

Când l-am deschis la loc, ceasul arăta 7.16. Sofia stătea în dreaptă lângă pat, în semiîntuneric, povestea și gesticula de parcă de mâine s-ar fi interzis definitiv vorbitul și se grăbea să vorbească totul azi, acum, fără pauză, până la epuizare totală.
– Și aici s-a terminat primul vis, mami, ți-a plăcut?
– Ăăăăă, îhî, daaa, foarte interesant…
– Așa, acum să vezi, în al doilea, era și pisicuța, care avea două cozi și eu o trăgeam de amândouă cu câte-o mână și apoi a venit și tati și…

S-a rupt filmul iar. Oricum nu avea nevoie de audiență (trează), m-am gândit, înăbușindu-mi sentimentele de vinovăție, ce mamă rea, doarme în front în loc să asculte mărturisirile copilului, dar eram frântă și oricum ea se simțea foarte bine povestind acolo despre pizze cu înghețată și tobe la care bați cu picioarele, nici nu cred c-a observat că eu sforăiam încetișor pe muzica simpatică a poveștilor ei interminabile.

A doua zi la masă, înainte să apuc să-i povestesc pățania noastră de dimineață, taică-său mi-a zis scurt, după ce mi-a mai cerut niște salată de sfeclă:
– Ieri în drum spre grădi, Sofia a vorbit fără pauză 17 minute pe ceas. Cred că am și ațipit puțin la un moment dat…

Nu-mi dau seama dacă avem în familie un bun autor de povești de seară sau suntem noi prea obosiți, cert e că ea vorbește și noi dormim, ceea ce ne convine într-o mare oarecare măsură.

Ieri am luat-o de la grădi și am întrebat-o ce a lucrat la opțional, iar ea mi-a zis:
– Îți povestesc în mașină, mami, că am mult de vorbit. Cam o oră, că atât a durat opționalul.
Am ajuns acasă în 25 de minute și ea încă vorbea, am urcat în casă, am mâncat, ea vorbea, am ieșit în parc, cam atunci a terminat și m-a întrebat:
– Vrei să-ți povestesc ce-am visat la somnul de prânz?
– Lasă că îmi povestești diseară la culcare, cel mai bine, acum uite, am ajuns în parc…

Desigur, cel mic nu tace nici el. În calitate de copie audio la indigo a suroră-sii, cât turuie ea, el ține vocea a doua. Și el visează cât doamne, și el contuiește, și el bate toba, povestește întâmplări din cărți șamd. Iar când soțul vrea și el să-mi spună ceva, copiii măresc volumul. Am ajuns să discutăm între noi pe SMS, acolo pe ecran e ceva mai liniște. E o hărmălaie continuă în urechile noastre, cel mai bun antrenament mental din lume, să poți gândi, vorbi, crea și exista în acest haos adorabil.

Dacă pot face asta, sunt sigură că sunt puține lucruri pe lume pe care nu le pot face.

shutterstock_63221695

Sursa foto: fetiță care vorbește mult via Shutterstock.com

Pin It

19 Comments

  • Livia spune:

    Ce-am ras…:) Super zile cu asa povestitori…

  • Adelina spune:

    Mi-ai adus aminte de mine si de mama, aveam si eu tot vreo 5-6 ani. Mereu era o problema cand ne puneam la somn, pentru ca nu mi-a placut nici atunci, nu-mi place nici acum sa dorm. Mai ales la pranz, mi se pare pierdere de timp. :))) Tot asa, turuiam intr-o veselie pana vedeam ca adoarme adanc in perna moale si calda. :))) Bineinteles ca eu o trezeam sa ma asculte si pana la urma imi propunea de fiecare data, fara exceptie, sa facem concurs care adoarme prima, nu stiu cum se face ca functiona tot de atatea ori.
    Acum, la 27 de ani, de cate ori am ocazia, dorm cu ea si turui la fel de mult ca la 6 ani. Ce crezi? Adoarme sau nu? :))))
    Multumesc pentru ca povestesti frumos si ne incalzesti sufletele. 🙂

    • ANDRA spune:

      Eu faceam pe dos. Il rugam pr bunicul sa imi spuna povesti. Si dupa ce termina de povestit el adormea si eu o taiam la bunica in curte :))

  • Ana spune:

    Ce ma bucur ca nu sunt singura care a ajuns sa vorbeasca pe Wassup cu consortul.

  • Andreea spune:

    Am citit si eu Hotul de carti recent si mi-a placut enorm. Iti recomand si filmul…e facut foarte bine! Dar numai dupa ce termini cartea!

  • mira 2 spune:

    „Hoţul de cărţi” – şi mie mi-a plăcut 🙂

  • Andreea L. spune:

    Asa e si la noi..Fetita mea ( 9 ani) vorbeste incontinuu. Exact ca la radio…daca n-o intrerupe nimeni..dai si poveste la foc continuu. Sotul meu spune ca povestea Scufitei Rosii, povestita de ea, e mai lunga decat poveseta insasi.

  • Mădălina spune:

    Povestirea asta mi-a adus aminte de mine și bunica. În fiecare seară turuiam intr-una și ea dormea și mă mai aproba din când în când. Chiar și acum când vorbesc cu ea la telefon vorbesc mult,dar ea niciodată nu mă întrerupe. Cât despre puștoaica mea nu cred că aș avea vreo șansă să adorm in timp ce ea vorbește,e foarte vigilentă și nu mă lasă să închid un ochi :))
    -Mami, mă asculți,de ce nu mă asculți?
    -Te ascult iubire.
    -Dar de ce nu te uiți la mine?
    -Păi te ascult,nu-mi trebuie ochii.
    -Ba nu, că trebuie să mă și vezi. Deschide ochii și ascultă.
    Criminali copii ăștia :))

  • alinab spune:

    Fi-mea efectiv nu poate sa taca. Trebuie sa spuna pe gura tot ce ii trece prin cap la momentul ala. Si ea uneori inventeaza tot felul de povesti cu personaje uneori reale( doamnele de la gradi) dar si imaginare. Are 3 ani. Trebuie sa recunosc ca si eu vorbesc mult, dar fi-mea ma intrece.

  • o femeie spune:

    si fiica mea e interactiva, nu as putea sa turuie si sa dorm ca tre si sa raspund, intreb. Cand era mica avea grija sa imi deschida ochii cu dejtele ei fine si subtiri 😀

  • Elisa Claudia spune:

    Ah, ce amuzant, toate comentariile au ca tema:fiica mea e foarte foarte guraliva. Daaar, niciun comentariu:baietelul meu e foarte foarte guraliv, turuie intr-una!:))

    • Adela spune:

      Ba iată: fiul meu turuie într-una! Am ajuns să îl rog frumos să tacă puțin! Și când mă gândesc că abia așteptam să vorbească…

      Dar să nu vă imaginați că-mi răspunde la ce întreb… El are lucruri muuult mai importante să-mi împărtășească!

    • July spune:

      Ei, or fi pe aici mai mult mame de fetite… Eu am un băiețel de aproape 5 ani, căruia trebuie să îi solicităm pauză ca să putem schimba și noi o propoziție (nu mai mult) intre noi. Fetita încă nu vorbește (româneste, că pe limba ei zici ca își susține argumentele în fata unui juriu), dar mi-e teamă de ce întreceri vor fi intre ei. Mda, bine ca s-a inventat whatsapp…

  • Cinderella spune:

    Stai ca ajung la adolescenta si daca iti adreseaza 5 cuvinte pe zi, e bine

  • Alina Ilie spune:

    Credeam ca sunt singura care vorbeste cu una bucata sot prin sms.Cu un singur copil in dotare,nici nu vreau sa ma gandesc cu e cu doi!De obicei taica su adoarme la povestile lui cat eu sunt la bucatarie si dupa 2secunde de liniste aud”tati tlezeste te”!

  • Angelica spune:

    Foarte frumoasa cartea pe care ai citit-o. Si pe mine m- a impresionat și o recomand cu căldură. Filmul este și el reușit. Copiii tai sunt delicioși! 😉

  • Ina spune:

    :-))))) Eu sunt singura de gen feminin din casa ; ca sa va faceti o parere cam cum e la noi.x-box-uri, o gramada de telecomenzi pe canapea.Daca nu le fac program , sunt in stare sa joace ore bune. Copilul mare ( barbatul meu ) joaca seara cu un prieten on line. Copilul mic nu are voie in timpul saptamanii deloc.Am incercat diverse variante , sa-l las 30 min zilnic sa-i fac si lui bucuria asta. Dar nu a mers, asa ca doar vineri-duminica are voie. In restul saptamanii are unda verde la desene sau un program de stiinta pentru copii. Am ajuns la concluzia ca asa e mai bine pentru toti. Copilul mare e fericit ca joaca numai el, ca are zona de gadget-uri numai a lui.
    Eu sunt fericita ca nu-mi mai bazaie jocurile lor in cap.
    Am vrut sa scriu despre comunicare si mi-a venit altceva in cap.
    Comunicam si noi prin sms-uri eu cu baiatul cel mare, chiar daca suntem unul langa altul.Daca e ceva secret . De exemplu zice ‘poate sa vina un prieten la mine ?’.il intreb care prieten, imi da un nume. Ii spun ‘ ma gandesc un pic’ In timpul asta il intreb in privat pe cel mare ‘ ce facem? , il lasam sa-l invite pe Marcello ? Stii ca rastoarna camera lui cu totul, aleaga pe scari, se joaca de-a v-ati-ascunselea sub plapuma din dormitorul nostru …’ Ai chef sa ‘ supraveghezi ‘ vizita si sa auzi harmalaia aia 2 ore?Intre timp cel mic nu ma lasa sa gandesc un gand intreg ‘ mama, ai trimis mesaj la mama lui Marcello ? Vine? A raspuns?’Stai iubire ca trimit imediat, bine ? Intre timp mesaj de la sot
    ‘ NUuu !’ ‘ pai nici eu n-am….’
    ma intorc spre copilul mic cu tel intr-o mana . El ma priveste cu speranta ca dau verdictul suprem, cel asteptat de el.
    Eu: ‘ scumpule, poate Marcello nu-i acasa, poate e la bunici. ‘ Intre timp incerc sa ma gandesc cum sa fac sa-l conving sa-l vrea macar pe Andreas, care e mai calm de felul lui si se joaca cu masinile cu telecomenzi.
    Zic, plina de speranta ‘ ce spui de Andreas?’ El ( dezamagit) hmmm, nu stiu, cred ca -l vreau pe Marcello totusi. A raspuns mama lui ?’
    Eu ‘ inca nu am trimis. Stai un pic ‘
    Eu’ ok , trimit la Marcello dar mergeti afara cu sania.’ Si puteti sa faceti ce vreti , om de zapada ( el: boring…) sa faceti castel si bulgari mari mari.Vrei ?
    El ‘ daaa! ‘
    Eu rasuflu usurata ca am impacat si capra zi varza.Eu sunt happy, copilul e happy! Dar cel mare nu prea :-)) . Ca trebuie sa fie cu ochii pe ei, e intuneric deja.
    Asa ca trebuie sa lase cel putin o telecomanda jos.
    uneori ies eu cu ei afara , uneori ii las doar in curte, cu lanternele, si ma uit pe geam la ei.
    In masina e asa: Parintii in fata, pustiul in spate.
    De cum intram, aud ‘ tata, poti sa-mi dai telefonul un pic?’
    Eu :’ de ce?’
    El din spate, potrivindu-si ochelarii de soare pe nasc’ sa vanez Pokemoni!, ‘ Eu care sot ‘ Se poate accesa si din masina dracia asta ?’ Sotul ‘sigur, n-ai stiut ‘
    O my God! In ce m-am bagat, dar macar e bine ca nu se joaca soferul.
    Eu catre cel mic din spate’ te dor ochisorii de la ecran , facem alceva, te rog? ‘Uite, pot sa-ti citesc din cartea de ieri seara, e la noi in masina. Vrei ? El : da, vreau mama, dar mai tarziu ub pic .
    Si catre tatal de la volan, uitandu-se ghidus la mine ‘Tata, da la maxim te rog Radio Rock ! ‘

    Eu, jumatate lesinata , imi bag ddgetele in urechi si ma uit pe geam, rontaind 2 gume sa pot face baloane faine….
    Mai bine joc eu Pokemon , o fi cool daca toti asta cauta pe strazi…

  • Mirona spune:

    Hi hi! A mea are aproape doi ani si inca nu vorbeste foarte clar.
    Are doua faze. Prima in care imi povesteste si eu trebuie sa particip. Adica spune cate un cuvant si asteapta sa ii explic exact ce s-a intamplat.
    (Ato aleu – a cazut aspiratorul si mama a spus Aoleu!, mama pat – mama s-a dat jos din pat, becu – a aprins becul, dodo – si l-a pus pe aspirator sa faca nani. Deja imi povesteste de cateva luni asta…)
    Si a doua faza e aia in care ea povesteste si noi nu intelegem aproape nimic. Se aseaza langa noi pe canapea, scaun, pat… si incepe. Mai prindem unul, doua cuvinte, dar nimic serios. Si o tine cam juma’ de ora. :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *