N-am ce să caut eu la terapie… Ba ai. Cel mai de preț cadou pentru copiii tăi e să fii bine cu tine

Ești tristă, deși ai o mulțime de motive să fii mai degrabă bucuroasă. Te enervezi din orice. Te scot din sărite oamenii (care par) fericiți. Nu te mai bucuri nici de-o prăjitură, nici de-un film. Ai vrea să plângi, dar nici de asta nu mai ești în stare.

Sau poate te bucuri, dar trece repede. Mănânci aiurea, deși știi exact cât de rău îți face asta. Din când în când, te străfulgeră câte-un gând că sigur ai cancer și-o să mori curând și cine-o să-ți crească ție copilașii… Sau, mai rău, te gândești că vor face cancer chiar ei, și atunci tu o să mori pe loc.  Nu dormi bine noaptea, iar când dormi bine, te trezești mai obosită decât te-ai culcat. Te-ai îngrășat peste măsură, sau poate dimpotrivă, ești prea slabă. Mâncarea n-are gust, să bei apă uiți.

Stai ore în șir cu ochii în ecranul telefonului, simțindu-te vinovată că stai cu ochii în ecranul telefonului. Cu toate astea, nu reușești să faci nimic altceva. Te enervează bărbatul, cu viața lui ușoară. Te enervează copilul. Te enervează colegii tăi. Vânzătoarea de la colț. Șoferul de autobuz. Ești o bombă cu ceas. Uneori îți vine să te ridici și să pleci de-acasă în ciorapii de bumbac, să te duci și să nu te mai întorci. Ai o relație dureroasă cu părinții, cu bunicii, cu trecutul și cu viitorul tău. Ceva te apasă și te doare mereu, încerci să acoperi cu bucăți de viață, cu statusuri vesele pe facebook, cu poze editate din vacanțe, dar durerea nu se lasă ascunsă. Te roade, te macină, ești o carie. Te visezi moartă. Îți dorești, măcar uneori, să mori, ca să nu mai simți vina, tristețea, frustrarea.

Ai nevoie să mergi la terapie. Știu ce vei spune. Dar te înșeli. Nu va trece. Nu te vei face singură bine. Depresia, rănile vechi, acestea nu trec niciodată de la sine. Nu poți să te vindeci, pentru că te temi să te uiți la ele. Te temi de durerea pe care ți-o va provoca privitul în tine. Și e normal, stă în firea noastră să ne protejăm de durere. Asta face o parte din noi, partea supraviețuitoare.  Ne ține în viață ascunzând sub preș dureri, și alături de ele, multe părți bune din noi. Doar că partea vie din noi, aceea care vrea să se bucure de viață, aceea știe că există acolo răni nevindecate și ne amintește mereu de ele. Partea vie din noi vrea să ne vindecăm, nu să punem plasturi prea mici pe răni prea mari. Partea vie din noi urlă, strigă după ajutor. Și e nevoie de ajutor specializat, de un om de încredere, cu studii și experiență, care, ținându-te de mână, te ajută să te uiți unde te doare. Te asigură că durerea n-o să te omoare, dimpotrivă. O să te lase liberă.

Doar asta te va ajuta să te scuturi de sacul de moară pe care-l porți în spinare. Doar asta te va ajuta să înțelegi că nu ești numai durere,  că viața ta nu este și nu trebuie să fie un chin. Apoi îți va părea rău că ai așteptat atât,  că ai pierdut atâta vreme…

Nu sunt psiholog. Am suferit de depresie, am fugit de ea, m-a ajuns din urmă. Am citit mult. Am căutat răspunsuri la vraci și astrolog, am vorbit cu mulți cunoscuți și necunoscuți, durerea era încă acolo. Am mers la terapie. N-a ajutat. M-am oprit. Durerea creștea. Am mers din nou. Am început să aflu, să înțeleg, să vindec. M-am oprit. Am mers din nou. Am început să respir altfel, să văd altfel. O să mai merg. E cel mai de preț lucru pe care l-am oferit vreodată familiei mele, copiilor mei. Ei au nevoie de mine limpede, echilibrată, împăcată, nu un pachet de frustrări, nevoi neîmplinite, mecanisme nejustificate care mă făceau să strig când nu erau motive reale de strigat, insomnii și atacuri de panică.

Acum sunt aici pentru ei și sper să mai fiu.

Vorbesc despre asta deschis oricui îmi spune că nu se simte bine cu sine. Mulți mă privesc sceptic. Și mai mulți îmi explică de ce terapia nu poate fi o soluție pentru ei. Deși este, pentru oricine, pentru toată lumea, doar să găsească motivația să meargă și profesionistul potrivit la care să meargă. Sincer vă spun, nu cunosc nici măcar o singură persoană care n-ar beneficia din plin de ajutorul unui terapeut. Nici măcar una.

Cu toate astea, majoritatea își găsesc scuze. Nu sunt motive, sunt scuze. Partea supraviețuitoare din voi, frica de durere, vă pune piedici. Adevărul însă e altul. Partea vie, partea bună din voi, trebuie să citească în continuare acest text, ca să aducă argumente părții supraviețuitoare data viitoare când vreți să mergeți la terapie și o voce din cap vă spune unul dintre lucrurile de mai jos.

N-am ce să caut la terapie, problemele mele sunt vechi și au dispărut de mult…

Problemele tale or veni ele de demult, însă sunt extrem de prezente, din moment ce nu te bucuri de viață. Poate cauza acestor probleme a dispărut (un părinte abuziv,  o stare materială proastă, o situație familială dificilă), dar rana provocată de ea este încă acolo. Asta face terapia, te întoarce acolo unde s-a produs rana, te ajută să revezi totul, să înțelegi, îți oferă uneltele să repari, oricât de vechi ar fi sursele durerii. Oricât de vechi!

N-am ce să caut eu la terapie, că nu-s nebună, sunt doar tristă…

Terapia nu este doar pentru tulburări grave, pentru schizofrenie și bulimie sau autism. Terapia ajută atunci când ceva din tine nu te lasă să trăiești, inclusiv o durere veche, o amintire traumatizantă, o relație dezechilibrată. Tristețea continuă este semn de depresie, iar depresia duce la suicid. Da, mulți oameni cu vieți altminteri ok ajung să se spânzure, de se miră toată lumea vai dar avea viața perfectă. Well, avea decorul pentru viața perfectă, el însă simțea altceva. Terapia te poate vindeca de depresie. Uneori e nevoie și de medicamente, alteori nu.

Terapia n-are cum să mă ajute, nu știe nimeni ce-i în sufletul meu.

Nici tu nu știi ce-i în sufletul tău. De-asta ai nevoie de un specialist în suflet, adică de un terapeut, să te ajute să te uiți la tine, să te ajute să înțelegi, să te ghideze să repari. Un specialist bun îți va câștiga încrederea,  te va ajuta să te deschizi,  să te mărturisești, întru vindecare. Oricât de apropiat ți-ar fi soțul sau prietena, posibil ca ei să nu aibă abilitatea de a te îndruma corect.

Nu pot să mă duc la terapie, n-am bani.

Terapia nu este obligatoriu scumpă. Poți face terapie bună cu 50 de lei, cu 70 de lei. 50 de lei pe săptămână înseamnă 200 de lei pe lună. Pe benzină sigur dai mai mult. Pe țigări poate dublu, dacă fumezi un pachet de țigări pe zi. 50 de lei e o masă în doi la restaurant. Două cărți la reducere. O bluză de copil. Nu-i mai lua bluză săptămâna asta, are nevoie mai mare de tine întreagă la cap decât de o bluză nouă. Fă-i copilului tău acest cadou, mergi la terapie. Întreabă în jur, întreabă pe facebook, vei găsi specialiști buni la prețuri decente la tine în oraș. Dacă nu, caută unul care să te ajute pe skype sau prin telefon, sunt o grămadă. Ține-te de terapie, e cea mai bună investiție pe care o vei face în tine.

Și nici timp n-am să mă duc la terapie.

Dacă atunci tot timpul pe care îl petreci pe facebook de luni până duminică, sigur rezultă mai mult de două ore pe săptămână, cât îți ia terapia, cu tot cu drumul dus-întors. Roagă soțul să scoată copiii în parc joi seara, doar joi seara, cât tu te duci să te vindeci. Soluții sunt. Găsește-le. Aplică-le. Fă asta săptămânal.

Nu are sens să mă duc la terapie, e prea târziu, trebuia s-o fac de mult.

E adevărat, trebuia s-o faci de mult. Dar niciodată nu e prea târziu, pentru că te vei simți repede mai bine. Niciodată nu e prea târziu să-ți fie mai bine. Nici la 70 de ani nu e. Dacă ți-aș spune că dacă te duci la terapie, o să-ți pun în cont 500 de euro, te-ai duce? Bun. Ce vei primi în cursul terapiei valorează de un milion de ori mai mult. Du-te!

Nu mă mai duc la terapie, pentru că am fost o dată mai de mult și mai mult rău mi-a făcut.

Da, știu cum e, și eu am dat peste neprofesioniști. Ca în orice domeniu, doar că ce strică ei este mult mai grav. Strică minți și suflete și astfel de oameni ar trebui să-și piardă dreptul de practică imediat.
Alteori e doar că nu vă potriviți. Nu renunța. Mai caută. Cineva acolo sigur te poate ajuta.

Nu mă duc la terapie pentru că e dureros. 

Așa este, doare. Orice vindecare doare.  Când ți se repară pielea arsă, ustură. Când se sudează osul rupt, doare. Dar nu doare mai tare decât ce simți acum. În plus, merită. E o durere cu folos. De obicei, când devine cel mai dureros, atunci te apropii de o mare revelație și de o mare vindecare. Nu renunța, mergi în continuare!

Lasă că bunica și mama n-au mai mers la atâta terapie și ia uite ce bine sunt.

Chiar așa bine sunt ele? Ești sigură că sunt bine cu ele? Eu sunt destul de sigură că nu-i numa roz și puf acolo.

E drept că pe vremuri nu era timp și nici toleranță față de astfel de practici, lumea era ocupată să nu moară de foame. Doar pentru că ele n-au știut și n-au vrut mai bine nu înseamnă că ești condamnată să te zbați la fel. Cunosc sute de povești de familie cu tot atâtea abuzuri, traume, chinuri de toate părțile, despre care nimeni nu vorbește. Cât de bine pot fi cu adevărat acei oameni?

Mergeți la terapie!

Dacă aveți recomandări de terapeuți buni din orice oraș, vă rog să le treceți aici, eventual și costul unei ședințe, să facem împreună o resursă bună cu specialiști de încredere care pot ajuta și alte cititoare care au nevoie. De fapt, toate avem nevoie.

Eu vă pot recomanda specialiștii de la Institutul de Tratare a Traumei,găsiți numele lor aici. Aștept și sugestiile voastre, cu nume, prenume, oraș.

Mulțumesc că vă pasă.

Mergeți la terapie. Rugați-vă soții să meargă. Și ei au mare nevoie, chiar dacă ei disimulează mai bine. 🙂

Sursa foto: femeie la terapie via Shutterstock.com

Pin It

82 Comments

  • O mamica spune:

    Eu imi fac curaj de multa vreme sa ma duc. Normal ca nu am timp si bani, dar nici nu stiu cum sa incep sa caut un terapeut bun la pret decent. Ma bucura articolul tau.

  • Georgi spune:

    Pe langa mersul la terapie, recomand si renuntarea la persoanele total toxice din viata ta.
    Fie ca sunt din familie sau nu. Daca nu ai piele de porc, sa te doara in fund de ce crede lumea despre tine, sau sa nu iti pese cum traieste altul (comparativ cu tine), nu ai sa poti rezista cu astfel de persoane in jur.
    Eu am fost la un pas de despartire de omul cu care sunt de 8 ani jumate, doar pentru ca apartamentul pe care ni l-am luat in rate, e luat pe numele lui si lumea ma bombarda cu sfaturi care mai de care mai ne-cerute: „Pune mana si pune-l sa iti treaca apartamentul si pe numele tau ca ai sa platesti ca proasta si dupa aia te da afara in suturi, ca isi gaseste pe alta, ca tineretea trece bla bla bla!! Daca nu faceti nunta, nu ramai cu nimic!!”. Si alte rahaturi de genul, care ma pusesera pe ganduri. Nu stiu ce fel de sclipire de geniu am avut sa indepartez astfel de oameni de langa noi. Din cauza acestiu gen de oameni, sufera multe familii. Nu mai zic de el, ca si el primea sfaturi de genul „De ce sa pui casa si pe numele ei? Ca isi gaseste pe altul si dupa aia doarme ala la tine in casa, ca acum lumea nu mai sta o viata impreuna! Sa ii ia ala casa!”. Cam asa face lumea planuri in locul nostru. Deja aveam pecetluita despartirea in frunte si trebuia sa impartim apartamentul, lol.
    Am vazut ca multi baga raca intre cupluri: „ce faceti daca va despartiti? cum impartiti X si Y lucru? nu mai bine faceti aia si aia”. Vorbe care te pun pe ganduri si distrug echilibrul din casa. Observ asta si pe net, sfatuitori care mai de care mai cu pieptul in fata.
    Ca mama e si mai greu. Sa comenteze cineva orice lucru pe care il faci cu copilul si sa zica, ca e gresit.
    Recomand, de asemenea, carti de dezvoltare personala si de self- respect. Le mega RECOMAND!
    Si renuntat la retele de socializare, macar o perioada.
    Ce nu stii/ nu vezi, nu te afecteaza, nu te pune pe ganduri. Nu-i asa ca viata ta mergea perfect inainte sa vezi pe Facebook, ca o anumita cunostinta si-a luat nu stiu ce masina, la care tu visai de multa vreme, dar nu ti-ai permis-o? cum ar fi fost, daca nu ai fi aflat?
    Nu-i asa ca te simti nasol cand cunostinta X zambeste in poza, cu toata gura langa sot si copil, in pozele de la nu stiu ce petrecere, iar tu tocmai ai avut o cearta cu al tau? Dar poate ei sunt la cutite si in prga de divort, dar tu n-ai de unde sa stii asta pentru ca esti concentrata sa te intrebi de ce ea are o relatie fericita si tu nu, desi, a fost o cearta mica si relatia voastra merge mai bine ca oricand.

    Terapia da, zic DA pentru ea. Plus carti, plus dezvoltat un pic de sorici, mai ales cand vin sfaturi PROASTE de la persoane care oricum n-au realizat nimic, dar te invata pe tine cum sa iti traiesti viata/ cresti copilul. Sau, mai rau, cauta sa te puna la pamant, jignindu-te si comentandu-ti viata.
    Eu ma lupt pe zi ce trece sa devin din ce in ce mai… egoista. Sa imi pese doar de mine si de cei la care tin eu, iar ei tin la mine, la randul lor. Sa imi pese de fericirea noastra. Sa nu dau voie nimanui sa se cace in fericirea noastra. E extrem de misto sa ajungi la nivelul la care nu mai simti nevoia sa te justifici in fata unor persoane care oricum nu conteaza. Sa nu mai simti nevoia sa demonstrezi ceva, unora care oricum nu dau doi bani pe tine si vor doar sa te vada jos, sau vor doar sa arate ca sunt mai destepti ca tine si ca tu gresesti si esti un fraier. Sa ajungi sa nu te mai simti jignit sau inferior. E mare lucru!
    Cand simt ca ma supara atitudinea cuiva fata de mine (mai ales daca e un oarecare de pe net care are ceva probleme cu comentariul meu si cauta sa ma jigneasca, crezand ca nu mai dorm la noapte de parerea lui/ ei), ma calmez si ma intreb in gand: „Imi plateste persoana aia facturile? vine persoana aia si imi face mancare/ curatenie in casa? persoana asta mi-a zis vreodata ceva de incurajare? Persoana asta ma face fericita cu ceva? Sfatul/ critica asta ma ajuta cu ceva? Ma ajuta sa devin un om mai bun, sau doar ma inraieste?”

    Daca raspunsul e „nu”, then fuck it. Imi revine zambetul pe buze si deja uit ce a zis si viata mea e iar roz.

    Si ce mai recomand este… renuntati sa mai tineti probleme in voi. Discutati-le cu sotul. ATAT. Nu cu prietena, nu cu vecina, nu cu mama. Cu el. Vorba Printesei, mergeti amandoi la terapie daca nu reusiti sa treceti peste probleme.
    Veti sti cand sunteti ok. Atunci cand nu o sa va mai pese de nimeni in afara de familia voastra.

    Evident, nu e asa de simplu cum pare, toti avem in spate probleme/ traumele copilariei, cu parinti carora nu le-a pasat/ au fost violenti si acum n-au nicio remuscare, ba chiar zic ca au facut bine. Doar ca suntem oameni si firi diferite. Unii am fost slabi si ne-am intarit singuri, prin autosugestie, studiu si multa chinuiala sa ne tinem gura/ nervii cand a fost cazul. Altii au fost tari din prima. Altii au nevoie de ajutor ca sa devina tari. Au nevoie de mana care sa ii ridice, cand nu e niciuna in jur, iar ei nu pot singuri. Aia e TERAPIA.
    Ce am zis e o mica parere, depre ce am experimentat eu. Evident, asta e doar o frantura dar nimeni nu are destule randuri incat sa isi descrie toata viata.

    Va doresc curaj si multa putere, sa ajungeti sa va uitati in oglinda si sa spuneti cu voce tare: „Ma respect, asa cum sunt, sunt constient/a de defectele mele, dar calitatile mele primeaza! Ma iubesc! Sunt fericit/a cu ceea ce sunt astazi!”.
    Niciodata nu e prea tarziu sa va schimbati! Meritati iubire si respect, dar mai ales, meritati sa va iubiti si sa va respectati pe voi insiva!
    Pana la urma, totul se invarte in jurul respectului/ iubirii de sine. Cand ai sa ajungi sa te respecti si sa te iubesti tu, ca persoana si parerea TA despre TINE va prima, atunci NIMENI nu va mai avea puterea sa te puna la pamant. Cum sa te puna la pamant o parere de care nu iti pasa si pe care nu ai cerut-o?

    Terapia e absolut necesara intr-o lume a tehnologiei. Avem acces prea usor la vietile „perfecte” alte celorlalti si ne face sa ne simtim nasol in propriile vieti, ne facem sa ne punem intrebari despre cine suntem si de multe ori, raspunsul nu e favorabil. Avem acces prea usor la sfaturile celorlalti. Jignirile celorlalti ajung foarte usor la noi, din spatele tastaturii. Terapia nu mai e o rusine. Terapia ajuta sa tii pasul cu dezvoltarea rapida a societatii, multe frustrari se aduna doar din cauza ca ne comparam cu restul. Terapia ajuta sa iti recapeti simtul individualitatii. Te ajuta sa te compari tu, cel de azi, cu tu, cel de ieri. Nu cu vecinul, mama, soacra, verisoara, sora, colega de munca.

    • Oana spune:

      Vreau sa va spun doar… MULȚUMESC! Și Prințesei pt articol, dar comentariul dvs a fost pe sufletul meu. Nu intru in detalii,dar parca am avut un deja vu, citind de la cap la coada. Multumesc.

    • Cristiana spune:

      Vreau doar sa fac o mica remarca, alaturi de multumiri ca ti-ai deschis sufletul si cu siguranta ai ajutat multe cititoare cu acest comentariu.

      „Si ce mai recomand este… renuntati sa mai tineti probleme in voi. Discutati-le cu sotul. ATAT. Nu cu prietena, nu cu vecina, nu cu mama. Cu el. Vorba Printesei, mergeti amandoi la terapie daca nu reusiti sa treceti peste probleme.” – Aici e de discutat, destul de mult. Nu e o idee tocmai buna sa transformi sotul in depozitul tau de probleme sau in sacul tau de box, pentru ca rolul lui e cumva altul si pentru ca il poti frustra teribil. Daca de exemplu suferi de anxietate (cazul meu) si ii comunici iubitului toate problemele tale, e usor de inteles ca il vei sufoca si mai ales se va simti groaznic ca nu te poate ajuta, pentru ca nu poate, doar tu poti sa te ajuti, cu terapie etc. De ce nu cu mama sau cu prietena? 🙂 Eu zic ca poti sa vorbesti cu oricine despre ce probleme ai, inclusiv cu un strain, e chiar uneori recomandat.

      • Rox spune:

        O mică observație la partea asta: „Daca de exemplu suferi de anxietate (cazul meu) si ii comunici iubitului toate problemele tale, e usor de inteles ca il vei sufoca si mai ales se va simti groaznic ca nu te poate ajuta, pentru ca nu poate, doar tu poti sa te ajuti, cu terapie etc. De ce nu cu mama sau cu prietena?”

        De ce cu mama și nu cu iubitul? Eu am ajuns… sau mai degrabă mama a ajuns într-un punct în care nu o pot sub nicio formă împovăra și cu problemele mele pentru că are suficiente ale ei. Nu știe de anumite lucruri din sufletul meu pentru că văd că are suficiente motive de tristețe încât nu mă lasă inima să le torn și pe ale mele (cele serioase, să zic). În iubitul (și soțul) meu găsesc tocmai sprijin emoțional pentru probleme (și el în mine), simt nu doar că e sprijinul meu (că și mama ar fi), dar că are și puterea emoțională de a le auzi și eventual dezbate pentru a mă ajuta să le depășesc.
        Iar cu prietenele… sunt anumite lucruri pe care nu le-aș dezbate nici cu cea mai bună prietenă. Altele da, le discut cu „fetele”, dar nu toate.

        • Cristiana spune:

          Desigur, depinde mult de fiecare caz, eu doar militam impotriva considerarii iubitului psihoterapeutul personal, ca nu e. Asa cum ne dorim sa ne protejam mamele, eu zic ca e bine sa ne protejam cumva si iubitii 🙂 asta e parerea mea, sunt convinsa ca e necesara o limita.

          Imbratisari! 🙂

        • Georgi spune:

          Asa este, m-am referit la problemele de cuplu.
          E un pic aiurea sa discut cu parintii sau prietenele mele, problemele pe care le am cu sotul, pentru ca, un sfat care se vrea a fi „binevoitor”, mai mult poate face rau. Pentru ca noi, in general, avem tendinta de a ne plange, mai mult decat de a ne lauda sotul si atunci poate crea o impresie proasta celorlalte persoane.
          Apoi, internive factorul de subiectivitate. Daca ii spui mamei tale, sau prietenei tale cele mai bune, ca ai vrea ca sotul sa te ajute la gatit mai des (sa zicem), ea o sa aiba tendinta sa tina cu tine si isi faca o parere proasta despre el. Acelasi lucru e si daca EL se plange la altcineva, de o problema dintre voi doi.
          Si stiu ca asa este, pentru ca, am vazut cum nasii fratelui meu au divortat din cauza ca au implicat parintii in certurile lor. Si al doilea, cand prietena mea cea mai buna se mai cearta cu sotul (ea e si zodia berbec si este foarte vulcanica), vine la mine si incepe si tuna si fulgera despre el. Evident, eu imi fac parere proasta despre el, dar stiu ca nu e asa, asa ca incerc doar sa ascult si sa ma abtin in a oferi sfaturi. In schimb, o pisez mereu la cap sa discute cu el si sa rezolve problema impreuna.
          Evident, daca sotul este abuziv, violent, etc. evident ca deja nu mai e problema de tinut intre 4 ochi.
          Dar, restul problemelor dintre voi doi, consider ca trebuiesc discutate doar cu el. Pana la urma, voi doi va creati acea problema, deci tot voi doi trebuie sa o rezolvati, pentru ca doar voi doi stiti de unde porneste „buba”. Insistiati asupra acestiu lucru, pana devine un obicei in a va spune problemele unul altuia. Problemele de CUPLU, repet.
          Restul problemelor, fiecare se confeseaza cui considera de cuviinta, evident.

    • mihaela spune:

      Un comentariu exceptional. Multumesc si eu si pentru articol si pentru comentarii.

    • Maria spune:

      Ai foarte mare dreptate , un comentariu pe cinste! Renuntati la persoanele toxice din viata voastra,fac foarte mult rau aceste persoane toxice. Am in familie o astfel de persoana:vrea sa fie doar ea,sa fie peste toti,peste frate,verisor,unchi , matusa,cumnata,nepoti,manipulatoare,obsedata de control. Cum reuseste? Iti afla slabiciunile le exploateaza la maxim si ajungi datorita ei sa elimini pe toata lumea din jurul tau,sa ramai doar cu ea. Asa a procedat cu o pesoana cheie din familie si prin intermediul ei si-a implinit toate frustrarile. Asa ca fiti bine cu voi si incercati ajutor specializat , comunicarea este cheia dar cu persoana potrivita.

    • Ileana D. spune:

      Draga Georgi, mi se pare fenomenal comentariu si sunt de acord pe deplin cu ce ai spus tu…mai putin cand ai spus ca problemele ar trebui discutate doar cu sotul. In foarte multe relatii partenerul este persoana acida de care trebuie sa scapi. Iar asta e un motiv de bun care sa te impinga spre terapie.

      In plus atunci cand persoana acida de care vorbesti tu este „prietena” din parc sau rubedenia de gradul al 7-lea din partea bunicai te poti descotorosi de acel subiect fara probleme. Insa nu atunci cand cand aceasta persoana este mama, tata, sotul sau persoane din sfera familiei sau a prietenilor care chiar conteaza pentru tine. Atunci chiar incerci si re-incerci sa faci relatia sa mearga, sa lasi de la tine, sa gasesti o modalitate de a accepta si de a comunica chiar daca asta provoaca multa suferinta si chiar daca pare imposibil.

    • maddy spune:

      cred ca Georgi se refera la faptul ca daca ai probleme (in casatorie) le discuti numai cu persoana implicata (adica sotul). nu te pui sa iti discuti problemele de familie cu altii din afara si nici nu iti comentezi sotul in fata mamei, vecinei, prietenei.
      logic ca daca ai probleme de femei le discuti cu mama, vecina, prietena.
      in rest aplaud sfatul legat de uitatul mai putin la altii, ca nu stii cat de bine sau rau o duc aia si e extrem de gresit sa te tot compari cu altii.

    • Rox spune:

      @ Georgi – vreau să mă refer puțin la partea asta a comentariului tău, binevenit, de altfel:
      „Si renuntat la retele de socializare, macar o perioada.
      Ce nu stii/ nu vezi, nu te afecteaza, nu te pune pe ganduri. Nu-i asa ca viata ta mergea perfect inainte sa vezi pe Facebook, ca o anumita cunostinta si-a luat nu stiu ce masina, la care tu visai de multa vreme, dar nu ti-ai permis-o? […]
      Nu-i asa ca te simti nasol cand cunostinta X zambeste in poza, cu toata gura langa sot si copil, in pozele de la nu stiu ce petrecere, iar tu tocmai ai avut o cearta cu al tau? […].”

      Nu e nevoie de rețele de socializare ca să afli lucruri care te pot durea, acestea existau și erau vizibile și înainte de apariția FB & co.
      Când ajunge să te roadă și să suferi că X-ulescu își permite ceva ce tu nu – că o fi mașină, casă, mai mulți copii, o relație mai fericită (reală sau aparentă) etc., se cheamă invidie și e un lucu foarte urât, dar care exista cu mult înainte de aparația facebook. Atâta timp cât trăiești în societate o să vezi mereu ceva ce nu poți avea. Dar ține de tine să:
      1. înțelgi de ce ei da, și tu nu.
      2. vezi ce ai putea face ca să ai și tu (poate chiar poți cu un mic efort)
      3. fii sincer mulțumit și fericit cu ce ai (ceea ce nu te împedică să tinzi spre mai mult, dar cu măsură și fără răutate)
      Ce fel de om e ăla care întâi invidiază pe cineva pentru ceva, apoi își caută o consolare că las’ că poate nici ăluia nu-i merge atât de bine cum pare?
      Nu zic de tine, zic în general, pentru că e o problemă extinsă să ne uităm prea mult în ograda altuia.

      • Georgi spune:

        @ Rox
        Pai aia e problema, ca multi fix asa gandesc. Uneori, invidia apare fara sa realizezi. De fapt, nu neaparat invidie, dar, ideea aia de a te compara cu celalalt, mai ales cand tinzi sa te compari cu cineva apropiat. Te simti inferior, crezi ca nu faci ceva bine, cand vezi ca altul „pare” ca o duce mai bine. Mai ales daca, sa zicem, ca in copilarie nu ai avut cei mai incurajatori parinti, iar ei te comparau cu colega X. Acum te uiti pe fb la acea colega si vezi ca „pare” ca are o viata mai buna decat a ta si te macina pe interior, pentru ca, in secret, iti doresti sa fii mai sus, sa demonstrezi ca nu esti cum te credeau ai tai. Iti doresti sa zici: „uite, mama, unde sunt eu si tu ma comparai cu ea!!”. E doar un exemplu, evident.
        Nu neaparat ca trebuie sa te consoleze gandul ca ar putea sa o duca mai prost, dar nici nu trebuie sa pune botul la tot ce posteaza lumea si sa luam de bun.

        Dar… aici era esenta postarii despre terapie. Despre acceptarea de sine si comparat doar tu, cu tine. Despre vindecat rani, sechele, complexe.
        Si facebook pune la grea incercare etapa asta. De-aia zic, e de preferat sa fie lasat deoparte o perioada, daca cineva se lupta cu problema asta. Ajuta foarte mult in evolutia propriei persoane pentru ca, dintr-o data, te vezi doar pe tine si pe familia ta. Si incerci sa faci lucrurile sa fie mai bune conform propriei viziuni, nu a trendului de pe grpupul de mamici, sau conform vietii pe care o duc apropiatii…

        Asa e, nu iti trebuie facebook pentru a afla lucruri care dor dar, totusi, „barfa” ajunge mult mai greu, nu mai vezi relativ zilnic, cum o duce persoana cu care, inconstient, tu te compari. Pentru ca, sa recunoastem, suntem oameni, tindem sa ne comparam, sa ne validam ideea ca iarba noastra e mai verde decat in curtea vecinului.

        Eu n-am facebook si am 7 ani de cand am terminat liceul/ 10 de cand am terminat scoala generala. Cu cati fost colegi am tinut legatura prin telefon/ sms? ZERO.
        Fost vecini, prieteni din copilarie, sau chiar din familie? La fel.
        Cine mi-a ramas prieten, mi-a ramas peste ani, fara retele de socializare.

        Unii au numarul meu de telefon, da, chiar si verisori/ matusi de gradul 1. Mi s-a spus: „Fa-ti draga, si tu facebook, sa stim si noi ce mai faci, ca nu mai stim nimic de tine!”.
        No shit, Sherlock, ai nr meu de telefon si m-ai sunat de cate ori in 3 ani? Niciodata. Singurul lucru pe care il primesc de la astfel de persoane, e traditionalul mesaj de sarbatori care incepe cu: „Fie ca…”. Evident ca e din ala, trimis la toata lista.
        Asta e o confirmare ca persoanele astea au numarul meu. Deci, cine imi duce lipsa, sa ma caute.
        Intre timp, viata mea merge foarte bine, fara stres, am scapat de problema cu comparatul, pentru ca, da: sfatul asta vine din propria experienta, nu vorbesc din carti. Am fost persoana aia care se simtea inferioara, nu indeajuns de buna, de frumoasa, de perfecta, de atragatoare, de descurcareata, de vorbareata, de carismatica.
        Retelele de socializare mi-ar fi distrus si ultima farama de incredere de sine. Ultima data am avut Hi5, in 2009 si stiu cum eram. Bine, eram adolescenta…

        Dar, am reusit sa ma vindec usor, de propriile complexe, doar si datorita faptului ca nu am avut cont pe astfel de retele. Am putut sa ma concentrez pe mine, sa ma vad pe mine si evetual, sa ma vindec.

        Concluzia? Acum nici macar nu ma mai intereseaza sa imi fac cont, chiar daca sunt chill si vad altfel lucrurile. Pentru ca nu imi mai pasa, sa le arat altora cine sunt si nici nu imi mai pasa sa vad cum o duc altii.

        De fapt, cred ca m-as enerva mai tare, cand as vedea cat de ipocriti sunt unii. Chiar daca eu n-am facebook, colegii mei de munca au… si mai trag si eu cu ochiul, cu ei, in pauze, la alti colegi/ fosti colegi. Si ipocrizia e maxima (cum se pozeaza pe fb si cum sunt in realitate). Simt ca mi se sparge o vena la cap :)))))).

        Sfatul meu a fost, evident, pentru persoane care se lupta cu asta si isi fac rau singuri.
        Nu zic sa se renunte definitiv, dar, macar o perioada ar fi super. Sau macar sa se faca o curatenie majora in lista, facut lucrurile mai private… nu stiu. Sa se reduca interventiile astea ne- necesare, din exterior, care fac rau, inconstient.

        • Maria spune:

          Referitor la facebook subscriu,nu imi fac cont tocmai pt faptul ca ma scarbeste cat de prost inteleasa este aceasta retea de socializare si cum este folosita de unii in tot felul de scopuri. De ex ( ce mi se pare mie nefiresc) îi fac sotului un tort de ziua lui si il pun pe facebook cu un mega mesaj mai siropos ca prajitura in sine sau toti devin filozofi pe facebook cu tot felul de texte care mai de care incarcate cu mesaje grele si uneori adresate de fapt unor persoane din viata lor , astfel isi regleaza conturile cu ei.

    • O femeie spune:

      Georgi, 1000 de like-uri.
      Da, orice problema am avea care ne roade e musai de discutat cu sotul. Ca doar el ne-a ales si pt nebuniile noastre. Nu cu mama sau nu cu copilul, oricat de dragoste ar fi nu inteleg pentru ca nu au aceeasi varsta si ii impovaram sau mai rau ii distrugem. Furstrarile zilnice numai sotul le poate echilibra, altfel distrugem copilul.

      Poate daca as fi avut o sora….altul ar fi fost raspunsul.

  • Elena spune:

    N-am putut sa citesc pana la capat.. am plans…

  • Elena spune:

    Il recomand cu caldura pe dr. Mircea Zgârdău, medic si psihoterapeut specializat în psihoterapie psihanalitica. Profeseaza la mai multe clinici private din Bucuresti, dar are si cabinetul sau propriu.

    http://mirceazgardau.ro

  • Ana spune:

    Parca este scris despre mine. Cuvânt cu cuvânt. Și, da, am maaare nevoie de terapie. Pentru binele copiilor mei.
    Un terapeut bun (chiar bun, testat) in Iași îmi recomanda cineva? Exemple proaste tot am auzit.
    Mulțumesc mult pentru acest articol!

  • Alina spune:

    Cand te loveste, te duci la terapie. Chiar daca nu iti faci maselele, chiar daca iei copilului haine din Lidl nu din HM, next sau alte branduri, chiar daca nu mai iesi in oras.
    Stii care e preconceptia? Ca te duci in terapie si nu mai iesi de acolo. Ceea ce e complet gresit. Cam din orice trauma reusesti sa iesi in cateva sedinte, de la 5 la 50. Dar nu o sa o faci tot timpul.
    In schimb iti ofera niste moduri noi de a privi lucrurile, de a gandi, de a rationa, de a fi mai autentic cu tine.
    Merita fiecare ban! Chiar daca nu mergi la cele 3 nunti programate anul viitor si 2 vacante la munte!

    O recomand din suflet pe Camelia Chetu, de la Motherhood Bucharest. Mai ales pentru viitoare mame, mamici. Cand stii ca cineva intelege cam cat de greu e sa cresti un pui de om, altfel decurge terapia.

    • Catalina spune:

      Si eu o recomand pe cami! Este un om deosebit, si pe mine m-a scos de fiecare data din ale mele, mici sau mai mari ganduri, preocupari si dureri. E asa de blanda si stie cum sa abordeze subiectul fara sa se uite de sus la tine. Intra in situatia ta si cauta impreuna cu tine solutii. De fiecare data ieseam de la ea mai om decat intram

  • Natty spune:

    Eu o sa scriu doar o recomandare: Diana Todea, Cluj-Napoca. Poate cineva citeste si are nevoie acum de un nume de psiholog in Cluj.

  • Manu spune:

    Si eu am fost la terapie si mai vreau sa merg….doar sa reziste piticuta de 7 luni fara titi macar 1ora. Ajuta enorm, eram plina de frici si ma panicam de fiecare data cand ramaneam singura acasa sau daca trebuia sa ies seara din casa. Sunt sigura ca se putea agrava, dar acum sunt mai bine, stiu cauzele si pot sa controlez mai usor si mai bine toate astea. Voi mai merge la terapie pt ca vreau sa fiu bine pt mine si pt familia mea. Fetele mele nu trebuie sa simta fricile mele.
    In Cluj am fost la Denisa Florea, sedinta era 150lei 1h jumate.

    • Alina spune:

      Fa-ti curaj! Nu are cum sa nu reziste 1 ora fara tine. Poate iese la plimbare in carut/sistem si nu se plictiseste usor. Sau ii dai sa pape pranzul/cina etc, apoi imediat titi si pleci.
      La noi a functionat cu lapte praf. Daca i se face foame rau(uneori stau si 2 ore in terapie), ii da sotul 50-60 ml de lapte praf. Si apoi din nou la joaca. Si nu interfereaza cu lactatia, stai fara griji. Daca ti-e frica de biberon, ii poti da in canita de apa sau in munchkin cup.
      Ce incerc sa spun e ca ai variante suficiente, inclusiv mulsul si lasatul laptelui la frigider/congelator.
      Succes!

  • Manuela spune:

    In urma cu un an. Am deschis poarta casei si asa in papuci, am plecat. Nu mi-a pasat ca-s in haine de casa…Am mers vorbind singură ore in sir. M-am intors acasă si am reluat viata de unde o lăsasem…Am sufletul vraiste dar ” nu am timp si bani” sa il repar.

  • Oana spune:

    Intr-adevar cel mai bun, minunat, extraordinar cadou pe care ti-l poti face este sa mergi la terapie. Am experimentat asta pe pielea mea. Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine in toata viat. Merita, de milioane de ori merita. Banii pe care îi dai acolo sunt o ” pierdere” infinit mai mică decât binele pe care îl capeți in schimb. Este uimitor cât de bine poti deveni cu tine. Recomand din tot sufletul.

  • Irina spune:

    Din pacate mai ieftin de 100 lei nu gasesti nicaieri. Cel putin in Cj eu nu am gasit.

  • Andreea spune:

    Mama mea, care sufera de depresie intr-o forma destul de grava a inceput sa merga la terapie din vara. Ii este mai bine, a reusit sa elimine majoritatea medicamentelor date de psihiatru, si-a redescoperit pasiunea pentru citit, e pe druml cel bun. Nu credea ca terapia o poate ajuta, era foarte sceptica, nu credea ca poate vorbi despre durerile ei cu un starin. Uite ca se poate, sunt foarte mandra de ea. Vin cu o recomandare de terapeut (terapeutul ei): Cosmin Meleaca – Calarasi.

  • Marina spune:

    Prințesă dragă, te citesc de multă vreme și de fiecare dată mă simt ca și cum aș poposi într-un cuib moale și cald (și colorat), aici, printre paginile blog-ului tău. Acest articol m-a împins să scriu un comentariu tocmai pentru a sprijini ideea ta de a merge în terapie. Da, mergeți, nu vă rușinați, nu căutați scuze, dacă nu ați nimerit un terapeut bun din prima mai încercați. Eu fac terapie de aproximativ 6 luni. Am mers prima oară fiindcă voiam să îmi rezolv ceea ce credeam a fi mici (de fapt, imense) probleme cu anxietatea. Apoi mi-am descoperit depresia care stătea ascunsă sub muntele de anxietate. M-a durut (mult, tare, am fost aproape de suicid chiar) și încă mai doare, dar simt că încep să descopăr profunzimile ființei mele, iar negrul depresiei începe să scoată la iveală multe, multe culori,reflexe și irizații. Acum privesc durerea cu alți ochi, și ea e parte din mine, din complexitatea, fragilitatea și frumusețea umană. Nu știu ce urmează să mai aflu în terapie dar încep să am tot mai mult curaj. 🙂 Tata spunea mereu că noi, muzicienii, suntem duși cu capu’ (și eu și tata suntem muzicieni profesioniști), dar de când merg în terapie am început să vorbesc și cu prietenii mei despre asta și…ce să vezi? Toți suntem duși cu capu’ !!! :)) -a.k.a. și ei au un terapeut la care merg! Ha! Și când mă gândesc cum la început îmi era rușine să le spun…acum râd (eu) de mine 🙂 Am vorbit și cu părinții mei despre asta, și, spre surprinderea mea, au fost foaaarte puțin sceptici, iar după vreo jumătate de minut de povești, erau de-a dreptul încântați. Tata și-a confirmat astfel indeea lui despre nevoia unei igiene mentale iar eu am descoperit că de fapt părinții mei sunt mult mai deschiși decât credeam. În general, de când am început să merg în terapie, relațiile cu oamenii din jurul meu s-au schimbat, cu unii legăturile au înflorit, cu alții am rupt-o, simțeam că îmi făceau rău. Asta fiindcă acum simt că sunt mai autentică, și cu mine, și cu cei din jurul meu. Simt că încep să îmi deschid aripile. Nu știu dacă urmează să fie mai bine sau mai rău, poate îmi iau zborul, poate mă trezesc în cădere liberă, nu știu, dar acum totul e mai viu în mine și în jurul meu, iar asta e de neprețuit!
    Revenind la realitatea blogului, prințesă dragă, îți mulțumesc! 🙂

  • Delia spune:

    Doamne Ioana, stiu ca „iti multumesc ca existi” suna a cliseu jalnic si eu nu asta vreau sa transmit. Vreau sa iti multumesc ca scrii ceea ce scrii, ca scrii asa cum scrii, cu atata candoare si atata claritate. M-au ajutat mult articolele tale, de la recomandari de carti, la retete pe care le-am pus in practica cu succes, la ganduri exprimate mai bine decat as reusi eu, in care m-am regasit. Multumesc si pentru articolul asta. Am rani provenite dintr-o copilarie cu educatie precara, in care s-a tras de mine la figurat si la propriu, in care nu am fost niciodata menajata de certuri, crize, vorbe urate, frustrari, tipete, ci am fost chiar pusa in mijlocul lor, folosita ca moneda de schimb. Ma regasesc azi avand acelasi comportament al mamei mele, comportament pe care l-am detestat atat si care mi-a provocat atata durere, nelinisti si lipsa de incredere in mine. Ma regasesc recreand in relatie mea scene din copilarie, cu urlete si nemultumiri, amenintari si plecari.
    Am mers pentru o scurta perioada de timp la psiholog, insa am renuntat repede, din cauza ca nu am avut rabdare, vroiam rezultate rapide, dar cum sa le ai cand nu resusesti sa vorbesti autentic despre ce e in tine. O sa merg din nou. Iti multumesc!

    • Adriana spune:

      Delia – cauta pe net informatii despre codependenta si cum se poate vindeca, putin cate putin, asta pana ajungi la psiholog sa te ghideze. Are mult de a face cu o stima de sine scazuta. Eu am descoperit multe lucruri pe net, acum le analizez, le pun pe foaie si curand (max o luna!) merg cu ele la psiholog sa le rezolv. Multa bafta.

  • Alina spune:

    Buna Ioana! Am citit de mai multe ori in textele tale ca terapia te-a ajutat cu insomniile. Si sotul meu are probleme in sensul asta si tot incerc sa-l convinga sa mearga la psiholog, tu ai scapat de tot de ele? Mersi mult si felicitari ca abordezi subiectul asta, caci din pacte pentru multi terapia este inca tabu.

  • Ionela spune:

    Adina Morosanu – psihoterapeut in cadrul clinicii Medinvest Buzău. Ma uimesc cu cat curaj am mers la terapie și cred ca se datorează tuturor discuțiilor din mediul online..multumesc pentru încurajări, treaba cu butonatul telefonului și vinovăția e la ordinea zilei 🙁

  • Luminita spune:

    Si eu personal recomand calduros mersul la terapie. Chiar daca nu rezonam din prima cu psihologul, putem cauta pe altcineva, nu e capat de lume. Eu in Bucuresti am platit 80 de RON pe sedinta, iar rezultatele au inceput sa se vada treptat, in timp. Ideea e ca nu iti ofera ei raspunsuri, ci te ajuta pe tine sa vezi lucrurile altfel si sa gasesti rezolvarea in tine. Si da, e dureros, neplacut, e ca si cum te-ai dezveli complet, brusc, fara menajamente, in fata unui necunoscut, dar merita. Si este complet diferit de discutia cu cineva drag sau un prieten, menirea unui psiholog este alta. Si mie mi-a fost tare greu cu timpul (mama singura, lucram pana la 6 seara), dar o data pe saptamana plateam bona suplimentar, ca sa pot ajunge si la terapie. M-a ajutat enorm.

  • ALEXA spune:

    Salut
    Si eu ma regasesc in randurile de mai sus. E intuneric si gol. Merg in terapie, candva a fost mai bine , dar lucrurile au luat o alta intorsatura dupa ce am nascut. Bebe are 6 luni, din pacate am ajuns si la pastile, merg in continuare in terapie dar deocamdata sunt foarte confuza. Vreau sa rasara putin soarele si sa realizez de unde din trecut vin problemele pentru ca nu reusesc singura sa am grija de bebe.Ma simt ca un copil care nu e in stare de nimic, care nu isi asuma responsabilitatea si care ajunsese sa creada ca e mai bine sa dispara de tot. A mai trecut cineva prin asa ceva? M-ar ajuta f mult sa stiu ca nu sunt singura . Aveti ceva recomandari de terapeuti buni in Ploiesti? Pana acum am mers la o singura terapeuta si nu am incredere 100% in ea poate tocmai de aceea nu se vad rezultatele sau poate nu am eu răbdare. In momentul de fata sunt pentru prima oara sub tratament ( de 3 săpt am inceput) , dar nu sunt functionala , incerc sa fiu cat de cat vesela pentru bebe sa nu fie afectat foarte rau . Pana acum am fost o victima , m-am tot plans dar acum vreau sa fiu bine pentru mine, pentru bebe , pentru familie.

  • Cinderella spune:

    „Sincer vă spun, nu cunosc nici măcar o singură persoană care n-ar beneficia din plin de ajutorul unui terapeut. Nici măcar una”. Prima terapeuta la care am fost a facut mai mult rau. Imi amplifica starea. Statea si ma asculta parca era la TV la o telenovela. Nu mi-a dat nici un sfat bun. Imi lua banii pe ascultat si atat. O chema Angelica Lincaru si acum vad ca nu mai profeseaza. Atentia la impostori si amatori.
    Apoi a urmat doamna care mi-a schimbat nu viata, ci perceptia. Aceeasi viata privita altfel. O cheama Diana Onila de la idlearning.ro si mi-a facut numai bine. Acum 2 ani avea 100 ron pe prima ora apoi 1ron pe minut. Dar merita pe deplin. Vreau din nou sa ma duc cu ea, am facut o pauza pt bb 2. Vreau sa va zic ca daca nu era ea, bb2 nu exista. Mi-l doream dar eram plina de frici, ganduri aiurea, etc. O recomand din suflet

  • Tana spune:

    Buna, Ioana. Ma tot mananca tastatura sa-ti scriu, cu toate ca am de invatat, fiindca mai am doar doua zile pana la examen (de specialitate, psihiatrie). Asa ca iti scriu pe repede inainte: ma bucur ca ai abordat subiectul, te citesc de ani buni si cumva ma gandeam ca mintenas vei vorbi deschis despre asta. Si-ti multumesc. Ce-as vrea sa zic in plus, pe langa toate cele ce le-ai punctat tu foarte bine, e ca sunt mai multe forme de terapie. Nu toate merg in profunzime, nu toate abordeaza trauma. Poate pentru unii e suficient sa realizeze distorsiunile cognitive si unele comportamente dezadaptative, cum face CBT-ul. In terapie de multe ori ajungi cand ai ajuns in fundul putului si cineva ti-a furat si scara, dar poti sa mergi si doar pentru ca, de exemplu, ai un program dezorganizat, nu stii exact pe ce drum sa o iei, au aparut schimbari neasteptate in viata sau unele care te suprasolicita si simti ca nu le mai faci fata.

    Apoi, intr-o terapie de profunzime, tu dictezi ritmul, tu alegi ce dezvalui, cand si cum. Terapeutul are rolul sa te ghideze, sa-ti dea alternative, poate, cand e cazul, sa te provoace, dar in nici un caz sa foreze in tine, sa te descoasa si apoi sa te lase sa pleci cu rana deschisa acasa.

    Un punct de vedere pe care l-am auzit deseori, mai ales din zona oamenilor creativi, e ca suferinta e o oaza de inspiratie, iar daca vor face terapie si vor fi „normali”, isi vor pierde individualitatea. As zice dimpotriva, terapia te scoate din lumea ta pe alocuri unidimensionala si e in sine un proces de creatie.

    In primul an de formare in terapie, recomandam in stanga si in dreapta, oricui, sa faca terapie. Continui sa recomand, dar cu blandete si fara sa insist, pentru ca, pana la urma, e o decizie pe care fiecare trebuie sa o ia singur, cand considera ca e cazul. Un sot/o sotie nemotivata, care merge de gura celuilalt, va pierde bani si timp degeaba. Din experienta, modelul personal chiar functioneaza, cand cei din jur vad ca tu esti obiectiv mai bine, mai energic, mai stapan pe tine, isi vor dori si ei pentru sine asta.

    Lastly, daca mergi la un terapeut si nu pusca poti oricand sa renunti. Practic, si terapeutul e un om, terapia e o micro simulare a vietii reale, iar cu unii nu te potrivesti si de unii pur si simplu nu iti place. E important, totusi, sa gasesti argumentele pentru care renunti, oricare ar fi alea si sa le comunici si terapeutului. Inclusiv dintr-o terapie ce nu merge poti invata multe despre tine sau despre ceilalti. Iar daca nu a mers cu un terapeut, nu inseamna ca terapia in sine nu va functiona, cu altul.

  • AnaD spune:

    Va rog, îmi poate recomanda cineva, un cabinet/terapeut online?

    • Bianca spune:

      Alina Ricean, e un psihoterapeut foarte bun. Am mers la ea o perioada buna de timp si am continuat terapia pe skype cand s-a mutatb din oras.

  • Mada spune:

    Face cineva terapie pe Skype? Eu am incercat pe aici dar nu prea rezonez cu ei…chestie de limba cred…Desi evident vorbesc limba lor fluent, mi-e greu sa imi deschid sufletul intr-o limba care nu-i limba sufletului meu. Si paeca discutia e prea tehnica.

    • Cristiana spune:

      Foarte interesant e cat suntem de diferiti 🙂 Eu chiar ma gandeam ca imi e mult mai usor sa discut despre ce mi s-a intamplat intr-o alta limba. Cred ca mi-ar fi imposibil sa zic in romana exact ce am patit, cumva intr-o limba straina isi pierde din gravitate, in opinia mea. Ciudata treaba 🙂

      • Adriana spune:

        Eu simt ca e mai bine in romana, cu cineva care cunoaste si contextul cultural. Ma intereseaza psihologi buni care pot oferi consultatii pe skype. Multumesc anticipat 🙂

    • Maria spune:

      Jeni chiriac daca nu ma inselface pe skype. E o persoana minunata

      • Printesa Urbana spune:

        Din cate stiu, doamna e destul de controversata, am dat peste niste clipuri cu dumneaei recomandand chestii super dubioase…

    • Mm spune:

      Aurelia Vasile poate face pe skype. E foarte inteligenta si competenta.

  • Cristiana spune:

    Da, de o mie de ori da!

    Eu fac terapie de 3 ani, de cand am reusit sa imi dau seama ca am suferit un abuz in copilarie care ma impiedica sa traiesc o viata normala si mereu imi explica psiholoaga ca in atatia ani trauma s-a facut de o mie de ori mai mare, desi eu nu constientizam.

    Ceea ce e extrem de important e sa gasim persoana potrivita. Eu nu sunt in Romania, dar din pacate am auzit lucruri destul de neplacute despre anumiti terapeuti, departe de a fi profesionisti. Vorbind de asta, chiar vreau sa insist ca e important sa cautati oameni pregatiti, nu tot felul de coach/guru de unicorni/maestru in blablabla. Acestia pot fi eventual complementari, dar nu au pregatirea necesara pentru a gestiona eventualele complicatii si pot face un mare rau in loc de un pretins bine.

    • Koala spune:

      Buna. Imi poti recomnda si mie terapeutul tau ? (Daca poate online)

      • Cristiana spune:

        Hei!
        Eu nu sunt in Romania, daca te descurci cu spaniola si vrei sa incerci face si consultatii online, prin skype, dar nu stiu cum merg, ca nu am incercat.

  • luiza spune:

    Eu am fost intr-o perioada in care ma simteam asa cum ai povestit. Dupa 6 luni am bandonat pentu ca nu ma potriveam cu omul psihoterapeut. Avea pregatire, certificari dar era un chin sa merg saptamanal acolo si sa ma gandesc oare ce sa discut azi. Nimic nu era natural, totul fortat, iar el nu facea sau poate nu putea sa ma faca sa privesc deep inside. Era mai mult un listening partner.

    In plus, m-a deranjat ca (desi nu cred ca facea voit) vedea prin grimaze, mimica fetei ca aproba sau nu ce spuneam si ca ma judeca. Acum Am intrerupt, dar sa stii ca ma simt la fel ca inainte, desi unele mici lucruri le-am identificat in terapia asta defectuoasa. Dar sincer dupa experienta asta nu mai am nicio tragere sa caut altul, daca va fi la fel, daca voi gasi aceeasi persoana lipsita de tact?

  • Omnia spune:

    Felicitari Ioana pentru articolul asta! Terapia e despre intelegere, acceptare si vindecare, in ordinea asta. Si da, doare. E tulburator ca atunci cand iti cad in brate o mie de lucruri din dulapul cu lucruri burdusite, ascunse din copilarie, adolescenta, tinerete, etc. Dar daca nu faci asta risti tristeti si indoieli coplesitoare. Saptamana asta merg la a treia sedinat din a treia incercare. E un shortcut spre tine, spre binele tau pe termen lung. Iar banii cheltuiti cu un terapeut bun sunt cea mai buna investitie. Chiar am scris acum doua saptamani despre asta 🙂

  • O mamica spune:

    Si tatii pot trece prin depresie avand exact acelasi tipar descris de tine. Persoana cea mai draga mie trece prin astfel de momente si sufar pentru ca nu o pot ajuta. Traume din trecut (copilarie cu lipsa de atentie si multe altele) au scos la iveala tot ce e mai rau in acesti ani de parinteala. Si stiu ca nu va se va rezolva de la sine pe masura ce trece timpul…
    Poate un articol asemnator dedicat tatilor ar fi util si ar ajuta la decizia de a incepe o forma de terapie. Eu nu ma pot face auzita din pacate…
    Imi doresc sa fie bine pentru el, pentru copilul nostru, pentru noi.

  • Alina spune:

    Multumim pt articol!!! Minunat !!!
    Eu locuiesc in UK, ei aici merg f mult pt CBT si sunt de parere ca f putin ajuta celelalte terapii…sau cel putin psihologii din UK cu care am vb eu mi au marturisit asta. Acum vreo 8-9 ani era la moda “ talking therapy”( terapie psiho-dinamica). Incercandu le pe amandoua, nu mi a Parut totusi ca e ceva ce se muleazaf bine pe mine. Sau poate nu am nimerit terapeutul potrivit. Cunosteti in UK psihologi ok care merita recomandati? De orice natie ar fi. puteti impartasi aici? Multumesc.

  • Andreea spune:

    Sunt mama dar nu i.i doresc, am aflat ulterior. Traiesc in regrete si deprsie. Imi puteti recomanda va rog un terapeut cu experienta?

  • ana spune:

    nu stiu cat sunt de buni, dar poate merita incercat, clinica Bellanima din Bucuresti lucreaza cu CAS si nu se plateste nimic, mergeti la medicul de familie, el face trimitere la psihiatrie, va duceti la cel de la Bellanima care recomanda psiholog tot de la ei si nu platiti nimic.

  • Dana spune:

    Uau, cat de binevenit! Multumim!
    Recomandari de terapeut in Oradea, va rog?

  • mack spune:

    Bogdan Cezar Ion – București

  • Lavu spune:

    Un articol extrem de util! Eu am fost la psihoterapie după multe amânări. A fost foarte greu să fac acest pas, dar apoi am văzut rezultatele în scurt timp. Recomand din tot sufletul pe Sonia Vrâncianu, psihoterapeut în Bucureşti.(www.psihologiecuantica.ro)

  • Jeanina C spune:

    pentru Bucuresti, recomand din toata inima: https://ioanastancu.ro/

  • Mari spune:

    Parca-i scris de mine…
    In #Bucuresti recomand psihoterapie cu ALINA MARINA DUTA (https://www.facebook.com/psihologalinamarinaduta/ – psihologie, psihoterapie, dezvoltare personala individuala si de grup cu copii, adolescenti sau adulti, ateliere de parenting, psihoeducatie) & NICOLETA LARISA ALBERT (https://www.facebook.com/albert.larisa – trainer programe educationale pentru copii, părinți si profesori; psihoterapeut în formare in psihodrama clasica; mama a patru copii de 19, 10, 5 si 1,1/2 ani, blogger la http://www.nicoletalarisa.ro, colaborator Romania Libera, rubrica educatie).
    Amandoua-s profesioniste, deschise si pot ajuta mult in refacerea echilibrului interior si depasirea depresiei sau starii de tristete continua. Curaj! 😉

  • Gabriela spune:

    Dr. Daniela Cetean – pt. cei din Deva. Este medic psihiatru dar si psihoterapeut. O minune de om.

  • Carmen spune:

    Rodica Barcan in Bacau.

  • Dana spune:

    Bucuresti: Cristina Fulop, Ina Mojoiu

  • Roxana spune:

    Livia Minea, Simona Chiru si Claudia Necula in Bucuresti, le recoand din experienta personala

  • justmebv spune:

    Buna, pentru Brasov aveti recomandari?

    As vrea foarte mult sa merg – dar nu as sti cu ce sa incep…

  • Eliza spune:

    Am mers la terapie timp de doi ani si jumătate. Am inceput sa vad un pic de progres abia după 6luni. Am făcut psihanaliza si a cerut timp si dedicare. As vrea sa fac o paranteza si sa spun ca eram studenta la zi si ma întrețineam singura. Nu aveam niciun weekend liber si nicio seara in timpul săptămânii nu era a mea. A fost extrem de greu, cu banii, cu timpul, cu sentimentele. Dar a meritat tot efortul. Nu exagerez cand spun ca in total am cheltuit mai mult de 10.000 RON cu tot cu medicamente si sedinte saptamanale. Nu regret nici macar un leu. Pentru ca m-a salvat de la suicid. Apoi m-a ajutat sa imi gestionez furia îndreptată catre un trecut dureros. Am învățat sa respir fara o greutate in piept, am invatat sa umplu hăul dintre coaste. Am invatat sa invat sa ma iubesc si sa ma las iubită. Nu mi s-a terminat munca la propria persoană, dar am dobandit o oarecare putere de a ma observa putin din afara, de a fi mai atenta la ce simt si la sursa sentimenului, acestea sunt cele mai de pret lucruri dobandite acolo, iar terapia am incheiat-o deoarece m-am mutat din tara, dar ma bucur nespus ca am trecut prin acel proces.
    Recomand mereu, tuturor, si da, si eu sunt privita cu scepticism de cunoștințele din Ro. Lucrurile stau altfel mai in vest unde sunt acum, si ma bucur ca e asa.
    Mergeți la terapie, lucrați cu voi, pentru voi, ca sa faceți mai bine apoi.
    Îmbrățișări!

    P.S. Mulțumesc, Ioana, ca de obicei!

  • Nicoleta spune:

    In Bucuresti o recomand pe Livia Caciuloiu Minea, este o persoana foarte empatica si un psiholog foarte bun, nu am cuvinte, pe mine m-au ajutat enorm sedintele cu ea dupa ce l-am pierdut pe logodnicul meu. Nu stiu daca in Bucuresti sunt totusi preturile de 50 de lei pe sedinta dar Livia am vazut ca e acum si la ISTT si acolo au programul de consiliere gratuita. Terapia ajuta, doar sa vrei si daca nu sunt posibilitati financiare tot cred ca exista solutii. Eu cand am inceput sa merg acum cativa ani in terapie nu aveam posibilitati si am primit 3 sedinte gratuite care efectiv mi-au schimbat perspectiva legata de bunavointa oamenilor. Merita incercat ,indidferent cu cine alegeti sa incepeti terapia, pentru ca terapia e pentru voi si tot efortul asta merita sa fie facut!

  • Alexandra spune:

    Felicitari pentru articol! Recomand Diana Maria Plesu, psihoterapeut terapie experientiala. Contact:diana.mariaplesu@gmail.com

  • Cristina spune:

    Pentru Bucuresti o recomand pe Iulia Ciornei, Psihoterapeut Adlerian. O persoana foarte calda. Cred ca face si terapie online.

  • Simona Schwab spune:

    Am trecut si eu prin depresie acum mai multi ani… cand iti este greu sa te dai jos din pat, ca nu vezi scopul, sau incepi sa plangi dimineata, la trezire, cand vezi perspectiva trairii inca unei zile in acel chin… Terapia mea, care a functionat si m-a facut mai puternica si mai plina de viata decat oricand in viata mea, a fost IERTAREA celor care au contribuit la starea ta, detasarea de orice persoana toxica (poti s-o saluti, sa-i trimiti felicitari de sarbatori, dar NU STA DE VORBA CU EA fiindca va folosi orice minut ca sa-ti inoculeze iar otrava din sufletul sau intunecat) si DRAGOSTEA pentru cei aflati in suferinta. Faptul ca tu simti aceasta durere te poate face sa empatizezi cu alti oameni care sunt muuult mai rau decat tine. Faptul ca tu le sari in ajutor si te hotarasti sa nu permiti altora sa trateze pe cineva cum ai fost tu tratata, mai ales daca e vorba de copii, te face sa fii ca o leoaica, iti da puteri nebanuite si un sens in viata. Si, in primul rand, rugaciune si spovedanie. Astea sunt O TAINA. Degeaba incerc eu aici sa va explic ce minune se petrece cu toti cei din viata voastra in urma rugaciunii si cum suferinta pleaca dupa ce te duci de cateva ori la spovedit (mai bine decat la psiholog), trebuie musai sa incercati si o sa fiti atinsi exact in inima, pentru totdeauna, dar veti capata si o intelegere supranaturala a lucrurilor… Sanatate si putere, dar mai ales… iubire pentru toti oamenii din lume!

  • Lumi spune:

    Hello,

    Un terapeut bun in Timisoara imi poate recomanda cineva, va rog mult?
    Multumesc!

  • Roxana spune:

    Un articol foarte bun, avand in vedere ca ne am nascut intr o tara in care ne este rusine de ceea suntem cu adevarat, o tara in care valorile nu sunt promovate. E greu sa invatam sa ne iubim pe noi insine dar asta nu inseamna ca este imposibil. Trebuie sa intelegem ca e ok sa admitem ca avem nevoie de ajutor, e ok sa fim vulnerabili, e ok sa vrem sa aflam cine suntem si care e scopul nostru pe pamantul asta. Eu recomand un parapsiholog pt ca merge adanc in sufletul tau si iti gaseste cele mai vechi si ingropate probleme sufletesti. Vindecarea ia timp, depinde de nivelul de acceptare al fiecaruia, dar merita. Merita si timpul si banii. In procesul de vindecare iti dai seama ca toti banii pe care i ai investit in tine tu ii poti tripla. Cand esti fericit si cu mintea limpede iti vin idei de afaceri, iti vin idei de investitii si tot asa. Sa investim in noi e cea mai importanta investitie in viata noastra. Nu trebuie sa regretam nicio secunda.
    Imbratisari.

  • Katy spune:

    Buna! Un terapeut bun in Piatra Neamt puteti sa-mi recomandati? Multumesc

  • Ana spune:

    Buna ziua, in Oradea poate recomanda cineva? Multumesc.

  • Marinela spune:

    Dragilor, toate, salta sufletul in mine citindu-va comentariile si reactiile! Ma bucura nespus ca in sfarsit lumea vorbeste deschis despre suferinta si ca, de acum, incepe sa fie recunoscut ajutorul si ghidajul pe care un profesionist le poate manifesta in atatea situatii ale vietii. Eu spun mereu „durerea este inevitabila,insa a suferi e optional”. Intr-adevar vom ramane orbi la schimbare atata vreme cat frica de suferinta, cat stigma, cat tot ceea ce traim au mai multa putere decat motivatia de a fi bine noi cu noi insine. A merge la terapie echivaleaza cu un proces al vietii in care tot ce stiam poate fi rescris in asa maniera incat discursul despre viata noastra sa fie altul decat cel in care ne spunem ca „nu mai putem suporta”, ” ca e teribil”, „ca viata e nedreapta” , „ca ceilalti nu ma inteleg” etc.
    Sunt terapeut si lucrez deopotriva cu copii, cu parinti, cu tineri si de fiecare data reproduc, la scara mica, „viata lor” in cabinet pentru a se observa, pentru a vindeca in acel mediu securizant ce nu pot in lumea de afara, pentru a pune la loc piesele care inca nu s-au potrivit. Va incurajez sa mergeti oricand in terapie/consiliere, nu doar pentru diagnosticele mari si grave, cat si pentru acele aspecte care nu sunt, sa zicem, „cea mai buna varianta a voastra”.

  • Elena spune:

    Buna ziua. O recomandare pentru un terapeut in Sibiu va rog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *