Noi, cei născuți între 1977 și 1983, suntem o generație aparte

Să vedem întâi dacă le bifăm toți pe toate cele de mai jos:

  • muzica am ascultat-o mai întâi la pick-up; unii dintre noi au început chiar cu magnetofonul

  • a urmat repede casetofonul, cel compact, cu boxe pe laterale, și walkmanul cu casetă, căruia i se terminau bateriile într-o zi, și ce tare ne frustra asta…
  • la începutul anilor ’90 făceam rost de muzica preferată de la tarabele cu casete de pe la Universitate sau din bazarul unde aduceau rușii de vânzare de toate; mi-aduc aminte că am cumpărat de-acolo Nirvana, Guns’n Roses, Metallica, Vangelis, pe casete TDK sau RAKS
  • principala sursă de muzică era însă radioul; în radiocasetofon aveam mereu o casetă de sacrificiu și când pe post „se dădea” o piesă care îmi plăcea, săream să dau Rec+Play; aveam, așadar, o grămadă de casete cu selecții în care toate melodiile erau prinse fără început și, uneori, în loc de final, intra câte un jingle al postului de radio
  • cine avea walkman era cel mai tare din parcare
  • am crescut fără filme la TV, dar cu filme pe video; casetele erau marfă de contrabandă, iar ai mei mă foloseau ca să facă schimburi cu niște vecini de la altă scară; ca să duc o casetă, mi-o înfășurau în hârtie de ziar și mi-o puneam sub bluza de trening
  • la câțiva ani după fazele astea, mergeam la prietena mea cea mai bună ca să ne uităm la MTV; sâmbăta era ziua de MTV Top 20, la care mă uitam bălind și nu m-aș mai fi dus acasă; să ne înțelegem, la Top MTV nu ne uitam ca la o emisiune TV, ci ca la un meci de tenis, trăiam fiecare urcare și coborîre din clasament; ca să nu-mi pierd antrenamentul până venea sâmbăta următoare, tatăl ei îmi mai înregistra câte o casetă video cu clipurile din timpul săptămânii
  • când apărea un clip nou, aflam ce-i de capul lui de la câte o colegă sau un coleg cu MTV acasă; îmi amintesc și acum de cum mi-a fost descris clipul de la Always al lui Bon Jovi; a, și un clip de la Blur cu unii care se dau de toți pereții într-un parc acvatic
  • televizor color nu avea nimeni, aveam în schimb mulți cunoscuți care puneau în fața televizorului alb-negru cu tub o sticlă colorată în valuri de verde, gri și albastru, ca să pară imaginea color
  • la primul meu job, care era să coordonez mulți oameni, foloseam pagerul, pentru că telefoane mobile aveau doar șeful de departament și vedetele care prezentau știrile, reporterii și cameramanii se descurcau cu fixul și cu pagerul
  • când a apărut telefonia mobilă, nici nu visam c-o să mă pot atinge vreodată de așa o minune; iubitul meu de-atunci (eram într-a X-a, parcă) îmi spunea într-o zi în autobuz că nu peste mulți ani telefonia mobil va fi așa de ieftină că firmele o să le dea clienților telefoane gratis doar ca să se bage într-o rețea sau alta; Gratis, auzi! Îl iubeam mult, dar atunci am avut senzația că n-are toate țiglele pe casă!
  • în facultate tot nu aveam mobil, dar colegii care aveau ridicaseră la rang de artă vorbitul la 3 secunde, care erau gratuite
  • ceva mai încolo, unele abonamente ofereau opțiunea 1 cent pe minut în week-end
  • când tata a plecat din țară, ne puteam auzi la telefon doar cu niște cartele anume, utilizabile la telefoanele publice portocalii; abia apucai să zici câteva vorbe și banii erau pa; scrisorile erau cumva mai practice, în sensul că puteam povesti câte-n lună și-n stele, dar exista riscul că atunci când scrisoarea ajungea la tata, cele povestite să nu mai fie deloc de actualitate; am trecut la fax, adică scriam scrisori și ne duceam cu ele la o poștă de pe la Romană unde era și fax; tanti de acolo transmitea așadar ce scriam noi la numărul de fax de la biroul lui tata; am trecut pe urmă la email: îi scriam pe mailul șefului lui, ăla dădea print și-i dădea scrisorica lui tata; a urmat yahoo messenger și, la final, skype, cu care aveam senzația ca suntem din nou cu toții în aceeași casă
  • acum, dă-i cu iTunes, cu Spotify, cu Line (mess-ul nr. 1 în Japonia, uneori comunic doar prin emoticons)
  • am crescut cu cărțile „clasice”, dar ne-a plăcut și am adoptat și ideea de tabletă
  • n-aveam calculator acasă, dar existau Internet Cafe-urile și de-acolo frecventam diverse chat-uri, inclusiv în scopul de a „agăța”; am trecut fără probleme la Tinder, OK Cupid, Tastebuds sau Badoo
  • când am început să am net acasă, îl foloseam chibzuit. 🙂 de exemplu, dacă aveam de trimis un mail, întâi îl scriam în word și abia pe urmă mă conectam ca să-l trimit, pentru că pe dial-up era scump și se mai și întrerupea când ți-era lumea mai dragă
  • senzația că eu, născută în 1979, sunt altă specie față de cei cu patru ani mai mare, dar și față de cei cu patru ani mai mici, a existat mereu și n-a dispărut nici acum; doar că acum am o explicație: ei sunt generația X pur-sânge, eu sunt Xenială :-))))

Zilele trecute am dat peste un articol  pe Gosocial.com care explică în detaliu de ce persoanele născute între 1977 și 1983 sunt diferite de cei născuți mai devreme sau mai târziu (AICI):

  • persoanele născute între a doua jumătate a anilor ’60 și începutul anilor ’80 au fost catalogate de sociologi drept Generația X
  • cei născuți între începutul anilor ’80 și sfârșitul anilor ’90 au fost botezați Millenials / milenialii / Generația Y
  • profesorul de sociologie Dan Woodman (Universitatea din Melbourne) e de părere că cei născuți între 1977 și 1983 formează o subcategorie specială a Generației X și a botezat-o Xennials (combinând XGen și Millenials, duh)
  • de ce sunt ei speciali: au crescut fără tehnologie, dar când a apărut boom-ul tehnologic, erau suficient de tineri ca să-l adopte și să i se adapteze instantaneu; practic, e ultima generație care a copilărit fără tehnologie și prima care să adopte, pe la 20 de ani, sms-urile, social media, site-urile de dating; deci au avut copilăria pe analog și perioada de tânăr adult pe digital; au atât cinismul Generației X, cât și optimismul și determinarea „milenialilor”

Ia să vedem, câți Xeniali avem pe-aici? Eu, recunosc, mă bucur tare că am prins și perioada aceea în care-ți dădeai bursa pe o lună pe o casetă audio cu Queen, pe care o ascultai cu pârâituri la un casetofon rusesc prost, că acum pot scrie toate astea de pe un telefon mobil rapid și performant la care am internet (aproape) nelimitat, că n-am uitat cum era pe vremea când nu existau calculatoare sau televizoare color (ele or fi existat, dar nu le avea nimeni dintre cunoscuții mei, deci e ca și cum n-ar fi fost), când muzica era marfă de contrabandă, iar filmele și mai și. Apreciez cu adevărat acum toate lucrurile la care am acces (la majoritatea, gratuit sau la un preț foarte mic), folosesc tehnologia responsabil, mă bucur de progres și mă minunez cât de repede s-au mișcat toate. Și mă întreb oare ce mai urmează în următoarele decenii. Laptopuri gratis? Teleportare pe bani?

Ce amintiri aveți de-atunci?

Sursa foto: The independent

Pin It

55 Comments

  • Diana spune:

    Eu, eu! Toți termenii ăștia vin din US și descriu cel mai bine contextul de acolo, ce este pe aici e mult mai tare. Eu mă gândesc cum am avut acces de-a lungul a aproape patru decenii la chestii din epoca bronzului până în prezent. Da, bunicul ara cu calul și bunica făcea pâine pe vatră, eu știu să mulg vaca și să secer grâul. Nu am mai făcut asta de hăt, acum pana și shoppingul la hipermarket îl fac online. Dar mă gândesc că sunt( suntem) extraordinar de norocoși că am avut acces la atâta bogăție de experiențe în anii noștri, începând cu realitatea aceea atât de bogată în nuanțe și senzații, nemediată deloc de tehnologie, care a fost copilăria la țară.

  • Gabriela spune:

    Și eu! Și eu! Tot xenială! Da măi, ce grozave mi se păreau colegele din anul II de facultate care aveau mobil și vorbeau 3 sec. Eeei, dar în anul IV cine avea mobil cu 1 cent in weekend?

  • OanaJ spune:

    Prezentă! Ar fi multe de povestit de atunci însă am o amintire legată de muzică: prin `90 să tot fie (eu din 83), am fost la ziua verișoarei mele la Deva (noi locuind lângă). Acolo una dintre mămicile sosite cu fiica, cu un ton afectat și important, a spus tuturor că nu a mai reușit să-și liniștească copilul de 6 ani până nu i-a cumpărat caseta cu Roxette. Majoritatea a exclamat în cor un oooooo admirativ…. Mi-am dat seama că trebuie să fie ceva aparte (nu mai auzisem de trupă până atunci) așa că a doua zi eram cu mama la tarabele din piața din Deva la cumpărat de casete. Și am găsit-o! Prima mea casetă cu muzică străină!
    Apoi i-am făcut și eu publicitate mai departe printre puștii de clasa I-a, a II-a, tot așa plină de importanță ca doamna de la care am auzit prima dată de Roxette. 🙂

  • Simona spune:

    Eu sunt din generatia Y, dar fratii mei sunt din X 🙂 Asa ca am avut tangente in copilarie si cu o parte din lucrurile despre care spui tu: telefonul fix era pe „impulsuri”, iar cand mergeam la tara, puteam suna acasa doar de la posta. Apelam mereu „cu taxa inversa”.
    Cumparam casete cu selectii de muzica (erau 3SE, inceputurile Voltaj) si de un Craciun am primit si walkman, tare mandra eram!
    Tin minte emisiunile cu topuri muzicale, erau fascinante, la fel ca dedicatiile pe care le puteai da la radio.
    Foarte tare era aparatul foto cu film, pe care aveai parca 36 poze disponibile si asteptai cu nerabdare developarea sa vezi ce a iesit (nu faceai sute de poze pe care le vezi instant, ca acum).

  • Andreea L. spune:

    – Ne uitam in fiecare noapte de sambata la filme la video..plecam dimineata cu ochii cat cepele, obositi dar fericiti
    -in casa mirosea a portocale doar de Craciun
    -stateam la cozi la lapte, oua si celelalte
    – aveam cordeluta de elastic (la scoala) care imi strangeau urechile ingrozitor..o dadeam jos de cate ori puteam
    -vorbeam cu tovarasa/ tovarasu
    -am mers la scoala FARA uniforma dupa revolutie….era o adevarata provocare
    -fumam in fumi club in curtea liceului
    -n-am copiat deloc la Bac..pentru ca stiam materia
    Traiasca Xenialii!! ( si nu numai)

    • Printesa Urbana spune:

      Ce ciudat a fost cand s-au scos uniformele, brusc, nu mai stiam cu ce sa ma imbrac…

    • dojo spune:

      He he, unele din pacate mi-s si mie cunoscute 😀

      Telefon mobil la 20 de ani, eram deja DJ la radio si cica imi permiteam. Aveam abonament de 3 dolari la Dialog si un rahat de telefon.

      Am inceput in 2002 sa fac situri intai pentru mine si apoi pentru clienti, din 2004, dar nu aveam calculator acasa. Stateam la radio mai mult si apoi mi-a dat consortu; (atunci doar prieten) un calculator ramas de la un upgrade. O rasnita cu care stateam zi lumina sa invat chestii. Salvam noaptea de la 10 cateva pagini cu tutoriale si articole si apoi ziua buchiseam offline.

      Of doamne cat de ciudate au fost vremurile alea.

    • ANA spune:

      eu si acum asociez mirosul de portocala cu Craciunul…involuntar asa

  • Ana spune:

    Si eu și eu… Prima caseta Roxette. O păstrez și acum. Când au cumpărat ai mei televizorul color prin 92 au așteptat sa venim de la școală (aveam ore după masa și eu și fratele meu) și apoi au adus televizorul acasă. Când am venit în București la facultate in 99 nu aveam mobil. În 2003 când m-am angajat aveam Connex și Dialog…ardelenii aveau dialog… Iar bucureștenii Connex. Ce vremuri

  • iiirina spune:

    -N U ne ducea nimeni la scoala cu masina! Mergeam pe jos si ne intalneam unii cu altii, in fiecare zi era altfel. Briefig-ul era deja incheiat cand se suna de intrare.
    -Cand plecau parintii de acasa era obligatorie o ‘mica’ petrecere cu suc natural de „visina” gen Garrone.

  • Vilma spune:

    79. Cand am venit in anul I la facultatea mergeam saptamanal la Gara de Nord la centrala telefonica sa dau telefon acasa. Sunam cu taxa inversa. Stateam in sala si asteptam sa strige centralista….”Podoleni, cabina 3″….Am mers la liceul de informatica si am invatat programare fara a avea calculator acasa. Abia in anul I de facultate au facut ai mei un mare efort si mi-au luat (le multumesc!!!). A fost super eveniment atunci. „Mergem la Bucuresti sa-i luam calculator”. Si o parte trista….imi aduc aminte ca in clasele primare stateam la coada dis de dimineata sa primesc jumatate de paine si aia pe cartela…..

  • alexandra spune:

    Haha, despre vorbitul la telefon 3 secunde – ălea de erau gratis chiar mi-am amintit zilele trecute. Eu aveam si o cartela de la Connex (prin 2001) parcă la un moment dat vorbeam gratis în rețea în weekend (se încălzea telefonul de atâta vorbit și tot nu rămâneam fără baterie 🙂 Calculator acasa, în 2004 … am și acum în minute sunetul ăla de dial up și cât dura…. aveam un prieten la Poli care ne dădea tot felul de coduri ca să nu plătim telefon prea mult, haha, acum ai wifi la tot colțul.. Mi-ai trezit amintiri faine (faine pentru că eram noi al naibii de tineri atunci)

  • Eu sunt nascuta in 84 si mi se aplica absolut tot ce ai scris tu. Cred ca se poate extinde pana pe la ’86, mai ales pentru zonele de la tara (cum a fost in cazul meu ), sau orase mai mici.
    Ascultam muzica populara la pick-up, apoi muzica disco la magnetofonul tatalui meu, aveam dupa 90 si radio; seara ne uitam la diafilme; casete am inceput sa avem dupa 92 parca, dar la tara ajungeau mai greu 😛
    Telefon mobil am avut abia prin 2004.

  • Daniela spune:

    Ma gandisem si eu uneori ca suntem poate generatia care a trait cele mai multe schimbari.In trecut treceau zeci, sute de ani chiar, si lucrurile ramaneau oarecum la fel.Bunicile si strabunicile mele au trait aproximativ la fel.Cred ca de aceea in trecut era mai apreciata intelepciunea varstnicilor, experienta lor de viata era considerata utila de cei tineri.

  • Dorina spune:

    Si eu fac parte din aceeasi generatie si am atatea amintiri frumoase. Imi amintesc cum prin anii ‘92-‘94 stateam sambata seara cu sufletul la gura sa ascult ultimele melodii dance la radio si sa le inregistrez pe caseta, of course!🙂 Iar inainte de ‘90, pe strada mea exista o singura persoana care avea video si, spre norocul meu, era prieten cu tata. Deci, in weekend ne adunam cu mic, cu mare sa vizionam filme cu karate, de care eram super impresionata ( nu inteleg de ce; acum nu ma uit la astfel de filme) sau muzica cu format ia Modern Talking, de a carei solist eram indragostita ( aveam vreo 9-10 ani)😀.

  • Maria spune:

    Prezentă, din ’82. 😉
    Amintiri … au avut ai mei video şi veneau vecinii şi se uitau la pornoace… noi pândeam pe unde apucam. Desene nu-mi amintesc să fi văzut la video-ul ăla … la un moment dat, taică-miu s-a săturat de vecini şi video-ul a dispărut …
    O altă amintire: o colecție cu surprize TURBO pierdută prin iarba din fața blocului. Sau furată.
    Şi-mi amintesc de un baton roz, un fel de ciocolată de casă, cu un gust care a dispărut o dată cu revoluția … îl caut permanent în toate batoanele roz… încă nu l-am regâsit 😣😢

    • DianaBcn spune:

      I remember ZA baton, roz, era din lapte praf, se lipea de dinti, ca si trandafirii de pe torturile de la cofetarie…..si bile de popcorn dulci cumparate din balci….

  • Cami spune:

    Xeniala si eu!
    N-aveam dublu-casetofon si nici rabdare sa derulez caseta inapoi in liniste, asa ca invarteam cu pixul…
    Am vazut Pasarea spin la video de mai multe ori decat e normal sau decat mi-as fi dorit :))
    In facultate era bataie pe zilele de sambata pentru examene. La 1 cent minutul, era mega cool sa iti dicteze cineva in handsfree..
    MIRC-ul a fost Facebookul generatiei mele. ASL PLS :))
    In facultate plimbam toate cele pe dischete. Pe 2-3 dischete, in caz ca se intampla sa dea vreuna eroare.
    Cel mai drag sunet al copilariei mele era corul parintilor din bloc care ne anuntau, pe geam, ca incep cele 5 minute de desene duminica la pranz.
    Imediat dupa 90, era gol pe strada duminica la 7pm. Toata lumea se uita la Sclava Isaura. Si ulterior la Dallas.
    Am vazut prima oara un laptop in primul an de facultate. Nu am avut curaj sa il ating, era cam OZN asa…
    Cand a aparut telefonia mobila, in oraselul de provincie in care am crescut eu era semnal intr-o singura zona, langa un chiosc – intamplator vis-a-vis de blocul in care locuiau ai mei. Toata smecherimea se ducea sa cumpere ceva de la chiosc si intamplator avea ceva urgent de vorbit, plimbandu-se important in cei zece metri cu semnal. Eu nici nu visam un „celular” – si nici nu ii vedeam utilitatea!
    Mousii aveau bila. Care aduna praf si trebuia stearsa periodic cu spirt.
    O sa pot lalai toata viata genericul de la Dallas si de la Teleenciclopedia.
    Era isterie in oras cand veneau la cinema capodopere bollywoodiene. O floare si doi gradinari a fost mare hit – nu m-a lasat mama sa ma duc sa nu ma calce lumea in picioare… dar tare mi-as fi dorit.
    Sambata seara era Radio discoteca in blue-jeans pe Radio Romania Tineret. Faceau un top pe baza scrisorilor de la ascultatori. Si un top al ascultatorilor pe baza punctajului facut functie de cum se pupa topul fiecaruia cu cel final. Isterie, scriam (si ascultam, desigur) tot liceul. La un moment dat ne-am organizat si trimiteam scrisorile colet , sa nu mai dam bani pe timbre…
    Aveam prieteni prin corespondenta – pen pals. Nu-mi mai aduc aminte numele revistelor dar erau cateva … scriai acolo trei randuri despre tine si iti trimitea lumea scrisori. Un fel de mezozoic de social media.
    Cea mai mare catastrofa era sa iti agate cas-ul banda de la caseta cand derulai. Uneori ireparabil. Drama curata. Al meu cam agata – de aia puteam castiga lejer si detasat o olimpiada la derulat caseta cu pixul.
    A fost fun, n-as schimba nimic. Ok, poate partea cu dischetele, erau tare nesuferite.

  • Oana spune:

    Pfuai … prezenta din 1981. Stiu sa capalesc la cartofi si alte cele din gradina, am vazut vaci fatand in direct, mancam prune verzi cu sare la bunicii de la munte, prima caseta a fost ace of base :)))). La casetofon din ala de care zici, cu boxe pe laterala. Si cu uniforme si fara uniforme, cu comandant de detasament si tot tacamul. Tovarasa’ Elena pe la serbari. In facultate am avut primul meu telefon mobil, la care ma uitam mai mult decat vorbeam, de unde bani de credit … II tinea bateria 10 zile, si erau supranumite sapunuri, nokia 3110 parca. De fapt eu tot nokia avea si in 2010 :)))))). Primul smartphone la inceputul lui 2011. Mvai.
    Gun’s’Roses si Metallica, fratele meu avea un cult cu ele, isi cumpara din toate economiile casete. Zilele trecute mi-a zis ca are 2 bilete la concertul Gun’s de anul viitor de la gotteborg si ca ma invita cu el. I-am raspuns: „sa stii ca fac tot posibilul sa vin, iti dai seama ca acum 20 de ani nici macar nu visam la asa ceva”.

  • Raluca spune:

    Eu! Martie ’80. Derulam casete cu creionul! Inregistram casete cu Depeche Mode de la unii la altii pana cand nu se mai intelegea nimic din ele. Metallica, Depeche Mode, MC Hammer, Roxette :D. Tata a avut un pager, primul telefon mobil mi l-a luat mama in facultate (era o caramida), si nu l-am folosit, era prea mare si greu. Mergeam la petreceri la o colega care avea video si ne uitam la Dirty Dancing.

  • Ce vremuri…Ascultam Dolănescu și Irina Loghin la pickupul in vacanta, la bunici. Le știam repertoriul pe de rost…Acasă, ascultam cu tata la magnetofon Beatles și Rolung Stones.
    Îmi amintesc cum într-un an ne-a întrebat „tovarășa” învățătoare daca am auzit de Revoluția din octombrie sau de Lenin. Am ridicat mâna și am răspuns cu convingere: Lenin (de fapt Lenon dar pt mine era tot una😁) este solistul vocal al formației Beatles.
    Învățătoarea i-a povestit mamei în șoaptă „pățania” atragandu-i atenția asupra educației pe care o da copilului acasă. Tata a fost incantat și a preluat numele pentru discuțiile codate pe care le avea cu prietenii, împotriva regimului.

  • Alina spune:

    Ce de amintiri! Eu sunt din ’86. Prima mea caseta cu muzica straina a fost cu Bryan Adams.
    Imi aduc si acum aminte cum ne inregistra tata la casetofon cantand sau recitand poezii. Cred ca exista si acum undeva casetele alea prafuite de vreme. La desene animate la video, la un tv color, ne uitam o data pe saptamana (la vecinu’, in timp ce parintii erau toti adunati la mine acasa, noi copiii ne uitam la desene si din cand in cand la cate o comedie – „Micsorarea copiilor” a fost un hit).
    In clasa a 5 a am inceput sa invat programare la clasa speciala cu profil Mate-Info in conditiile in care nu mai vazusem pana atunci calculator si nu stiam ce inseamna programare. Access la internet am avut abia prin liceu iar calculator acasa tot cam pe atunci.
    Primul mobil l-am avut in clasa a 11 a (un Samsung alb cu ecran albastru adus de pe la unguri – o adevarata senzatie in grupul meu de prieteni care aveau toti telefoane cu ecrane galbene).
    Dar am crescut frumos. Am avut mereu un grup de prieteni cu care ne sunam pe fix si ceream voie sa vorbim unul cu altul, cu care ne vedem seara in parc si povesteam, mergeam cu colinda, cantam, dansam si cel mai important: vorbeam unii cu altii.
    Am adoptat usor toate schimbarile tehologice si cred ca asta ne face speciali. Dar sincer vad ca acum, la 30+, tin mai greu pasul cu tehnologia (nici acum nu stiu sa folosesc Snapchat de exemplu) si multe dintre aplicatii mi se par inutile….Who knows what’s gonna happen next…

  • Crina spune:

    Născută în dec 1977.
    – Mă uitam cu frate-miu pe Pro7 la nemți, după rev. Nu înțelegeam nimic, dar erau Dosarele X.
    – La MTV nu-l ratam pe Ray Cokes, cu al său Most Wanted. Mai urmăream The Grind.
    – Primul telefon în 1999 – Motorola ceva… cât o cărămidă.
    – Primul PC era un Pentium 345 sau ceva cam așa. Făcusem un desen în paint și-l pusesem wallpaper. A venit soțul și mi-a șters opera, că nu avea destul spațiu și de aici se mișca PC-ul precum un melc. Anul 2000.
    – Casetă VIDEO cu Queen prin 96. Eram în al nouălea cer.
    – Casete audio, casetofon, blugi, căciula aia rusească de blană :)… era un târg (talcioc) prin Militari.
    – Soțul avea vreo trei walkmane, să nu cumva să rămână fără Vanilla Ice și East 17 în urechi.
    – Filme video imediat după revoluție, cu vocea doamnei Irina Nistor, cu traducerile ei ”cuminți” (o am și acum în urechi)
    * Apropo de asta. Am observat că noi aveam o FOARTE mare grijă de obiectele acelea. Le puneam în cutie, le bibileam, le împrumutam f. greu. Generația copiilor noștri calcă pe telefon/căști… și n-au frate nicio durere. Poate e mai ok să nu fii atât de atașat de obiecte, dar asta nu face să mă doară mai puțin de câte ori vine cu ochelarii/căștile/ș.a iar rupte. Și iar.

    • maddy spune:

      referitor la grija fatza de obiecte pe care o manifest si eu (nascuta in 1983, ma incadrez); cred ca aveam toti mare grija de lucruri pentru ca stiam ca erau de neinlocuit. cand am primit dupa Revolutie un Walkman cu casete mi s`a parut cel mai grozav lucru posibil si l`am folosit mult timp, nu s`a stricat nimic la el, nici casti, nici butoane, nu l`am scapat pe jos…am in pod o cutie cu jucarii si figurine din copilaria mea, toate arata ok.
      acum copiii stiu si vad ca orice se poate inlocui destul de usor daca exista si posibilitate financiara si parca nu le pasa atat de mult de jucarii sau alte lucruri d`ale lor, asa cum aveam noi grija.

    • Andreea R. spune:

      386! 🙂 eu am avut 286 și i.am făcut upgrade :-)) si înainte de ala aveam un calculator pe care rulau programele cu casete audio și se conecta la tv. Mai ține cineva minte? Eu sunt din 80!
      Și wow, Ray Cokes! Nu ratam unul, dar ăla era deja mai târziu… Și mai era un VJ care baga muzică absolut obscură, indie, nu știu cum îl chema… Era duminică seara parcă…
      Wow, mă fac să zâmbesc amintirile astea!

  • lorelei spune:

    Eu sunt nascuta in 76 dar cred ca ma incadrez. Toata copilaria mea am avut doar 4 papusi pe care le imbracam cu carpe ramase de la bunica de la oras care fusese croitoreasa la o fabrica de confectii. Bunica de la tara facea unt la putinei pe care il mancam cu paine calda… Mos ”Gerila” aducea alvita, covrigi, mere si nuci, mai tarziu bombonele Cip-Cip, ciocolatele Danut si cateva portocale…
    Eram in gimnaziu, aveam a doua zi dimineata olimpiada la limba romana – faza judeteana – si eu am stat toata noaptea, cu fratele meu, sa ma uit la maratonul de filme de pe sarbi… dar tot m-am calificat la faza nationala!!!
    Dupa ce s-a dat pamantul inapoi dupa revolutie, toate sambetele si duminicile, in liceu fiind, mi le-am petrecut la tara, cu parintii, bunicii, fratele meu si cateva rude muncind pamantul. Am facut de toate: am sapat, am prasit, am dat cu ingrasaminte, am cules porumb, struguri, lubenite… O vara intreaga mi-am petrecut-o pe camp, intr-o ”coverca” construita de noi din crengi si stuf, gatind la ceaun, pe un foc de vreascuri, pentru ca noi casa la tara nu mai aveam, dar parintii erau ingineri agronomi si era ”rusine sa lasam pamantul in paragina”… N-as schimba nimic, iar daca n-as fi trait si in comunism, cu cozile la alimente, frigul din case, Mos Gerila, lampa cu ulei sau lumanarile la care imi faceam lectiile cand se intrerupea curentul, as fi regretat enorm! Nu exista termen de comparatie…

  • quasimodo spune:

    Povesti la pick-up. 🙂

  • Laura spune:

    Da, da, da!!!! Dar eu is Xeniala de ’75:)))

  • Helen spune:

    Xeniala pur-sânge, născuta la cutremurul din ‘77 (fix in ziua aia!). Copilărie petrecuta la țara, primul televizor color in’89 ( am fost prima familie din sat care si-a luat așa ceva). De dragul imaginii color ma uitam la început pana si la emisiunile cu Ceaușescu:)) A, si se umfla pipota-n mine când ma întrebau colegii a doua zi la școala chestii de genul ce culoare avea rochia vreunei actrițe din filmul din seara precedenta. Deh, doar EU aveam color!
    Primul telefon mobil l-am avut in 2000. Un Motorola cărămida cu antena:). Si știu ca după ce mi-am luat mobilul urma sa ma duc la un interviu. Si am rugat-o pe vara-mea sa ma sune pe nr ala de mobil in timp ce sunt la interviu, DOAR ca sa fiu nevoită sa scot telefonul din geanta si sa vada cei de-acolo ca am eu mobil:)))
    Ce amintiri..Fain articol!

  • Moni spune:

    Și eu pot bifa majoritatea dintre lucrurile listate, deși m-am născut în ’83.
    Îmi amintesc cum tata înregistra pe benzi de magnetofon jocuri pentru calculator care erau transmise de la telezivor, la o emisiune de atunci. Eram mică și nu înțelegeam ce e cu sunetele alea ciudate pe care le transmiteau la tv.

  • REDrake spune:

    Eu. Nascut in 77, la 9 luni dupa cutremur.

    Aveam televizor color de prin 1985 cred. Dar tatal meu care era pe atunci inginer electronist a reusit sa obtina din occident si a construit singur cu piese un calculator personal Spectrum 48K prin 1987 (i-a luat 3 ani sa il construiasca). Era deliciul si minunea tuturor prietenilor si rudelor.
    Jocurile le aveam pe benzi de magnetofon (deci inainte de nebunia casetelor cu jocuri).

    Si in anii 80 aveam abonament la biblioteca. Imprumutam saptamanal cate un Jules Verne.

    Dar de prin 1986 am avut si un video (player, nu recorder, pentru cei care isi aduc aminte diferenta). Era oribil cand venea cineva cu o caseta imprumutata si iti strica video-ul pentru ca din rautate unii oameni puneau miere pe banda casetei.

    Pe de alta parte, serile in care se oprea lumina isi aveau farmecul lor aparte. Si coloritul dat de injuraturi, mai ales cand se oprea la vreun meci de fotbal. Steaua la Cupa Campionilor Europeni a beneficiat atunci de 20 de minute de intuneric si urlete.

    Primul mobil? L-am avut dupa ce am terminat facultatea. Din 2001 devenisem avocat stagiar si aveam nevoie. De Craciun 2001 am cumparat primul meu mobil un Sony-Erricsson mare ca o caramida cu o antena groasa cat un creion de arhitect.

  • Anca spune:

    eu, 12.76, nici nu pot citi ce au scris restul, ca ma apuca plansul, ce vremuri, oare de ce le vedem acum frumoase, caci erau grele cand le traiam.,..
    La scoala eram de servici la curatenie, si seara, pe la 7 noi ramaneam ultimii sa facem curat in clasa, ..acum ma gandesc daca mi-a prins bine..Cea mai frumoasa perioada a fost generala, cu bairamuri si Modern Talking, ne jucam in fata blocului ore in sir, alergam, strigam, mergeam cu bicicleta…da ..si la scoala plecam pe intuneric singuri, fara parinti, masini sau altele…
    sau cand invatam la lampa, ca se lua curentul in fiecare seara…si cele 2 ore de TV, sau desenele de duminica, cum le asteptam! Pick-up -am si acum discurile cu Loredana si Maria Ciobanu…Primii blugi si walkman…intr-a opta.. 🙂
    eu zic ca suntem speciali, dar si mai educati, mai cuminti, mai respectuosi, mai de toate..
    Va pup !
    Anca

    • Mira2 spune:

      Pe mine si pe vremea aia ma luau noaptea părinții de la scoala.
      Pe motiv de haite de câini (am su acum traume) și derbedei.

  • Mike spune:

    Sunt nascut in ’79 si imi aduc aminte cu placere de toate acestea. Cred ca tehnologia ne schimba foarte mult vietile in sensul ca ne departeaza unii de altii. Inainte, ne vedeam zilnic cu prietenii sau vecinii si interactionam mult mai mult unii cu altii. Acum totul se intampla de la distanta si comunicam intre noi chiar si de la mii de kilometri departare. Poate ca eram mai umani si mai sinceri, si ne sunam unii pe altii sa vedem ce mai facem, cum ne mai simtim, nu pentru un anumit interes. Cred ca noi, cei nascuti in acea perioada, ne adaptam mai repede unor situatii si am putea sa traim cu sau fara internet, deoarece noi inca mai stim sa scriem scrisori, nu suntem dependenti de internet si putem sa ascultam muzica si la un casetofon „mono”.

  • Mona spune:

    Da, 81, Bucuresti…ce vremuri…ce amintiri mi-au trezit comentariile…imi vine sa si plang
    – desene animate sandy bell…cum incepeau se auzeau mamele in cor seara : xulica, hai acasa, incepe sandi bell
    – pepsi si bomboane cubaneze de craciun
    – desene duminica, cele cu nu zaiet, nu pagadi…cu un iepure si un lup…dementiale, pt vremea respectiva
    – jocul afara, zilnic, cu toti copiii de la bloc, leapsa, lapte gros, taca era un joc pe surprize de la guma turbo
    – filme indiene, am vazut lantul amintirilor si o floare si 2 gradinari de cel putin 3 ori la cinema…era ceva wow
    – dallas…era un cult
    – twin peaks …al 2 lea cult…toti vecinii discutau despre episoade…nimeni nu pricepea nimic dar le placea
    – santa barbara – serial cu mii de ep gen tanar si nelinistit – chiuleam de la scoala sa-l vedem
    – sucul de la tec…ala de kiwi era in mare voga…verde fosforecent si f artificial…bleah
    – coada la painea turceasca…era calda, luau toti cate 3-4. Pana acasa ramaneau 2….
    – frisca naturala in cofetarii, la pahare de plastic
    – iarna ne jucam si faceam cazemate in fata blocului. Sanie si patine toata iarna cu vecinii de bloc
    – singur acasa – filmul- ni se punea la scoala de craciun…ma rog inainte de craciun
    – baieram sau banchet la sfarsit de an scolar…casetofon pe catedra…dans printre banci, fursecuri si fanta
    – ciocolata excelent
    – biscuitii mihaela
    – nebunii la bara de batut covoare, toate fetele ne invarteam in toate felurile pe bara, ma mir ca am scapat fara capete sparte
    – revelioane la tvr cu scheciuri, ceva desene cu cip si dale sau donald duck, etc
    – pizza tip top, smecherie pt elevii de liceu
    – aparitia Mc. Donalds – raiul pe pamant, bataie pe hamburgeri

  • alinab spune:

    83. In clasa a 4-a ne-a bagat cablu tv in bloc. Nu imi venea sa cred ca exista atat de multe programe. Aveam de 2 ani televizor colir cu telecomanda Nei dar pana atunci nu foöoseam telecomanda. Nu ii vedeam rostul. Ma uitam non stop pe Rai Uno. O adoram pe Ambra.

  • Bujor Ela spune:

    Nice. Născuta in 80 am trăit cât pentru 7 generații: am prins și Cezarica la magnetofon, și Europa Libera la radio ascultata de bunici pe ascuns, și zilele mele de naștere prin anii 86 înregistrate pe casete. Am avut și primul calculator sa ma joc , cred ca un CIP prin clasa a IV, primele filme cu Van Dame pe casete închiriate. Apoi primul 4.8.6 prin liceu. De la
    dormitul in coliba când păzeam pepenii pana la zburat peste ocean. Noi generația cheii de gât am trăit multe și vom mai trai.

  • Xeniala de ’80. Pff, câte amintiri! În anii’ 90 apăruseră revistele Pif cu jucărie. Le avea un magazin de vizavi de școală și ma duceam zilnic și le studiam zeci de minute. A apărut apoi Salut și mai târziu Bravo. Tot în anii ’90 eram fascinata de consignație. As fi stat o zi în ele. Mergeam în tabere la Năvodari. În drum spre plaja erau multe tarabe, de unde luam șireturi fosforescente și poze alb-negru cu actorii din Dallas. Cred ca le mai am și acum la mama. În liceu ascultam topul la Contact și intram sa dam dedicații în direct. Era ocupația de baza a mea și a colegei de banca în serile de sâmbătă. Tot pe atunci (95-99) era o moda sa suni la numere neaplicarea și între tonul de apel sa vorbești cu alții de pe fir. Era tare ciudat, dar erau f mulți oameni pe fir, uneori vorbeam și cu 3-4 în paralel. Un fel de strămoș al Mircului. Cu Mircul am făcut cunoștință în 99, la fel și cu conexiunea dial-up, aveam cartela de la PcNet. Eu ascultam topurile la radio și era tragedie dacă pierdeam vreun loc. Evident ca aveam casete întregi cu bucăți de cântece.

  • Dan spune:

    Un pic de context e cred eu util. Linia de demarcație dintre „lumea veche” a vacanțelor la țară și cea nouă a muzicii pe walkman și a „cablului tv” nu e ușor de trasat. Un răspuns facil ar fi „revoluția”, însă în cazul societății românești aceasta doar a creat condițiile pentru reconectarea la modernitate. Walkman-ul, casetofoanele portabile sau chiar CD-urile au apărut ca bunuri de larg consum la începutul anilor ’80 (unde au apărut inițial, în SUA și în vestul Europei). Televiziunea, așa cum o știm acum, cu transmisiuni în direct de la dezastre, cu cadre rapide și informație concentrată, datează tot din anii ’80. Filmele și emisiunile din anii ’70 sau mai vechi par acum extrem de plicticoase; scenele par prelungite artificial – întreaga paradigmă a televiziunii s-a schimbat.

    Revenind, ce vreau să spun e că tranziția „Xenialilor” către lumea nouă s-a petrecut cam la fel, dar evident cu viteze diferite în „est” față de „vest”. Ce e specific în cazul societăților estice este faptul că generațiile în vârstă au „pierdut trenul”, iar sursa acestei realități se poate găsi în diminețile în care progenitura de 10-14 ani se uita la MTV înainte să plece la școală, timp în care ei învârteau ultimele șuruburi la întreprinderea fostă socialistă. Copiii vedeau o lume nouă și își construiau inconștient o bulă proprie, complet diferită de a generațiilor precedente, pe care multinaționalele au preluat-o la mijlocul anilor 2000. Bula părinților lor a fost preluată, tot în aceeași perioadă, de anumite instituții media. Dar mai bine mă opresc aici.

  • Mira2 spune:

    O amintire din anii 80: coada la benzină care se întindea pe tot bulevardul si eu jucand-ma pe trotuar in jurul tatălui meu care stătea cu zilele pe acolo. Cei care nu sunt din generația X nu cred ca-si pot imagina așa ceva.

  • Diana spune:

    “They have both the Generation X cynicism and the Millennial optimism and drive“ – Asta, da, eu, 100%!
    Cred ca pe general cam toți avem aceleași amintiri, ascultam aceeași muzica, vedeam aceleași filme, mancam duminica supa de pui si schnitzele cu cartofi puree etc, cam totul era uniform. Diferența e doar in Percepție si modul in care am adaptat totul la un posibil “dream”
    Eu personal Nu cred ca am scăpat un episod din “Beverly Hills 90210” si “Dallas”. 🙂 Am si vizitat Southfork Ranch si casa Walsh-ilor dupa ce am trecut balta. 🙂
    Mare fan Guns N’Roses, știu si acum versurile de la November Rain 🙂 Coachella 2016, concert Guns N’Roses. 🙂 Bifat!
    Am crescut intr-un oraș mic din inima Ardealului, asa ca ascultam Radio Cluuuj si topurile de muzica de acolo.
    Clasa de info in liceu, un singur calculator la 20 de elevi. Instalam Windows 95 de pe 5-6 dischete, dura si 3-4 ore. 🙂 Dacă mai vroiai sa instalezi si sunetul…era jale. Imi amintesc de Windows ME ca avea…Spider Solitaire. Internetul il foloseam mai mult noaptea, ca era mai ieftin.
    Imi făcusem primul business (Logistica in transporturi de marfa) in ultimul an de facultate, toată lumea credea ca sunt secretara. 😀 Lumea bărbaților, ce mai. 🙂

    “They have both the Generation X cynicism and the Millennial optimism and drive” Cred ca asta e cea mai buna descriere a mea, Xenniala, de pana acum.

  • Angelica spune:

    Născută în 84. Citind comentariile mi- au răscolit amintirile. Ce copilărie frumoasa am avut! Stand afara cu ceilalți copii de bloc am experimentat foarte multe lucruri, învățând în mod practic anumite lucruri.

    • Mona spune:

      Da, o copilarie plina de prieteni, vecini, toate dupa amiezile stateam afara cu orele, pana seara tarziu, jucam toate jocurile posibile, ne cataram in copaci, pe centrala, furam prune din pomi, ne bateam cu bulgari iarna, vara ne jucam frunza si sotronul, fetele sareau coarda, baietii jucau fotbal….
      A fost frumos, aer curat mereu.
      Azi ma uit la ce a fost odata in fata blocului la mama unde nu mai vezi copii afara, nici macar vara, ci doar puzderie de masini, parcate in toate modurile posibile. Copiii sunt majoritatea in casa la tv, calculator, tableta, xbox si alte minuni.
      Tehnologia a fost si edte o sabie vu doua taisuri, pe de o partea a ajutat societatea sa avanseze prin usurinta cu care avem acces la informatie. Pe de o parte relatiile interumane au avut de suferit semnificativ, acum prieteniile sunt mai mult virtuale, copiii prefera jocurile pe calculator in defavoarea unor activitati outdoor. Multi adulti de asemenea…
      Ieri, la pranz, in bucataria firmei, in jur de 10 pers la masa, toti mancau cu o mana si butonau telefonul cu cealalta. Nimeni nu purta o conversatie adevarata, ci scurte comentarii apropo de ce citeau pe telefon. O imagine f trista mi s-a parut…
      Acum 12 ani, aceeasi firma, alta bucatarie…toti colegii vorbeam intre noi la masa, radeam, interactionam cu adevarat. Pranzul era o placere…..
      Acum pranzul e ocazie sa verifici facebook, etc…
      Oare nu era totusi mai bine in trecut?! Hmmmm

  • Loredana spune:

    Xenială din ’77 sunt.
    Mi-ai trezit atâtea amintiri cu raspunsurile voastre!
    Pe lângă tot ce ati spus voi, eu pot adăuga doar:
    – dupa revolutie mi-a adus Moș Crăciun un casetofon. Eram în al nouălea cer. Înregistrăm și eu melodii de la radio ca toată lumea. M-am desumflat toată cand m-am intalnit cu verișoara mea, căreia Moș Crăciun îi adusese un dublu-casetofon. Dar mi-a prins bine pentru că acum puteam înregistra la ea cate casete voiam
    – mai tarziu mi-au luat ai mei un joc pe televizor cu Mario. A fost extraordinar. Cumpărăm casete din acelea portocalii cu jocuri si ma jucam cu prietena mea ore în șir.
    – am avut camera mea tapetata (La propriu) cu postere cu actori, cântăreți sau formații. Eram îndrăgostită de Ștefan Bănică jr și de Tom Cruise, așa că ei imi zâmbeau fermecător de pe toți pereții.
    – telefon mobil am avut tarziu, dar mi-am facut debutul cu un Nokia 3310 pe care îl arătăm tuturor cum dansează cand ma suna cineva
    Oh! In ce butoi cu melancolie m-ar băgat! ☺

  • Oana spune:

    Ne uitam la tv la patinaj si ne spunea comentatorul ce culoare au costumele. Imi amintesc ca mancam paine cu untura si sare, si la tara ca desert ne umezea o felie de paine si ne punea zahar pe ea. La micul dejun ne dadea ceai cu paine in el. Inregistram muzica de la tv pe casete la casetofon. Dadeam sonorul la maxim si faceam toti liniste sa iasa bine inregistrarea. Eram mereu pe faza ca nu stiai cand prinzi o melodie buna. Cand au cumparat ai mei video, a venit un nene sa ni-l instaleze si sa ne arate cum merge si tin minte si acum ca ne-a aratat butonul de „pauza” si a zis „poti sa pui pauza si sa te duci pe terasa sa bei o cafea si apoi sa te intorci la film”. Mi-a ramas in cap. Mi se parea SF, ceva ce fac oamenii bogati. Ne rugam de ai mei sa ne lase sa dormim cate o noapte la vara-mea pentru ca avea net. Incercam toata seara sa ne conectam si de cele mai multe ori nu reuseam. Ne culcam asa dezamagite. Cu toate astea mi se pare ca am avut cea mai tare copilarie. Stateam afara, in fata blocului, toata ziua. Ne strangeam zeci de copii. Cand ne era sete, nu ne duceam acasa de teama sa nu ne opreasca in casa. Ne duceam la o vecina care nu avea copii si ii ceream apa. Ne dadea mereu. Frumoase amintiri.

  • cris spune:

    Pe la inceputul anilor ’80, ca sa vorbeasca cu sora ei, maritata intr-un sat din oltenia, mama trebuia sa mearga la posta, sa dea un aviz prin care sora era chemata la posta din satul ei intr-o anumita zi, la ora x. Atunci mergeam si noi la posta si vorbeam dintr-una din cabine. Acum comunica pe whatsapp si pe facebook. Asta ce generatie e? (Nascute in 55 si 57)😉

  • Paula spune:

    ASL PLS, și acum mă pufnește râsul amintindu-mi ce răspunsuri dădeam/primeam, ca sa constat apoi ca erau de la calculatorul vecin! Primul televizor color, l-au cumparat ai mei in ’93 din banii de la Caritas. Casetofonul l-am primit mostenire în ’94 de la fratele meu ce plecase la facultate, eu clasa a V-a, zici ca puneam mana pe aur… toată ziua il ștergeam de praf, sa nu cumva sa se adune la boxe! Sa nu mai vorbesc de casetele cu Madonna (aduse din străinătate de un vaporean), mai ceva ca diamantele sclipeau de curatenie! Primul telefon, o cărămidă cu ecran minuscul, cumpărată din banii de bursa, la facultate! Iar pentru primul calculator, a trebuit să fac cheta la bunici, părinți, frați și mătuși! Vremuri frumoase!

  • Mihaela spune:

    Dar oracolele nu le ati mai prins? Caietele cu amintiri?
    gen. X

  • 11.08.1979(da,da….fix când am făcut 20 de ani avea loc vestita eclipsă din *99).Cam toate lucrurile expuse pe aici le recunosc…primul televizor color l-am avut după 1990(nu mai știu exact anul),primul calculator la care am avut acces a fost cel de la laboratorul de informatică din facultate,iar primul telefon mobil mi l-a luat soțul când eram însărcinată cu primul copil(2004) Nokia 1100.Sunt foarteee multeee amintiri din copilărie,mult diferită de ce e acum iar acum îmi vine în minte momentul când tatăl meu,abia întors de la servici și cu ochii la știrile ce anunțau Revoluția,a pufnit în plâns și ne-a dus pe noi,copiii la bunici,la țară…Ai mei n-au vrut să părăsească apartamentul chiar dacă auzeau gloanțele noaptea.
    Sunt multe de zis…pagini întregi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *