Te rog, nu mă îmbrăca prea gros!

Acest articol este scris de Gina Năstasă, blogger pe http://parintiibuni.blogspot.ro

 

*******************************************************************************************************

Ce faci atunci când ai încercat totul și nimic nu a mers? Unde cauți? Ce cauți? Cine te va ajuta când totul va părea fără speranță? Când ai încercat să fii acolo pentru copilul tău și totuși el pare să fie la ani lumină față de tine?

Atunci începi să te dezbraci încet, rând pe rând de cojoacele, puloverele, cămășile pe care alții ți le-au oferit de când erai de-o șchioapă. Vei spune probabil: eu nu port decât haina mea!

Eu știu că tu ești bun, că lumina este în tine, că vrei să fii cel mai bun părinte pentru copilul tău. Din păcate, deasupra porți multe haine pe care poate nici nu le mai vezi. Hai să le vedem împreună.

Haina rușinii

Oare când a fost pentru prima dată când ai auzit:

  • Nu ți-e rușine!? Să-ți fie rușine!

În sufletul tău a apărut o mică fisură, iar cei din jur ți-au dat o haină să acoperi ceea ce nu puteau ei să vadă.

Haina incompetenței , a neputinței

  • Ești mic! Nu poți face asta! Lasă-mă pe mine! Lasă că o să poți când vei crește mai mare! Nu ești în stare de nimic!

Sufletul tău a plâns iarăși și a mai primit o haină pentru a înveli ceea ce alții nu puteau vedea.

Haina ocolirii adevărului

O haină foarte grea. Oare de câte ori pe zi trăim cu frica de a nu fi puși la colț dacă ne spune spunem adevărata părere?

  • Ia uite ce boacănă ai făcut! Nu-i spunem lui tati/mami că se supără, bine?
  • Uite, te las să te uiți la desene/să mănânci ciocolată dar să nu mă spui lui mami si tati!
  • Îți fac eu tema dar să nu spui nimănui, bine? Să rămână secretul nostru.

Haina controlului

  • Acum să mănânci, apoi să te speli pe dinți, după care să te îmbraci! Acum, repede, că ne grăbim!
  • Întâi îți faci lecțiile, nici nu discutăm altfel!
  • Te-am rugat să mă ajuți! De ce trebuie să le fac eu pe toate?!

Haină după haină, moment după moment, fisură după fisură, toate acceptate de către sufletul nostru frumos.

Ne-am născut să primim și să dăruim iubire. Nu a fost vina noastră și nici a părinților noștri, însă iubirea a fost cu porția, am primit cupe pline de amar, am primit și momente, bune însă condițiile puse ne-au tot îmbrăcat cu haine grele.

Când ajungi la capătul puterii. Acesta este momentul în care stai față în față cu neputințele tale și ești pregătit să renunți la haine. Acceptă să fii bun cu tine, să îți oferi timp pentru vindecare, învață să ceri ajutor (e greu si probabil ai renunțat să mai faci asta când ai primit respingere în loc de susținere), însă ești aici pentru tine în primul rând. Fii blând cu tine, începe să te accepți cu tot ce ai și atunci copilul tău va învăța că este o ființă minunată care va ști să se iubească si să accepte doar iubirea si frumosul în viața lui. Vrem să creștem adulți sănătoși emoțional. Haideți să îi ajutăm să fie blânzi cu ei!

Noi suntem lumină, fiecare dintre noi este un suflet minunat, complet, întreg. Să ne dăm voie să ajungem la propria lumină, dând la o parte rușinea, umilințele și toate bagajele pe care alți împovărați ni le-au oferit din neștiință sau neputință.

Să le dăm noi primii jos ca să putem avea grijă de minunile din viața noastră fără a-i îmbrăca prea gros. Sunt frumoși copiii noștri, sunt minunați, plini de viață și nu va fi nici un moment mai bun decât ACUM pentru a trăi cu bucurie alături de ei. Dansați împreună, râdeți mult, ascultați-le durerea și lacrimile. Toate sunt reale și importante pentru ei. Conectați-vă. Hrăniți-vă cu bucurie!

 

Pagina de Facebook a blogului Ginei este https://www.facebook.com/ParintiiBuni/

Sursa foto: copil și mama lui via Shutterstock.com

Pin It

8 Comments

  • Mira2 spune:

    „Noi suntem lumină, FIECARE dintre noi este un suflet minunat, complet, întreg”

    Adevărat …

  • Dan spune:

    „Hainele” din articol aparțin mai degrabă generațiilor precedente, fiind valori ale unei societăți tradiționale paternaliste care a început să se dizolve undeva între mijlocul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Generația de părinți care citește acest blog nu folosește cuvinte gen „rușine” și nu își ghidează deciziile după astfel de criterii, de asemenea boacănele copiilor sunt asumate ca fiind normale, specifice vârstei, nu fapte sau evenimente care trebuie ținute cumva departe de ochii vreunui „șef de trib” abrutizat de normele sociale care l-au format.

    Cumva cred că autoarea a consumat energie degeaba aici; pe de o parte cei care citesc astfel de articole se identifică doar în postura de copii „îmbrăcați” cu astfel de haine acum 30-40 de ani, pe de alta părinții din mediul rural sau cu o educație deficitară, care mai aplică oarecum inerțial ce au prins de la părinții lor, nu citesc sau nu recepționează cum trebuie astfel de mesaje.

    • Camy spune:

      Corect

    • miha spune:

      no, că doară am putea printa – noi, ăștia, privilegiații – asemenea articole și să le ducem cumva în mediul lor. apoi mai sunt unii care se jenează să spună bunicilor chestiile astea și preferă să-i îndemne cumva să citească articole de genul, întru înțelegerea a de ce aplică alte tehnici de parințeală. așa că io n-aș da cu degeaba-ul așa condescendent din taste.

    • Idina spune:

      Îmi pare rău, dar nu ai dreptate. Eu sunt născut în 92 și crescută în felul acesta ( părinți și familie lărgită educata, cu stare și statut). Am studiat psihopedagogie și pedagogie, am ajuns sa lucrez in domeniu după 2010, ai fi mirat câți copii din familii educate și bune inca sunt crescuți după aceste concepte și cât de greu e sa rupi firul… Mulți părinți își dau seama și de lupta, insa nu reușesc să iasă din tipare, nu reușesc să rupă ștafeta, alții așa au fost crescuți și așa știu că trebuie – și acum vorbesc doar de familii bune, educate, cu statul social înalt, de celelalte nici nu mai vorbim.

  • Mia spune:

    Nu, nu e degeaba. Pt unii dintre noi, mai slabi de înger, este folositor sa auzim ca suntem buni chiar daca greșim. Hainele alea din copilărie nu au fost date jos, in schimb au crescut in acelasi ritm cu cel care le poarta. Asa ca Gina, Ioana, eu va mulțumesc pt articol, m-a uns pe suflet!

  • o femeie spune:

    hainele astea ne raman in subconstient si le ducem ca pe ceva firesc. Avui nevoie de mult curaj sa accept ca ce am trait nu a fost bine, sa nu ma mai mint ca aia a fost fericirea. Mi-a fost greu sa daram, sa ma reconstruiesc din surogatul pe care il aveam.

    E o alegere.
    Si daca nu aleg sa imbunatatesc acum, voi lasa mostenire copilului aceleasi haine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *