Viața mea de părinte e un ping pong teribil între agonie și extaz

Te uiți la copil și parcă-ți vine inima la loc. E puternic micuțul! E sănătos! O să fie bine! Viața de părinte e frumoasă! Trec două zile și afli că e un caz de gripă la școală. Sau de enteroviroză.

Te cuprinde panica. Aoleu, o să ia și el! O să-l doară. Febră. Vomă. Tuse. Nopți nedormite. Lupte să ia siropul. O să zacă pe pat cu privirea pierdută, în timp ce eu îmi frâng mâinile cu pediatrul la telefon. O să sufere! Facebookul e plin de copii mici morți din tot felul de motive. Nu te poți opri să te gândești că putea fi al tău. Că dacă ți s-ar întâmpla ție, ai muri pe loc. Doar că din păcate nu poți muri când vrei. Că mai ai un copil. Și cât o fi de greu să-ți îngropi copilul… Viața de părinte e grea.

Trec câteva zile. Copilul e bine. Ce puternic e copilul meu. Am făcut bine, sunt un părinte bun, ia uite ce imunitate perfectă are. Viața e minunată, chiar nu știu de ce spune lumea că e greu să fii părinte.

Noaptea următoare, copilul face febră. Normal, la norocul nostru… Încep frisoanele, vomele, tusea. Alergi cu siropul, îl ții în brațe, îl mângâi. O să fie bine curând, așa e când ești mic, sistemul imunitar aia învață… Lasă că te faci tu mare.

Trec multe zile. Ești nedormită, bolnavă, stoarsă ca buretele de vase. Copilul e parcă mai bine. Simți că-ți vine sângele la loc în cap. Hai că a trecut și asta. Dar Doamne, copilul e fragil, iar îl arunc în groapa cu lei, acolo la grădiniță/școală? Îl mai țin acasă. Viața de părinte e complicată.

Acasă, în cocon, e bine, cald. Copilul zurdă, mama e liniștită, viața e frumoasă din nou.

Dar vine ziua când trebuie să meargă din nou între copii. Și sufletul ți se face mic de tot. Ești un părinte rău? Ar trebui să-l țin acasă? Nu vreau să sufere. E normal să-mi fac atâtea gânduri, griji? Sunt nebună? Ar trebui să mă duc la psiholog?

Copilul se întoarce la grădiniță sau la școală. Inima mamei palpită, noaptea doarme prost, în așteptarea drobului de sare, a noului microb care va strica sănătatea și echilibrul puiului. Viața de părinte e insuportabilă.

Trec câteva zile. Totul e bine. Respiri ușurată. Hai măi că îmi fac griji degeaba. E puternic puiul meu. O să fim bine. Suntem împreună, sănătoși. Viața e frumoasă.

În noaptea aceea, febră. Vomă. Muci. O luați de la capăt.  Apar noi griji. Nu se îmbolnăvește prea des? O fi oare… ALTCEVA? Am greșit cu ceva oare eu? Eu sunt de vină că e bolnav copilul meu? L-am dat prea devreme la grădiniță? Nu -l culc suficient de devreme seara? Nu îi dau să mănânce ce trebuie?

Viața de părinte e un carusel teribil.

Uneori mă mir că nu-mi crapă inima pe la colțuri. Alteori mă întreb: dacă aș fi știut cu adevărat cât de greu o să fie să trăiesc cu toate grijile astea, aș mai fi făcut copii? Nu dezbat cât de frumos și împlinitor e, am scris despre asta cel puțin două mii de articole aici și câteva cărți. Acum vreau să scriu doar despre asta, despre cât e de greu uneori. Despre sus-josul acesta care simt că mă uzează și pe care nu mereu îl pot gestiona. Trece, toate trec. Iar eu rămân în urmă ceva mai obosită, bucuroasă că suntem iar bine, mândră și plină de copiii mei… dar obosită.

Îmi imaginez că dacă ești în punctul de extaz al caruselului, vorbele mele par exagerate, ce se mai vaită și asta, ce mare brânză, aia e, copiii mici se îmbolnăvesc des, le trece. Dar dacă ești în punctul de agonie, acela în care te copleșesc gândurile grele, poate te va ajuta să știi că și alte mame, multe, foarte multe, simt la fel. E normal. Carry on. Respiră. Ține în brațe. Speră. Va fi bine (o vreme). Nu ești singură.

Sursa foto: mamă îngrijorată copii bolnavi via Shutterstock.com

Pin It

39 Comments

  • Andreea spune:

    Mulțumesc, Ioana.❤

  • Mihaela spune:

    Exact acolo sunt…dupa aproape 3 saptamani de febra mare × 2, voma, conjunctivita care nu trece…nu stiu cum se nimereste sa scrii exact cand ma aflu in locul acela de agonie. Si da, simt cum se mai adancesc niste riduri si mai albesc cateva fire…si in 5 zile incepe sesiunea. 😘

    • Lulu spune:

      Te inteleg, ii dau dintii, e la puseu, ma ingrijorez cand tuseste sau doarme profund, nu doarme fara mine. Sunt si eu studenta masteranda si sesiunea impreuna cu toate acestea ma fac sa ma simt ca o ratata. Chiar daca incerc sa dau 100% in parenting, uneori ma simt asa precum descrie Printesa.

    • Crenguta spune:

      Multa putere iti doresc! Sa va ajute Dumnezeu, sanatate si reusite maxime la examene! Te inteleg….

  • Raluca spune:

    Ioana, tu ai citit in gandurile mele si in inima mea cu postarea asta. Mi-au dat lacrimile, jur! Exact asa este! Te iubesc, hang in there…

  • Simona spune:

    Pff, chiar la agonie sunt! Era momentul in care urma sa ramana la somn la cresa, dar a racit foarte tare. Tot tacamul de care spui, chin cu siropurile, nopti grele. In 3 saptamani reincep munca. El e foarte atasat de mine si de titi. Astept.. Sa trecem cumva…

  • Liliana spune:

    Exact asa ma simt. Parca as fi bipolara.

  • deea spune:

    La noi problema mare nu este ca ma gândesc ca iar se îmbolnăvește, ci ca nu stiu de ce se îmbolnăvește. Ca om ce am făcut o facultate de medicina nu pot sa nu imi aduc aminte de cazurile văzute, de multe ori lucruri ce păreau inițial banale dar s-au dovedit cu totul altfel decât banale. Nu pot sa nu ma gândesc la complicații, oricât de rare ar fi. Am mers cu copiii uneori la investigații probabil inutile dar de teama ca “dacă e chestia aia…”. E groaznic. Virozele “uzuale” nu sunt deloc plăcute, nu e nimic plăcut in a vedea puiul suferind, nu e ușor sa ai concedii peste concedii și sa gestionezi toate problemele ce apar ( inclusiv finaciare fiindcă uneori o banala viroza tot costa), dar măcar știi ca trec…chiar dacă ia o bacterie, atât timp cât e sensibila la mai multe antibiotice e ok, se rezolva. Dar alte gânduri și alte frici sunt mai urate. Ce pot sa spun ca am făcut eu, am insistat aici pe blog și voi insista oricând : am vaccinat copiii cu tot ce se găsește in țara de cumpărat. E groaznic sa îți sufere copilul de ceva ce puteai preveni la modul real, concret. Vaccinarea e singura forma de imunizare, restul sunt discuții. Primul copil a făcut, acum mult ani, otita bacteriana cu pneumococul asta rezistent din zilele noastre. Încă ma simt vinovata ( deși sj trecut ani) ca am dus-o la grădinița fără Prevenar făcut. Am vindecat otita ( cu antibiotic iv și alte chinuri), am vaccinat apoi cu de toate și am fost bine. La cea mică le-am Făcut din timp pe toate, primul an de Gradi merge neașteptat de bine, doua tentative de otita vindecate ușor, local, fără antibiotic, o mare epidemie de varicela depașită fără varicela, practic nici nu prea a avut nevoie sa stea acasa. Antigripal ne facem toți, de la mic la mare, anual. Multe sentimente de vina se estompează așa, stiu ca am făcut ce a depins de mine la modul real, chiar dacă exista acele mici șanse ca anticorpii sa nu se fi format, acel lucru nu depinde de mine. Evitam aglomerațiile, aerisim, petrecem mult timp afara, spălam mâini și dezinfectăm cât de des putem ( împotriva rotavirus și hepatita A exista vaccin deci pe acestea le poți ușor evita, dar in rest doar igiena ne salvează). Copiii fac sport, mănâncă echilibrat, in rest încerc nici sa nu dau in extreme ciudate ( care tot din sentimente de vina exista). Dar grija, gândul ca oricând totul se poate prăbuși… am avut zile in care nu ma puteam bucura de prezent gândindu-ma obsesiv la toate dezastrele ce pot sa apăra oricând. Mai ales in ziua de astăzi când orice caz este mediatizat și ai impresia ca pana și bolile foarte rare nu mai sunt deloc rare, mi se pare cumplit sa crești un copil. Uneori chiar invidiez oamenii ce nu simt grija asta, ce nu trăiesc cu frica asta. Oricum, cât sunt mici e ușor, greu mi se pare mai târziu, când ies singuri, au secrete, nu spun ce doare și supăra. Greu e când îți sunt in alta țara, când vorbești cu ei o data pe săptămâna, când nu îți spun ca sunt bolnavi sau triști sau pe marginea prăpastiei, când nu ii mai poți tine la piept și vindeca măcar cât te pricepi.

    • Tim spune:

      M-a uns la suflet comentariul tau 🙂

    • Diana spune:

      Eu nu inteleg cum functioneaza vaccinurile impotriva bacteriilor. Cum functioneaza prevenarul? Exista imunitate impotriva bacteriilor? Stiu ca ne putem infecta cu aceiasi bacterie iar si iar, deci la ce folos un astfel de vaccin?
      Este vorba de imunitate impotriva unei enzime produsa de aceasta bacterie, deci cu bacteria ne mai putem procopsi, dar faca stiu eu ce complicatii? Daca e asa, otita de ex tot se mai poate face de la acea bacterie, sau nu?…
      (Nu te supara pentru acest comentariu, intreb din pura curiozitate, nu este un comentariu nici pro nici anti vaccinare)

      • deea spune:

        Exista imunitate împotriva bacteriilor, cum sa nu existe? Vaccinam împotriva bolilor produse de bacterii de zeci de ani. Tusea convulsiva este data de o bacterie, tetanosului de bacterie, difteria la fel. Astea sunt vaccinări făcute și de noi când eram copii. Strict despre Prevenar 13, protejează împotriva bolilor invazive produse de cele 13 subtipuri de pneumococ ( sunt peste 80 dacă nu ma înșel). Prevenar protejează mai bine împotriva pneumoniei, Synflorix împotriva otitei, dar oricare e mai bun decât deloc. Iar bolile cu adevărat grave produse de pneumococ sunt nu otitele ci pneumoniile, meningitele.

        • Diana spune:

          Atunci cum de ne putem infecta de nenumarate ori cu acele bacterii? Nu e ca si la virusi…
          Betahemoliticul de pilda, nu ne putem imuniza impotriva lui.

        • Diana spune:

          Si cu pneumococul ne putem infecta de nenumarate ori.
          Acum, ca mi s-a starnit curiozitatea, am gasit niste explicatii: imunitatea se dezvolta impotriva unor proteine. Virusul e o proteina, bacteria e mai mult de atat, dar se poate corela si ea e de regula cu o anumita proteina. Insa, multe bacterii isi schimba usor caracteristica asta, plus cateva alte aspecte descrise mai jos:
          „Though you can produce immunity against bacteria, they’re tricky little buggers. Many can change their surface proteins very rapidly (N. gonorrhoeae), which allows them to evade the immune response (eg: your body has a ‘Wanted’ poster up for a bacteria, so the bacteria then gives itself a mustache to evade the police). All bacteria also have a ton of proteins/lipids that will activate the immune system regardless of immunity, leading to a fever or worse once your body starts killing them. A lot of bacteria also will infect in spots where it is hard for the immune system to get at them (on the lung surface for pneumonia or in the bowels for E. coli). In these cases, though immunity against their proteins does occur, it is difficult to carry it out”

    • Cristina spune:

      Dupa primul an de gradinita care mi s-a parut extrem de greu din cauza bolilor (copilul are si un teren alergic care nu il ajuta) am ajuns la aceeasi concluzie, vaccinam cu ce putem. Daca putem preveni cel putin complicatiile este minunat. Si eu m-am gandit ca m-as simti foarte vinovata daca ar face o boala pentru care exista vaccin si ar ajunge la complicatii. In rest avem grija la igiena, mancare, miscare si somn. Nu ne putem feri de toate bolile si nu ne izolam de frica dar face ce putem si speram ca va fi bine. Pana sa inceapa copilul gradinita nici nu stiam ca exista asa multe boli.

  • Elena spune:

    Ador ce scrii!
    Iti multumesc!

  • Sandu Roxana spune:

    Dar ce faci când afli ca puiul tău de doar doi ani o sa fie bolnav toată viața?Cand ești in spital si ajungi sa iti dorești sa fie la fel ca la ceilalți, doar gripa, răceala sau enterocolita.Se poate mai rău, muuuult mai rău, așa ca “bucurați-va” ca e doar atât si o sa treacă.Si nopți nedormite si oboseala si tuse si febra.

    • Cunosc spune:

      Exact Roxana,

      Cand aud vai sunt terminata am stat 4 ore la urgenta ma bufneste rasul – plansul. Eu ce sa mai zic cand 90% din timp suntem prin spitale cu frica tot timpul ca nu stii cat timp mai are, daca scapam si acuma sau nu. Cand de 4 ani nu am dormit o noapte intrega cand nici apropiatii nu te inteleg.
      Dar stii ce am realizat ca nimeni nu isi da seama prin ce treci pentru ca nu sunt acolo…da stiu e boala pe viata poate este mortala dar asta nu face mai putin importanta o raceala, un mic stress prin care trec …pentru ei este major. Si sincer nu doresc la nimeni sa treaca prin asta si sa nu cunoasca ca se poate si mai rau.
      Va doresc numai bine si acum da e voma, febra etc dar trece, pana la urma totul trece.

    • Mia spune:

      Sanatate si putere va doresc!

  • Bibi spune:

    Atâta timp cât sunt amândouă în viata, e bine. Normal, nu vreau sa sufere, sa le doară, dar în momentele de greu ma gândesc la ceilalți părinți, fără copii sau cu ei cu boli crunte. Și e ok. E mai puțin greu doar cu oboseala. E doar oboseala.

  • Roxana spune:

    Haide bre, ai tendinta sa exagerezi (impresie pe care o am de cativa ani de cand te urmaresc, dar imi place in place in mare ce si cum scrii). Inteleg asta cu extenuarea si ca uneori iti vine sa te iei cu mainile de cap.

    1. De ex, eu am dat-o la 1 an si 3 luni la cresa, s-a imbolnavit f putin, forme usoare. Probabil tine de multi factori, nu ai ce vina sa iti asumi, stiu, si eu m-am invinovatit la greu din alte cauze, dar, da…

    Cred ca scriu degeaba.

    Iti inteleg punctul de vedere. Si eu ieseam pe balcon si urlam in surdina ca nu voia sa manance nimic in afara de san si nu a luat in greutate multe luni, avea 7 kg la 1 an si 3-4 luni, asta M-a marcat pe mine. Da, cand esti acolo, in momentele alea, iti cam vine sa urli. OK.

    Am scris degeaba, asa e, in unele momente te ia disperarea:) Dar trece. Sanatate!

    Uh, de fapt m-am aprins pt ca acum 2 seri am citit un apel disperat Al unei mame ca are bebe de 11 luni gripa si are nevoie de nush ce grupa de sange. M-am trezit in toiul noptii si am citit ca a murit. M-a darmat un pic. Nush ce e cu gripa asta. Toti tusim, muci, etc, sper sa ramana doar asta… Si sa treaca

  • Maria spune:

    Daaa acolo suntem…dupa inca o raceala, cu inima cat un purice cand aud de gripa, rujeola, varicela si altele. Cu 2 copii, un bebe de 9 luni si un baietel de 5 ani. Toata ziua cu spaima sa nu mai aduca cineva ceva virusi, bacterii…dar ce-i mult e mult. Azi dimineata am zis ca nu mai pot, am nevoie de o pauza, de primavara, sa vad ca e bine si cel mic si sanatos. Cred ca spaima asta nu ne face bine, mie cel putin nu. Traiesc intr-un stres continuu de cand l-am nascut pe al doilea, de frica bolilor. E obositor psihic. Peste tot in media vezi doar boli, autism si multe lucruri care te incarca negativ. Poate ma ajuti cu un sfat, cum sa trecem peste starea asta de garda continua, de frica, de oboseala. Iau magneziu zilnic, vitamine, dar parca nimic nu mai ajuta…cateodata ma gandesc ca sunt prostuta…in loc sa multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatosi (in afara de viroze) si sa ma bucur de ei si sa nu mai fiu asa incarcata psihic, dar parca am intrat intr-un cerc din care nu mai pot sa ies. Ma gandeam sa merg la psiholog, poate ai o recomandare pentru Cluj-Napoca. Sper sa treaca, sa fie bine, dar pana nu sunt si eu bine, nici ei n-o sa fie. Oricum, la timp postarea ta. Multumesc.

    • Elizabeth spune:

      Ce bine sa il ai pe Dumnezeu la carma vietii! Ioan 14:27 ” Vă las pace, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!” Ieremia 29:11-13
      „Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Mă veţi chema şi veţi veni să vă rugaţi Mie, iar Eu vă voi asculta. Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima.”

      https://www.youtube.com/watch?v=Rf4Aew4zELc

    • Diana spune:

      Si eu am avut-o pe cea mare in colectivitate (6 ani) cand cel mic era bebe, dar cata vreme l-am alaptat, pana la 2 ani, nu a facut nimic-nimic, nici viroze, nici chiar varicela cand a avut tati intr-o iarna (desi nu era vaccinat si nici nu s-a izolat, pentru ca pana sa ne dam seama era deja contagios de mult)!! La noi alaptatul a ajutat enorm pe planul imunitatii.

  • Shadow spune:

    Nu as putea sa imi asum vreodata asemenea responsabilitate! Nu as putea sa trec prin asta, nici macar prin experienta sarcinii. Sunt o persoana extrem de panicoasa, cu episoade de anxietate care genereaza manifestari somatice dureroase. Felicit toate femeile care au curajul sa ramana insarcinate, sa nasca si sa creasca alte fiinte….eu din pacate nu pot 🙁 eu nu ma pot bucura de experientele acestea pentru ca nu vad decat partea negativa din orice situatie. Orice schimbare oricat de mica a rutinei mele imi creeaza frici si disconfort pe care nu stiu cum sa le potolesc. La nunta am zis ca mor, un eveniment care trebuia sa imi aduca fericire maxima nu mi-a generat decat o stare de rau si panica de abia asteptam sa treaca mai repede. Bucurati-va de puii vostri si traiti viata la maxim!
    Numai bine si sanatate va doresc!

  • deea spune:

    Exista o “chestie” care explica de ce mamele sunt atât de obosite deși aparent nu fac mare lucru. Se numește hipervigilenta, probabil multă lume a auzit de asta. Epuizează anticiparea pericolelor, căutarea metodelor de a le preveni sau măcar minimiza efectele. Chiar dacă stai toată ziua in vârful patului și copilul e bine-mersi pe lângă tine, in cap alerga zeci de pitici : piticul “ vine sezonul virozelor, aoleu mucii si tusea și nici nu mai avem antitermice in casa”, piticul “ oare pediatra când intra in concediu? la cine mergem dacă e de mers la medic și ea nu e? La spital unde mergi cu una și pleci cu noua?” piticul “ zahar nu e bun, legumele-s toate stropite, cu ce-l hrănesc azi sa nu ii fac mai mult rău”, piticul “ am citit pe net de in caz așa și parca și al meu mai face asta, oare nu are sindromul ăla rar? Sa merg sa îl testez?” etc. Toate astea din ziua in care vezi doua liniuțe pe testul de sarcina – atunci se cam termina liniștea și începe agonia. Habar nu ai câte frici ai pana nu devii mama. Poate și tatii trec prin asta, unii cel puțin. Suntem toți in aceeași barca, trebuie sa rezistam.

    • Niki spune:

      Mi-a placut mult asta: ,,din ziua in care vezi doua liniute pe testul de sarcina incepe agonia”….foarte adevarat. Cateodata mi-e tare dor de linistea psihica dinaintea testului de sarcina (nu ca nu m-ar fi bucurat enorm cele doua liniute), de lipsa fricii pe care o simt in permanenta, chiar si inconstient, pentru copilul meu, chiar daca e sanatoasa, de sentimentul de oarecare indiferenta pentru viata mea…suna egoist, stiu, dar cred ca majoritatea simtim asta.

  • Anca spune:

    Copil internat in spital impreuna cu bunica, cu febra 40. O bacterie nenorocita. Eu acasa bolnava, nu m-au lasat sa ma internez cu ea intre copii. O iau razna. Puiul mic nu intelege unde am disparut cand are nevoie de mine si eu nu inteleg unde am gresit. Oare puteam sa prevad? Sa o feresc? A luat ceva de la mine. Ma gandesc cu groaza ca inca nu am intrat in colectivitate. Nu stiu cum va fi atunci. Nu ma vad facand fata deloc. Multumesc de articol, aveam nevoie…

  • Mihaela spune:

    Asa bine si exact ai scris. Multumesc.

  • Robert spune:

    Super tare articolul! Prea adevarat si in ziua de azi tot mai mult se intampla. Strangem din toate si mergem mai departe.

  • o femeie spune:

    insanatosire grabnica! Si o imbratisare de la noi!

  • Cinderella spune:

    Cu riscul de a ma repeta, mie nu mi se pare ok sa se imbolnaveasca copiii asa des, cred ca tine si de gradinita/scoala. Si eu am 2 sub 6 ani si pot spune ca nu ma regasesc in descrierea de mai sus. Mi se pare chiar exagerata, dramatica.

  • Victor spune:

    Pana acum pe planeta au trait mai mult de 100 miliarde de oameni. Iar cea mai mare parte dintre ei nu au avut acces la atata informatie, infrastructura, medicamete, ustensile, aparate de tot felul, jucarii si multe multe altele, la fel cum avem noi acum. Probabil vrem sa facem mult prea multe cateodata si pe deasupra sa fim si fericiti, si odihniti, si sa avem si timp liber pentru noi.
    Cam greu.

    • o femeie spune:

      problema ca tot ce avem, nu sunt doar posesiile noastre ci ne poseda. Fiecare produs de machiaj in plus implica timp de achizitie/folosire/intretinere, fiecare scula din bucatarie imi usureaza efortul dar aduce timp de curatat, asezat, noua mobila, intretinut, cumparat, schimbat cu alta etc etc. Si cel mai grav este ca fiecare costa, costa bani, bani care ne tzin departe de copii si cele dragi.
      Greu e sa gasim echilibrul si calea.

      P.S. anul trecut am luat cateva sapt. de concediu fara plata, in total 7 sapt. am fost plecata. I had enough!

  • Loredana spune:

    Demential articol!
    Vrei sa stii cum sunt cele scrise mai sus cand ai gemeni?:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *