Sofia la jumătatea copilăriei, cu probleme la mate

O măsuram din cap până-n picioare înainte să o las să adoarmă.
– Știi, acum aproape șapte ani te-am văzut prima oară. Ai scos nasul ăsta mic din burta mea și m-ai căutat cu mânuțele tale pufoase…

Eu stau să bocesc, ea râde. Îi place când îi povestesc despre nașterea ei, despre primele noastre luni împreună.
– Ce mare te-ai făcut, îi spun, ești aproape cât mine!

Poartă 33 la picior, pentru numele lui Dumnezeu! Încă trei numere și o să-mi poată confisca bocancii (Doamne-ajută să-i vrea).

– Mami, îmi spune ea tacticoasă, sunt mare, am trecut de jumătate!
– De jumătatea cui?
– A copilăriei. Vezi tu, copilăria e ca o bară. Începe de la zero și ajunge la 10. La mijloc e…
– Cinci?
– Bravo, mami, hai că te pricepi, good job!
– Ei, eu am aproape șapte ani, deci jumătate plus doi.
– Auzi, dar ce e la 10 ani de zici că se termină copilăria? Sau, mai bine zis, ce crezi că se întâmplă când ai zece ani?
– Well, mami, viața mea o să fie cam așa: mă trezesc, mănânc, ne duci la școală, acolo Maths Maths Maths apoi Snack și apoi iar Maths și English și apoi short break și apoi workshop și apoi home cu tine, unde o să am lots of homewors și…
– Stai oleacă, să înțeleg că nu-ți place matematica?

Mă privește de parcă îmi crește un cactus din nas.
– Normal că nu.

Auuu, ce lovitură! Eu am iubit matematica! La 17 ani nu ieșeam din casă vara ca să rezolv scheme grele pentru naționala de mate!
– Și crezi că veți face multă mate la școală și de asta tu nu vei mai putea fi copil?
– Dăăăăh!
– Știi ce soluție magică am găsit eu la asta când eram de vârsta ta?
– Ăăă, te-ai ascuns sub plapumă și nu te-ai mai dus la școală.
– Am încercat și asta. 🙂 N-a mers. Nu. Am început să… (suspans mare)… iubesc matematica.

Mă privește de parcă din cactusul din nas tocmai și-a luat zborul o lebădă.
– Cum să-mi placă matematica dacă nu-mi place?
– Nu-ți place pentru că nu o înțelegi. Așa că ți se pare grea.
– Da!
– Dacă vrei, te pot ajuta să o înțelegi. Și cred că foarte curând o să o și iubești.
– Spui prostii, zice.

Dar o văd zâmbind pe sub mustăcioară.
– Vrei să încercăm mâine? În joacă, ne oprim când vrei.
– Bine.

Apoi ne-am pupat și ne-am dus ea la somn, eu la scris.

Perfect. Dar mi-a scăpat un mic detaliu. Acela că nu mai știu nimic din matematica pe care o respiram acum 25 de ani. Mă descurc la adunări și scăderi, dar cam acolo se termină competența mea.

Oh well, ne-o descurca cumva și cu asta. Sperăm să nu rămână repetentă din primul an de școală… 🙂

Până una alta, i-am făcut din hârtie bare zecimale și folosim bănuții de la bingo să învețe adunările cu trecere peste unitate. Îi place, și-a făcut tema în cinci minute.

Pin It

7 Comments

  • Elena spune:

    Ca bine zici…
    N-as fi crezut ca matematica aia pe care o iubeam si o …respiram (asa cum minunat spui), aceea pentru care isi aduc aminte prietenele mele din copilarie si adolescenta de mine…e complet dusa din capul meu. Sa vedem cat de greu va fi greu s-o readuc in capul meu, cand or avea nevoie copiii de ajutor la teme.

  • Simona spune:

    E tare dulce Sofia! Spor la mate!

  • Luiza spune:

    Al meu iubeste matematica, are 5 ani si spune ca mate e preferata lui..am ajuns la adunari pana la 10. In schimb nu ii place cititul, scrisul…nu le vrea. M am oprit, nu insist. Spune mi putin despre tehnica cu barele…cum decurge jocul? Vreau sa il folosesc cu al meu.

  • Florina spune:

    Sofia e o dulce, dar tu Ioana, tu… Cum adică ai fost olimpică la mate si acum esti geniala la scris… eu aici am o dilema, cum poate cineva sa fie bun si la uman, si la real 🙂 Wow
    Pentru mine matematica a fost cosmarul vietii mele…

  • V. spune:

    😀 E tare Sofia ta – “Cum sa-mi placa matematica daca nu-mi place?” Eu sunt complet de acord cu ea! Suna a conversatia dintre mine si sotul meu despre ski. Si am invatat sa schiez, pot spune ca am ajuns destul de buna la asta, dar tot nu-mi place 😀. Sunt sigura ca o sa se descurce si Sofi la matematica, dar de placut, daca de la inceput nu i-a placut…ma indoiesc. Si e ok! Sunt sigura ca are o multime de alte lucruri care ii fac placere.

    • Printesa Urbana spune:

      ai dreptate, dar eu inca mai sper ca o sa-i placa. nici mie nu mi-a placut pana nu am inceput sa o pricep. apoi, love love. sa vedem. 🙂

    • maria spune:

      Nici mie nu mi-a placut matematica cat timp n-am inteles-o. Panica cea mai mare a fost la inceputul clasei a 6-a cand incepuse profesorul sa predea geometrie, iar eu nu intelegeam nimic. Parintii mei n-aveau treaba cu matematica, ei lucrau in domeniul juridic. Nu ma puteau ajuta, asa c-au hotarat c-ar fi bine sa fac ore de meditatie. Si asa, pe masura ce intelegeam, a inceput sa-mi placa mult! Am participat si la cateva olimpiade (n-am trecut mai departe de judet). Iar mai tarziu am facut … Facultatea de Matematica :)) (acum sunt reprofilata)
      N-am fost vreodata vreun geniu in matematica (mai ales ca sunt si cam lenesa, iar la matematica e necesar sa lucrezi mult ca rotitele creierului sa fie mereu unse si sa mearga bine), dar mi-a placut mult.
      Deci se poate trece de la teama si dezgust la … curaj in fata provocarii unei probleme de matematica si bucurie 🙂 Profesorul meu de meditatie imi dadea vara sa lucrez probleme dificile, de olimpiada. Imi puneam sa ascult melodiile care-mi placeau si, fredonand, rezolvam problemele, una cate una.
      Chiar consider ca aproape oricine se poate descurca bine in scoala la matematica. Nu s-o placa neaparat, dar sa se descurce, da. Cei care-o urasc n-au avut pe cineva care sa-i ajute s-o inteleaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *