Copiii mei învață gândirea critică și argumentarea. Ce bine și ce vai de mine!

Nu știu dacă v-am mai povestit despre asta. La școala unde merg Sofi și Ivan îi învață încă din grupa zero (în care copiii au patru ani) diferența între fapt și opinie, ca să poată argumenta corect și demonta un argument invalid în cadrul unei dezbateri. Ei prind repede chestiile astea, așa că acum am dificultăți mari în a combate cu ei, pentru că se întâmplă des să mă încuie, pe sistemul: Mami, ăsta nu e un argument, e doar părerea ta!

Adică stai, eu dau bani ca cineva să-mi învețe copiii cum să mă contrazică? Clar că pentru ei e foarte bine, pe termen scurt, mediu și lung, dar eu? Cu mine cum rămâne?

În fine, altceva voiam să zic. Așadar, ei discută des la școală despre diferența între fapt și opinie și de ce e important să le recunoaștem ușor. Când facem exerciții de citire în engleză, la finalul fiecărei cărți e și o întrebare care se referă la o frază din text, iar copiii trebuie să zică dacă fraza aceea e fapt sau opinie. În trei sferturi din cazuri, răspund corect. Unele sunt subtile, e clar că mai au de învățat.

Ei, zilele trecute, în baia mare a pătruns un gândac. Din ăla mare, puternic, cărnos.

Copiii au decis să-i pună o găleată transparentă de plastic deasupra, pentru că noi am refuzat să ne ridicăm din pat să-i ajutăm, iar ei nu au vrut să îl atingă ca să-l scoată afară pe terasă, așa cum facem când ne trezim cu musafiri nepoftiți.

Trei zile, copiii au îngrijit gândacul. I-au dat câte ceva de mâncare, l-au botezat, se duceau să-l viziteze în baie, îl urmăreau cum se plimbă sau cum doarme.

În a treia zi, le-am spus:
– Copilașii, ar trebui să facem ceva cu Mihăiță (gândacul).
– Da, mami, așa ar trebui. Dar ce? m-a întrebat Sofi.
– Păi, cred că ar trebui să decideți voi, pentru că voi ați creat situația asta, ați pus găleata peste el și l-ați transformat în animal de casă.
– Atunci, noi decidem să rămână aici Mihăiță, comunică Ivan decizia grupului lor de doi.
– Aș vrea totuși să nu-l mai văd aici în fiecare dimineață, am insistat.
– De ce?
– Mi se pare urât, nu îmi plac gândacii.
– Asta nu e un fapt, e o opinie.
– Păi, da… nu-mi plac gândacii, nu vreau să îi văd la noi în casă. Asta e opinia mea și vă rog să țineți seama de ea.
– Dar nouă ne plac, noi vrem să îi vedem. Te rugăm să ții cont de ea, nu se lasă Ivan.
– Opinie contra opinie, zice Sofia.
– Ne trebuie un argument, le zic.

La naiba, argument, de unde scot eu un argument, ce știu eu despre gândaci, hai Ioană, pune creierul la treabă…
– Uite, un argument e că gândacul ar vrea să fie în altă parte.
– De unde știi că e adevărat? mă chestionează Sofia.

Verificarea sursei. Tot gândire critică. La naiba. Aici deja aveam emoții. Nu aveam voie să greșesc.
– Dacă ridici găleata, Sofi, ce crezi că va face gândacul? Fuge sau rămâne pe loc, să îi pui găleata pe cap?
– Fuge sigur.
– Asta poate fi o dovadă că nu vrea să fie animalul nostru de casă?
– Poate.
– Ținem deci în casă o ființă care nu vrea să stea aici. Ce ar fi corect să facem?
– Să-i dăm drumul, zice Ivan, culmea, destul de vesel.

Lui îi plac lucrurile clare.

– Dar nu vreau să pun eu mâna pe el, le-am zis. Știu că e o opinie, dar nu contează, pentru că nu avem o dezbatere. Vă rog să eliberați gândacul fără să trebuiască să îl ating eu. Și să vă asigurați că părăsește casa noastră. Mihăiță, adios, nu pot să zic c-o să-mi fie dor de tine.

Și i-am lăsat în baie cu prietenul lor, m-am dus să pun cina pe masă. Peste cinci minute, vin amândoi cu moacele alea care spun clar că au făcut ceva ce n-o să-mi placă.
– A plecat Mihăiță din baie?
– Dap.
– Viu?
– Ăhă.
– Știm unde s-a dus?
– Dap.
– Unde? De fapt, nu contează, nu vreau să știu.
– Perfect, mami, ăsta e un fapt!

Nu știu la ce mă ajută că e un fapt, opinia mea e că deja devine foarte dificil să mă cert cu copiii mei, pe de o parte e foarte interesant și provocator și stimulant, exersez și eu gândirea critică, învăț să combat civilizat și asta îmi e de mare folos (mai ales pe Facebook), pe de altă parte, totul durează mult mai mult și e mult mai greu să-i conving să facă lucruri care nu le plac, dar care trebuie făcute.

De exemplu, când n-are chef de baie seara, Ivan îmi zice:
– Am dreptul prin lege să refuz să fac ce-mi spui.
– Eu sunt părintele tău și am obligația legală să te îngrijesc, iar la capitolul îngrijire intră și igiena personală, adică spălatul pe corp. Ăsta e un fapt.
– Da, dar nu sunt atât de murdar cât să trebuiască să mă spăl și azi.
– Asta e o opinie, îi zic eu. Fapt e că ți-e lene și preferi să te joci în loc să mergi la baie.
– Poate e adevărat, dar oricum, asta e doar părerea ta.
– Bine, putem să nu mai dezbatem și să mergem la baie? O să miroși urât!
– Asta nu e un fa…
– Ivan! Dacă nu mergi la baie o să…
– Faci șantaj?
– Da. Funcționează?
– Hm… bine. Dar pot să fac și eu șantaj mai târziu? Așa e corect.

Uneori aleg baia, alteori aleg să-l las în pace și-l las nespălat o seară, că n-o fi nenorocire. A doua seară nici nu trebuie să insist, vine singur. Îmi aleg și e bătăliile, și el face la fel. 🙂

Cum era aia cu copii mici, probleme mici? Eu am copii mijlocii acum, dorm toată noaptea, nu trebuie să îi plimb în brațe când le ies dinții, dar e nevoie de ore întregi de discuții, dezbateri și argumentări. Sincer, nu regret vremurile trecute. Nu-i ușor nici acum, dar parcă e mai interesant. Frumos e tot timpul, a fost și atunci. Greu a fost și atunci, doar că altfel. Atunci era greu cu brațele, acum e greu cu creierul. 🙂

Sursa foto: copii dezbat cu mama via Shutterstock.com

Pin It

24 Comments

  • Robo spune:

    am incercat si eu intr-o zi sa discut cu ei despre diferenta dintre fapt si opinie, da’ am ales niste exemple proaste si m-am incurcat rau de tot, bine ca a trebuit sa mergem la culcare

  • Simona spune:

    Foarte interesant ca invata asta. Sunt tare isteti. Da, cred si eu ca devine mai greu cu timpul, si nu mai usor :))

  • Elena luiza spune:

    Asa patim si noi dupa ce i am explicat ce e democratia si de ce trebuie sa votam…acum trebuie sa fim cu un pas inainte si sa avem argumentele la noi.

  • Oana spune:

    Cred ca am fost destul de critica la adresa taxelor platite pentru scoala asta, dar sunt super impresionata de faptul ca invata nu numai sa isi formeze o opinie, dar sa argumenteze si sa isi dezvolte gandirea critica? Apai money super well spent.

    • Printesa Urbana spune:

      dap, asa zic si eu! 🙂

      doar ca uneori ma cam incurca…

      • Adriana spune:

        Stii cumva o scoala asemanatoare in Spania! Chiar este impresionant!!!

        • Printesa Urbana spune:

          nu am idee. scolile britanice practica acest sistem, cred ca sunt si in Spania cateva!

        • andra spune:

          adriana, in spania exista niste scoli demicratice de toata frumusetea. pe langa barcelona e ojo de agua iar in pais vasco e scoala kortine. dar mai sunt si altele! cauta pe youtube documentarul la educacion prohibida ca sa mai afli si despre alte proyecte.

  • Little spune:

    Foarte interesant !
    Eu insa partea cu ‘ nu-mi place sa..’ o consider un fapt, adica eu stiu ce e in mintea mea si ce-mi place si ce nu. Am incercat deja, nu-mi place, e un fapt. O opinie e ceva de genul ‘eu cred ca nu mi-ar placea sa…’ , adica ceva ipotetic, neverificat inca.
    Greu cu retorica asta… 🙂

    • Mihaela spune:

      O parere e ce crezi tu. Gen fusta asta e frumoasa – tie s-ar putea sa nu iti placa.

      Fusta asta e de matase – asta nu e parere, ci fapt, demonstrabil obiectiv.

      • little spune:

        Pai cam asta spun si eu: „eu cred ca…” = opinie.
        Doar ca in cazul de fata „nu-mi place sa…” = fapt (eu nu doar „cred” ca nu imi place, ci intr-adevar nu imi place. Acest lucru imi starneste emotii neplacute si e verificabil obiectiv: devin irascibila, nelinistita, whatever).
        Ca poate fi considerat un argument nu la fel de puternic ca bunastarea gandacului e la latitudinea interlocutorului 🙂

  • Fausta spune:

    Frumos articol !Si constructiv !

  • IuliaB spune:

    Ce s-a intamplat cu Mihaita?? Nu ne tine in suspans! Altfel, articolul e in top trei „uncontrolled giggles” 🙂

    • Robo spune:

      pai nu stie, ca nu a intrebat
      cel mai probabil a tulit-o sub cada de dus, unde avem pusa otrava pt gandaci ca el :))

      • milena spune:

        Ce otrava folositi? si de unde? Multumesc

        • Robo spune:

          buna
          capcane raid pentru gandaci, cutie rosie, astea sunt, se gasesc peste tot

          nu stiu daca sunt bune pt gandaci de bucatarie ca noi nu avem de aia, la noi mai apar din cand in cand gandaci din astia negri mari care vin de-afara si pentru ei isi fac treaba, o data la cateva luni tot gasim cate un gandac vizibil ametit prin casa… Mihaita a fost o exceptie, se pare ca era proaspat sosit cand l-au gasit copiii ca era destul de vioi

  • andreea spune:

    La ce scoala sunt copiii?

  • Andra spune:

    Buna! mi se pare un subiect interesant despre care aflu acum pentru prima data, copilasul meu fiind inca mic. Imi puteti recomanda ceva carti,(care sa nu fie prea abstracte) sau filmulete despre gandirea critica? Presupun ca voi sunteti mai in tema cu subiectul. Multumesc mult!

  • Rox spune:

    Cred că ai nervii foarte liniștiți dacă ai fost în stare să stai trei zile cu un gândac în baie, fie el și blocat sunt o găleată :))
    Eu am dezvoltat o reacție tip reflex la insecte: în secunda în care le văd, le-am trosnit cu papucul. Nici nu stau să cuget, să analizez de frică să nu le pierd prin casă. În afară de mămăruțe – pe alea le invit pe geam afară tefere și nevătămate.

    Altfel, mi se pare foarte faină treaba cu opinia și faptul, dar și extrem de obositor să tot trebuiască să (te) justifici atâta.

  • Angelica spune:

    Foarte tare, ce sa zic! Succes la argumentat. Eu, in pozitie de adult, cred ca mi-ar fi fost bune niste cursuri din astea cand eram copil. 🙂

  • Cora spune:

    Cum s-a mai zis, foarte tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *