Prima zi de școală din al doilea an, cum e pentru ea, cum e pentru el, cum e pentru mine

Aseară, proaspăt întorși după o ultimă evadare la mare, ne spuneam noapte bună spălați, mâncați și citiți, cu alarma pusă la 7.45, pentru că uof, peste douăsprezece ore începe școala. Într-o îmbrățișare strânsă, Ivan îmi spune, fără să-l întreb:

– Mami, abia aștept să înceapă școala mâine!
– Uau, chiar? Ce mult mă bucur! De ce oare?
– Că sunt curios să văd ce se întâmplă acolo.
– Se întâmplă lucruri interesante, așa-i? Mereu altceva…
– Ăăăă, nu, uneori se întâmplă nimic, dar e bine și atunci, că mă relaxez.

I-am zâmbit, ce curajos s-a făcut băiețelul acesta care anul trecut pe vremea asta stătea agățat de mine pe holul grădiniței. Auzi la el, abia așteaptă să înceapă școala…

La Sofia în dormitor, povestea era alta. Multe frici, necunoscute, scenarii vecine cu groaza.

– Mami, nu vreau să înceapă școala…
– De ce, iubita mea? A fost prea frumos în vacanță?
– Nu, adică ba a fost, dar nu de asta. N-o să se joace nimeni cu mine…
– Ei, de ce spui asta, ai nimerit în clasă cu multe dintre prietenele tale de anul trecut, vine și prietena ta cea nouă, e și ea colegă cu voi, apoi, ai și câțiva colegi noi, sigur unii dintre ei vor vrea să te cunoască mai bine…
– Ba nu, n-o să am prieteni și o să fiu mereu supărată.
– Of, puicuțo, știu că îți faci gânduri, e normal, orice început e greu. Dar știi ceva? Mâine seară va fi mai bine, pentru că deja o să îi fi cunoscut pe noii tăi colegi, o să știi mai multe. Cel mai greu e când nu știi nimic. Și eu am emoții, să știi!

A adormit ușor, dar la micul dejun ne-a povestit că s-a trezit peste noapte și a stat trează vreo oră, copleșită de gânduri. Dimineața am luat-o de la capăt. Nu vreau la școală.

– Când ești mic mergi la grădiniță și nu-ți place, că tu vrei la mami, când ești mai mare mergi la școală și nu-ți place că vrei în vacanță, când ești adult mergi la serviciu și nu-ți place că ești obosit, singurul moment când faci ce vrei e când ești bebeluș și atunci habar nu ai cât de bine e să faci ce vrei tu. Nu e corect!
– Sofi, dar e și plăcut la grădi, la școală, și la serviciu e, dacă faci ceva ce-ți place, am încercat noi s-o mai încurajăm, dar n-a mers.

Și oricum, cred că are dreptate. Cel mai fain e când ești bebe și habar n-ai de nimic! 🙂

Abia când și-a văzut colegii i s-a mai deschis privirea. S-a luat de mână cu fetițele, mi-a dat un pup în fugă și a urcat cu clasa. Pe Ivan l-am condus la sala lui, s-a desprins ușor, s-a strecurat printre mesele și scaunele care mi se par parcă mari pentru el.

Lui nu i se par. El se simte pregătit, rămâne să ne punem și noi la curent cu cât de mari ne sunt copiii. Stau pe hol la recepție și scriu.

E prima zi de școală din al doilea an. Anul trecut pe vremea asta plângeam în mașină (și scriam, plângeam și scriam), în timp ce Sofia rămânea pentru prima oară singură pentru aproape șapte ore, fără nici un fel de acomodare treptată, fără mine aproape. Eram copleșită de frică, de regrete că a crescut și acum se descurcă și singură, de bucurie că a crescut și acum se descurcă și singură.

Între timp ne-a dovedit că poate, că se descurcă, că se desprinde sănătos, curând a făcut și băiețelul același lucru, și uite-mă acum pe holul școlii neplângând, salutând cu zâmbet părinți în primul lor an, emoționați ca mine anul trecut.

Sunt mândră de ei, le admir curajul și puterea, pe care de altfel toți o avem, doar că nu mereu ținem minte asta.

Sunt curioasă cum o să-i găsesc după-amiază, când vin să-i iau. Nu mă tem, nu am gânduri rele, nu e panică, nu e regret. E doar curiozitate și entuziasm.

Și etapa asta nouă îmi place mult!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

10 comentarii

    • Noi azi am început creșă, și pentru mine a fost tare greu. Și pentru ea și mai greu, cu toate ca nu a plâns foarte mult, dar la amiaz când am ajuns acasă a dormit tot somnul cu suspine și acum vad ca se trezește și noaptea și plânge după mine :((

    • Da, in sistemul britanic scoala incepe la 5 ani. Dar scoala britanica nu are nimic in comun cu sistemul militar numit scoala romaneasca. E distractie multa, curiozitate stimulata natural si multa placere.

  1. Buna Ioana. Am o intrebare. Daca e prea intima nu raspunde. Stiu ca ai un sistem echilibrat de valori si sunt curioasa cum vezi lucrurile. Cand crezi ca va deveni inappropriate sa descrii viata si emotiilor copiilor tai. Banuiesc ca la un moment dat isi vor dori sa le fie protejata intimitatea. Te-ai gandit cand va fi momentul acela si cum iti va schimba cariera?

    Meanwhile, te citesc chiar daca nu am copii (si nici nu cred ca o sa am) dar pentru ca mi se pare frumos cum ii cresti pe ai tai.

    • Buna, ce scriu aici sunt lucruri pe care nu le consider nicidecum rusinoase sau prea intime, ma gandesc mult inainte sa public fiecare text. E ca un jurnal pe care il pastrez mai ales pentru ei.

      Ei stiu ca eu fac asta, sigur ca deocamdata nu inteleg exact ce presupune expunerea asta, dar nu e departe momentul acela, iar cand vor dori sa nu mai scriu deloc despre ei, voi reveni la a scrie doar despre mine.

    • Intre timp eu iti multumesc! Am acasa un fel de Ivan care merge la gradinita la aproape 4 ani, printre altele, datorita textelor tale, pentru ca am invatat sa-l accept asa cum e, sa-i accept ritmul si sa ma ghidez dupa el si nu dupa altii care considerau ca trebuie sa „socializeze” mult mai devreme…ma rog, putin off topic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *