Dăruiește ceva prețios pentru tine! Ziua 17 din 21

Cel mai mult mi-a venit să mă plâng ieri când am văzut câteva persoane foarte mândre de faptul că au decis să nu voteze. Doamne, mi-a venit să mă tăvălesc pe jos, știind sigur că dacă iese doamna președinte, n-o să pot trăi aici încă cinci ani, și-mi place să trăiesc aici, cu voi.

Dar nu m-am plâns. Nici măcar la mine-n cap. M-am gândit ce pot să fac să nu se întâmple asta. Să mai pot rămâne aici, cu speranță că o să ne fie și bine. Și o să fac!

Nu m-am plâns nici când copiii au refuzat iar mâncarea pe care le-am dus-o la școală, ca apoi să se plângă că le e super foame.

Nici când mi-am tras ușa de la casă peste degete nu m-am plâns. Ba da, am blestemat un pic. Apoi m-am gândit că nu-i mare brânză, că ziua încă poate să fie bună, așa că m-am grăbit să iau copiii și i-am strâns tare-n brațe.

A mers bine provocarea de ieri. Mergem mai departe. Încă cinci și tragem linie.

Provocarea cu nr. 17 este:

• Dăruiește ceva ce e prețios pentru tine. O carte. O pereche de cercei. O cană de porțelan pe care o ții în cutie. Nu ceva ce nu-ți trebuie, ci ceva la care ții. Oferă-l unui prieten, coleg, mamei. Rupe o bucată din tine și dă-o altcuiva.

Și apoi îmi spuneți cum a fost, aici, în comentarii, ca să rămânem conectați în provocarea bunătații.

Dacă abia acum intrați în joc, provocările anterioare au fost:

  • ziua 1: să trimiteți un mesaj de apreciere cuiva drag cu care nu ați mai vorbit de mult
  • ziua 2: să faceți un compliment sincer cuiva necunoscut
  • ziua 3: să oferiți ceva de mâncare unui străin, coleg, vecin
  • ziua 4: să lăsați pe cineva în fața voastră la rând la magazin, lift, metrou etc
  • ziua 5: să scrieți un bilețel cu un mesaj de apreciere pentru cineva (cvasi) necunoscut: o colegă nouă, un vecin proaspăt, portatul, bucătarul etc
  • ziua 6: să strângeți de pe jos sau de oriunde sunteți un gunoi care nu e al vostru
  • ziua 7: să întrebați un necunoscut dacă îl puteți ajuta cu ceva și apoi chiar să-l ajutați
  • ziua 8: dăruiește un buchet de flori cuiva care pare să aibă nevoie de o veste bună
  • ziua 9: fii bun cu cineva care a fost rău cu tine
  • ziua 10: trimite prietenei tale o listă lungă cu lucruri care-ți plac la ea
  • ziua 11: apreciază sincer în fața altcuiva pe cineva cu care ești în concurență
  • ziua 12: fii bun la orice pas, zâmbește, oferă flori, gustări, lasă pe cineva înaintea ta, strânge de pe jos etc
  • ziua 13: oferă o îmbrățișare cuiva care are nevoie mare de ea
  • ziua 14: fă ceva în locul altcuiva, ceva ce lui îi displace
  • ziua 15: trimite un gând bun de pace cuiva cu care te-ai certat rău în trecut
  • ziua 16: nu te mai plânge azi, deloc. De fiecare dată când îți vine, oprește-te și uită-te la nevoiele tale neîmplinite care-ți provoacă frustrare. Nu da mai departe nervi, oprește-i la tine și transformă-i în soluții

Le puteți face pe toate de azi, timp e, bunăvoință să fie. Unele fapte bune nu iau mai mult de trei secunde. Și ceva disponibilitate sufletească, pe care o înmulțim cu fiecare provocare din excursia noastră.

Facem fapte bune programat 21 de zile, ca să producem o schimbare reală în creierul nostru, iar bunătatea să ne intre în reflex.

#21deziledebunatate

Photo by Rustam Mussabekov on Unsplash

2 Comments

  1. Angelica

    Buna! Nici eu nu m-am plans, a trebuit insa sa anunt ca m-a durut burta ca sa motivez intarzierea la birou. Totusi, cred ca nu se califica la „a te plange” de ceva. :)))

  2. Alina C.

    Ieri cineva m-a ajutat sa car un bagaj greu pe scări la metrou și m-am gandit la tine. M-am gandit ca poate si ea lua parte la provocarea ta. A fost foarte frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *