Monstrul cu multe mâini: o lecție despre curaj de la un puști de 6 ani

De ceva vreme, copiii au început să aibă și vise neplăcute. Sofia le povestește foarte amuzată dimineața. Ivan nu, spune că îi e frică să și le amintească, dacă se gândește la altceva, le uită mai repede.

Ieri însă a vrut neapărat să-mi povestească un coșmar din noaptea precedentă. Eram în mașină cu amândoi, mergeam la pădure, eram toți bine dispuși, mâncați, odihniți, școala încheiată cu bine.

– Deci era acolo în coșmar un monstru cu multe mâini, care venea spre mine. Era urât tare, mami!

Nu știu de unde vine acest monstru, nu are contact cu astfel de imagini, citim ceva foarte haios acum, desenele la care se mai uită sunt benigne, well, who knows. Mintea noastră e un sac fără fund, iar visele apar când sacul se deschide cu totul.

– Și fii atentă cum e cu monstru ăsta. Îți e frică de el, normal, că e urât și clar vrea să îți facă ceva rău cu mâinile alea multe alte lui. Dacă îți învingi frica, lui îi dispare o mână. Dacă stai fricos, îi mai crește una. Așa că eu în vis am învins frica o dată, i-a dispărut o mână. Dar tot venea spre mine și apoi eu am stat fricos și i-a crescut mâna la loc. La final m-am trezit, ca să fiu în siguranță.

Mi-au rămas vorbele lui în cap. Felul în care le-a ales. Dacă stai fricos.

Fricos nu ești, ci stai. Alegi să stai. Nu știu dacă asta a vrut să spună, dar eu asta am auzit, cu asta am rămas.

Frica e aici, monstrul e aici și vrea să îți facă ceva rău, nu știm ce, dar ne temem.

Avem două opțiuni.

Să stăm fricoși. Doar să stăm acolo. Să ne temem de schimbare, de diferit, de orice nu cunoaștem. Monstrul cu multe mâini. Caz în care… nu e frumos.

Sau să învingem frica. Măcar o dată, un pas să facem și monstrul își pierde o mână. Își pierde din putere. Ce facem mai departe? Putem să ne învingem frica încă un pas. Să ne uităm la el și să mergem mai departe. Sau să stăm fricoși și să pierdem ceva ce deja am obținut.

Am stat și eu fricoasă atât de multă vreme.

În relații toxice. Sub vorbele umilitoare și insinuante ale vreunui profesor. Sub mâinile unora de mă pipăiau prin autobuz. Sub privirile acide ale vreunui funcționar în fața căruia trebuia să mă aplec ca el să-și facă meseria. În fața cuiva care-mi făcuse o nedreptate, dar care vorbea tare, decis să convingă că eu am greșit. Frica de a vorbi. De a fi diferit, de fi altceva. De a deschide gura. De a argumenta. De a nu mai pleca capul.

Apoi nu am mai stat atât de fricoasă. Am început să vorbesc, să scriu, să caut, să schimb.

Și monstrul și-a pierdut din mâini. E încă acolo, mai are câteva, uneori îi cresc unele noi, uneori aleg să stau fricoasă, nu am mereu curaj și putere.

Dar cel mai adesea eu câștig, iar el se trezește, ca să nu piardă.

Photo by M.T ElGassier on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4175

6 comentarii

  1. Eu as zice ca monstrul cu multe maini e coronavirusul. Stii poza aia, biluta cu multe … “brate”. Daca as fi copil si as avea cosmaruri cu asemenea monstru, cel mai probabil de acolo mi s-ar trage. Mai ales in perioada asta. Dragutul de el. 🙂 Va imbratisez.

  2. Da, tare frumos ai scris… Fara legatura cu asta neaparat, stii ca la Biserica se spune la slujba „Sa stam bine, sa stam cu frica” … Deci cu frica stai… Nici nu mai conteaza ca urmeaza si fraza „Sus sa avem inimile”… Cum sa le ai sus, daca tu stai cu frica?

    • Ha. Zau ca nu mi-a fost frica niciodata. Mai degraba am cautat sa dau dovada de înțelepciune, de cumpanire (avand in vedere momentul cand au fost rostite cuvintele de Sf. Arhanghel Mihail), am simtit respect si buna-cuviinta. Frica? De ce mi-ar fi frica? Poate pentru ca-l dezamagesc pe Cel care crede in cea mai buna versiune a mea iar eu sunt tralala, pe de laturi cu drumul…

  3. Eu asta le spun copiilor mei: a avea curaj nu inseamna sa nu-ti fie frica. E normal sa-ti fie frica de unele lucruri. Curajul inseamna sa fii mai puternic decat frica ta. Sa ii asculti mesajul dar sa nu o lasi sa te paralizeze.
    Asta pentru ca de cate ori aud ca le spune cineva „sa nu-ti fie frica” mi se pare tare ciudat, de parca ai putea tu sa alegi ce simti si ce nu, ce emotii trec prin tine. Si frica e utila si ea, e un semnal de alarma, iti da posibilitatea sa analizezi situatia si sa vezi ce masuri de protectie sunt necesare.

    • Exact, plus ca frica de frica e cea mai rea, unii ii mai zic si atac de panica. 🙂 Si ai senzatia ca te ucide, asa e de nasol!

  4. Asa e si cu abuzurile, daca stai sa primesti palme si pumnuri, mentale sau corporale, mainile se vor inmulti si te vor cuprinde ca intr-o panza de paianjen ..insa daca mergi si nu stai fricos..mainile se indeparteaza, arata chiar mici si inofensive de la departare, cu cat esti mai aproape de monstru cu atat pare mai mare decat e

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *