Lucrurile pe care ni le spunem ca să ne ascundem de faptul că nu ne trăim viața

Unii le spun convingeri limitative, alții le spun învățăminte prețioase predate cu sacrificiu din generație în generație. Eu le numesc lucrurile pe care ni le spunem ca să ne ascundem de faptul că nu ne trăim viața.

Sunt lucrurile care mă țin pe loc când eu aș vrea, de fapt, să mă mișc.

Lucrurile care mă paralizează.

Lucrurile pe care nu vreau să le dau copiilor mai departe.

Așa că învăț, de ani de zile, să mă scutur de ele.

Foarte rar le mai aud la mine-n cap. Îmi sună deja strâmb.

Sunt lucruri cu care am crescut, care mi-au fost predate, repetate, inoculate din dorința familiei ca eu să cresc frumos, cuminte, în normă, ca să fiu în siguranță, deci bine. Ca să nu fiu rău. Pe atunci, era ușor să fii rău dacă ieșeai din rând. Așa că repetam și eu după ei lucrurile acestea și încercam să mi le cos pe suflet, ca să mă port mereu conform lor. Apoi însă am crescut și am văzut că ele nu sunt decât vorbe găunoase, care mă țin într-o groapă umedă și rece, care da, de bine, de rău, mă apără de lupi, dar nu e tocmai ce-mi doresc de la viața mea.

Așa că le-am dat la o parte ca pe o haină veche, ca să văd cine-s eu de fapt sub toate vorbele astea. Am descoperit un suflet viu, puternic, bogat, o minte iute, o dorință de nestăvilit de a face o diferență, de a fi responsabilă și fericită în mijlocul satului meu.

Acum, vorbele acestea date din suflet în suflet generații întregi mi se par triste. Sunt doar ziduri în care ne îngropăm viața. Nu stați cu ele, sub ele! Sunt doar vorbe care nu-s adevărate. Lăsați-le jos lângă voi și mergeți mai departe!

Le pun aici pe toate câte mi le amintesc acum. Dacă mai aveți și voi, le aștept cu bucurie, să ne scuturăm de ele împreună!

Stai în banca ta!

Fără compromisuri n-o să ajungi prea departe!

În viață să te mulțumești cu puțin!

Nu te întinde mai mult decât te ține plapuma!

Viața nu e ca-n filme!
Nu mai visa atâta, lasă prostiile!

Spune mulțumesc pentru ce ai și nu căuta mai mult, că nu meriți!

Cine te crezi?

Capul plecat, sabia nu-l taie!

Nimeni nu trebuie să știe ce-i în sufletul tău!

Zâmbește, chiar dacă în tine e furtună!

Stai cuminte, zi sărutmâna pentru ce ai, nu-l mânia pe Dumnezeu!

Norocul nu-i pentru cei ca noi!

 

Nu mai sunt tocmai tânără, de-asta-mi și permit să scriu așa, de parc-aș fi vreo înțeleaptă. Nu sunt încă, dar cu siguranță știu mai multe despre mine decât acum 20 de ani. Atunci, ba și la 25, credeam, ba nu, ERAM toate cele de mai sus. Cu capul plecat să nu deranjez, să nu spun ce sper, ce simt, ce doresc, de fapt, atât de bine le ignoram pe toate astea că nici nu le mai știam cu adevărat. Mereu discretă, modestă, să nu supăr, să nu ies în evidență, să trec prin viață de parcă nici n-aș fi fost!

Și ce păcat ar fi fost dacă aș fi continuat jocul acesta trist!

Noroc cu niște oameni care mi-au arătat că totul nu-i decât un teatru prost. Că pot să mă dau jos de pe scenă și să trăiesc în loc să joc un rol predat din generație în generație, din iubire, dar fără rezultate bune pentru mine. Un rol de desputernicire.

Ori eu sunt plină de lucruri! Plină!

Eu pot să visez grandios! Am visat la o familie veselă și liniștită, cu biciclete aliniate și pisica mea printre ele! Suntem familia aceasta!

Am visat să scriu o carte! Am scris-o, a ajuns la zeci de mii de mame, am scris-o și pe a doua, a ajuns la peste 100.000 de copii! Au urmat altele! Urmează altele!

Am visat să schimb lumea și o fac, în fiecare zi, cu fiecare AHA la câte-un articol, cu un râs la o poză!

Am visat să fiu fericită, și sunt, pentru că m-am întins mai mult decât mi-a fost plapuma, pentru că n-am stat în banca mea, pentru că am spus lumii ce e în sufletul meu, pentru că atunci când am avut furtună în mine, nu am zâmbit, ci am vorbit despre furtună, și asta m-a vindecat! N-am acceptat să fac nimic din ce mi-a spus instinctul că e greșit. Nu am făcut compromisuri, dar da, am fost atentă la nevoile celorlalți, și asta a fost mereu un avantaj pentru mine.

Sunt în continuare un om modest, și, chiar dacă scriu mult, vorbesc destul de puțin și de încet. În continuare nu vreau să deranjez, dar când am ceva de spus ce cred că poate să miște în altul o schimbare, atunci o spun.
Mi-e frică de fiecare dată când mă ridic din banca mea și vorbesc pe o scenă. Sau când pornesc un live și mă urmăresc niște sute de oameni. Am emoții. Copilul din mine știe că încălcăm împreună multe reguli când facem asta! Dar atât de frumos iese de fiecare dată pentru toată lumea! Asta n-are cum să fie greșit!

Sunt recunoscătoare pentru tot ce am, dar caut mai multul și mai binele pentru mine și pentru ceilalți.

Sunt într-un loc bun, norocul a ținut cu mine, deși, nu-i așa, norocul nu e pentru cei ca noi!

Ba uite că uneori poate să fie bine și pentru oameni despre care n-ai zice că au vreo șansă, că n-au nici rude, nici pile, nici bani, nici să fure nu știu. Dar uneori, sper că deseori, se poate și pe calea cea lungă și sinuoasă a visatului, a muncitului pe brânci, a speratului, încăpățânării, a convingerii că da, o fi și soartă și noroc, dar cel mai mare impact în viața mea îl am EU!

Și voi, în viețile voastre!  Toți, și copiii noștri, și copiii copiilor lor! A avea bun simț și respect pentru alții și a îndrăzni să fii bine nu sunt în contradicție, dimpotrivă. Pentru mine, asta a fost una dintre cele mai surprinzătoare lecții despre viață!

Ne vedem pe FB miercuri de la 22.00 la Ora de poveste pentru mame. Vorbim despre ce vreți voi. Inclusiv despre asta.

Photo by Markus Spiske on Unsplash

9 Comments

  • Luminita spune:

    Ce frumos ai scris! Mi-a mers la suflet!

  • Anda spune:

    Nu plânge, plânsul e pentru femei și oameni lași! Rabdă!
    Mâncarea e doar un obicei, la fel și somnul!
    Nu contează ce bagi în mațe!
    Dacă va veni cineva în viața ta, e bine, dacă nu, iarăși e bine!
    Nu ești făcut să ai familie!
    Nu ai voie să fii supărat, bolnav, să spui ce simți, să te doară!
    Spune fiecăruia doar ceea ce vrea să audă!
    Și acestea sunt doar câteva

    • anca spune:

      Îmi doresc sa te vad mai des , sa te aud mai des decât sa te citesc. asta cred eu , ca ar fi bine , sa apari mai des. Sa putem interacționa direct cu tine🤩

  • Ana spune:

    „Asa e traditia”. Nu orice traditie este automat ceva bun,care merita sa continue. Daca ne gandim cate traditii ingrozitoare au fost in trecut si cate mai sunt si astazi in anumite parti ale lumii….As merge chiar mai departe…nu inteleg de ce pierderea anumitor obiceiuri vechi este ceva rau.Daca nu aduc nimic pozitiv societatii de ce ar rezista in timp?

  • Cristina spune:

    Multumesc pentru articol, e greu sa faci o astfel de miscare di de „rupere” dupa ce de generatii se predica aceleasi lucruri scrise de tine mai sus mai ceva ca mantra familială.
    Si apoi dupa „schimbare” auzi ca esti „un pic nebuna” sau „nemultumita cu ce ai” etc. Tomai aia e, eu nu m-am mulțumit cu putin si nu m-am complăcut niciodata in ce aveam doar ca sa nu ma deranjez prea tare…Si doar nu era sa incep dupa facultate sa ma complac intr-un job fara viitor. Asa ca mi-am adunat curajul, sustinerea si mijloacele financiare sa incep „nebunia” de a fi altfel decât toata familia mea, in altă tara când aveam 24 de ani. Nu am niciun regret. A fost o nebunie si deloc ușor daca ma uit in urma, dar nu prea mă uit, mai mult spre viitor.
    Iti doresc mult succes!

  • Andreea L. spune:

    Ce-o sa zica lumea?
    Fa ASA pentru ca ASA am zis eu!!

  • dio spune:

    „O sa te manance viermii cand vei fi la casa ta” – maica-mea, criticandu-ma cand faceam curatenie sub standardele ei. „Esti nimic fara mine” – tot ea. Acum imi dau seama ca era nevoia ei de a se simti utila si importanta, dar si acum mi se strange inima cand ma gandesc.

    • Andreea B spune:

      Ce urât. Ce urât. Cum sa-i spui copilului tău ca e nimic fara tine? Cum sa il zdrobești in asememea hal? Tocmai tu, parinte, care ar trebui sa-i dai aripi..

  • C.A spune:

    Doamna Chicet -Macoveciuc, indraznesc sa va scriu cu o rugaminte. In masura in care va permite programul extrem de incarcat, va rog sa faceti cunoscut cazul Dianei Bercuci.

    https://www.libertatea.ro/stiri/strangere-fonduri-diana-bercuci-romanca-arestata-marea-britanie-rapire-copil-3029455

    Nu o cunosc personal, dar am incercat alaturi de prieteni si cunostinte sa contribuim si sa speram ca i se va scurta suferinta cat mai curind.

    Va multumesc si cu mult respect inchei aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *