Iv cel deloc fictiv face șase ani

Acest băiețel care se teme de întuneric, camere goale, singurătate, draperii, colțuri, umbre, animale, oameni.

Dar care nu se teme să spună NU și Nu vreau oricui, în orice condiții.

Acest băiețel care în martie mi-a spus:

– Vreau să îmi las păr lung, care să fluture în vânt. Pot?
– Sigur, e corpul tău, tu decizi ce faci cu freza ta. Doar că va trebui să-l îngrijești mai mult, să-l speli mai des, să-l piepteni.

Acum îi intră părul în ochi, iar mie mi se pare frumos ca un vis.

Acest băiețel care încă se așază pe mine ca pe un scăunel, cu spatele lipit de inima mea și cu capul lăsat pe oasele brațelor mele în timp ce eu îi miros ceafa transpirată, care încă miroase a mine.
Care îmi caută privirea mereu, orice-am face, o dată la câteva minute, să vadă cum sunt. Eu îi zâmbesc și toată fața lui se îndulcește dintr-odată.
Acest Iv deloc fictiv, ba dimpotrivă, foarte concret, care se opune, se luptă, se enervează, strigă în el însuși când lumea nu e cum și-a imaginat-o.
Care se poate juca de-a transformerii doar cu degetele lui, ore în șir.
Care o divinizează pe sora lui. O iartă și o încurajează mereu, deși ea face mult mai rar asta pentru el.
Ivan cel matematician, care socotește repede în cap și a început să citească întâi în engleză.

Care urăște să scrie, pentru că degetele sunt prea încete față de gânduri (așa mi-a spus).

Acest pui de om care m-a învățat ce înseamnă să accepți cu adevărat pe cineva, fără să încerci să-l schimbi ca să-ți placă (eu am făcut asta cu el mulți ani, doream un băiețel cooperant și calm ca sora lui, dar el s-a opus teribil și la asta și mi-a arătat că greșesc).

Acest suflet mare, cald, curat, bun, frumos, creativ, curajos, pe care l-am căutat toată viața, habar n-am avut c-o să-mi fie fiu.

Acest băiețel grozav, pe care-l privesc cu atâta admirație și iubire, în care am încredere și pe care-l respect pentru tot ce este, face șase ani.

Șase ani.

Acum șase ani a ieșit din mine mieunând obosit, era mic, albastru, cu pleoape transparente și vene negre pe gât, dar ce frumos s-a albit în brațele mele, cât de larg îmi zâmbea în somn, acest pui de om cât brațul meu. Am clipit și apărătorul meu, lăudătorul meu și partenerul meu în joc și farse (el le zice false) s-a făcut băiețel cu părul în ochi.

Te iubesc, soare vesel și cald, încăpățânat și isteț, iertător și iubitor, vom fi mereu alături de tine, mereu!

Orice vei alegi să faci și să fii, eu știu ce comori ai ascunse în tine, le vei descoperi și tu și le vei folosi să faci bine, eu așa simt.

La mulți ani, omuleț cu suflet (și acum și păr) mare!

19 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *