Mama care nu mi-a fost mamă

Și există și adolescenți complet neglijați, flămânzi, puși de părinți să ceară de la vecini, care nu au parte de iubire, nici de siguranță, care sunt abuzați de mulți și neauziți de nimeni. AdolescentînRomânia continuă.

Bună, Ioana,

Am 31 de ani împliniți. Încă nu îi cred sunt acolo, nu îmi dau seama când și cum au venit… dar îi am. Voiam îți povestesc despre copilăria și adolescența mea, lucruri ce au rămas cu mine, ce m-au marcat și m-au schimbat

M-am născut într-un orășel frumos din Ardeal. Mama nu era căsătorită cu tata, el era foarte indecis în privința femeilor și îi plăceau mult. Ei au mai continuat relația până am avut eu vreo 2 ani, cred.

Am crescut într-un apartament cu mama, bunica și sora mamei, căreia îi spuneam Mami. Din ce îmi amintesc din copilărie, până la vârsta de 7 ani, când a murit bunica, toate au fost ca de poveste, perfecte. Apoi ea s-a dus, mama a vândut apartamentul ca să-l împartă cu ceilalți frați, ea și sora ei erau nedespărțite, cu ce a rămas au cumpărat o garsonieră în care locuiam toate trei.

Încet, țigările și cafeaua au pus stăpânire pe viața lor, au început somajurile și pierderile de muncă, totul mergea tot mai greu, iar eu eu eram aproape zilnic cu cerutul, asta îmi amintesc din copilărie. Ceream non-stop bani de pâine la prietene unde trimitea mama. Erau zile în care mâncam abia seara un pachet de biscuiți de cacao pic-nic, săptămâni în care am stat la lumânare și ascultam seara la un radio cu baterii…

Aveam 12 ani și m-a lăsat la cinema(era strada de lângă noi) cu prietena mea de aceiași vârstă.. Acolo, un băiat puțin mai mare m-a închis într-un wc și și-a bătut joc de mine. Pentru că era și el destul de tânăr, violul nu s-a consumat de tot. Ce-a făcut mama când am ajuns acasă? Nimic.

În prima instanță nu m-a crezut, apoi a spus a fost vina mea, ca mai târziu îmi spună mi s-a părut, nu a fost chiar așași trece.

Și asta e doar începutul.

La 16 ani am avut primul iubit, el avea 20 de ani și era venit cu munca (construcții) lângă noi. Am rămas însărcinată, mama m-a dus la un doctor și a rezolvat totul și mi-a permis în continuare rămân în relație cu el, pentru el tot timpul îi cumpără țigări și cafea. Pentru ea, scopul scuză mijloacele. După un an, el a plecat în alt țară,  în 3 luni relația a murit. Și eu odată cu ea.

Eram singură, el era gura mea de aer în tot haosul ăla. Apoi am cunoscut alt băiat, locuia în alt oraș lângă noi, era bun, cuminte și trata extraordinar, dar nu simțeam nimic pentru el mai mult decât o prietenie. L-am văzut ca și scăparea mea din garsoniera aia de 23m² și m-am mutat la el. El trăia într-un apartament fără căldură și apă caldă, nu avusese bani se branșeze când făcuse restul blocului, așa nu erau gaze. Locuia cu tatăl lui, alcolic și bolnav grav, dar deja plecasem de acasă și orgoliul și durerea nu lăsau să  întorc înapoi.

întorc fac foamea, întorc merg iar din ușă în ușă și cer pentru ea.

Aveam 17 ani jumate, nu angaja nimeni. Trăiam din ce primeam de la un unchi de-al lui ce lucra la un restaurant, adică resturi, și ce mai aduceau prietenii lui, dar eu muream în mine cu fiecare zi, pentru plecasem de la rău la mai rău, iar pe ea, mama mea, nu o interesa decât daca am îi dau, dacă poate profita în vreun fel de relația mea. Și uite venise și majoratul meu, și aveam un tort în frigider și îmi invitasem o grămadă de prieteni și așteptam. Am luat de băut, era de mâncat, eu eram îmbrăcată, machiată… Și nu a venit nimeni, nici măcar o prietenă.

El era încă la lucru până spre miezul nopții, și eu singură în casa aia înghețată și urâtă. Și aveam 18 ani. Era ora 11 seara și a apărut socrul meu, băut, cu încă unul ca el. Socrul a căzut jos în dormitor și a adormit, iar celălalt m-a trântit și s-a urcat pe mine.

Eram singura acasă, doar eu și ei, dar am avut noroc cu vecinii, care m-au auzit urlând și am scapăt

A doua seară am decis nu mai pot, viața mea așa va fi mereu și nu merită. Am înghițit două cutii de medicamente de la socru și am așteptatîncet simțeam cum fac tot mai ușoară, mai mică, mai subțire, pluteam. Iubitul meu venea abia la 12 noaptea de la lucru, dar a simțit el ceva și la 7 seara a fost acasă și m-a găsit.

Am făcut de 4 ori stop cardio-respirator, m-au adus înapoi de fiecare dată… Încă întreb de ce, pentru toate au mers din rău în mai rău, dintotdeauna și aștept fie așa mereu. După vreo două săptămâni, socrul a decedat și a primit al meu niște bani, am zis poate asta e începutul meu.

Am hotărât amenajam apartamentul și rămân, încerc îl iubesc pentru era un om bun, atent, grijuliu și iubea enorm. În tot acest timp, mama nu m-a căutat deloc, decât când avea nevoie de bani de țigări, și atunci îl caută pe el și îi cerea.

Am rămas însărcinată la scurt timp după ce socrul a murit și am simțit va fi o fetiță încă dinainte îmi confirme medicul. Până am ajuns cu sarcina la termen am terminat și cu apartamentul, toate păreau la locul lor și am născut la câteva zile după ce am împlinit 19 ani o minune de fetiță.

În sfârșit aveam o casă, o  familie, doar mama lipsea.

Dar fericirea asta nu durează când ești obișnuit doar cu greul și durerea, așa la 3 luni de viață, fetița a fost diagnosticată cu o forma rară de leucemie, iar la 6 luni a murit, după 3 luni de lupte și chinuri… În noaptea de Crăciun, am adus-o acasă mai fie pentru ultima oară în casa ei, începuse ningă ușor, o țineam în brațe și îi ascultam respirațiile deja de câteva ore bune, când ușor a început respire tot mai rar, ochii nu și-i lua de la mine, și ultima ei respirație încă o aud, deși se fac 12 ani acuși. Trei zile am ținut-o în brațe și nu fi lăsat-o o bage în pământ dacă nu o luau cu forța.

Era picătura mea de fericire în toată viață mea, în tot haosul ce îl trăiam.

Deși acum am 2 copilași pe care  îi iubesc enorm, băiatul e măricel deja, dar am o fetiță mititică și seamănă foarte mult cu ea, și îi iubesc enorm de mult pe amândoi, pe EA o iubesc de un milion de ori mai mult.

Cât timp am fost cu ea la spital, într-un alt oraș, mama a venit o singură dată, cu un iubit de-al ei, a stat 3 ore la mine, apoi 2 zile a stat la hotel, a vizitat orașul, dar nu a mai trecut vadă, ne vadă, deși la mine în oraș a cerut bani pentru fată, cică să ne ajute, dar eu nu am văzut un leuț de la ea.

Am încercat spânzur în baie, dar s-a rupt țeava. Apoi mi-am tăiat venele, dar am aflat pe pielea mea la un moment dat sângerarea se oprește singură și nu mori, doar ramai cu cicatrici tot restul vieții

Acum am 31 de ani și am mai trecut prin foarte multe lucruri până am ajuns aici. Am 2 copii și încerc cât pot de mult fiu tot ce nu a fost mama pentru mine. Acum sunt bine, deocamdată, dar obișnuită fiind cu răul, aștept se întâmple ceva.

Mama sună doar îmi ceară.

Regrete?

Da, nu am avut o mamă care apere, protejeze, tragă de urechi, să nu lase de capul meu..

Sfaturi? Da! Eu am nevoie învăț fiu o mama bună, pentru nu am avut una de la care învăț și îmi e teamă  nu sunt destul de bună. Cam asta e o parte din povestea copilăriei mele, tragediile continuă până acum un an, acuma, ca și când eu atrag tot răul la mine.

Îți mulțumesc miai dat curajul de a deschide, îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie și exprimare, nu dau vina pe telefon, ci pe absențele de la școală.

Photo by Kat Jayne from Pexels

19 Comments

  • Iulia spune:

    Draga mea, vreau sa iti scriu ceva insa nu stiu ce. Niciun suflet de pe pamantul asta nu ar trebui sa treaca nici prin sfertul experientelor tale. Chiar nu stiu ce as putea sa iti spun si cu toate ca nu te cunosc as vrea sa iti iau macar o parte din suferinta… dar nu pot,absut nimeni nu intelege cu adevarat ce e in sufletul tau. Cu toate ca o fac foarte rar, in seara asta o sa ma rog la Dumnezeu sa iti aline putin sufletul si durerile.
    Iarta-ma ca nu pot face mai mult….

  • Anca spune:

    Draga mea, nu renunta! Daca as fi langa tine te-as imbratisa, te-as ruga sa iti privesti copilasii si sa te intrebi ce iti doresti pentru ei. Nu-i asa ca le doresti tot binele din lume, toata iubirea din inima ta si tot ce e mai frumos pe lume? Eu sunt convinsa ca cel putin asta iti doresti si nu sa creasca singuri, ai nimanui, cum ai crescut tu. Ei bine, fa din asta scopul tau in viata: fericirea copiilor tai si munceste pentru ei, pentru familia ta, lupta pentru voi, roaga-te la bunul Dumnezeu sa te ajute sa depasesti aceste frici (si eu le am) ca ceva rau se va intampla, sa va ajute sa treceti cu bine, impreuna, peste toate. Eu iti doresc din toata inima sa ai putere sa lupti mai departe pentru copiii tai si familia ta, iti doresc sa ai parte de o viata linistita, sa le poti oferi dragoste si caldura, sfaturile si indrumarile de care au nevoie si te rog, orice ar fi, nu renunta! La orice poti sa renunti in viata asta, la mancare, la barbat, dar nu la copii! Lupta pentru ei ca o leoaica, chiar cu tine insati daca trebuie, dar nu ii lasa singuri. Lasa trecutul, fa din el o arma care sa te ajute sa lupti cu viitorul, impreuna cu copiii tai, de dragul lor. Eu sper ca, peste un an, sa scrii iar si sa ne spui ca a fost un an bun, ca sunteti bine, iti doresc din toata inima, ca de la mama la mama, sa reusesti!

  • Dojo spune:

    Frate, ce poveste si ce viata ai avut 🙁

    Nu cred in chestii providentiale, dar probabil ca e un motiv pentru care nu ai reusit sa iti curmi viata. Ai acum 2 pustani pentru care tu sa fii mama aceea pe care nu ai avut-o niciodata. Si ceva imi spune ca esti o mama incredibila. Si ca vei face DOI copii fericiti, nu unul singur (ca mine de pilda).

    Esti genul de om pe care NIMIC nu il poate darama, eu asta as intelege din povestea ta. Esti atat de puternica, incat e greu pentru multi sa ne imaginam macar asa ceva. Stii exact ce ai de facut ca parinte, ai luptat cat 20 de leoaice pentru tot ce ai si meriti fiecare clipa de bucurie.

    Si eu am crezut mult timp ca in viata, de cate ori mi-e bine, primesc un sut in dos, dar in ultimii ani mi-am schimbat un pic paradigma si, cand mi-e nasol, ma gandesc cu bucurie ca va rasari si soarele. Pentru ca, daca dupa ras vine plans, e la fel de adevarat ca si dupa suferinta vine bucuria.

    Te imbratisez de departe si-ti doresc o viata exceptionala, asa cum o meriti si cum sunt sigura ca o construiesti pas cu pas. Da, cu dureri si suferinta, dar cu perseverenta si forta.

  • Angel_Tudy spune:

    Buna draga mea ai o poveste impresionanta, am citit toate postarile de la si pt adolescenti. Povestea ta este uluitoare ma lasat fara cuvite si pt prima data mi-am dorit sa scriu ceva la o poveste. Draga mea eu am 33 ani am o fetita si pot numai sa iti doresc multa tarie si putere sa treci peste toate dramele din viata ta si sa rasara soarele pt totdeauna si pt tine. Iubita nu mai gandi negativ pt ca ce ganduri ai ele se duc in univers si se intorc inapoi deci daca esti pozitiva universul iti va oferi lucruri pozitive. Draga mea Dumnezeu are un plan cu tine deaia nu ai reusit sa iti pui capat zilelor niciodata! Esti un suflet foarte incercat dar te rog sa iti gasesti puterea in copii tai sa ii asculti sa le oferi ce nu ai avut tu stiu este greu dar atunci cand crezi k nu mai poti spuneti mai pot umpic. Sti exista o zicala cand viata iti da lamai fa limonada, nu te da batuta ramai pozitiva in tot raul este un bine. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa iti lumineze viata te imbratisez cu drag esti minunata continu sa crezi in bine si ai sa ai parte de bine te pup.

  • Alina spune:

    Am plâns…am plâns si am recitit si iar am plâns…Nu pot sa înțeleg de ce mor copii fără nicio vina, de ce suferă oameni nevinovați, de ce atata durere în lumea asta?De unde putere sa treci peste asemenea greutati?

  • Oana spune:

    Atât de mult mi-aș dori sa fie fantezie, beletristica, asa cum mi-am dorit și la ultimul tău roman, Ioana. Știu ca sunt milioane de cazuri de astea, variațiuni pe aceeași tema. Ce i-aș spune acestei copile? Ca e femeie, ca a ajuns asa trecând prin experiente care sa o facă mai puternica, ca raul a fost și s-a dus și atât a fost, e destul pentru o viata de om, destul cât sa o facă ceea ce este azi, puternica, femeia care este, mama a 3 copii, din care unul îngeraș. Ca nu trebuie sa se teama de rău, a trecut, sa aibă încredere ca a trecut și ca dragostea pentru toți copiii ei, dragostea soțului, dragostea chiar pentru mama ei care nu a știut cum sa trăiască, a fost năpădit de viciu, toată dragostea asta o tine deasupra raului. Și ca a fost destul, repet, destul. Gata, aplecat, ȘI-A FĂCUT TREABA ÎN VIATA EU, NU MAI E NEVOIE SA O CALEASCA. ȘI II ESTE BINE, II VA GI BINE EI ȘI CELOR PE CARE II IUBEȘTE.

  • Pop spune:

    Cineva te iubeste sus…iti doresc putere si ganduri pozitiva

  • Bandu spune:

    Nu stiu cine ești. Sau din ce oraș. Eu sunt din Timișoara. Ma poți cauta.
    Fi tare. Cineva acolo sus te iubește.
    Tu inchide ochii asculta respiratia copiilor tai si tine i in brate cat poti de mult.
    De aici iti trimit o îmbrățișare lunga. Fi tare. O sa fie bine. Nu renunta. Esti o mama buna.

  • Ilinca spune:

    Nu știu de unde ești, dar poate aceasta postare te poate ajuta nu doar sa îți eliberezi sufletul de suferința ci și sa găsești ajutor specializat – știu ca exista și terapie gratuită – poate te poate ajuta Ioana cu un sfat in acest sens. Trecutul nu îl poți schimba, dar viitorul da. De multe ori traumele noastre ne împiedica sa facem alegerile corecte in viața și uite așa atragem numai lucruri rele asupra noastră.
    Din partea mea o îmbrățișare virtuală și îți doresc sa găsești puterea sa cauți ajutor, nu cred ca este ușor dar îți datorezi tie in primul rând și familiei tale – copii și soț.

  • Mdln spune:

    Multumim ca ai impartasit cu noi povestea ta. Cum au spus si alte persoane inaintea mea, trecutul nu mai poate fi schimbat, iar tu ai cel putin 2 motive ca sa mergi mai departe. Eu cred cu tarie ca meritam o viata fericita de la Univers, ca suntem aici ca sa experimentam, sa ne jucam si – ce am auzit de la cei mai spirituali – ca fiecare dintre noi ar fi aici ca sa indeplinim misiunea. Din pacate copiii simt si sunt afectati de greutatile si fricile parintilor, chiar daca nu se vorbeste despre ele. Daca ai posibilitatea sa mergi la terapie, acest pas iti poate schimba radical perspectiva. Nu vreau sa arunc cu pozitivism toxic, asa ca spun doar ca lumina in care alegem sa vedem lucrurile ne afecteaza deciziile si viitorul. Daca te astepti sa dai de probleme in viitor, o sa le atragi si vor veni spre tine. Iti doresc toate cele bune, ai grija de tine si de copilasi!

  • ana spune:

    Buna! Nu-mi pot stapani lacrimile.
    Imi imaginez cata durere ai indurat si mi pare tare rau !
    Iti doresc sa fii sanatoasa si dumnezeu alaturi sa va fie! esti f puternica! imbratisari calde!

  • maria spune:

    Imi pare foarte, foarte rau pentru toate cate ai patimit si nu-mi gasesc cuvintele ca sa spun ceva mai potrivit. Pot numai sa incerc sa-ti dau curaj pentru ceea ce ai scris la final despre faptul ca esti mama si nu stii cat de buna pentru ca n-ai avut de la cine sa inveti. O mama buna nu e aceea care crede despre sine ca e un parinte bun, ci e aceea care isi vede lipsurile si mereu se straduieste sa fie buna pentru copiii ei. De asemenea, cred cu tarie ca s-a pus in noi putinta de a fi parinti buni, doar sa fim atenti la copiii nostri, sa actionam cu delicatete, sa le auzim oftatul, sa le observam ochii si chipul si sa-i intrebam ce e cu ei. Te imbratisez, draga noastra!

  • Elvira7 spune:

    Celei care ti-ai spus povestea, in primul rand, ai cea mai frumoasa varsta! Viata ta in care iei decizii pentru tine si ai tai de acum incepe! Un sfat pe care vad ca inca nimeni nu ti l-a dat: ofera copiilor tai ceea ce nu ai avut nici tu, nici mama ta. O mama si un tata iubitori, care sa le ofere echilibrul si siguranta in familia lor. Nu stiu daca ai ajuns sa poti sa-ti iubesti sotul, au fost ani cand inca nu o facusei. Invata sa fii in armonie cu el, poate este primul in familia voastra care sa aiba nevoie de respectul si incurajarea ta, poate ca este si el obosit sufleteste ca si tine, si are nevoie de aprecierea ta. Ca si copil, nu mi-a dat nimeni si nimic mai multa siguranta si exhilibru decat relatia buna a parintilor mei, care se rasfrangea si asupra noastra, a copiilor. De cand au venit copilasii, aceasta relatie este mult mai importanta decat a ta cu mama ta. Iar asta depinde de tine!

  • Andreea spune:

    Da, asa e. Tu nu ai avut mama si nu ai cum sa schimbi asta acum. Cred ca inteleg cum ai simtit, nu pot decat sa imi imaginez.
    Dar acum TU ai puterea sa schimbi felul in care copiii tai vor avea o mama. Gandeste-te cum ti-ar fi placut tie sa fie mama ta si fii asa cu copiii tai. Ofera-le mama, pe care tu n-ai avut-o vreodata si fii mandra de ceea ce vei realiza! Pt ca tu vei construi o persoana din nimic, vei construi ceva tu singura fara un model inaintea ta. Iar pt asta vei avea toata admiratia!!
    Curaj! Gandeste-te si fii alaturi de puiuti, cum poti tu mai bine (atat cat poti tu) si va fi bine! 🙂

    • Rosu Aprins spune:

      Om bun…eu cred si simt ca esti o mama minunata.

      Nu imi pot imagina durerea provocata de furtunile prin care ai trecut. Esti un om puternic cu un suflet mare si copiii si sotul tau sunt norocosi ca te au…pt ca…iti pasa.

      Om bun…dragostea intr-o relatie…de multe ori nu este de ajuns. Eu sincer cred ca daca exista bunatate, respect, bun simt si empatie intre parteneri, parca totul pare un gram mai usor si parca parca poate sa fie dus in fiecare zi…un pic mai mult. Este ideal cand toate acestea sunt imbracate in dragoste…dar pt unii nu sunt …depinde de fiecare ce si cat putem duce.

      Te imbratisez.

  • Rodica spune:

    Draga fetita, te salut cu drag si cu o imbratisare calda, iti doresc din suflet sa fii sanatoasa, fericita si sa fii iubita si apreciata!! Copiii tai sa aiba o soarta frumoasa si buna, tu sa te bucuri de ei mereu!!!
    Din pacate, parintii nu se pot alege, si unii copiii ajung abandonati, altii in familie maltratati, sau altii in familii bune, dar cu intamplari de incest sau violenta intre parinti.. E un noroc fantastic sa fii fericit in copilarie, sa ai acel acoperis si acei ochi care iti sunt legamantul dragostei de parinte care te poate sustine pana la sfarsitul vietii. TU esti legamantul copilasilor tai, fii curajoasa si ce bine ca te au pe Tine!

  • Adina spune:

    Ma pregatesc de cateva zile sa scriu aceste randuri..am citit si recitit povestea ta..nu o pot “simti” ca tine,doare si asa,doar citind.
    Azi fac 33 de ani,sunt mamica si sotie si pot doar sa ii multumesc lui Dumnezeu,universului pentru tot ce mi-a dat si mi-a luat.Din suflet iti doresc ca intr-o zi sa poti face acelasi lucru.Fa pace cu tine,cu ei,cu tot..Sufletul tau asteapta asta.
    Esti puternica si poti.Te imbratisez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *