Călătoriți cu copiii! E o ocazie grozavă de învățare și creștere!

Mereu am fost genul de om care iubește călătoriile. Îmi amintesc că i-am spus omului meu, la câteva zile după ce ne-am văzut și plăcut: Să știi că nu calc. Dar e foarte amuzant să călătorești cu mine, sunt foarte bună la asta! Cred că am reușit să nu dezamăgesc, după 12 ani și zeci de excursii și vacanțe în doi, apoi în trei, de șapte ani în patru. Cânt în mașină, am mereu gustări prin geantă, îmi vin idei de jocuri, mă entuziasmez la cam orice și mă enervez greu. Spre deosebire de ceilalți din familie, care sunt bombe cu ceas în ziua plecării și pe drum până la sosire. 🙂

Cât am fost mică nu am avut parte de cine știe vacanțe, nu erau bani, ai mei nu aveau mașină. Mergeam la mare o dată la doi ani, cuplați cu vreo familie de vecini sau prieteni, câte șapte într-o Dacie veche, de încă mă mai mir că am scăpat întregi. Am prins și vreo două tabere când aveam 14, 15 ani, nu a fost grozav, pentru că era mizerie multă, dormeam câte 20-30 la un loc, mâncarea la cantină era oribilă, iar bani de altceva nu aveam, dar chiar și așa, mi-a plăcut să plec brambura (deși nici atunci, nici acum nu dorm bine în altă parte decât acasă, digestia mi se reglează greu, știți ce zic).

Când aveam 18 ani, respectiv 20, am ajuns în New York, la mătușa mea, și am stat câteva săptămâni. Am iubit zborul luuuuung cu avionul, mirosul de cartofi prăjiți pe care l-am simțit când am ieșit din avion pe JFK, umezeala din aer, clădirile, mașinile, oamenii, totul.

Am continuat să călătoresc după 24 de ani, când au apărut și la noi low-costurile și mi-am permis o vacanță pe an în altă țară. De atunci, călătoresc cât de des pot. Anul trecut a fost singurul din ultimii 17 în care nu am ieșit deloc din țară.

Caut cele mai bune oferte din timp, compar, mă abonez la tot felul de promoții, de obicei alegem cazări modeste, cât mai aproape de natură și de specificul locului, nu ne deranjează să stăm nas în nas cu șopârle, arici, ba chiar și gândăcei sau furnici. Așa am reușit să călătorim mult și cu copiii, deși la început am fost destul de stresată.

Acum însă ne-am relaxat. Fac bagajele repede, iau puține chestii, știu ce e inutil și ce e musai, tocmai ne-am întors după două zile la mare, am avut un carry on foarte mic și un rucsac de lucruri toți patru. Nu luăm jucării, nu le folosesc niciodată. Un rând de haine de schimb, trusa cu medicamente (cred că-s și expirate, le iau mereu cu noi, nu le-am folosit niciodată), periuțele și pasta, cărțile și cosmeticele. Plus fructe și ronțăieli pentru drum.

Îmi place mult să fac bagajele, m-am obișnuit să mă mișc repede și eficient. Copiii sunt învățați să își ia singuri, doar mă întreabă câte zile stăm și cum va fi vremea, apoi își calculează fiecare de câte bluze, perechi de chiloți și haine de somn au nevoie, eu verific și le organizez în geantă.

Îmi place drumul, deși ceilalți trei din familie sunt genul agitat, anxios și scandalagiu la început de vacanță.

Îmi place nerăbdarea de a explora cazarea când ajungem, agitația primei seri, când vrei să le faci pe toate a doua zi.

Prima zi, cea în care te orientezi și vezi totul cu alți ochi. Primul mic dejun, în care te prinzi ce ai de făcut ca să nu mai ratezi clătitele calde.

Mijlocul vacanței, când în sfârșit te-ai reglat cu somnul și cu tranzitul intestinal și te poți bucura de zilele care ți-au mai rămas.

Penultima zi, în care nu te mai dai dus de pe plajă sau pârtie sau pădure.

Ultima zi, când îți promiți că o să revii și regreți că n-ai luat mai multe zile de concediu.

Împachetatul pentru plecare, când rufele murdare ocupă 90% din bagaj și restul sunt suveniruri pentru prieteni.

Drumul spre casă, când îți aduci aminte ce mult ți-au lipsit patul tău, masa ta de bucătărie, pisica, peștii, mirosul casei tale.

Prima noapte înapoi acasă, prima dimineață în dormitorul tău.

Felul în care copiii mereu cresc mai repede în vacanțe, se înalță parcă, deprind lucruri noi, devin și mai isteți, și mai flexibili, îți place de ei și mai mult și te simți în locul cel mai bun al vieții tale.

Nu contează așa mult destinația, numărul de stele, numărul de zile de vacanță, contează să fim împreună în alt loc, să învățăm împreună alături de copii, să fim la fel de neștiutori ca ei, să le arătăm și fața asta a noastră, să îi ascultăm, să le explicăm, să ne rătăcim împreună, să comandăm împreună mâncare care uneori nu ne place, să mergem la muzee când sunt închise, să nu ne înțelegem din prima cu localnicii, să ne vadă încurcați, apoi să ne vadă trecând peste toate, făcând haz de necaz, găsind soluții, învățând din micile eșecuri, vorbind despre ele, încercând din nou.

Cred că e un exercițiu atât de util stimei de sine!

Pe lângă că e amuzant!

Călătoriți cu cei mici, fără frică!

9 Comments

  1. Mona

    Imi amintesc prima calatorie in 3, am plecat 3 zile la munte, baietelul avea pana in 2 ani. Bagajul nu incapea in portbagaj, am luat jumatate din casa cu mine si tot mi se parea ca am uitat ceva. Evident ca am folosit 5% din tot ce am luat, m-am agitat si stresat degeaba, si la sfarsitul celor 3 zile eram terminata psihic :)))))

  2. Cora

    Am observat ca anxietatea mai trece cu experienta. Mi-ar place sa călătoresc însă cu o Ioana organizata și nestresata😊
    Ce nu trece însă e stresul legat de ce mănâncă copilul, când are alergii alimentare…

  3. Oana

    Ioana, nu rade! Cine are grija de Ciocolata cat lipsiti?

    off-topic: o sa inceapa si seria de mai a „barbatilor cu meserii specifice de femei”? 🙂

    • buna, intotdeauna cand suntem plecati mai mult de 3-4 zile vine cineva periodic la pisica: vecin, ruda, prieten etc

    • Printesa Urbana

      Vine cineva la 3-4 zile, acum e si soricica, plus pestii, coralii etc etc.

      Din pacate nu, pentru ca nu am gasit „subiecti”.

    • Morera

      Ce păcat! Dar cum i-ai căutat? 😁 Eu am dat recent pe LinkedIn peste profiluri de asistenți medicali, educatori, infirmieri (dau și linkuri dacă vrei :))) Nu poți să cauți și să le scrii? Acum mulți ani soțul meu avea un coleg care fusese recepționist într-o corporație. Dar nu depășise perioada de probă 😁
      Sau nu ai găsit în sensul că bărbații au refuzat să apară aici (nu m-aș mira să aibă complexe și să nu își dorească popularitatea :))))

  4. Noi calatorim cu fata de la 6 luni (drum de 14 ore pe masina), fara probleme. Am zburat transatlantic, am zburat pe distante scurte, a calatorit de la 4 dimineata la 11 noaptea, cand ne-am dus la Ambasada pentru viza, fara discutii sau tantrums. Ne lipsesc si noua calatoriile, ca din septembrie 2019 nu am mai fost pe nicunde, dar sper sa revenim pe drum vara asta. E super indicat sa calatoresti cu copilul si la varste mai mici, se obisnuiesc si le place.

  5. Luisa

    Salut, Ioana! Eu sunt extrem de interesata de cum tratezi situatia „bombelor cu ceas” pe parcursul drumului. Eu sunt la fel ca tine, super happy si entuziasmata, iar sotul si copilul nervosi din cale afara din te miri ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *