Tânără despre asuprirea părinților în adolescență

Ramona (nu e numele ei adevărat) mi-a scris pentru seria #AdolescentînRomânia. Am citit mesajul ei de mai multe ori la rând. Unii copii cresc așa, ca ea. Citiți cu răbdare și compasiune și pentru ea, și pentru mama ei, care atât a putut.

Vă scriu și eu povestea adolescenței mele, la capitolul „asuprirea părinților în adolescență”.

În cazul meu, am fost doar cu mama, tata (al doilea soț al mamei) m-a părăsit când aveam un an și nu a mai vrut să știe de mine.

Am fost o familie modestă, desertul era margarină cu zahăr și cacao, în multe zile și cartofii erau un lux. Mâncam ulei cu sare în care întingeam cu mămăligă, am purtat haine primite de la alții, inclusiv la facultate, în unele zile, când nu aveam bani de autobuz (făceam naveta de la țară, 15km), mergeam pe jos dus întors la liceu.

Când aveam 7 ani, mama voia să mă dea la mânăstire, să fie sigură ca voi urma calea lui Dumnezeu așa cum trebuie, chiar a întrebat o măicuța pe stradă dacă nu mă poate lua la ea la mânăstire. Acea măicuța a spus că trebuie sa decid eu și că sunt prea mică pentru asta. La 13 ani am mers la școală la oraș, însă nu aveam bani de gazdă, așa că m-am perindat prin diverse familii binevoitoare de o faptă bună, printre care la una soțul gazdei îmi făcea avansuri, iar la alta locuiam în cameră cu o bătrână senilă căreia îi schimbam plosca și uneori cât eram afară la toaletă să îi vărs plosca, mă mai încuia și pe afară.

În clasa a șaptea, când m-am transferat la școală la oraș, am avut note foarte proaste la unele materii, nu reușeam să mă concentrez învăț la materiile grele, eram în urmă atât din punct de vedere social, cât și emoțional și financiar. Nu aveam bani de ghiozdan, așa că aveam grijă de sacoșa în care îmi purtam cărțile și caietele, să fie mereu îngrijită și o purtam ca pe o mapă înfășurată. Așa mergeam, culmea, demnă pe stradă.

Aveam o singură pereche de pantaloni tot liceul, pe care îi purtam pe furiș. Și aici ajung la mama aproape despotică.

Trecând prin multe necazuri la viața ei, și-a găsit alinare în învățăturile bisericii. Sunt total de acord cu asta, până la punctul în care ajungi ca din cauza unor astfel de învățături să îți distrugi emoțional pe viață copilul. Sunt medic și om realizat, dar merg la psiholog pentru a repara ceea ce ea a stricat și pentru a îndrepta și trăi cu deciziile greșite luate din cauza abuzului emoțional.

Începând de la 7 ani am ținut forțat toate posturile. Să ții post este un lucru bun, însă primul meu post a fost cel al Crăciunului. Noi locuiam șase suflete în aceeași cameră și abia aveam ce mânca, postul a fost crunt. Ne mutaserăm la bunici, căci mama pierduse apartamentul din oraș, și dormeam in aceeași camera cu ei pe un pat improvizat din lăzi și preșuri, pentru că nu erau bani sa încălzim două camere. Mă îmbrăca cu fuste lungi până la jumătatea gambei si purtam batic mereu, mi-a înnădit uniforma la clasa a2-a căci rămăsese puțin mica de la clasa întâi, și nu mai era lunga după standardele bisericești, care spun ca femeile trebuie sa se îmbrace precum Maica Domnului. Inclusiv iarna purtam batic, peste fes.

Când am început să fac naveta mă mai puteam schimba în pantaloni când plecam la școală, pe drum undeva. Prima pereche de pantaloni mi-a cumpărat-o la liceu, nu îmi mai amintesc cum de am convins-o. Dar oricum nu aveam voie să-i port.

Tocuri nu aveam voie să port, nici măcar de 1cm. Maieuri nu, doar tricouri care să acopere umerii și cu decolteu la baza gâtului, să mă pensez/epilez/tund nu aveam voie, sau sa port haine mai mulate, să mă dau cu ojă sau să dau o formă unghiilor. Să râd nu aveam voie căci era gest vulgar!

Nu aveam voie afară din curte să mă joc cu copiii pe motiv că nu aveam ce să învăț de la ei, fiind la țară. Ieșeam pe furiș din curte când dormea ea după amiaza, iar seara când începea ușor sa se insereze, era musai să fiu în curte. Mergeam la biserică în absolut fiecare zi de sărbătoare dacă nu era zi de școală. În clasa a11-a un băiat de la biserică, care era cu 2 ani mai mare decât mine, mă plăcea, era foarte credincios și el. Mama a făcut ședință cu frații mei mai mari (care oricum mă tratau ca pe un sclav și nu ca pe o soră mai mică), dacă sa mă lase să mi-l fac prieten. A fost umilitor la culme.

Nu știu cum, dar mi-am făcut acel prieten cu care doar mă sărutam când nu era post si ne vedeam doar în curte și doar sub supravegherea mamei, care uneori dacă nu era de față în mod direct, ne pândea pe geam din casa. Doi ani am avut acea relație, nu s-a întâmplat nimic fizic, mama oricum mă amenința uneori când se enerva că mă va duce la ginecolog să verifice dacă mai sunt virgină. Urma sa dau BAC-ul si cu o săptămână înainte de a începe, m-a forțat să îi scriu un mesaj prin care mă despărțeam de el, pe motiv că voi pleca la facultate și el nu mai era de nasul meu.

Nu știu ce stăpânire de sine am avut sa dau BAC-ul și să îl și iau, suferind din dragoste. Nu am făcut pregătire la nici o materie, nu aveam bani. Între timp mă pregătisem pentru admiterea la Facultatea de Arte, unde am intrat cu bursa pe care am câștigat-o apoi toată facultatea. Mi-am ales facultatea în celălalt capăt al țării, tocmai pentru a scăpa de controlul mamei. Mă controla în caiete, cărți și în telefon când dormeam. Nu aveam voie să citesc cărți de beletristică, decât cele ale bisericii. iar eu adoram să citesc. Așa că citeam în autobuz sau ascundeam cartea sub o carte de biserică. 

După ce mă despărțisem forțat de acel băiat, care era oricum foarte liniștit, ne-am întâlnit întâmplător in oraș si am mers o bucată de drum pe strada. Ne-a văzut unul dintre frații mei, ne-a acostat si ne-a ținut teorie la amândoi că nu avem voie sa ne întâlnim și bineînțeles când am ajuns acasă, mama deja știa. Cum am ajuns în curte și am salutat s-a înfipt în parul meu, m-a trântit la pământ și a început să mă lovească cu pumnii și picioarele și să mă târască prin curte de păr. A doua zi eram vânătă pe tot spatele.

Avea grija să nu dea la față, căci vecinii o știau ca e severa și s-ar fi prins. O prima bătaie de acest gen a fost în școala primară, când am fost în vizită la o colegă de clasă pe care o știa și mama, știa inclusiv unde locuiește, si în loc sa vin acasă la ora 6 am venit la 7, încă era lumină afară. Și m-a bătut cu pumnii și picioarele până mi-a învinețit spatele, m-a lovit cu o carte de rugăciuni groasă pe care încă o are. Și acum am o zonă în cap unde am mai puțin păr de atunci.

Dacă nu cântam la biserică îmi băga degetele în gură de față cu toată lumea și mă certa în șoaptă si din priviri, că „Nu mi-a lăsat Dumnezeu limba?”. Să ies la un suc în oraș cu colegii nu era voie, și de aș fi avut bani de suc, la balurile clasei a 8-a, al clasei a 9-a și al clasei a 12-a nu am fost, că se asculta muzică și se dansa și te machiai și te aranjai, iar astea-s păcate.

De ziua mea nu îmi spunea nimeni la mulți ani, nu am primit vreodată vreun cadou din partea familiei sau măcar la 18 ani să primesc un la mulți ani, și acum, adult fiind, rar își amintesc să îmi spună la mulți ani. Cadou de crăciun nu exista, nici brad sau o poveste cu Moș Crăciun.

Mi se spune ca eram copil cuminte, și că am ajuns om datorită educației primite. Într-adevăr, până la un punct biserica mi-a insuflat să am o decență morală și o conștiință.

Mama nici acum nu admite ca a fost exagerată. Și acum mă întreb, copil naiv fiind, de unde am avut forța să merg demnă pe stradă și să păstrez aparențele? De unde am avut puterea să stau și să nu fug de acasă?

Am făcut o facultate la stat, cea de Arte, si masterul, și din anul 2 am intrat și la medicina. Nu m-a susținut moral și financiar decât în primul an. Apoi în fiecare an îmi spunea să renunț. Uneori, deși mă mai ajuta cu câțiva bănuți sau cu mâncare, primeam jigniri si reproșuri că sunt o povară si s-a saturat de mine să fiu în școală, moral nu doar ca nu am fost susținută de nimeni din familie, ci am fost descurajată în mod repetat și insistent.

Nu am avut copilărie, am fost doar umilită de toți si mi se impuneau reguli. Dar nu am renunțat. E o poveste lungă cum am dat peste oameni minunați ce m-au ajutat să termin școala. Acum sunt realizata, încă nu am copii, dar îmi doresc măcar unul, să îl pot creste mai sănătos decât am fost eu crescută. Fiind si cea mai realizată financiar din toată familia, acum mama are pretenții financiare și de atenție, mai ales că locuiește singură. Și totuși, nu pot ierta cum m-a tratat toată copilăria. Când reușeam la un examen sau admitere la facultate sau bac etc, nu mă puteam bucura, îmi zicea ca nu e meritul meu, ci al lui Dumnezeu și să mă așez să fac o rugăciune să mulțumesc (de acord până la un punct, însă nu poți nega în totalitate străduința copilului). Nu mi s-a urat niciodată bafta sau sa fiu felicitată. Nu am simțit afecțiune în familie, nu mă pot apropia de mama, nu o pot simți ca pe un părinte. Admir părinții ca dumneavoastră. care își cresc copiii cat de sănătos pot ei. Acum văd ce ravagii pot face niște părinți prea duri. Niciodată nu s-a pus problema în copilăria mea că aș avea o părere sau sentimente de împărtășit. Am uitat să menționez ca motivul pentru care nu aveam televizor în casa este acela că e păcat, inclusiv să te uiți la desene animate.

30 Comments

  1. Verman Violeta

    Și eu tot de 3 ori am citit povestea ta. Lăcrimând. Ești atâta de curajoasa…. Ești atât de deosebita…Ești atât de puternica…
    Și eu am avut o copilărie cu bătăi și certuri , jigniri, răni emoționale ce nu se vindeca nicicum… Însă trebuie sa obții varianta ta cea mai buna din punct de vedere afectiv, emoțional și sa nu cazi in plasa gândurilor negre…
    Vei fi o mama minunata!
    Te imbratisez! sa îți aduci aminte in momentele grele (și nu numai ) ca ești specială !

  2. Andreea

    Cat de trist! Nu am mai multe cuvinte! 😔

  3. Kat

    Imi pare sincer rau pentru ce ai pățit. Nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva. Mama ta este o persoană toxica pentru tine si cred ca ai face bine sa te distantezi cat poti de mult de ea. Cu atat mai mult cu cat iti doresti candva sa ai un copil, acel copil nu trebuie sa traiasca aceste abuzuri, nici macar cele verbale!
    Nu este responsabilitatea ta sa o ingrijesti in vreun fel pe mama ta sau sa ii oferi sustinere financiara. Ca sa te simți impacata ii poti oferi o suma de bani pe care ti o permiti drept ajutor dar nu trebuie sa ai o relatie cu ea si nu, nimic nu te obliga sa o ierti

  4. Ioana

    Imi pare rau sa citesc cele de mai sus. Felicitari pentru felul cum te-ai ridicat si pt ca ai ales calea terapiei. Pari un om minunat si sper sa ai o viata pe masura.
    Semneaza o fata stricata in alte feluri.

  5. Ana

    Esti un om minunat „Ramona”, minunata pentru ca ai trecut cu succes prin tot si ai si reusit sa infloresti nu doar sa supravietuiesti!
    Finalul mesajului tau concentreaza impasul in care esti acum, mama ta iti cere atentie emotionala si financiara… Banuiesc ce vei face, financiar o vei ajuta poate ocazional, dar emotional nu ai sa poti zic eu, pentru ca vei retrai la infinit starile urate ale relatiei cu ea. O sa o poti ierta complet doar in momentul final al vietii ei, pentru ca asa suntem facuti, si partial o sa poti ierta cand vei avea si tu un copil.
    Ma inclin omului care esti 👏. O suta de la multi ani de la mine sa iti ajunga in fiecare an!

  6. Ana Pirvulescu

    Sincer nu as mai putea sa stau langa ea. Isi varsa nervii pe tine din cauza nereusitelor ei in viata si a frustrarilor. Ca parinte nu poti face asta propriului copil. Om realizat ai ajuns datorita eforturilor tale. Eu as continua cu terapia si m-as indeparta de ea. Stiu ca e gresit dar practic ti-a distrus copilaria.

  7. Brainiac Coach

    Astfel de oameni toxici ca mama dvs nu or să admită în veci că au greșit, deoarece ar însemna să admită că și-au irosit toată viața.

    A rămâne în relație, oricât de necreștinește ar suna, a rupe de la gură pentru a da înapoi o să vă facă imens de mult rău.

  8. dana

    Esti o persoana extrem de puternica, de sensibila de frumoasa! Esti minunata! Multa bafta si succes! Iti doresc toata fericirea si linistea din lume! Le meriti!

  9. Violeta

    Din pacate pentru unii religia devine mic dejun, prans si cina.
    Mi-a trimis si mie cineva urmatorul articol din doxologia:

    „Mamele mai ales trebuie să aibă grijă de fiicele lor. Oricum, le vine uşor să le supravegheze. Mamelor, aveţi grijă să vă învăţaţi copilele să fie gospodine şi mai presus de toate să le creşteţi cu pricepere încât să fie evlavioase, cuminţi, să dispreţuiască banii şi să nu se dea în vânt după o falsă frumuseţe. Când vine vremea, încredinţaţi-le soţului.

    Dacă le veţi creşte aşa cum vă spun, şi voi vă veţi mântui, şi ele se vor mântui şi copiii lor, nepoţii voştri, se vor mântui. Dacă rădăcina e bună, ramurile vor creşte frumos şi voi veţi lua bună plată. Să facem în aşa fel încât să ajutăm nu numai un suflet, ci, prin el, multe altele. Copila trebuie să iasă din casa tatălui ca un sportiv din sala de gimnastică, cunoscând ce are de făcut până în cel mai mic amănunt, sau ca drojdia care trebuie să transforme aluatul după propria ei frumuseţe.

    (Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, pp. 39-40)”

    Este trecut la sfaturi utile pe portalul bisericii si foarte multi cred ca este cat se poate de firesc si normal!

    https://doxologia.ro/familie/sfaturi-utile/mamelor-sa-aveti-grija-de-fetele-voastre?fbclid=IwAR00N_PAwGRaWi7UkVIuSTBtbN0oE7qzVdcca4Taqn3JGBAXOCopAPTqdb8

    • Ramona

      Cred ca aceste cuvinte ale Sf. Ioan trebuie interpretate si adaptate epocii noastre, insa radacina se pastreaza.
      Si cred ca nu religia a fost cea care a inrait-o pe mama, daca nu ar fi avut aceasta habotnicie ar fi procedat exact la fel, dar nu ar mai fi fost la adapostul ideologiei crestine, asociere care ma ingrozeste si mai mult. Parintii vor da socoteala pentru cresterea copiilor in fata lui Dumnezeu, si morala crestina nu va acoperi comportamentul lipsit de iubire al acestora.
      Ma impresioneaza enorm ca nu am simtit in prezentare o indreptare agresiva impotriva credintei crestine, asta imi arata ca undeva in neam sunt multe pacare si desi mama a culminat cu un coportament abuziv atat de dureros, copilul a foat protejat si i s-au dat daruri sa reuseasca in viata, sa poate trai independent si sa rupa lanturile blestemului din neam, cum se zice in batrani. Din pacate copilul traieste cu sechele toata viata, insa doar iertarea mamei si gandul ca cineva acolo sus a veghiat sa poata reusi in pofida tuturor acestor oribile greutati o poate elibera. Asa cum spunea ci neva mai sus, iertarea parintilor si mai ales iertarea unui acest fel de complrtament din partea lor este enorm de greu de facut, si in cel mai bun caz se petrece la moartea acestuia, pentru ca parintele nu se va schimba si are in continuare un comportament abuziv. Pentru ca indiferent de credinta, habotnicia poate creea monstri 😔 Dumnezeu sa-i apere si sa-i intareasca pe toti cei asupriti! Si cand spun asta, plang in primul rand pentru copii… 😞

  10. Patricia

    Of, Doamne! Sunt atât de fericită pentru tine, că ai înfruntat atâtea si că ai răzbit! Pe mama ta iart-o! Nu pentru ea, cât pentru tine! Recomand practicarea ho’oponopono. Ești atât de puternică!!!

  11. Mona

    Cat am plans la articol! Cata suferinta pentru un copil, nici nu-mi pot imagina. Nu pot sa scriu ce sentimente ma incearca fata de mama ta, acest ne-om asa zis credincios.
    Si eu am avut parinti credinciosi, dar nu au fost atat de fanatici iar dupa majorat mi-au permis libertatea de a alege singura. Insa m-au facut sa sufar mult si m-au privat de o copilarie frumoasa, de aceea urasc orice forma de religie organizata.
    Acum vrea atentie si bani….. Ai un suflet prea generos si iertator, caci mama ta nu merita nimic.

    Iti doresc multa sanatate, multe aniversari frumoase, sa fii iubita si sunt sigura ca vei fi in viitor o mama grozava!

  12. Raluca

    Draga Ramona,
    Iti doresc sa iti indelplinesti visul si sa ai copilul tau. E cel mai frumos dar de pe lumea asta. Pentru familia ta, iti doresc sa te indepartezi cat mai mult de ei si sa iti vezi de drumul tau. Mergi incontinuare la terapie si iti doresc sa iti fie tie bine. De restul, iti spun sa primeasca ei dupa sufletul lor. Multa sanatate si multe imbratisari! 🙂

  13. Bia

    De unde să încep? Păi în primul rând cred că ești o eroină! Ești o femeie incredibil de puternică. Mulțumesc că ai împărtășit experiențele tale cu noi.
    Și eu am avut o copilărie grea, săracă, cu multe neajunsuri, șocuri financiare, unde bătaia era la ordinea zilei. Mulțumesc doar că părinții meu nu au devenit habotnici. În anii `90 când totul se destrăma mulți și-au găsit refugiul în biserică și au redescoperit ortodoxismul. Mulți l-au practicat din păcate în forme brutale: violență față de copii și față de femei. Am avut în jurul meu astfel de familii. Evident am văzut tendințe asemănătoare și la alte confesiuni pentru că avem neamuri neo-protestante etc.
    Am plecat repede și cât de departe am putut. Nu a fost ușor. Am studiat, îmi urmez visele. Nu m-am simțit niciodată susținută, înțeleasă. Traiectoria vieții mele era trasată de concepțiile lor: evident măritat și făcut copii, cu cât mai repede cu atât mai bine. De ce să vreau să trăiesc ca maicămea și ca femeile din jurul ei: lucrat de la 7 la 15, venit acasă la copii lucrat până noaptea, la gătit și la făcut curățenie. Maicămea era mereu frustrată, obosită și ne bătea pentru orice chestie. Măcar nu mă obliga să merg la biserică și nu-și justifica comportamentul prin citate din biblie.
    Scuze, nu am vrut să fie un comentariu despre mine. M-am gândit toată ziua la ceea ce ai scris.
    Îți doresc multă putere în continuare! Să-ți găsești și să-ți păstrezi mereu liniștea și fericirea!

  14. Carmen

    Buna Ramona și la mulți ani! Probabil ai citit deja toate comentariile, voi încerca să mai aduc un punct de vedere care sper sa nu se repete în celalalte comentarii. Spui despre tine ca acum esti realizată și ca iti doresti un copil pe care sa il crești mai bine decat ai fost tu crescută. Cu toate acestea, mama ta, persoana care te-a privat de nevoile tale, are acum nevoie de tine. Atâta timp cât ea va fi în viața ta, va avea efect asupra ta și tu te vei vindeca greu de traumele din copilărie. E firesc să fim lângă părinții noștri atunci când aceștia ne cer acest lucru. Însă, ai de luat o decizie foarte grea: fie continui sa fii fiica perfectă pt mama ta, fie vei deveni mama perfectă pentru viitorul tau copil. Atâta timp cât mama ta va fi parte din viata ta, atât tu cât și viitorul copil veti fi influențați și afectați din cauza comportamentului ei.

  15. Anca

    Draga mea, da-mi voie sa te felicit in primul rand pentru faptul ca esti un om realizat, in ciuda tuturor suferintelor. Sa stii ca si eu am fost in situatia ta, desi nu atat de crunt ca tine, dar am primit batai si umilinte toata copilaria si adolescenta. Si, privind in urma, am remarcat si in cazul meu, si in cazul tau, si din experiente similare – ca aceste persoane care vor sa umileasca, sa zdrobeasca ajung de multe ori victimele propriilor umilinte, raman niste fiinte care exista si atat, fara nicio evolutie la nivel spiritual, social, iar cei care ar trebui sa fie victimele lor parca beneficiaza in tot acest timp de o protectie la nivel psihic, raman puternici, intalnesc oameni care ii ajuta, apoi usor-usor prin propriile puteri lupta, isi depasesc conditia si ajung oameni realizati, impliniti. Iar ‘asupritorii’ ajung apoi de multe ori sa le ceara ‘victimelor’ ajutorul, considerand ca datorita lor acestia au ajuns ‘bine’. Eu aici as vrea sa iti ofer un singur sfat: daca poti, ajuta-o pe mama ta, macar financiar si, din cand in cand cu un telefon, nu mai mult. Nu trebuie sa te implici emotional in niciun fel, priveste acest gest ca pe un simplu ajutor pe care il oferi unui om la nevoie si atat. Fara ranchiuna, fara sa judeci, fara sa te gandesti la trecut. Ai sa vezi ca acest lucru te va ajuta sa te detasezi de suferinta ta, sa privesti acea perioada ca pe ceva ce a fost si atat. Iar acest sentiment te va face si mai puternica si iti va oferi o liniste sufleteasca si o stare de bine absolut inaltatoare. Ma opresc aici si iti doresc din toata inima sa iti realizezi visul… sa fii mama este cel mai frumos vis ! Te imbratisez cu drag!

  16. Dan

    Dacă mutăm focusul pe mama autoarei, povestea capătă culori mai interesante decât gri-ul sărăciei pe fond de citate biblice. Un pas în spate deci și apare în cadru o femeie cu istoric posibil dificil, din mediul rural, care a ajuns mamă singură cu 3 sau 4 copii mici în casă printr-o atitude de tip „n-am avut noroc cu precedentul, dar hai să îi fac și bărbatului ăsta cu care sunt acum un copil să-l prind, să stea cu mine și să aibă grijă și de cei mai mari”. Când a tras linie s-a văzut singură, săracă, fără opțiuni și cu multe guri de hrănit.

    Refugiul în zona religioasă a fost probabil una dintre puținele opțiuni: pe lângă salvarea sufletului, acest mediu oferă și o rețea de suport social de care autoarea a beneficiat din plin: gazde binevoitoare, haine și mâncare de la „pomeni” etc. Sigur că există și costuri, un anume comportament care trebuie menținut – lipsa televizorului și excesul de literatură religioasă intră într-o zonă obsesivă, dar codul vestimentar și „a nu fi văzut cu persoane nepotrivite” sunt cerințe absolut de bază. Într-adevăr, nu e o alegere pe care a făcut-o autoarea, de aici și revolta – e o alegere a mamei ei, o alegere care a asigurat în final supraviețuirea familiei și faptul că autoarea a ajuns în final la facultate și și-a făcut un rost în viață.

    Peste toate astea e posibil ca mama autoarei să fi fost foarte severă dintr-o frică primară, groaza ca autoarea să ajungă să îi repete traseul în viață. O sarcină nedorită la o anumită vârstă, pe lângă excluziunea morală din acel mediu religios, ar fi însemnat repetarea traseului în viață. Iar fata autoarei de azi ar fi venit peste 25 de ani cu un text absolut similar, adaptat evident vremurilor care vor veni.

    • Ruxandra

      Aceste argumente sunt potrivite pentru a înțelege patologia mamei, nu pentru a justifica sau ierta.
      Supraviețuirea familiei putea să fie făcută și în alte moduri, iar autoarea „s-a realizat” în ciuda, nu datorită abuzurilor.
      În legătură cu ultimul paragraf- copiii părinților empatici și în primul rând maturi emoțional devin la rândul lor adulți sănătoși și funcționali.

    • Roxana

      Nimic nu justifică abuzul!

  17. Raisa

    Ca sa poti trece peste o astfel de experienta,cu sufletul impacat…exista o singura solutie: IERTAREA. E greu,pare imposibil…dar doar in momentul in care oferi iertarea,viata ta se va schimba. Trebuie sa ne iubim dusmanii,asa e crestineste…dar binenteles ca e greu,dar cand tu faci un pas(moral vorbind) si Dumnezeu care are puterea sa iti schimbe inima si atitudinea fata de trairile din trecut,face alti cativa pasi.

  18. Mirela

    Trebuie să îți ierți mama, doar așa poți să mergi mai departe. Nu spun că trebuie să ai o relație cu ea, dar trebuie sa ști ca mama ta este un suflet bolnav. De aceea a avut asemenea comportament față de tine. Totuși să te poți așa cu copilul tău este ceva îngrozitor. Mă gândesc că poate are o formă de schizofrenie…
    Îți doresc să găsești liniștea sufletească! 🤗🤗🤗

  19. Loredana

    Ramona, draga,
    iti trimit iubire si Lumina de la distanta.
    Am si eu o mama toxica si am suferit abuzuri in copilarie, dar nu se compara cu ce ai trait tu. Si eu incerc sa imi iert mama de ceva ani, si toata starea s-a acutizat dupa ce am facut un copil. Se spune ca traumele nerezolvate din copilarie ies la suprafata cand suntem copii; pentru ca acolo, in familie, am invatat iubirea si in mod natural ne vine sa o replicam la fel. Prin constientizare si multa terapie se modifica acest „natural”.
    In terapie, mi s-a recomandat sa citesc cartea „Revolta trupului”, de Alice Miller, care combate porunca a 5-a, venita a-priori “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie”, fara motiv si fara iubire reciproca, da nastere la frustrari si boala.
    Oare cum era sa fie o porunca cu „iubeste-ti copilul, pentru ca el nu a cerut sa fie adus pe pamant si tu, ca parinte, esti responsabil de devenirea lui”… pentru ca nici un copil iubit cu adevarat nu isi va renega parintele.
    Dincolo de toate acestea, eu nu am putut sa imi reneg mama. Eu cred ca nu degeaba am ajuns in aceasta familie si nu degeaba a ingaduit Dumnezeu toate acestea.
    DUmnezeu nu ne da mai mult decat putem duce. Asa cum spuneai si tu, e nevoie de un suflet care sa vada si sa inteleaga, sa sufere ca sa poata curata; sa nu dea mai departe copiilor aceeasi incarcatura.
    M-am mai linistit dupa o discutie cu duhovnicul meu. Ciclul prozonier-salvator e prezent si la mine. Acum, ajunsa pe picioarele mele, la 40 ani, incercam sa imi salvez mama de ea insasi, sa o invat sa isi schimbe comportamentul si sufeream de doua ori: o data pentru ca ea se supara in urma discutiilor, si apoi pentru ca vedeam zadarnicia incercarilor mele. Si duhovnicul meu m-a intrebat: „Tu vrei sa ii furi mantuirea?” Fie care trage si sufera pana isi invata lectiile. Cu cat le invatam mai devreme, reusim sa trecem mai usor prin incercari. Ea, fiind blocata in tiparul rigid de gandire, sufera foarte mult. Dar nu e rolul meu sa o salvez. Doar sa o ajut, atunci cand are nevoie si pot. Fara sa uit de mine si de familia mea.
    Ti-am povestit putin despre mine, poate te ajuta si pe tine.
    Iti doresc multa iubire si Lumina!

  20. miki

    Iartă și mergi înainte. A-i găsi scuze și justificări mamei tale, cum că religia a înrăit-o, nu înseamnă că o ierți.
    Uite: https://life.ro/roxana-magopet-sefa-comunicarii-de-la-fan-courier-dupa-doua-divorturi-si-un-dans-periculos-cu-moartea-mi-a-crescut-valoarea-am-sase-bobine-de-platina-la-mansarda/

    „Să opui rezistență la suferință, agravează suferința. Acceptă, las-o să treacă prin tine și se rezolvă”.
    …și Dumnezeu nu îngăduie suferința, noi dăm sens suferinței… lucrurile se întâmplă pur și simplu! Dumnezeu e doar iubire!

  21. Oana

    Nu sunt o creștină practicanta, insa ceea ce simt sa iti spun este: iart-o! A făcut ce a știut ea mai bine, în habotnicia ei. Atat a înțeles ea din viata asta. E și ea o victima a celor care au indoctrinat-o. Nu te stradui sa o faci sa înțeleagă ca ti-a amărât copilăria. E inutil. Doar iart-o pentru ca ju a știut sa facă altceva mai bun pentru tine și pentru ca sentimentele negative te otrăvesc tot pe tine. Iart-o, asa a știut ea sa te iubească. Și tu ai grija de tine asa cum ai fi vrut sa te îngrijească ea. Spune-ti ca ești bună, imbraca-te cum simți, lenevești, alinta-te! Hraneste copila din tine care are nevoie de asta. Felicitări pentru ca ai înțeles cine ești!

  22. Mihaela

    Batai, jigniri repetate, niciodata incurajata, munca ingrozitor de grea pentru un copil firav ca mine, am 153 de cm inaltime, aruncate cartile, ca nu am timp de asa ceva, e prea mult de lucru, asa mi se spunea….prea multa durere am strans. Acum sunt singurul ei sprijin si pretentiile sunt imense! Incerc sa o iert, nu stiu daca si reusesc!

  23. Alex

    Vai! Eu ce as face acum ar fi sa iti dau o îmbrățișare! Ești o femeie foarte puternica!

  24. G.

    „Sparge tacerea” si „Scrisori catre parinti” sunt carti care contin marturii ca ale tale! Pe mine maica Siluana m-a invatat cum e cu mestesugul iertarii si al bucuriei. Incearca sa faci Seminarul iertarii: https://sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand. Nu am reusit sa iert de tot, dar a devenit suportabil.

  25. Didi

    Mereu am susținut ca religia e cel mai mare cancer al societății. Iar mama ta draga „Ramona” este o femeie cu probleme mentale severe. Îmi pare rău că ai făcut parte din asemenea familie, ești o stâncă pentru cum ai răzbit în viata, chiar dacă ai nevoie de timp pentru vindecare totala, ai o minte și un psihic de fier❤️ La mulți ani pentru toți anii trecuți și rupe. te complet de cea pe care o chemi mama. Nu merita absolut nimic din partea ta, pentru ca nu ți. a oferit nimic pozitiv.

  26. Mariana

    N-as fi comentat daca nu erau atat de multe opinii cu „iart-o desi va fi greu”. Am ales sa impartasesc din experienta mea cu gandul ca va folosi cuiva. Am avut o mama abuziva si binenteles a venit momentul in care a trebuit sa prelucrez copilaria. Ajungand la momentul iertarii nu reuseam. Am incercat de toate si Alice Miller si rugaciune si alte tehnici si psihoterapie, nu reuseam si pace. Si la un momet dat mi-a venit o idee: am zis asa: daca eu nu pot s-o iert, cine poate? Raspunsul pentru mine era logic: Dumnezeu. Perfect, hai sa-i cer lui sa-mi dea iertarea aia pe care au ma tot straduiesc s-o obtin si nu reusesc. Si am cerut. Si mi-a dat-o. Pentru mine asta a fost una din minunile concrete intamplate in viata mea. Poate va foloseste si voua. Nu intru in amanunte de traire a momentului pentru ca nu vreau sa induc nimic, cel mai bine cine are nevoie si va vrea sa urmeze sugestia mea sa aiba propriile trairi neinfluentate de nimic.

  27. Roxana

    Dumnezeu să-ți dea un copilaș așa cum îți dorești! Și puterea sa rupi din punți cu astfel de caractere abuzive, atât mama, cât și fratele/frații care rezonează cu astfel de mentalitate? De ce? Pentru ca-s absolut toxici și te vor desființa in fața copilașului tau crescut cu toată dăruirea. Îți scriu din proprie experiență… să-ți protejezi copilul cat poți, altfel cine știe de pe la ce gărzi mai vii, bun bazata că bunicile ajută (crede-mă, va ridica pretenții cat marele zid chinezesc când se va vedea mandra tare că e bunică; se va victimiza pe la rude până va obține acces în cuibul și-n liniștea căminului tau, sa îți arate ea cum se cresc nepoții in spiritul bunei morale ortodoxe) si-ti vei găsi puiul mic bătând mătănii in loc să-ți spună „Cățeluș cu parul creț” si de la vârste fragede îți va lansa provocări „de oameni mari”: sa ii explici tu cum sta treaba cu Iisus pe cruce și de ce l-au omorât (așa barbar)…și nu să căutați voi oua Kinder de Paste…Ori ranforsezi terapia la maxim până atunci și ii pui limite (dar va fi obositor sa te justifici in fața copiilor, sa știi…mereu in contre, mereu te va înfrunta, că ea știe mai bine, iar copilașii îs așa de inocenți…nici nu ai idee ce pot crede), ori tai acele legături toxice. Este singura soluție în cazul narcisicilor…Sa ai grija de tine, că mult ai muncit sa te clădești așa frumos, against all odds. Big hug,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *