Gătitul m-a apropiat și mai mult de băiețelul meu

Bianca, mama lui Rareș, și-a dorit să publice aici acest mesaj pentru voi.

Bună, dragi mămici și tătici! Vă salut și pe voi, tătici, în speranța că sunteți fi din ce în ce mai activi în spațiul distractiv pe care urmează să îl dezvolt mai jos.

Sinceră să fiu, m-am tot gândit cum să vă scriu, cum să încep. Zic să încep cu sinceritate. 

E deja ora 23:58. Se pare că scriu bine (asta nu știu – dar ideile curg în capul meu) la ora asta. Rareș doarme deja de aproape 4 ore și eu mi-am pierdut timpul, de data asta, cu un film pe Netflix.

Asta după ce am făcut în mintea mea meniul bebelușesc pentru mâine. Ah, da. Am un bebe de un an și jumătate (e deja toddler dar încă mă obișnuiesc cu ideea) și îi gătesc aproape zilnic mâncărică sănătoasă, baby-friendly. 

Dacă pentru unele mămici e o adevărată corvoadă această „muncă”, pentru mine s-a transformat într-o frumoasă pasiune și o minunată relație exploatată la maximum cu copilul meu. 

Eram pasionată și înainte de bucătărie. Recunosc că pe partea de dulciuri (și se vedea). Odată cu diversificarea lui Rareș, de la 6 luni, am descoperit o nouă față a bucătăriei. O față curată, sănătoasă, care educă și dezvoltă un ghemotoc și care îl face să descopere noi și noi gusturi și arome. Și ce plăcere mai mare poate fi decât atunci când îl vezi mulțumit de mâncărică din farfurie? 

Credeți că este ușor? Nu este. Dar nu mai este nici greu. Am transformat gătitul într-un refugiu și un remediu pentru sufletul meu. Gătesc cu multă pasiune și încerc să îi arăt lui Rareș bucățele micuțe de fericire. 

La începutul textului vă spuneam că relația mea cu gogoloiul a înflorit datorită bucătărelii. De ce? Pentru ca l-am implicat și pe el. În tot. Mereu. De când avea 1 lună până acum. 

Recunosc că la o lună era mult mai ușor. Efectiv stătea în balansoar (dormea mult ce-i drept) și asculta tot ce îi povesteam eu despre curățarea cepei, fierberea pastelor sau bătutul ouălor. 

Acum, la 1 an și jumătate deja se schimbă foaia. Este de 1000 de ori mai implicat, iși dorește să ajute, să taie (are cuțit special, stați liniștiți, suntem safe), să amestece, să bată ouă (și să-și bage degetele în ele) și marea pasiune, să mănânce aluat (Doamne, nu pot să frământ un aluat și să-l modelez că apar 5 degete în el. Se mișcă atât de repede că nici nu știi ce te-a lovit). Cred că e la egalitate cu pasiunea de a bea apă din pahar (și de a o da afară pe gresie, apoi să calce cu șosetele în ea. Să-mi explice cineva care-i treaba, că secăm Dunărea degeaba). 

Ce am înțeles de-a lungul timpului este că noi avem responsabilitatea de a îi implica pe cei mici în orice activitate, oricât de puțin pot ei face. Reprezintă enorm pentru dezvoltarea lor. 

Descoperiți bucătăria împreună, prin lucruri simple. Nu vă zice nimeni că trebuie să fiți chefi pentru a pune iubire în mâncare. 

Și uite-așa a pornit ideea paginii mele de Instagram. De la faptul că eram atât de obosită la 6 luni ale lui Rareș (și acum sunt dar cred că m-am obișnuit) încât nu credeam că voi ține minte ce îi dau să mănânce zilnic. Voiam să am o evidență pentru eventuale alergii. Și am avut dreptate. N-am ținut minte. Noroc că am postat și încă postez zilnic tot ce mănâncă Rareș, cu tot cu rețetă. De la o simplă „lipsă” de memorie, am dezvoltat o pasiune. Zic pasiune pentru că am văzut și alte mămici dornice să încerce din ce mănâncă Rareș, mămici la început de drum care mă întrebau diverse pentru o mică susținere în dezvoltarea armonioasă a pruncilor lor. Acest lucru m-a făcut să continui și să mă documentez permanent. Este minunat să am un mic aport în viața oricărui părinte care îmi vizitează pagina. 

Iubesc să gătesc dar iubesc mai mult timpul petrecut împreună cu fiul meu în bucătărie, distrându-ne amândoi. 

Lăsați mizeria. Se va face. Și ce dacă? Se va distra și ghindocul. Vă las aici un rezumat al zilei noastre trecute deja, că e 00:16. 

Ne-am trezit pe hărnicie și ne-am propus să facem croissante cu gem de căpșune baby-friendly. Pare destul de simplu. Eh…acum începe distracția: Rareș și-a arătat interesul maxim la frământat aluat. Mă păcălea că mă ajută și când nu eram atentă, aluatul ajungea în gura lui. L-am lăsat să deguste (să zicem). 

A dat de castronul tapetat cu făină pe care efectiv și l-a pus în cap. Era alb. Un bătrânel de un anișor și jumătate, adorabil și altceva nu. 

În încheiere, m-a ajutat să ungem croissantele cu ou. Ou bătut oarecum de el. Dar! Există un dar! A descoperit pensula de uns prăjiturile. Așa că băga în ou și gusta. Nu aveam suficiente mâini să salvez cumva croissantele crude la care atenta și săracul ou deja bătut de soartă. În cele din urmă, croissantele au ajuns la cuptor și bucătăria a primit o spălare exemplară, că doar m-a ajutat Rareș. Facem mizerie împreună, curățăm împreună. 

Ce am vrut să vă transmit? Ce văd eu din această zi? Ce vede Rareș? Bucurie, fericire, râsete, făină peste tot, implicare și dezvoltare. 

La finalul zilei, bucătăria este curată. Îl așteaptă pe Rareș mâine să facă șnițele la cuptor. 

Haideți să vedem partea plină a paharului. 

Haideți să le acordam timp micuților omuleți și să îi lăsăm să își arate independența. 

Haideți să lăsam telefoanele deoparte și să ne bucurăm de zâmbetul lor nevinovat. 

Cu drag, Mom

P.S. Pe noi, Rares and Mom, ne puteți găsi la https://www.instagram.com/rares_and_mom/

Photo by Dari lli on Unsplash

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.