Un weekend cu autorulota închiriată: cum a fost?

Dintotdeauna mi-am dorit să călătorim cu rulota, o casă pe roți cu totul la îndemână care-ți oferă autonomie, libertate, liniște atunci când vrei, un tip de călătorie mai aproape de natură, un spațiu în care să fim mai aproape (deh, e mică) unii de alții, și care să ne și ducă aproape de mare, de munte, de deal, cu bagajele la noi, fără să schimbăm cazări, paturi, fără să interacționăm prea mult cu străini, nu suntem fani ai locurilor mari și aglomerate, nu vrem muzică, activități și lume, mai degrabă ciripit de păsărele, liniște, vânt pe valuri sau prin copaci etc.

Îmi imaginam cât de mult le va plăcea copiilor să descopere toate spațiile mici, să doarmă în paturile suspendate, să exploreze campingul, să se bucure de apropierea mării, să călătorească și altfel decât înghesuiți între bagaje în bătrâna noastră Skoda!

Weekendul trecut am avut parte în sfârșit de experiența asta și mi-a plăcut enorm!

La mare cu autorulota închiriată

Am mers cu autorulota la mare, la Năvodari. Sigur că sunt oameni mult mai îndreptățiți ca mine să povestească despre asta, familii care au propriile rulote sau autorulote și care călătoresc așa de ani de zile, care au investit 50, 60.000 de euro sau mai mult într-o autorulotă nouă sau câteva mii într-una recondiționată, cu copii care au văzut din rulotă toată Europa, respect pentru ei!

În campingul Costa Village din Năvodari

Noi vom apela din nou la acest tip de ieșire, asta e clar, dar nu suntem pregătiți să devenim proprietari, nu am avea unde să o ținem, bine, nici bani să cumpărăm una nu avem, în plus, soțul e la corporație, nu are prea multe zile de vacanță, iar singură cu copiii nu m-aș avânta cu autorulota. Pentru noi, varianta cu închirierea e optimă! La bani am ieșit cam la fel cu o cazare (două camere duble) la o pensiune de trei, patru margarete. Nu e o variantă dacă doriți să economisiți, pentru că nu e chiar ieftin, dar experiența e grozavă! Abia aștept următoarea ieșire, plănuiesc 3-4 nopți undeva la deal sau la munte vara asta, prin august.

Autorulota cu care am mers noi e una mai specială, e colantată și foarte drăgălașă, o cheamă Joie de Camp și o găsiți de închiriat aici. A întors sute de capete pe autostradă, lumea i-a făcut poze, am primit zeci de mesaje! Clar nu treci neobservat cu ea!

Cum se conduce autorulota?

E suficient să ai permis categoria B, majoritatea autorulotelor de închiriat sunt sub 3.5 tone, ceea ce înseamnă că B-ul e destul. Deși e mare (ai senzația că ești într-un autobuz), se conduce ușor, răspunde bine la comenzi, am condus și eu cu ușurință (am 1,58 cm înălțime și 47 de kilograme cu bocanci cu tot). E înaltă și trebuie să ai grijă la crengi, poduri joase, manevre strânse, e complicat pe străzile înguste, dar altfel, a mers brici.

Unele firme de închiriere au limită de vârstă pentru șoferi, adică nu poți conduce autorulota dacă ai sub 28 de ani, de exemplu, și cer număr minim de ani vechime la volan, de exemplu nu te lasă să conduci dacă nu ai măcar 8 ani de experiență (alte firme au 2 ani limită minimă, altele 4).

La volanul autorulotei, pe Autostrada Soarelui

Cu ce e dotată autorulota?

Cea cu care am mers noi are un pat dublu în spate, accesibil pe o scară nu foarte înaltă, pat dublu deasupra șoferului, accesibil pe o scară mai înaltă. Ambele paturi se izolează de restul rulotei cu o perdea opacă.

„Dormitorul” de deasupra șoferului

Două canapele față în față, cu masă glisantă la mijloc.

Frigider și congelator.

Toaletă, chiuvetă și cabină de duș. Mici, dar îți faci treaba cu ele.

Aragaz pe gaz, cu trei ochiuri și chiuvetă în chicinetă.

Boiler, rezervor de apă de 100 de l, aer condiționat, wi-fi, Netlfix.

Multe geamuri pe toate părțile, toate se deschid, toate au plasă de insecte și rolete black-out, să nu intre lumina dacă nu dorești.

Pentru exterior, autorulota are acoperiș retractil pentru ploaie sau soare, masă și scaune de camping.

Am găsit în ea veselă, detergent de vase, bureți noi, hârtie igienică și role de hârtie pentru bucătărie, saci de gunoi.

De ce ai nevoie când închiriezi o autorulotă?

Depinde și de ce servicii oferă firma de închiriere, noi am avut așternuturi incluse, așa că am adus cu noi doar haine, mâncare, produse de igienă și prosoape, plus un aspirator, că am avut noi să facem curat la final (era unul și în autorulotă).

Unde parcăm rulota?

Noi nu am mers off camping, înțeleg că familiile experimentate preferă varianta asta. Noi nu avem experiență cu autorulota, nici nu sunt sigură că pot sta în sălbăticie fără să rămân fără resurse (curent, apă) și nici că pot lăsa locul la fel de curat cum îl găsesc, așa că am căutat camping.

Sunt multe variante, puteți căuta pe google (sunt utile pozele făcute de turiști și recenziile lor), sau în grupurile de rulotiști, sunt o grămadă pe FB.
Există campinguri și la munte și la mare, unele mai aerisite, altele mai aglomerate, alegeți ce vă convine. În Năvodari, unde am mers noi, sunt vreo zece la rând, toate pe faleză. Am ales unul nou (și gol, în consecință), se numește Costa Village. Pentru 80 de lei/noapte, am primit găzduire , acces la curent și la apă, la dușuri și la toalete (foarte curat). A fost doar noi acolo, încă se amenaja. Foarte amabil Costa, patronul. Are încă un camping mai cunoscut, vechi, Pirivoli îi zice, dar e înconjurat acum de blocuri în construcție, așa că a amenajat acest nou spațiu într-o zonă care nu e sufocată încă de clădiri.

Cum am mâncat și cum am dormit în autorulotă?

Mi-a plăcut maxim!

Sigur că nu e izolare fonică ideală, pereții rulotei sunt subțiri, dar nu m-a deranjat atât de tare. S-au auzit mașinile de pe faleză, muzică de la terase, dar a fost decent.

Amuzant e că de fiecare dată când se mișca bărbatul de pe o parte pe alta în patul celălalt, din spatele mașinii, se mișca toată mașina, inclusiv patul unde dormeam noi, fetele, deasupra șoferului. Ca pe barcă. 🙂

Nu ne-a lipsit nimic, am reușit să pregătesc cina și micul dejun, făcut cafea, spălat vase, strâns, aspirat etc.

Dimineața mi-a plăcut enorm, să aud marea, să o miros, a fost momentul meu preferat!

Siguranța pe drum în autorulotă

Regula e simplă: nu ne plimbăm prin autorulotă în mers, nu stăm în pat și nu mergem la toaletă în mers, oricât de tentant ar fi.

Dacă e o urgență, tragem pe dreapta într-un spațiu destinat opririi (nu pe banda de urgență, e foarte periculos) și folosim toaleta sau ne plimbăm de colo colo.

Toată lumea stă în centuri, inclusiv cei care stau la masă, pe canapelele din spatele șoferului.

Noi am lăsat scaunele copiilor acasă și am greșit, pentru că centurile banchetelor le veneau peste gât. Data viitoare vom lua și scaunele lor, pe post de înălțătoare. Banchetele nu au isofix, puteți prinde scaunele sau înălțătoarele în centura canapelei, dimpreună cu copilul.

Dulăpioarele și ușile toate trebuie blocate în mers, nu lăsați nesecurizate sticle, jocuri, cărți, la curbe când aveți viteză mare, lucrurile o iau la vale și vă pot lovi.

Concluzii?

Mi-a plăcut grozav, copiii au fost și ei super încântați. Bărbatul mai puțin, el a fost stresat să o conducă și, mai mare gabaritic fiind, nu a avut cine știe ce confort la toaletă, la duș nici n-a încercat să intre. Dar le-a folosit pe cele din camping, care sunt curate și practice.

Iv a fost așa încântat încât când am ajuns la mare și am campat, el nu a venit pe plajă, a rămas singur în rulotă, în pat, să citească și nu s-a mișcat de acolo mai bine de o oră!

Seara am pus muzică în surdină, am pregătit cina, copiii s-au jucat pe lângă mine, am mâncat, am citit cocoțați, am stins luminile și a închis geamurile (de fapt, le-am pus pe microventilație), în 3 minute au și adormit, eu cu Sofi sus, Iv cu tatăl lui în patul din spate. La 10.30 sforăiam toți, deși se auzea muzică de la ceva terase din vecinătate.

Eu m-am simțit foarte bine, protejată cumva, nu m-a deranjat zgomotul, în schimb mi-a plăcut liniștea de dimineață, aerul curat, faptul că am stat toți patru atât de aproape unii de alții, am mâncat cot la cot în rulotă seara și afară, pe nisip, dimineața, totul e la îndemână, totul e practic și bine gândit.

Drumul înapoi spre casă a fost lung, dar ne-am jucat jocuri la masă, am mâncat, a fost mai bine decât dacă am fi fost în mașina noastră. La final, copiii au adormit cu capul pe masă. Not safe, știu, dar oricum cea mai mare parte din drum am mers în coloană, cu 15 km la oră.

Înainte să plecăm, când încă exploram căsuța pe roți

Vom mai face asta cu siguranță!

Pe Joie de camp o găsiți aici, avem și 10% reducere dacă le spuneți că veniți din partea mea.

Sunt multe firme care închiriază rulote și autorulote, e bătaie pe ele, să rezervați din vreme dacă doriți să încercați.

Sofia cu tatăl ei și zmeul Florică

Dacă știți vreun camping drăguț la munte, vă rog să ne spuneți și nouă, se ne organizăm pentru august!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4250

13 comentarii

  1. La munte recomand camping-ul Plaiul Foii sau langa cabana 7 Crai, priveliste catre muntele Piatra Craiului. Vacante placute!

  2. Foarte tare ca ai condus-o si tu; pe mine, unul, ma cam sperie manevrarea masinilor de gabarit mare (la fel ca pe Liviu, dupa cum am citit).

    • sa stii ca pana la urma a fost mai usor decat ma asteptam, desi da, primele 30 min am fost mai stresat
      pe autostrada la intoarcere de ex a fost o placere

      trebuie sa te inveti sa iei curbele mult mai larg si sa te obisnuiesti cu lipsa de vizibilitate in spate si uneori in dreapta daca te incadrezi in unghi prea ascutit fata de drum cand faci stanga
      si o alta chestie, absolut toate manevrele inclusiv depasire trebuie planificate mult mai din timp

      exista si o parte buna, si anume: faptul ca nu mai esti tentat sa fii printre primii ca atunci cand esti cu masina mica (pt ca e imposibil) face tot drumul mult mai relaxat

  3. Bună,
    Îmi doream de mult să fac şi eu împreună cu familia aşa o escapadă, iar acum, după ce am citit articolul tău, e clar că o să închiriem şi noi o rulotă şi vom evada în natură cât mai curând. Avem senzaţia că o să fie dificil cu copiii, dar pentru ei o să fie cel mai mişto. Mulţumesc pentru informaţii. Sunteţi o familie minunată. Concedii minunate să aveţi! Multă sănătate!

  4. Haha sincer credeam ca e mai ieftin cu rulota decat la cazare, se pare ca este mai scump.
    Probabil ca este mai convenabil daca ai rulota ta si o folosesti mult. Si probabil ca au crescut si preturile foarte tare de cand cu pandemia.
    Foarte interesanta experienta, dar mi se pare esential sa stai la un camping cu o baie adevărată. Ce este in rulota este mult prea mic si pare extrem de incomod pentru mai mult de 1 zi

    • Depinde cat esti de mare, eu si copiii n-am avut probleme, dar se umple repede rezervorul, asa ca da, e mai bine cu baia din camping. 🙂

    • Wow, si eu am ramas surprinsa de preturile foarte mari, nu stiu la ce cazari (si ce preturi) stau altii, dar eu am gasit cazare la 100-150 lei/camera dubla oriunde in tara, cu toate conditiile necesare (e si pretul maxim pe care l-as da in Romania). Mi s-ar parea enorm sa dau 100 euro/zi (in extrasezon, minim 3 nopti, deci 400 euro cu tot cu taxa de igienizare) sau 140 euro/zi (in sezon, minim 7 nopti, 1080 euro cu totul) + 100 euro/sejur taxa igienizare obligatorie (plus o garantie obligatorie de 500 euro), la care sa adaug 80 lei/zi camping (mai pun 70 lei si stau la cazare, fara sa mai dau toate acele sute de euro). Poate ar merita pentru o experienta unica (adica recunoastem ca pretul este enorm, dar ne dorim sa incercam ceva interesant o data in viata) sau pentru cine vrea sa „campeze” in zone complet izolate, dar altfel variantele masina personala + cort (pentru camping) sau masina personala + cazare sunt clar mai bune.

  5. Gabriel(baietelul meu de 5 ani) a fost prima data cu autorulota la 3 luni jumate. S-a repetat experienta iar acum calatoreste cu noi si Ilinca(1 an si 4 luni). La fiecare oprire cu autorulota, Gabriel zice: “Mami, aici vreau sa stau 100 de zile” :)).
    Fiecare zi petrecuta in autorulota noastra Andi, e speciala. Si avem cateva zile cu ea…multe zile.
    Pe blogul nostru http://www.eyetraveler.eu, ne-am pus amintirile. Multe si frumoase!

  6. Data viitoare încearcă Camping S din Mamaia nord. Te instalezi între copaci, au multă verdeața, 2 locuri de joaca pt copii (mititele, dar merg) și ieșire direct pe plaja.

  7. Recomand campingul de la pastravaria Albota, pe timp de vara este si piscina disponibila, baile sunt curate, iar pastravul de la restaurant delicios :). Abia ne-am intors din a treia calatorie de genul, mai vrem cat de curand sa inchiriem si s-o luam din loc. Nu este ieftin nici pe departe, dar nu se compara cazarea la pensiuni cu experienta camparii. Pentru unii merita, pentru altii nu, n-are sens discutia mai departe.

  8. Am intrat pe site dar mi se pare foarte scump.Cred ca cu 140 de euro pe zi stam linistiti la hotel.\
    Cred ca ar fi o experienta frumoasa si cu rulota dar poate la costruri mai mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *