Cinci jocuri care oferă copilului control

Jocul e aproape magic pentru copii, ca să nu zic magic de-a dreptul, că o să credeți c-am fumat ce nu trebuie. 🙂 Ar fi și pentru noi, dacă nu am fi noi atât de scorțoși, speriați de ridicol și disperați să dăm bine!

Când copiii nu respectă regulile, când ni se opun des, când sunt mai iritabili ca de obicei, când plâng mult și sunt greu de mulțumit, uneori poate fi vorba despre nevoia lor de control. Copiii au, ca orice ființă umană, nevoie de autonomie, de competență, vor să aleagă și ei pentru viața lor, să fie văzuți ca ființe competente, vor să încerce, chiar dacă știu că pot greși. E foarte sănătos și normal să simtă asta și să-și ceară dreptul de control din când în când.

Le putem împlini această nevoie lăsându-i să aleagă lucruri pentru sine, lucruri mici, care sunt importante pentru ei, dar nu le pun în pericol sănătatea sau siguranța. Ce haine să poarte, ce să mănânce la prânz din două variante încă nepreparate, unde să mergeți după grădiniță, ce cărți să citiți, când să se spele pe dinți, înainte sau după duș, etc.

O altă cale de a le oferi control este prin joc. Cât de multă putere își iau copiii prin joc, putere pe care o păstrează cu ei și după ce jocul se încheie și pe care o manifestă în viața lor în multe domenii, fiind încredințați că se descurcă. A-și vedea părinții purtându-se ca niște prostuți, a putea decide în locul și pentru părintele lor le aduce atât de multă bucurie, râs, libertate, putere. Încercați, este eliberator și pentru noi și atât de benefic pentru ei!

Vă dau mai jos cinci idei de jocuri care oferă copilului mult control, sunt printre preferatele noastre. Încă le jucăm des, le mai strecurăm în rutinele noastre zilnice, ne ajută pe fiecare în parte altfel, ne conectează, ne ajută să ne vedem altfel ca de obicei, ne relaxează, ne umplu sufletele, copiii se simt și ei la putere, învață câte ceva din fiecare experiență de genul acesta, nu ne mai săturăm.

Să le încercați și voi și apoi să-mi spuneți cum a fost! 🙂

Schimb de roluri: părintele e copilul neajutorat, copilul/copiii sunt adulții

(potrivit pentru copii de 2-7 ani)

Jocul acesta e cu atât mai amuzant pentru toată lumea cu cât exagerați mai mult. Iată cum se joacă:

Propuneți copilului jocul în care voi sunteți copii. Copilul sau copiii pot alege dacă sunt mama, tatăl, cine ce dorește. La noi de obicei amândoi vor să fie mama (și asta spune ceva despre cine văd ei că are mai mult control în viața lor).

Părintele se trântește pe pat sau pe covor cu picioarele în sus ca un gândac și începe să se zbată și să plângă ca un bebeluș. Nu vă grăbiți, lăsați copilul să se bucure de această priveliște, nu e una pe care o vede foarte des.

Apoi începeți să ziceți sau să faceți semne ca să indicați de ce plângeți. Poate fi un scutec prea plin, poate vreți în brațe, apă, mâncare.

Ei vor încerca diverse lucruri, voi refuzați și plângeți și mai rău.

Ei pot pleca să vadă ce se întâmplă copilului dacă e părăsit și cum se simte să pleci de lângă copil. Vor experimenta acest gen de putere care nu există în viața lor adevărată. Se vor întoarce și vor încerca să aline bebelușul uriaș și foarte gălăgios, în timp ce copilul interior al părintelui primește și el niște atenție și iubire după care e posibil să tânjească.
Mergeți în patru labe prin casă, lingeți tocul ușii, refuzați mâncarea, certați-vă cu pisica, plângeți când vi se ia ceva, faceți tot ce fac copiii, dar exagerat.

Din ideea asta s-a născut seria de cărți pentru copii Mami și tati se poartă ciudat, pe care le-am scris tocmai ca să inspir părinții să se joace. Le iubesc copiii, au avut și au un mare, mare succes, ceea ce îmi arată câtă nevoie au copiii de astfel de scenarii!

Părintele neștiutor și împiedicat

(potrivit pentru copii de 2-6 ani)

Iubesc jocul acesta!
În situații tensionate, când copilul e depășit de o schimbare în viața lui, se simte pierdut, nevăzut, e timpul pentru un joc despre cum și adulții se simt așa uneori.

Părintele merge decis în baie, iar pieptenele și dă să se spele pe dinți cu el, neapărat de față cu copilul.

Când îi sună mobilul, răspunde la șlapul din hol.

Nu mai știe să își pună ciorapii, vrea să îi tragă pe cap.

Își pune fusta drept păr și vrea să iasă din casă desculț.

La fiecare pas, copilul va râde, apoi va sări să ajute. Ce bine e când ești tu cel care știe ce trebuie făcut! Și ce rar primesc ei asta în viața lor!

Părintele – animal de casă

(potrivit pentru copii de 2-5 ani)

Vai, am fost câinele copiilor ani la rând.

Mă plimbă în lesă prin casă (cu un cordon de halat în jurul gâtului), eu fac pipi la colț sau în ghiveciul de pe balcon, primesc apă în castron, pe care o beau cu limba, mă scarpin, alerg după pisici imaginare, aduc ce mi se aruncă, sap după oase, în timp ce copiii se prăpădesc de râs, îmi dau comenzi, trag de mine în toate direcțiile, Doamne, ce le mai place!

Părintele elev la grădiniță

(potrivit pentru copii de 2-5 ani)

Acest joc ajută mult mai ales când cel mic se adaptează la grădiniță sau creșă.

Îi propuneți să vă jucați așa, voi sunteți copilul, copilul e doamna educatoare.

Mai întâi nu vreți să rămâneți la grădi fără mami, plângeți puțin, încercați să evadați, să vă urcați în brațe la Doamna.

Vă așezați pe scaun cu mâinile în poală și ridicați mereu mâna să întrebați chestii caraghioase, de exemplu Doamna doamna, pot să respir? Fac pipi. Mi-e foame. Vreau la mami. Plângeți teatral și vedeți ce face.

Refuzați să vă jucați, să faceți activitățile pe care vi le propune, fugiți prin casă, vă ascundeți sub masă, spuneți poezii care n-au niciun sens, cântați tare Moș Crăciun cu plete dalbe.

Ziua în care copilul decide

(potrivit pentru copii de 4-8 ani)

Anunțați copilul că a doua zi el decide. Cu ce se îmbracă mami la muncă, dacă și cum își prinde părul. Ce se mănâncă de dimineață.

Cine ce ia la pachet. Eu am plecat de acasă cu boabe de pisică în geantă, că așa au decis copiii.

Ce se întâmplă după școală, până la ultimul detaliu. E super amuzant, posibil să fie un pic neplăcut, dar merită, vă promit!

Poate vă ajută și acest articol: Nu-mi place să mă joc cu copilul meu!