Mesaj de la tineri de 18 ani pentru cei de 14: Nota de la capacitate nu este egală cu cine ești tu

Acum un an am vorbit prima oară unui grup mare de copii de 14 ani. În aceeași zi povesteam prin mesaje private cu un tânăr de 18 ani, vorbeam despre relații, examene, Luca e un copil foarte fain și prezent în viața lui. I-am spus că urmează să am o întâlnire online cu adolescenți și el s-a oferit să-și întrebe colegii de clasă ce le-ar transmite celor cu patru ani mai tineri, dacă ar putea.

Am primit o listă atât de frumoasă! Cât de mult mi-ar fi plăcut să-mi spună și mie cineva la 14 ani toate astea!

Cât de mult m-am stresat din cauza tezelor, mi se părea că viața mea o să se sfârșească dacă iau mai puțin de 9. Nu dormeam bine, nu puteam mânca, nu-mi pria nimic, corpul meu reacționa cum putea, bietul, cu dureri de burtă, acnee, migrene. De multe ori nu luam note mari nu pentru că nu era pregătită, ci pentru că eram prea stresată.

Mama mă încuraja cum putea, dar profesorii puneau multă presiune, prezentau examenele astea ca pe ceva de viață și de moarte.

Ce mult mi-ar fi plăcut să știu că nu mi se va întâmpla nimic rău dacă iau note mijlocii la teze! Că nu voi fi o ratată dacă nu voi învăța pe de rost și al cinzecilea comentariu.

Ce mult mi-ar fi plăcut să-mi spună un adult că viața mea nu depinde de examenele astea, că sunt bună și prețioasă și dacă iau sub 10, că n-o să-mi pierd prietenii, familia, drumul din cauza asta.

Nu spun că școala nu e importantă, că examenele nu contează, sigur că nu, e mai important să înțelegem lumea în care trăim, să avem cunoștințe variate, ca să ne putem alege drumul și să ne adaptăm cât mai bine, să fim de folos societății și să ne bucurăm de viețile noastre, dar ce notă iei la teză la mate nu spune nimic despre succesul tău în viață, câtă vreme știi ceva matematică, vorbești și scrii corect, știi o limbă străină.

Tot stresul acesta, presiunea, frica copiilor de teste, lipsa de conectare cu membrii familiei, care uită că mai importantă decât orice notă e relația dintre ei, nu fac bine pe termen scurt, mediu, lung nici nu mai zic.

Succesul e mai degrabă despre a ști să te evaluezi corect, a fi tot mai bun la ce ești bun în mod natural, a observa oportunitățile, a putea dezvolta relații funcționale, dacă nu chiar frumoase și a avea un dram de noroc.

Nu uitați că partea rațională a creierului se maturizează abia la 25 de ani. La 14 ani, copiii nu pot încă, nu au capacitatea fiziologică de a face proiecții în viitor, de a analiza și de a sintetiza toate informațiile de care ai nevoie pentru a face un plan pentru următorii 10 ani. Încercați să-i ghidați în loc să-i presați. Ascultați-i.

Rămâneți conectați cu ei, chiar dacă au crescut, tot le sunteți părinți, tot au nevoie de autoritatea voastră, chiar dacă mult mai discret. Vă recomand cartea aceasta, mai ales dacă simțiți că anturajul devine pentru copilul vostru mai important ca voi: Cum să ne ținem copiii aproape, de Gabor Mate si Gordon Neufeld.

Vă las cu mesajele copiilor mari pentru copii un pic mai mici.

Poate că le-ar plăcea copiilor voștri de 12, 13, 14 ani, celor care dau capacitatea zilele astea, să le citească.

Le mulțumesc copiilor mari care au contribuit la lista asta. Luca, îți mulțumesc că ai avut ideea asta genială de mă ajuta să pun la un loc gândurile voastre!

  • Alegerile nu sunt definitive, te poți răzgândi pe parcurs, există mereu mai multe căi, nu doar una
  • Caută-ți un mentor, un adult cu care să te poți sfătui despre meserii, despre satisfacții, succes și bani
  • Încearcă să faci ceva în afara școlii, cursuri, voluntariat, ca să ieși din bulă
  • Ai grijă ce postezi online, lucrurile rămân acolo pentru totdeauna și îți pot face mult rău
  • Sunteți încă copii, mai aveți timp să faceți orice vreți, puteți să vă mai jucați încă (să iei lecții de dans, să citești Harry Potter)
  • Nu trebuie să ai mulți prieteni, ci puțini, care nu îți cer compromisuri
  • Nu îți fie frică să recunoști că îți e dor de familie sau greu cu ceva
  • Clasa a opta aduce cu ea o schimbare mare, dar e doar prima dintr-un șir lung și te vei obișnui cu toate, va fi tot mai ușor
  • Nota de la capacitate nu este egală cu cine ești tu
  • Nu crede tot ce citești despre frumusețe, modă, lucrurile se schimbă mai des decât putem noi ține pasul (ex. sprâncenele), cine te place nu dă doi bani pe machiaj și forma părului
  • Nu fi arogant, nu ești mai bun ca ceilalți, suntem toți suma gândurilor și faptelor noastre, ascultă, ajută, fii prietenos.
  • Abordează oamenii cum îi vezi tu, nu cum îi văd alții.

Ce tineri frumoși! Oare așa eram și noi?

20 Comments

  1. E.

    Asta imi suna mai degraba a povestea unei ratari asteptate. Luam un exemplu.
    Vine examenul de admitere la liceu, iar adolescentul intra cu 7, in ultima treime de admisi. Taica-su si maica-sa ii prezinta chestia asta ca pe o adevarata realizare: „Lasa, ca saracul de el a invatat toata primavara si vara, nu s-a distrat si el, stim noi foarte bine cum au luat aia 10, uite, baietii lu’ vecinu’ au picat si baiatu’ lu’ vecina a trebuit sa intre la profesionala! Stii si tu, draga, cum sunt profesorii astia, bravo desteptul lui mama!”
    Bacalaureatul il prinde pe tanar pregatit, cu metode de copiat mult prea noi pentru profesorii invechiti, iar tanarul il ia, cumva, mai chinuit, dar il ia. La televizor sunt reportaje despre cum 60% au picat bacul, iar romanii sunt in fierbere (cam 2-3 zile, pana se raceste subiectul si are loc un meci). Parintii sunt in extaz: „Doamne, dragul mamii, ce destept esti tu, v-au picat astia pe capete, sa se razbune pe voi pentru frustrarile lor, da’ tu nu te-ai lasat si ai luat 7. Daca le corectau pe bune, luai 10!” Tanarul zambeste. E bun. E cel mai bun.
    Din pacate, la facultatea dorita nu prea intra cu saptele ala de la bac, dar e OK, pentru ca exista una MULT MAI BUNA si mai aproape de el, in cartier, doar ca-i particulara si costa. Parintii suspina, dar ce sa faci, blestematii astia de profesori le-au nedreptatit copilul frumos, destept si ambitios – si nu te pui cu sistemul!
    Cumva, cu restante si putina foame, trece si facultatea, iar baiatul, destept, ia de pe net o lucrare, o preda ca fiind a lui si obtine si licenta, in cele din urma. Parintii nu mai contenesc cu laudele. Ce copil destept si frumos au! Cum a invins el sistemul si in ciuda profesorilor si a statului cu facultatile lor cu locuri pe spaga, copilul lor in sfarsit a terminat si-i om in toata firea! Tanarul se infoaie fericit in pene. Cine mai e ca el? Se duce sa bea si el o seara cu baietii, ca acum merita. Dragul de el. In sfarsit, e om in toata firea!
    Aici e finalul povestii fericite si aici incepe viata.
    Aici, fostul copil incepe sa mearga la interviuri, in rarele momente in care e chemat, pentru ca toata lumea vrea, in mod nedrept, oameni cu experienta, iar copilul proaspat iesit din Spiru, SNSPA, Cantemir, Titulescu nu stie sa faca nimic. Pai, de unde sa stie – se mira parintii – ca doar pana acum a invatat!
    4 luni mai tarziu, tanarul se duce la somaj. De ce sa nu ia banii aia? Daca nu ia el banii aia, ii iau altii, asa ca…macar sa mearga la mare si el cu baietii. La somaj, bugetarii ii sugereaza diverse joburi si interviuri. Receptioner, vopsitor, vanzator de pantofi, confectioner, sofer etc. Tanarul clipeste dispretuitor. De-aia am facut eu facultatea? Sa dau la masina de cusut? Ce ticalosi! Va arat eu voua! Eu sunt destept, frumos si ambitios!
    Parintii nu inteleg prea bine ce se intampla. Cum poate desteptul si frumosul lor de copil ambitios sa nu-si gaseasca acum ceva? E incredibil.
    Furios, barbatul ar vrea sa lupte cu soarta. Din pacate, nu poate, pentru ca nu stie cum. N-a trebuit sa-nvete niciodata asta. El era puternic, frumos, destept si ambitios.
    Si cam asta e cu „nota de la capacitate nu e egala cu cine esti tu”. Nu e egala pana te loveste viata. Pam-pam.

    • lena

      Nu cred ca acesta era sensul ascuns in spatele propozitiei „Nota de la capacitate nu e egala cu cine esti tu” …
      Ci cred ca acesta:
      „Daca se intampla, vreodata, ca la un examen important sa nu te descurci foarte bine si sa obtii o nota mai mica decat ai fi crezut ca poti, sa nu te mahnesti peste masura si sa nu te descurajezi complet, pentru ca aceasta nota NU te defineste pentru totdeauna.”
      Pot da exemplul meu: la Bacalaureat am luat la matematica nota 7:32 (am tinut minte nota, desi au trecut 20 de ani, pentru ca m-a afectat la acea vreme). Urma sa dau admitere la Facultatea de Matematica si proba de la matematica era singura pentru care aveam emotii putine, iar asta nu din cauza ca eram vreun geniu in matematica si puteam merge fluierand la examen. Nici macar olimpica nu eram, nimic de genul asta. DAR imi placea matematica si, in plus, ma pregatisem foarte bine in ultimii doi ani de liceu. Printre subiecte a fost, insa, o problema de loc geometric care implica geometrie analitica (niciodata nu mi-au placut aceste tipuri particulare de probleme) si asa … in loc sa fi luat o nota intre 9 si 10 cum eram sigura ca voi putea … am luat ce-am luat.
      Emotiile si trairile sufletesti in astfel de momente pot fi foarte intense (depinde de copil), de aceea e important sa stie copilul ca viata lui nu se sfarseste aici, cu nota X.

    • Ralu

      Contextul e mult mai amplu, asta e doar o varianta si nu e neparat reprezentativa. Presiunea pe copii a crescut de la o generatie la alta, fiecare pas in viata il fac in stres, iar adultii din viata lor au si ei la randul problemele lor si stresul lor de gestionat si nu sunt mereu apti sa ii ajute/ghideze cum au nevoie. Notele insa reflecta si calitatea sistemului educational care este de toata jena, complet inadmisibil ca un elev dintr-o scoala oarecare din mediul rural care a invatat constiincios in toti anii de scoala sa nu aiba garantia promovarii evaluarii nationale, efectiv prea multi elevi isi irosesc jumatate din ziua activa mergand la scoala sa fie doar supravegheati de profesionisti sub-mediocri. Pana la urma ce semnalati vine dintr-o educatie precara pe care scoala nu a fost si nu este in stare sa o ofere unui procent suficient al populatiei astfel incat sa se vada diferenta in societate. Nu generalizez, exista exceptii, per ansamblu insa nu sunt suficiente

    • I.

      Eh… acesta e doar un exemplu a unui copil, acum tanar adult care nu a dorit sa se lupte pentru propria independenta. Eu cunosc zeci de cazuri din cercul de cunoscuti in care persoanele cu note medii in scoala se descurca mult mai bine in viata decat cei cu note de 9-10. Acest lucru se intampla probabil pentru ca dincolo de scoala au invatat sa isi dezvolte inteligenta emotionala din diverse activitati/situatii in care s-au regasit si sa nu dea asa multa importanta micilor esecuri din viata, pe cand foarte multi fosti elevi de 9-10 in momentul in care dau de greutati la locul de munca sau in viata clacheaza si nu pot accepta micile esecuri si sa nu le fie constant apreciata valoarea.
      In linii mari sunt complet de acord cu sfaturile oferite de tinerii de 18 ani. Sper sa tina si ei cont de ele cand vor merge la facultate, iar apoi la locul de munca.

    • A

      Total irelevant exemplul…îmi pare doar o expresie evidenta a unei tendințe bolnăvicioase de categorisiri și generalizari, care, din păcate, ne caracterizează, dar fac atâta rau. Notele nu reprezinta nici garanția succesului în viata asa cum nu poarta nici automat stigmatul eșecului…sunt atâția factori implicați încât povestea de mai sus îmi.pare o gluma proasta. O spune o fosta eleva de 10 în generala, 9.80 liceu bun, dar care a ajuns, printr-un concurs de împrejurări, la o particulara…long story short, undeva, pe parcurs, mi-am dat seama ca factorul emoțional este garantul succesului, nicicum diplomele sau colecția de note maxime…

    • Stropic

      Asta pare comentariu copiat de undeva. 😀 dintr-un articol de pe alt blog.

  2. Eliza

    Ce frumos! Ce ma bucur ca vedem si asta! Exista deopotriva si tineri dezorientati, si tineri bine orientati. Si as vrea sa stim ca sunt la fel de valorosi cu totii. Adica nu sunt mai buni sau mai valorosi cei care sunt bine orientati. Toti au nevoie de iubire, atentie, sa fie vazuti si validati.

    “The children who need love the most will always ask for it in the most unloving ways”

    ― Russel Barkley

  3. Carmen

    Wow! E. a surprins cumva chintesenta acestui subiect in societatea romaneasca actuala. Toti vor la facultate desi nu toti au ce cauta acolo, impinsi fiind de parinti care ii considera mici genii neintelese in lupta cu sistemul ticalos… Si asta in timp ce tara noastra are tot mai multa nevoie de forta de munca in multe domenii pe nedrept desconsiderate.

  4. Diana

    Faptul ca o nota singulara, rătăcită s a întâmplat sa fie mica la un moment în viata adolescentului, într adevăr nu ar TB sa fie reprezentativa…însă nu sunt de acord cu aceasta lejeritate în a privi pana la urma rezultatele copilului…azi o nota de 6-7 nu e o mare problema însă când și mâine vine tot cu 6 și poimâine la fel deja mi-e îmi cam suna a dezinteres…iar generațiile actuale, fără însă a generaliza pt ca mai avem slava cerului și copii de a dreptul geniali, mi se par total lipsite de obiective tocmai din cauza parentigului modern…dacă mergeți în licee și întrebați adolescenții de clasa a 11 a, ce vrei sa faci pe mai departe, ce îți place, ce meserie te ar împlini, cred ca doar o mica parte din ei va da un răspuns clar…

    • Diana

      Mie*..scuzati greșeala..dicționarul îmi joaca feste…

  5. Alina

    Mda. Eu am fost olimpica, premii peste premii, într-a 12 a am luat coronita. Dar deși eram pregatita temeinic la școală, la materia „viata” eram sub mediocra.Tinta mea fuseseră notele și mi plăcea sa fiu prima la note.Ulterior mi-am dat seama ca as fi preferat sa am note mediocre dar sa fiu mai buna în viata. Nu am copil încă, însă cu siguranța mi-am învățat lecția și pentru mine va fi mai important ce skill uri de viata va avea copilul meu decât o nota de 7 la vreun examen.

  6. Mona

    Eu am exemplul fostilor mei colegi de generala si liceu, apropo de cat de luminos poate sau nu sa fie viitorul unui copil de nota 9-10. Din colegii de generala, o singura fata are o cariera, a terminat facultatea in Italia si pot spune despre ea ca este realizata din acest punct de vedere. Are propria ei firma, familie, etc. Ceilalti copii de 9-10 au ajuns sub-mediocrii financiar.

    Din colegii de liceu, doar 3 din cei de 9-10 sunt realizati profesional si financiar, restul mediocrii si unii chiar sub-mediocrii.

    Insa, surpriza supriza, majoritatea celor cu medii 6-7-8 in scoala s-au descurcat extraordinar de bine in viata, mai toti sunt antreprenori, unul este director la Mercedes, altul director de sucursala in banca, si mai toti foarte stabili financiar. Oare de ce?!

    Viata in sine arata ca notele nu-ti garanteaza nimic daca la capitolul inteligenta emotionala si experienta de viata esti sub-calificat.

    • Dan

      Eu cred că sensul articolului e că nu e productiv pe termen mediu și lung să asociezi stima de sine cu notele de la școală.

      Exemplele cu „realizarea în viață” a celor cu note medii sau mari sunt cel mult anecdotice, incluzând ce o să spun eu aici. De exemplu, cu ocazia întâlnirilor de xx ani de la terminarea școlii generale sau a liceului s-au făcut grupuri pe Facebook și ultima dată am pierdut >1 oră din viață să mă uit din pagină în pagină. Concluzia mea e că există o legătură între realizarea profesională pe termen lung cu notele sau cu poziția în clasă, dar nu e ceva strict.

      În liceu ni s-a administrat la un moment dat un test IQ (știu, lol), iar rezultatele au fost oarecum legate de poziția în clasă (mă refer la medii), dar nu a existat o corespondență clară 1:1. Colegul aparent mediocru care a ieșit campion la testul acela de IQ e acum unul dintre cei mai realizați indivizi din clasa noastră de atunci. Dar, de regulă, atât cât am putut să văd din informațiile de pe Facebook, premianții clasei – atât în generală cât și în liceu – s-au realizat destul de bine pe plan profesional, însă nu am putut să trag o concluzie însă în ce privește circumstanțele lor personale (familie etc).

  7. Sylvia

    Cat ma bucur sa vad atata sustinere pentru copiii din clasa a 8a. Eu am dat acest examen acum 16 ani, alte vremuri. Pe langa ca profesorii faceau o mare tevatura din eventualele esecuri de care ne-am fi putut lovi, acasa erau parintii care isi asteptau randul sa puna presiune. In anul acela maica-mea nu a fost in stare sa discute altceva cu mine in afara de examenul de capacitate, nu stia ce trebuie sa invat si cat trebuie sa invat, stia doar ca trebuie sa invat intruna. Daca indrazneam sa ma detasez cateva momente si sa ma uit la televizor, de exemplu, venea si imi spunea ca asa nu voi lua niciodata examenul si sa ma pregatesc de centura pentru ca acolo voi ajunge, sa ofer servicii in natura pe bani. Eu, aici, folosesc un altfel de vocabular, cuvintele mi se adresau ca atare. S-a pus accent in anul acela doar pe ceea ce voi pati daca nu iau capacitatea. Fie as fi ajuns pe camp undeva sa pazesc oile, fie pe centura, sau „preferata mea”, ma vor da afara din casa. Din curva (imi cer scuze) nu m-a scos tot anul si a tot reiterat ideea ca voi ajunge pe strazi daca pic la mate. La simularea de dinaintea examenului, tin minte ca la romana (unde excelam) am luat putin peste 6. Am gresit, probabil de emotii. Era primavara, timp frumos, dar eu am stat-o pe toata inchisa in casa invatand non-stop pentru ca eram proasta si as fi ajuns o c*** (nu mai vreau sa repet acest cuvant). Am fost un copil sensibil, inhibat, introvertit, iar gandurile mele se invarteau destul de des in jurul sinuciderii. Nu o sa uit niciodata anul acela si nici examenul de capacitate pe care l-am luat cu brio si am intrat la liceul unde mi-am dorit. Puteam sa fac asta si fara sa fiu amenintata la tot pasul. Asadar, ma bucur enorm sa vad atata sustinere, copiii au nevoie de ea, au nevoie sa fie intelesi cat este de greu si trebuie sa stie, sa fie constienti ca nu sunt singuri si ca nu e un capat de tara daca au parte de un esec. Nu este ireversibil, se poate lua de la capat.

  8. Nota mica la capacitate ESTE O MARE PROBLEMA. In mod normal, daca ai invatat ca lumea, ai citit (sa fii in stare sa faci niste legaturi intre autori / comentarii), ai facut exercitiile alea de matematica etc. este imposibil sa busesti capacitatea. Doar in caz ca erai beat mort sau ai avut, doamne fereste, vreo cadere nervoasa.

    Daca ai luat 8, nu e mare branza, dar 5, 6 sau sa pici e cam prea mult. Si nu mi se pare ca o atitudine de genul „lasa, draga, nu conteaza” este benefica.

    Eu am dat admitere la liceu acum 30 de ani, eram 6 pe loc, am dat si 4 examene „vocationale”, ca era Pedagogic. Nu am facut nimic in ultimii 2 ani de gimnaziu, decat am studiat. A fost usor, pentru ca nu aveam Instagram si TikTok, sa ma distraga toata ziua.

    Capacitatea e cel mai usor examen, urmeaza BAC-ul, care e serios si pentru care am studiat chiar si mai mult. Si in cei 5 ani de liceu, am muncit cat 10, pentru ca, daca doresti sa faci ceva in viata, ar cam trebui sa tragi, nu doar matza de coada.

    Nu ai cum sa ajungi la o facultate buna, sa faci un master sau ce mai trebuie (ca facultatea nu mai e de ajuns), dar sa fie mama si tara relaxati ca nu ai fost in stare sa inveti ceva algebra si un pic de gramatica, incat sa treci capacitatea.

    Fie-mea are 7 ani si aici nu se dau inca note (la clasele mici). Dar la matematica, la fiecare final de „topic”, dau cate un test. Si se noteaza procentual (de exemplu – are 9/10 puncte, deci 90%). Desi merge foarte bine cu materia, mai buseste cate ceva, ca e aiurita. Dar si asa, sub 85-90% nu ia. Daca ar lua, as avea o problema cu asta si as mai studia un pic cu ea, as vedea de ce „under perform”.

    Daca e copilul obisnuit sa studieze si stie materia (asa cum ar trebui sa o stie, ca, doamne iarta-ma ,merge la scoala), mai zbangheste un punct sau doua. Hai ca ia 8, in loc de 10. Sau 9:50. Ca e emotiv, ca e obosit, ca e stresat. Dar sa te duci si sa iei nota mica la materii pe care le-ai studiat BINE DE TOT, nu e deloc de ignorat si nici de incurajat.

    Nu o iau pe fie-mea de guler pentru scoala, nu e pedepsita, daca greseste ceva sau uita sa isi faca o lectie (ca s-a mai intamplat o data sau de 2 ori anul asta nebun), dar nu sunt relaxata pe tema asta. Scoala este importanta, suntem atenti la ce face, este job-ul ei. asa cum ta-su merge la munca si eu lucrez de acasa, jobul ei este sa citeasca / faca scoala si sa mearga la antrenamentele de tenis.

    Faza cu „si Zuckerberg a abandonat facultatea” nu e ceva de sustinut, e plin de burger flippers la Burger King de din astia pentru care o nota nu a contat si nici facultatea. Societatea merge spre supra-specializare IN ORICE DOMENIU mai decent, sa fii relaxat ca ia copilul nota proasta la Capacitate mi se pare de-a dreptul periculos.

    • Alina M

      Sunt de acord ca nota mica la examenul de Capacitate este o problema, pentru ca in scoala generala se pun bazele educatiei. Pot intelege o nota mai mica la Bacalaureat, cand materia devine ceva mai grea, se studiaza aspecte mai dificile ale fiecarui domeniu, sau poate pur si simplu elevii stiu deja ce domeniu ii atrage mai mult si se concentreaza exclusiv pe acele materii.
      Daca un elev pica examenul de Capacitate sau ia note de 5-6 inseamna ca nu detine cunostinte de BAZA de gramatica, intelegerea unui text, matematica simpla, istorie, geografie, biologie, chimie, fizica. Inteleg ca subiectele sunt tot mai usoare de la an la an (si ca seamana destul de mult cu ce se da la simulare si la testele de antrenament, deci nu trebuie sa invete toata materia, ci trebuie sa se axeze pe ce se repeta in aceste teste), sau, cel putin, suficient de usoare incat o nota de 7 sa poata fi obtinuta cu usurinta. Iar cei care au impresia ca aceste note nu conteaza… n-au decat sa arunce un ochi in jur, sa vada care e nivelul unui procent extrem de mare din populatia adulta (nu inteleg texte simple, nu au notiuni de baza de biologie/chimie/fizica, nu inteleg cum functioneaza societatea/Statul, nu sunt in stare sa scrie o propozitie corecta, nu mai zic de o fraza intreaga), iar asta se simte in TOATE sferele societatii, caci totul porneste de la educatie.
      De-abia cand devii adult incepi sa intelegi felul in care ti-au folosit toate acele materii si informatii pe care le considerai inutile, cum au contribuit toate la nivelul de educatie si intelegere pe care il ai in prezent.

    • Alina, pe mine m-ar speria si picatul BAC-ului sau note mici. Pentru ca urmeaza facultatea si, chiar fara admitere (sau cu pondere mai mica a notei de admitere … nu stiu cum se mai calculeaza acum), totusi cantitatea de materie ce trebuie bagata la scafarlie este MULT peste orice a invatat copilul pana atunci. Stiu ca ma dadeam de ceasul mortii in clasa a XIII-a, ca, vai, ce multa materie. Si am intrat in primul an de facultate si era sa fac infarct, cand am vazut ce am de invatat LA O MATERIE. Cam toata materia de liceu in cateva ore de curs.

      Scoala, asa proasta cum este sau nu, trebuie sa il deprinda pe copil cu invatatul, cu munca / perseverenta necesare pentru a reusi apoi sa studieze la un nivel mult mai inalt.

      Peste tot deja, joburile cat de cat decente au deja o super-specializare de spaima. De la medicina la web design, trecand prin chestii legale sau financiare. Viitorul este tot mai specializat. Note proaste la marile examene ale vietii nu ajuta pe nimeni si sunt extrem de putine cazurile cand chiar are ura vreun profesor pe tine sau ai avut o afectiune care te-a facut sa performezi slab de tot.

      Tocmai de aia, pentru ca examenele nu sunt mereu in conditii ideale si nici noi nu performam 100% mereu, trebuie studiu intens si CONSECVENT. Pentru ca, daca stii bine materia (asa cum ar trebui, daca tot te prezinti la examen) si intr-o zi proasta iei note decente. Altfel, ai mari sanse de a pica un examen.

  9. Adriana

    FYI de anul acesta toți copii care dau “capacitatea” au 15 ani sau aproape. Ei sunt cei care au făcut scoala de 9 clase. Au trecut prin multe “teste” ale diverșilor miniștrii, 3 semestre de pandemie. Nu stiu in ce măsura ar putea cei de 18 ani sa le dea vreun sfat. In acest context cred ca cei de acum de 15 ani ar trebui întrebați cum se simt si ce ar fi trebuit sa facem mai bine pentru ei. Cei care au acum 18 ani au avut o “capacitate” testata de multe ori înainte, teste reper, manuale, si contact fata in fata cu profesorul 100%. Cu siguranța sunt părinți care dau directive si au multe așteptări de la copil, dar nu generaliza! S-au mai deșteptat si părinții, au apărut cărți de parenting între timp. Despre ce vorbim aici?

  10. Adriana

    Si mai este ceva! Când ați văzut voi tineri mobilizați de valurile adolescentei sa accepte pur si simplu sfaturi! Trebuie sa testeze, sa experimenteze sa tragă singuri concluzii! Altfel ii facem roboței le spunem noi din start ce sa facă si ce nu. Sa nu mai experimenteze! De aceea nu pot fi de acord cu sfaturi date către alte generații! Dar ma bucur ca acești tineri au avut maturitatea de a creiona concluzii pe baza experiențelor lor si le-au verbalizat! Pentru asta le zic bravo.

  11. Dani

    Din fericire am avut ocazia sa văd cum o societatea de succes poate avansa, și chiar inova in condițiile in care accentul nu este deloc pus pe evaluarea numerica. Iară, am avut ocazia să fac o facultate și un master (la o universitate de top la nivel național) unde studenți dotați nu erau deloc frustrați dacă un test, un laborator sau un examen nu a mers cum trebuie, și s-a soldat cu o evaluare mediocra (din cauza de diferite motive obiective). Nici măcar nu sunt interesați sa meargă la măriri, deși in mod normal ar merita o nota mai buna.

    Nu contest ca notele nu au nici o valoare, ca au (atâta vreme cât rămânem in sfera evaluării; când se ajunge la competiție, e deja altceva, care, de cele mai multe ori nu este despre copii, ci despre ambițiile părinților), important este sa transmitem copiilor că cunoștințele și informațiile care le acumulam sunt importante. Cum reușim sa aplicam ce am învățat, cum jonglam cu ele și cum le putem folosi interdisciplinar. Aici trebuie sa se poziționează nucleul învățării și evaluării.

    Am dat și eu o capacitate, și un bac. Și trebuie sa recunosc, ca din toate direcțiile am primit indicații (ca sa ma exprim mai frumos) despre ce nota trebuie sa iau – nu mai puțin de 9. Drept urmare, aproape tot ce am învățat am uitat, deși capacitatea am luat-o cu 9,4 si bacul cu 9,2.

    Sunt 1000% de acord cu mesajul postului. In același timp ii înțeleg si pe cei ce nu înțeleg. Când trăiești toată viața intr-un astfel de mediu, când învățământul românesc se învârte numai in jurul notelor, când evaluările se bazează preponderent pe teorie si nu pe capacitățile ce pot fi dezvoltate cu ajutorul teoriei, e greu sa vezi pădurea de copaci. Și lucrurile astea trebuie dezvoltate la nivel organizatoric și strategic de către minister.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *