O cititoare întreabă: Ce să fac cu vina pe care o simt când îmi las copilul plângând la grădiniță?

Dragă Ioana,

Copilașul meu merge de ceva vreme la grădiniță. Locul e OK, doamnele se poartă frumos, au grijă de ei, totul e bine, nu am motive să cred că e ceva în neregulă, cu toate astea el plânge în fiecare dimineață, nu vrea să se îmbrace să plecăm, de multe ori îl luăm pe sus, plânge și pe drum, sunt și zile când vrea să meargă, dar de fiecare dată când îl las și plec, plânge de mi se rupe sufletul, se agață de mine, mă roagă să nu-l las. Mă simt foarte vinovată. Doamnele zic că se liniștește după ce plec, primesc poze în care îl văd jucându-se liniștit, dar despărțirea e mereu foarte grea. Plec plângând, toată ziua mă simt ca ultimul om, ca o mamă rea, care-și lasă copilul din egoism. Te rog să mă ajuți, cum fac să gestionez vina mea și plânsul lui?

Primesc genul acesta de mesaj cel puțin o dată pe zi, sunt zile în care îmi scriu mai multe mame pe același subiect. Uneori e vorba despre copii de doi ani care merg la creșă, fete sau băieți, alăptați sau înțărcați, de copii mai mari, de 3, 4 sau 5 ani care merg la grădinițe private sau de stat, în România sau în alte țări, înainte sau după pandemie. O mulțime de copii plâng când sunt lăsați la grădiniță, iar pentru fiecare astfel de micuț există o mamă care pleacă la muncă cu inima frântă.

O să postez aici ce le scriu acestor părinți, poate va fi de folos și altor mame care se simt vinovate pentru un lucru atât de natural și normal cum este desprinderea mamei de copil și a copilului de mamă la intrarea în colectivitate. Am trecut și eu prin asta cu ambii copii. E firesc să ne facem tot felul de gânduri. Să ne doară plânsul copilului nostru. Să vrem să-l știm fericit. Să ne gândim că poate am putea face ceva mai bine pentru el.

Dragă mamă, te văd și te aud. Am fost acolo. Lasă-mă să-ți scriu câteva rânduri.

Dragă mamă plină de îndoieli, vină și tristețe,

Eu te invit să te oprești un pic chiar acum și să respiri adânc, până ți se umflă burta. Respiră încă o dată. Respirația adâncă repetată ne ajută să ieșim din starea foarte emotivă și să redevenim ființe raționale.

Te rog să te uiți calm la motivele pentru care ai decis că cel mic va merge la grădiniță sau la creșă. Ai nevoie să mergi la serviciu, ai nevoie de timpul tău în lumea adultă, de rolul tău de profesionist, iar copilul tău a crescut deja, are nevoie și de alți adulți, de prieteni, de alte activități și interacțiuni, de alți oameni de la care să învețe.

Ai decis să dai copilul la grădiniță pentru că ești afurisită? Pentru că vrei să stai toată ziua pe canapea la filme? Chiar și asta poate fi o nevoie legitimă, cea de pauză, odihnă și reconectare.

Bun, rațional ai toate motivele să crezi că ai luat o decizie bună. Și lui, și ție, vă va fi mai bine cu el la grădiniță decât dacă mai stați acasă un an, tu o iei razna de frustrare și relația devine tensionată și plină de suferință.

Din punct de vedere emoțional, da, aici lucrurile sunt mai complicate. Copilului tău îi e greu și este absolut normal să îi fie, dar e un pas necesar în dezvoltarea lui. Va căpăta multă încredere în el, independență și putere din asta. Pot să trăiesc și fără mami aproape, mă descurc, sunt competent!

Nu ne putem ține copiii în brațe la nesfârșit, nu le face bine, și nici nouă. Și asta e o veste bună!

Uite încă o perspectivă. Copiii cooperează cu noi, pentru că ne iubesc și pentru că sunt programați să o facă. Dacă tu te gândești la grădiniță ca la Valea plângerii, dacă te apropii de ea în fiecare dimineață cu stomacul strâns, dacă te aștepți ca lui să-i fie greu, pentru că aveți o relație atât de strânsă, sunt șanse uriașe ca fix așa să se întâmple. Copilul simte ce simți și se va comporta așa cum aștepți de la el, convins că dacă tu crezi că el va plânge la despărțire, exact asta trebuie să și facă (am învățat asta de la Jesper Juul, în cartea Copilul tu competent). E atât de adevărat!

Dacă tu vei fi ruptă în două de vină, el va simți și va înțelege că tu de fapt nu ai încredere în grădinița asta și nu va avea nici el.

Dar când tu vei fi în sfârșit sigură că grădinița e pentru binele tuturor, când vei avea încredere că e un loc bun pentru el și pentru tine, când îl vei lăsa calmă și fermă, când te vei despărți de el convinsă că el va fi foarte bine acolo, atunci lucrurile vor fi mult mai line.

Sigur că e posibil să îi fie greu încă o vreme, unii copii plâng și după un an de grădiniță, e normal să prefere acasă la desene, cu zero efort și disconfort, dar asta nu înseamnă că e și mai sănătos. Foarte puțini copii dau familiarul de acasă pe nefamiliarul, competiția, treaba și efortul de la grădiniță, chiar dacă se și distrează acolo.

În plus, ei ne iubesc atât de mult! Și eu aș vrea să stau non-stop cu persoana mea preferată, dar sunt adult și știu că așa ceva e toxic. Așa că respir, las emoția puternică să fie și să treacă, apoi rațional revin la ceea ce știu că am decis din toate motivele corecte: copilul rămâne la grădiniță, iar eu merg la serviciu.

Noi decidem, pentru binele lor. Și asta e bine pentru ei. Ei nu au puterea să ia astfel de decizii.

Poți repara tristețea și frustrarea lui seara. Poate că abia așteaptă să te vadă ca să-și plângă dorul în brațele tale. Poate că o să fie furios și o să-ți apese toate butoanele, ca să te vadă și el vulnerabilă, să aibă și el putere asupra ta, cum ai tu asupra lui. Primește-i emoțiile puternice, ține-l în brațe, validează tot ce simte, apoi faceți ce vrea el, conectați-vă, iubiți-vă, povestește-i cum ți-a fost ție, jucați-vă, dă-i putere în joc (am pus aici multe idei de jocuri de control). Așa învață să navigheze cu bine prin situații dificile și emoții puternice. Așa se construiește stima de sine.

O altă idee ar fi să faceți astfel încât să-l ducă tatăl la grădiniță, sau bunicii. Încărcătura emoțională va fi mult mai mică pentru toată lumea.
Curaj și încredere!

PS: Îți recomand și cartea Grădinița pentru totdeauna, de Mira Loghin. E despre toate astea. Dar și Copilul tău competent. Și Copilul tău. părinții tăi. Tu.

Alte articole despre adaptarea la grădiniță:

Acomodarea la grădiniță

Grădinița perfectă nu există

Eric merge la grădiniță, carte pentru copii sub 3 ani despre adaptarea la grădi

Când se va adapta copilul meu la grădiniță?

Cât o să mai plângă puiul meu la grădi?

20 Comments

  1. Elena

    Acum ca am copii, de cand am citit Conceptul Continuum, am inceput sa fiu interesata de antropologie, de cum suntem noi oamenii proiectati versus ce ne cere societatea moderna. Asa imi explic multe dintre anxietatile noastre si problemele de natura emotionala. E greu sa gasesti un echilibru…Nu avem un buton….pt gradinita, apasati tasta 1, pt scoala, tasta 2, pt serviciu …E drept ca inainte oamenii se stresau luptandu-se cu animalele salbatice, intemperiile etc..

    • Luiza

      Been there..am si plans intr.o zi in masina..o saptamana a durat plansul dimineata..apoi minune..vreau la gradi!si acum cantam dimineata in masina in drum spre gradi:ajutoarele abile noi suntem..ne grabim pt ca mergem..la graaadiii…sa ne jucam cu doamna si cu copiii! Daca o lasam direct in bratele educatoarei plansul dura 10 15 min apoi se linistea..cu cat stateam mai mult cu cat plangea mai rau…deci e un prag psihologic pe care trebuie sa.l trecem noi intai ca sa ii putem face pe ei sa inteleaga ca nu.i abandonam..trebuie sa le dam incredere in ei sa ii pregatim pentru viata..si asta e doar un pas..curaj mamici suntem minunate chiar daca uitam asta deseori!

  2. Andra

    Pe de alta parte este absolut necesar sa ne asiguram ca totul este într-adevăr in regula la grădinița. Povestea doamnei din articol este și povestea mea. Eram absolut convinsă ca totul este in regula pana intr-o zi când copilul mi-a spus ca idi dorește o păpușa pe care sa o pedepsească și păpușa sa plângă. Atunci am cercetat mai amănunțit și după ce am bănuit bunicii am aflat ca la grădinița lucrurile stăteau altfel decât credeam eu. Am aflat ca fetița mea era ținuta singura pe hol sau afara drept pedeapsa pt diferite lucruri și nu îmi explic nici acum cum au reușit sa o facă sa nu spună. Am întrebat-o pe cea mică și am înțeles de la ea ca educatoarele le spuneau ca cei care spun acasă vor fi retrași de la grădinița și vor merge la grădinița start. Mi-a luat ceva sa aflu ca grădinița start înseamnă grădinița de stat unde părinții te lasă și nu se știe dacă te mai iau. Toate astea la o grădinița particulara unde eu eram ferm convinsă ca educatoarele sunt cele mai bune persoane din lume.

  3. Fii sigura ca la gradinita chiar este OK, nu doar cand esti tu acolo. La fiica-mea, cat era in Romania, doamnele loveau copiii si urlau la ei. Ii trageau de par, mai o palma etc. Absolut inacceptabil, daca ma intrebati pe mine, dar majoritatea parintilor ori faceau asta oricum cu copiii acasa (deci nu-i deranja neaparat), ori considerau ca si copiii is naspa, deci mai merita cate una peste bot.

    Nadia nu a fost nicodata lovita, asta stiu, pentru ca am avut grija ca in prima zi de gradinita sa spun cu voce tara, in plina sedinta ca, daca indrazneste cineva sa se atinga de ea, le dau foc. Au crezut probabil ca-s nebuna, nu conteaza, ideea este ca nu s-au atins de ea. Dar, faptul ca ii bruscau pe altii si urlau non-stop la clasa au facut copilul sa planga IN FIECARE ZI, de parca ii murise careva in casa.

    Din fericire faza nu a durat nus’ cat, ca s-a tot imbolnavit, asa ca mergea 3 zile, o saptamana nu. Dupa o luna de gradinita a facut pneumonie, deci a mai stat o luna acasa la refacere, in primavara au avut varicela, noi am vaccinat-o si am tinut-o iar acasa pana a trecut nebunia. Apoi au avut scarlatina in gradinita, asa ca am plecat in Italia la o prietena, ca era deja vreme faina de calatorit.

    Eu am avut norocul ca lucrez de acasa si ca o duceam la gradinita sa se obisnuiasca totusi in „societate”, dar nu am insistat prea mult, pentru ca nu era chiar chestie de viata si de moarte.

    In vara am aflat ca emigram si am mutat-o la o alta grupa (de germana), pentru ca ma imprietenisem cu educatoarea. CE DIFERENTA! o tipa incredibila, iubeste copiii si se poarta ca o adevarata mama cu ei.

    Fie-mea a adorat-o, s-a dus 2 luni la gradinita cu drag, de nu o recunosteam. Am tinut sa aiba totusi experienta asta, pentru a vedea ca asa e normal sa se simta „la clasa” si pentru a nu se speria de insertia in sistemul american de invatamant. Ii spuneam ca aici profesorii sunt ca Frau Melinda, nu ca educatoarele anterioare.

    Faptul ca a avut parte de o educatoare normala la cap, care nu urla ca apucata, a facut copilul sa iubeasca gradinita, desi in continuare era „atasata” de mine si nu neaparat incantata sa plece de acasa. Nu a mai plans niciodata, abia astepta sa o vada pe Frau si disparea de langa mine, imediat ce ne apropiam de clasa.

    A mai stat juma’ de an acasa si s-a dus in clasa 0 (kindergarten aici) intr-o scoala complet noua, intr-o limba pe care o cunoastea doar partial. Nu a avut niciun moment de tristete, era emotionata si nesigura, dar a fost o experienta buna din start. Si statea de la 8 la 2, chestie pe care nu mi-as fi imaginat-o niciodata.

    Nu am fortat-o niciodata, nu am impins-o spre „independenta”, pentru ca eu cred ca fiecare copil are ritmul lui diferit. A mea este inca mamoasa, dar merge la scoala OK, a fost la summercamp de tenis (8 ore pe zi) fara mine, se joaca singura tot mai mult etc.

    Am preferat sa o stiu aproape de mine, daca asta si-a dorit, am tinut-o acasa, cand era bolnava, pana sa stiu sigur ca s-a refacut (deci nu dusa cu mucii pe piept si febra 40) si nu e nicio inapoiata la invatatura si nici salbatica.

    Daca ai deci posibilitatea sa mai tii copilul acasa si chiar crezi ca gradinita IN ACEST MOMENT nu ii este vitala, mai tine copilul cateva luni macar acasa.

    Stiu ca poate vin impotriva curentului general, dar fiica-mea nu a pierdut nimic ca nu a stat de la 2 ani prin cresa/gradinita, am lucrat acasa mereu peste programa (ca ii place sa studieze si eu am avut timp si rabdare), incat a fost mereu cu macar un an inaintea programei. Deci nu a pierdut nici trenul ca si materie, a invatat engleza in cateva luni, acum o vorbeste ca un nativ etc.

    Eu cred ca linistea copilului si fericirea lui sunt mai importante decat chestiile de genul „la 3 ani TREBUIE sa mearga la gradinita”, „trebuie sa stea fara maica-sa”, „trebuie, trebuie, trebuie”.

    • Cora

      Subscriu la ideea ca fiecare copil are ritmul lui și nu ” trebuie” musai la gradi la 3 ani, etc.
      Ar mai fi însă o perspectiva la care nu m-aș fi gândit când am dus copilul la o gradi considerata bună, de stat: copilul se plictisea groaznic! Acolo cam stăteau la măsuțe, desenau, el activ nevoie mare, se plictisea ca nu erau jocuri mai active, nu era stimulat, plângea ca nu voia sa se ducă. În pandemie am schimbat cu un afterschool cu mai multe activități și se ducea fericit

    • Printesa Urbana

      Absolut, eu am scris textul in ideea ca parintii elimina posibilitatea ca e ceva rau la gradi si e vorba doar despre adaptarea anevoioasa a celui mic.

  4. Elena

    Hai Dojo ca te iubesc. Esti pe sufletul meu.

  5. Ovidiu

    Sa ne gandim un pic daca e natural sa dai copilul la gradinita: nu e ! Moda aceasta a creselor si gradinitelor a aparut destul de recent in istoria umanitatii. Si daca sa-ti dai copilul la gradinita cu program normal mai treaca- mearga, sa-l dai la cresa sau gradinita PP sau cu program saptamanal e de- a dreptul criminal. In primii ani de viata copilul are nevoie de prezenta permanenta a mamei, nu de ingrijitoarele de cresa si gradinita. O spune bunul simt, se sugereaza aproape zilnic la radio ( ” pentru sanatate emotionala a copilului dvs. … ” ) si o spune chiar faptul ca exista… casele de batrani. Pentru ca, daca-ti șutezi copilul intr-o institutie ca sa nu- ti stea pe cap, si el va face la fel cand tu vei sta pe capul lui. A, mama trebuie sa munceasca pentru nevoile materiale ale familiei? Pai, tatal ce face ( ma refer la familiile obisnuite, nu la cazurile speciale)? Vrea mama sa fie independenta financiar, sa urmeze o cariera, sa nu fie „servitoarea” familiei? Ok, sa fie atunci sluga la patron! O sa fie prea obosita dupa- masa, cand isi va recupera odrasla de la gradinita, dar, cel putin, va avea bani in buzunar! Va rog sa- mi iertati vehementa, dar am vazut multe pe acest subiect si nu- mi vine sa cred cat de orbi pot fi unii parinti fata de consecintele ruperii zilnice a copilului de mediul familial. Si principalii vinovati, mai ales fata de parintii tineri si fara experienta, sunt cei ce-i incurajeaza sa-si dea copiii la crese si gradinite ( politicieni in general ).

    • Lia

      Bine ar fi să se poată trăi in țara asta dintr-un singur salariu, mai nasol e ca, in realitate, uneori se face foamea si cu două!

  6. Ovidiu

    Ai sters comentariul meu, printesa urbana…. Semn sigur ca a durut…! Da, nu numai politicienii incurajeaza parintii tineri si fara experienta sa distruga sanatatea emotionala a copiilor lor, ducandu-i la cresa si gradinita si lipsindu-i, impotriva naturii, de prezenta si afectiunea materna…. Daca exista acolo sus un Dumnezeu, veti plati odata si odata, va avea El grija de asta!

  7. Ovidiu

    Vad ca totusi nu a disparut primul meu comentariu. Asa ca puteti sa-l ignorati pe al doilea!

  8. E.

    Ovidiu, vad ca esti foarte inversunat. Ia da-ne tu solutii, cum ar trebui sa procedam, cum ar trebui sa ne castigam traiul, sa punem paine pe masa si, in acelasi timp, sa nu ducem copiii la gradinita.

    • Ovidiu

      Trebuie început cu începutul și anume să ne mulțumim cu mai puține lucruri materiale în cadrul familiei și să punem accent pe relații. Pentru ca salariul soțului să ajungă și să nu fie nevoită și mama să lucreze. Adică nu cel mai mai nou tip de mobil, de televizor, de autoturism, nu concedii prin insule, nu toate acele lucruri după care foarte mulți aleargă și noi avem tendința să-i invidiem și să-i copiem. Modestia este o virtute, nu un cusur. Numai snobii râd de această virtute.

    • Lia

      Trebuie sa mâncăm doar o dată pe zi, ce trei mese și încă bio! Si să stăm la bordei, ce rate la apartament la porumb, că mulți abia ni-l permitem si pe ăla din două salarii!

    • Cora

      Mers la serviciu nu înseamnă numai lucruri materiale, înseamnă și vechime în munca și contribuții pentru pensie. Dacă tăticul o părăsește pe mama sau se imbolnaveste, ea nu are nici venit, nici un ban la bătrânețe, nu poate nici măcar sa ia un concediu medical pentru copil. Asta e realitatea.

    • E.

      Ovidiu, nu, nu „trebuie să…” nimic, că nu dai tu verdicte in numele altora. Copiii sunt ființe adaptabile și inteligente (adaptarea e semn de inteligență), și grădinița are rolul ei bine definit. Nu prea am cunoscut oameni care vor să trăiască cu puțin, dimpotrivă, e perfect in regulă să tinzi spre o viață cât mai confortabilă. Viziunea ta asupra vieții e limitativă și tristă, se vede rigiditatea în gândire de la o poștă.

  9. Ovidiu

    E., De fapt, viziunea ta asupra vieții este limitativă și tristă, pentru că e preponderent materialistă. E normal să dorești mai multe bunuri materiale, dar nu în defavoarea sănătății emoționale a urmașilor tăi, cei care practic vor transmite mai departe viața și valorile tale. Când vei trece într-o lume mai bună, copiii tăi nu se vor gândi la ce bun doctor, inginer, avocat ai fost și la câți bani ai făcut, ci la ce fel de părinte ai fost. Or, dacă i-ai dat la creșă si grădiniță de mici, ai fost din start părinte doar pe jumătate. Nu înțeleg obsesia asta a unora de a-și forța copiii să fie ”inteligenți” și ”adaptativi” de la cea mai fragedă vârstă. Lăsați-i pe copii să se dezvolte în ritmul lor, mai încet poate, dar sigur. Să fie copii!

    • E.

      „Părinți pe jumate”. Atât citez din comentariul tău. Că nu mai e altceva nimic de comentat, în fața unei persoane care se erijează in judecătorul moral al altora.

    • Lia

      S-ar putea să își amintească si ca n-aveau ce mânca, le dădeau de pomană vecinii ăia cu două salarii in casă, in timp ce mama era la curent cu toate telenovelele.

  10. Ovidiu

    Nu am de gând să discut în contradictoriu la nesfârșit cu nimeni de aici. Vreau doar să menționez pe scurt câteva constatări făcute pe acest subiect, și apoi voi încheia. Așadar, am observat, în timp, că foarte mulți părinți ( mai ales tineri ) sunt atrași sau se lasă atrași în această capcană a creșelor și grădinițelor timpurii. De către politicieni, de către patroni de grădinițe, de către ”influenceri”. Li se promite, și își promit: mai mulți bani, mai multă libertate, posibilitatea unei cariere pentru mamă, un copil mai inteligent și mai adaptat. Am văzut copii adormiți pe umărul părintelui care-i ducea dimineața devreme la grădiniță. Mame obosite, venite de la lucru, având ele însele nevoie de odihnă și suport emoțional, să-și recupereze copilul care o aștepta cu nerăbdare ( iar acasă o așteptau vasele nespălate, rufele, mâcarea care trebuia făcută – că doar nu se apuca soțul de ele! ). Dar unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am văzut a fost că, deși unii copii dau semne că ceva nu e-n regulă, deși mamele încep să-și dea seama de greșeală, acestea din urmă nu știu sau nu pot să zică: ”stop!”. Ba mai mult, sunt persoane binevoitoare care vin cu tot fel de explicații ciudate cum că ea, mama, trebuie să fie hotărâtă și să nu se lase influențată de cel mic! Nimeni, absolut nimeni, nu se gândește că soluția ar fi retragerea de la creșă/grădiniță. E prea greu să faci așa ceva. Tocmai de aceea eu consider această instituție o capacană deosebit de periculoasă. Te-ai prins în ea, nu mai scapi! Părinți, gândiți-vă: până în 3-4 ani, s-ar putea ca un copil să aibă nevoie de prezența și afecțiunea permanentă a mamei mai mult decât educatoare și colegi de generație. Educația și socializarea ar putea veni mai târziu. Pentru că așa a fost dintotdeauna, până când au apărut ”tipii deștepți” cu creșele, grădinițele PP și săptămânale ( pe vremea comuniștilor ). Aveți grijă de copii, viitorul vostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.