Cititoarele întreabă: Cât o să mai plângă copilul la grădiniță/creșă?

Răspunsul cel mai corect la întrebarea din titlu e: Nimeni nu știe.

O altă variantă de răspuns este: Depinde.

Alta ar fi: Probabil că o să mai plângă mult.

Știu că niciunul dintre răspunsurile acestea nu sunt pe placul părinților care trec acum prin focurile adaptării copilului lor la grădiniță și care și-ar dori ca cel mic să le facă cu mâna din ziua a treia și să se ducă țopăind la joacă (posibil totuși ca mamele să o ia personal, adică ce, nu mă iubește, doar două zile a plâns după mine, ceva n-am făcut bine etc). Îmi pare rău, însă adevărul e acesta: nimeni nu știe cât o să plângă un copil la creșă sau grădiniță, momentul în care va înceta să mai plângă depinde de mulți factori, și da, unii copii plâng mult, alții plâng și un an întreg (am detaliat aici).

Nu o luați la fugă, prieteni, nu e musai ca și al vostru să plângă un an, majoritatea se acomodează după câteva săptămâni/luni. Ideal ar fi să nu aveți așteptări prea mari. Dacă n-a plâns în prima zi și nici în a doua, e pentru că încă nu s-a prins încă exact care-i faza cu grădinița asta. E posibil să nu plângă deloc, dacă faceți parte din cei 1% norocoși ai căror copii se adaptează în colectivitate cam cu aceeași viteză cu care se adaptează la prima lor înghețată.

Dacă aveți bănuieli că ce se întâmplă la grădiniță nu este OK, atunci retrageți copilul și mai așteptați o vreme.

Reparați seara. Ascultați-i supărarea. Primiți-i revolta. Plânsul. Rebeliunea. Dați-i control în joc, oferiți-i alte zone în care poate decide el. Aveți răbdare.

Dar e un copil sociabil!

Nu contează! Nu de socializare îi arde lui acum, când e lăsat fără mama, printre străini. Ia imaginați-vă voi brusc într-o clădire nouă, la un job nou, despre care nu aveți habar, în jur doar fețe necunoscute, care vorbesc o limbă cvasi-necunoscută. Și aveți de stat acolo opt ore! Cum e, aveți chef de niște bârfe pe balcon? Sau căutați să evadați de acolo să vorbiți cu cineva pe care-l cunoașteți?

Dar i-am explicat înainte!

Copiii nu înțeleg situațiile viitoare și nici pe cele abstracte. Când voi i-ați povestit despre ce va face la grădi sau la creșă, el fie era atent la altceva, fie a presupus că ce prezentați voi acolo, toată joaca și toți prietenii și masa și somnul la comun, ieeeei, va fi super distractiv, se va face cu mami acolo. Când pac, mami dispare din peisaj, nu mai contează nimic din ce i-a fost explicat. El vrea la mami, unde e bine și frumos, vrea acasă, unde cunoaște rutina, mirosul, lucrurile, vrea să fie singurul copil, nu unul printre douăzeci care vor toți atenție nedistribuită, unii strigă, alții plâng, alții dărâmă, mama nu mi-a explicat nimic de genul ăsta, vreau acasă!

Dar singur și-a ales grădinița!

Copiii nu își pot alege singuri grădinița și ar fi bine să nu punem pe umerii lor așa o responsabilitate doar ca să nu ne-o asumăm pe a noastră. Alegerea unei grădinițe presupune analizarea unei multitudini de variabile și criterii, un copil de trei ani cu greu își poate alege ciorapii. Nu e corect față de ei nici să îi invităm să ia o astfel de decizie, nici să le imputăm mai târziu că nu și-o asumă!

Dar grădinița are o curte atât de frumoasă și fac activități atât de faine!

Irelevant. S-ar bucura de ele dacă ar fi și mami sau tati în zonă, Altfel, printre străini, poa să fie și Paradis făcut din ouă kinder cu topping de Tom și Jerry, copilul tot va plânge.

Dar doamna mi-a spus să-l las să plângă, că așa se obișnuiește mai repede!

Doamna ți-a spus așa pentru că nu are nevoie de douăzeci de mame atârnând pe holurile ei, încercând să convingă copiii să intre de bună voie în sală. E mult mai eficient (din punctul ei de vedere) să smulgi copilul urlând din brațele mamei și să-i spui acesteia că imediat ce ea pleacă, puiul se liniștește. Posibil să fie adevărat, în cele mai multe cazuri însă, copiii plâng mult după mamele lor dispărute subit, multe săptămâni, multe ore pe zi (am scris despre asta aici).

Acomodarea treptată, cu părintele pe hol (nu în clasă) sau în curte e varianta cea mai blândă și respectuoasă față de copil. Probabil știți, legea permite părinților să acomodeze treptat copilul la creșă. La grădiniță e la mica înțelegere, dar tot mai multe permit părinților să rămână în zonă. Detalii mai multe despre lege sunt aici.

Dar e deja mare, are trei ani! 

Nu e mare la trei ani, e mic, e încă foarte mic, abia a aflat că el și mama sunt persoane diferite. Încă are nevoie de brațe, de iubire, de atenție unu la unu, e drept că devine tot mai pregătit să se desprindă pentru câteva ore, dar e important ca asta să se întâmple treptat, zi după zi, în ritmul lui, în timp ce mama transferă încredere încet încet spre educator.

Dar așa e bine pentru el!

Dacă spui asta în timp ce plângi și transpiri, poate că de fapt nici tu nu ești foarte convinsă că așa e cel mai bine pentru el. Poate nu ești sigură că ai ales cea mai bună grădiniță, poate te simți vinovată că l-ai dus prea devreme, poate de fapt, tu ești mai atașată ca el și aștepți, chiar speri cumva, ca el să se desprindă greu, cu multă suferință. Copilul tău te iubește și vrea să te facă fericită, așa că va coopera cu tine făcând exact ce speri: se va desprinde greu, va plânge, se va zbate. Poate dacă ai reuși să-ți faci curat în gânduri și ajungi la concluzia sinceră că așa e cel mai bine pentru tine și pentru că, că e pregătit, că a venit vremea să respirați puțin departe unul de altul, pentru că așa e sănătos, posibil ca atunci să înceapă și el să simtă asta și să se acomodeze cu viteză mai mare.

Una peste alta, dragi părinți cu sufletul făcut franjuri de plânsetele copiilor la grădiniță sau la creșă, aveți răbdare, pregătiți-vă pentru încă o vreme de plâns. Nu ați făcut nimic greșit, nu e nimic în neregulă cu copilul vostru.

E normal să îi fie greu, e normal să refuze să mănânce la grădiniță, să refuze să doarmă acolo, e normal să își schimbe comportamentul, să se trezească noaptea, să se țină cu mâinile de ușa de la ieșire dimineața, să vă vorbească urât, să aibă mai multe crize de furie.

I se întâmplă ceva ce nu și-a dorit, ceva care îi zdruncină universul perfect de acasă. Se simte lipsit de putere. Nu poate anula decizia părintelui. Corpul lui este singurul în controlul lui, așa că va face ce poate să-și exprime protestul prin intermediul lui. Va refuza mâncare, somn, va striga și se va zbate. Cu multă iubire, povești vindecătoare, jocuri de rol, timp afară, jocuri care să îi descarce energia, va trece în câteva luni cel mult și această etapă.

Curaj! Miliarde de alți părinți au trecut prin asta, veți reuși și voi! Doar nu uitați cele de mai sus, nu vă descurajați, nu pedepsiți copilul, nu îi reproșați nimic. Tot ce face, face din iubire!

Photo by Ba Phi from Pexels

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

12 comentarii

  1. Eu imi amintesc ca am schimbat vreo 3 gradinite pana m-am adaptat si am ajuns in punctul in care nu ma dadeam dusa acasa :)). Iar in prima zi de scoala, cand s-au facut grupele in careu si am ramas doar cu colegii si invatatoarea imi amintesc ca am plans de sarea camasa de pe mine pentru ca nu ii vedeam pe ai mei. Si imi amintesc de parca ar fi fost ieri…cu toate ca au trecut 30 de ani.

    • Primul din copiii mei era disperat dupa companioni, dupa alti copii cu care sa se joace, cred ca acesta este motivul pentru care nu a plans deloc. Era foarte fericit ca se duce „a popii” – adica „la copii”. Ceilalti (ca am 6) au plans cam 1 saptamana pana a inceput sa le placa.

  2. Mvai, cum e articolul asta … Cel mare a stat cu ta-su trei saptamani pe holul gradinitei, in sensul ca stateau pe hol impreuna, nici vorba sa intre. Cu greu s-a adaptat micutul. Acum a inceput scoala si a fost incomparabil mai usor. Cea mica? In directia opusa. In prima zi am stat cu ea 5 minute la gradinita si a facut exact ce a zis de acasa ca va face: a ramas linistita la somnul de pranz, zero probleme de adaptare. Deci da, depinde.

    • Cat de adevarat! Primul copil si prima incercare intr.o gradi f bn cotata s.a finaizat cu un esec total la 1 an si 8 luni,a 2.a incercare tot la primul copil la 2 ani si 2 luni si mai grav fiind o gradi de stat nu aveam voie cu el…a 3.a incercare la 3 ani si o luna, tot la prima gradi cu succes…atata timp cat activitatile erau afara si statea doar pana la 12 jum…apoi cosmar, plangea intr.una cand il luam! La un moment dat o doamna psiholog mi.a explicat cam ce ai spus tu mai sus cu partea aia noua…si in plus el dormea 3 ore la pranz in liniste si pace, pe cand la gradi se rezuma la 1 ora si aia cu zgomote mari! Asa ca din motive personale l.am mutat la camin de stat pana la ora 12 jum, si pana a terminat a fost excelent! La copilul nr 2, prima incercare la cresa pana la 12 la varsta de 2 ani si 2 luni,s.a finalizat tot cu un esec dupa 2 luni, acum la 3 ani si 2 luni, tot pana la 12 la gradi normala,succes maxim, parca vb cu un om mare, mentionez ca ambii copii au fost crescuti doar de noi deci atasament maxim!nu mai spun ca primul a intrat in clasa pregatitoare si ieri nu ne intelegeam cu el pt ca vroia la scoala!nu stiu care.i formula corecta pt ca de fapt nu cred ca exista un calapod…

  3. Sunt de acord cu articolul per se, mai putin ideea de asteptat pe hol despre care stim ca nu e o solutie practicata de gradinite, de stat sau private, in marea lor majoritate. Da, stim ca tie ti s a permis acest “lux” dar nu inseamna ca o sa primesca acum puhoi de parinti pe holuri sau ca parintii au timpul necesar sa faca asa ceva.
    La fel de bine pot sa mai tina copilul acasa o vreme dc e asa o problema adaptarea, la noi a functionat aceasta amanare si dupa cateva luni, copilul a mers de buna voie si cu drag.

    • Sa stii ca nu mi s-a facut mie niciun favor, aceasta era politica gradinitei atunci, ma deranjeaza mult aceste insinuari cum ca am primit tratament preferential, nu sunt adevarate.

  4. Este f fain ce ai scris, însă personal sunt pentru adaptarea copilului alături de părinte in aceeași sală. Dacă părintele stă pe hol, copilul o să dorească într-una să iasă. Nu este cea mai practică metodă din pmdv.
    Dacă sunt 5 copii la adaptare care tot ies din sală, s-a terminat cu activitățile. Dacă sunt 5 părinți la adaptare in sală, nu mi se pare prea mult, este liniște pt toată lumea și confort emoțional pt copilul nou. (nu știu în situația aceasta a pandemiei dacă mai pot intra părinții și mi se pare brutal să nu, dar tot ce-i posibil)

    • Nu stiu ce sa zic, eu am observat ca la Montessori cand erau parinti in clasa (erau niste sesiuni periodice de observare), copiii erau destul de distrasi, copilul venea mereu catre parinte, mie nu mi se pare benefic pentru copil si nici pentru ceilalti, mai ales daca adaptarea dureaza 1-2-3 saptamani, sa ai acolo niste parinti, intr-un spatiu care ar trebui sa fie doar al copiilor…

      Zic la modul teoretic, acum cu Covid parintii nu intra deloc in clase, nici pe holuri nu prea…

  5. Doamne, citesc și ma minunez. Eu am o bucățică de fetița de 2 ani și 11 luni. Am înscris-o în martie la creșă, până sa mergem ne-a închis. Deci repede va povestesc. Am dus-o o săptămână de acomodare câte 2 ore mare placereee. În următoarea săptămână a rămas și la masa de prânz, altă placereee. A venit și vremea somnului, 2 zile maxime, s-a culcat singurica nebâțâită cu perna. Și poc a început calvarul. Brusc nu a mai vrut la copii deloc. Plânge de când o trezesc până o aduc înapoi. Mai nou refuză și mâncarea. Nu știu ce sa fac și cum sa fac. Sunt într-o dilema maxima. Nu avem acces nici la camere, ceea ce ma face sa cred în continuare ca i-au făcut ceva. Am pus în plan și varianta uneia private. Dar mi-e foarte frică să mă hazardez că dacă nu sta nici acolo. Cine îmi da și mie puțin curaj și un sfat? ?

  6. Buna am un copil de 4 ani si pur si simplu cand e sa il duc la grădiniță plange se prinde de masina si nu vrea sa il duc , fiindca e covidul nu se poate intra in clase copilul mia spus ca o doamna in negru a tipat la el sa nu mai miorlaie atat , sincer nu stiu ce sa fac este in grupa mijlocie sincer nu las mai duce pentru ca il vad ca suferă mi se rupe sufletul ca nu sunt acolo langa el ,nu stiu ce sa fac cer si eu o parere mulțumesc frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *