Și eu sunt mamă de îngeri

Am primit acest mesaj pentru a-l publica aici pentru voi. Cred ca autoarea lui are nevoie de un trib de femei care o înțeleg și sunt alături de ea cu un gând bun.

Bună,

Eu sunt Ștefania. Și eu sunt mamă de înger, a doi îngeri, mai exact.

Povestea începe într-o zi de iulie 2018, la un an după nuntă, moment în care soțul meu a decis că e timpul să facem un copilaș. Bucurie mare pe mine, pentru că eu îmi doream de mult timp, el abia atunci a fost convins. Verific calendarul menstrual și mă bucur tare, era fix ziua ovulației, el foarte încrezător „Sigur se va prinde!”. Trece luna, vine menstruația, trec și altele, trece anul și bebe nu voia să apară. Am mers la doctor, diverse investigații medicale, diverse medicamente prescrise, ca într-un final, în septembrie 2019 să văd cele două liniuțe clare.

Îmi aștept soțul de la serviciu, îi dau vestea, bucurie mare, evident. La 4-5 zile după aceea am avut și programarea la doctor, calendaristic avea 5 săptămâni, dar ecografic doar 3 săptămâni. Doamna doctor ne-a spus că nu e motiv de îngrijorare, că poate recupera pe parcurs și să ne vedem peste 2 săptămâni din nou. Super! Trec cele 2 săptămâni, merg din nou la control, toate bune, avem activitate cardiacă, tot mai mic este, dar nu e panică. Bebe al meu era mic, dar se vedea activitatea cardiacă ca o flacără bătută de vânt. Toate bune și frumoase, dar doamna doctor spune să ne vedem iarăși peste 2 săptămâni. La prima ecografie a fost și soțul, dar la a doua nu, și având în vedere că apăruse activitatea cardiacă, i-am spus să meargă la cea de-a treia, ca să o vadă și el. Zis și făcut.

Mergem împreună, într-o seară de miercuri la maternitate, eram eu și încă o pacientă care așteptam aceeași doctoriță. Vine doamna doctor și îi spune doamnei că vrea să mă vadă întâi pe mine, deoarece sunt gravidă. Intrăm împreună în cabinet, soțul pregătit cu telefonul pentru a face fotografie (deoarece în maternitate nu exista hârtie pentru a putea imprima ecografia), doamna doctor pregătește cele necesare și începe să se uite… și se uită… și nu spune nimic, se uită și e liniște, eu o întreb „Este bine?” și ea îmi spune „Din păcate fătul nu mai are activitate cardiacă.”

Au trecut aproape doi ani de la acel moment, dar credeți-mă că îmi tremură și acum mâinile pe tastatură în timp ce scriu…

Soțul lasă încet telefonul jos.. și se instalează panica.. O tot întreb dacă e sigură de ceea ce spune și îmi răspunde că din păcate da, dar pentru liniștea mea să fac beta HCG repetat la 48 ore și analiza va spune clar ce se întâmplă, cu toate că ea nu are nici un dubiu în ceea ce privește ecograful. Îmi arată monitorul și îmi spune că se vede cum sângele nu mai reușește să ajungă la făt. Fătul crescuse, nu mai era doar o flacără tremurând, prinsese formă, dar flacăra se stinsese… Doamna doctor îmi spune să fac analiza și să îi trimit rezultatele, iar apoi cel mai probabil mă va interna pentru chiuretaj.

Efectiv am simțit cum ne-a căzut cerul în cap, am ieșit din cabinet, am mers în altul, pentru a lăsa datele pentru completarea fișei. Asistenta care completa fișa a încercat să mă îmbărbăteze, dar în momentul acela am bufnit rău în plâns, în hohote efectiv. După ce a terminat fișa ies pe hol și soțul nu mai era, mă așez pe o bancă pentru că simțeam că nu pot merge în picioare.. Îmi revin cât de cât și ies afară, soțul stătea jos pe o bordură, mi-a spus că văzuse negru în fața ochilor și a ieșit afară la aer… Am mers împreună la mașină, ne-am liniștit un pic și am plecat acasă. Ajunși acasă ne-am așezat în pat și am plâns împreună, mult. În timpul acesta părinții ne sunau, pentru că știau că mergem la control și deja se panicau pentru că noi nu dădeam nici un semn. Le-am dat vestea, și apoi am început să sperăm că poate a greșit medicul, deși în cap răsunau cuvintele ei „Știu foarte bine ce văd aici, din păcate sunt sigură că nu mă înșel.”.

A doua zi am mers și am făcut primul beta HCG, iar la 48 ore am mers pentru al doilea. Au apărut și rezultatele, nu mai țin minte exact valorile, undeva după 80 000, dar nu asta conta neapărat, ci faptul că cel de-al doilea era mai mic decât primul, ceea ce confirma spusele medicului. Îi trimit rezultatele și îmi spune să ne vedem a doua zi dimineață, pregătită pentru internare.

Am mers acasă și parcă tot nu voiam să credem și să acceptăm ce se întâmplă, am căutat un alt medic să fac o altă ecografie. Nu am găsit unul disponibil, era deja seară, așa că am mers la maternitate unde, cu greu m-a văzut medicul de gardă, care îmi spune același lucru pe care mi l-a spus și doctorița mea și îmi recomandă să rămân atunci pentru internare sau să vin a doua zi dimineață. Am ales să merg dimineață.

29 octombrie 2019, la prima oră a dimineții, împreună cu mama și soțul și inima cât un purice, am mers la maternitate. Am intrat în cabinetul pentru internări pentru proceduri, după care m-au trimis în salon și de acolo a început panica, frica, teama și orice sentiment sinonim cu acestea. În salon mai erau două fete, una din ele femeie simplă, de la țară, cu doi copii acasă, mă întreabă ce am pățit și îi spun. Vorbele ei le am și acum în minte: „Adică ai copilul mort în tine? Vai, Doamne!”. A venit medicul să mă vadă, mi-a spus că mi se va administra o medicație care să-mi pregătească corpul pentru intervenție și a doua zi dimineață urma procedura. După plecarea medicului, la maxim 30 de minute sunt mutată într-un alt salon, singură. Măcar eram mai liniștită psihic.

Noaptea a trecut, dimineața stătea și așteptam medicul cu sufletul la gură, a venit pe la 9 și mi-a spus că este o operație mai grea în sală, dar după aceea mă ia pe mine. A încercat să mă liniștească și mi-a spus că îmi va face anestezie generală ca să nu fie chinul și mai mare. După vreo oră și ceva vine o asistentă și îmi spune să mergem. Mă duce în alt salon, mai aștept și acolo vreo 15 minute, timp în care vine anestezistul și îmi cere câteva detalii necesare pentru stabilirea dozajului. După aceea vine un bărbat asistent, îmi spune să nu mai am nimic pe sub cămașa de pijama și să mergem în sala de operații. Merg cu inima strânsă și cu un nod în gât imens. Ajung în sală, mă urc pe masa rece, pun picioarele pe acele suporturi reci de asemenea și aștept… Două asistente chicoteau și se hlizeau, iar în momentul acela vine medicul și țipă la ele „Nu mai râdeți atât că fata asta nu e aici pentru că și-a dorit, sarcina s-a oprit din evoluție!” și s-a făcut liniște… Apoi vine la mine medicul, timp în care mi se legau mâinile și picioarele… urât sentiment.. Doctorul îi spune altei asistente să nu mă dezinfecteze acum, să adorm întâi ca să nu mă traumatizeze… Și s-a rupt filmul…

După nu știu cât timp încep să simt cum cineva „râcâia” în mine și încerc să mă mișc, dar legată fiind reușesc să mișc doar bazinul și o aud pe doctoriță spunând „Gata, gata, mai am puțin și termin.” Și nu la mult timp simt ca și cum mi se pune „un dop” și apoi cum sunt mutată de pe masa de operație pe o targă bănuiesc, iar una din asistente zicând „Hai că e ușurică fata, are 40 kg udă”. Până la terapie cred că am adormit iar, nu țin minte nimic. Apoi deodată asistentul care m-a dus în sala de operație mă strigă „Ștefania, mă auzi? E mama ta aici, deschide ochii.”. Mama îmi vorbea și ea, îi auzeam pe amândoi, dar nu puteam să reacționez în nici un fel. Nu puteam să mă mișc, nu puteam să deschid ochii. Mama mă mângâia și îmi ștergea lacrimile care curgeau involuntar și îmi spunea „Nu mai plânge, mamă, gata, a trecut, uită-te la mama”. N-au lăsat-o să stea mult cu mine, dar oricum eu am adormit la loc și m-am trezit după vreo oră cred.

În fine, a trecut acel moment.. și la controlul post chiuretaj, medicul îmi spune că măcar 3 luni să nu încercăm să obținem o nouă sarcină, pentru că trebuie să se refacă organismul. I-am dat ascultare, iar după cele 3 luni a reînceput „lupta”. Și au trecut iar câteva luni bune, alte analize, alte medicamente, iar în august 2020, medicul spune că ar fi bine să facem o histerosalpingografie (HSG), să verificăm dacă nu cumva trompele sunt înfundate, sau parțial înfundate și aceea să fie cauza pentru care nu rămân însărcinată.

Pe 27 august 2020, mă prezint la prima oră a dimineții pentru HSG, dureroasă procedură, făcută doar cu un fel de anestezie, care efect nu prea avea și care oricum se simțea îngrozitor, îmi făceau niște injecții în interior. Procedura în sine era învechită, se injectau 10 ml substanță de contrast, ieșeau afară medicul și asistenta, se făcea poza, apoi iar injectau 10 ml, iar ieșeau afară și tot așa de vreo 3 ori. În plus, același sentiment pe o masă rece și suporturile pentru picioare din fier, reci.

În fine, a trecut și această procedură din care a rezultat că una din trompe ar fi înfundată complet, iar cealaltă înfundată parțial. Pasul următor: mers la București pentru operație laparoscopică patologie tubară.

Pe 5 octombrie 2020 are loc internarea în maternitate la București (reguli de pandemie, test covid, așteptare de vreo 6 ore etc.), iar în ziua următoare are loc operația. Condițiile cu totul diferite, protocolul diferit, sala de operații cu totul altfel, modern, un pic mai plăcut, dacă se poate spune așa. Are loc operația, nu-mi amintesc mai nimic (doar frânturi când am simțit că sunt intubată, sau când m-au transferat pe targă, cred), mă trezesc la terapie, un salon mare, destul de aglomerat, iar primul gând a fost cum să-mi anunț soțul că sunt bine, deoarece știam că nu are nici o șansă să afle în alt mod decât de la mine. A venit o asistentă, m-a întrebat cum sunt și am rugat-o să ia telefonul și să îmi sune soțul să-i spună doar că am ieșit și sunt bine. M-a refuzat spunând că nu are voie să facă asta și că o să-l sun eu când pot. A plecat, iar eu am adormit la loc. Nu știu exact în timp cum s-au întâmplat lucrurile, știu doar că la 6:00 i-am spus soțului că mă duc către sala de operații, iar în jur de ora 9:00 l-am sunat să îi spun că sunt bine. Mi-a spus că au fost cele mai lungi 3 ore din viața lui și că nu știa ce să mai facă să afle ceva de mine. Între timp, la terapie veneau și plecau mămici care nășteau… eu mă rugam doar ca într-o zi acela să fie motivul pentru care să fiu și eu din nou la terapie…

După ceva timp vine doctorul la mine și „surpriză”: trompele mele nu prezentau nici o urmă de aderență, cu atât mai mult nu erau nici pe departe înfundate.. Am întrebat care ar fi explicația și mi-a spus că este posibil să fi fost un spasm, iar acel spasm nu poate fi descris sau justificat medical. După ce ne-am lămurit că aparatul reproducător este perfect funcțional, medicul îmi spune că dacă în 6 luni nu rămân însărcinată, singura mea șansă este FIV.

Pe 16 decembrie 2020, două teste pozitive; unul de sarcină, celălalt de COVID. Iau legătura cu medicul ginecolog și îmi sugerează să încep să fac injecții anticoagulante, să iau doar vitamine și să merg la control imediat ce ies din izolare. Toate bune și frumoase, deși am stat izolați de sărbători, totuși eram fericiți și simțeam că de data asta va fi totul bine.

După ce am terminat perioada de izolare am sunat să fac programarea pentru control, rămâne stabilită pe 7 ianuarie 2021, doar că pe data de 5, când am venit acasă de la serviciu, mici scurgeri maronii își făcuseră apariția pe lenjeria intimă. Vorbesc cu medicul și îmi spune să vin a doua zi la control și să nu fac efort sub nici o formă, ba mai mult, să stau la pat. Merg la control a doua zi, ecografic se vedea foarte bine sacul, embrion nu prea, cu toate că teoretic aveam aproximativ 7 săptămâni de sarcină. Mi se ia sânge pentru un beta HCG și mi se spune să revin la 48 ore pentru al doilea. Între timp doar în pat. Rezultatele beta HCG aduc speranță, în creștere, nu erau valori foarte mari, dar crescuse, ceea ce era bine. Îi transmit medicului rezultatele și-mi spune să vin pe 10 ianuarie, la prima oră a dimineții, să îmi facă alt ecograf. Între timp scurgerile maronii deveniseră sângerii, pe 10 dimineață chiar avusesem nevoie de un absorbant. Ajung la medic, îmi spune că a mai crescut ecografic și îmi ia iarăși probă pentru alt beta HCG. Merg acasă și continui cu statul în pat.

Se face aproximativ ora 17:00 când simt o crampă ca la menstruație, merg la toaletă, sângerez mult și deodată cade o bucată cam cât jumătate de palmă, albicioasă. Așa mi-am pierdut cel de-al doilea copil. Șocul nu a mai fost atât de mare, pentru că simțeam cumva că acele sângerări din ce în ce mai abundente nu aveau să ducă la bine, dar evident că a durut și încă doare.

După cea de-a doua pierdere, am mers mai departe cu investigațiile, am făcut analize genetice, atât eu, cât și soțul. Totul a ieșit perfect, toate analizele pe care le-am făcut de-a lungul anilor au ieșit perfecte, iar pentru pierderea celor două sarcini nu există nici o cauză medicală. Atât doctorii, familia, prietenii, cât și preotul ne-au spus că „Așa a fost să fie!”, dar mie îmi e greu să accept asta.

Au trecut aproape 6 luni de la cea de-a doua pierdere și încă mă doare sufletul pentru cei doi îngerași, uneori am impresia că voi rămâne doar „mamă de îngeri”, alteori sper ca într-o bună zi să pot da naștere unor copii și să fie câți va vrea Dumnezeu, îi vom primi cu dragoste pe toți.

33 Comments

  1. V.

    Imi pare nespus de rau, te imbratisez! Mi-au dat lacrimile citind!
    O mamica de fetita de 15 luni obtinuta prin FIV (al doilea)

  2. si eu

    Draga mea, te inteleg mai bine decat crezi, si eu sunt mama de 2 ingeri, dar sunt si mama a 2 copii. Intai am avut primul copil si acolo totul a mers minunat din prima, l-am vrut si pe al doilea dar am avut 2 ingeri si experienta a fost dintre cele mai dure din viata mea. Multa lume imi spunea ca uterul este un organ emotional si are nevoie de vindecare, obsesia care se creeaza te consuma, si eu o stiu f bine, la fel cum stiu cum suna cand ti se spune sa incerci sa nu te mai gandesti. Plangi, descarca-te si dupa, incearca sa te detasezi, focuseaza-ti energia pe altceva, astfel ca mintea sa reuseasca sa iti lase sufletul sa se detaseze. Abia atunci minunile pot aparea. In cazul meu, la 7 ani de cand am avut primul copil. A doua sarcina a fost obtinuta natural si a decurs, ca si prima, fara nicio problema, si azi am inca un copil minunat in brate. Te imbratisez!

  3. D

    De 2 ani tot fac analize, nu stiam sa mi se fi prins o sarcina.
    Pana ce mi-a comunicat dr acum 3 luni ca sigur de curand am avut un avort spontan. Coincide cu perioada covidului. Atunci nu am realizat neaparat, ma bucuram cumva ca uite, se poate natural. Acum numai la asta ma gandesc, e pe zi ce trece mai dureros.
    Mai am cateva zile pana aflu daca procedura de stimulare a fost un succes, poate luna asta o fi noroc. Mai am fix 4 zile si 6 ore 😒

  4. M.

    Te înțeleg perfect, și știu exact prin ce treci…. După 2 sarcini pierdute, a3a a fost cu noroc 😊. Am o fetiţă minunată care a împlinit de curind 10ani. Chiar dacă sarcina a fost cu probleme, am făcut injecții cu anticoagulante zilnic, totul s-a terminat cu bine. O sa fie bine și pentru tine! Te îmbrățișez cu drag! M.

  5. O femeie....

    Maine se împlinește 1 luna de cand am aflat ca puiul meu de 17 sapt nu mai are activitate cardiacă si ca e oprit din evolutie de 1 saptamana. Pe 25 mai am fost la ecograf insotita de sotul meu….totul era bine. Ecografic bine, analize bune si totusi…inca nu stim de la ce s-a oprit. Asteptam rezultatele analizei genetice. Au fost cele mai urate zile din viata mea….Am 2 copii sanatosi acasa, 2 nasteri naturale insa experienta aceasta a fost cea mai crunta din viata mea. Am fost internata in spital si mi-a fost provocata nasterea cu ajutorul medicamentelor. A durut mai crunt ca la nasterea copiilor….Insa am vorbit….am gasit in jurul meu persoane care au trecut prin aceeasi experienta, sotul meu a fost trup si suflet langa mine, copiilor( 3si 7 ani) le-am spus ce s-a intamplat si asta m-a ajutat sa depasesc mai usor momentul. Niciodata nu voi uita ziua…..Imi era extrem de frica sa vad copilul mic fara viata insa dupa expulzie am cerut insistent sa il vad….era al meu, chiar daca era mic cat palma…
    Iti doresc putere multa si sa te ajute Dumnezeu sa iti strangi puiul sanatos la piept!!!

    • Lacramioara

      Medicul meu a zis ca e o perioada cu foarte multe pierderi de sarcină. Și eu am pierdut una pe 16 iunie. M-a întrebat dacă am avut viroză, ca e posibil ca acesta sa fie motivul.
      Am avut viroză exact în perioada când s-a oprit din evoluție. Și eu caut încă motivele pt care nu a supraviețuit.

      Ma întreb oare exista un grup de suport online romanesc, pentru pierderea unei sarcini? Eu nu am găsit. Ar fi foarte util.

  6. Draga mea , îți înțeleg durerea si eu am trecut prin ea, la fel credeam ca dupa 2 sarcini pierdute nu voi mai vedea luminita de la capatul tunelului. Am devenit mama dupa asta, o sarcina cu complicatii (6 forme de trombofilie si o preclamsie facuta in sarcina). Dupa 2 ani de cand am devenit mama am prins curaj si mi-am mai dorit unul, l-am pierdut din nou ( injectile cu anticoagulant trebuiau facute de la primul test pozitiv, nici o zi intarziat) , am mers mai departe cu sufletul in bucati iar dupa inca 1 an a venit si al doilea copil (o fetita de data asta). Azi au 6 ani baiatul, 3 ani fetita insa ingerasii mi-au ramas ca amprenta si va durea o viata. Iti doresc toata puterea din lume, mai multa decat am avut eu si sa ai mereu speranta ca va fi bine pentru tine (vizualizeaza-te cu bebe in brate fericiti, eu asta am facut). Te imbratisez!

  7. Cami

    Draga mamica, iti urez ca rugaciunile sa iti fie ascultate si bratele sa-ti fie pline candva! Ale mele s-au umplut dupa 9 ani de incercari, ale unei prietene dupa 5 ingerasi… Iti doresc sa reusesti sa regasesti puterea de a merge mai departe si optimismul de a crede in minuni! Te imbratisez strans >:D<

  8. Aurora

    Draga Stefania, esti o femeie minunata si vei fi si o mama minunata pt copii pamantesti, nu am nici un dubiu.

    Imi pare rau pt experientele atat de dureroase prin care ati trecut, mi-au dat lacrimile citind povestea ta. Nu am trecut prin asa ceva, incerc sa imi imaginez cat poate fi de dureros dar stiu ca nu se egaleaza cu durerea simtita de voi.

    Mi-ar placea mult sa imi gasesc cuvintele potrivite, sa stiu ce sa spun sa fie ca un pansament pt sufletele voastre greu incercate, dar nu reusesc !

    Imi doresc doar sa nu va pierdeti speranta si sa reusiti sa va gasiti taria de a merge mai departe si a mai incerca!

    Te imbratisez !

  9. Mira

    A doua poveste este identica cu ce am avut eu. Și eu sunt mama de doi:un îngeraș și o minune de fetita care a venit la fix 1 an după ce am pierdut prima sarcina și care acum face 5 ani. Nu îți pierde speranța, vei vedea luminita de la capătul tunelului. Te îmbrățișez.

  10. Andreea

    Am trait aceeasi poveste, stiu exact cum te simti, cat de greu iti este, am plans pt tine si pt ca am retrait pierderile mele si chiuretajul sarcinii de 14 sapt. Prima s-a intamplat la 6 sapt. La fel si la noi, analizele sunt bune si nu stim de ce am pierdut sarcinile. Cea de-a doua a fost mai grav ca s-a rupt apa si bebele era bine, un mic luptator care voia sa traiasca.
    Stiu ca nimic nu te poate consola dar citind si experientele altora ca tine poate te ajuta sa nu te mai simti singura si deznadajduita. Pe mine ma ajuta si pt asta iti multumesc. Eu cu greu reusesc sa vorbesc desi au trecut 6 luni de la cea de.a doua.

  11. Tea

    Si eu am pierdut in toamna o sarcina foarte incipienta pe fond covid… medicul mi-a spus ca se intampla foarte des, deci ar putea fi explicatia pt a doua pierdere…
    Mai am o fetita de 4 ani, obtinuta cu greu, si un baietel pe drum 🙂
    Vei reusi cu siguranta, cel mai probabil cand te vei gandi cel mai putin la asta 🙂

  12. Eliza

    Suntem alaturi de tine. Imbratisari si ganduri bune!

  13. D

    Te inteleg perfect,primul meu ingeras l-am pierdut la o zi de la nastere fara sa stiu de ce,cum,doar raspunsul:esti tanara,copii mai faci.Dupa 5ani foarte grei am zis ca mai incercam,ne doream foarte mult, dupa o sarcina grea,insa frumoasa a venit pe lume o fetita perfect sanatoasa (trebuie sa mentionez ca totul s-a intamplat in Germania unde am avut noroc de medici care au fost tot timpul alaturi de mine) Dupa trei ani am zis okay hai sa mai incercam fetita mea isi dorea tare mult o surioara,insa la doar 10 saptamani sarcina s-a oprit din evolutie,dupa 2ani acelasi scenariu desi imi zic mereu ca poate nu a fost sa fie,sau momentul oportun,tot doare,iar durerea nu ti-o poate lua nimeni
    Iti doresc multa sanatate si credinta

  14. Oana

    Dragă Ștefania,
    Am plâns pentru că am retrăit in cuvintele tale propria mea experiență. Nu știu cât te ajută îmbrățișarea unei necunoscute, dar să știi că ți-o trimit cu drag. Și chiar daca acum nu ți se pare așa, să știi că în timp va durea tot mai puțin. Bebelușii mei „îngeri” , așa cum le spui tu, îmi locuiesc acum în suflet, dar și pe piele, sub forma a două steluțe tatuate la încheietura mâinii. Te îmbrățișez.

    • Vali A.

      Draga Ștefania, știu ca treci prin clipe cumplite…am fost acolo, știu cum se simte, dar chiar exista speranțe…. și nu sunt vorbe goale. Este extraordinar de important ca poți obține sarcina natural…
      După 4 sarcini pierdute..am mers la Fundeni la dr. Uscatescu si cu anticoagulante am reușit cu ajutorul doamnei și al lui Dumnezeu sa duc la bun capăt pe următoarele 2.
      Am fetita de 12 ani și băieți gemeni de 10 anii… Și acum doare ca sunt mama de 4 îngerași, dar cumva e mai ușor de indurat.
      Cu siguranță vei reuși!!! Te îmbrățișez strâns!!!

  15. Elena

    Dragă mamica, știu ca pare iluzoriu, dar nu îți pierde speranța. E cumplit prin ce ai trecut și prin ce treci. Medicul la care am fost eu când am pierdut prima sarcina mi-a spus ca de obicei cauzele sunt genetice, la o vârstă atat de mica a sarcinii, adică corpul respinge ce nu ar fi fost sănătos. Am trecut prin durerea ta, știu ce spun. Și, deși cu problemele pe care le am, un medic „cu aură” mi-a spus imperativ sa nu mai sper, ca nu voi rămâne și doar cu medicație sa încerc, eu am rămas natural apoi. De 2 ori și nu cu încercări constante. Cel mare are 5 ani, iar bebelușul acusi se va naște. Eu am 40 de ani. E ușor poate de zis, dar nu-ți pierde speranța! Dumnezeu sa va întărească în suferința voastră și va veni și timpul.

  16. ELMN

    Acum o lună și un pic am nascut cel de-al patrulea copil, a murit intrauterin la 27 de saptamani si mi s-a indus nasterea.
    Este al doilea copil care imi moare, acum 3 ani mi-a murit inca un băiețel care avea 25 de saptamani.
    Diagnosticul ambilor copii – hidrops fetal.
    Cauze – necunoscute (desi s-au făcut toate investigațiile necesare, i-am nascut in Italia).

    Multe gânduri apar in mintea unei mamei careia ii moare copilul intrauterin sau la nastere. De la suportarea durerilor chinuitoare ale nașterii naturale, fără vreun final fericit, pana la lipsa glasului pe care nu il auzi atunci când îți naști copilul.

    E tare greu sa fii in travaliu si sa stii ca suporți niste dureri degeaba, deoarece tu nu te vei bucura de copilul tau.
    E tare greu sa iesi din spital cu brațele goale, deși cu o zi înainte te urcai pe pereti de durere, doar pentru a-ti naște copilul.
    E greu, dar nu ai de ales, oricât de tare ti se rupe sufletul, te lasi purtată inainte ..
    La început esti la pământ, iti vine sa te revolti poate pe Dumnezeu, dar apoi iti aminteste tot El ca te-a ținut de mana atunci când implorai sa nu mai ai dureri, ca ti-a trimis un personal medical care s-a purtat cu tine impecabil, ca ti l-a adus pe soț aproape, care te-a încurajat si a plâns cu tine alaturi.
    Deci nu El este vinovat!

    Deși mai am doi copii langa mine, o fetiță de 2 ani si 4 luni si un băiețel de aproape 6 ani, ma apasa profund pierderea celorlalți copii, însă stiu ca nu am de ales, imi plâng copiii, însă incerc sa imi bucur sufletul si cu ceilalți doi copii.

    Ceea ce m-a ajutat putin, a fost faptul că am putut sa ii înmormântez aici in țară si ori de cate ori ma simt rau, langa mormintele lor imi gasesc liniștea.
    Poate te ajuta sa iti organizezi un colțisor al casei cu imagini ale ecografiilor cu ei.

    Si stiu ca tare cruntă si dura este expresia „Asa a fost sa fie” si poate ca ar trebui nici sa nu existe… insa tot ce ne ramane de facut este sa acceptăm că s-a intamplat si sa nădăjduim ca vom avea alinare.

    Multe gânduri m-au străbătut si nu înțelegeam de ce mi-am pierdut copiii, daca tot ceea ce imi doresc este o familie mare si nu imi doresc nimic rau.. insa Dumnezeu știe mai bine de ce avem parte de unele încercări si cred ca ar trebui sa avem răbdare si speranta, pentru a primi si gusta cu drag ceea ce vom trai frumos in viitorul apropiat.

    Si nu, nu cred ca avem parte in zadar de astfel de dureri. Fiind in aceasta situatie, am aflat ca sunt in stare de orice pentru copii..
    Acum la al patrulea copil, dupa ce aici in tara mi s-a spus diagnosticul si stateam efectiv acasa si asteptam sa imi moara copilul, am decis să merg în Italia.
    Am ajuns intr-o tara străină unde m-am prefăcut că imi este rau , ca sa ajung la punctul de urgențe si de acolo sa ajung pe secția Ginecologie-Obstetrică. Stiam ca in acel spital oferă o atenție deosebită prematurilor.
    Desi initial au vrut să mă trimita acasa dupa ce au observat ca ma simt bine, la întrebarea sotului meu ” Nu există posibilitatea să trăiască copilul daca ii faceti cezariana?” Ceva s-a schimbat in atitudinea lor.. ori au vazut disperare sau poate speranța, cert este că ne-au luat in grija lor.
    În altă zi, mi-am facut bagajul pentru operatia de cezariana si m-am dus si i-am mintit ca nu imi mai simt copilul si le-am propus sa imi faca cezariana (desi ma temeam foarte tare, eu am 4 nașteri naturale, însă simteam ca trebuie sa fac asta pentru copilul meu). M-au refuzat atunci, dar urma sa imi faca cezariana la o săptămână jumatate după . Între timp, i s-a oprit inimioara, deoarece nu mai avea lichid amniotic.
    Acum, ma simt mai puternică, în stare de multe.. desi eram cu siguranta si inainte, însă nu conștientizam cum sunt.

    Te îmbrățișez si sper sa crezi cu toata puterea ca iti vei îmbrățișa cel de-al treilea copil!

  17. Luciana

    Draga Stefania, nu iti pierde speranța, te înțeleg perfect. Acum 20 ani pot spune ca am avut și eu 2 sarcini pierdute in același mod; prima oprită in evoluție la 7-8 săptămâni cu internare la Spitalul Militar și chiuretaj , a doua sarcina de 2-3 sapt pierdută in toaleta… mi s-au recomandat investigații la Istitutul Cantacuzino și am descoperit ca aveam Listeria, practic aceasta bacterie omora embrionul; am făcut tratam antib, am așteptat, am încercat din nou, fiind in evidenta unui medic de la maternitatea Polizu. La a treia sarcina după 3 sapt am avut sângerare cu risc de avort spontan , am ajuns de urgentă la spital, riscam din nou avort spontan. Am luat tratam cu ovule toată perioada sarcinii si am mers in fiecare luna la Instit Cantacuzino pentru analize, pentru a vedea titrul de anticorpi din organism. Am reușit sa duc la capăt sarcina si am născut o fetița sănătoasă.
    Îți doresc mult succes. 🤗

  18. Ene Ramona

    Si eu am în ingeras acolo sus, și pana sa raman însărcinată iar, a durat aproape 3 ani cu tot felul de analize și tratamente și mii de gânduri negre și sentimente neștiute de nimeni, doar de mine.Fiecare luna venea iar cu o dezamăgire tot mai mare … știu ca doare îngrozitor dar mergi înainte cu încredere în Dumnezeu și în tine. O îmbrățișare calda și îngerașii tai te susțin de acolo de sus!

  19. liliana

    Am Citit cu lacrimi in ochi!nu am trecut niciodată prin ce ai trecut tu,dar îmi imaginez durerea!!!de un an și jumătate incerc sa rămân însărcinată,am trecut prin toate analizele posibile,am făcut 2 inseminări artificiale,nereușite…acum ne pregătim de FIV!!!in fiecare zi,mă rog,mă rog tare…să îmi de-a dzeu încă un bebe!!!
    Îți doresc putere,te îmbrățișez cu drag…mă voi ruga și pentru tine!!!

    • Elena

      Va imvratisez pe toate.

  20. Irina

    Am citit cu lacrimi în ochi articolul. Sunt mama de îngeri, 3 îngerași, o sarcina fără embrion, o fetita nascuta la 5 luni, care nu a supraviețuit, o sarcina oprita în evoluție la 8 săptămâni… și mama de fetita minunata de aproape 4 ani… Minunea mea!! Eu am trombofilie. Îți scriu ca să ai încredere, sa nu îți pierzi speranța… Investighează-te complet, găsește un medic bun, lupta atât cât trebuie ca să reusesti! Și chiar daca patologia nu îți va permite în final sa ai un copil natural, exista soluții, chiar și adopția…Capul sus!! Mergi pana la capăt!! Te îmbrățișez!!

  21. Până Elena

    Am retrăit pas cu pas trauma ta.Prin aceeasi durere am trecut pe 5 iunie 2020.Acum țin în brațe o minune de fetiță de 7 săptămâni.Cand am născut, am stat in același pat in care am stat cu un an în urmă, atunci când am pierdut îngerașul.Asa ceva nu se uita, deși fericirea pe care o trăiesc acum e infinită.Dumnezeu s-a milostivit de mine și mi-a trimis minunea pe Iris Gabriela.In fiecare seara când mă rog și mulțumesc pentru ea,mă rog și pentru puiul meu din cer.

  22. ...

    Eu sunt mama de 3. O fetita de 6 ani și 2 îngerași după. Prima pierdere la 12 s după o sarcina perfecta, a doua la 17s după multe probeme, spitalizări, hemoragii multiple (au trecut doar sau deja 2 luni de atunci) și doare în egala măsură. Înțeleg prin ce treci, deși fiecare experienta e trăită și simțită diferit. Curaj!

  23. Vero

    Doamne ajuta sa treci peste toate greutatile si sa iti tii copilasii in brate!
    Eu nu am avut pierderi,Slava Domnului, dar primul copil a venit dupa 4 ani de la casatorie…nu ne.am protejat niciodata,dar nici nu am facut tratamente sau sa merg pe la doctori,atat am fost la ginecolog la 1an de la casatorie ,la un control,acesta mi.a spus ca daca nu raman dupa 1 an de activitate sexuala e posibil sa fiu sterila…a fost greu,vedeam atatea tinere care aveau copii mici si sufeream…mergeam la biserica,manastiri,dadeam pomelnice,si dupa 4 ani s.a intamplat minunea,am ramas insarcinata si a venit fetita mea, Anisia,anii au trecut si mergand la gradinita a inceput sa.si doreasca un frate/ o sora…(precizez ca nu ne protejam in nici un fel) si iarasi rugaciune ,de data aceasta chiar si fetita spunea seara la rugaciune ” Doamne ,te rog sa.mi dai un fratior!” Si intr.o buna zi fiindu.mi rau,credeam ca am lipsa de fier,am facut si un test de sarcina si surpriza…eram insarcinata! Dupa 9 luni a aparut si micutul Teodor in viata noastra! Acum are 8 luni,sanatate la toata lumea si Doamne ajuta!

  24. Ingrid

    Te imbratisez! Si iti spun: plange atata cat simti, discuta cu sotul tau, trebuie sa iti exteriorizezi gandurile, altfel ele te ‘macina’ pe dinauntru. Trebuie sa treci prin acest doliu. Apoi du-te in concediu, undeva unde te relaxezi, fa sport, orice, doar sa te relaxezi. Toate grijile si gandurile ne dezechilibreaza, ne slabesc, si ramanem greu insarcinate. Dupa o perioada constanta de de ganduri bune, parca toate lucrurile se echilibreaza.

  25. Andreea Tunareanu

    Buna Stefania!
    In primul rand iti trimit o imbratisare mare! Eu am doi copii, nu am trecut prin experienta ta dar am trecut prin altele, grele. Pot sa-ti spun ca daca starea ta medicala este in regula dar totusi suferi asa tare, e timpul sa te preocupi de starea ta psihica-emotionala-mentala-spirituala. Pe mine m-a ajutat mult in timpul greutatilor analiza personala (psihanaliza) si practica spirituala. Cred ca atunci cand copiii nu vin, e timpul sa lucram la noi insine, cum si cat putem. Indraznesc sa-ti propun sa-ti ofer cateva sfaturi si indrumari catre persoane care te-ar putea ajuta sa te echilibrezi, cu permisiunea Ioanei, fireste. Toate cele bune! Andreea.

  26. Vali A.

    Draga Ștefania, știu ca treci prin clipe cumplite…am fost acolo, știu cum se simte, dar chiar exista speranțe…. și nu sunt vorbe goale. Este extraordinar de important ca poți obține sarcina natural…
    După 4 sarcini pierdute..am mers la Fundeni la dr. Uscatescu si cu anticoagulante am reușit cu ajutorul doamnei și al lui Dumnezeu sa duc la bun capăt pe următoarele 2.
    Am fetita de 12 ani și băieți gemeni de 10 anii… Și acum doare ca sunt mama de 4 îngerași, dar cumva e mai ușor de indurat.
    Cu siguranță vei reuși!!! Te îmbrățișez strâns!!!

  27. Rina

    Mi s-a facut pielea de gaina cand ti-am citit povestea.
    Infertilitatea, sau incercarea unei femei de a ramane insarcinata inca e o lupta taciturna. Femeile care se confrunta cu aceste probleme nu spun nimanui din familie, si acest lucru duce la un conflict interior si depresie. Multe femei au nivelul de depresie atat de ridicat ca si pacientii care sufera de cancer. Este estimat ca unul din 8 cupluri sau 12 % din partenerii casatoriti se confrunta cu neputinta de a avea copii, sau a pastra o sarcina, iar faptul ca femeia, in special, nu vorbeste cu nimeni despre asta o face sa fie si mai vulnerabila d p d v psihologic. Inabilitatea de a reproduce pe cale naturala duce la sentimente de rusine, vinovatie si stima scazuta de sine. Aceste sentimente pot duce catre depresie, anxietate, stres si o calitate scazuta a vietii. Unele femei pretind ca sunt ”bine”ca sa apara mai sanatoase mental decat sunt cu adevarat. Femeile care trec printr-o piedere de sarcina sau mai multe, pot manifesta sindromul de stres post-traumatic. Sursa: ncbi.nlm.nih.gov Daca nu ai doua persoane in viata ta care sa te sustina moral si sa sa te incurajeze si sa te faca sa fii optimista din nou, eventual mama sau o prietena care sa te inteleaga sau chiar un forum cred ca ar ajuta, insa cel mai bine un psiholog empatic care sa te ajute cu niste tehnici de relaxare, terapia cognitiva, meditatia, vizualizarea, rugaciunea, jurnalul zilnic de recunostinta, eliminarea din gandire a unor idei fixe precum: „voi ramane doar mama de ingeri”, iesitul in parc in natura zilnic macar 20 minute, exercitiul fizic zilnic 20 minute, un jurnal in care sa exprimi in cuvinte tot ceea ce simti, ascultatul unor piese pline de viata, ca sa ai ganduri vesele, care sa te intareasca si nu sa te franeze. Te incurajez sa incerci aceste tehnici si sa le practici pe cele care te ajuta sa devii mai relaxata pentru ca nivelul cortisolului sa scada si implicit depresia.

    • Lacramioara

      Exista forum pentru pierderea unei sarcini?

  28. Rox

    Stefania, doare tare si nu exista cuvinte din afara care sa te ajute. Vei gasi in interiorul tau puterea de a merge mai departe si speranta ca totul va fi bine.

    Am pierdut si eu o sarcina, de 8 saptamani, in momentul in care credeam noi ca suntem pregatiti. Asa a fost sa fie, cred cu tarie in vorba asta. Aproape 2 ani dupa pierdere am tot incercat sa raman iar. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat nu se intampla. Plangeam la fiecare menstruatie care isi facea aparitia. Pana intr-o zi, cand am fost acceptata si pusa pe lista de asteptare la o clinica de fertilitate. Mi-am pus sperantele in ei si am lasat sa treaca. Fix in luna aceea am ramas iar si nici prin cap nu-mi trecea. La 6 saptamani mi-am dat seama ca menstruatia lipsise. A fost o sarcina minunata in urma careia am primit un bebe grasun si perfect, fara sa fac nimic altceva, doar sa ma bucur. De la clinica de fertilitate m-au sunat cu o saptamana inainte sa nasc! 😅

    Se poate, Stefania! Nu-ti pierde speranta!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *