Copiii noștri au parte de pâinici coapte în casă, de clătite pufoase cu banane și afine, de tartine cu legume care zâmbesc montate pe ele, de iaurturi cremoase și sucuri îmbogățite cu Vitamina C. Așa sunt pachețelele lor pentru școală. Plus tot felul de minuni ambalate în pungi colorate. Noi aveam pâine cu unt și salam, biscuiți lipiți unii de alții cu un strat gros de margarină și câte-un măr din livada bunicilor. Nu știu sincer care variantă e mai bună, știu că pentru mine, pachetul pentru școală a fost un bun instrument de învățare. Că de mâncat, nu-l prea mâncam. 🙂
Continuăm seria #amintiridinscoala cu un articol-confesiune despre pachețelul cu mâncare pe care mi-l pregăteau mama sau bunica pentru școală.
Dragă mamă,
Știu că mă iubești și că mă iubeai și pe atunci. Știu și cât de greu era să pui pe masă și-n pachetele pentru școală lucruri sănătoase și gustoase. Nu se găsea mai nimic înainte de Revoluție. Încă îmi aduc aminte foarte bine și, de fiecare dată când le ofer copiilor mei mult, mă gândesc cu drag și milă la mine mică și la tine atunci!
Și eu te iubesc, mama!
Din păcate trebuie să mărturisesc că maximum 10% din pachetele pregătite cu atâta drag de tine au ajuns la mine-n burtă. Cele mai multe au fost fie folosite drept monedă de schimb pentru tot felul de lucruri sau servicii, fie le ofeream pur și simplu colegilor mai mâncăcioși, ca să fiu și eu populară.
De câteva ori îmi amintesc că am dat biscuiții cu unt pentru o tartină cu salam de Sibiu și una cu gem de prune. Nu regret nimic!
Ce forfotă era în pauza mare! Înainte de ea, prin clasă pluteau tot felul de mirosuri. Mmm, cineva a adus afumătură. Altcineva are castravete.
Cum se suna de pauza mare, profesorul pleca (se grăbea și el să mănânce, probabil) și pe băncile pline de pete de cerneală răsăreau pungile și hârtiile cu bunătăți. Unii colegi aveau omletă cu brânză. Alții mămăligă rece. Împărțeam, negociam, făceam schimb. Colega Irina avea mereu la ea caramele și ciocolată, mama ei lucra la shop. Ziua în care m-a lăsat să mușc dintr-o banană coaptă e una dintre cele mai vii din amintirile mele (am scris despre asta aici). Cât de mult îmi doream să în pachețel am ceva ce ea ar fi putut dori, să fac și eu schimb cu ea și să primesc un Twix!
Bursa zilnică a mâncării la școală era un loc interesant în fiecare zi. Plin de culoare, gălăgie și arome!
Uneori nici măcar nu ajungeam cu pachetul la școală. Dacă la ieșirea din bloc mă întâmpina vreun cățel cu ochi apoși, al lui era sandvișul cu parizer pe care tu-l puseseși deoparte pentru mine. Iertare, mamă!
Dar să știi că toate astea mi-au fost de mare folos, chiar dacă deseori am rămas cu burta goală!
Am învățat să fiu generoasă, am învățat să negociez, să-mi fac strategii și să eșuez, dar și să râd mai târziu de toate astea. Cât de importantă e mâncarea în viețile noastre, în feluri pe care nici nu le bănuim!
Asta e, așa a fost să fie, acum e mai bine pentru noi, avem multe variante, știm mai bine, copiii noștri au un altfel de start, tot vor face greșeli, altfel nu se poate. 🙂 Sunt curioasă care vor fi ele!
Ai mei mănâncă la școală și gustări, și masa de prânz, uneori, când văd pe meniu că urmează ceva ce nu le place, își fac singuri tartine cu castraveți și cașcaval, caju, fructe sau ronțăieli sărate. Nu le pun eu, că nu vreau să le găsesc în fața scării, lipite de stâlpul de curent. 🙂
Ei n-au voie să facă schimb de mâncare. deh, e pandemie. Dar uneori tot fac, din ce aud din surse neoficiale.
Mulțumesc, mamă, că te-ai străduit. Iartă-mă că nu am apreciat atunci efortul tău! La cât trudesc uneori pentru ai mei și cât de puțin observă, te poți considera răzbunată! 🙂
_____________________________________________________________________________
Seria #amintiridinscoala e susținută de Herlitz România, cărora le mulțumesc. Sofi și Ivan folosesc o grămadă de produse Herlitz, de la ghiozdane la penare, creioane, stilouri, carioci, sunt extrem de bine făcute și de rezistente!
Ghiozdanul Herlitz al Sofiei tocmai s-a întors din Grecia, atât de mult e iubit și apreciat!
Vă invit să faceți cunoștință cu produsele Herlitz în magazine și la ei pe site, pentru că:
- Ghiozdanele sunt foarte bine gândite și rezistente, realizate în Germania în colaborare cu medici ortopezi (au sub 1 kg și sunt recomandate de Societatea Română de Pediatrie)
2. Dacă vei cumpăra din orice magazin din România un ghiozdan sau rucsac Herlitz sau Tiger în perioada 1 iulie – 30 septembrie, poți încărca bonul fiscal pe www.herlitz.ro și poți câștiga unul dintre cele 300 premii (90 de seturi de rechizite, 100 seturi complete pentru pictură și desen, 100 de penare complet echipate pentru școală și 10 Ipad-uri 8)
3. Herlitz donează 2% din vânzările de ghiozdane și rucsacuri din 2021 pentru dotarea școlilor din mediile defavorizate (campania a început la 1 iulie, dotarea școlilor se va face până în decembrie). Mai multe detalii despre campania “30 de ani de Herlitz in Romania – Alături de fiecare generație” găsiți aici.
Acum spuneți-mi, vă rog, ce amintiri aveți cu pachetele voastre de la școală?
Ce amintiri din școală aveți oare voi legate de pachețelul cu mâncare? Hai că-s curioasă dacă doar la noi era târgul zilnic al pachețelelor de prânz.
Norocoaso!?Eu la școală nu primeam pachețel de la mama. Mă rugam de colegi să-mi dea și mie ceva, la schimbul unor chestiuțe bricolate de mine.
Fetele mele încă nu merg la școală, cea mare trece clasa pregătitoare. Dar cred că o să le pun câte un sandviș și un fruct pe zi.
Pfff…. Salam? Nici vorbă, am avut parte de atâta pâine cu margarină de-a lungul școlii generale…mai spre sfârșit, așa, preferam să nu îmi mai pun deloc sandvișuri. ? Nu am fost niciodată pretențioasă cu mâncarea, nici acum nu sunt, dar când am scăpat de margarină, am jurat ca nu mai pun gura pe așa ceva. ? Ce îmi amintesc cu drag, în schimb, este că verișoara mea, care îmi era și colegă de bancă, venea cu mai multe sandvișuri (ea avea parizer de multe ori) și îmi dădea și mie, iar eu muream de rușine. ??
Tin minte cu drag pauza mare din scoala primara. Dupa ce ne-am cunoscut si imprietenit, am imceput sa facem o masa mare si imparteam cu totiimancarea. Dupa o vreme, chiar am inceput sa stabilim cu o zi inainte ce aduce fiecare: eu paine, tu gem, el fructe, fiecare ce avea pe acasa. Mancam, cot la cot, unii mai mult, altii mai putin, dupa cum ne era obiceiul si nu tineam cont cine a contribuit si cine nu. Au fost cele mai frumoase pauze.