Uriașul galben: primul meu ghiozdan (p)

A venit vremea celui de al doilea articol din seria de #amintiridinscoala. Primul a fost despre stiloul vișiniu cu care am făcut echipă să-mi schimb scrisul din urât, de băiețoi, în ordonat și frumos (“de fată”, cum zicea tata). 🙂

Azi vreau să scriu despre GHIOZDAN.

Uriașul Galben.

Eu la începutul clasei a doua, cu Uriașul Galben

Era din plastic cu carton și imitație din piele, cu capse din metal și mâner cusut cu ață groasă, albă.

Era frumos, nu zic nu, cu maimuțoiul acela vesel pe capac, cu culoarea lui galben aprins, problema cu el e că era teribil de încăpător și teribil de foarte puțin rezistent.

Nu știu cum se făcea, dar încăpeau în el 3-4 manuale, tot atâtea caiete, penarul de lemn plin de creioane, ceva de mâncare, compas, radieră, echer și călimară cu cerneală. Se adunau în spinarea mea multe kilograme pe care le căram singură, pentru că mergeam la școală cu colegele mele (trei stăteau în același bloc cu mine), fiecare cocoșată de propria greutate, fără vreun adult să ni le ducă. De mașini nici nu putea fi vorba, părinții noștri nu aveau așa ceva, și dacă ar fi avut, cu siguranță nu ar fi găsit potrivit să le folosească pentru a ne duce pe noi la școală.

Bretelele Uriașului galben erau subțiri și nu aveau burete, mă tăiau la umeri și se rupeau des. Tata le cosea și iar mi-l punea în spate, că bani de unul nou nu erau.

Se murdărea ușor și mereu aveam probleme acasă din cauza lui. Pete de cerneală, amprente cu acuarele, o urmă de gem din clătită, îl frecam vârtos cu cârpa îmbibată în șampon înainte să vină mama de la muncă, altfel o încurcam.

Îmi amintesc o zi în care m-a prins o ploaie torențială pe drumul de la școală spre casă. Eram în clasa a doua, cred, maximum a treia.

Veneam cu una dintre colege spre casă, s-a pornit vântul întâi, ne țineam una de alta, eram pișpirele rău, noroc cu ghiozdanele pline că ne priponeau la pământ.

Mai aveam câteva minute până acasă când s-a pornit ploaia. Turna cu găleata și nu aveam unde ne adăposti, așa că am alergat până acasă cu ghiozdanele bălăngănindu-se în spinarea noastră. Ne-am oprit la mine-n scară și ne-am pus pe râs, arătam ca două găini ude. Cel mai mult ne-am distrat însă când ne-am dat ghiozdanele jos din spate și în ele era apă de o palmă! Cărasem în spinare, pe lângă 5 killograme de cărți și caiete, și doi litri de apă de ploaie! Ne pluteau în ghiozdan caietele, curgea cerneala din ele, interiorul se pătase cu albastru.

Am amuțit amândouă. Nu-ți mai arde să râzi când îți dai seama ce te-așteaptă acasă.

Da, am încasat papară acasă, seara. Iar eu, din răzbunare, am răcit serios.

N-a fost bine nici așa, că tot eu a trebuit să încasez zece injecții cu Moldamin în fese, de-am dormit pe burtă două luni. Dar despre asta, în alt capitol din #amintiridinscoala.

Am fost extrem de bucuroasă când Uriașul galben a fost în sfârșiiiiit declarat depășit (se făcuse maroniu și era cusut în atât de multe locuri că părea erou de război).

Am primit în loc un ghiozdan și mai mare, că doar crescusem, aveam 6-7 ore pe zi deja, nu 4, era nevoie de ȘI MAI MULT LOC de cărat caiete și cărți.

N-aveam bani de ghiozdan Herlitz, abia după ce-am împlinit 14 ani a început tata să-mi trimită stilou și carioci din Italia, ce frumoase erau!

Cam tot atunci am încetat să mai iau note mici la desen! 🙂

Seria #amintiridinscoala e susținută de Herlitz România, cărora le mulțumesc.

Recunosc că mă uit cu invidie la ghiozdanele copiilor mei, care nu sunt nevoiți să care manuale și caiete la școală, pentru că le sunt păstrate în clasă, în sertare dedicate lor! Dar cară cu ei cărți de citit în pauze, echipamentul de sport, surprize pentru colegi, penar. Și ce ușor le este, pentru că au ghiozdane inteligent făcute, cu burete pe spate, bretele confortabile, material ușor, impermeabil, strat care respiră acolo unde corpul vine în contact cu ghiozdanul, multe buzunare ușor de accesat, nu prea se murdăresc și au și material reflectorizant!

Ivan cu ghiozdanul lui Tiger, de pe Herlitz.ro

Sofi și Ivan folosesc o grămadă de produse Herlitz, de la ghiozdane la penare, creioane, stilouri, carioci, sunt extrem de bine făcute și de rezistente!

Parte dintre rechizitele Herlitz și Pelikan de pe www.herlitz.ro

Vă invit să faceți cunoștință cu produsele Herlitz în magazine și la ei pe site, pentru că:

  1. Ghiozdanele sunt foarte bine gândite și rezistente, realizate în Germania în colaborare cu medici ortopezi (au sub 1 kg și sunt recomandate de Societatea Română de Pediatrie)

2.  Dacă vei cumpăra din orice magazin din România un ghiozdan sau rucsac Herlitz sau Tiger în perioada 1 iulie – 30 septembrie, poți încărca bonul fiscal pe www.herlitz.ro  și poți câștiga unul dintre cele 300 premii (90 de seturi de rechizite, 100 seturi complete pentru pictură și desen, 100 de penare complet echipate pentru școală și 10 Ipad-uri 8)

3. Herlitz donează 2% din vânzările de ghiozdane și rucsacuri din 2021 pentru dotarea școlilor din mediile defavorizate (campania a început la 1 iulie, dotarea școlilor se va face până în decembrie). Mai multe detalii despre campania “30 de ani de Herlitz in Romania – Alături de fiecare generație” găsiți aici.

Acum spuneți-mi, vă rog, ce amintiri aveți cu ghiozdanele voastre de școlari?

6 Comments

  1. Andreea Sîrba

    Primul meu ghiozdan a fost maro, tot ceva de genul ghiozdanului tău. Însă era încăpător, caram în el cărți, caiete, penar, pachețelul cu mâncare, sticla de apa, o umbrela (în caz ca ma prindea ploaia), dar și echipamentul pentru sport (în zilele când aveam educație fizica).

  2. Florina

    Eu aveam un ghiozdan imens (așa îmi părea mie atunci), era albastru, cu pereți cartonati, și chiar dacă eram fata nu puteam alege culoarea, asta era în magazine în 1985 când am început eu școala. Partea bună era, că atunci când oboseam, îl foloseam și pe post de scaun… 😉😀

  3. Iulia

    Primul meu ghiozdan avea un desen cu Asterix si Obelix. L-am adorat! Si acum ii simt mirosul si imi amintesc cum imi pregateam cartile si penarul (pe care il mai am si acum – se mai joaca fetita mea cu el), sendvisul si sticla cu apa. Era 1996 :).

  4. maria

    Ghiozdanul meu era maro cu mustar, dintr-un material gros ce era ca un fel de imitatie de piele, iar forma lui era cea a unei genti pentru documente, a unei serviete, dar cu barete, pentru a-l duce in spate. Anul in care am inceput scoala a fost 1986.
    A rezistat bine timp de 4 ani, iar la finalul claselor primare am pus in el, frumos, toate caietele in care lucrasem in scoala primara, de romana si de matematica.
    Faptul ca mi-am pastrat toate caietele a fost motiv de bucurie pentru fratele meu, cu 4 ani mai mic, care, astfel, nu se mai chinuia sa rezolve problemele mai dificile (erau unele spre sfarsitul anului, la finalul manualului). A avut de cateva ori astfel de probleme dificile, dar nu s-a stresat, a stat la joaca afara, iar seara s-a dus la caietele mele si si-a facut tema. :)) Mare pișicher!
    Pe atunci manualele ramaneau aceleasi mult timp, nu ca astazi.

  5. Michelle

    Fără să fiu cârcotaș as vrea sa spun că eu am cumpărat anul trecut pentru un copil de 6 ani un ghiozdan Herlitz. E OK, dar nu mai mult. Mi se pare greu și gol. Foarte greu este plin de carti. Fiul meu cara toate cărțile și caietele între școală și acasă o data pe săptămână și mai multe dosare in fiecare zi in rucsac. După mine, acest rucsac este OK mai mult gol, dar nu sunt tocmai mulțumită de el plin.

  6. Rădulescu Veronica

    Am avut un ghiozdan cu design asemănător, albastru cu galben și un desen cu ciocănitoarea Woody 😄. Eu aveam 1 metru și puțin, dar ghiozdanul era imens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.