Lucrez la redactarea unei cărți despre cum le vorbim copiilor noștri mari despre corpurile lor, despre tehnologie, despre sexualitate, despre droguri, prietenie, autovătămare, gânduri de sinucidere, despre iubire și relații, se numește 14 conversații de avut până la 14 ani, de Michelle Icard. Autoarea (consilier școlar și parental de aproape 20 de ani în școli și licee din US) oferă explicații despre cum funcționează creierul și emoțiile preadolescenților și adolescenților, oferă liste cu sabotori ai conversațiilor și idei de dialog care ne pot ajuta să ne sprijinim mai mult copiii într-o perioadă complicată pentru ei.
Azi vreau să aduc aici spre dezbatere capitolul despre grija de sine și igienă, o să public și capitolele despre alegeri sănătoase și autovătămare, știu că și la noi în țară mulți tineri se rănesc, se taie pe mâini, se lovesc intenționat, fie pentru a-și calma durerea emoțională, cu care nu știu ce altecva să facă, fie pentru a se integra într-un grup în care se practică autovătămarea, fie pentru a atrage atenția, dacă se simt nevăzuți, deconectați de adulții importanți din vieților lor. Cartea va apărea în iarnă în colecția Educație cu blândețe la editura Univers. Vă las cu acest capitol despre grija de sine, de Michelle Icard.
Conversațiile cu copilul tău ar trebui să treacă de la a-i spune copilului mic ce să facă și când la a transfera responsabilitatea adolescentului tău, ajutându-l să observe care strategii funcționează cel mai bine pentru el atunci când vine vorba de a se îngriji de mintea, corpul și inima sa.
Pentru mine, gimnaziul este una dintre cele mai „lipicioase” perioade din viață, deoarece lucrurile care ți se întâmplă în gimnaziu rămân lipite de tine mult timp. Probabil că încă îți mai amintești foarte clar persoana care a făcut mișto de hainele tale sau care a râs atunci când ai dat un răspuns greșit la ore. În general, oamenii își amintesc experiențele negative mult mai clar decât pe cele pozitive, de obicei fiindcă experiențele triste sau dureroase necesită mai multă procesare. Avem nevoie să ne amintim evenimentele rele, înfricoșătoare, periculoase și stânjenitoare, ca să evităm repetarea lor. Nu avem nevoie să ne amintim clipele obișnuite sau chiar fericite din viața noastră, deoarece nu au același scop în kitul de supraviețuire al creierului nostru.
La gimnaziu, stânjeneala ne afectează creierul ca și cum ar fi un pericol real. Adulți fiind, majoritatea putem trece repede de starea de stânjeneală, deoarece avem un simț destul de puternic al propriei noastre persoane. Totuși, atunci când aveam doisprezece ani, orice lucru care ne zgândărea puțin egoul delicat putea deveni o cicatrice pe care să o ducem cu noi până la vârsta adultă.
Dacă vestea proastă este că oamenii au tendința de-a purta cu ei durerile din adolescență, vestea bună este că mecanismele și strategiile de adaptare pe care copilul tău le învață în adolescență rămân și ele cu el. De aceea este important să înveți cum să ai grijă de tine la o vârstă fragedă. Dacă preadolescentul tău exersează acum noi modalități de adaptare, acestea i se vor cimenta bine și își va aminti de ele mai târziu în viață, poate atunci când adolescentul tău mai mare sau tânărul tău adult va avea și mai multă nevoie de ele – când își pierde serviciul, la finalul unei relații sau pe măsură ce se intensifică stresul general cauzat de viața de zi cu zi și de responsabilitate.
Grija de sine a devenit un termen la modă în zilele noastre, dar popularitatea sa tot mai mare nu ar trebui să-i scadă din importanță. Atât copiii, cât și părinții trebuie să învețe cum s-o facă în mod optim. Arătându-le copiilor tăi cum aplici grija de sine în cazul tău, îi înveți cum să aibă grijă de ei înșiși. Observație: nu confunda grija față de propria persoană cu materialismul sau răsfățarea. Este un lucru mai complex și mai personal decât a petrece o zi la spa sau a-ți cumpăra o bluză nouă. Grija de sine este construirea de obiceiuri care să-ți protejeze starea de bine în trup, minte și spirit. În practică, diferă de la persoană la persoană. Mulți părinți pe care îi cunosc pun nevoile altora înaintea propriilor nevoi. Dacă este și cazul tău, ține minte că te comporți puțin ca un martir atunci când refuzi să-ți faci timp pentru tine. Nu-ți fie teamă să spui nu, mai ales copiilor tăi, dacă ai nevoie de timp ca să-ți încarci bateriile. După cum s-a exprimat atât de frumos scriitoarea Anne Lamott, „Aproape totul va funcționa din nou dacă îl scoți din priză preț de câteva minute, inclusiv tu”. Arată-i din când în când preadolescentului tău cum se face.
În acest capitol vom vorbi despre grija de sine de la sensul său cel mai de bază (igienă) la cel mai complex (gânduri de suicid). O mare parte dintre lucrurile pe care le spunem copiilor la începutul adolescenței despre sănătatea lor sunt fie directive, ca în „Pentru numele lui Dumnezeu, dă-te, te rog, cu deodorant!”, fie reactive, ca atunci când copilul tău te întreabă despre sinuciderea unei vedete și trebuie să îi răspunzi la întrebări. Însă familiile trebuie să discute cu copiii lor și într-un mod mai preventiv despre cum să se mențină sănătoși. Hai să vedem cum îți poți pregăti copilul pentru sănătate pe termen lung vorbindu-i despre grija timpurie de sine.
Ce miroase? Cum să vorbești cu copilul tău despre igienă fără să-l superi
Susan, mama unui băiat de clasa a șasea, mi-a mărturisit o problemă jenantă pe care o avea cu fiul ei, Jack. „Miroase urât și nu știu ce să fac. Îi spun să se dea cu deodorant și, când îl întreb dacă s-a dat cu deodorant, zice „da”…, dar știu că nu e adevărat.”
Dacă aș avea cât un dolar pentru fiecare părinte care m-a întrebat cum să-și convingă copilul să se dea cu deodorant, aș fi acum pe plajă în insulele Turks și Caicos, delectându-mă cu un gin tonic scump. Totuși, copiii trebuie să învețe că nu este politicos să miroasă urât, așadar, cum îți convingi copilul să-i pese?
De fapt, încercarea de a-l convinge ar putea fi problema. Adesea, părinții asociază nepăsarea față de igienă cu o problemă de caracter. Se îngrijorează că nu se dă copilul cu deodorant deoarece este leneș, nesănătos sau îi lipsește o conștiință de sine sănătoasă. Își fac griji că acest lucru îi va dăuna copilului atunci când va încerca să se integreze social, să-și facă prieteni, să-și găsească un serviciu, să fie fericit și să devină un adult funcțional. Astfel, își presează, lingușesc și chiar își fac copilul de rușine în speranța că îl vor scuti de eșecuri viitoare.
Igiena este una dintre acele probleme de sănătate care necesită mai puține discuții și mai multă strategie. Copiii devin incredibil de defensivi atunci când părinții le vorbesc despre mirosul corporal. Țin minte când aveam doisprezece ani și mama, după ce a călcat rufele, a venit la mine – cu bluza în mână – și mi-a spus: „Bluza ta miroase groaznic și trebuie să te dai cu deodorant. Când dau cu fierul de călcat pe haine, mirosul este insuportabil”.
Nu mă pot gândi la un exemplu mai bun de sabotor al conversației. Cred că n-am mai vorbit cu ea o săptămână.
Amintindu-mi de rușinea mea, i-am sugerat lui Susan, al cărei copil mirosea urât, să cumpere șase deodorante noi și să așeze cinci în casă, în mod strategic, plus unul în mașină. Astfel, atunci când fiul ei ieșea din casă și îi era lene să fugă înapoi să ia deodorantul, îl putea lua pe cel de lângă ușa din spate. Dacă nu reușea să-l ia pe cel de acolo, îl putea lua pe cel din mașină. Înțelegi idea. La un moment dat, aproape toți adolescenții încep să folosească deodorant. Să pui deodorant prin casă este o metodă grozavă de-a iniția formarea unui obicei atunci când copiii sunt reticenți.
Dacă abordezi conversația despre igienă drept o ocazie de-a discuta despre respectul față de sine, viața în comunitate și îngrijirea corpului, preadolescentul tău nu te va asculta. Este probabil mai eficace să spui un lucru pe care îl simte și el, precum „Uneori e un chin să ai grijă de corpul tău. Hai să-ți ușurăm cât mai mult munca, punem deodorante de-astea peste tot, ca să nu mai trebuiască să te stresezi căutându-le”.
Multumim pentru acest articol. Este foarte interesant ca atunci cand eram eu adolescenta de abia aparusera deodorantul in Romania( cel putin asa imi amintesc eu). Eu nu ii vazusem pe parintii mei sa foloseasca deodorantul pana sa devin eu, ca adolescenta, deodorantul. Cred ca acuma noi, adultii, trebuie sa ne invatam copii cum sa aiba grija de mintea lor. E adevarat ca generatia noastra de abia acuma invata acest lucru(eu asa zic).
in afara de cum vorbim si sa fim un exemplu bun, adaug ca rutinele se fixeaza din copilaria timpurie. E tarziu sa invatam un adolescent sa se spele zilnic, dar daca e obisnuit de mic cu spalat si schimbat chilotii, o va face si la adolescenta.
La fel despre igiena vietii -si aici intra alimentatia pt ca mirosurile sunt impactate hormonal dar si de stilul de viata, alimentatie, sport. O casa unde se mananca curat si simplu va avea alte mirosuri, pe cand condimentele super picante ies prin transpiratie (am colegi indieni). La fel, o alimentatie bogata in legume si fructe crude imbunatateste aspectul tenului (prin eliminarea produselor de supermarket dar si a glutenului /lactozei se amelioreaza la multi acneea dar si culoarea aia pamantie de piele obosita). Miscarea, sportul, transpiratul iar sunt legate – asa ca familiile unde fac plimbari in mod obisnuit, chiar daca adolescentul incepe perioada de revolta tot ramane cu ceva obisnuinte.
Si nu in ultimul timp starea emotionala. Se transpira pe fond de stress. Mai sunt si teoriile alea ca animalul emana anumite mirosuri fix pt a tine dusmanii departe si prietenii aproape. Ani de zile m-am axat pe alimentatie sanatoasa dar de fapt nu la alimentatie e cheia sanatatii, ci mai ales la starea emotionala, sa ne simtim in siguranta in casa si familie, iubiti, acceptati si tolerati, fara conflicte si tensiuni, lucruri ce le uitam asa usor….
Foarte interesant am totuși o întrebare pentru cine poate să ajute cu recomandări și /sau cărți pentru o persoană adultă care a fost neglijat emoțional (ca să fiu mai direct ignorat de părinți)
Am câteva probleme de sănătate și încă locuiesc cu părinții dar mă simt ca un străin și parca nu as mai dori să rămân alături de ei ci să fiu pe cont propriu, credeti ca e o decizie buna? Sau ar trebui mai întâi să imi rezolv probleme de sănătate cu riscul de am imi prelungi conviețuirea cu ei
E o poveste mai lungă as preferă să nu dau prea multe amănunte
Cred ca ajuta sa iti faci un plan bun dinainte, eventual sa discuti cu un psiholog sau coach, sa vezi ce nevoi ai avea ca adult independent si cat din ele poti implini singur.