Și luminile pot fi amuzante! Soluții de iluminat smart și non-smart de la Yeelight (review, P)

Acest articol este scris de soțul proprietarei blogului. Găsiți mai jos clipuri, informații și păreri despre soluțiile de iluminare de la Yeelight. Produsele au fost furnizate de BLACK TECH, distribuitor autorizat al produselor Yeelight în România. Avem și o reducere de 6% la toate produsele Yeelight. Detalii la final.

PS-ul nevestei: Ce părere are proprietara blogului despre părerea soțului și despre soluțiile smart și non-smart de iluminare vedeți la final. Also, doamnelor, poate vreți să dați pe wp linkul bărbaților.

Sunt deja câțiva ani buni de când folosesc produse smarthome, am scris un articol introductiv AICI, dacă vă interesează. În prezent am 3 hub-uri (SmartThings, HomeAssistant și mai nou, Aqara) și câteva zeci de dispozitive smart de toate felurile.

Pe partea de iluminat, până acum un an și ceva, nu aveam decât becuri cu lumină albă, pentru că nu vedeam rostul luminilor colorate. Acest lucru s-a schimbat când am cumpărat, mai mult din curiozitate, o bandă led smart, ceea ce mi-a dat posibilitatea să descopăr culoarea „magenta”, pentru care am făcut o pasiune :-).

Evident că deși cunoșteam cuvântul care desemnează culoarea asta, nu știam care anume este culoarea, dar acum știu. Banda aceea led a ajuns în spatele televizorului, se aprinde în fiecare zi la apusul soarelui și se stinge când ne culcam. I love it!

Între timp, am cumpărat și becuri colorate și o veioză de la Yeelight, modelul anterior al uneia din cele pe care o să le vedeți mai jos. Îmi place foarte mult să fie camerele luminate în diferite culori seara.


Deci, la ce sunt bune luminile smart, după parerea mea?

În nici un caz nu cumpărăm lumini smart, albe sau color, ca să putem să ne jucăm cu ele de pe telefon. Asta e ceva interesant pentru 5 minute, te joci puțin la început, dar este absurd să aprinzi lumina de pe telefon în mod regulat. Nu, luminile smart sunt bune, în general vorbind, pentru automatizări.

Precizare de la nevastă: Nu și pentru fiul nostru de 7 ani jumate, pentru el e interesant să se joace cu ele pe telefon multe săptămâni la rând.

Cea mai simplă automatizare este probabil controlul prin voce: aprinzi sau stingi unul sau mai multe dispozitive vorbind cu Alexa sau cu Google. Dar se pot face mult mai multe lucruri: eu, de exemplu, am senzori de mișcare care aprind și sting automat luminile în băi și holuri de vreo 3 ani, și, deși la prima vedere nu pare mare chestie, de fapt e ceva foarte folositor și cu care te obișnuiești rapid – să mă vedeți cum intru eu acum în alte băi decât cele de la mine de acasă și nu înțeleg de ce nu se aprinde lumina. 🙂

La fel, luminile colorate sunt foarte bune pentru a face o atmosferă plăcută în casă seara, în mod automat, precum și pentru diferite alte automatizări mai mult sau mai puțin complicate.

De exemplu, pe lista mea de proiecte este să pun benzi led colorate în dormitoare, sub paturi. În afară de faptul că arată foarte bine lumina dată de ele seara, ajută și noaptea când ai nevoie să te miști prin cameră fără să deranjezi pe cei care dorm (lumină roșie de intensitate foarte scăzută).

Precizarea nevestei: Acest proiect nu a fost aprobat, e nevoie de un studiu amplu și de teste amănunțite înainte de aprobare (pentru că nevasta are somnul sensibil și preferă iluminatul tip peșteră, adică zero).

O altă idee este să folosești luminile colorate pe post de notificare: de exemplu ești într-o cameră, asculți muzică sau dai cu aspiratorul, deci nu auzi, dar vrei totuși să știi când se deschide ușa de la intrare sau, pentru cei cu casă pe pământ, vrei să știi când este mișcare în curte -așa că faci o automatizare care aprinde o anumită culoare când se întâmplă ceva.

Asta e mișto, se aprobă fără teste! Stai, o să avem senzori ȘI în grădină? Abia mă obșinuisem cu gândul că avem grădină…

Alte idei: să se aprinda o lumina colorată când masina de spălat a terminat ciclul sau dacă ai lăsat o ușă sau fereastră deschisă mai mult decât este cazul etc. În general, orice notificare pe care o poți trimite către telefon poate fi dublată și de o notificare printr-o lumină colorată, ceea ce e folositor pentru că atunci când ești acasă nu stai tot timpul cu telefonul la tine (mă rog, se presupune că :-)). Dacă nu ești acasă sau dacă e noapte și dormi, atunci notificările prin lumini colorate nu se vor declanșa – de asta se numește „smart home”, ca să poți pune diverse condiții de declanșare a automatizărilor.

Același decor la interval de trei secunde cu lumini smart

de ce produse de la yeelight?

Foarte simplu: pentru că sunt de calitate, arată bine, sunt prietenoase cu utilizatorul și sunt mai ieftine decât multe altele.

Ce vreau să spun prin „prietenoase”? Vreau să spun că nu te țin prizonier în ecosistemul lor. Poți folosi produsele Yeelight cu aplicația lor dedicată, dar le vezi și în MiHome, unde poți face automatizări folosind orice alt produs compatibil.

Mai important decât atât, Yeelight se integrează cu SmartThings și HomeAssistant fără să faci aproape nimic, sunt detectate practic în mod automat (pentru Smartthings trebuie desigur conectat mai întâi contul Yeelight, dar atât). În Home Assistant de exemplu se pot integra chiar în două feluri – prin integrarea HomeKit sau direct, dacă activăm opțiunea „LAN Control” din aplicația Yeelight. Când un dispozitiv îți permite să îl controlezi local, adică fără să mai treci prin cloud-ul producătorului, folosind un program third party și open source, cum este HomeAssistant, atunci știi că ai cheltuit banii în mod inteligent.

Dacă aveți măcar un pic de tangență cu subiectul smarthome, știți deja că una din marile probleme este faptul că multe dispozitive nu funcționează decât în ecosistemul lor, cu aplicația lor, așa că în scurt timp ajungi să ai zece aplicații diferite pe telefon, cu care ești nevoit să controlezi zece dispozitive de la producatori diferiți, pentru că ele nu comunică între ele. Deci ai un senzor de mișcare de la un producător și un bec de la un altul și nu poți să faci o automatizare, pentru că senzorul și becul nu comunică între ele. Nu este cazul la Yeelight, produsele lor funcționează cu cele mai comune platforme integratoare (unele inclusiv cu Homekit de la Apple).

Aplicația yeelight

Toate produsele smart din acest articol se conectează prin wi-fi, ceea ce este bine, pentru că nu aveți nevoie de hub. Setarea inițială a fost foarte rapidă, sub un minut, fără probleme, dar trebuie să fiți atenți ca telefonul să fie conectat la o rețea wi-fi pe 2.4 Ghz (toate routerele au).

Aplicația Yellight este foarte bună: simplă, dar fără să îi lipsească ceva, intuitivă și rapidă. Am făcut mai jos un video cu ea, ca să vedeți cum arată. Toate produsele au aceleași funcții, dacă au aceleași caracteristici. Adică evident la un bec / lampă care are doar lumină albă nu se pot alege culori, înțelegeți voi.

Se pot seta timere și programe (on sau off la anumite ore, pe zile). Se integrează cu Alexa și Google.

Ceva ce merită menționat, că nu se găsește pe la alții, este faptul că se poate seta comportamentul dispozitivului atunci când curentul este întrerupt și revine. Multe produse se aprind automat atunci când revine curentul, dar la Yeelight se poate alege dacă produsul se aprinde sau nu. Asta este foarte folositor, pentru că altfel te trezești în mijlocul nopții cu becurile aprinse în caz că a fost o pană de curent.

Unul dintre motivele pentru care nevasta ura smart-chestiile astea, dar cu Yeelight le-am iertat.

O altă funcție foarte importantă și care nu se găsește la alte produse este că se poate alege să se memoreze starea anterioară a dispozitivului, deci nu se pierd setările când se oprește alimentarea. Adică dacă lampa a fost pe roșu la intensitate 20% când s-a oprit curentul sau a fost scoasă din priză, va fi la fel și când primește din nou curent. Alte produse se aprind pe alb la maxim la revenirea curentului, indiferent de starea anterioară, ceea ce este foarte enervant.

Foarte!

Se pot, de asemenea, crea scene, adică cu o singură apăsare de buton se pot controla mai multe dispozitive, de exemplu să se aprindă sau să se stingă împreună, să se seteze aceeași culoare la toate șamd.

Mi-a plăcut în mod deosebit funcția „Flow”, în care alegi patru culori și dispozitivul trece de la una la alta, cu viteză și intensitate reglabile. Este foarte bună când vrei să faci o atmosferă deosebită în casă, noi am folosit-o de Sărbători. O altă funcție interesantă este sincronizare cu muzica din telefon, am folosit-o și pe asta.

Bec Yeelight LED Smart bulb W3 (Multicolor): 65 lei, la Geekmall sau BLACK TECH

Acesta este, după mine, un produs bun de intrare în gama Yeelight – dacă nu știți ce să alegeți și vreți să testați, puteți începe cu el, este ieftin și versatil. Se conectează prin wi-fi, deci nu este nevoie de hub. Culorile sunt foarte frumoase și intense, din păcate filmul de mai jos nu le face dreptate nici pe departe, pentru că telefonul meu a făcut tot ce i-a stat în putință ca să „corecteze” imaginea, adică a compensat la greu atât culoarea, cât și variația de intensitate.

Se poate folosi și pe post de bec de iluminat, nu doar bec decorativ, pentru că la intensitate maximă lumina albă pe care o dă este foarte puternică, este la fel sau chiar mai puternică decât a unui bec led clasic bun (are 900 de lumeni). Intensitatea este desigur reglabilă. Se pot alege milioane de culori bineinteles, și orice temperatură de culoare pentru alb (de la cald la rece). Are toate funcțiile despre care am vorbit la secțiunea de mai sus despre aplicație.

Bec cu filament Yeelight LED Filament Bulb ST64: 65 lei, la Geekmall sau black tech

Acesta este un bec arătos, foarte bun pentru a crea un ansamblu de iluminat pentru o parte a unei camere, de exemplu deasupra mesei etc. Mă gândesc la o lustra fără abajur sau la care becurile nu sunt complet ascunse (exemplu). Mi se pare că ar arăta foarte bine. Becul are doar lumină albă caldă, se poate desigur regla intensitatea și are celelalte funcții furnizate de aplicație (în afară de cele cu culori evident). Are 500 de lumeni.

Banda Yeelight LED Lightstrip 1S: 179 lei, la geekmall sau black tech

Are o lumină foarte frumoasă și strălucitoare, indiferent de culoarea aleasă. Îmi place faptul că poate fi controlată și de la buton, pentru că uneori ai nevoie să o stingi sau aprinzi de la buton, că e cel mai simplu. Are doar doi metri, ceea ce nu e mult, dar se pot cumpăra extensii la prețul de aproximativ 50 lei/metru, maximum 10 metri în total. Se poate lipi pe suprafețe si este cel puțin rezistentă la apă, deci se poate folosi și afară, dar nu as expune-o direct la ploaie.

Dacă vi se pare scumpă, vă garantez că este printre cele mai ieftine – dacă nu cea mai ieftină – și asta la o calitate superioară. Dacă nu mă credeți, aruncați un ochi la concurență 🙂 … când spun „concurență” mă refer la firma aceea ale cărei produse de iluminat smart le cumpără toți începătorii în smarthome doar pentru că nu știu că există variante nu numai mult mai ieftine, dar de multe ori mai bune.

Lampa inteligenta Yeelight Bedside Lamp D2: 229 lei, la geekmall sau black tech

Foarte folositoare când nu vrei să lipești bandă led sau să schimbi becul din cameră. Arată bine și are o culori foarte plăcute, iar faptul că lumina pe care o dă e difuză ajută. Se poate porni/ opri și se pot regla intensitatea și culorile de la buton. Față de modelul anterior pe care îl aveam eu, are în plus faptul că poate fi pornită sau oprită dacă o atingi de 2 ori în partea de sus. Asta e foarte folositor, pentru că butonul poate fi ceva mai greu de accesat atunci când ești în picioare lângă ea sau când ești întins în pat. Are desigur toate funcțiile smart despre care am vorbit mai sus.

Lampa LED Yeelight Staria Bedside Lamp Pro YLCT03YL: 379 lei, la geekmall sau black tech

Această lampă este inteligentă, dar are doar lumină albă (se poate regla intensitatea și temperatura de culoare). Ce are în plus este încărcarea wireless pentru telefon, deci e foarte folositoare daca o ții pe noptieră sau birou și încarci la ea telefonul. Se poate controla și de la buton, după cum se vede în clip.

Lampa de birou Yeelight LED Z1 Pro: 129 lei, la geekmall sau black tech (momentan stocul e epuizat, dar va reveni)

Lampa aceasta nu este smart! Eu sunt fan produse smart, dar mai presus de asta sunt un om practic, de aceea nu voi folosi un produs smart dacă unul non-smart face o anumită treabă mai bine. Acesta este produsul pe care l-am folosit eu cel mai mult dintre toate cele din acest articol în perioada cât le-am avut în teste. Am tinut-o pe birou cât am lucrat și am aprins-o în fiecare seară, ca să văd tastatura.

Lampa este frumoasă, ușoară, pliabilă, are intensitatea reglabilă de la buton și, cel mai important, are baterie, deci nu ocupă încă o priză pe birou, că știți și voi că asta a devenit o problemă – eu am pe birou de exemplu monitor, două laptopuri, încărcător de telefon, deci deja un prelungitor normal cu trei prize nu mai este de ajuns. Mi-a plăcut foarte mult faptul că atunci când se termină bateria și trebuie să o pui la încărcat, ea poate lumina în continuare în timp ce se încarcă, ceea ce e important. Bateria a ținut 2 săptămâni, câte 3-4 ore pe zi.

Lampa LED de veghe portabila Yeelight Motion Sensor Nightlight – 79 lei, la geekmall sau black tech

Un alt produs non-smart. Vă spun din experiență că este greu de găsit o lampă din aceasta care să fie „deșteaptă” deși nu este smart, că am avut mai multe. La ce este bună: se poate pune în dulap sau într-un spațiu de trecere sau în cameră, ca să vezi când intri noaptea fără să trezești copilul sau nevasta.

Bravo!

Noi le folosim de mult timp și în călătorii, ajută când dormim toți în aceeași cameră și nu vrem să ne aprindă lumina în ochi fiecare copil care merge la baie noaptea, mai ales că într-o cameră străină s-ar putea nici să nu știi unde e întrerupătorul dacă esti proaspăt trezit în mijlocul nopții.


Are senzor de mișcare și de lumină, dar are și mod always ON sau always OFF. Poate fi lipită de suprafețe, dar are magnet ca să nu fie nevoie să o dezlipești când trebuie să schimbi bateriile. Poate fi de asemenea agățață, pentru că atunci când stau la hotel nu vreau să o lipesc de nimic. Nu am găsit o altă lampă de acest gen care să aibă toate aceste funcții la un preț decent, după cum spuneam.

Acesta a fost articolul despre soluțiile de iluminare de la Yeelight. Sper că vă este de folos, vă stau la dispoziție pentru întrebari.

Bun, acum e rândul meu să zic. Pe mine în principiu mă enervează automatizările și chestiile smart, pentru că:

  1. Mă fac să mă simt dumb
  2. Nu am control cu ele.

Vreau să sting lumina când ies din baie, nu pot, că se stinge ea singură cândva. Fac baie relaxantă cu o carte în mână, pac, mi se stinge lumina, trebuie să mă ridic în picioare din cadă și să dau din mâini ca să se aprindă iar. Ați prins ideea!

Dar luminile acestea smart sunt chiar simpatice, pentru că sunt frumoase, le manevrează feciorul fără probleme din voce sau aplicație (pe sistemul Mami, ai dori o lumină violet astă seară? Sau vrei un flow liniștitor de culori solare?) Îmi place asta, mă face să mă simt un părinte bun. În plus, nu costă mult. Și pot să le manvrez până și eu. Bonus, fac soțul fericit!

Avem și reducere 6% la ele în perioada 16-28 februarie cu codul PRINTESA6Y, le găsiți pe toate aici și aici.

Acum ziceți și voi, aveți, folosiți lumini smart, vă tentează?

17 Comments

  1. Raluca

    Ciao, mersi mult de articol, foarte util. Ar fi minunat daca ai face un articol/video, despre acele automatizari e.g cum faci concret ca lumina sa devina verde cand masina de spalat a terminat, de ce fel de senzori ai nevoie, ce hub etc. De asemenea, am o problema cu un bec smart, cam la cateva zile max isi pierde pairing ul cu wifi ul si incepe sa palpaie intruna. Sa fie pt ca am 2 intrerupatoare care aprind acelasi bec, si cateodata apasam din greseala pe unul dintre ele? Mersi si la cat mai multe articole pe aceasta tema

    • Robo

      Buna, multumesc. Ok, pot sa fac acest gen de articole, merci de idee.
      Chestia e ca aceste automatizari se pot face in mai multe feluri. De ex. pt masina de spalat se poate folosi fie un senzor dr vibratii, fie o priza care inregistreaza consumul, fie o masina de spalat smart care stie sa raporteze singura status-ul. Si apoi, in functie de hub, iarasi se pot face in mai multe feluri. Dar ok, am inregistrat sugestia, merci.

      Ref la bec, mi-e greu sa spun de ce face asa fara sa stiu detalii, dar e destul de probabil ca este un bug, pt ca nu e normal. Ce marca este becul?

  2. Ionela

    Buna! Luminile smart nu-mi sunt straine, cochetam cu ele de ceva vreme, dar in schimb sunt tare interesata de #smarthome#, subiect despre care sotul tau pare sa stie foarte multe. So…., poate ne mai spune niste ponturi!

  3. Ionut

    Pacat ca BlackTech si Geekmall sunt niste companii de la care nu merita sa comanzi. In ciuda pretului mic, bataia de joc pe care o afiseaza la fiecare comanda, ii plaseaza la coada listei de comercianti din Romania. Nu ii recomand, dar produsele yeelight si xiaomi nu merita sa fie ponegrite de reputatia si incompetenta unor companii de acest tip.

    • Robo

      Salut, imi pare rau sa aud ca nu esti multumit de aceste magazine. Eu am vreo 10 comenzi facute la ei in ultimii 2 ani si nu am avut niciodata probleme, altfel nu as fi acceptat colaborarea cu ei.
      Blacktech este importatorul oficial pt aceste marci, deci na.

      Ar ajuta daca ai detalia care au fost problemele, ca sa le transmitem feedback-ul tau. Merci.

    • Buna ziua Ionut,
      Ne cerem scuze, intr-adevar se mai intampla neplaceri, dar va asiguram de tot suportul nostru, va rog sa ne dati mai multe detalii despre nemultumirea dvs la adresa de mail suport@geekmall.ro

      Va multumim si va dorim o zi cat mai frumoasa!

    • Ionut

      Iti trimit produsul dupa 2-3 saptamani, cateodata ai si comanda incompleta, nu raspund la telefon, nu raspund la email, nu iti ofera informatii de ce intarzie comanda. Totul e o tacere la ei, si astepti intr-o zi poate ajunge curierul.

      Prefer evomag, pcgarage sau emag cu produse distribuite culmea, tot de la cele 2 magazine (sunt aceleasi defapt), dar ei nu isi permit sa intarzie catre un astfel de retailer.

      Produsele Xiaomi si Yeelight sunt de nota 10, spun pacat de modul in care gestioneaza ei comenzile.

  4. Ciprian N.

    Nus cat au platit cei de la BLACK TECH pt acest post dar as dori sa adaug in calitate de cunoscator zic eu:

    1. YeeLight removed LOCAL CONTROL
    https://forum.yeelight.com/t/topic/22664
    https://www.reddit.com/r/yeelight/comments/ldxqnz/lan_control_disappeared_for_led_bulbs_color/
    https://home-assistant-guide.com/2021/03/31/do-not-update-yeelight-devices-or-the-app/

    Deci toate device-urile alea pe care le aveti daca le updatati pierderti LAN CONTROL, daca sunt noi clar nu o sa aveti asa ceva, LAN CONTROL este scos si in ultimile versiuni ale aplicatiilor android etc.

    Deci daca nu sti exact:
    – device-ul tau YeeLight are versiunea de firmware corecta
    – cum sa faci sideload la o aplicatie android (ca sa iti iei versiunea corecta de aplicatie YeeLight)
    – despre esphome
    – despre ce implica sa iti device-urile pe net

    Atunci va sfatuiesc sa mergeti mai departe. YeeLight este o solutie proasta pentru controlul local.

    • Robo

      Salut. Te inseli.

      In video-urile mele din articol se vede clar ca am optiunea de LAN control (upgrade-ul de firmware e primul lucru pe care il fac imediat ce setez un device).
      Am verificat acum, am in continuare LAN Control in aplicatie iar Home Assistant vede device-urile in continuare direct, ce-i drept cu exceptia lampii mibedside pe care o vede doar prin integrarea HomeKit, deci nu direct (nu ca ar conta, ca HomeKit tot local functioneaza).

      In afara de asta, uite citat din linkurile date de tine.
      „The issue with the Yeelight Bedside Lamp 2 appears to be caused by an error made by Yeelight, and they are offering to roll back the firmware on their forums.”

      Poate or fi scos-o la un moment dat, cert este ca in acest moment optiunea exista in aplicatie si functioneaza cu HomeAssistant.

      Dar daca zici ca Yeelight e o solutie proasta pentru control local, as fi curios sa stiu ce device-uri de iluminare recomanzi tu pentru control local. Nu de alta, dar eu nu cunosc nici o alta firma (!) care ofera control local pt device-uri de iluminat.

      Sonoff bineinteles ofera control local, dar ei nu prea fac solutii de iluminare, altfel prize si relee de la ei am vreo 20.

      PS am si vreo 2 esp-uri pe care le-am customizat cu esp home, prin HA. Daca tu zici ca asta e o solutie de recomandat pentru publicul larg … :-)) evident nu e cazul. Deci chiar sunt f curios ce recomanzi.

    • Ciprian N.

      Challenge accepted:

      Recomand ca si surse de iluminat controlate local Zigbee.

      Solutii exista multe, dar una foarte uzuala la noi este foarte aproape se numeste IKEA.

      Poate ca hubul lor zigbee nu e cel mai OK dar becurile lor zigbee sunt super accesibile ca pret si ca „upgrade path” merge sa te hotarasti ca vrei mai mult sa iti pui un Home Assistant cu un zigbee stick si sa folosesti toate becurile pe care le ai de la Ikea direct acolo fara hub-ul de la IKEA.

      Home Assistant nu mai este doar pentru cunoscatori, oamenii au incercat sa il faca foarte accesibil pentru toata lumea. Se poate si complicat dar si simplu.

      Limita e cerul, hai sucess la beculit! ( local doar, ofc. )

    • Robo

      pai stai putin, om bun, ca zigbee este o cu totul alta discutie.

      evident ca am casa plina de becuri zigbee de la Ikea, dar noi vorbim aici de wi-fi, nu de zigbee, ca la zigbee controlul local este o caracteristica a hub-ului, nu a becului/ device-ului.

      iar in ce priveste hub-urile, despre cel de la Ikea ce sa zic, o functiona el local dar functioneaa prost, deci nu.
      In plus, eu am nevoie de un hub generalist, nu unul care merge doar cu produsele lui.

      Smartthings, pe care il am eu, doar de vreo 6 luni a inceput sa functioneze local cu unele automatizari si da, becurile functioneaza local mai nou; dar 3 ani de zile de cand il am nu a functionat local.
      altfel, solutia este hubitat, dar cate persoane se baga la hubitat?

      cat despre home assistant + stick zigbee – da, evident ca am si de asta… si evident ca sunt super fan Home Assistant, il iubesc pur si simplu, dar nu, HA INCA nu este pentru toata lumea.

      evident ca si eu prefer zigbee, dar uite ca nu e vorba strict de becuri, mie imi plac f mult lampile si benzile led, iar de astea nu gasesti pe zigbee, ci doar wi-fi.
      si asta inseamna Yeelight, altceva mai bun / mai ieftin nu este.

      in plus, produsele wi-fi sunt simplu de folosit de publicul larg, mai ales ca entry point in smarthome, ca nu ai nevoie de hub;
      de aia vorbesc de ele, audienta aici pe blog este formata majoritar din „nespecialisti”, ca sa zic asa.
      iar chestia cu LAN control la Yeelight nu a fost un selling point, ca cei mai multi nu o sa o foloseasca – a fost doar ca sa atrag atentia asupra unei caracteristici care nu exista la altii (pe wi-fi).

    • Ka

      Am si eu o lumina smart care se aprinde in fiecare noapte la ora 21 culoarea rosie si se stinge la 4 dimineata. Initial am avut nevoie pentru camera animalelelor mele mici de companie ca sa aiba lumina atunci cand suntem plecati cateva zile de acasa, iar atunci punem lumina alba de la ora 16 pentru ca deja se intuneca in camera si la 20 se stingea automat. E foarte folositoare. In rest nu am experienta cu lumini smart, vecinii au in gradina lor un set de culori tipatoare pe care le vad seara.

  5. Mircea

    Confirm cele spuse mai sus de alt client, doar ca sunt de 10 ori mai nesimtiti si lumea trebuie sa stie de la cine comanda. 

    Va dau eu o cronologie a cum gestioneaza 2 comenzi Geekmall:

    – 3 Ianuarie plasez o comanda cu diverse produse(800Ron~), insa cu plata prin banca (OP). Site-ul lor specifica clar ca ei imi genereaza automat o factura proforma in baza caruia fac plata si ulterior ei se trimit produsele. Toata ziua de 03 am asteptat sa primesc proforma, nimic. 
    – 4 Ianuarie, sun la ora 9:55 „Va rog sa imi trimiteti factura proforma pentru a achita comanda.”, nu raspunde nimeni. Dau un mesaj in comanda la ora 10:01. Este ignorat complet. Sun la telefon din nou la 16:33. Nu raspunde nimeni. 16:36 le scriu pe facebook, la 17:07 imi raspunde cineva si concluzioneaza „Am transmis coordonatele, va vor contacta colegii pe email.”
    – 5 Ianuarie, la 07:39 le scriu in comanda „Va rog frumos sa imi trimiteti factura profoma pentru a achita in urmatoarele 12 ore.” Nu raspunde nimeni. 9:37 le scriu pe facebook. Nu raspunde nimeni. 11:18 sun din nou, in sfarsit mi se raspunde si imi spune ca nu a emis Proforma pentru ca aveau o problema contabila cu stocul si persoana era in vacanta. Dar imi confirma ca imi trimite azi proforma. La ora 13:04 primesc proforma si fac plata, iar la 13:33, trimit dovada platii. 
    – 7 Ianuarie, nu primesc nici un semn de la ei, site-ul nu se actualizeaza si comanda nu este inca trimisa. Sun la 10:32 si imi confirma ca vor trimite produsele. 
    – 10 Ianuarie 14:40 Ajunge comanda, ea este incompleta. Au uitat sa verifice ca unul din produse o banda LED Yeelight avea si extensie inclusa in pachetul comandat. E ok, nu ma supar, ii sun la 14:43, de 5 ori, nu raspune nimeni. Le scriu pe Facebook la 14:48, nu raspunde nimeni. Ii sun la 16:20, nu raspunde, mai incerc de doua ori, in sfarsit raspunde cineva, ii spun care e problema si imi spune ca vor trimite si extensia.
    – 11 Ianuarie – 13 Ianuarie astept cuminte nu mai imi fac iluzii. 
    – 14 Ianuarie, primesc mesaj pe facebook ca au trimis extensia si primesc AWB-ul.- 15 Ianuarie, produsul este predat la curier la ora 13:00- 17 Ianuarie, ajunge la mine si comanda e finalmente completa. 

    A durat 8 zile sa livreze o comanda incompleta si 14 zile pentru o comanda completa.

    Dar hei, cum sa ma opresc aici, compania decide ca trebuie sa plec din tara, si ca fan Xiaomi, ma gandesc ca  as comanda 2 trollere mici de la ei. Mare greseala.Hai sa evit situatii neplacute si sa le dau un mesaj inainte pe Facebook, pentru ca la telefon nu raspund. 
    – 7 Februarie(Luni) ii intreb daca produsele sunt pe stoc si pot fi livrate pana la finalul saptamanii.
    – 8 Februarie Scriu din nou, „Da/Nu?” „As vrea sa fac comanda…” si ei raspund „Bună ziua, livrările au reintrat în normal, comenzile se livrează în aprox 3 zile lucrătoare”. Ii intreb totusi „Dar produsul e pe stoc si ok in contabilitate? Ultima comanda am avut neplacerea sa astept 3-4 zile pt proforma si inca 7 zile sa ajung… incomplet. Din acest motiv va intreb inainte”. Nici un raspuns. Prefect, intru sa fac comanda, cu plata cu cardul de data asta, pentru a evita situatia de mai sus cu proforma. 
    – 9 Februarie, nu le mai scriu astept relaxat ca vorba aia mi-au zis 3-4 zile deci pana Vineri sigur ajunge. 
    – 10 Februarie la pranza, o surpriza frumoasa, imi scriu ei si imi dau un AWB de FanCourier. Il verific, era doar un AWB creat de ei dar ne predat. Ok poate il predau ei pe dupamasa si ajunge maine…. la 23:59 am verificat, si nu era predat.  
    – 11 Februarie Vineri, verific tot nu e predat.
     – 12 Februarie Sambata, verific tot nu e predat. 
    – 13 Februarie Duminica, le scriu un mesaj „Buna, Daca luni nu ajunge comanda pana la ora 18, doresc restituirea sumei. Am verificat AWB-ul si nu a fost predat nici pana acum.Luni daca nu este livrat iar suma nu se restituie pana Marti, revin cu un mesaj in care va anunt care sunt demersurile legale. Este inadmisibil modul in care operati si voi face misiunea mea personala sa raspundeti pentru 2 comenzi esuate si lipsa grosolana de etica si onoare, dar mai mult, minciuna pura.  Multumesc frumos.”
    – Luni 14 Februarie ora 10:04 imi scriu ei „Buna dimineata, multumim de mesaj. Acum voi lua legatura cu colegii de la suport sa confirmam statusul.” Eu m-am gandit ca au inteles situatia si au ales sa vorbeasca cu un angajat sa il livreze si sa rezolve amiabil situatia. Sau si-au dat seama ca nu au cum sa il livreze si sa restituie de urgenta banii. Macar daca nu ajung bani in 24 ore sa trimita dovada ca totusi au operat restituirea. La 23:59 tot nu au predat coletul la FanCourier. 
    – Marti 15 Februarie, decid sa nu le mai scriu si sun la BlackTech sa comand de la ei, avand o banuiala ca e aceasi companie. Site-ul este identic dar SRL-ul e diferit. Sun, nu raspunde nimeni. Ora 23:59 banii nu sunt restituiti.
    – Miercuri 16 Februarie Sun la casa de avocatura cu care lucrez, si pregatesc planul de actiune pentru demersuri legale. Totusi aveam nevoie de produse asa ca mai incerc la BlackTech. Sun la 10:10, si raspunde cineva, intreb daca au legatura cu GeekMall, imi confirma ca da. Ii explic situatia si imi spune ca ii pare rau, ii confirm ca nu mai am nevoie in acest caz si ca voi face tot ce imi sta in putinta sa ma asigur ca vor plati pentru cum au tratat situatia. Ora 15:17 predau produsul la curier la 7 zile de la emiterea AWB-ului. Comand 2 trollere de la eMag, unul e din marketplace, cel de la eMag ajunge in aceasi zi seara iar cel de pe marketplace in urmatoarea dimineata, perfect sa il iau sa plec la aeroport.  
    – Joi 17 Februarie, Sunt in aeroport, ma suna curierul ca a ajuns cu produsele…. 

    Daca urasc ceva, este minciuna, incompetenta si lipsa de comunicare. Ai o problema? Comunica! Spune-mi ca ai o problema si nu poti livra produsul decat peste 10 zile, si atunci iti spun daca mai am nevoie de el sau nu. Dar asa… nu merita sa fie retailer. Sa ramana distribuitor ca nu au nici o treaba cu customer service.

    • Salutare, Mircea,
      Asa cum am discutat telefonic, prin email si pe pagina noastra de Facebook– ne pare sincer rau ca ai intampinat probleme legate de livrarea produselor comandate. Ne dorim sa oferim servicii la cele mai inalte standarde clientilor nostri si ne dorim ca acestia sa se bucure si de produsele pe care comanda de la noi de toata experienta de shopping. Tocmai pentru a optimiza livrarea comenzilor, am mutat depozitul intr-o locatie noua si moderna – in perioada de inventar nu am putut livra comenzi, aspect comunicat pe toate canalele noastre de comunicare.
      Suntem corecti si comunicam cu clientii nostri. Apreciem corectitudinea si de aceea ne vedem nevoiti sa iti atragem atentia asupra faptului ca acel comentariu de mai sus, la care faci referire, este scris tot de tine sub alt nume.

  6. Bogdan Tupilat

    Well, atunci ma bucur ca ai ajuns in Olanda. Descoperire placuta alaturi de Hue – o varianta superioara, poate chiar cea mai performanta de pe piata de profil in momentul de fata. Veti avea nevoie la cate zile insorite pe an au olandezii.

    • Robo

      Trecand peste rautatea gratuita cu Olanda, nu, Hue nu este o varianta nici superioara, nici performanta, iar pretul este ridicol.
      Iti recomand sa incerci Yeelight, o sa imi multumesti macar pt ca ti-am economisit niste bani.
      Daca ce spun eu nu te convinge, atunci cauta pe youtube comparatii directe intre Hue si alte solutii mult mai ieftine – poti sa incepi cu Paul Hibbert de exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.