Educația și sănătatea în lume: New York și New Jersey, S.U.A.

Ramona Jar ne-a trimis informații despre școala în US, dar și despre sistemul de sănătate.

Salut, Ioana,

Încerc să adaug și alte informații, după ce Ioana Spassoff ne-a arătat cum este școala în California.

Noi am avut experiență deocamdată în New York (Kindergarten și Clasa I), iar acum în New Jersey, unde ne-am mutat în vara lui 2021.

Nadia mea a venit în SUA la 5 ani fără o lună, când ar fi trebuit să fie la Pre-K (un fel de grupa mare la noi). Nu am dus-o imediat la școală, pentru că soțul nu avea încă job, deci nici asigurare medicală. Și, cum în România a făcut pneumonie la o lună de când a intrat în colectivitate (cu spitalizare 4 zile), aici nu ne-am fi permis luxul acesta. Așa că am așteptat.

În septembrie, cu 5 ani deja împliniți, a intrat la „clasa 0”, Kindergarten.

Acum este în clasa a II-a la o școală de la „sat”, undeva în New Jersey. Nu ne-am gândit niciodată la școli private, cam toate veniturile noastre extra merg pe antrenamentele ei de tenis, deci școala rămâne de stat. Din fericire, experiența noastră a fost chiar bună, deci nu avem nimic de regretat.

Cum sunt profesorii?

Am avut ceva neliniști la început, nu doream să fie agresată verbal (că de lovit nu prea se pune problema aici), fiind extrem de timidă (mai ales în primele săptămâni). Am fost plăcut impresionați de cadrele didactice, profesorii sunt extrem de relaxați și iubitori. Copiii îi adoră, până și Nadia mea a avut „crush” în fiecare an, mereu e îndrăgostită de profesori.

Există clase speciale pentru copiii cu engleza ca limba a doua (NY este un oras plin de tot felul de naționalități), am observat că și în New Jersey au programe de acest gen. Noi nu am apelat la ele, am trimis-o direct la clasele normale, pentru că am lucrat mult acasă, deci nu era nevoie de sprijin suplimentar din partea școlii.

Copiii cu nevoi speciale sunt primiți normal la aceste școli, fiecare are profesor dedicat, care numai de copilul respectiv se ocupă (vorbesc despre cele 2 școli pe care le cunoaștem noi, nu extrapolez la toată țara, că nu știu sincer).

Yellow Buses

Pe noi, amatori de filme americane ani la rând, ne fascinează bus-urile galbene ce deservesc școlile americane. În ambele comunități am ales să folosească autobuzul școlar, iar fetei îi place. În NY locuiam la aprox. 2 km de școală, aici în NJ suntem la 10 kilometri. O duc dimineața la „beach 1” (parcarea de la plaja unuia din lacurile din comunitate) la 8:45 dimineața, de acolo o ia autobuzul și o duce.

Sunt 20 de autobuze care deservesc cele 5 școli din „comună” și pentru că, aparent sunt insuficiente pentru câți copii sunt aici, se pleacă defalcat pe ore diferite (elevii de liceu încep la 7, cei de gimnaziu la 8, cei din școala primară la 9).

La prânz prefer să mă duc după ea, ar veni prea târziu de la școală (iese la 3:20, vine cu autobuzul după 4 jumătate).

Sunt extrem de respectate în comunități, mai ajută și legea: dacă autobuzul școlar pune lumina roșie și scoate semnul de stop, nu mai miști cu mașina niciun centimetru, că o încurci. Asta ajută copiii să treacă ÎN SIGURANȚĂ strada, fără să-i spulbere vreun vitezoman.

SISTEMUL DE NOTARE

La clasele mici nu există note, doar calificative sau numere (1-4 sau 1-3), depinde de școală. Ai 3 „în grafic”, 2 „mai trebuie lucrat”, 1 „insuficient” și, la unele școli, 4, care e un fel de „aoleu, ce tare-i copilul tău.

În Jersey are doar 3 „note”, la școala din NY era și câte un 4.

Super-amuzant a fost la primul „marking period” (un fel de trimestru), când se trimit „report cards” (notele copilului). Am primit ale ei și avea 2 materii cu 4, în rest 3. Eu cu ta-su, alt deștept, am întrebat-o imediat „ce nu ai făcut OK, de ai luat așa notă mică (deh, 3 din 4 puncte posibile e un fel de 7 chinuit, în ideea noastră, deci era clar că a bușit ceva).

Noroc că am avut „parent teacher conferences” (ședință cu părinții) a doua zi, care, așa cum spunea și Ioana, se fac PRIVAT cu fiecare familie. Și o întreb pe învățătoare ce să fac suplimentar cu fata acasă, de e așa în urmă.

S-a uitat femeia la mine ca la filme japoneze, că ea era de fapt super-încântată că fata e cel puțin cu 1 an înaintea materiei, scrie, citește, calculeză. Și eu fabulam că nu performează, dacă are 3 puncte din 4.

De fiecare dată când avem ședințe cu părinții îi povestesc fetei că pe vremea mea se lua bătaie nasol după câte o ședință din asta, dacă era copilul mai șturlubatic.

Lasând glumele sadice la o parte, îmi place sistemul acesta de discutat în privat, dacă sunt probleme, doar tu știi despre ele, nu te vorbește toată clasa pe la spate.

Cât de relaxați sunt de fapt americanii cu școala?

Chiar dacă nu se dau note de la vârste mici și niciun profesor nu face capăt de lume că ai uitat să faci o temă sau nu ai învățat, tendința este de studiu serios. Școlile la care a fost Nadia s-au dovedit extrem de bine dotate, se face materie, chiar dacă fără zeci de pagini scrise pe zi, cum îmi amintesc eu de acum acuș 40 de ani.

Se fac lecții de tehnologie (la școala de acum fiecare elev are propriul ChromeBook pe care lucrează), robotică, spaniolă, pe lângă științe, matematică și engleză. La școala din NY, pentru că eram în cartier de asiatici, se făceau și lecții în „mandarin”.

Se promovează intens cititul, există catraliarde de resurse, de la situri de activități (IXL, Khan Academy, Tynker) la culegeri de „probleme”, programe „gifted and talented” etc. Numai cine nu dorește să învețe nu o face.

M-am bucurat să aflu că, pentru copiii mai „tocilari” există o serie de programe de învățare accelerată: se poate sări câte o clasă, există clase speciale pentru supradotați cu nume ca „gifted and talented”, „beacon”, „advanced programs”, „fast track” etc. La liceu se poate merge mai repede prin materie, la clase de AP (Advanced Program) și nu mai plătești cursurile alea la facultate. Mai există și posibilitatea de „early graduation”, adică poate copilul absolvi liceul în clasa a XI-a, nu în a XII-a.

Normal, fiecare program are condițiile lui și nu orice american poate accede la ele, dar din fericire, dacă ai un copil foarte bun la învățătură, nu trebuie să piardă timpul cu materie, doar pentru că are o anumită vârstă.

Facultate se poate face la stat, pe bani puțini, sau la Ivy League (Harvard, Yale, MIT etc.), unde te costă cât prețul unei case decente. Există împrumuturi pentru asta, dar e nasol să rambursezi 200-400 de mii de dolari, dacă n-are tata zgârie-nori în Manhattan.

Din nou, sistemul vine în ajutorul copiilor peste medie, se pot obține burse pe baza rezultatelor școlare (copil de nota 10 pe linie) și pe baza rezultatelor sportive (sport scholarships). Bursele pe sport de obicei se dau, la facultățile super-tari, și pe bază academică, deci, dacă ai copil campion olimpic la gimnastică de pildă, ar cam trebui să facă și ceva școală decentă, înainte să-l ia Stanford la ei.

Până prin liceu materia e destul de lejeră (zic eu, venită din România), dar în liceu este incredibil de stufoasă. De facultate nu spun, că nu am studiat aici, dar, din ce-mi spun copiii altor prieteni, ajunși în acest stadiu, nu e chiar de joacă. Și aici nu merge cu mituit profesorul sau copiat, că ți-ai nenorocit viitorul.

Nu se tocește, se merge foarte mult pe discuții, exemple, experiemente (unele chiar ghidușe: exemplul – acum 2 săptămâni vine fata veselă, că la științe au avut de lins o acadea și să numere câte „licks” au fost, pentru a ajunge la mijloc. Au ținut „răboj” .. deci multiplu de 5, și au numărat până la 300 și ceva. Un experiment absolut aiuristic pentru noi, dar super-amuzant pentru copii și din care au învățat de fapt să numere chiar mai departe de 100).

Au cam la fiecare „marking period” (trimestru) o zi în care merg îmbrăcați în pijamale. E nebunie să vezi cadrele didactice la „țol festiv”, că toată lumea e în izmene.

Atacurile armate în școli

Aceasta este o problemă REALĂ în SUA („shootings”) și au fost câteva cazuri urâte, cu copii uciși de câte un supărat pe viață, să nu folosesc alte cuvinte. Partea bună este că se întâmplă extrem de rar, partea proastă este că se mai întâmplă.

Eu am o spaimă uriașă, deși copilul merge la școli în zone foarte bune, cu criminalitate zero. În 17 decembrie a fost nu știu ce prostioară pe rețelele de socializare, că planificau niște puști „attacks” prin școli. Nu prea s-a întâmplat nimic, poliția a fost geană peste tot, chiar și la noi în sat. Eu am decis să țin copilul acasă, deși soțul nu a fost prea încântat.

Interesant este că se fac eforturi substanțiale să crească zonele „rele” prin școli bune, în multe zone rău famate sunt unele dintre cele mai tari școli. În Bronx de pildă, un cartier în NYC prin care nu prea-ți dorești să te preumbli noaptea, există celebrul Bronx Science, unul dintre cele mai reputabile licee din SUA.

Când ne uitam după case prin New Jersey, încercam să găsim ceva cât mai aproape de Manhattan și chiar eram încântați că găseam școli cu rating 8/10 cel puțin atât de aproape de serviciul soțului. Și chirie atât de ieftină. Sau prețuri chiar OK, dacă mergeam pe ideea de cumpărat casă.

Apoi ne-am uitat la crime rate și am patrulat puțin pe google maps (street view). Am înțeles imediat că nu sunt zone în care să dorești să locuiești, decât dacă ai planuri să cunoști tot cartelul de droguri din statul respectiv.

Aici inițial nu prea am fost încântată, pentru că școala fetei are rating 6 din 10, ea venind de la una cu rating 10 din 10 (în NY). Vestea neașteptată este că și rating-ul ăsta nu e mereu exact, iar școala este chiar bună, extrem de curată, super-dotată. O surpriză plăcută.

Programe de sprijin pentru copii, concursuri, burse

Majoritatea școlilor cu care am avut contact (pentru Nadia, nașa ei, prieteni români etc.) au programe foarte bine puse la punct pentru copiii cu dizabilități, care învață cot la cot cu restul. Există profesor / umbră pentru fiecare copil ce necesită sprijin la învățare (ADHD, Sindrom Down etc.), rampe de acces pentru cărucioare, autobuze modificate sau speciale pentru micuții ce necesită mai multă atenție.

Mă gândesc cu tristețe la chinul prietenilor noștri din România, a căror fetiță cu probleme motorii (nu merge perfect, poate sta în picioare, poate păși, dar cu grijă) și absolut NICIO problemă cognitivă, nu a găsit loc la grădiniță în Timișoara, decât la una privată. Motivul … au zis ceva doamnele, dar nu s-a înțeles exact cum poate un copil, care doar se mișcă o idee mai încet, să strice zen-ul grupei. Culmea, la grădinița privată s-a putut, iar doamnele au fost absolut încântate de micuță, care este o copilă absolut adorabilă și super-cuminte.

Aici în SUA ar fi avut garantat locul ei în sistem, dacă era nevoie de profesor însoțitor, ar fi avut și așa ceva, fără stres și costuri.

Se organizează o groază de evenimente, bake sales, concerte, piese de teatru etc. Mă cam irita la început ideea, că, deh, mai dai și câte un dolar la unele, dar banii chiar sunt folosiți TRANSPARENT la nevoile școlii, eventuale excursii, dotări suplimentare etc. NU se iau de către cadrele didactice, nu face directorul încă o casă din „mită”.

Nu se dau cadouri de diverse evenimente, eventual duc copiii o felicitare pentru doamna. Nu există fondul clasei, al școlii și altele de genul. Ni se dă la început de an o listă cu ce-i trebuie aprox. copilului, nu e rupere de nori dacă nu are tot (sau dacă vine cu 2-3 zile întârziere pachetul de rechizite, cum am pățit eu, că ne-a venit comanda de la Target după ce a început fata școala).

Nu ia notă mică, dacă uită să facă tema, nu este beștelită pe motivul acesta. În general, dacă sunt probleme la învățare sau comportament, se discută ÎN PRIVAT cu părintele, se caută soluții calm și cu dragoste. De aproape 3 ani, de când e copilul în sistemul de învățământ aici, am senzația că profesorii chiar au ceva dragoste față de copii. Sau știu să se prefacă bine.

Se organizează tot felul de competiții sportive, există echipa școlii la ski, înot, tenis etc. Dotările sunt la superlativ, aici au echipa liceului de hockey, este ireal ce echipament au copiii, ce săli de sport există, cum se organizează. Încă îmi aduc aminte de sala de sport de la școala mea generală (cea mai tare din oraș pe vremea aia), cu parchetul ei jegos și rupt, de ne zăpăceam picioarele. Școală de elită, să ne înțelegem.

Nu are rost să descriu cum arată terenurile de sport de aici, voi oferi doar o poză cu liceul din comună, care are terenuri impecabile de soccer, fotbal american și 6 terenuri de tenis suficient de bine puse la punct, încât să fie în circuitul USTA (cei care organizează US Open).

Vedere de deasupra Vernon Township High School

Se merge foarte mult pe calitățile individuale, știu profesorii să bage în seamă chiar și cel mai timid copil (a mea e una de genul), încât să se simtă acceptați și valoroși).

Se țin multe sărbători etnice, sunt zile libere pentru unele dintre ele, depinde de cât de mulți copii sunt (Anul Nou Chinezesc de pildă se lasă cu zi liberă în NYC, unde este o comunitate uriașă de asiatici, aici nu a fost liber, pentru că nu sunt asiatici în comună).

NU se face religie la școală – ar fi și culmea, că în New York cel puțin sunt toate neamurile lumii.

Oamenii în general nu mi s-au părut atât de habotnici. Am discutat lejer despre religii (cum faceți voi în cazul ăsta, cum vedeți voi moartea, ce sărbătoriți de Hanukkah), fără comentariile din România, când spuneai, doamne-feri, că ești catolic. Sau că ai spălat duminica.

Aveam o prietenă evreică în NY, am mâncat prânzul de Paște împreună. I-am spus ce e cu sărbătoarea asta, a replicat că nu e problemă, știe că fac mâncare bună. Ne-am abținut de la a ciocni ouă, deși nu cred că o deranja în mod special.

Sistemul medical

Aici se cam termină luna de miere, sistemul este foarte prost pus la punct. OK, în sine ideea nu este rea, spitalele sunt excepțional dotate și, dacă e să am cancer, prefer să-l fac aici decât în România.

Problema este că asigurările de sănătate, deși le plătești sume importante în fiecare lună, fac tot ce pot să nu plătească facturile către spitale (venind cu niște motive incredibile și chichițe numai de ei știute), iar doctorii umflă prețurile cât pot fizic și psihic, pentru că se poate.

Să spunem doar că nășica Nadiei a făcut apendicită acum o lună, a fost operată și trimisă acasă a doua zi. Factura a fost undeva la 40 de mii de dolari. APENDECTOMIE, da, nu transplant de față sau operație pe cord. Dacă ai noroc de asta, dai suta de mii ca nimic, dacă nu mai mult.

Dacă nu plătește asigurarea …

Nașa „mare” a dat pentru fie-sa vreo 4000 de dolari din ăștia 40 de mii, cam 2 salarii de pălmași aici.

Asigurarea pe care o plătește firma la care lucrează soțul este de 2.500 de dolari pe lună. Soțul ia salariul cu 200 de dolari mai puțin.

Deși se plătește atât de mult, te trezești că mergi la un vaccin pentru copil (obligatoriu și gratuit), dar vine factura de 886 de dolari. Pe care asigurarea REFUZĂ să o plătească, deși trebuie. Te cerți ca prostul, apoi plătești cam 200. Gratuit, da?

Am fost anul trecut să-mi fac o mamografie (control gratuit și recomandat la vârsta mea în fiecare an) și un eco mamar. Mi-a venit factură de vreo 4500 de dolari, asigurarea spune că spitalul nu e „in network” cu ei, spitalul spune că sunt în rețea. Încă nu am plătit, ne mai sunăm, mai discutăm etc.

Aștept cu nerăbdare să vin în România, să mai fac niște analize plătite, vizita le ginecolog etc. Chiar dacă le plătesc la privat, cu câteva sute de dolari rezolv ce nu fac aici cu 10 mii.

Odată ce înțelegi sistemul poți să nu mai ai surprize. Am fost cu fata la pediatru aici, a venit factura de 800 de dolari, am de plătit cred 10 dolari. Restul e achitat de asigurare.

Dar e „hit and miss”, vorba americanului.

Noi am venit pentru a-i oferi fetei șansa de a excela la învățătură și la sport. Deocamdată, după 3 ani de când am emigrat, cred că a fost pasul corect. Este perfect adaptată, iubește școala, merge cu drag acolo și o iau mereu veselă. Sportul este important și în sistemul lor de învățământ, iar dotările de care avem parte chiar și în acest colț de stat, ne dau încredere că vom putea să o sprijinim în drumul spre performanță.

7 Comments

  1. R

    Wow, iubesc descrierea aceasta si articolul acesta a fost foarte plin de detalii utile. O remarca: am auzit de conceptul de itemized bill la multi bloggeri americani, unde practic ceri spitalului sa iti faca o factura detaliata. Si cum e detaliata, doctorii nu mai pot umfla preturile, asa ca ajungi sa platesti o proportie foarte mica din ceea ce ti se pretindea initial 😊.

    • Iti spun sincer ca prefer sa nu merg la doctori, ca ma cam ard 😀

      Trebuie sa mai studiez problema, aici in Jersey sunt si asigurarile o idee mai mici si serviciile medicale nu atat de scumpe. Daca ajung anul asta in Ro, ma rezolv acolo de cat mai multe, ca e mai sanatos. Iubesc ideea de a stii exact cat ma costa serviciul si sa decid daca merg mai departe sau nu.

      Ma bucur ca iti place articolul, stau la dispozitie, asa cum ma pricep, cu detalii suplimentare, daca intereseaza 🙂

    • Rox

      Da, și eu am citit articole sau mărturii pe tema asta. Cum au cerut oamenii lista detaliată, cum a rezultat o sumă mult mai mică decât cea inițială. De reținut, dar să sperăm că n-o să ai nevoie 🙂

  2. Simona

    Oh dear Dojo, imi place ce si cum scrii, entuziasmul si spiritul tau!

    De sistemul medical nici ca m-as mai stradui sa-l inteleg; de 12 ani (eu in Ohio, dar cred totusi ca-i universal valabil mai in toate statele) am avut „cool” povesti de spus familiei din Ro…o nastere de prunc in spital american, 48 de mii de verzisori (conditii de hotel de 4 stele, stiu, dar totusi:)); o vizita la ER de 2 ore, 1 mie; o ecografie 450 $, iar cititul ecografiei:)) – alte 400 $, etc, etc. O poveste recenta de la un prieten, care are un prieten ce a stat 40 de zile in spital pt o infectie ce dr tot n-au elucidat sursa, plus a facut 3 infarcturi dl in perioada de spitalize, a primit factura de numai….2.300.000 $!! Absolut insane! Si cum bunica mea din Ardeal zicea „sa te pazeasca Domnul de corhaz si de temnita”, chiar asa, stati cat puteti away de sistemul medical, de aici, ca te „arde”:)
    Daca aveti posibilitatea sa deschideti un „Health Savings Account”, ar mai putea ajuta un pic la plata ch deductibile, co-payments etc, pt ca banii depusi de voi in contul acesta sunt bani pre-tax…
    Cat despre scoli, eu am doar amintirea copilariei mele in Romania, nu prea am contact cu ce se intampla in scoli acuma, dar spre deosebire de Ro, stiu ca intr-adevar aici in State e de laudat confidentialitatea, respectul pentru copil (in majoritatea cazurilor), transparenta in actul educational si cum e gestionata o scoala, chiar daca si mie mi se pareau prea multe fund raisingurile lor:); in scolile bune, din zonele bune, dotarile, in special in scolile de meserii sau pentru sporturi, sunt intr-adevar exceptionale. Am avut aici experienta cu copiii si in scoala privata si in scoala de stat.
    Eu vad si aspecte negative in scoli…a few, pe langa infioratoarele „shootings”, dar le las poate sa le scriu intr-un articol separat Ioanei, sa nu incarc comentariile la articoul tau:).

    Sa aveti succes si sa va puteti bucura de cat mai multe oportunitati ce ofera locul in care traiti!

  3. Cristina

    Ce articol detaliat, imi place foarte mult, mi se pare foarte realist si sincer, mai ales ca sunt mentionate si dezavantajele nu doar avantajele.

  4. Rosu Aprins

    De acord ca preturile pentru serviciile medicale sunt uriase. In network versus out of network doctori, spitale ajuta cand cauti aceste servicii. In network inseamna in multe cazuri „in zona ta”.

    Mersul la ER se stie ca este foarte scump. Doctora mea mi-a spus daca poti astepta pana maine vino la cabinet decat sa te duci la ER (inteleg ca sunt cazuri cand nu se poate insa sunt cand se poate astepta). La fel preturile sunt mari daca nu estri trimis de dr de familie la specialist si daca te duci direct fara trimitere la el.

    Daca nu ai asigurare medicala si nu indeplinesti anumite cote de venit, este foarte greu. Daca indeplinesti inseamna ca ai un venit mic si spre mic (in cele mai multe cazuri), mult mai ok in statele democrate fata de cele republicane (no wellfare, ok?! :)) ).

    Dojo poate clarifici si ce s-a intamplat dupa ce nasele voastre au primit facturi de de 40,000$. Adica le-au platit ele? No ca sa fie clar pentru cei care nu stiu…

    Asigurarea medicala este parte din beneficii aici si cand se cauta de munca se accepta oferte si tinandu-se cont de ea.

    De acord cu ce ai spus legat de invatamant. Mie la nivel universitar imi pare cel mai fain. Si nu, nu doar daca esti alumna/alumunum de Ivy league gasesti job bun, sunt muuulte universitati foarte bune si de stat.

    Legat de sport…imi pare ca se pune un accent imens si nenecesar pe sport. Le inteleg motivele insa imi pare ca e prea mult. La fel cu activitatile extracuriculare….da no fiecare vu vederile lui in viata.

    Un pic adiacent la subiect…am auzit romani care spun „ori pe coaste, ori deloc”. E Oregonul minunat? Este! Este prohibitiv de scump? Da. California, Maine, etc. la fel! Deci…dupa buget si pretentii, corect…dar in acest caz, ar fi fair sa nu mai comentam despre state din Midwest (Iowa, Nebraska, etc.) ca unele peste care doar „zbori”. Recomand Midwestul si chiar „la tara” pentru nivelul de trai affordable, universitati decente si bune in acelasi timp si numa daca nu vrei si nu cauti, nu ai posibilitati sa te culturalizezi :).

  5. Rosu Aprins

    Uitasem…se poate face itemized deductions la taxe cand ai multe facturi medicale mari. Adica platesti mai putine taxe inapoi in acest caz…dar da e complicat si facturile tre sa fie multe si mari sa faca sens asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.