Educația în lume: California, U.S.A.

Ioana Spassoff este în U.S.A. de 21 de ani și ne-a scris despre sistemul de învățământ din California în cadrul proiectului #Educatiainlume.

Episodul 1: Noua Zeelandă

Episodul 2: Franța

Salut,

Eu sunt aici de 21 de ani și băiatul meu are 16 ani, este la High School (liceu) în clasa a 10-a. 

Școală începe cu Kindergarten la 5 ani (clasa 0) și este: 

 – Elementary School plus Middle School până la clasa a 8-a, deci 9 ani inclusiv Kindergarten (unele școli au Elementary până la clasa a 5-a, altele până la clasa a 6-a, apoi Middle School până la a 8-a inclusiv). 

 – High School este că în România, 4 ani – din clasa a 9-a până în a 12-a (Freshman, Sophomore, Junior and Senior year). 

 – Apoi urmează College pentru cei care merg mai departe – un Bachelor degree este 4 ani, după care mergi la Master sau chiar Medical School dacă vrei. Deci Medical School este după un alt college de 4 ani, nu imediat după liceu.

Dacă mulți se plâng că sistemul american de învățământ nu e competitiv cu altele care se clasează mai sus (deși după părerea mea este foarte bun, probabil depinde și unde locuiești), totuși nu se poate spune asta despre universități (Colleges). Acestea sunt cele mai bune din lume și chiar dacă sunt și cele mai scumpe din lume (câteva zeci de mii sau sută de mii de dolari pe an), poți plăti mai puțin dacă urmezi o universitate din statul tău sau dacă ai ceva burse de merit, sport, și nu numai. Și poți lua un student loan.

Anul școlar este de la mijlocul lui August până la începutul lui Iunie. Vacanța de iarnă de la Crăciun la Anul Nou – 2 săptămâni, cea de primăvară o săptămâna la începutul lu Aprilie. Mai sunt sărbători, cam 10 într-un an și vreo două zile libere pentru studenți doar când profesorii mai fac training sau ce mai au nevoie să se pregătească.

Privat vs. stat

Există școli de stat și private. Noi avem noroc să locuim într-o zona cu școli de stat foarte bune, printre cele mai bune din California și din toată țară, dar există și aici și școli private dacă chiar vor părinții sau dacă cele de stat nu sunt așa bune unde locuiesc. Școlile private sunt foarte scumpe, încep cam de la $14.000 pe an aici. Poți, de exemplu, decide să locuiești într-o zonă cu școli foarte bune de stat și să plătești în schimb mai mult pentru o casă într-o zona bună, sau să plătești mai puțin pentru o casă într-o zona nu atât de bună, dar să plătești școală privată pentru copii dacă asta vrei.

Copiii merg la școala de care aparțin inclusiv la liceu (zona în care locuiesc) și există șansă să te pui pe o lista (un fel de loterie) dacă chiar vrei să îi dai la altă școală, dar poți fi aprobat sau nu în funcție de câte  locuri rămân libere după ce se înscriu cei care aparțin de școala respectivă. Puțină lume face asta, pentru că există șanse ca în anul următor să nu poți sta la aceeași școală.

Școlile de stat sunt plătite din bani de la guvernul federal, plus de la cel de stat plus de la taxele de proprietate, deci unde sunt casele mai scumpe și deci taxele de proprietate mai mari, automat și școlile sunt mai bune. Deși în California am înțeles că toate școlile primesc aceeași sumă pentru fiecare copil de la stat, totuși e un pic mai complicat. 

fondul clasei

Este ilegal în California ca școală să ceară bani de la studenți, prin lege oricine are dreptul la aceeași șansă la educație și școala publică este gratis. Părinții din fiecare școală se organizează ei în PTA (Parent Teachers Association) și adună ei bani pentru alte programe, opțional cât vrea să dea fiecare sau să nu dea deloc, nimeni nu trebuie să știe cât a dat fiecare. Cu banii ăștia mai ajută biblioteca (computere de exemplu), activități extracuriculare (clase de muzică, teatru, sau artă de exemplu), bani pentru luncheon party pentru profesori la început și la sfârșit de an, și altele depinde ce decid membrii PTA. Ei se adună la ședințe, discută și decid programele și bugetele și își aleg președinte, casier, și alți board members. De obicei, sunt mame care se implică mai mult și vor să aibă un cuvânt de spus. În clasele primare părințîi pot să ajute dacă profesorii au nevoie făcând volutariat în clasa și donând rechizite când e nevoie de pe lista profesorului. În ultimii ani, pentru că numărul de copii în clase crește încontinuu (acum pot fi și 34-35 de copii într-o clasă) și pentru că nu mai sunt ajutori de profesor, cam în fiecare clasa din elementary și middle school vezi părinți care ajută zilnic (te înscrii pe o lista și alegi ziua și timpul în care poți fi acolo), de obicei câte unul o dată.

Așa cum zice și Oana din Nouă Zeelandă, părinții nu știu și nu este treaba lor să știe ce note are alt copil. Discuțiile cu profesorii se întâmplă doar la parent-teacher conference când mergi doar tu cu profesorul și dată este stabilită de ei (au o săptămâna pe quarter sau trimestru pe care o dedică pentru asta  – și te înscrii când poți merge în săptămâna aia). Asta la elementary school, la middle school se face doar dacă copilul are probleme și ei vor să discute cu tine sau dacă părintele cere în mod special (tot în orele din săptămâna dedicată pentru asta). Asta până la liceu, la liceu de obicei studentul discuta cu profesorul dacă are ceva probleme, noi nu prea avem voie să ne băgăm și nu se uită bine la tine dacă o faci, sunt încurajați ei deja fiind mai mari să se implice în tot singuri.

Teme

Acum la liceu băiatul are teme multe, până anul asta nu pot să zic că a avut mult, dar am și auzit părinți care se plângeau că ai lor au prea mult, deci depinde și de copil cât este de organizat. Din liceu începând cam este mult de lucru acasă.

materii și note

Ce este foarte diferit este că fiecare își alege clasele pe care vrea să le ia în liceu, și începând din Middle School copiii se mută la fiecare pauză în clasa profesorului (nu profesorul se duce în altă clasa), deci au colegi diferiți în funcție de ce clase și-a ales fiecare. Din clasa a 6-a poți să faci matematică și engleză avansați cu un an sau chiar doi și să ajungi în anii de liceu să iei cursuri care sunt echivalate cu cele de la universitate (AP classes) și care au un GPA mai mare. Maximum GPA este 4, dar dacă faci clase avansate, este un așa numit „weighted GPA” care are maximum 5. Așa ajung aplicanți la UCLA de exemplu (University of California Los Angeles – una dintre cele mai bune și mai greu de intrat) să intre cu o medie de mult peste 4 (maximum). Totul se calculează în puncte care se transformă în procente care se transformă în litere care la final fac GPA-ul (grade point average). Știu, e complicat dar de exemplu pentru un test care are în total 50 de puncte un student care face 40 de puncte corect primește 80% care înseamnă nota B.  Cele mai multe clase au testele care contează mai mult decât participarea, de exemplu, sau decât temele de casă, deci până la urmă cei 80% de la un test valorează mai mult decât un 90% la temele de casă și per total procentul e diferit în funcție de câtă valoare are fiecare categorie.

Așa este și la facultate.

La final de liceu fiecare student are un GPA de la 1 la 4 (sau peste dacă face cursuri avansate). La asta se uită universitățile pe aplicație. În toți anii de școală, de mici au proiecte individuale sau în grup, prezentări și altele, e mult mai interactiv decât cum a fost școala pentru mine. Plus că fiind încăperea dedicată profesorului, acesta are toate materialele și echipamentele acolo și fiecare clasă arată complet diferit, în funcție de personalitatea profesorului.

Ca să intri la o Universitate bună nu contează doar notele, testele anuale standardizate, SAT-ul de la sfârșitul liceului și GPA-ul, dar și în ce altceva s-a implicat studentul respectiv, dacă a făcut muncă voluntară, dacă s-a implicat sau ajutat sau a organizat ceva pentru comunitatea în care locuiește, sau orice îl face să fie diferit. Eseul pe care îl scrie pentru aplicație poate acoperi toate astea și este foarte important.

Afterschool nu știu dacă există gratis, poate în unele zone defavorizate sau pentru familii cu foarte low-income știu doar că aici e foarte scump.

Cadru general

După părerea mea se pune mult accent pe performanță și competiție și mulți copii simt presiunea să fie cei mai buni dacă nu la școală, măcar la sport (sau chiar și mai bine la sport) aici în America. Și competiția e foarte mare, de la școală la joburi și business, americanii vor să fie în top și îi vezi că sunt foarte mândri de jobul lor, de banii pe care îi fac, de cât de mari sportivi au fost în tinerețe, și altele. E greu să ții pasul cu ei.

10 Comments

  1. Marian

    Mie sistemul american mi s-a părut dintotdeauna cel mai interesat sistem educațional. Pentru ca oferă flexibilitate si răsplată pe măsura alegerilor făcute si a efortului depus. Dur dar fair, reflecta perfect societatea americană.

  2. Elena

    O, da,m-am „adaptat” la job cu acest sistem american. Ce sa zic, are plusuri(iesirea din zona de confort si open mindset), dar cand devii fanatic al muncii, invatarii sau sportului, nu mai e asa fun, din pacate si ajungi sa traiesti doar pt acele lucruri. Americanii uita de viata in „alergarea” asta continua dupa bani si succes si asta ne afecteaza pe toti, majoritoarea companiilor sunt americane acum. Nah, asta este supravietuim cum putem…

    • Rosu Aprins

      Nu toti americanii uita…depind de cum este tribul tau :).

      Fanatic al muncii gasesti cam oriunde in limea asta. Eu cred ca depinde de prioritatile fiecaruia in viata.

  3. Maria

    Locuiesc in Michigan, la inceput de drum cu scoala. Ce am observat deja este ca se ofera support. Se face la scoala extra matematica gratis, se ofera suport individual la citit si scris. Mi se pare ca asteptarile la clasa 1 sau Kindergarten sunt mai mari ca in Ro si nu se pune accent pe caligrafie. In schimb citesc deja carti, invata spelling, fac adunari si scaderi cu numere din doua cifre. Si ce invata e mai divers…fac deja science la Kindergarten. De asemenea sunt expusi la public speaking de mici. La clasa 1 incep ce se numeste show and tell, adica aduc ceva jucarie sau ce aleg si fac o presentare clasei. Fac asta o data pe saptamana. Ca adulti articolul pune bine accentul pe a fi foarte preocupati de status social definit prin cate au, dar sunt si oameni care se axeaza pe experiente, calatorit. Pandemia parca a mai pus frana la goana dupa cariera si bani.

    • Maria

      Citind articolul despre Elveția mi-am dat seama ca articolul nu adresează copii pana la 5 ani. La 5 ani pot începe școala gratis. Pana la 5 ani exista Daycare. Daycare se poate începe la 6 sapt pentru ca mama primește 6-12 sapt libere, nu toate plătite. Totul e privat pana la 5 ani și nu e ieftin, prețul depinde de zona. Ce este bine este ca statul suporta costul pentru cei cu venit mic. De la 3 ani încep sa ii pregătească pe copii pentru Kindergarden( începe la 5 ani). Atunci încep cu litere, scris etc. De la 3 ani se pot găsi opțiuni part time sau mai ieftine.

  4. Rosu Aprins

    As adauga accentul puternic care se pune la orice nivel de scolarizare pe gandire critica, si aplicabilitate a teoriei.

    La nivel universitar as adauga, cercetarea bine randuita, balansata si de calitate, office hours (profii au ore alocate dupa sau inainte de predat in care iti raspund intrebarilor legate de teme, proiecte, cercetare etc.), FERPA (lege federala) care apara confidentialitatea studentilor (daca parintii suna sa afle notele copiilor sau cum progreseaza sau nu in clase la nivel de universitate nu le sunt dezvaluite decat daca acel copil al lor a semnat un anume document care le da permisiunea; FERPA da voie parintilor sa afle astfel de informatii la nvel de liceu), bibliotecile universitatilor imeeense si tare fain dotate (de la carti la articole de cercetare), resursele de sustinere a elevilor in campusurile universitare (centre de consiliere psihologica, tutoring, centre de orientare a carierei unde au listate internshipuri si ofera sfaturi legate de cum sa iti slefeuiesti cv-ul si sa exersezi cum sa te prezinti la un interviu, centrele de wellness, cantinele care ofera locuri de socializare), organizatiile studentesti (foarte implicati studentii in mii de cauze: de la drepturile animalelor, la fundraising pentru diferite categorii de oameni cu diferite boli, la voluntariat in comunitate, etc.), stilul relaxat si no power distance intre profi si studenti, incurajarea studentilor sa fie implicati in cercetare, sa aplice la burse, sa participe la concursuri, bunul simt in discutii si in contradictoriu, calmul in general, felul cum nu esti judecat de unde vii, care e culoare pielii tale-conteaza faptele.

    Ceea ce imi pare „prea mult” este focusarea pe sport: mai ales la nivel de liceu si facultate. Au stadioane imense si o gramada de banii intra cu galeata in ele. Nu in sens ca unii sunt prea sportivi sa fie sanatosi ci pentru ca daca esti sportiv bun poate prinzi o bursa pentru universitate/colegiu. Da, este tare bine cand cei care nu isi permit financiar sa se axeze pe sport ca astfel sa aiba o sansa la univeristate insa unii isi permit si tot pe sport sunt setati….repet, unii, multi in anumite colturi de tara. Este o cultura a sportului care imi e greu sa o pricep…nenecesara dupa mine dar asta e cultura lor.

  5. Lau

    Foarte interesant articolul. Mi-ar plăcea sa mai scrie și alți parinti c sa aflam și alte detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *