Tata e o lume pe care o descoperim mai târziu.

Mi-a rămas gândul la această frază. E scrisă de ilustratorul Ionuț Robert Olaru pe coperta din spate a cărții noastre, Vrei să-ți spun un secret despre tati?

Azi e ziua lui tata.

7 aprilie.

Împlinește 66 de ani. Pe ultimii șapte i-a sărbătorit în alte lumi, sper că s-a întâlnit pe-acolo cu Jimmy Hendrix și cu Freddie și au făcut o cântare împreună, deși până la mine n-a ajuns muzica bucuriei lui.

Eu am descoperit lumea tata devreme, dar am și pierdut-o devreme. Mi-am petrecut adolescența și tinerețea căutând-o, bănuind-o, tânjind după ea.

Am multe amintiri cu tata râzând din tot sufletul la filme, purtându-mă pe umeri la concerte Iris și Dida Drăgan, tata zdrăngânind la chitară în timp ce eu mă învârteam în fustele albe și bogate ale mamei (de care teoretic n-aveam voie să mă ating, dar el mă încuraja să le probez, hai în sufragerie, Johnny, îmi spunea, să facem spectacol). El cânta Led Zeppelin și eu mă învârteam pe loc până nu mai știam să merg.

Îmi aduc aminte când m-a rugat să-l ajut să măsoare ceva, era seară, mama lucra în schimbul doi, cred că aveam vreo patru ani și mi-a dat să țin ruleta, iar când am apăsat pe ea, lama ruletei s-a strâns și mi-a tăiat toată palma. Curgea mult sânge, iar el m-a legat bine cu un ciorap de-al lui și-a zis:

-Hai să ștergem repede sângele ăsta, că ne omoară mă-ta!

Nu-mi aduc aminte să fi plâns, dar știu sigur c-am râs amândoi de mine cu ciorapul ăla legat. Și nici măcar nu era unul curat. J

Tata este un povestitor, un copil mare, un nebun frumos, un om atât de speriat de viață și nesigur, slab și dependent de alcool și de minciuni, dar atât de special!
(Nu, nu vreau să zic a fost, el ESTE, uite-l chiar aici, e în mine, scrie cu mine despre el însuși, e în cărțile mele, e în muzica pe care o ascult, e în pastele pe care le gătesc copiilor și de fiecare dată, de absolut fiecare dată când pun mâna pe paste, mă gândesc la el).

Da, pot iubi un om imperfect. Nu știu să trăiesc altfel. Pot să-i văd imperfecțiunile și tot să-l iubesc.

Și pe când îl iubeam eu mai tare, fascinată de cât e de talentat la muzică, la pictat, la poezii, la făcut oamenii să râdă și să-l caute, a plecat puțin la muncă în străinătate.

Lumea lui tata a plecat cu el.

La început ne trimitea vederi. Apoi tot mai rar.

Apoi nimic.

Lumea lui tata a dispărut.

Am regăsit-o 15 ani mai târziu, înstrăinată, măcinată de vină și de alcool.

Dar era tot el, tot tata, tot povestitor, tot personaj, tot nebun după muzică și tablouri.

Am decis imediat că nu contează că 15 ani lumea lui mi-a fost interzisă. Conta doar ce urma să trăim. Timpul care ne rămăsese. M-am mulțumit cu orice, cu puțin, atât de bucuroasă am fost să-l mai am, să-l văd, să-mi dea câte-un sms, să-mi cunoască copiii, să le cânte și lor, Sofia să danseze în rochia ei albă și el să-i cânte Bob Dylan la muzicuță, mici orașe în lumea tata, atât de prețioase pentru mine.

Apoi și-a luat lumea cu totul și s-a dus de tot.

Dar eu nu-l las, l-am priponit undeva deasupra mea, ca pe un zmeu ținut sus de vânt. Lumea lui nu mai e aici, intersectată cu a mea, dar e pe-aici, pe undeva, mereu cu mine.

Tata e o lume pe care o descoperim mai târziu

Pentru că mamele sunt mai dorite, mai necesare, mai competente, mai la îndemână.

Pentru că tații sunt crescuți să fie mai puternici, iar asta nu permite la fel de multă conectare.

Pentru că tații trebuie să meargă la serviciu.

Lumea tata trebuie să fie misterioasă și un pic inaccesibilă, nu?

Eu cred că nu.

Că e păcat.

Să ajungem să ne înțelegem tații abia la maturitate (a noastră, nu a lor).

Copiii noștri au nevoie să afle mai devreme cum e lumea tata. Ce emoții sunt acolo. Câte frici. Câtă nevoie nemărturisită de conectare, de iubire. Câte griji care de multe ori se tranformă în furie, pentru că bărbații n-au voie să fie temători, e rușine, e mult mai bine să fie furioși.

Mi-aș dori mai mulți tați care se arată, care sunt disponibili, care fac viață cu copiii lor. Dar pentru asta e nevoie ca iubitele lor să le facă loc, să-i lase să încerce, să învețe, să greșească.

Lumea tata e un loc atât de frumos odată ce-i pășim pragul!

Ilustrație de Ionuț Olaru pentru cartea Vrei să-ți spun un secret despre tati?

11 Comments

  1. little

    „Dar eu nu-l las, l-am priponit undeva deasupra mea, ca pe un zmeu ținut sus de vânt. Lumea lui nu mai e aici, intersectată cu a mea, dar e pe-aici, pe undeva, mereu cu mine.”
    Cât de frumos poti sa scrii! Sa nu te opresti niciodata..

  2. Alexandra

    Si ziua lui tata e in 7 aprilie si sunt doi ani de cand, nu mai e prezent fizic si totusi e prezent peste tot, cu mine. Si ce simt ca e frumos e ca mutarea lui in non fizic m-a determinat sa-mi schimb cursul vietii si sa ma formez ca asistent medical, sa pot sa fiu alaturi de oameni in momentele cele mai vulnerabile. Tata a vrut mereu sa ajute cat mai multi oameni si mereu a ajutat, asa cum a putut si cat a putut. Si ma bucur ca prin mine va continua sa ajute si sa fie alaturi de oameni cand poate au cea mai mare nevoie.
    Multe imbratisari, draga Printesa!

  3. Oana

    Ioana, mi-ai răscolit din nou amintirile, mi-aș dori sa nu te oprești niciodată din scris…Povestea ta e atât de asemanatoare cu a mea. Am descoperit lumea tata devreme, lumea lui era lumea mea, și ce lume minunata a fost copilăria mea! Apoi tatăl meu a plecat în Spania în 1999, și eu am căutat lumea tata toată adolescenta. Am regăsit-o in 2007 și pt. câțiva ani l-am avut langa mine, chiar daca el încă era la distanta. Și apoi lumea tatălui meu a dispărut cu totul în 2012, înainte de a-mi cunoaște sotul, înainte de a-mi cunoaște copiii. Cred că lumea tata a plecat tristă, in singurătate, în liniște. Sunt de atunci cu sufletul suspendat, în așteptarea unei încheieri care nu va mai veni pe acest pământ. Sper doar că undeva acolo unde e stie cât de mult îl iubesc, cat de mult a insemnat pt. mine, chiar daca nu i-am spus-o înainte de final…

  4. Eliza

    Imi vine sa plang in hohote, dar sunt la birou, asa ca plang infundat, respir pe gura si imi sterg lacrimile inainte sa ajunga pe obraji.
    Tare bine mai stii sa creezi o lume si sentimente.

  5. Da! Adevarat oricum ar fi tata ramane tata.Sunt multi ani de cand a plecat , si mama dar ma gandesc cu drag la ei si regret ca m-au părăsit intr-o perioada cand aveam mare nevoie de ei, un sprijin,un sfat bun. Au trecut anii , copiii au crescut, acum sunt mai linistita si împăcată cu mine si cu problemele care au fost.

  6. Veronica Georgescu

    Si ziua tatălui meu este tot azi!
    A plecat de prea mult timp, 26 de ani, dar e mereu cu mine!
    Adevarat spui: eu nu ii dau drumul!
    Iti multumesc!

  7. Armen

    Am plans. Scrii atat de frumos! Tata mereu isi dorea sa plece „afara” dar nu l-a lasat inima si mereu gasea motive sa amane, ceea ce ma bucura mult. Ne-a fost greu cu banii si nu a fost tatal perfect, dar a fost aici si nu as schimba nimic. A iesit din tara prima data la 59 ani, prima calatorie sa isi viziteze fiica si nepotii, care au plecat in alta tara.

  8. Stef

    Draga Ioana, eu nu am cunoscut lumea „tata” niciodata. Mai bine spus, tata nu a vrut sa ma cunoasca pe mine. Am aproape 30 de ani si nu am nicio referinta in minte cand spun cuvantul „tata”. Tot timpul am crezut ca nu poti simti lipsa a ceva ce nu ai avut niciodata, dar… am devenit mama. Sotul meu este cel mai minunat tata pe care il puteau avea copiii mei… si copilul din mine. Vazandu-l pe el in acest rol, mi-am dat seama ce am pierdut, si asta ma intristeaza nespus. Articolul tau m-a rascolit… Esti minunata!

  9. Ania

    Si la mine doare la fel ! Lumea lui tata este cu mine mereu! Desi el nu mai este de 3 ani lungi si tristi!
    A ramas doar amintirea lui, amprenta sufletului sau peste sufletul meu!
    Il caut in fiecare raza de soare, in fiecare adiere de vant! Sunt sigura ca el ma asteapta rabdator sa ne intalnim inalte zari, cand va fi cazul!
    Si ziua lui este tot in aprilie!

  10. Simona

    Chiar asa e…uneori prea tarziu, din pacate. Multumesc, Ioana! Si eu l-am pierdut pe tata acum 10 luni si chiar de nu era perfect si relatia minunata, doare tare.
    Am cumparat de curand, tot datorita unui articol de-al tau, cartea „Povestea ta a inceput demult” si m-a marcat fraza unde scria, la fel cum scrii tu acum, ca in noi se afla o bucatica de mama si o bucatica de tata, oricand, oriunde, fac parte din noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.