Fabrica de zâmbit, de mestecat și de vorbit, carte de educație stomatologică pentru copii de 3-7 ani

Aceasta e cartea, se poate comanda deja de AICI la prețul redus de 29 de lei! Va ajunge și în librării în următoarele zile. Dacă doriți să comandați din străinătate, e aici o listă de librării românești din toată lumea. În Olanda aduc eu câteva zeci de exemplare, îmi puteți scrie în privat, să știu câte iau cu mine.

Aici vedeți pozele de la maaarea lansare! 🙂

Autor obosit, dar extrem de fericit! 🙂

Când voi citiți aceste rânduri, pe care le scriu la miezul nopții, eu o să fiu probabil pe scenă în Herăstrău, uitându-mă cu dor și drag la o mare de copii care au venit la lansare, amintindu-mi cât de multe evenimente cu inima plină am avut în ultimii șapte ani, câtă bucurie am primit și câte desene de la copii, câte mii de poze am făcut împreună! Sigur o să plâng acolo, dar nu-i nimic, n-am de gând să mă ascund! E un plâns de bucurie și recunoștință!

Așadar da, e gata cartea de igienă dentară și educație stomatologică pe care o port în gând de vreo patru ani.

Cartea de educație medicală Echipa de prieteni Măsimtbinescu, lansată în martie 2020, chiar înainte de pandemie, a avut atât de mare succes încât aș fi vrut să o pot scrie mai repede și pe cea despre dinți, dar nu am avut ideea centrală, miezul, cheia poveștii, decât târziu, în primăvara asta. Așa că am așteptat.

M-a lovit într-o zi în timp ce le citeam copiilor o carte cu spirite.

Asta e! Dinții sunt fabrica noastră de mestecat, de zâmbit și de vorbit!
Copiii vor înțelege foarte bine acest fir de poveste, m-am gândit.

Am mers mai departe cu povestea, despre cum și când se formează fabrica asta, cum trebuie ea îngrijită, de ce e important să fie periodic controlată și reparată dacă apar probleme.

Am validat mesajele principale și textul final cu un specialist care lucrează mult cu copii, Beatrice Pătrașcu, medic stomatolog specializat în pedodonție, inhalosedare și laser. Am vrut ca totul să fie corect și adevărat, chiar dacă sub haine de poveste.

Eu sunt un om extrem de traumatizat pe zona asta, a dinților. Primul nerv scos pe viu n-o să-l uit niciodată, aveam nouă ani și am plâns cu disperare pe scaun o oră întreagă. Prima extracție la 12 ani, cu o asistentă urcată pe mine și un medic în vârstă blestemându-mă cu rădăcinile mele. Nenumărate plombe din vată, puse pe viu, în timp ce aproape leșinam de durere. Implant după implant după implant (am opt acum), mutat de sinus, recoltare de os propriu, am trecut prin atât de multe încât uneori nu știu, sincer nu știu cum de n-am luat-o razna.

Pentru că nu am avut grijă de dinții mei în copilărie, am mâncat multe porcării, am și moștenire proastă, și ghinion de medici slabi până am ajuns la București, știu cum este să te temi de mers la dentist. Groază, nu frică!

Și știu că cel mai rău e când nu știi la ce să te aștepți.

De aceea am scris cartea aceasta. Am pus mult umor, multe exerciții practice cu uitat în oglindă și rostit și numărat, pentru că vreau ca un număr cât mai mare de copii de toate vârstele să înțeleagă:

  • De ce e important să aibă grijă de dinții lor
  • Cum trebuie să aibă grijă de dinții lor (obiceiuri, igienă, alimentație)
  • Importanța mersului periodic la dentist pentru control și igienizare
  • Procedurile standard din cabinet
  • Instrumentarul medicului dentist
  • Ce sunt radiografia, anestezia, caria, plomba, sigilarea, aparatul dentar
  • Că pot avea încredere că medicul are grijă de ei
  • Că medicul se va opri la un semn că ceva e dureros sau inconfortabil
  • Că medicul are cele mai bune intenții și știe ce face
  • Că toate lucrurile se rezolvă, chiar dacă uneori un dinte doare

Vreau să le dau încredere și motivație să își îngrijească fabrica de zâmbit! 🙂

Avem în carte chiar și cântecele de dimineață și seara pentru spălat dinții! O să vă placă!

Mulțumesc lui Alexander Glonin pentru desenele lui atât de simpatice! Mulțumesc și lui Beatrice Pătrașcu pentru consultanță, o găsiți făcând magie la Gentle Dentist (Dorobanți, București). Editurii Univers, alături de care am născut această carte!

Îmi doresc enorm să ajungă la cât mai mulți copii, dar și în grădinițe, școli, cabinete stomatologice! Am încredere că va fi de folos!

Se poate comanda deja de pe site-ul editurii, AICI, luni pleacă spre voi, marți ajunge. E redusă la 29 de lei și cred că merită fiecare leuț!

În acest clip de dedesubt o puteți vedea răsfoită, pun mai jos și spreaduri din interior.

Iată și poze din interior, să vă faceți o idee.

Mulțumesc și Anei Lambru, care a creat pentru piesa de teatru de la lansare păpuși mari, simpatice, le-am prezentat aici. Sunt minunate! Sper să pot filma ceva de la lansare, să vă arăt cum e, dacă nu puteți fi acolo!

Abia aștept să ajungă la voi și să-mi spuneți cum vi se pare!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

3 comentarii

  1. Ce idee buna de carte. Si eu am treecut prin chestii similare, ca si copil. Ce porcarie. Am ajuns la 18-19 ani cu toti dintii cariati, aproape sa ii pierd. Am avut noroc cu un prieten, dentist, care s-a tinut de mine si m-a vindecat de tot (si de spaime si de carii). Am aflat ca mersul la dentist poate sa fie placut, ca nu toti sunt macelari.

  2. Rugaminte, cand ai timp poti sa-mi dai cateva detalii despre aditia din os propriu te rog? Ma intereseaza cam cat de tare doare si cat durează vindecarea! Urmeaza sa fac si eu in septembrie si sincer ma cam strange in spate! Nu prea imi inspira încredere medicul! Mulțumesc mult!

    • Doare destul de mult, e o procedura complicata si neplacuta, m-am umflat a doua si a fost nelacut inca vreo 4-5 zile dupa. Dar asta e… trebuie facut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *