Trăiește clipa!

Ieri de dimineață am publicat un story despre un gând random de-al meu care vine și pleacă (vine de obicei înainte să adorm, când mintea mea se foiește și scoate pe fund tot felul de gânduri enervante) legat de faptul că timpul trece cu mare viteză, copiii au crescut și peste câțiva ani vor vrea să stea mai mult cu prietenii lor decât cu mine, ceea ce e, desigur, firesc și sănătos, dar pentru mine, cea de acum, e greu de procesat, pentru că suntem foarte atașați unii de alții, ne începem zilele mereu împreună, serile ni le încheiem la fel, pe parcursul zilei ne întâlnim de multe ori să ne vorbim, să ne îmbrățișăm, să râdem, să facem diverse împreună.

Am primit muuuulte, multe mesaje de #metoo, multe mame (și patru tați) care simt și ei la fel uneori, am primit și multe mesaje de încurajare de la mame de copii deja mari, adulți, cu copii la casele lor, câteva tips and tricks despre ce să fac să îmi fie mai ușor cu asta (vă mulțumesc tuturor, sunteți o comunitate extraordinară), am primit încă o trimitere la botox și hialuronic (nu zic nu, mă mai gândesc), una la psihiatrie (Mergi de te caută, tanti) și multe comentarii cu Trăiește clipa, viața e acum, lasă viitorul pe când o fi să se întâmple.

Și am stat să mă gândesc un pic la asta (azi noapte, desigur). Se poate să trăiești clipa tot timpul? Adică să trăiești toate clipele? E cineva atât de prezent?

Sigur că trăiesc clipa în multe momente din fiecare zi, sunt destul de prezentă la ce simt și fac și sunt, lucrez la asta de mulți ani, vreo 14. Am lucrat mult cu trecutul, reușesc să fiu aici mult mai mult ca înainte, ajută și copiii, care mereu trăiesc clipa (și asta e uneori destul de enervant la ei, că nu reușești să le aduci argumente despre viitor).

Dar nu trăiesc clipa mereu.

Uneori trăiesc viitorul, atunci când planific și mă îngrijorez, iar asta nu e mereu în controlul meu.

Nu-ți mai face atâtea griji.

Mi-ar plăcea mult, dar nu știu cum să opresc motorul care generează griji. Sunt părinți care NU-și fac griji? Ce fumează ei?

Uneori trăiesc trecutul, ca să văd de ce-am greșit și ce pot să fac mai bine. Nu-s sclava ruminațiilor despre trecut sau prezent, dar da, uneori mă abat de la firul Trăiește clipa, ca să trăiesc altceva, fie pentru că trebuie, pentru dezvoltarea și echilibrul meu, fie pentru că nu mă pot opri.

În momentele în care mă simt nesigură, scriu. Asta e forma mea de digerare a gândurilor și emoțiilor.

Uneori și public. Pentru că atunci am nevoie de oglindire. De asta am publicat storyul de ieri. Ca să ma aud vorbind despre asta și să primesc de la voi gânduri pe aceeași temă.

Mi-a fost de folos și vă mulțumesc pentru asta.

Azi ne-am trezit mai dreveme, copiii fac ceva poze la școală și Sofi a dorit, pentru prima oară, să-i fac bucle.

Am mâncat, am fost gata mai degreme, am luat-o și pe Praisha și am pornit spre școală. Ascultam muzică, copiii râdeau.

Ploua cu soare.

Un ditamai curcubeul ne-a însoțit până la școală, toate cele 14 minute.

A fost aproape magic.

O clipă lungă pe care am trăit-o.

Dar nu-s toate așa, nu le poți trăi pe toate așa. Sau poți? Care-i secretul să trăiești toate clipele?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

6 comentarii

  1. Secretul e meditatia buddhista. Dar functioneaza numai daca traiesti intr-o manastire buddhista, departe de lume, fara familie. 😀

    Da, stiu, nu te-am ajutat prea mult.

    Ca raspuns mai la obiect la intrebarea ta, recomand cu caldura Confesiunile unei mame imperfecte, de Harriet Lerner. Dezavantajul e ca iti aduce pe tapet si frici la care nu te gindeai :))))). Dar e extraordinara, ma simt alt om de cind am citit cartile ei.

    • Ma gindeam acum…. poate secretul trairii clipei e sa scoti la iveala toate fricile de viitor. Dupa ce le constientizezi, poti sa te scuturi de ele, si apoi poti sa te concentrezi pe prezent. Fricile cam bruiaza sistemul de ancorare in prezent.

  2. Poate e criza varstei de 40 de ani ? Si eu ma gandesc la asta , ca timpul trece, prea repede, ce ma fac atunci cand fetita mea o sa vrea sa doarma singura , cum supravietuiesc ?
    Si cum o sa ii fie fara mine, fara noi, daca le dam prea multa iubire si nu o mai gasesc niciunde cand nu mai suntem. Imi este frica sa nu ii fi transmis si fetitei asta, eu avand 44 de ani, mi-a zis ca ar vrea sa fie iar la mine in burtica, sa se nasca iar, dar eu sa am 18 ani ca sa nu mor asa repede, sa stau mai mult cu ea. Are 6 ani, si crede, cumva ca toti murim pe la 100 de ani( ar fi bn ?) .M-am bucurat , dar si intristat.

  3. Nu, nu cred ca le putem trai pe toate asa. Nu suntem echipati (biologic, in primul rand) pentru asta. Putem sa ne antrenam mintea sa mai stea din cand in cand locului insa, fie ca vorbim despre meditatie, yoga sau despre orice alta tehnica de mindfulness, toate spun acelasi lucru: e asa cum trebuie isa fie n momentul respectiv, nu exista vreun standard dupa care sa ne masuram. Important este sa ne conectam cu noi insine avand curiozitate, invatand sa ne acceptam in fiecare moment asa cum suntem („perfect, exactly as you are, including all the imperfections that your mind is russhing to say” cum spune Jon Kabat-Zinn), sa ne oferim iubire compasiune (asa cum avem, de cele mai multe ori, tendinta sa oferim mai degraba celorlati, nu neaparat noua insine).

    Sunt multe sloganuri care induc ideea asta de schimbare intr-o directie nerealista, multa vreme am trait cu presiunea enorma ca e musai, xde exemplu, sa gasesc echilibru intre job si viata personala, convinsa fiind ca era vina mea pt ca nu reuseam. Acum stiu, am simtit din pacate pe propria-mi piele, chestia asta poate face mai mult rau decat bine. Incerc acum sa traiesc clipa, sa ma bucur de lucrurile „mici” din viata mea, iar cand nu se intampla, stiu ca nu e nimic in neregula cu mine, ma intorc sa vad ce emotii apar cu aceasta ocazie, ce simt in corp… si incerc sa nu uit sa respir! Bine, nici asta nu-mi iese de fiecare data, dar si cand imi iese 😉

  4. Om fara copii dar cu o pisica…
    Cred ca sanatos e sa te gandesti la toate: trecut, prezent si viitor, ca sa te poti organiza mai bine si sa nu uiti anumite chestii ca sa iti inveti lectiile.
    Eu de exemplu de ceva ani mi-am gasit ceva la care tin foarte mult. Multe din resursele mele, mentale inclusiv, se invartesc in jurul acestui ceva care imi place. Da traiesc cat de mult pot in prezent datorita acestui ceva insa in acelasi timp imi fac griji pentru acest ceva pentru viitor. Mie imi par toate un pachet complet: trecut prezent si viitor.
    Deci eu zic ca esti chiar ok sa te gandesti la toate si sa te intrebi de ele in acelasi timp :). Nu cred ca are vreo legatura cu vreo criza legata de varsta sau altceva, pur si simplu esti un om bun caruia ii pasa.

  5. Ei, Ioana, cum ce fumam… ? fumam iarba din cand in cand si mai incercam din alea din How To Change Your Mind de pe Netflix. si da, eu una nu-mi fac griji… faza e ca daca-mi fac griji, tot va trebui sa trec prin viitor. deci nu mai bine fara griji, ca tot acolo voi ajunge?

    altceva ce ma.ajuta e sa ma gandesc la chestiile din viitor care mi-ar putea genera teama/durere/suferinta si imi imaginez ce mi ar placea sa fac ca sa-mi fac experienta mai buna in acel moment.

    de exemplu, teama de propria moarte: pai stiu sigur ca voi muri impacata daca voi avea relatiile in ordine, in armonie. asa ca ma ocup de asta in prezent, sa am ordine in toate relatiile. voi fi de asemenea linistita stiind ca mi am indeplinit toate visele, asa ca ma ocup in prezent sa le indeplinesc.

    sau teama de moartea copiilor: ma pun in situatia aia (in loc sa evit sa ma gandesc la ea) si imediat imi dau seama ce am de schimbat in prezent ca acel posibil moment din viitor sa fie mai usor.

    bine ca eu ma si izolez de stimuli care sa ma incarce cu zgomotul lor asurzitor (retelele sociale) si cred ca si asta contribuie la starea de prezenta si a fi aici și acum, si nu in griji care nu exista inca.

    mai ascult Ram Dass pe spotify, el ma aduce in aici si acum in doi timpi si trei miscari ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *