Cred că puțini dintre noi știu ce înseamnă să trăiești cu bipolaritate. Îi mulțumesc acestei tinere că mi-a scris să ne povestească. Anonim, desigur, cum spune și ea la final, stigma e puternică. Întreaga serie despre depresie, anxietate și bipolaritate e aici.
Salut,
Scriu aceste rânduri pentru că e eliberator să fac asta și sper că experiența mea ar putea folosi cuiva într-o oarecare măsură.
1. Din ce cauză a apărut la mine bipolaritatea?
Experiențe traumatizante, despre care nu am vorbit cu nimeni , doar le-am povestit pe fugă colegelor de clasă (două prietene):
Experiența 1
La 16 ani am mi-am debutat viața sexuală și am pățit ceea ce se cheamă corupere de minori și șantaj. Am băut, mi s-a făcut rău, mi-a făcut niște poze în intimitate, cu care m-a șantajat. Băiatul care mă șantaja era cel cu care am avut contactul intim.
Zicea că dacă nu îi dau o sumă de bani (foarte mare pentru mine) îmi pune în poștă pozele, să le vadă ai mei.
Eu nu aveam decât banii de alocație, așa că nu am dat nici un ban. Cu ai mei nu comunicam deloc bine, fiind adolecentă.
Așa că am ajuns să mă expun la stres prelungit, care a durat aproximativ jumătate de an, timp în care zilnic când veneam de la școală mă uitam în poștă îngrozită.
Experiența 2
La 17 ani am fost victima unui viol, am înmărmurit de spaimă, dar nu am vorbit cu nimeni, pentru că am fost amenințată, eu eram naivă și foarte speriată.
––––––––––––-
După foarte mulți ani, anul acesta am găsit o doamnă-psiholog foarte bun și am descărcat toate pietroaiele care mă apăsau pe suflet. Ea m-a făcut să înțeleg de ce am ce am.
A fost greu de acceptat acest diagnostic. Da, sufăr de bipolaritate.
2. Cum se manifestă la mine?
Bipolaritatea, pentru cei care nu o cunosc, vine în valuri, în episoade, la intervaluri de câțiva ani la mine, nu e ceva constant. Între episoade sunt perfect normală. Asta e și partea rea, din păcate nu știu când vine și nu pot preîntâmpina nimic. Episodul apare ca o avalanșă pe care nu o pot opri.
Pentru mine, episodul maniacal e o stare de hiperactivitate în care nu pot dormi noaptea, vorbesc mult, mă comport ciudat, ca și cum aș fi drogată etc.
Episodul mă ține minim 2 săptămâni, am mare noroc cu ai mei. Deși stau singură, când mă simt rău mă duc la ei.
Am aflat de acest diagnostic la 18 ani, când am fost internată prima dată la psihiatrie în orașul natal. Am stat acolo cam o lună, pt că medicii nu prea știau ce tratament să îmi dea și făceau diverse experimente până au găsit o formulă bună. Mă simțeam foarte rău.
De atunci am mai avut două episoade, unul în 2014, unul în 2020.
Atât în 2014, cât și în 2020 am avut iubiți cu care urma să mă căsătoresc.
Episoadele au debutat în ambele cazuri înainte de căsătorie, deși în 2014 aveam deja împărțite invitațiile de nuntă și rochia de mireasă aleasă.
În 2014 am fost spitalizată iar și mi s-a greșit tratamentul, ai mei m-au scos pe proprie răspundere din spital și m-au dus la un spital în București, unde am găsit un medic extraordinar.
În 2020 a fost mai rău, episodul m-a ținut patru luni, de data asta nu am fost spitalizată.
3. Concluzii
Trebuie să am un stil de viață echilibrat, fără excese, culcarea să fie maxim la ora 23, nu am voie să pierd nopțile, nu am voie alcool, trebuie să iau un tratament minim de întreținere.
Normal, nu poți obliga pe nimeni să stea lângă cineva cu probleme. Doar că problemele acestea sunt doar temporare și cu medicație, trec.
Oricum, tratamentul trebuie urmat toată viață, și când te simți bine.
Nu știu dacă voi găsi vreodată un bărbat care să mă accepte așa cum sunt.
Am mare noroc că am un cerc de prietene faine.
Cam atâta am dorit să îți povestesc.
PS: Nu sunt” în sistem ” și nu beneficiez de o pensie de handicap, că stigma e puternică la noi, nu te poți angaja oriunde, etc.
Multă putere va doresc! pina la urma va fi un om bun/ fain care sa vă aprecieze dincolo de momentele de bipolaritate. Sunteți minunata și dumneavoastră,dovada prietenele.
Offf…îmi pare rău. Sper sa întâlnești pe cineva cu care sa trăiești liniștită și fericită pana la adânci bătrâneți
E un mare pas înainte ca cineva a găsit putere și curaj sa vorbească despre bipolaritate.
Din nefericire sunt mulți care suferă de aceasta tulburare fără sa știe și rămân nediagnosticati sa diagnosticați greșit tocmai pentru ca nu este cunoscut îndeajuns.
Mi se pare o dovada de maxima putere pt ca vbiti despre asta, chiar si anonim. Cred ca nu este intamplator ca vi s-a intamplat asta atunci cand practic ‘va legati’ de cineva (traditional si simplist spus). Sunteti minunata si demna de iubire.
Dragă Anonimă,
Imi dau seama cata durere e in sufletul tau, te inteleg si imi pare tare rau ca ai avut asemenea experiente. Stiu ce efecte au aceste traume asupra mintii pt ca si mama mea a trecut printr-o situatie asemanatoare. E bine ca vorbesti cu un psiholog despre lucrurile acestea si e foarte important sa incerci sa duci o viata sanatoasa. Pana la urma va rasari soarele si pe strada ta si vei avea o viata buna, vei vedea.
Ce mi se pare de asemenea trist este ca la aceasta postare / marturisire, exista doar 4 comentarii, iar la cea anterioara despre pisica sunt de 3 ori mai multe si mai incarcate de emotie. Si eu iubesc pisicile, dar mi se pare trist ca oamenii empatizeaza mai mult cu durerea unei pisici decat cu durerea unei fete care a suferit si sufera mult mai mult.
Marius SB,
Mie cel mai trist mi se pare ca inca foarte mult promovam specieismul: animalele mai putin importante, mai prejos decat oamenii. Tinand cont la cat de mult abuz indura aceste suflete zilnic, mai multe comentarii la articolul despre Cioco sunt o picatura de vindecare in marea ruperii de suflete.
Sunt convinsa ca multi au citit aceste randuri si se regasesc/rezoneaza dar poate aleg sa nu comenteze.