Cum e viața cu un părinte depresiv? Cum ar fi fost viețile acestor copii dacă România ar fi fost un loc mai blând pentru persoanele cu depresie?
Vă rog să citiți cu răbdare. E nevoie să înțelegem mai bine.
Mama mea a încercat să se sinucidă când eu eram în clasa a șasea. Pe mine m-a trimis să îi cumpăr pastilele. Nu a reușit.
Nici atunci și nici dățile următoare.
Eu am crescut, m-am căsătorit și am o familie. În casa în care ea a locuit cu sora mea și cu fiica acesteia rareori a fost înțelegere.
Mama,
Bineînțeles că mi-e teamă că te sinucizi.
În conflictele cu tine nu suntem niciodată doi oameni egali.
Tu deții puterea.
Nimeni nu vrea să poarte pe umeri povara unei mame sinucigașe, în urma unor cuvinte spuse la furie.
Prin urmare, niciodată, în ăștia 37 de ani ai mei nu am avut libertatea de a mă înfuria în relația cu mama mea.
Or, dacă nu pot cu persoana importantă din viața mea să fiu liberă și furioasă, cum să fiu cu alții?
Mă simt prinsă în capcană cu tine.
Ce copil vrea să își supere mama și apoi mama să se omoare??
….
Primăvara asta când ai plecat de acasă, am crezut că te-ai dus să te arunci de pe pod.
Nu eu te supărasem atunci.
Am realizat că orice aș face pentru tine, nu te pot ajuta.
Există posibilitatea ca eu să fiu un copil cu o mama sinucigașă. Indiferent care este motivul care îți provoacă moartea. Poate fi și vânzătorul de la piață….
În urmă cu 2 săptămânii ai zis că dai foc la casă.
Înainte de asta ai spus că îți curge sânge din ureche.
Și înainte că o vecină nu mai vorbește cu tine din cauză că eu nu îi făcusem un serviciu.
Mă faci vinovată de toate relele din viața ta.”
Da, mama a fost în depresie de când îmi amintesc eu.
Când eram în clasa a 12-a, mi-o amintesc gri, dezbrăcată și întinsă pe jos, pe hol. Bunica îi ținea lumânarea. Să moară cu lumânare.
Am chemat salvarea, dar nu murise încă și, cumva, era conștientă. A refuzat internarea.
Oamenii de pe salvare râdeau de ea. Mătușa mea, acolo, râdea și ea.
Eu doar o vedeam întinsă pe jos.
În România depresia nu a existat, nu a fost văzută. Nu a existat o cultură despre grija față de oamenii prea îndurerați. Nu știu dacă viața ei ar fi fost mai ușoară dacă ceilalți adulți ar fi ajutat-o. Tind să cred ca da. Dar ei au râs și au judecat-o. Tind să cred că și viața mea ar fi fost mai ușoară, dacă ceilalți adulți din casă ar fi avut grija de mama și nu m-ar fi lăsat în preajma ei, neprotejată.
