Astă-noapte am avut patru copii acasă în loc de doi. Sleepovers, cum le zice. A fost ceva agitație până pe la 11, cât au citit, au făcut cubul rubik și au șușotit diverse, apoi iar gălăgie pe la 1, când unul a vrut apă, altul pipi, pe la 3, când cineva a călcat pe un LEGO și pe la 6, când s-a trezit primul, fix când ceilalți dormeau și ei buștean. Eu mi-am pus dopurile în urechi și am sforăit până pe la 8, când am auzit mai mulți de Mi-e foame din sufragerie. M-am extras cu greu din pat și am pășit precaut pe hol, dar ce să vezi, era curat, pfai, asta înseamnă să ai copii mari.
Am făcut greșeala să-i întreb ce vor de mâncare, uitând că noi avem în frigider o jumătate de ceapă, patru ouă, un iaurt și măsline, căci plecăm în trei zile și urăsc să arunc mâncare.
Imediat la urechile mele au ajuns în același timp următoarele:
– Eu vreau ou fiert tare!
– Eu vreau ou ochi!
– Omletă!
– Clătite!
Am crezut că nu aud bine. Brusc, primisem patru comenzi diferite de mic dejun!
M-am dus înapoi să mă culc.
Dar au venit după mine, așa că a trebuit să dau drumul la micul dejun.
Am încropit rapid toate cele dorite, am pus pe masă, au mâncat civilizat, acuș mergem la piață, căci urmează și prânzul și parcă văd că unul vrea paste, altul friptură, unul sos și al patrulea salată.
Și dacă sunteți curioși cu ce se ocupă acești copii de 9-11 ani când stau împreună, iacă: au colorat, au făcut LEGO, s-au trolat unii pe alții (fetele pe băieți și invers, mai mult invers), vorbesc despre jocuri video (mai mult băieții). Nu au stat pe telefoane (bine, ajută și faptul că n-au )), televizor n-avem, nici consolă sau tablete, așa că stau unii cu alții și e foarte bine.
Am avut timp să pun și la spălat rufe și vase, să scriu ceva, să dau câteva telefoane și să strâng un pic.
Ce-mi place mult e că sunt curioși, se învârt pe lângă mine, pun întrebări, își dau cu părerea. Au umor, fac mișto unii de alții, dar fără să fie răutăcioși. Fac echipe în toate direcțiile. Știu multe lucruri. Se gândesc la multe. Scotocesc printre cărți. Rețin. Fac legături, le vin idei. Ascultă. Îmi place tare de acești omuleți. <3
Ce frumos!
Parcă de ziua lui Ivan și-a invitat prietenii sa se joace pe consolă și se certau pe ea, acum zici că nu aveți, ați vândut-o? :)) Și cum vorbește despre jocuri video dacă teoretic nu are acces la ele? E chiar hilar, zău.
Nu înțeleg de ce insiști să păstrezi aparențele astea de „mai catolici decât Papa”, tehnologia e benefică pentru copiii mai mari, pe consolă sunt jocuri la care poate participa toată familia, etc. Înțeleg că publicul tău plătitor de cărți și evenimente e majoritar format din spălate pe creier care interzic tot ce nu înțeleg, dar ai o voce care îți dă oportunitatea de a le educa despre aceste lucruri, accesul (cu măsură) la tehnologie este necesar în aceste timpuri luând în considerare că pe asta se vor baza meseriile lor în viitor.
@M
Intamplarile din acest articol au avut loc in Romania, unde Ioana a stat 3 saptamani vara asta. In apartamentul din RO nu mai avem nici macar TV, darmite consola. Consola este in Olanda.
E drept ca nu reiese asta din articol, dar nici nu e important, ca nu toti cititorii sunt ca tine, adica convinsi ca Ioana minte, motiv pt care cauta „indicii” in articole.
Acum referitor la ideea ca „accesul la tehnologie este necesar” – asa o fi, dar consola nu este „tehnologie” la fel cum nici telefonul nu este.
Sunt device-uri folosite pt entertainment si care provoaca dependenta la majoritatea oamenilor. Sunt extrem de simplu de folosit si nu inveti absolut nimic din ele ce nu poate fi invatat in maxim cateva ore la orice varsta daca stii limba engleza.
De aia e bine sa tinem copiii cat mai departe de ele cat mai mult timp posibil. Noi am reusit asta pana la aproximativ 10 ani, ceea ce zic eu ca e rezonabil. Ma rog, ma refer la consola ca telefoane nu au copiii nostri.
Daca vrem sa vorbim de tehnologie, atunci un laptop + python e un bun punct de pornire. Problema e ca probabil nici macar 1% din copii nu vor prefera sa se chinuie sa invete cod cand se pot juca jocuri.
doamne cat timp liber au oamenii. intra sa citeasca ca sa aiba de ce scrie un hate, bazat pe o logica proasta.
bun, acum sa imi aduc argumentele legat de console si jocuri. daca se pastreaza un echilibru, tabletele, telefoanele si consolele nu sunt ceva rau si nu sunt de acord ca nu invata nimic sau ca acel ceva il pot invata in cateva ore din alta parte. nu incerc sa ma cert cu nimeni si nici nu critic felul in care isi cresc altii copiii prin ce urmeaza sa scriu.
fiica n-a avut acces la tablete, telefoane, filmulete, etc. pana pe la 2 ani jumate, varsta la care am considerat eu ca anumite abilitati ii sunt deja dezvoltate conform varstei (de fapt erau peste, aici am avut noroc, pe langa faptul ca ne-am ocupat de ea) si nu ii vor fi afectate negativ de introducerea unei tablete cu jocuri, de exemplu.
apoi a avut acces limitat, insa deloc youtube, pentru ca acolo am observat ca oricat filtrez continutul, tot apar prostii cu zombie si alte minuni. pe ala l-am dezinstalat de tot. inca un noroc e faptul ca se si plictiseste singura de jocuri, nu a fost neaparat nevoie sa intervin prea mult cu limitele. i-am ales jocurile astfel incat sa fie fun, dar educative in acelasi timp. mai sare calul cu limita la jocuri cand e vacanta de vara, dar probabil toti copiii au un program mai lejer in vacante. da, multe din activitatile respective le putea face si live, cu carti si creioane si puzzle-uri, insa de ce sa nu o las sa descopere si aceasta forma de invatare?
jocurile de pe console nu trebuie sa fie toate doar cu impuscaturi, violenta sau alergat fara noima pe niste harti: pot fi puzzle-uri, pot fi quest-uri, pot avea povesti frumoase, strategie, pot contribui la dezvoltarea creativitatii, logicii, rabdarii, limbajului. asa ca eu una, abia astept sa creasca sa o introduc si in lumea jocurilor video mai complexe, eventual sa ne jucam impreuna. de exemplu pe mine Sims m-a invatat termeni in engleza pe care nu i-am invatat la scoala. nu, nu aveam acces pe vremea aia la biblioteci minunate si profesori execelenti. e doar un exemplu din multe, iar eu personal am avut de castigat din jocurile jucate in copilarie/adolescenta. telefon inca nu stiu cand va avea, dar cel mai probabil inainte de 10 ani.
suntem inconjurati de tehnologie, asa ca expunerea poate fi utila, nu neaparat sa creeze dependenta sau sa fie o pierdere de timp.
oricum, dupa cum ziceam, nu criticam felul in care va cresteti voi copiii, pentru ca din postari pare ca faceti alegeri bune pentru ei si ii cresteti cum stiti mai bine.
Intervin si eu un pic. Asa, este suntem inconjurati de tehnologie si face parte din viata noastra.
Tot nu stiu cum e cel mai bine, nu stiu care e echilibrul.
Pana acum mi-am ferit si eu fetita, atat cat s-a putut – are 9 ani. Se uita la desene animate in vacante sau in weekend-uri sau ne uitam impreuna la filme pentru copii, dar inca nu are tableta, nici telefon, iar pe calculator a stat atunci cand a facut cursuri online, in pandemie.
Am observat ca daca o las sa se uite la desene timp de 30-60 minute si in timpul saptamanii, in timpul anului scolar, i se schimba starea de spirit, devine irascibila si nu mai are rabdare sa-si faca temele cum trebuie, cu grija si atentie.
Telefon a avut in vara aceasta pentru o saptamana, cat a fost intr-o tabara, iar la intoarcere a mai stat cateva zile pe telefon, tot simtea nevoia sa se uite pe el. Cat de repede se instaleaza dependenta! Mi-a spus ca toti colegii ei care au telefon stau pe el in pauzele de la scoala si in excursii.
De altfel se vede si la adulti ca stau mult pe telefon, de asta nu putem avea pretentia de la copii ca se pot controla.
Am citit mai multe articole pe tema asta. Se pare ca expunerea timpurie a copiilor la ecrane le creeaza deficit de atentie, hiperactivitate, lipsa de rabdare si de concentrare. Acestea se observa cel mai bine atunci cand copilul intra la scoala si are de facut teme.
La copiii mici se poate dezvolta si o forma de autism din cauza ecranelor, din fericire vindecabila atunci cand se taie accesul la ecrane.
Apoi apar si implicatii psihologice, cum ar fi lipsa capacitatii copiilor de a citi emotiile celorlalti, de a simti empatie sau de a-si controla frustrarile, nu li se mai dezvolta creierul in mod firesc.
Si, nu in ultimul rand, ecranele afecteaza sanatatea ochilor mai ales la copii pentru ca ei sunt in crestere.
Nu cred ca ai avut in copilarie aceeasi expunere la ecrane pe care o au copiii acum. Ei acum sunt bombardati din toate partile, de la varste foarte mici, iau contact cu tot felul de dispozitive daca nu in casa lor, in casa prietenilor lor.
Bineinteles, fiecare parinte decide ce crede ca e mai bine pentru copilul lui, dar m-am gandit sa scriu si eu un pic pentru ca, avand un copil mai mare, chiar am observat efectele ecranelor asupra lui.
@Adda
Din ce scrii, este evident ca iti este clar ca e recomandat sa aiba acces cat mai tarziu cu putinta, deoarece exista o multime de lucruri negative.
Probabil ca iti faci probleme ca cine stie ce skill-uri nu isi vor dezvolta daca au acces cat mai tarziu, motiv pt care vreau sa te asigur ca nu pierd ABSOLUT nimic.
Daca stai cu telefonul / tableta in mana de la 3 ani, nu inveti nimic ce nu poate fi invatat si mai tarziu – pentru ca de fapt inveti foarte putin, doar sa dai click cu degetul, in esenta.
Nu devine nimeni programator de geniu doar pt ca a avut telefonul in mana de la 3 ani.
Cei mai multi dintre noi nu stiu sa faca cine stie ce cu telefoanele/ computerele, desi le folosim de 20 de ani. De fapt, cei mai multi dintre noi nu stim sa facem nici lucruri de baza, cum ar fi share location sau cum sa oprim toate notificarile fara sa intram in fiecare aplicatie. samd
Am scris mai pe larg mai jos – copiii mei au invatat sa foloseasca laptopul in cateva saptamani cand a venit pandemia, desi nu mai pusese nici unul mana pe un laptop inainte de asta.
https://www.printesaurbana.ro/2020/12/copiii-tehnologia-lectii-invatate-pandemie-cateva-idei-parinti.html
@Vasi
„daca se pastreaza un echilibru” – aici e cheia. Adevarul e ca rareori se poate pastra un echilibru, chiar si la adulti darmite la copii, deoarece aceste device-uri sunt proiectate sa ne capteze cat mai mult atentia, iar pentru asta folosesc tehnici dezvoltate de oameni cu doctorate in psihologie. Nu intru in detalii, poti gasi pe net.
Referitor la ce ai invatat din jocuri: intrebarea este daca puteai invata lucrurile alea doar din jocuri, avand in vedere ca exista un cost al jocurilor, adica dependenta. Cuvinte noi in engleza poti invata de oriunde – si din manualul de instructiuni de la masina de spalat. Cu alte cuvinte: beneficii mici, riscuri mari.
@Robo, da, exact, de asta am spus despre echilibru. In primul rand fiecare parinte trebuie sa observe care e reactia propriului copil la aceste device-uri si jocuri, apoi sa ia o decizie daca e ok pentru propriul copil, cat e ok si cand. Jocurile astea pot avea niste influente pozitive, dar in multe cazuri se poate ajunge la efecte negative.
Asa cum a observat Adda cum e afectata fetita ei, asa ar trebui orice parinte (ma rog, orice parinte responsabil) sa faca si sa limiteze expunerea sau sa o opreasca de tot daca considera ca nu e ok. Si logic (cel putin pentru mine), bebelusii n-au ce cauta la ecrane, nu ii ajuta cu nimic.
@Adda, da, ceea ce ai citit despre lipsa concentrarii, lipsa rabdarii, hiperactivitate, autism provocat de deviceuri (am uitat termenul medical), intarziere in dezvoltare, etc sunt chestii absolut reale, le-am vazut la alti copii.
Sunt de acord cu Adda.
Fiica mea are 11 ani si nu are telefon, avem cateva dispozitive prin casa la care se uita la desene (mai mult decat mi-as dori eu), mai asculta voxa si ocazional deseneaza pe o aplicatie de pe telefonul meu. Toti colegii ei au telefon, fara nicio exceptie (si majoritatea de 2-3 ani, nu din clasa a IV). Are prietene, veri, vecini mai mici chiar si cu 4 ani decat ea, toti au telefon. Chiar nu cunosc copil fara telefon. Nu stiu daca au control parental, dar daca judeci dupa unii parinti (cat de atehnici par, cat de preocupati de ce fac copiii lor in general), clar nu au toti.
Mai infiorator, cunosc copii de 2-3 ani care NU MANANCA decat pe desene, cu vreo tableta in fata).
Desi pana acum nu a fost o problema cu fiica mea in legatura cu telefonul, nu a cerut, imi este teama de cum va fi din septembrie, cand trece in clasa a V-a. La un curs de engleza pe care il urmeaza in privat profesoara ii mai pune sa joace jocuri pe telefon, daca nu au, joaca cu colegul, dar nu imi place ideea asta. Singura ei prietena care pana recent nu avea telefon, si-a luat tot pentru ca o profesoara de la un curs de canto le-a cerut copiilor sa vina cu telefoane ca sa aiba la ce sa conecteze castile (or smthg…)
Imi este teama ca din clasa a V-a mai multi profesori vor avea activitati pe telefon (nu ma pot retine sa nu spun: din comoditate! pentru ca pana acum 4-5 ani se descurcau de minune si fara jocuri si aplicatii pe telefon), si atunci vom fi nevoiti sa ii dam unul.
De Saptamana Altfel am fost si eu cu invatatoarea fiicei mele si cu copiii la un eveniment, unii stateau hipnotizati cu ochii in telefon, cativa erau sa ramana prin metrou, cineva plecase fara rucsac, cu ochii in telefon. Parca era intr-o distopie. In ultima vreme, cand ajung pe la vreo aniversare, apare din timp in timp cate un copil pe la „masa parintilor” spunand: pot sa iau telefonul? Deci copiii parasesc locul de joaca unde se petrece distractia, unde sunt alti copii, si vin sa ceara telefonul. Cat de puternica sa fie dependenta acelor copii?
Cunosc copii de 7-8 ani cu tik tok, cunosc fetite care joaca nu stiu ce joc roblox si exista un chat unde poate scrie oricine, pe una dintre aceste fete a facut-o cineva curva. Este foarte greu sa controlezi un copil odata ce a inceput sa aiba telefon, odata ce a inceput sa descopere gaura fara fund care este internetul. Mie si Whatsapp-ul mi se pare ca te tine legat, si am vazut tot asa dintre prietenele fiicei mele pe care le am in agenda ca au tot timpul la stare chestii care sa te faca sa reactionezi „trimite-mi culoarea ta preferata|, „ce ai mancat azi la pranz?” sau, si mai horror, „cine se uita la stare si nu zice nimic imi este dusman, prietenii comenteaza”.
Oricum, exact cum zice Adda, echilibrul este greu de pastrat chiar si pentru adulti, daramite pentru copii.
Un lucru pe care l-am observat si la fiica mea, dar si la mine, este ca atunci cand sunt(em) cu ochii in ceva tehnologic, trecerea la viata reala, ca sa spun asa, se face mai greu si starneste niste reactii bizare, de furie, enervare ca esti deranjat (de ex. cand cineva ma striga, sau trebuie sa fiu atenta la un lucru) decat atunci cand sunt tot concentrata, dar pe o carte, pe o integrama, pe un joc fizic. Tehnologia te absoarbe cu totul, mie nu mi se intampla cand citesc (indiferent cat de prinsa sunt de actiune!) sa nu aud ca cineva vorbeste cu mine, dar cand dau scroll pe net, ceva absolut banal si neinteresant, pot sa ma trezesc in mijlocul unei discutii pe care nu am idee cand a inceput-o celalalt.
am uitat sa spun de social media. ca am auzit copii intrebandu-si parintii cate like-uri a primit nu stiu ce poza cu ei. Foarte greu sa imi imaginez cum va fi viitorul. Pentru ca ok, sunt cativa parinti care isi cresc copiii mai cu grija, sa nu stea cu ochii in tablete de la 2 ani, dar majoritatea asa vor fi. Vom avea generatii intregi de copii hipnotizati, si chiar daca reusim sa ii tinem departe pe ai nostri, tot va fi greu sa socializeze, sa isi faca prieteni, dat fiind ca majoritatea vor fi depedenti de tehnologie.
Da, se poate! Doar sa vrei sa le oferi o copilărie frumoasa, fără sa justifici in vreun fel cum nu ii Strici ca le refuzi acces nelimitat la “tehnologia erei noastre”! Sa învățam toți sa trăim conștient! Ca de roboti suntem sătui!