De ce ne e așa de frică de greu?

De ce fugim de greu?

Aș pleca din relația cu omul ăsta care nu mă respectă, dar e greu…

Aș mai face un copil, dar e greu…

Aș crește copiii cu blândețe, dar e așa de greu…

Aș schimba jobul, dar e greu

Aș merge la terapie, dar e așa de greu…

Aș emigra și eu, dar e greu…

Doamne, de câte ori am spus la rândul meu că e greu. Să repar relații, să renunț la relații, să rămân calmă, să plec, să mă întorc, să lucrez de acasă, să mă întorc la serviciu, să învăț limba, să mă despart de mama când plec eu sau pleacă ea, să gătesc de trei ori pe zi. Greu, greu, GREU.

De fiecare dată când postez ceva despre parenting, despre terapie sau despre emigrare, primesc sute, nu exagerez, sute de mesaje în care oamenii îmi răspund că ce fac eu sună bine, dar e așa greu…

Ascultați-mă, vă rog. Sunt specialistă în greu. Toți suntem.

Greu e oricum.

Nu se poate să fii viu și să fie ușor.

Viața e cu pierdere, cu durere, cu dor, cu renunțare, cu efort, cu probleme. Toate viețile, dintotdeauna.

Dacă aveți oameni în viețile voastre care pare că au totul ușor, nu e adevărat. Sigur au și greu.

Greu e nu doar să pleci, e și să rămâi.

De multe ori în viață nu facem ceva pentru că ne e teamă de greul schimbării. Dar culmea, de foarte multe ori, mai greu e să nu faci nimic! Doar că nu ne dăm seama, pentru că nu știm cum e să faci ceva și nici nu aflăm, pentru că ne e frică de greu.

De ce cred eu că e așa? De unde vine frica asta de greu?

Poate pentru că am crescut în negare, cu teama de schimbare și de eșec. Nu am văzut la părinții noștri relaxarea asta: băi, o să fie greu, dar ne descurcăm, avem soluții, hai să încercam, în cel mai rău caz, ne întoarcem de unde am plecat.

Poate pentru că nu știm să stăm cu ce simțim și mereu ne alungăm emoțiile grele undeva departe. Ce ignorăm e că și să trăiești cu părți din tine îngropate e greu.

Pentru că nu avem încredere în noi că ne descurcăm. Părinții nu au știut să ne dea asta, școala nu afăcut mare lucru să ne ajute.

Nu simțim că vom fi sprijiniți, pentru că nu prea știm să cerem ajutorul și nici să-l primim.

Lecția mea de viață spune că greu e oricum, dar că de cele mai multe ori, dacă te miști, dacă încerci, cauți mereu soluții, dacă te aventurezi, greul e și interesant, e mereu altfel, și, în plus, te crește. Dacă alegi greul statului pe loc, doar te amăgești că stai în siguranță. Nu crești, nu te descoperi.

Pentru mine, greul e doar încă o provocare. Una pe care o accept sau nu. Nu mă arunc în orice. Mă gândesc bine. Dar dacă doar frica de greu mă ține, nu o iau în seamă. O ascult și o las să existe, dar îmi fac planul fără ea.

Și încerc să le arăt și copiilor asta.

Mereu le spun: Da, ok, avem problema asta. E nasol, dar stați un pic. Hai să respirăm și să ne gândim. Ce ne-ar ajuta? Ce soluții ar fi? Unde le căutăm? Pe cine întrebăm?

Cred că e important să-i creștem curajoși, rezilienți.

Am scris și o poveste despre asta. Va apărea curând. Se numește Mami, ce e viața?
Viața e un drum interesant, diferit în fiecare zi. Urci, cobori, dai peste râuri care trebuie traversate. Îți va fi teamă, frig, dar hei, nu ești singur pe drum. Și ai în spate un rucsac plin cu resurse. Trebuie doar să cauți acolo. vei reuși, apoi va fi iar bine și ușor, până la următoarearăscruce. Și tot așa.

Am pus la cale și un eveniment despre asta. Pentru părinții care vor să se crească și să crească copii curajoși și relaxați. Save the date: 8 octombrie, București. Voi avea alături pe Diana Stănculeanu și Andreea Neagu, ambele psiholog de copii, și pe Oana Moraru. Urmează să anunț detaliile pentru înscriere în câteva zile.

Până atunci, mi-ar plăcea să vă las asta: greu nu e moarte, nu e iad, nu e chin. E greu, da, dar din greu creștem. Important e să ne însoțim, să cerem ajutorul, să ridicăm capul, să schimbăm perspectiva, să avem încredere că soluții există, întotdeauna.

Photo by MaLeK DriDi : https://www.pexels.com/photo/person-in-gray-long-sleeved-shirt-standing-on-top-of-mountain-883623/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4165

9 comentarii

  1. Wow Ioana, ce subiect intéressant ! Cu atat mai mult cu cat pe social media se promoveaza numai idéea de perfectiune si de „mie nu-mi e greu”, eu pot mereu…Bravo, esti minunata si te asteptam cat mai repede la Bruxelles, sa invatam impreuna cu copiii ça e normal ca uneori sa fie greu!

    • Exact asa este: greu te creste, indiferent ca e vorba de job, familie, copii sau mers pe bicicleta fara viteze la deal. E o mantra buna asta: e greu, dar dupa ce trec de greu (si voi trece), voi fi mai puternic si voi avea ce povesti ?

  2. Greu ca greu dar vin la pachet si lenea si comoditatea statului in ce este familiar si gura lumii si frica de necunoscut.
    Tare frumos ai scris.

  3. Frumos! ❤️
    Poate ca sunt un pic pe lângă, dar am observat ca si cei mai tineri fug de greu mai ceva ca noi. Sunt o grămada de tineri (in țările dezvoltate) care refuza joburi bune in corporații sau burse pe motiv ca nu li se dau suficiente zile de home office si vor salarii mari si titluri, pe mai nimic. Alternativa? Acasa la mami si tati. Rețelele profesionale abundă de narcisiști, profesioniștii adevărați sunt extrem de silențioși. Cred sincer ca pe viitor se vor găsi cu greu oameni sa dorească sa facă munci grele (medici, pompieri etc), vor exista mai mulți Life coaches.
    Greul e diferit de la generație la generație. Greul părinților noștri a fost comunismul, greul nostru e emigrarea, dorul de casa si menținerea unei stabilitati mintale cât de cât, când tot ce vezi in jur e negativ. Nu știu care va fi greul copiilor noștri. Probabil un greu mental, consecința rețelelor sociale. Sa le ai pe toate si sa nu fi fericit. Sa fii nefericit pentru ca alții mint ca sunt fericiti (social media e un mare fake).

  4. Stiu ca a fost si inca mai este din cand in cand comentata(in functie de ce postati) plecarea dvs. Nu am scris nimic,nicioadata, de cate ori ati abordat tema asta pt ca nu e treaba nimanui ce alegeri de viata fac altii. In ultima vreme, totusi, parca incep sa inteleg cat de consumator de energie si generator de stres este sa stai si sa traiesti in Romania(Bucuresti). Cati nervi poti sa toci interactionand cu scolile, gradinitele sau orice alta institutie a statului roman.
    Daca nimic nu se va schimba, nu stiu pe cine vom mai numara la recensamantul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *