La padel cu copiii și flăcăii

Zilele trecute eram cu copiii la padel, un fel de sport între tenis și squash, care se joacă cu niște palete pline, rigide, și cu mingi de tenis, iar mingea revine în teren din garduri și pereții care mărginesc terenul.

Suntem cu toții varză la acest joc, dar asta nu ne împiedică să-l jucăm pe stradă, în parcul din fața casei sau pe teren închiriat cu ora.

Ei, acum eram pe teren închiriat. Destul de scump, 32 de euro ora, cu palete de acasă.

Copiii fie dădeau mingea peste garduri și peste clădirea care străduia terenul, fie nu nimereau mingea cu paleta, fie se ciocneau unul de altul și cădeau peste fileu, râdeam toți de ne durea burta (pe mine și sufletul pentru banii dați, să ne prostim puteam și gratis în fața casei), veselie mare.

La un moment dat, pe terenul de lângă noi au venit patru flăcăi.

Nu știu dacă erau olandezi sau nu, nu le-am văzut pașapoartele, dar le-am văzut fun… ăăă, frezele foarte bombate, mușchiuleți, perciuni, pistrui, ochi albaștri, tot ce trebuie. S-au pus bieții la padel, erau extrem de concentrați pe joc, noi le mai dădeam din greșeală câte-o minge de-a noastră în cap, ei ne-o trimiteau amabili înapoi în teren, la un moment dat Ivan a scăpat paleta peste gard la ei, a aterizat cu bine fără să lovească pe nimeni, ne-am cerut scuze, am continuat să încercăm să legăm mai mult de cinci pase, ei își vedeau de joc, noi de varza noastră, până când ne-a expirat timpul și am văzut de partea cealaltă a gardului un tată și pe fiul lui adolescent făcând încălzire pentru joc. Ei urmau la teren. Clar știau ce fac, nu ca noi.

Ne-am adunat mingile de prin copaci, boscheți, de sub mesele de lângă, și când să ieșim, aud pe unul dintre flăcăi, transpirat tot, cu hainele lipite de mușchi, freza pleoștită pe frunte de la atâta padel ca la carte, într-o engleză care sigur nu era a lui de-acasă:

-Iu arrrrr veri gud!

Nici nu m-am întors, era clar că nu avea cum să vorbească cu vreunul dintre noi.

-Mami, o aud pe Sofi, cred că domnul vorbește cu noi!

Hai, lasă-mă, îmi zic, și mă întorc spre ei din poziția semi-aplecată în care eram, căci tocmai ridicam sticlele de apă.

-Excuse me? am întrebat politicos.

-Congratulations, you are a very nice family, having fun like that! a mai zis feciorul, și eu am făcut o față din aia de Puss in boots, nici nu știam că tinerii aceștia observă altceva decât fete sau băieți de vârsta lor, d-apăi să și verbalizeze o apreciere la adresa unei bătrâne mame care riscă un infarct doar ca să-și vadă copiii făcând și ei un pic de sport!

-Thank you, i-am zis, cu ochii la mușchii lui, că na, de la o vreme ajungi să nu te mai uiți neapărat în ochii flăcăilor. You are are very beautiful too, oh, sorry, nice, i-am zis repede, you are very nice!

Și chiar a fost, ce drăguț din partea lui să ne zică asta în timp ce colegii îi vâjâiau pe la ureche mingi lansate ca din tun. Cred c-au și făcut mișto de el după, că s-a oprit din joc să vorbească cu noi, dar le-a zis scurt să fu^* off și au revenit toți la joc în timp ce noi ne îndreptam răpuși spre biciclete.

Photo by Oliver Sjöström: https://www.pexels.com/photo/man-lying-beside-on-green-tennis-balls-1103833/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4215

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *