LUPTĂM SĂ NE RECUPERĂM FIICA ADOLESCENTĂ

Acum câteva luni am publicat aici în seria #AdolescentînRomânia mărturia unei mame care a descoperit că fiica ei începuse să hărțuiască alte fete (aici este articolul). A primit atunci multe comentarii, familia a făcut tot posibilul să-și aducă fiica înapoi aproape de suflet și de valorile părinților. Mama a decis să revină cu un nou mesaj, să ne povestească ce s-a mai întâmplat în viața lor în ultimele luni, pentru că e sigură că nu doar lor li se întâmplă asta și vrea să fie de ajutor și altor familii, pentru că știe cât de greu e să te simți neajutorat, singur și vinovat. Măcar singuri să nu se mai simtă acești părinți. Mai jos este mesajul integral al acestei mame, care dorește să rămână anonimă și care este foarte curajoasă și puternică. Vă rog să nu postați comentarii lipsite de compasiune (nu le voi aproba, pe cuvânt că nu). În aceeași ordine de idei, miercuri seara de la 10 (ora României) voi organiza primul live cu adolescenți din seria pe care o organizez anul acesta despre viața emoțională a tinerilor. Voi avea alături de mine doi adolescenți de 18 ani și pe Sandra O’Connor, psihoterapeut, cărora le mulțumesc.

Buna, Ioana,

Ți-am scris toamna trecuta despre fata mea de 15 ani care devenea un hărțuitor. Acela a fost doar începutul. După evenimentele din toamna a început să le considere pe cele două fete hartuite ca fiind vinovate de situație. Din cauza lor a fost ea pedepsită…

A păstrat o legătură strânsă cu celelalte două și o auzeam vorbind la telefon, vorbea tare, cred că intenționat. Vorbea urât despre tot și toate, inclusiv despre mine, că sunt urâtă, țărancă, că sunt sclavă, că mă tăvălesc în bălegar (avem câteva solare cu legume). A refuzat să se mai schimbe de haine și să facă duș o vreme. Voia să intre la orele online în sutien, a refuzat să iasă din casă și aproape o săptămână nu a vorbit cu noi.

Și-a aruncat pe geam într-o seară cosmeticele, cremele și gelurile de îngrijire personală, lovind banca de lemn de la parter. Că daca nu are ținute și nu are nici smartphone să facă poze și să posteze, de ce să mai se intereseze.

Discuțiile despre frumusețea interioară și că ne îngrijim să ne simțim noi bine, nu să îi impresionam pe alții, nu a rezolvat nimic. Eu vorbeam și ea pufnea și îmi răspundea că „așa zic toate babele urate”. Foarte afectat a fost și soțul meu, care a crescut cu un tată și un bunic violent. S-a afundat în muncă până a ajuns epuizat și obosit, aproape a căzut de pe o scară. În repaus forțat acasă, a încercat să mai comunice cu fata, să glumească, să se apropie iar.

În perioada imediată după confiscarea bunurilor ei, soțul a mai cumpărat câte ceva pentru ea (ce credea el că i-ar face plăcere), ferm convins că imediat ce își dă seama că greșește o să fim ca înainte. Dar lucrurile acelea sunt în încă dulapul nostru, neatinse, iar soțului i-a aruncat cuvinte grele, că e un tâmp care nu vede că ea a crescut și nu mai e de stat cu tati și altele.

A încercat să ne întoarcă unul împotriva celuilalt: mie îmi spunea că sunt urâtă și că nici soțul nu mă mai place și lui îi spunea că e un prostănac sub papuc. Deja mă întrebam ce fel de om am crescut, cum se poate să îți zâmbească și două secunde după să te atace pe la spate. Din cauza pandemiei, nu am mai putut merge în voluntariat la Centrul Mama și Copilul, așa că am optat pentru un program de weekend alături de cei care împart provizii, rechizite etc.

S-a cunoscut o mică schimbare după câteva săptămâni, dar prima dată a fost îngrozitor, a refuzat să intre în unele curți pentru că era noroi, că mirosea. Era și un băiat drăguț la voluntari, de vârstă apropiată și se vedea că o place (o ajuta cu pungile, îi oprea loc în autobuz, îi mai făcea din treabă, cobora după noi din mașină deși locuia mai aproape). Eram foarte încântată, dar când a invitat-o în oraș, ea nu a fost prea entuziasmată. A acceptat și după multe plângeri acasă că ea merge la întâlnire în zdrențe, a mers și a venit înapoi condusă de băiatul respectiv, care nu arăta prea bine, spunând că a scos-o la plimbare în parc și a invitat-o la o cafea pe bancuță, în pahar de carton de la automat. Nu mall, Mc, taxi…

Mi-a părut așa rău de băiat, am vrut să îmi cer scuze când l-am văzut după, dar părea jenat și oricum ne-a evitat.

Odată cu școala online am observat că nu îi place cititul, nu îi place nicio materie, nu o interesează nici notele, nici să învețe.

A luat meditațiile ca pe o certitudine și nu mai depune nici un efort să fie atentă. Orice nu e pe placul ei e gunoi. Înainte de Crăciun a început să regrete cosmeticele aruncate pe geam (a refuzat să facă curat la parter, a strâns soțul), dar am refuzat să îi cumpăr ceva și acum are alocația 50 lei/lună. Nu am înțeles de ce la vârsta ei îi trebuie scrub, uleiuri, geluri, creme, exfolianți, seruri, măști, spray, și astea pentru fiecare parte a corpului și în sortimente diferite. E tot vina mea că nu am căutat să o învăț mai întâi utilitatea și după răsfățul.

Am făcut o înțelegere: în martie face 16 ani și dacă e de acord să se înscrie la un curs de make-up, o să îi cumpăram o măsuță de toaleta când îl promovează și de ziua ei un card cadou la un magazin de cosmetice. A acceptat, dar cu jumătate de gură.

Înainte de Crăciun a fost mai bine, mai liniște. Am redecorat camera ei, dar cu ea implicată, și a doua zi a vrut să renunțe la vopsit și frecat, ar fi stat așa cu jumătăți de pereți zugrăviți. Nu a primit tot ce a vrut de Sărbători. A avut o listă foarte lungă și scumpă. A fost supărată o zi, dar a mai primit cadouri și de la rude, în special bani. A fost liniște până de curând când a fost prinsă la furat în mall. Nu avea bani pentru tot ce voia, a plecat cu gândul că sunt reduceri și poate să își cumpere câte ceva, dar a depășit bugetul și a mai îndesat și în geantă. Acasă am găsit ascunse încă două bluze pe care nu știu de unde le are. Am hotărât că de acum va face curat pe scară și în fața blocului în fiecare sâmbătă timp de două luni, până plătește bluzele și amenda. Am început să facem terapie de familie, sper că asta o să ne ajute.
LE: Autoarea postării dorește să precizeze următoarele: Nu consider ca fata a gresit cu ceva, noi parintii suntem 100% reponsabili, ca noi suntem adultii si responsabili pentru ea si comportamentul ei, nici bunicii nu au vina ca e copilul nostru ,nu al lor. Un abuz sexual sau orice fel de abuz din partea tatalui ,iese din discutie. Curatenia pe scara e metoda disciplinara pe care am ales-o noi parintii dupa ce am vorbit cu politistul. Trebuia sa faca munca pentru comunitate in valoare de 1.000 lei si noi am achitat o amenda si am platit ce s-a furat. Politistul a spus ca e mai bine sa fie sub supravegherea noastra fiindca e mica si daca e inclusa intr-o grupa de serviciu comunitar va sta cu alti oameni, unii mai periculosi ,mai neplacuti, de toate varstele si mai sunt incidente desi sunt supravegheati de un politist. Asa ca am vorbit cu administratorul si a fost de acord sa o lase sa faca curat in bloc( 3 scari de bloc de 4 etaje, aleea si ghena, maturat, spalat si sters geamuri) si la sfarsitul perioadei duce el dovada la politie. Nu am batut-o niciodata, dar recunosc ca din toamna am ridicat vocea de cateva ori mai mult sa ma aud peste ea. Nu o ignoram, eu si sotul incercam sa ne apropiem, o invit sa mearga cu mine sa plimbam catelul vecinei, sa facem o pizza( felul ei preferat dar spune ca nu si oricum nu e asa buna ca de la terasa), ii duc o cafea/ceai in camera, cate o gustare, incerc sa discut dar e greu cand ti se inchide usa in nas. Am propus ca in loc de cosmeticele pe care nu le mai are, sa ne facem o masca de casa ,dar asta e pentru tarani si eu nu stiu ca oricum nu ma machiez si aranjez. Recunosc ca am gresit cumparandu-i lucruri si dandu-i bani pe mana sa ii cheltuiasca cum vrea, dar nu am vazut ceva rau in asta pentru ca era fericita. Daca nu as fi descoperit ca ii agreseaza pe altii si ca se comporta agresiv cred ca as fi continuat sa ii fac placerile, ca am vrut sa aiba tot la dispozitie si sa aleaga ce o face fericita, ca o sa aiba timp de munca si sacrifici mai tarziu. Ma uimeste cat de usor poate sa treaca de la o stare la alta, acum ii vorbeste frumos profesoare si o perie si dupa 2 sec cand se inchide camera o injura si face semne obscene( si cred ca asa face cu toata lumea). 

Photo by Ravi Roshan on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4199

34 comentarii

  1. Buna ziua draga doamna! Incercati sa faceti impreuna treburile casnice asa poate va mai apropiati putin. Pe mine m.a apropit de mama mea faptul ca faceam prajituri impreuna( imi placeau foarte mult). Propunetii sa va insoteasca in timpul líber la solarele de legume. Incercati sa petreceti cat mai mult timp impreuna asa se simte útila si acceptata si tot asa va constientiza eforturile pe care le faceti. Spunetii cat de mult a contat ajutorul oferit si ca II multumiti. Propunetii sa faceti ceva ce II face placere (sotul ar putea face o invitatie surpriza la un restaurant, sau o minivacanta pt. toti 3). Va doresc succes si multa rabdare. Cu siguranta o sa reusiti.

  2. Of, draga mamica, felicitari.
    Stiu ca acum se pune multa presiune pe parinti, pentru a ne comporta ca la carte cu copii, ca altfel de nu o facem, ne fac depresie, frustrari si etc.
    Insa mai stiu si cat munca are un parinte in secolul nostru. Sa ajungi in stadiul in care ai ajuns tu acum, ca mama, sa fii disperata sa o duci pe drumul cel bun si sa o inveti sa fie om, fiindca tu i-ai oferit doar ceea ce nu ai avut tu, cand erai copil, sa nu ii lipseasca ei nimic, mi se pare extraordinar de greu.
    Iti doresc multa putere, intelepciune, rabdare si rezultate mai bune, cu ea, ca e tare greu prin ce treceti voi acum.
    Imbratisari mamico, esti extraordinara…

  3. Foarte mult curaj!! Țineți de ea va rog. Sigur are niste dureri, probabil ascunse si de însăși. Si mai presus de toate, nu va învinovățiți, nu va blamați. Este suficient de mare sa constientizeze lucruri, si ia decizii singură, nu e vina dumneavoastră ca face alegeri care ii fac rău. De fapt, nu e vina nimănui, sa fii om nu e ușor, dar ca adolescent, unele zone din creier nu sunt complet dezvoltate (neuroștiința ne învață asta) si se adaugă toti acei hormoni. Rămâneți fermi, si dumneavoastră si soțul, si alături de ea, si sigur sigur va fi mai bine.

  4. Oare dacă v-ați duce la ea în fiecare seară și i-ați spune că vă doriți să vă înțelegeți și că vreți să stați de vorbă, ar fi bine? Seară de seară de seară. Va vorbi urât, va pufni, ignorați-o și plecați. În următoarea seara faceți la fel. Și tot așa. Eu mă aștept ca la un moment dat să nu mai zică nimic, că nu cred că va putea recunoaște că vrea să vorbiți. Când va tăcea, rămâneți acolo și, nu știu, încercați să o îmbrățișați. E un război și poate dura mult. Susțin toate măsurile pe care le-ați luat, ea nu știe cum să facă să renunțați la ele. De aceea a și furat, să vedeți că ea nu glumește, să vă facă poate să vă fie rușine, să vă determine să reveniți la cum era înainte. Încercați cumva ca toate aceste schimbări pe care le faceți să nu o facă de râs în fața prietenilor/oamenilor. Eu am spălat scara blocului o dată, aveam 9 ani și ceva, luasem 8 la Geografie și ieșisem afară la joacă. Acum am 40 de ani și nu am uitat ce mi-au zis vecinii, nu am uitat cum au râs adulții de mine și cum se chemau unul pe altul afară din apartamente ca să mă vadă și mă întrebau de ce mătur și spăl, deși le mai povestisem de câteva ori. Dacă prietenii, colegii, rudele, oamenii din jurul ei încep să râdă de ea, să o arate cu degetul, la un moment dat va cădea. Se va trezi singură, nu va putea să vină la dvs din mândrie și să nu ajungeți la altele (fugit de acasă, anturaj greșit sau chiar mai rău).
    Vă îmbrățișez.

  5. Draga mama,
    Cred ca va descurcati mai bine decat m-as fi descurcat eu. Va felicit. Sper sa vina incet incet o perioada mai buna. Idei nu am pentru ca aveti dumneavoastra destule si bune. Doar sa nu renuntati, sa puteti continua dumneavoastra si sotul pe calea aceasta.

  6. Eu ma bucur ca are prezenta asta de spirit aceasta mamica si ca s-a inarmat cu rabdare si perseverenta-trebuie sa fie tareeee greu!
    Eu nu am sfaturi-poate doar unul-sa incercati sa o ajutati pe fiica sa capete poate si o alta perspectiva cumva-imi aduc aminte ca vazusem undeva un documentar cu adolescenti considerati ”problema” care erau trimisi de parinti, ca o ”lectie”, in tari sarace, foarte sarace, din lumea a treia, precum India-si acolo cumva, au capatat o alta perspectiva, incet incet, despre cum e viata pentru alti oameni, despre bani si valoarea lor in tari atat de sarace unde de multe ori copiii muncesc pentru 1, 2 dolari ca sa si ajute parintii si nu li se pare nimic umilitor sau greu, din contra, se bucura sa isi ajute parintii ( nu spun ca e in regula asta, dar ca idee ), despre ce valori au alti oameni in alte culturi, despre ce e acceptabil in alte parti ale lumii, despre saracie, despre faptul ca saracia nu inseamna lipsa banilor, despre modestie, bunatate si ce inseamna sa fi un om poate sarac material vorbind dar cu coloana vertebrala si valori adevarate.
    Pentru unii chiar a avut un impact major in sensul ca si-au dat seama ca erau extrem, extrem de privilegiati acasa, in familiile lor-mi s-a parut interesant experimentul si chiar cred ca ceva asemenator poate ar ajutat-o. Din nou, desigur ca nu o sa o trimiteti acum in India, dar am dat doar un exemplu-poate sa incerce voluntariat la un centru de plasament , poate la Crucea Rosie sau alte organizatii poate descopera ceva sa ii placa sa faca, sa se simta si ea utila si sa guste din sentimentul de a fi productiv si a fi respectat pentru ceva, o munca pe care o faci.
    Sa experimenteze, sa se implice, sa cunoasta alte persoane, cu alte preocupari-nici nu mai e cazul sa vorbesc despre cat de mult conteaza la varstele acestea si nu numai -Anturajul
    Cred ca ar ajuta-o mult sa isi gaseasca o preocupare cu adevarat, ceva care sa o intereseze de-adevaratelea, nu doar ca sa va ”faca pe plac” si sa se prefaca interesata doar pentru beneficiile ulterioare pe care le-ar primi daca se preface ca face ceva….
    Mie imi e foarte clar ca are niste suferinte puternice copilul din moment ce este atat de inversunata si de dornica sa raneasca colegi, prieteni si parintii deopotriva-sper ca este doar o faza-si eu am fost un copil rebel, si am facut ceva nefacute pe care le regret-anii aceia ai adolescentei sunt foarte, foarte grei-mai ales daca te simti neinteles, singur impotriva intregii lumi si ca nu apartii, ca nu ai pe nimeni de partea ta. Spre norocul meu cumva, eu inca nu am uitat acele lectii si felul in care ma simteam.
    Totodata cred ca ar ajutat-o daca ar avea niste modele, niste repere corecte si sa cunoasca oameni pe care sa ii admire realmente-oameni care sa aiba ce sa o invete , mentori pe care sa ii respecte, al caror punct de vedere sa conteze pentru ea-la aceasta varsta parintii din pacate nu prea reprezinta asta in ochii copiiilor , asadar ar fi de folos daca ar gasi undeva intelegere, un sfat bun si oameni care sa o ajute sa se cunoasca pe ea insasi.
    Eu am avut norocul sa am un profesor care si-a dat seama ca treceam la un moment dat prin niste momente tare grele-si nu a facut ce ar fi facut parintii mei-sa ma chestioneze si sa ma agaseze sau preseze-nu. A fost doar acolo pentru mine-fizic-mi-a spus ca daca am nevoie de ajutor, e acolo pentru mine. Mi s-a aratat uman, vulnerabil, nu mi-a tinut prelegeri, nu mi-a spus ca stie el mai bine ce si cum e mai bine pentru mine….din contra chiar-iar pentru mine care eram un copil foarte matur , foarte independent, incapatanat si dornic de emancipare- asta a fost exact ceea ce eu aveam nevoie.
    Si mi-a spus mai spus ceva-mi-a spus ca are incredere in mine ca voi face cele mai bune alegeri-si stiu ca chiar vorbea serios.
    NU pot sa va spun ce a insemnat pentru mine asta-Pentru mine el a fost prima persoana care mi-a spus vreodata asta…..si a facut toate diferenta-si a castigat tot respectul meu-si din acel moment m-am straduit foarte, foarte mult sa fac ce e mai bine.
    De ce? Pentru ca stiam ca un om pe lumea asta, are incredere in mine ca voi lua cele mai bune decizii-iar eu il respectam enorm pentru asta-stiam ca acel om a avut incredere in mine si simteam ca e de datoria mea sa ii demonstrez ca nu a gresit cand si-a pus baza in mine si a ales sa imi dea acel credit.
    Cred ca tarie ca toti oamenii, indeosebi copiii au nevoie sa li se spuna si sa simta asta in viata-de preferat de la parinti, dar daca nu se poate, macar sa primeasca aceste credit de undeva, de la cineva. Sa simta ca cineva ii valorizeaza, ii pretuieste si are incredere in ei cu adevarat.
    Sunt sigura ca este foarte greu acum sa mai aveti incredere in ea-la fel de sigura sunt ca si ea e constienta de faptul acesta, dar asta probabil doar o face sa se simta si mai pierduta pe drumul pe care e acum si sa faca totul sa fie si mai rau decat este. E cumva un cerc vicios, dar trebuie cumva sa reconstruiti aceasta incredere, in timp, ea in voi, voi in ea.
    La mine asta a functionat-increderea, comunicarea, sa nu ma fortezi, sa imi arati ca esti alaturi de mine indiferent de situatie-sa nu ma presezi si sa nu imi spui ce nu sunt sau de ce nu sunt capabila sau de ce nu sunt in stare, asta auzeam acasa non stop-nu spun ca asta aude si ea, doar expun o poveste, poate serveste cuiva.
    Curaj, o sa fie si mai bine, sper sa fiti in continuare puternici si sa nu va lasati in lupta aceasta, ea are nevoie sa fiti puternici si sa luptati si pentru ea, chiar daca nu stie si chiar daca nu constientizeaza acum-candva sunt absolut sigura ca o sa va multumeasca -pacat ca toate vorbele acelea dor tare, dar parintii pot sa ierte multe lucruri copiiilor, sa aveti putere si liniste si sper sa gasiti atat solutiile cat si oamenii potriviti care sa va poata indruma si ajuta in depasirea acestor probleme. NUmai bine!

  7. Incercati sa vorbiti in limbajul ei.

    E foarte interesata de social media – perfect, cultivati asta.

    Instalati aplicatii care sa urmareasca tot ce face pe telefon si i-l dati inapoi. Faceti-va cont si aratati-i ce poze va plac de la alti influenceri. Va puteti oferi sa ii faceti pozele. Incurajati-o sa faca tot – instagram, blog etc.

    Nu ii mai faceti cadouri – cititi mult despre cum se fac toate astea, cum devii influencer. Dati-i tutoriale. Sa descopere incet incet ca nu e despre a-ti face o poza si cata munca e in spate.

    Incurajati-o sa faca sport – o sa ajute la followeri. Ajutati-o sa mearga la sala – mai degraba asta decat cadouri.

    Un curs de make-up iarasi e perfect. Sa incerce sa isi castige proprii bani.

    Stiu ca nu e generatia din care faceti parte – si tot ce scriu aici presupune multa munca de documentare. Sunt fff multe filmulete pe youtube, articole etc.

    E foarte frustrata de diferenta intre cum e viata ei si cum o vede pe net.

    Sunteti o mama extraordinara. Nu uitati sa faceti lucruri si pentru dumneavoastra, sa iesiti, sa va simtiti bine. 🙂

  8. Nu sunt mama dar am fost adolescentă. Cred că transformarea ei s-a produs treptat. Suferința de a rămâne fără părinți la 12 ani și cadourile primite pentru a masca această suferință au condus la această situație. Ea și-a construit o identitate cu ce a avut la îndeamnă – bani și haine și a revărsat toată suferința în anturaj. Acum, este rănită a doua oara și pedepsita pentru ceva ce a devenit fără sa înțeleagă de ce. Practic, ea nu are niciun control asupra propriei vieți. Azi are părinți, mâine nu. Azi are haine și e cea mai cool din școală, a doua zi nu. Și asta doar pentru că așa au decis părinții, nu ea. Ea nu este consultată cu absolut nimic. E admirabil ca va doriți un copil bine crescut dar nu știu dacă procedați bine. Dacă aș fi ea, aș trăi cu impresia că nimic din ce aș face nu e bine. E simplu să dăm vina pe bani, pe tehnologie dar ea nu a devenit ceea ce este singură. Și nu știu dacă trecerea asta bruscă, forțată, de la o identitate la alta o ajută.

  9. Vă scriu în speranța că veți citi mesajul, poate vă ajută, am citit ambele articole și îmi exprim doar un punct de vedere, s-ar putea să nu am dreptate.
    În primul rând, mi se pare foarte frumos cum ați reușit să vă sacrificați așa mult ca să faceți să fie totul bine și cum v-ați susținut fiica (am citit că povesteați ore întregi despre modă și i-ați cumpărat haine).
    În al doilea rând, cred că ar fi foarte bine dacă ați reuși să descoperiți cauza comportamentului și să încercați să porniți de acolo.
    Eu am crescut într-o familie foarte simplă, modestă, de multe ori umblam cu aceleași haine la grădiniță/școală o săptămână întreagă, aveam același trening tot anul și o singură pereche de ghete și adidași. Știu cum se comportă copiii cu tine în astfel de situații.
    Mă întreb, oare înainte să aibă toate acele haine și cosmetice, în perioada în care v-ați descurcat mai greu financiar, dacă cumva fiica dumneavoastră nu a fost la rândul ei hărțuită în perioada grădiniței sau a claselor primare? Pentru că aceste urme nu dispar așa ușor și poate a rămas cumva marcată, iar acum încearcă și ea să-i facă pe alții să se simtă prost…
    Poate de multe ori nu conștientizăm cât de răi pot fi copiii unii cu alții, dar gândiți-vă că la grădiniță, copiii își spun unul altuia: ,,Cana mea e mai frumoasă decât a ta. A mea e cu Elsa, a ta nu.”, ,,Eu am rochiță, tu nu ai.” etc. Așadar, încă de la grădiniță copiii încep să se hărțuiască. Poate fiica dumneavoastră are acolo o rană care nu se vindecă.
    În al treilea rând, gândiți-vă la impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor. Mi-am instalat de curând Instagram și tot ce poți să vezi acolo te face să te simți inferior. Marea majoritate a fetelor postează doar poze cu ținute superbe, scumpe, într-un corp perfect, machiaje unde nu ți se văd impefecțiunile, deci vedem doar poze editate, filtrate, perfecte, într-o lume imperfectă. Poate tot ceea ce vede o face să se simtă oarecum inferioară, poate nu e mulțumită că nu are și ea ,,luxul” pe care îl afișează altele.
    Chiar mă gândeam ce greu e să ai acum o adolescentă care vede în jur, pe Facebook, pe Instagram numai fete care merg la sală, care își pun gene false (am văzut mai nou gambe false, se lipea ceva pe picior), extensii, poze cu filtre unde nu ți se văd imperfecțiunile de pe față (mai nou se rad pe față, încât să nu aibă firicelele acelea mici de păr pe care le are toată lumea). Dacă e pasionată de modă sigur urmărește multe ,,perfecțiuni” și, probabil, are impresia că toată lumea se scaldă în lux, numai ea nu. E foarte periculos faptul că media ne transpune într-o lume care nu există, iar tinerii nu mai au modele, nu știu ce să creadă, încotro să se îndrepte, nu mai știu ce înseamnă greul și să umbli cu aceeași pereche de papuci doi ani, ci au pretențiile unei lumi imaginare.
    Așa cum spunea cineva mai sus, încercați să vorbiți cu ea în fiecare seară, are nevoie de dumneavoastră mai mult decât credeți, nu o lăsați acum în perioada aceasta ca nu cumva să cadă într-o depresie. Acum încearcă să se descopere, să își formeze personalitatea, are nevoie de atenție, de sprijin, poate are niște răni nedescoperite, nevindecate și nu știe cum să le gestioneze. Îmi dau seama că vă e foarte greu și că nu știți ce ar fi mai bine să faceți, dar poate că iubirea de mamă ar mai ,,repara” comportamentul fiicei. Dacă ați încerca să vă comportați foarte frumos cu ea, să-i spuneți în fiecare seară că o înțelegeți și că sunteți acolo pentru ea, să-i pregătiți micul dejun când stă la ore, să pregătiți cina împreună? Poate ar ajuta și să-i cereți ajutorul (cu scopul de a vă apropia mai mult), adică să o întrebați dacă nu vrea să vă machieze ea sau să vă pregătească ea hainele pentru o ieșire la cumpărături.
    Nu știu ce ar funcționa, cred că tot ce se poate face e să încercați să descoperiți cauza comportamentului și diferite metode de a vă apropia mai mult, să experimentați până ce vedeți ce funcționează.
    Îmbrățișări și multă răbdare și putere!

  10. Va inteleg perfect! Eu si fiica mea de 13 ani avem dispute aproape zilnice; uneori mai usoare alteori mai grele. Relatia cu fiica mea s-a imbunatatit mult din toamna..si as vrea sa va dau un sfat care a functionat la noi: a face mici( sau mari) compromisuri; discutati cu ea ca si cum ar fi un adult; nu o criticati ci mai mult vb despre dvs: ex. ma doare cand imi trantesti usa in fata etc. descrieti doar ce face ea, nu o atacati pentru ca ea se apara si inchide comunicarea. Succes.

  11. Este de apreciat ceea ce încercați să faceți si eforturile pe care le depuneti. Cred ca este foarte greu sa crești un copil în aceste timpuri, mai ales când social media are un impact atat de mare asupra copiilor. Consider că valorile pe care i le-ați dat in primi ani sunt tot acolo, doar ca faptul ca a existat o perioadă în care nu ati mai putut fi alaturi de ea a avut un impact foarte mare asupra ei. Am citit ambele scrisori si mie mi se pare evident faptul că are nevoie de atenția dumneavoastra. Prin lucrurile pe care le face, gen va vorbeste urat sau ca a furat din magazin, ea consideră că doar atunci are parte de ea si ca doar atunci simte ca va pasa de ea. Nu sunt mama si nici nu-mi pot închipui ceea ce simțiți când vedeti ceea ce face. Consider doar ca niciodata nu e prea tarziu sa schimbam ceva ce nu ne face bine, sau ce nu face bine persoanelor pe care le iubim. Cred ca este foarte important sa comunicati cu ea, si in principal sa apreciati si sa ii si spuneti ca apreciati anumite lucruri pe care le face. Faptul ca a mers la acel centru cu dumneavoastra chiar mi se pare ca este de apreciat, pentru ca a simțit nevoia de o legatura cu dumneavoastra pe care o pierduse. Schimbarea nu e usoara, si cu siguranta vor exista momente in care o sa simțiți nevoia sa abandonați, dar cred ca cu perseverență si timp o sa ajungeți unde va doriti. Are nevoie de un pic de îndrumare și de dumneavoastra sa-i fiti aproape in orice moment. Nu cred ca pedeapsa este solutia, dar cred ca limitele stabilite impreuna cu ea si comunicate foarte clar o vor ajuta foarte mult sa se dezvolte frumos. Anturajul a avut un impact foarte mare asupra ei pana acum, si mai ales in momentele in care nu v-a simtit aproape. Desi eu nu am simtit din partea părinților controlul, ei au stiut întotdeauna cine face parte din anturajul meu si mi-au impus limite clare si mi-au comunicat așteptările lor. Încercați să menționați o legatura apropiată si cu părinții prietenelor/prietenilor ei. Asa o sa va dati seama daca împărțiți aceleași valori, si o puteti ghida spre calea corectă. Va doresc mult succes si putere sa mergeți mai departe.

  12. Nu stiu daca doamna scrie pentru ca e absolut depasita de situatie si are nevoie de un sfat (prea putin a primit asta) sau pentru ca are mustrari de constiinta pentru masurile bruste si drastice care nu o duc nicaieri (pornind de la primul articol) si vrea sa fie batuta pe umar si aplaudata pentru ele…

    Cert e ca:

    1. sa treci de la o extrema la alta – de la parintele super-permisiv la cel super-autoritar – nu are cum sa aduca rezultate bune si n-are legatura cu educatia cu blandete (sau nu o vad eu).

    2. intre pedeapsa si responsabilitate poate fi o linie atat de fina incat copilul sa nu poata sa o vada nici cu lupa si nici cu semnale luminoase care sa i-o indice (dupa cum ar fi tentati sa creada parintii) “atat de clar”.

    Nu ma intelegeti gresit, e atat de usor sa cazi prada unui asemenea caz, sa nu stii cum ai ajuns intr-o situatie fara scapare – pentru orice amarat de job ne pregatim toti ~20 de ani, dar pentru a fi parinte se presupune ca trebuie sa stii si sa fii bun la asta pur si simplu… dar…

    3. raspunsul se gaseste in familie, nicidecum in parerile altora scrise dintr-un loc comfortabil de unde pot judeca fara jena si fara sa aiba habar.

    Sper sa gasiti solutia in sanul familiei, in discutii sincere parinte-copil si dintr-o pozitie de usoara egalitate, fie ea si usor aparenta.

  13. E un lucru mare ce vreto sa faceti si un proces foarte greu, atat pentru fata, cat si pentru dvs si sot. Sper din tot sufletul ca mergeti si la terapie, atat dvs, cat si fata. E foarte necesara ca sa va mentina si dvs nivelul de speranta, cand sunteti jos si nu mai stiti cum sa o abordati, dar mai ales, cred ca va poate da niste idei, pe care noi nu vi le putem da, pentru ca nu suntem specializati. S ar putea sa nu gasiti din prima terapeutul cu care sa rezonati, dar va rog nu va opriti. Aveti nevoie de ghidare si suport in acest proces, ca mama si ca om. Si fata, pentru ca acum este in razboi cu dv si cu toata lumea, are nevoie sa simta ca cineva e de partea ei. Si ar fi de preferat ca acest cineva sa fie o persoana specializata, decat colegele ei care sunt asa cum dvs nu mai vreti sa fie ea. O persoana care sa isi dea seama ce goluri are ea si simte nevoia sa le umple cu haine, farduri, like-uri, cu faptul ca simte nevoia sa se pozitioneze ca fiind superioara altora ca sa se simta bine, o persoana care stie cum sa o ajute sa si descarce furia pe care acum o varsa pe dvs si sot. Va doresc putere si intelegere si credinta si speranta, si aveti toata admiratia mea pentru cum faptul ca actionati atat de consecvent.

  14. Doamna, am citit povestile dvs si am avut lacrimi in ochi, am o fata adolescenta, are 16 ani anul acesta, nu sunt mama ei naturala, dar crestem impreuna…de cand avea ea 3 ani si eu 22. Cum sa incep, mi a trebuit foarte multa rabdare sa ii inteleg capriciile, este foarte mofturoasa, totul trebuie sa fie ca ea. Inca nu a gresit ca fata dvs, sper nici sa nu faca chestiile astea, dar eu simt ca este o bariera intre noi. Intr adevar mai am 2 copilasi, unul de 6 ani si unul de 6 luni si poate acordandu le lor mai mult timp, am cam neglijat o pe ea. Ea nu fura, nu pleaca de capul ei in oras, in schimb ea se taie pe maini.. Chiar nu inteleg de ce face asta.. Nu i a lipsit niciodata nimic, ce a cerut, i s a dat in limita posibilitatilor, nu a fost abuzata in niciun fel, la noi in casa incercam sa radem mai mult, sa nu ne certam de fata cu copiii. Eu am crescut intr un mediu toxic, sotul meu la fel, cumva necazurile acestea ne au apropiat. Dar pt ea, am ales alta cale. Va spun sincer ca eu am ajuns la capatul puterilor, are schimbari de comportament, acum rade, acum e trista. Am incercat sa o implic in treburile casnice, fara succes. Sta asa, cu castile pe urechi, degeaba. Eu va inteleg perfect, iar mamicile care sunt rautacioase nu au acasa un adolescent. Va urez multa rabdare si intelepciune. Mulțumesc.

    • Nu o puteti numai dvs ajuta, e posibil ca problemele pe care le are sa nu aibe legatura cu casa neaparat. Un psiholog o poate ajuta sau un psihiatru (taiatu pe maini suna foarte rau!)

    • Bună seara, din ce am citit va sfătuiesc sa mergeți la psiholog cu ea, părerea mea neavizata este ca are borderline și totul i se trage de la traumele concepției, sarcinii și a perioadei de pana la 3 ani, este foarte plauzibil. Încercați să aflați cât mai multe despre acea perioada. Sanatate!

  15. Lăsând la o parte istoricul familial, fata pare să fie într-un roller coaster dpdv al stărilor mentale, mergând până la gesturi extreme – aruncat lucruri pe geam, furat din magazine etc. Eu aș investiga problema și pe linie medicală, incluzând analize de hormoni și neapărat un consult pe linie de sănătate mentală (psihiatrie).

  16. Citez: „Odată cu școala online am observat că nu îi place cititul, nu îi place nicio materie, nu o interesează nici notele, nici să învețe.”

    Departe de a acuza parintii, cam tarziu au vazut. Fata si-a construit lumea ei, in care a primit totul de-a gata, si probabil mult peste ceilalti copii. Acum i-au luat totul, e oarecum normal sa se revolte, si e delicat de rezolvat situatia. Intr-o lume in care materialismul si situatia sociala sunt masurile succesului in viata, fata se raporteaza la situatia in care ea acum vede ca a decazut, iar ceilalti o privesc de sus.

    „Pe vremea mea” erau foarte rare si putin cunoscute cazuri din astea. Existau copii de patroni, de directori, de doctori etc. care aveau totul si, bineinteles, cautau sa epateze. Unii veneau la scoala cu Golf 3 nou imediat ce obtineau permisul. Totusi, nu se ajungea la cazuri de bullying din chestii de genul asta. Competitia era mai mult pe invatatura, sa ajungi mai tarziu in viata sa ai si tu Golf nou.

    Nu-mi permit sa dau sfaturi, dar cum vad eu situatia, daca parintii o tin pedepsita (fara smartphone, fara toale, fara nicio cosmeticala etc.) situatia va degenera, fata stiind ca parintii isi permit dar nu-i dau. Personal, as reintroduce privilegiile, de exemplu un (nou) smartphone, conditionat de respectarea unor reguli (prezenta efectiva la ore de ex.) sau atingerea unor obiective (gen ajutat in casa X timp pe zi/luna, teme facute etc.). Suna simplu in teorie, dar sunt constient ca practic e greu de implementat.

  17. Cred ca fata este la un pas de a fugi de acasa 🙁 , si ca trebuie schimbata abordarea pt a evita asta. Este prea mare la 16 ani pt a fi obligata sa faca ceva, mai ales ca ea este pe un vibe teribilist in care vrea sa demonstreze ca e puternica, dominanta, alfa, „cool”. Din pacate cred ca trebuie sa va obisnuiti cu ideea ca va primi o lectie dureroasa de la viata, dar sa sperati ca va veni la voi cand va avea nevoie. O colega de facultate imi povestea ca a avut un iubit in liceu, si ca daca mama ei i-ar fi interzis, ar fi fugit cu el. Era recunoscatoare mamei ca nu a fortat-o si ca a lasat-o sa isi dea singura seama ca nu e bine. Spuneti ca nu a apreciat plimbarea in parc; pana sa aprecieze asta probabil ca va alege ceva gresit si material si va suferi din dragoste, de aici riscul de a fugi de acasa unde sunt doar reguli. O alta colega imi spunea ca parintii i-au spus tot pe la sfarsitul liceului ca „noi te-am crescut, de acum iti alegi singura drumul”. Am avut in liceu colegi care bravau si furau guma de mestecat de la magazin, nu stiu insa de vreunul sa fi ajuns delicvent. Din pacate cred ca mai bine o lasati sa faca alegeri gresite si sa invete din propria experienta. Daca se lasa de scoala poate face cursuri de machiaj si la 25 de ani; sora unei colege e ospatarita si castiga mai mult decat castiga ea ca jurist. Deci drumuri si variante sunt, poate nu ce va imaginati, dar nu cred ca aveti cum sa o fortati. Mai bine focusati-va pe a o iubi asa cum este si a ii spune si ei asta ca sa nu se departeze si mai mult de voi.

  18. Multă putere, curaj și siguranță de sine în ceea ce faceți și în modul în care ați ales sa o disciplinați! Și multă dragoste și blândețe! Va admir că ați avut curaj să o disciplinați și sa o luați de la 0!

  19. Ouf Doamne.. Eu fac parte din cealalta extremă( fata care a primit guma in par)Cu siguranță o sa fie bine. Încercați să o acceptați asa cum este . Nu ii luati lucrurile , sunt ale ei, chiar dacă i le-ați cumpărat dvs…Eu cred ca ar trebui să vă relaxați, sa nu mai existe starea de tensiune in care ,cred ca sunteti de mult timp , sa ii explicați că tot ce face ea afecteaza celelalte persoane, ca suferiti din cauza ei . dar sa simțiți asta . Sa ii vorbiti despre greutățile vieții altor persoane, despre copiii bolnavi de cancer, despre faptul că universul o va răsplăti cu aceeasi monedă. Încercați să o sensibilizați, bombardati-o cu sentimente de toate felurile si sigur o sa fie bine.

  20. Fata pare sa sufere de tulburare de personalitate narcisistica, in perioada adolescentei incepe sa se arate. Poate fi si alta tulburare in acelasi spectru – Cluster B.

    • Poate fi totusi si prea mult rasfat si egoism. N-ar strica o evaluare, doar ca sa stiti pasii urmatori.

  21. Dragă mămică, eu mă întreb, de ce in urma eforturilor supraomenești depuse, comportamentul fetei nu se îmbunătățește. Un răspuns posibil la această întrebare ar fi prezenta unei deficiente de nutrienti, vitamine (D, C, E) și acizi grași esențiali în organism (de tip Omega 3 și 6), prezenta unei surse patogene în intestin (paraziți intestinali, candida intestinala) precum și absenta microorganismelor benefice din intestin. Cereți ajutorul unui medic holistic sau homeopat. Faceți o deparazitare și detoxifiere a organismului, excluzând o vreme zahărul, cofeina, glutenul și lactatele și incluzând în dieta copilului micronutrientii de mai sus. Multă sănătate pe toate planurile!

    • Tratament homeopat? Are simptome de om psihopat, lipsit de empatie, trece de la o stare la alta, si dvs. recomandati tratament homeopat?

  22. Pe mine m-ar speria grav un asemenea comportament. Pot sa inteleg dezamagirea, furia, dorinta de a-ti varsa nervii pe cineva, chiar si de a pedepsi, dar ce citesc ca face acest copil… parca nu mai e un copil, ci o fiinta dornica de razbunare, de distrugere de-a dreptul… Parca nu isi mai iubeste parintii, doreste doar sa-i vada raniti, cauta modalitati prin care sa-i raneasca, fara sa o intereseze consecintele… E in modul „savurez victoria de moment, indiferent de urmarile pe termen scurt sau lung”… Admir puterea de stapanire a adultilor, dar numai ei stiu ce e in sufletele lor…

    Nush cum ar putea fi facuta sa inteleaga ca nu are dreptul de a „musca” asa din cei din jur, mai ales ca nu sunt parinti carora sa nu le pese de ea… Si parintii au aceleasi drepturi ca ea, dreptul la demnitate si la intelegere… Chestiile astea lasa urme, chiar daca adultii se presupune ca au taria de a trece peste ele… Daca ea conteaza, ca trairi, si adultii conteaza… Nu-i calcam in picioare, nu-i desfiintam, nu le aruncam in fata mizerii din pura placere… Deja nu mi se mai pare un strigat de ajutor, o nevoie de intelegere, de acceptare… Daca-i distrugi pe cei de la care astepti acceptarea, cine te mai accepta apoi?

  23. Draga mamicuta,
    Pot doar sa imi imaginez cat de greu va este…am citit si primul articol scris de dvs. Sincer, eu cred ca ati facut cum ati stiut mai bine si nu, nu este vina dvs si nici a sotului. Din pacate, oricat efort depunem in anumite situatii, nu le putem controla total. Ori in situatia aceasta, mediul social (online inclusiv sau poate in primul rand acesta) cred eu isi si si-a pus o amprenta mare asupra tinerei. Va doresc multa rabdare si putere sa duceti tot. Va imbratisez.

  24. Foarte gresita abordarea situatiei. Nu vreau sa atac cumva parintii fetei,dar au gresit foarte mult. Fetita nu va invata nimic din toate astea,ba chiar o sa fie mai rau,o sa i dispretuiasca.
    Eu cred ca o simpla discutie cu fata era suficienta. Acum,s-ar putea sa devina chiar ea bataia de joc a colegelor.
    Pedeapsa este mult prea aspra,nu i-as face niciodata asa ceva copilului meu. Imi pare rau pentru ea.

  25. Am citit cu tristete mesajul, e crunt sa fii parinte si sa treci prin asa ceva. Partea rea e ca fata nu pare sa fi inteles nu simte rusinea din cauza asta percepe totul ca pe o pedeapsa nedreapta.
    Orice pedeapsa e inutila, atata timp cat copilul nu are repere morale, le refuza si nu simte rusinea.
    Sunt sanse destul de mari ca daca nu rezolvati asta, cu prima ocazie sa fuga in lume cu un crai care-i promite marea cu sarea.
    Nu cred ca a gresit mama cand i-a facut daruri, nici ca a plecat la munca, mai sunt n parinti care au facut asta, poate sa fi gresit cand nu a observat din timp egocentrismul si superficialitatea copilei.

  26. Am văzut și aici și pe facebook și la articolul anterior multe păreri de genul: „E obligația părinților să întrețină copilul și să-i asigure copilului cele necesare.” Perfect adevărat. Doar că țoalele de marcă, ultimul model de smartphone, cosmeticele scumpe nu sunt „cele necesare”, sunt mofturi și nu sunt esențiale traiului zilnic al copilului, sunt opționale, să zic așa. Nu a ținut-o nimeni nici flămândă, nici dezbrăcată sau îmbrăcată în cârpe. Nu zice nimeni să nu-i cumperi copilului marea cu sarea dacă îți permiți, dar când îi faci niște mofturi – că asta sunt – și nu le apreciază, ba mai mult le folosește ca să-și dea aere de superioritate în fața altora care nu-și permit, ai tot dreptul să le iei și să revii la starea anterioară de cumpărat după necesități, nu după mofturi. Nu copilul are bani, ci părinții au bani, părinții muncesc pe rupte pentru banii ăia, nu copilul. Și nu e nicio pedeapsă, nu i-au neglijat nevoile de bază, e doar revocarea unor privilegii pe care nu le-a știut aprecia. Sunt sigură că are haine, mâncare, căldură și – foarte important – are iubirea și sprijinul lor, după cum povestește mama ei. Și garantat se poate trece prin liceu și fără a face parada modei cu ultima colecție de la Zara. Iar ce nevoie are un adolescent oarecare să fie pseudo-influencer pe instagram, este peste puterea mea de înțelegere.
    Nu găsesc nimic în neregulă că fata a fost pusă să muncească, mai ales dacă a dovedit că nu apreciază munca părinților și banii, dar cred că va fi destul de greu de adus pe calea cea dreaptă. Ar putea continua cu un job part-time și după ce se termină munca în folosul comunității. Dacă nu o interesează școala, atunci la muncă. Ori, ori.
    Cât despre ieșitul cu băieți – poate ar trebui să înțeleagă că băieții care o scot la mall și Starbucks și pe unde mai ies tinerii, o fac tot pe banii părinților lor. Să le aprecieze banii când vor fi făcuți din munca lor, eventual jonglând și cu o facultate, nu când sunt ceruți de la mami și tati. Nu mai zic de aprecierea unui partener pentru caracter și apoi pentru ce poate să-i cumpere.

    Apreciez foarte mult tenacitatea de care dau dovadă părinții ei. Trebuie să fie extrem de greu să rămâi rațional când copilul îți aruncă vorbe atât de grele cu intenția de a te răni.
    @Părinții fetei – eu vă doresc să rămâneți puternici și uniți și să nu renunțați la ea. Și poate mai veniți cu noutăți peste ceva vreme.

  27. Doamne cum sunt și eu în aceași situație, sunt disperată nu alta.Sotul ca și cum nu ar fi,crescut cu mentalitate veche”Când o sa dea cu capul,o să își dea seama”,eu cu cel de 6 ani și cu fata de 12, plecată de dimineața până seara, fără familie,ajutor etc.Minte orice o întreb doar că sa nu o pun seara la învățat,îmi caută compania foarte mult,dar prefera sa stea singură.Aici am greșit mult când am apelat la ea sa stea cu frățiorul ei când noi eram plecați,inițial a avut grijă de el apoi de când a descoperit netul,ii dădea desene mult doar sa nu o cicălească sau sa ii ceara ajutor.Are de toate dar nu mai vrea sa învețe,sa citească,minte că sa scape.Chiar mă simt disperata și nu am pe nimeni cu care să mă sfătuiesc cum sa o ajut,a pierdut mult din materia de la școala on-line și nu mai vrea sa recupereze din urmă.Daca ați găsit soluțiile,cărți care sa ii motiveze pe copii sa nu minta și să învețe,va rog să mă sfătuiți,dacă ați trecut prin situații similare și ați depășit cu bine.

  28. Dacă fata nu observă în urma eforturilor părințiilor ce este greșit în comportamentul ei este o risipă de timp în aceste încercări.Trebuie o schimbare de atitudine și în modul prin care aceasta trece prin filtrul minții ei realitatea în care este înconjurată. Nu este ușor ,trebuie răbdare și timp. Terapia în familie o va ajuta în condiția în care nu doar părinții ei vor aplica/asculta sfaturile acestuia „pe-o ureche intră şi pe alta iese„.Înțeleg că adolescența este o vârstă tulmutoasă, dar depinde de caracterul fiecărui adolescent care s-a dezvoltat pe parcursul anilor datorită factoriilor legate de anturaj etc.

    Tot ce pot spune ca de final este că sper ca fata să fi învățat ceva din această experiență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *