Mama unei adolescente de 15 ani: Niciodată n-am crezut că fata mea va deveni o hărțuitoare

După primele patru scrisori ale adolescenților publicate aici pe blog (mai urmează și altele, mi-au mai scris și băieți, și fete, copii minunați și foarte tulburați), am primit spre publicare și dezbatere și mărturia unei mame de adolescentă, am publicat-o mai jos. Vă rog să citiți cu inima deschisă, nu voi permite jigniri sau judecăți la adresa ei sau a familiei ei. Scopul meu este de a arăta părinților de copii de toate vârstele ce se întâmplă acasă, la școală, pe stradă, lucruri pe care nu le știm despre copiii noștri și pe care cred că e important să le aflăm, ca să le oferim din vreme sau până nu e prea târziu ghidarea noastră caldă și clară pentru a crește cu bun simț, încredere în ei, putere, libertate asumată.

Articolele anterioare din serie le puteți citi dacă veți da click pe #AdolescentînRomânia.

Salut!

Sunt mama unei fete de 15 ani. Am citit recent articolele tale despre adolescenți și m-am gândit profit de ziua mea liberă și îți scriu. Vreau îți spun povestea mea și a copilului mei. Anul trecut am revenit în țară după ce am fost plecată împreună cu soțul pentru doi ani. Rămăsesem fără loc de munca și ne descurcam greu cu salariul soțului, așa am hotărât lăsăm fata de 12 ani la mama mea la țară și plecam în străinătate. Fata a făcut naveta, un drum de 30 minute spre oraș, ca să nu schimbe școala.

În Olanda lucram mult, soțul 12/7 , au aveam două locuri de muncă. Nu am venit deloc în țară în cei doi ani, am preferat nu ne luăm concediu deloc. A fost mai ușor vină mama cu fata la noi în fiecare vacanță, adică de patru ori pe an.

Mama e pensionară, dar găsea de lucru în Olanda la curățenie. Am trimis bani, am modernizat casa bătrânească, am investit în culturi și solare (bunicii pensionari se ocupau singuri la început, acum îi ajutam și eu și soțul) și am strâns suficient dăm avansul pentru un apartament. Ne-am întors în țară și am început lucrul aici.

La distanță am ținut legătură cu fata, vorbeam și ne trimiteam mesaje zilnic. Îi trimiteam colete cu haine și alte lucruri, e pasionată de modă și țin minte cum anul trecut am stat ore la telefon și mi-a trimis zeci de poze cu ce ținute își pregătise pentru prima săptămână de școală. Am încurajat-o fie cochetă, o urmăream pe rețelele de socializare ce poze posta (ținute atent gândite), i-am cumpărat mai multe haine decât aveam noi părinții și bunicii la un loc. Am meditat-o treacă cu bine de Capacitate. Credeam am un copil model, am o relație apropiata cu ea, sunt un părinte bun și implicat.

Acum câteva zile am fost cu sora soțului la piață pentru zarzavaturi și când ieșeam am văzut o doamnă care vindea băscuțe drăguțe, chic parizian, și am cumpărat una pentru fata mea.

Am oprit mașina lângă parcul unde știam e cu prietenele ei și abia așteptam îi arat ce i-am luat. Le vedem pe o bancă, cinci fete, două așezate, una avea un picior sprijinit pe bancă și celelalte două stăteau în picioare cu fața spre fetele de pe bancă. Ne apropiem și oprește cumnata în dreptul standului de înghețată. Prin aer ajung la mine cuvintele. “Băi, tu crezi eu îmbrac de la SH în haine căcate și pisate de alții? Asta (trage de bluza de pe ea) costă 200 euro. Tu ai văzut măcar cum arată un euro? Ai numa’ cârpe! Ce te uiți așa la mine? Nu ai mai văzut vedete?

Celelalte două râdeau, fetele de pe bancă se îngrămădeau una în alta. Apoi zice iar: Îmi bag p*&^ în ele de haine, eu și într-un sac arăt bine. Am 12.000 de urmăritori! Sclavii mei! Dacă pun o poza cu tine mi se virusează telefonul. Și ce telefon am eu , numa’ husa e mai scumpă decât ce ai tu pe tine. Dacă îmi vând telefonul are ce manca familia ta un an, mămăligarilor!” …și continua.

La un moment dat, fata care stătea cu piciorul pe banca își scoate guma de mestecat din gura și o lipește în părul uneia din fetele de pe bancă. Cumnata mea filmează cu telefonul.

Fata care a scos toate grozăviile alea pe gura e fata mea bine crescută.

Am vrut merg acolo, țip, le trag de păr, le sparg telefoanele. Fetele se împrăștiau, unele răzând. altele plângând. Cumnata ia de brat și spune hai acasă. Ea și soțul au avut tați violenți, mi-a spus trebuie liniștesc, și abia apoi vorbesc cu fata.

I-am dat mesaj fetei mele îi spun meargă acasă la mătușa ei,  eu și tatăl ei am plecat în grabă la bunica și am uitat las cheia vecinei. Minciună! Aveam nevoie de timp vorbesc cu soțul și vedem ce facem. A doua zi când a venit am întrebat-o de prietenele ei, adesea vorbeam despre ele, erau colege la scoală din clasa întâi. După ce am vorbit și am primit răspunsurile obișnuite, am pus pe TV clipul din parc.

Am pus pauza și am discutat fiecare pasaj: ce înseamnă SH și de unde provin hainele, cât costă și cum se câștigă banii, ce organe sexuale posedă și ce nu posedă, cât costa mâncarea, ce sunt rețelele sociale și cum se face mămăligă.

Am încercat fiu cât mai calmă și nu tip. Până vina de la mătușa am făcut curat în dulapurile ei. I-am lăsat o sacoșă cu haine cât mai banale din ce tot avea, strictul necesar, restul l-am pus în saci (s-au adunat șase saci mari de gunoi).

Am anunțat-o mergem la un centru Mama și copilul le donăm. Dacă la discuție a părut calmă și resemnată, acum s-a aruncat pe jos, a țipat , a tras de saci (a făcut un tantrum în toată regula). Aici a ridicat soțul vocea, prima data în viața lui.

Nu numai donăm hainele, donăm și jucăriile ei vechi, obiecte decorative, accesorii. Și va face voluntariat la centru în fiecare weekend. Soțul i-a cerut telefonul, a luat laptopul de pe biroul ei și a ieșit din camera spunându-i și alocația îi e tăiată.

Seara am discutat cu soțul și am stabilit îi vom da 50 lei pe luna începând din 1 noiembrie. E mai mult decât suficient, noi îi plătim abonamentul de transport, pachet la scoală poate lua de acasă, banii îi ajung de un film și un suc. Suficient.

I-am montat laptopul în sufragerie , îl folosească doar acolo, doar pentru scoală. Toate conturile la rețelele au fost șterse. Telefonul mobil l-am vândut și l-am înlocuit de unul simplu, fără net, cameră sau aplicații. I-am arătat și chitanța de la amanet, vadă cât valora telefonul ei. E în vitrina amanetului din cartier, îl poate vedea când i se face dor.

Momentan vom suspenda și meditațiile, acum cu mai mult timp liber poate învață singură, dacă nu, le vom relua. La voluntariat voi merge și eu cu ea. Am trimis înregistrarea și celorlalți părinți. Mama fetei care a pus guma în părul celeilalte fete a considerat e o ceartă minoră. Tatăl nu a considerat la fel. A tăiat parul feteil lui (avea părul până la fund, cu șuvițe aurii și ondulat, mergea săptămânal cu mama ei la spa) așa cum a putut, până la urechi. I-a dat voie meargă la coafor îl aranjeze, dar i-a spus că dacă vine rasă pe o parte sau vopsită o tunde cheală. Și am înțeles a tăiat banii de spa din buget.

Mama celeilalte fete a donat toate lucrurile fetei la Second Hand și i-a dat fetei 100 lei își cumpere de îmbrăcat și încălțat, ce cumpără aia poartă. Telefonul și dispozitivele au fost confiscate și sparte, pentru școală folosește calculatorul mamei. De asemenea, mama a lăsat un mesaj pe toate conturile fetei (Facebook, insta , tik tok, twiter etc): Tehnologia e un privilegiu nu un drept, până nu voi fi suficient de responsabilă, nu o voi mai folosi.

Am urmărit înregistrarea cu fetele din Târgu Jiu cu inima strânsă, cât mai era ajungem și noi la fel. Mereu am discutat cu fata mea despre cum se ferească de hărțuitori, dar nu m-am gândit nici măcar o clipa ea ar putea fi unul. Poate am pus accent pe timp și nu am fost atenta la calitate și semnificație, am încurajat superficialitatea pentru o vedeam mare designer sau cu propriul magazin de modă, nu hărțuitor. Poate după ce revine cu picioarele pe pământ facem un curs de design sau croitorie, în fond meseria asta nu se limitează doar la a cumpără lucruri și la a face poze.

Nu știu unde s-a produs ruptura.

I-am mulțumim pentru sinceritate și pentru curaj. Nu e puțin lucru să povestești public așa ceva. Am asigurat-o că lucrurile se pot repara, nu e prea târziu, așa simt. I-am recomandat să încerce să regăsească drumul către fetița ei dulce și frumoasă, care sigur a plâns după ea și a căutat-o zile la rând cât au fost plecați. Să se apropie de ea fără judecată, să îi dea timp și răbdare, să o cunoască iar, să îi arate că are iar încredere în ea, să petreacă timp ele două, cred că relația mamă-fiică e un far bun în adolescență, dacă ținem conectarea vie. I-am recomandat și cartea Cum să fii o mamă/fiică bună, care e scrisă de o mamă psihoterapeut și de fiica ei adolescentă împreună, pentru fete și mamele lor, le ajută să se vadă altfel, să se înțeleagă mai bine. Plimbări împreună, citit împreună, filme despre adolescenți, Anne with an E, 13 Reasons Why, vorbit mult, timp, răbdare…

Am citit sutele de comentarii de aici și de pe pagina de Facebook. Vreau să-mi spun și eu părerea despre situația aceasta complicată. Eu cred că fata a reacționat la lipsa părinților, îndeosebi la cea a mamei, de care încă avea mare nevoie la 12 ani, când părinții ei au plecat la muncă departe. E o vârstă complicată, și eu am rămas fără tata tot de la 12 ani și nu m-am vindecat niciodată de lipsa lui. Îmi aduc aminte îndoielile, frustrarea, sentimentul că nu contez, că nimeni nu mă întreabă ce vreau, că pentru adulți contează mai mult bani decât contez eu. Stima mea de sine, puțină oricum, a dispărut cu totul. Dacă aș mai fi fost și pedepsită pentru asta… cred că aș fi fugit de-acasă.

Cred că ea s-a transformat așa pentru că asta a fost felul ei de a gestiona lipsa părinților. A făcut ce a putut. La 12 ani nu ai prea multe instrumente, modelele ei lipseau de lângă ea….
Știți că eu nu sunt adepta pedepselor, în niciun context. Cred că ele nu fac decât să adâncească ruptura.
Eu mi-aș cere iertare de la fată. Împreună am dona lucrurile ei scumpe, cu acordul ei. I-aș da mult timp, mult. Nu aș mai pleca de lângă ea niciodată și i-as spune asta. Aș merge cu ea la terapie. M-aș asigura că știe cât de mult o iubesc și că înțeleg ce am greșit. Aș încerca să o cunosc, de la zero.
Nu e vina ei….
Felicit mama pentru asumare și pentru că nu a lăsat lucrurile asa. E greu sa recunoști că ți-ai rătăcit copilul, dar ce bine e când îl regăsești…

Sper că vor fi bine această mamă, fiica și soțul ei.

Photo by Martin Martz from Pexels

88 Comments

  • Dana spune:

    Am plans! Imbratisez aceasta mama puternica care a ales sa repare si nu sa ignore!

    • Bibi spune:

      Și mie îmi vine sa plâng după ce am citit. Greu sa iti vezi copilul asa(pentru unii), după atatea sacrificii și munca. Masurile sunt drastice, dar sincera sa fiu, corecte și sper sa își găsească drumul înapoi una spre alta și fata da înțeleagă lecția cum trebuie, sa nu se îndepărteze de ai ei. Le doresc succes și sunt fericita ca sunt părinți ca ei!

    • Matei Ana Maria spune:

      Este o poveste incredibila, incredibil de reala! Admir puterea familiei de a trece peste socul initial si intelepciunea pedepselor alese. Felicitari!

    • Cristina neascu spune:

      Și eu am o fată de 15ani, și care este greu de stăpânit, deșii sunt zilnic alături de ea, căci boala ma împiedicat sa lucrez! Am decis sa urmez exemplul doamnei, nu atât de drastic deoarece are momente de rebelitate doar cu mine, cu colegii sau prietenii purtanduse frumos, însă acum începe liceul, care se afla în alta localitate și sunt sigura ca se va schimba! Sper ca voi acționa din timp!!, ii mulțumesc acestei mame care recunoaște greșelile copilului și nu ascunde!!

    • Truta Eugenia spune:

      Buna ziua,sunt mama a trei copii ,dar eu sunt de parere ca orice copil trebuie sa aibe o limite ,nu conteaza cati bani ai ,poti sa ai ff multi ,copilului ii dai atat cat ii este necesar si daca cere mai mult ii explici ff frumos ca nu mai ai pt ca din acea suma trebuie sa ii asiguri mancare,caldura ,transportul etc cat de telefon ,tableta etc atat cat crezi tu ca are nevoie pt ca ei nu au masura,clar daca vede ca le dai ei tot timpul vor abuza de bunatatea ta.Voi parinti ati crescut cu tableta ,laptop….???Nu,referatele le scriam de mana ,informatii adunam din cartile de la bibilioteca ,coborati cu picioarele pe pamant si nu mai procedati asa pt ca le faceti rau copiilor,nu bn !!O zi buna !!!

    • Vasile spune:

      ‘Frumoasa poveste…daca este si reala,felicitari parintilor pentru atitudine.Lucru bine facut,si la timpul lui.

  • Andra spune:

    Părerea mea este ca trebuie implicată in a-si câștiga banii de buzunar sau de haine, telefon, etc., pentru a înțelege valoarea lor. Sa ajute la munca in casa, la afacerea familiei. Atenție sa nu încerce sa-si “procure” acești bani prin metode greșite, am vazut atât de des astfel de situații la mine in liceu.

  • Roxana spune:

    Wow! Atatea povesti de-a dreptul ravasitoare. Da, adolescenta e o perioada grea, o stiu de la mine si o vad cum vine la fata mea. Daca pana mai ieri era un copil f echilibrat si linistit, intelegator (oarecum), acum incepe sa se razvrateasca. Ma trimite in alta camera sau merge ea in alta camera si inchide usa. Ma ia peste picior. Se revolta pt mai orice, de dimineata, ceva nu ii convine. Nu stiu cat din problemele noastre (eu cu ta-su) au contribuit aici si cat e din perioada care va urma. Cred ca e in mare perioada (nu suntem dintre parintii abuzatori, a avut un start f bun dpdv afectiune, intelegere, comunicare, tot). Trebuie intelesi si ghidati cu mare grija, sa nu deraieze. E cruciala perioada asta, zic eu.

  • Crisu spune:

    Plang!
    Doamne, ce femeie! Ce mama!
    Cata putere!
    O admir sincer!
    Si eu cred ca va reusi sa aduca fata pe drumul cel bun!

  • Miha spune:

    Incerc sa nu judec. Dar pana la un moment dat i-a cumparat bani si telefon cu ochii inchisi? Nu a stiut ce cumpara si nu a stiut ca oamenii nu pun valoare pe ceea ce nu muncesc ei? Daca i-a vandut telefonul si a donat hainele scumpe, asta nu a putut parea decat o pedeapsa inutila, dupa parerea mea. Copilul va ramane marcat si cu gandul ca niste parinti isi permiteau sa ii ia telefon de sute de euro dar din razbunare i l-au vandut. Nu stiu, mie nu mi se pare cea mai buna solutie.
    Parintii trebuie sa deschida ochii inainte sa se ajunga aici.

    • o femeie spune:

      Si eu consider ca aceasta copila trecut printr-o trauma: aceea ca la parintii au abandonat-o la bunici, ca nu au venit 2 ani de zile la ea, ca nici nu au luat-o cu ei in tara straina, si ca daca primele luni a fost problema de bani dupa aia nu a mai fost din moment ce i-au dat bani si de telefon scump si de haine scumpe si de meditatii. Pur si simplu e un abandon.
      Cum s-a dezvoltat copila, cu rani si cu suferinte – se vede. A facut cum i-a iesit.

    • Lia spune:

      Nu e vorba despre a nu lua lucruri scumpe copiilor, ci despre educație! Unii copii chiar nu ajung asa dacă au de toate. Si eu am avut, prima din clasa cu telefon, a mai durat un an până si-a mai luat cineva, păpuși barbie la începutul anilor 90,vacante in străinătate, etc. Dar niciodată nu am fost răutăcioasa cu vreun copil, probabil cam la fel ar fi reacționat si ai mei dacă făceam asa ceva. Părinții fetei au reacționat foarte bine, asta e o pedeapsa potrivita, nu ca dementul din articolul de ieri. Ce n-am înțeles însă este dacă fata locuiește cu părinții sau a rămas tot de capul ei in țară, ca in acest caz e degeaba, nu poți fi părinte doar două săptămâni pe an.

    • Alexandra spune:

      Incerci sa nu judeci dar o faci. Nimeni nu poate judeca atâta timp cât nu este in situația respectiva. Acești părinți atât au știut pana in acest moment, acum știu mai bine.

    • Rox spune:

      Eu am avut de mică lucruri deosebite de ale celorlalți copii pentru că familia mea avea prieteni în străinătate care ne trimiteau ocazional pachete. Așa am avut Barbie originale, haine mai drăguțe decât ce se găsea în magazinele noastre în primii ani 90, jucării care nu se găseau la noi, dulciuri deosebite. Am auzit de mi-a ieșit pe urechi că nu este frumos să mă dau mare cu astea în fața altor copii, dar că e frumos să le împart cu ei dacă vor să se joace sau să guste. Jucăriile le duceam afară să ne jucăm cu ele, dar nu mi-ar fi trecut prin cap să râd de alți copii care nu aveau sau aveau jucării mai urâte. Cu hainele la fel. N-am fost învățată că lucrurile noastre ne reprezintă din punct de vedere material. Iar un om care are mai puțin nu merită să fie batjocorit de nimeni.

  • Andra spune:

    Ii felicit pe parinti pentru ca au luat atitudine si pe mama ca a avut puterea sa impartaseasca cu toata lumea! E un semnal de alarma pentru toti parintii! Sper ca atunci cand va creste copilul meu sa reusim sa ramanem apropiati! Le doresc parintilor sa reuseasca sa se reconecteze cu fata lor si sa o ajute sa devina un adult bun si responsabil!

    • Ungureanu Floriana spune:

      Copiii sunt atenți la ce faci, nu la ce spui. Exemplul pe care il dai prin acțiuni contează, in cazul de față, banii au contat, caci ei au adus casa, hainele, obiectele. Practic părinții sunt cei care i-au arătat ce este mai important si apoi s-au supărat cand ea a învățat lecția si au pedepsit-o pentru asta. Când vad cata lume aplaudă atitudinea si gestul “reparator” mă ia cu plâns pentru ca au pedepsit-o pentru o lectie neinvatata pe care ei nu i-au predat-o. Pentru ca nu au înțeles de unde atitudinea ei, care este cauza, nu umilești pe altcineva daca tu nu te simți umilit, nu incerci sa ii arati ca esti mai bun daca stii ca ești, ci numai daca te simti inferior. Poate ca fata lor era invidioasa pe celelalte fete care sărace, aveau totusi atenția parintilor, prezenta lor, siguranța de sine care nu era dată de haine si obiecte ci de faptul ca trec prin greutăți fara sa se planga sau sa fuga, poate… Lor ce pedeapsa și-au aplicat pentru greselile facute, la ce au renunțat? Sigur ca imi veti spune ca s-au sacrificat sa ii fie copilului bine, si uite nerecunoscatorul ce face. Sacrificiul de sine nu miroase a bine, de ce crede lumea ca autoflagelarea e un exemplu bun? Poate ca copiii noștri vor prefera flagelarea altora autoflagerarii, sa incerce ceva nou. Si daca vi sa pare ca ii judec, da, o fac. Sa știți ca judec tonul pe care doamna l-a folosit in scrisoare, la el am răspuns: “cum, copilul MEU sa facă asta?! Cum îndrăznește, il omor in bataie, dupa cate am sacrificat pentru el? Pai am luat imediat măsuri sa indrept, sa dea bine conștiința. Pe doamna cine o aduce cu picioarele pe pământ?

      Da, fetele au greșit, si da, trebuiau pedepsite, dar știți ceva? Eu le-aș fi întrebat pe victime ce pedeapsă sa li se aplice, de fata cu ele, poate ati fi dost surprinsi. Poate as fi intrebat un expert (psiholog) eventual ce masuri sa iau pentru ca evident cum am procedat pana acum nu a fost cum trebuie ce m-ar face sa cred ca solutia gasita (chiar si dupa perioada de calmare) e mai eficienta? Nu m-as grăbi sa le gasesc vina părinților daca ei nu și-ar gasi niciuna, ei nu inteleg “unde s-a produs ruptura”

  • Luiza spune:

    Waw… felicitări părinților pentru ca au luat atitudine!
    Copii, gresesc,mai ales la varsta adolescentei, dar e de datoria noastră sa ii corectam si sa le aratam ca ii iubim chiar daca au gresit!

  • Paula spune:

    Apreciez foarte mult atitudinea pe care au luat-o! Bravo lor! Cred că toți părinții avem de învățat ceva din povestea asta!

  • Roxana spune:

    Draga mămica, va trimit mii de îmbrățișări! Va apreciez foarte mult pentru ca ați luat atitudine și mai ales ca ați trimis video-ul și celorlalți părinți. Ca mama de fetița ce sunt, va mulțumesc!

  • Adelina spune:

    Cred că a fost foarte greu pentru părinți să își vadă fiica astfel și consecințele impuse pot fi de folos in a schimba ceva insa doar daca sunt dublate de înțelegerea substratului care a dus la acel comportament. Dacă rămânem blocați la nivel de “uite, noi că părinți ne sacrificăm și copii ce fac” mă tem că lucrurile vor degenera. Așa cum spuneai, Ioana, acolo trebuie reclădită relația cu acel copil. Un copil care se simte abandonat va începe să se simtă nedemn de a fi iubit și va căuta lucruri care să îl facă să simtă că merită să fie apreciat și iubit. Dacă învață că e iubit, apreciat pentru lucrurile pe care le are își va asocia propria valoare și a celorlalți cu obiectele pe care le posedă. Eu cred că această fetiță e o fetiță minunata, calda și prietenoasă însă nu se poate lăsa să fie văzută așa cum e pentru că îi e teama că nu e destul. Copiii nu sunt răi, bullies ei doar căuta într-un fel sa fie iubiți, acceptați sau sa se apere. Așa că încercați să îi vedeți cine sunt de fapt, să valorizați acel copil care se simte singur, trist, neiubit și să îi îndepliniți nevoile astfel încât să nu fie nevoie să depună atâta efort sa pară altcineva.

    • Mihaela Kiss spune:

      Draga mamica, sa incep cu sfarsitul scrisorii, ruptura s-a produs cand golul din inima si din viata fetei au fost inlocuite de bani. Acei bani pt care ati sacrificat insusi sufletul copilei. Acum privind inapoi poate ati fi preferat sa traiti mai simplu, dar sa fie macar unul dintre parinti acolo pt propriul copil. Cu tristete va zic ca acum culegeti ceea ce ati semanat. Inainte de a analiza evolutia copilei, priviti adanc in sufletul dvs si al familiei,priviti la sistemul de valori cu care ati educat, la importanta smereniei si a simplitatii, daca ati incercat sa le cultivati in inima fetei, la insusi exemplul dvs. Nu e tarziu deloc, puteti pune inceput nou, dar renuntati la tot ceea ce fura si perverteste din valoarea unui om. Aici depinde doar de dvs sa intelegeti despre ce e vorba si sa dati mai departe, prin propriul exemplu. Cu speranta ca nu v-a deranjat mesajul meu si ca va este de folos.

  • ANA MARIA BUDEANU spune:

    Wow! Ce situație si ce reacție din partea mamei !!! Mă bucur ca exista părinți care își dau seama cand copiii lor gresesc si încearcă să îi corecteze! Îmi dau seama că și copilul a suferit o traumă odata cu plecarea părinților, dar asta nu e o scuza pentru a face bullying. Sper din suflet sa reușească să repare ce s-a deteriorat în comportamentul fetei și în relatia părinți-copil. Doamne ajută!

  • Maria spune:

    Bună ziua!
    Sunt in asentimentul doamnei, copii nu gândesc matur, ca părinți avem datoria morală, să îi creștem sănătoși la minte și trup. Comunicarea zilnică părinte – copil, este necesară, pentru a da societății pe viitor, oameni pe care ne putem baza.

  • V spune:

    Le doresc din toata inima sa se regaseasca una pe cealalta.

  • Laura spune:

    Ce ma bucur sa citesc aceasta marturie! Tatal fetitei mereu imi spune ca el nu stie cum ar reactiona daca i-ar hartui/lovi cineva copilul. Iar eu mereu ii spun sa se gandeasca de doua ori, pentru ca poate fi si copilul nostru agresorul.

  • Anca spune:

    Si eu am plans. Foarte dureros. Felicitari parintilor ca au avut puterea sa judece obiectiv problema.

    • Andrei spune:

      Mie unul îmi este greu să-i înțeleg pe cei care susțin pedeapsa primită de fata. Nu neg că ce a făcut nu e corect, dar înainte de a lua masuri așa drastice, cred că ar trebui sa ne gândim ce din exemplul pe care l-am dat și educația insuflată a fost insuficient și a dus în momentul asta. Eu in pedepsele astea nu văd decât o enormă frustrare pt fata lor, faptul că ea nu va mai vorbi deschis niciodată cu părinții ei și nu va avea incredere că va primi înțelegere daca greșește. Cu toții greșim. Cum poți învăța pe cineva empatia dacă îl forțezi sa o manifeste în loc să vadă asta la tine? Cum să învete sa ajute pe cei mai puțin norocoși daca ea va vedea în asta doar o pedeapsa pentru acțiunile ei? Cum sa ne așteptăm să fie deschiși cu noi daca nu le dam nici cea mai mica incredere și posibilitatea de a demonstra că pot să fie mai buni? Fortandu-i nu o facem decât să îi frustram, îndepărtăm și să generam alte comportamente de nedorit. Să nu ne mire când o să dispară bani din portofel pt a-și cumpăra smartphone de pe olx la 250 de lei pe care îl va ascunde. Sau când își va face cont pe Instagram cu un alias de care habar nu o sa ai. Sau când nu va mai povesti prin ce trece de frica reacției părinților. Sau când în loc să primească bucurie pentru ca ajuta pe cineva, să se gândească la faptul că totul e parte dintr-o pedeapsa. Poate că nu mă aflu eu in situației asta, dar eu cred că sunt și alte moduri in care pot rezolvate lucrurile. Vrei sa ajute pe alții și să empatizeze cu cei saraci? Hai sa facă asta cu tine, ca părinte, și să vadă cât de bine te simți când poți ajuta. Vreo să facă voluntariat? Duceti-va toți și aratati-i cum. Nu interziceți tot ce puteți în speranța că așa veți redetine controlul.

    • Felicita spune:

      Andrei, total de acord cu tine. Eu am fost copil pedepsit pentru diverse nimicuri. ce am invatat? Sa ma ascund mai bine! Nu am o relatie buna cu parintii mei din acest motiv. Nu procedez asemanator cu fetita mea, avem nevoie de incredere unii in altii, pedepsele omoara increderea, personalitatea, sinceritatea.

  • Carmen spune:

    Ioana, articolele astea ale tale trezesc atata emotie, ca mi-au dat lacrimile instant. Inca o data te felicit pentru tot ceea ce faci!
    Mi se rupe sufletul pentru toti cei implicati si aplaud curajul mamei de a povesti, dar mai ales de a lua atitudine. Lucrurile cu siguranta vor reveni pe un fagas normal cu multa munca din partea amandoura. Imi doresc ca toti parintii din lume sa fie asa. Sa poata discuta cu copiii lor deschis si sa isi imbunatateasca relatia, sa fie dornici sa se cunoasca intre ei si sa reactioneze potrivit chiar si atunci cand le vine sa se arunce reciproc pe geam. Sunt sigura ca mama nu ti-a scris ca sa se laude cat de ok a procedat ea, ci ca noi, ceilalti sa invatam din toata experienta asta si sa putem evita anumite greseli daca ne-am afla intr-o situatie similara. Trimit cate o imbratisare calda pentru mama si fiica si pentru celelalte fete. Inchei cu: This too shall pass, cu mentiunea ca e important si cum trec toate: cu suport si intelegere.

  • Andreea R. spune:

    Și eu am plâns. Respect pentru curajul de a povesti tot și de a înfrunta problema. Și eu cred că nu e prea târziu, sunt sigură că, cu multa răbdare și iubire necondiționată, se poate recupera orice raport – cred că despre asta este vorba în primul rând. Big hug!

    • georgiana spune:

      Eu nu sunt de acord cu ce ai spus. Si parintii mei ai fost plecati in afara cand eu aveam 12 ani pana la 14. Nu a fost felul meu niciodata sa injur sau sa mi bat joc de cineva. As fi simtit ca imi dezamagesc parintii. Eu zic ca anturajul e de vina si de felul cum esti tu. Pt ca si anturajul tot tu ti l alegi. Altceva din copilaria ei i a mulat personalitatea. Tot respectul mamei pt cum a reactionat si ce decizii a luat. Daca nu noi parintii luam fraiele copiilor nostri atunci cine. Si chestia asta cu terapia sa fim sinceri, mi se pare ceva de spus la tv. Cum sa mai tarasti copilul ala la terapie sa discute cu un necunoscut cand ea a tinut atatea in ea. Terapia e acasa, in familie. Acolo se rezolva tot. Numai bine!

  • Andreea spune:

    Este minunata aceasta mamica, a reactionat mai bine decat m-am asteptat. Felicitari, esti o mama buna, fiica ta o sa isi dea seama de asta cand o sa fie mai matura si mai responsabila cu viata ei. Asta este o atitudine corecta si implicata din partea parintilor…

  • Tania spune:

    Am plâns… rar se întâlnesc părinți de acest fel. Dumnezeu sa va ajute im reconstruirea relației voastre … sunt sigura ca o da ieșiți mai puternice după aceasta experiența … O mama adevărata !!

  • Elena spune:

    Si eu am plâns citindu-l. Am o fata de 15 ani. Orice mama poate ajunge in aceeasi situatie. Sunteti puternica! Dumnezeu v-a deschis ochii acum si trebuie sa aveti incredere ca tot El v-a aseza lucrurile asa cum trebuie. Nimic nu este întâmplător.

  • Mioara spune:

    Sunt la muncă și plâng…mamico, din scrisoare, you rock! Am incercat, de cele mai multe ori, mi-a iesit, sa fiu corecta cu copiii mei, cu reactiile lor la alți copii. Chiar sa le cert si sa le explic ce nu au facut bine in raport cu alti copii. Toată viața mea am fost împotriva nedreptatilor, nu am jignit pe nimeni, le-am explicat clar ca daca nu ai un cuvânt bun de spus unui copil, oricui, mai bine taci. Nu fi rau, nu poti sa fii bun, taci, dar nu fa rau, nu lovi nici macar cu cuvintele… E o lupta continua…

  • Madalina spune:

    Mulțumim pentru articol!
    Sincer, am avut un mare nod în gât citindu-l.
    Putem fi, oricare dintre noi, fără să ne dam seama, în rolul acestei mame sau în celălalt, întâlnit mult mai des, al mamelor fetelor hărțuite.
    Felicitări mamei din articol pentru puterea avută și sper sa aibe înțelepciunea să nu lase acest incident să creeze un gol în relația lor.
    Avem nevoie de exemple pozitive, avem nevoie de opționale de dezvoltare personală făcute în cadrul școlilor, trebuie sa ne învățăm copiii să empatizeze, să învețe să ofere ajutor, să respecte.

  • Alexandra spune:

    👏Bravo părinților pt ca au avut puterea sa faca tot ceea ce au facut , nu e usor sa faci asta pt tine ca părinte, inca odata vedem ca se poate si fara violenta asupra copilului si aici iar bravo pt părinți pt ca sunt puternici psihic.👏

  • Elena Iomescu spune:

    La ce reactie a avut mama, au avut parintii, sigur vor fi bine! Felicitari!

  • Alina spune:

    O poveste din care putem invata atat de multe. Felicitari pentru sinceritate si mai ales pentru abordarea problemei cu fata!

  • Birtalan spune:

    Binevenita marturisirea mamei. Se poate face un adevarat studiu de caz. Desi e greu sa critici, sa dai sfaturi…
    Taria de a taia in carne vie este laudabila, insa metoda in sine mi se pare controversata. Nu dai cu doua maini, aproape fara discernamant, ca apoi intr-o clipa sa iei totul inapoi, pentru ca adolescentul tau ti-a inselat asteptarile. Adolescentii nu-s nicicand perfecti, gresesc tocmai pentru ca isi testeaza intr-una limitele. Iar parintii trebuie sa fie acolo sa-i corecteze.
    Nu cred ca spun vreo noutate…trebuie sa veghezi nonstop, si tot vei fi luat prin surprindere la un moment dat. Insa ai macar sansa sa te regrupezi imediat si sa poti indrepta ce se poate.
    Fata mea a plecat de acasa pentru mult mai putin decat golitul dulapului si restrictionarea deviceurilor, povestite aici de autoare. E drept ca avea deja 18 ani, dar a plecat in neant, iar noi am inghetat pentru multa vreme. De fapt aud genul asta de reactii la adolescenti din ce in ce mai multe, asta a fost spaima mea principala.
    Mamei care ne povesteste experienta ei, nu-i este teama ca-i pleaca copilul de acasa? Ca mie mi-ar fi…Metodele radicale, uneori, determina reactii exagerate din partea adolescentilor. Pentru ca si ei pot actiona radical.

    • Iuliana spune:

      Si mie mi-ar fi frica de asta.

    • Rox spune:

      Și să plece unde? Să facă ce? Să trăiască din ce?

      Am avut și eu gânduri de a pleca de acasă când mă certam cu mama (rar, oricum) și ajungeam până la: „Ok, unde plec? N-am unde pleca. Bani n-am. Școala n-am terminat-o, n-am nicio meserie. Din ce să trăiesc?” și-mi trecea plecatul.
      Cumva, nu mi-a trecut prin cap că „mai bine stau sub pod și mânânc din gunoi numa’ să plec de acasă” pentru că:
      1. acasă nu era de fapt așa de groaznic pe cât i se părea adolescentei crizate din mine în momentele alea. N-a fost vorba de abuz, doar mici scântei. (Dacă vreun copil e abuzat, bătut, chiar sper să plece și să reușească să găsească o asociație care să-l ajute.)
      2. mi-au fost insuflate niște valori care mă puneau pe mine în prim plan: eu să fac, să dreg, eu să învăț, eu să fiu independentă, să-mi găsesc o meserie a mea respectabilă să nu depind de nimeni. Nu să caut să mă mărit repede sau să-mi caut pe unul care să mă întrețină, motiv pentru care nu aș fi plecat cu cineva care mi-ar fi promis verzi și uscate, cu atât mai puțin activități reprobabile de le mai vezi la știri.

      Așa că depinde de părinți ce valori pun în balanța copilului pe al cărei taler apare uneori gândul „mă iau și plec”.

    • Felicita spune:

      Rox, eu am plecat, am plecat cu unul care zicea ca ma iubeste. Am plecat din neiubire, din neacceptare. Puteam sa o dau tare in gard, noroc ca m-am desteptat la timp. Au venit ai mei dupa mine (nu pentru mine ci pentru “ce zice lumea”) si m-au luat acasa, atunci nu mi-a convenit prea mult… Oricum nu am simtit iubire niciodata acasa, insa macar nu mi-am ratat viata. Copii sunt fragili, mai ales la adolescenta. Masurile radicale nu sunt ok.

  • o femeie spune:

    mama a rezolvat agresivitatea cu agresivitate. I-a confiscat toate bunurile. Pus la o peudo inchisoare. Sa o trimita la canal, ca pe vremuri comuniste?…..
    E evident ca nu e prima reactie agresiva a mamei. Si ca e evident ca fiica ei s-a comportat agresiv cu celelalte fete pt ca a vazut acasa si poate a invatat ceva din asta, poate nu, dar pe viitor fiica tot agresiv va actiona.

    Nu poate mama cu o masura agresiva sa corecteze lipsa de ani de zile din mediul copilei. Valorile: haine, bani, meditatii, telefon de acasa se invata si cu o confiscare nu se repara lipsa de valori.

    • Emilia spune:

      Cred ca aveti dreptate. Imi pare rau sa o spun, dar nu va rezolva mare lucru. Vor urma alte reactii neprevazute, ar fi bine sa stea cat mai mult cu fata, o poate lua razna rau. Poate nu era rau sa stea de vorba intai si sa-i dea o sansa. Dar acum, daca s-a intamplat asa, macar sa incerce sa comunice mai mult si sa petreaca cat mai mult timp cu ea. Sa incerce sa inteleaga si problemele ei, mediul in care se invarte. Din pacate, e mult, mult mai complicat decat in tineretea noastra.

  • Evelina spune:

    Și mie mi au dat lacrimile citind articolul.

  • Printesa Urbana spune:

    Eu am o părere ușor diferită de a majorității. Eu cred că fata a reacționat la lipsa părinților, îndeosebi la cea a mamei, de care încă avea mare nevoie la 12 ani, când părinții ei au plecat la muncă departe. E o vârstă complicată, și eu am rămas fără tata tot de la 12 ani și nu m-am vindecat niciodată de lipsa lui. Îmi aduc aminte îndoielile, frustrarea, sentimentul că nu contez, că nimeni nu mă întreabă ce vreau, că pentru adulți contează mai mult bani decât contez eu. Stima mea de sine, puțină oricum, a dispărut cu totul. Dacă aș mai fi fost și pedepsită pentru asta… cred că aș fi fugit de-acasă.
    Cred că ea s-a transformat așa pentru că asta a fost felul ei de a gestiona lipsa părinților. A făcut ce a putut. La 12 ani nu ai prea multe instrumente, modelele ei lipseau de lângă ea….
    Știți că eu nu sunt adepta pedepselor, în niciun context. Cred că ele nu fac decât să adâncească ruptura.
    Eu mi-aș cere iertare de la fată. Împreună am dona lucrurile ei scumpe, cu acordul ei. I-aș da mult timp, mult. Nu aș mai pleca de lângă ea niciodată și i-as spune asta. Aș merge cu ea la terapie. M-aș asigura că știe cât de mult o iubesc și că înțeleg ce am greșit. Aș încerca să o cunosc, de la zero.
    Nu e vina ei….
    Felicit mama pentru asumare și pentru că nu a lăsat lucrurile asa. E greu sa recunosti ca ti-ai ratacit copilul, dar ce bine e când îl regăsești…

    • o femeie spune:

      Ca si tine gandesc si eu.
      E ok ca a reactionat mama. Nu as fi reactionat asa agresiv.
      Copila cu siguranta va fi agresata de alti copii la scoala, va fi gluma lor pe adresa hainelor si telefoanelor, i se vor intoarce cele spuse, si va duce foarte greu toate astea!!.
      Restul gesturilor de la mama, gesturi ce vor urma vor repara. Faptul ca mama va fi langa fata sa studieze zilnic sa nu mai ajunga la meditatii. Ca va fi sa o duca la scoala (chiar daca nu zilnic) si sa mearga impreuna la cumparaturi. Ca o va lua pe fata la treburile casei, la serele bunicilor. Ca urmatorul telefon cumparat va fi unu cu butoane si ca va avea acces controlat la tv/tel/internet.
      Educatia tine doar de acasa, copiii copie actiunile parintilor si relatiile dintre parinti.

    • Lia spune:

      Asta cu donatul hainelor cu acordul ei e haioasă rău! Copilul ăsta si-a construit o identitate pe baza lucrurilor sale scumpe, nici gând să renunțe de bunăvoie la ele, iar apoi să se întoarcă îmbrăcată modest între cei pe care i-a batjocorit, așa ca o invitație sa i-o întoarcă 🙂

    • Rox spune:

      @ Ioana, pe cât este de important ca părintele să își recunoască greșeala în fața copilului și să-și ceară iertare, pe atât de important este să-l facă pe copil să își identifice partea de vină și consecințele care derivă din asta. Nu-i spune „pedeapsă” dacă ai tu ceva cu cuvântul ăsta, spune-i „acțiune și reacțiune”, „faptă și consecință”. Altfel, doar cu povești cu „îmi pare rău, vai ce mamă groaznică am fost” nu rezolvi probleme de genul acesta la vârsta adolescenței. Dar în momentul în care tu, copil, te folosești de un lucru (haina scumpă) pe care eu, părintele, ți l-am luat (că mi-a plăcut, că am vrut să-ți fac o bucurie, că îți stătea bine, whatever) ca să umilești un om care are mai puțin, sorry – lucrul ăla zboară. Este mizerabil și de neconceput să umilești un om pentru posibilitățile materiale mai reduse. Dacă nu și-a apreciat lucrurile drăguțe primite și le-a folosit ca arme ca să umilească pe altul, nu are de ce să le păstreze. Și sunt sigură că nu a fost un comportament pe care l-a preluat de la părinți. Din cum scrie doamna aici, din reacțiile ei, par o familie de oameni muncitori care au făcut sacrificii mari să pună ban pe ban, nu par niște aroganți care să arunce cu bani ca să li se vadă „valoarea”, deci foarte probabil copila nu a preluat de la ei comportamentul acesta.
      De acord cu tine că comportamentul ei s-a datorat unor frustrări provenite din suferința după părinți, pe care și le-a vărsat pe altul mai mic, mai slab, mai lipsit de apărare. Dar aproape sigur n-au învățat-o părinții să facă rău altuia. Cred. Sper. Mama ei ne poate spune dacă mai dorește să intervină la postare.
      E adolescentă și vârsta asta e o bestie de vârstă la care, la primul semn de supărare, de conflict, foarte mulți copiii simt nevoia să se revolte tocmai pe valorile bune care le-au fost insuflate. Unii fac chestii mai grave, mai urâte, altii doar trântesc o ușă și bombăne, care-cum. Unii poate înțeleg din două vorbe, alții au nevoie să vadă consecințele faptelor lor.
      Așa că or fi având părinții partea lor mai mare de vină, dar nici fata nu e inocentă în toată situația că nu e copil mic care să nu înțeleagă empatia vs nepăsare (sau altele), bunul-simț vs. nesimțire, modestia vs aroganță. Fiecare om trebuie să înțeleagă să-și asume responsabilitatea propriilor fapte (în raport cu vârsta), fără a da întruna vina pe alții, în special pe părinți. Ca și părintele e copilul cuiva pe care poate da vina și tot așa până-n moși strămoși nimeni nu-i de vină, doar altul e. Nope.

      În altă ordine de idei, mi se pare super tare inițiativa asta a ta de a publica articole de genul acesta, de la adolescenți sau părinți de adolescenți. Poate încet-încet se schimbă ceva.

    • maria spune:

      Sunt de acceasi parere cu Rox. Fetita avea nevoie sa realizeze cat de gresit este ceea ce a facut, iar blandetea – in acest caz – nu facea ceea ce trebuie. Era nevoie de o atitudine ferma si de a actiona atunci, in acel moment.
      Nu pot sa spun eu daca doamna a procedat bine in totalitate, n-am fost in situatia ei si sper tare mult sa nu fiu. Dar a reactionat, spre deosebire de mama celeilalte fete.
      Dupa ce va trece acest moment dificil, ai dreptate, mama ar trebui sa-si ceara iertare pentru lipsa lor de acasa (chiar daca justificata), sa-i dea explicatii, sa discute mult ele doua, sa incerce sa se apropie din nou si sa puna un nou inceput.
      O femeie, copiii tind sa copieze actiunile parintilor si relatiile dintre ei, dar aceasta nu e o regula 100% valabila si nu putem sa judecam o situatie in baza acestei afirmatii.

  • Alexandra spune:

    Eu cred ca pentru a rămâne pe calea corecta un copil are nevoie de valori corecte și bine întipărite in minte, de pasiuni și de părinți
    Eu am avut doar primele doua .. și foarte multe influente negative
    Am reușit însă sa rămân pe calea mea in ciuda multor oportunități sa greșesc, oportunități foarte tentante și fără măcar o minima îndrumare din partea părinților
    Singurul lucru care m a împiedicat sa o iau pe calea ușoară a fost pasiunea mea pentru învățat și faptul ca nimic nu ma făcea sa ma simt mai .. putem spune importantă sau valoroasa decât performanța mea
    Dacă copii considera ca o haina sau un telefon ii face mai importanți este grav, niciodată in viața nu vor fii bine
    Când ești jos o haina nu te va consola ci realizările personale
    Însă pentru a asimila asta trebuie sa fii responsabil, iar responsabilitatea se construiește in timp, cand copilul știe de munca, de bine și de rău, și de consecințe
    Din păcate este ușor sa judeci
    Si mai rău este ca copii sunt foarte foarte vulnerabili
    Nu știu cât de bine sau de rău a făcut mama, clar fata trebuie sa înțeleagă ca hainele nu fac parte din nici un sistem de valori
    Însă eu totuși cred ca așa cum o bătaie ne face sa îl uram pe cel care a dat și sa pierdem focusul asupra greșelii noastre
    Mama trebuie cumva sa o ajute pe copila sa își clădească valori corecte și sa înțeleagă ca in viața faptele au consecințe, și ca dacă nu muncești pentru viitorul tău vei fii muritor de foame, mulți dintre jmecherii de liceu ajung rău iar cei care sunt tocilari au un viitor frumos
    Mai mult, eu nu as da copiilor mei niciodată mai mult decât este nivelul familiei, asta este o greșeală mult mai mare decât ca nu a fost lângă ea

  • Natalia spune:

    Iubirea e cel mai bun dar ,dar si cel mai mare dusman !
    Când gresești din iubire , se spune ca Dumnezeu te iarta .
    Copilul a greșit pentru că parinții au gresit .Mi e teama că ei greșesc din nou .
    Corectia trebuie făcută în sistemul de valori atat al parintilor cat si al fetei , dacă nu, fata care are 15 ani va ramane cu sistemul ei si-si va gasi repede metode prin care să și l pastreze .
    Stiu ca e greu , dar nu poti să i dai copilulul Luna de pe cer ca apoi sa o trimiti in fundul unei mine de sare .Nu asa . Parintii trebuie sa vina cu picioarele pe pamant , nu numai la propriu , să cunoască modele normale de fete de 15 ani de conditie modesta , ca sa înteleaga ce i trebuie fetei pentru a devenii un om normal o fata cu un sistem de valori sanatos .Munca e o soluție .Controlul permanent ,nu să o faci acum să devină ea ținta bătai de joc a celorlați , căci copii sunt răi și nu iartă nimic ,cu ea vor fi groaznic de răi , iar fata va vrea să epateze in față lor prin altceva , și o va face . Sclipiciul de pe haine trebuie dus in mintea ei , trebuie facută să si doreasca să sclipeasca nu prin telefon si haine ci prin mintea pe care o are , daca o are.Luxul e bun dar trebuie sa vada si munca prin care se obtine .Daca e inteligenta va alege munca cinstita dar trebuie pentru asta sa stie ca are parintii alaturi de ea , nu parinti care să i dea pe tava tot ce viseaza ci parinti care să o ajute să țină tava pe care ea să puna ce si doreste prin munca ei .Scoala si munca .Rezultatele rasplatite . In prima faza daca as fi mama ei as merge la un consilier , intai singura apoi impreuna .

  • Ramona spune:

    Cat de mult conteaza faptul ca parintii au o relație echilibrata, ca sunt amandoi aliniati! Asta ii va salva.
    Intr-adevăr, cat de departe putem fi noi parintii de realitatea lor!
    Ioana, in perioada asta ai mare focus pe adolescenți, tineri si scoti la lumina grozavii, ataci niste subiecte grele. Multumesc pentru curaj. Cam doare, dar sigur ne duce unde trebuie.

  • Geo spune:

    Eu cred ca nu trebuie sa ne dam noi cu parerea in astfel de situatii deja extreme. Trebuie inceput cu terapia, pentru ca acest tip de comportament agresiv sa fie adresat adecvat. Terapie si pt fata, terapie si pt parinti.
    Cu totii suferim lipsuri. Unii mai mari, altii mai mici. Pe unii ne mobilizeaza si ajungem pe culmi nevisate, pe altii, ne darama. Sau poate ambele.
    Fiecare are de lucru cu sine odata ce atinge varsta de adult. Pana la varsta respectiva si mai ales in primii ani, responsabilitatea este a parintilor sa il ajute si sa il sustina.
    Cred insa ca in ziua de astazi, noi parintii avem nevoie mai mult decat oricand de ghidaj. Asa cum orice meserie se invata, asa e si cea de parenting. Nu ne nastem cu lectia invatata, invatam de fapt toata viata, ajustam, regandim, facem un pas inainte si 2 inapoi si tot asa. Iar un copil nu este modelat doar de familie, desi aceasta are un rol determinant, exista si alti factori externi care contribuie. Horatiu Malaiele declara ca geniul sau a fost prima data recunoscut de un profesor la scoala si ce impact puternic si pozitiv a avut asupra lui, desi mama lui era foarte critica cu el!
    Este o situatie care nu trebuie judecata, dar nici justificata. Si cu atat mai putin in care impartim noi vina! E clar insa ca trebuie facut ceva, rapid.
    Ganduri bune si de incurajare familiei si fetitei!

  • Alina spune:

    Ii multumesc autoarei articolului si Ioanei ca au spus aceasta poveste. Imi dau seama cat de greu a fost, dar este atat de bine sa putem discuta deschis astfel de probleme, sa ne vindecam impreuna ca societate.

    In clasa a 5-a am fost si eu agresor / bully intr-o zi. E una dintre cele mai puternice amintiri pe care le am de la varsta aceea, un amestec de durere si rusine.
    Am luat manualul de engleza al colegei de banca. Ea mi-a spus ca e al ei, eu n-am crezut-o, eram sigura ca e al meu si l-am luat acasa. Poate parea minor, dar a fost un gest de hartuire din partea mea. Atunci cand am ajuns acasa si au sunat parintii colegei, ai mei au verificat prin camera, au gasit si manualul meu si au urmat un scandal si o pedeapsa pentru ca i-am facut de rusine. Problema e ca nu m-au intrebat de ce am facut-o, ce am gandit si simtit atunci. Am facut aceasta munca de detectiv in terapie, adult fiind, cand m-am lovit de aceeasi reactie a mea la birou: neincredere in colegi, frica paralizanta de a gresi, duritate fata de colegii care greseau, narcisim venit dintr-o lipsa completa de stima de sine.

    Ce incerc sa-i transmit mamei care a scris articolul, e ca cea mai importanta masura pe care o poate lua este comunicarea. Sa intrebe ‘de ce?’ fara sa judece pana cand isi va cunoaste copilul din nou. De ce a vorbit asa? S-a simtit bine in momentul ala? Ce parere are despre fetitele carora le-a vorbit asa? De ce e important pentru ea telefonul sau instagramul sau hainele? De ce e important sa faca parte din gasca in care era? Poate acel grup de fete cu care a facut ce-a facut au fost familia ei in acesti doi ani, cei mai apropiati oameni si cele care i-au dat sistemul de valori pe care il are acum. Cum s-a simtit la 12 ani cand a ramas cu bunica si, foarte important, cum se simte acum, zi de zi la scoala, fara lucrurile ei? Si e important si ca parintii sa se deschida, sa explice cum au luat deciziile si cum s-au simtit atunci cand le-au luat. Si sa isi ceara iertare, asa cum spunea Ioana, pentru ca oricat de justificate ar fi motivele, lipsa dragostei parintilor la varsta aceea e o trauma. Multa putere va doresc. Si dragoste.

  • Mdln spune:

    Wow, imi imaginez cum mamei i s-a rupt inima cand a vazut scena. Felicitari parintilor pentru masurile luate si pentru implicarea in schimbare.
    Cat despre finalul articolului, cu totii suntem rebeli si avem o viziune usor distorsionata asupra vietii cand suntem adolescenti, dar nu pot fi de acord cu faptul ca fata nu are nicio vina. Vorbim totusi de o adolescenta de 15 ani, nu de o fetita de 5, fara discernamant. Cu siguranta isi da seama ca un asemenea comportament nu e deloc constructiv si nu creeaza un impact pozitiv asupra celorlalti.

  • Ioana spune:

    Mi se pare cam mult sa scuzam si sa vedem orice actiune a copilului dand vina pe faptele parintilor. Ioana, te admir foarte mult. Cartile si faptele tale ar trebui sa fie un model pentru parinti, dar sa punem atata povara pe spinarea parintilor pentru fiecare greseala a copilului mi se pare extrem. Nu am inca un copil adolescent si nu stiu cum as fi reactionat personal la o asemenea experienta. Mi se pare corecta reactia mamei dar intr adevar poate fi cu doua taisuri. As vrea insa, daca se poate, sa le dam mai mult credit aceastor „copii“ care actioneaza singuri conform caracterului si anturajului lor si nu sa pornim de la premisa ca doar reactioneaza la ceea ce fac parintii.

    • Ana spune:

      Sunt de acord. Nu cred ca poate fi corect sa atribui vina părintelui. Caracterul copilului contează enorm și câteodată chiar nu poate fi corectat 100% in familie.

  • Mihaela spune:

    Nu pot decat sa aplaud aceasta mama! M’am ferit sa cocolosesc copiii, nu din neajuns ci din frica de a-i “strica”. Zilele trecute baiatul meu de 11 ani imi spune:”mai bine asteptam pana luna viitoare cu tunsul(costa 13 euro) luna asta au f foarte multe cheltuieli. Le-am cumparat biciclete ca sa poata duce la scoala singuri. Alta data cand am spus ca dupa ce ne plimbam cu bicicletele putem sa ne oprim la o inghetata ptr ca m’au ajutat (11 si 14 ani impliniti la inceputul lunii) a spus :”daca asta inseamna sa cheltuim bani, mai bine iesim doar la plimbare. De moment nu lucrez, am hotarat sa imi iau un an sabatic pentru a fi cu ei. In ultimii ani ii cresc singura si am muncit fff mult. Scoala unde lucram a inchis din cauza Covid-ului, asa ca am hotarat sa profit oarecum de somaj si sa fiu cu ei, sa ii ajut la scoala, sa petrecem mai mult timp impreuna chiar daca asta inseamna sa traim f modest.

  • George spune:

    Ruptura in stilul de viata al fetei s-a produs prea brusc.
    Comportamentul ei este cauzat de altfel de lipsuri, de regula de natura emotionala, sau cine stie, de alte abuzuri din partea rudelor in lipsa parintilor?
    Consider ca fata doamnei care a trimis povestirea a suferit un soc, si nu in directia buna. Umilinta maxima nu a fost in fata parintilor, ci in fata anturajului, iar socul emotional mult prea mare. Sunt foarte fragili la varsta aceasta.
    Mi-e teama ca fata va cauta surse de finantare sau consolare in directii gresite.
    Recomand vizionarea filmului “Lumea e a mea”.

    • Coman Laura spune:

      Si eu am o fata de 12 ani…am avut si noi probleme…Nu sa ajuns asa departe…am vb cu ea i-am explicat frumos…si a inteles…o mai urmăresc din umbră sa vad daca cumva va greși…..i-am explicat că trebuie sa se gândească ca si pe noi ne-a lăsat tatăl ei…si ea a crescut cu el tata care ia facut tot ce sa putut pentru ea…Dar nu toti copiii au norocul ei si nu trebuie sa se poarte urat cu ei….ea își donează hainele care sunt mici sau nu le mai poartă…

  • Claudia spune:

    Nu am citit comentariile, dar vreau sa o felicit pe mama din tot sufletul pentru curajul de a povesti si pe ambii parinti pentru taria sufleteasca.
    Jos palaria, oameni buni.

    Daca mama celei care m-a hartuit ani de zile in scoala primara ar fi facut macar pe jumatate la fel, poate n-as fi crescut cu sufletul atat de chinuit. A fost un bullying inimaginabil, tacit incurajat de ma-sa care ridica din umeri “sunt copii, ele se cearta, ele se-mpaca. Ce sa-i fac, s-o omor?”.
    Ai mei n-au avut alta solutie decat sa ma mute la alta clasa. Ma batea cretina aia in fiecare zi, mereu eram vanata pe picioare ca dadea cu bocancul. Nu aveam sanse, imi era superioara fizic. Pe invatatoare o durea in dos.

    Si da, fata din postarea de mai sus este vinovata. La varsta asta ai discernamant si stii exact ce faci. Si ALEGI sa faci rau. Merita sa suporte consecintele.

  • Cristina spune:

    Felicitari mamei pentru atitudinea luata! Si tatalui! Mai bine mai dura decat prea blanda! Fata trebuie sa inteleaga si din fapte, nu doar din vorbe, ca e cu adevarat gresit ce a facut si sa inteleaga adevaratele valori in viata: umanitatea, respectul față de semeni, ajutorul, iubirea de semeni și NU umilirea, nu a te crede mai bun pt ca ai niste obiecte pt care si asa nu ai muncit, nu lauda de sine etc.
    Poate si faptul ca parintii au fost mai departe a contribuit, desi ei au spus ca au luat-o la ei in fiecare vacanță, vacanța mare are 3 luni. Cred ca mai degraba perioada tulbure a adolescenței și poate faptul ca a avut dintr-o data foarte mult, cand alta data poate avea lipsuri. Nici unii adulți nu reacționeaza bine cand se trezesc cu mult dintr-o dată, ce sa ne mai asteptam la adolescenți. Fiind singurul copil si vazand ca parintii fac totul sa ii faca toate poftele, plus senzația falsă dată de rețelele sociale că ești cineva când ai mulți urmăritori și multe like-uri, i s-a urcat la cap. Așa măcar va înțelege că nimic nu era de fapt al ei, ci doar a primit prin bunăvoința părinților și ar trebui să fie modestă și recunoscătoare. Poate pe moment nu va înțelege, poate îi va urî, dar ceva mai târziu va înțelege, le va mulțumi și va fi o mare lecție de viață pentru ea.

  • Alexandra spune:

    Din punctul meu de vedere ar trebui sa fie ilegal sa pleci undeva in alta tara, ambii parinti, si sa lasi copilul in urma. Cu oricine ar ramane el in urma. In tara in care traiesc azi lucrez de un an si jumatate cu migranti. De toate natiile pamantului. Romanii sunt singurii care au copii “lasati ACASA”. De ce ai face asta vreodata? N-am sa aflu raspunsul asta niciodata. In povestea ei e o combinatie de adolescent abandonat si de parinte cu valori ciudate. Mama in cauza, daca isi dorea ca fiica ei sa devna “designer” ar fi trebuit sa stie ca la asta se ajunge prin studiul extrem de amanuntit al artelor. Prin mii de ore de desen. Prin cursuri de arte, fotografie, etc. Nu prin a impopotzona o fetita de 12 ani cu chestii scumpe si “la moda”. Nope. Nu asa devii ala care creaza. Dar pentru asta ar insemna sa aibe o mentalitate corecta, ar insemna ca scoala sa ajute, ar insemna multe care n-au fost acolo. E un cerc vicios, e acel cumul de multe lucruri “mici” sau ma rog, mai putin importante care de fapt puse impreuna sunt foarte importante. Mie una lectia de viata pe care i-o da acum mi se pare una buna din cauza ca fata si-a permis sa rada de oamenii mai saraci decat ea. Asa ca e foarte bine sa mearga, cum zice englezul, o mila in pantofii celuilalt. Ceea ce oricum nu face pentru ca na, aceasta “pedeapsa” e de fapt nimic in comparatie cu ce traiesc multi, multi copii din Romania zilnic si pe viata. Normal ca ii iei privilegiile. Pentru ca sunt fix asta, privilegii nu drepturi. Iar un om de 15 ani ar trebui sa stie lucrurile astea si sa se poarte in mod responsabil. Nu este atat de mica cum ne-ar placea sa credem. E aproape om in toata firea. Da, e condusa de hormoni si de instinctul de turma si de anturaj. Dar stie sigur diferenta dintre bine si rau. Si alege sa faca chestii nasoale. Cand va cunoaste oameni la acel centru s-ar putea sa-si schimbe nitel atitudinea. Sau nu. Directia in care o va lua un adolescent e una absolut misterioasa. Pot fi crescuti in cele mai bune conditii si o pot lua razna. Asa cum oameni din cele mai urate povesti devin oameni misto. Eu le doresc sa reuseasca!

    • Elvira spune:

      Si eu sunt impotriva despartirii familiilor. Cazul acestei familii este totusi unul fericit, se vedeau des, tineau legatura, timpul nu a fost chiar lung, fetita a stat cu o bunica iubitoare asa cum stau multi copii in tara noastra chiar cand parintii le sunt prin preajma.
      Poate te ajuta cu ceva la intrebarea ta, de ce romanii isi lasa copiii “acasa”. Locuiesc in America si am o buna prietena educatoare la gradinita. M-a intrebat despre cultura noastra, dupa ce a vazut ceva deosebit la copiii de romani (si indieni din India) din care a avut cativa pentru ca in oraselul nostru sunt multi tineri igineri veniti in ultimii ani din Romania. Copiii de romani sunt isteti. curiosi, inventivi dar incapabili sa-si aiba grija de ei insisi. Mirata mi-a spus ca un baietel de 4 ani a chemat-o sa-l stearga la fund. Sau ca nu stiu sa se incalte, sa isi puna geaca pe ei cand ies pe afara sau sa se incheie la nasturi. La gradinita invata sa foloseasca lingurita unii dintre ei. I-am spus ca in cultura noastra, parintii si mai ales bunicii fac asta pana tarziu pentru copii. Si da, majoritatea acestor familii tinere, merg la servici dar au pe rand cate un bunic, o ruda venita din Romania, sa stea cu copilul.Copiii nu sunt lasati (generalizez, nu particularizez) sa se “chinuie” sa se incalte, sa manance prea incet cu manuta lui si sa se murdareasca, etc. Cand am plecat spre N America, avem doi copii foarte mici. Familia a insistat sa-i las acasa, sa nu-i “chinui”, sa aiba ei grija de ei, sa ne vedem de cariera, sa ne punem pe picioare, apoi sa-i luam cand ne va fi bine si usor si noua si lor. Poate am fost tentata putin de tot cu acel “pana ne punem pe picioare” dar ma bucur mult ca n-am conceput sa am acel start fara ei. A fost mai greu? Da. Am pierdut mult financiar? Da. As fi avut niste copii iubiti si cocolositi de bunici? Da. O faceau cu intentie buna? Da. Dar nu ar fi fost mai bine. Si da, cred ca tine de cultura noastra sa punem prioritate pe ingrijirea copilului: masa, casa, somn, imbracat, spalat, cineva cu ochii pe el tot timpul, sa-l iubeasca si sa-l serveasca.
      Stiu ca sunt si alte situatii, delasare si dezinteres fata de copii, uneori sunt uitati de parinti cu bunici neiubitori sau neputinciorsi, dar alea sunt cazurile urate in orice circumstanta, si daca parintii erau langa ei. Ma refer strict la cei ce vor numai si numai binele copiilor.

    • o femeie spune:

      Alexandra, sunt in Belgia de 9 ani si aceeasi remarca am si eu. Doar romanii isi lasa copiii la bunici. . Cred ca e o alta umbra a comunismului: fuga, fuga de responsabilitate, neputinta de a le face pe amandoua: si job si a fi parinte, si ne e transmisa inclusiv de parintii nostri ce nu au fost lasati sa faca asta.

    • Cristiana spune:

      Sunt foarte multe persoane din alte tari care isi lasa copiii acasa, cred ca problema e mult mai complexa decat pare la prima vedere si nu suntem noi, romanii, asa speciali – desi cred ca ceva campioni suntem.
      Eu nu sunt in situatia asta si nici nu mi-ar fi placut sa fiu, dar nici nu cred ca trebuie sa fie ilegal, ca valoare absoluta. Ilegal ar trebui sa fie sa moara copiii de foame pentru ca ai un salariu de cacao. Ilegala e violenta in familie etc. Nu stiu daca nu cumva suntem foarte privilegiati cand credem ca a pleca in alta tara fara copii e inacceptabil.
      Iti recomand seria Plecat de la Teleleu – Cosmin Bumbut, Elena Stancu pentru a vedea de ce isi lasa romanii copiii acasa – sunt exemple clare acolo, de aia zic, ca tu zici ca nu o sa afli raspunsul, dar raspunsul exista, doar ca nu iti convine tie 🙂

  • Iulia spune:

    Eu cred ca parintii au pedepsit fata de 2 ori:odata cand au parasit-o,la 12 ani,si a doua oara,cand lipsa lor o transformase.
    Nu stiu daca va invata,sau va suferi toata viata,din aceasta privinta.
    A fost pedepsita de 2 ori,pentru greselile parintilor,nu ale ei.
    Am ochii in lacrimi…

  • Alexia spune:

    Nu stiu daca realizati, dar foarte multi dintre voi aveti numai cuvinte bune, compasiune si intelegere pentru agresoare si nu spuneti un cuvant despre victime (cele 2 fete).

    Consider acest aspect relevant si, totodata, foarte trist.
    QED.

  • Elvira spune:

    Frumoasa si buna atitudinea mamei, de acum urmeaza sa-i arate acea dragoste neconditionata, sa nu-i mai aminteasca de trecut si sa inceapa impreuna o viata altfel, mai atenta decat pana acum, cu multa implicare, fetita sa priceapa ca este iertata de mama si de tata si ca era de DATORIA lor sa ia atitudine.
    Dragi parinti, orice fac copiii nostri, cu sau fara voia noastra, bun sau rau, pana la varsta maturitatii este rapunderea noastra. Sa luam masurile necesare spre binele lor, este datoria noastra.
    Desi sunt impotriva despartirii familiilor pe termen mai lung, pentru cei rapizi la judecata si neatenti la detalii, poate este nevoie sa amintesc: copila a ramas in tara cu bunica (cati din noi au fost crescuti de bunici chiar daca parintii erau prin preajma, dar la servici?), mergeau la parinti in Olanda de 4 ori pe an, acolo petreceau vacantele, fetita statea cu mama pe telefon, texte, o multime- poate petreceau mai mult timp impreuna, vorbind de la distanta, decat o mamica obosita venita de la servici in casa cu copilul ei. Sigur, imbratisarea parintilor nu era acolo in fiecare zi, dar a bunicii era. Nu a dus lipsa de dragoste. Parintii au muncit mult tocmai sa revina repede acasa. Fetita era la varsta la care putea pricepe asta si cred ca a priceput. Nu a fost “parasita” niciodata.
    “Caderea” fetitei a venit de undeva din foarte bine. Haine mai frumoase ca ale altor copii, succes on line, poate o influenta negativa a prietenelor, asta la o varsta delicata unde fiecare adolescent actioneaza surprinzator. Adolescentul poate fi nemultumit si frustrat si cu umbra lui si braveaza unde poate.
    Ca mama ii oferea tot ce se putea mai bun? Era un copil, toti oferim ce credem noi ca este mai bun copiilor nostri si le incurajam telentele atata timp cat nu vedem ceva rau in ele. Mamica din povestirea noastra a intervenit exact cand a aflat despre rau, cu calm (si-a luat timp sa se calmeze), respect si intelepciune. Rezultatul va fi bun, 100%? Nu se stie. Alta actiune ar fi avut un rezultat mai bun? Nu se stie.

  • Geo spune:

    De acord, Alexia. Probabil pt ca citim din confortul fotoliului aceasta relatare si ne e mai usor sa ne identificam cu povestea fetei lipsite de prezenta parintilor cumva si sa fim darnici, nu i asa, in spatiul virtual. Problema insa nu e de competenta cititorilor de bloguri, iar mama poate ca se lasa influentata de opinii necalificate pt aceasta situatie.
    Sa nu uitam ca niste copii au suferit un abuz. Probabil ca empatia noastra ar suferi acut daca s ar intampla asa ceva copiilor nostri.
    Unele cazuri sunt din pacate patologice si numai un medic poate depista si recomanda mai departe.

  • Mircea spune:

    Sustin ce a spus Elvira si doresc sa mai mentionez niste aspecte. Probabil lipsa parintilor a avut un impact afectiv minor, insa lipsa lor a fost rasplatita prin unele cadouri mai scumpe decat restul copiilor din clasa. Copiilor le place sa se laude cu ce au, nu vad ceva in neregula aici, insa in cazul nostru a intervenit si jignirea celor mai slabi. Eu cred ca principala problema este “puterea” data de cei 12.000 de urmaritori considerati “sclavi”. Aceasta falsa senzatie de putere iti poate rasturna cu usurinta un sistem de valori. Si se transforma usor in comportament jignitor. Practic tanara noastra nu mai avea o atitudine normala, de egalitate, ci se stia mai sus de ceilalti pentru ca avea 12.000 de urmaritori. Cati tineri nu fac orice pentru audienta? Mai ales cand mintea e imatura, iti pierzi usor busola si crezi ca totul e posibil. Mai ales cand nu muncesti pentru bunurile obtinute.
    Iar din pacate societatea si mediul online/TV este plin de exemple de falsa valoare. Tocmai asta face atat de dificila cresterea unui adolescent cu capul pe umeri. Inainte de social media, vedeai mai mult mediul din imediata apropiere. Acum poti vedea orice oriunde, informatii nefiltrate ne bombardeaza. Fara un ghid interior bun, ne pierdem.

  • dia spune:

    E trista povestea. Din toate perspectivele. Eu cred însă ca pedeapsa o sa o îndepărteze mai mult de părinții ei. Cred ca părinților le-a fost greu financiar, dar vârsta de 12 ani e o vârsta dificila sa lași un copil la bunica. Frica, singurătate, abandon. Toate se pot regăsi poate in comportamentul copilei. Clar nu e ok cum a reacționat copila fata de celelalte copile, dar prin pedeapsa asta nu a învățat nici pe departe valorile. Ci probabil i-a crescut furia.

  • dia spune:

    E trista povestea. Din toate perspectivele. Eu cred însă ca pedeapsa o sa o îndepărteze mai mult de părinții ei. Cred ca părinților le-a fost greu financiar, dar vârsta de 12 ani e o vârsta dificila sa lași un copil la bunica. Frica, singurătate, furie, abandon. Toate se pot regăsi poate in comportamentul copilei. Clar nu e ok cum a reacționat copila fata de celelalte copile, dar prin pedeapsa asta nu a învățat nici pe departe valorile. Ci probabil i-a crescut furia.

  • Didi spune:

    Multe felicitari mamei pentru taria de caracter si pentru obiectivitatea de care a dat dovada. Nu sunt parintii de vina pentru situatia asta, nu mai puneti in carca lor totul. Retelele sunt de vina. Ele reprezinta acum anturajul si impun un sistem de valori foarte periculos. Adolescentii se transforma in narcisisti care isi leaga stima de sine de lucruri extrem de volatile care azi sunt si maine nu sunt (banii). In alta ordine de idei, e plin de adolescenti ok cu parinti care au plecat departe, precum e plin de adolescenti pe tik tok care au crescut cu parintii alaturi si sunt la fel de bullies. La varsta adolescentei iti construiesti identitatea proprie care initial mereu e dismissive la adresa parintilor – sunt demodati, nu inteleg etc. Pe retele e o intreaga cultura a ‘valorii’ in functie de ‘smecherie’ si ‘bani’, este si normal ca generatia asta sa ii ia drept role model. Sa nu ne ascundem dupa deget, cu sau fara parinti aproape toti am fost adolescenti si stim ca valorile parintilor nu prea contau si singura validare care conta era cea a anturajului. Daca astea sunt valorile generatiei, daca asta e anturajul, adolescenta isi va construi identitatea si self esteemul pe ele si pe validarea adusa de ele. Greseala parintilor a fost doar ca i-au oferit lucruri prea scumpe, prea devreme. Repararea greselii a fost luarea lor inapoi si astfel, obligarea adolescentei sa isi construiasca identitatea pe alte baze pe viitor. Ma bucur ca ati fost ferma si i-ati luat lucrurile scumpe, nici nu ar mai trebui sa aiba asa ceva o lunga perioada de timp, insa cu retelele e mai complicat. Tehnologia e o parte prea integranta in viata noastra, adolescentii comunica/traiesc pe retele si lipsa accesului la ele inseamna efectiv izolarea adolescentului de tot ce se intampla in cercul de prieteni si de tot ce conteaza de fapt pentru el. E efectiv rupere din lumea lor. Acolo comunica, acolo isi gasesc validarea. Eu i-as lasa retelele si i-as oferi un smartphone ieftin. In lipsa putintei de a-si etala lucrurile scumpe, probabil ca va cauta validarea retelelor facand lucruri mai sanatoase (de exemplu isi poate pune schitele pe instagram in locul tzoalelor scumpe). Si asa se vor tria si cei 12.000 de followeri cu care probabil ca are in comun acelasi sistem de valori rasturnat. ma gandesc ca daca o urmaresti pe una pentru stilul de viata pe care il etaleaza, probabil nu o vei mai urmari daca nu posteaza poze cu acelasi stil de viata. Foarte bine ca s-a intamplat la 15 ani si nu mai tarziu. Are mai mult timp si nu e prea tarziu sa isi construiasca o identitate de sine statatoare si un self esteem care sa nu fie dependente de portofel. Pentru ca portofelul are prostul obicei de a putea fi si gol dupa ce e plin, iar daca stima de sine e direct proportionala cu portofelul, fata va avea probleme mult mai mari decat cele de acum. Mult succes si cat mai multa fermitate!

  • Ana spune:

    Foarte bine parintilor , sunteti o echipa desavarsita, sunt convinsa ca fetita o sa primeasca foarte multa atentie pozitiva de la voi in urmatoarea perioada , sa speram ca o sa asimileze partea buna a povestei si o treaca cu bine peste semtimentele ei ranite ( asta fiind tot o consecinta a actiunilor ei si ea trebuie sa stie acest lucru) !!!
    Sper sa fie suficient de coapta la minte si sa nu cada in cealalta extrema, sa se simta neinteleasa si ca nu e iubita ca atunci duce la alte lucruri.
    Eu le reamintesc mereu copiilor mei care au 6 si 7ani, doua lucruri : FACI BINE ,ITI MERGE BINE , FACI RAU , ITI MERGE RAU , invers rar merge , adica faci rau iti merge bine si faci bine dar iti merge rau.
    Iar al doilea lucru care le spun este : fiecare actiune a lor are o consecinta , acum ei aleg daca vor o consecinta pozitiva sau nu atat de pozitiva. ( ambii copii cunosc semnificatia termenilor ca noi le-am explicat si pana acum au aratat ca inteleg) .
    Parentingul e ca o loterie , cred ,ca parinte poti face toate lucrurile ca la carte si copilul tot iese un adult sifonat dar sunt sanse sa iasa bine sau parintii sa nu prea ia seama de copii si sa fie absenti ( ca in cazul lui Damian, poveste tot de aici de pe site) si sa devina un adult de nota bene cu o gandire corecta si ambitie sau cealalta optiune , copilul sa devina un adult sifonat.
    Adevarul e ca cunosc ambele variante si am citit experiente si asta dovedesc.
    Ca parinte ce sunt , dau 100% ce cred ca e mai bine pentru copilasii mei si ma rog la Dumenzeu sa ajunga copii/ adulti cu o minte sanatoasa si un comportament sanatos si umil.

  • Alexandra spune:

    Mie mi se par groaznice ambele fete ale monedei si cred sincer ca pedepsele insirate vor adanci prapastia dintre mama si copil ca sa nu mai zic de tatal care si-a tuns fata… groaznic, in orice tara civilizata tunsul asta ar fi considerat un abuz. E clar ca fata are nevoie de terapie si ca abandonul are efectele lui dar probabil va fi mai rezistenta la orice vine din partea parintilor dupa seria asta de pedepse la urma urmei din punctul ei de vedere nu prea mai au ce sa ii faca nu? Ma rog sunt multe de discutat aici, dar ma sperie sincer si comentariile care considera ca parintii au procedat corect.

  • Ioana spune:

    Mi se pare ciudat ca ignora toata lumea faptul ca tatal celei de-a doua fete i-a taiat parul. Da, a gresit oribil cu guma, probabil cealalta fata a trecut prin acelasi lucru, dar pedepesele cu taiatul parului mi se par barbare.

  • Oana spune:

    Mi se pare ușor de judecat și de apreciat din exterior a cui este vina și care sunt măsurile corecte care se impun în asemenea situații.
    Cred că in general vindecarea vine din a găsi soluții și nu vinovați, din a ierta,din a pansa rani, din a înțelege cum s-a ajuns aici, care sunt cauzele din spatele acestui comportament, care este “felia” de responsabilitate a părinților, care este felia de responsabilitate a sistemului de învățământ și nu în ultimul rând care este felia de responsabilitate a culturii din care facem parte.
    Îmi vine in minte un interviu cu Tiriac la inaugurarea unui complex sportiv in care vorbea despre importanța sportului în viața copiilor și dădea un exemplu care mi se pare elocvent pentru valorile care sunt insuflate dinspre sistemul de învățământ înspre copii.Spunea așa “Știți ce mi-au răspuns profesorii copilului meu când i-am întrebat cam cum se descurca acesta in general, ce note are? Mi-au spus<>”De mentionat ca fiului lui Tiriac era în acel moment plecat la studii în străinătate, într-o școală cu profil sportiv,o școală cu multe terenuri de sport ,unde iată, educația și valorile se aplica tuturor, indiferent de numele pe care îl poartă și mai mult decât atât, le insufla și parintilor.Si nu, nu cred că această mentalitate vine din potenta financiara a acelei scoli ci mai degrabă a valorilor profunde cu care se idenifica.Ce vreau eu sa spun cu acest lucru e ca educația, modelarea valorilor, modelarea caracterelor, deprinderea aptitudinilor pentru viața ar trebui gândite și abordate din mai multe direcții și pe mai multe planuri.Baza emotionala,startul in viața e dat de familie,e locul unde ar trebui sa se creeze o legătura de atașament securizanta.Peste aceasta bază vine sistemul de învățământ care ar trebui sa facă echipă cu familia și să adauge atât concepte teoretice cât să asigure și deprinderea unor aptitudini practice.Acolo unde familia lipsește, unde sunt goluri emoționale, unde familia e depășită și nu poate oferi copilului acea baza emoțională menționată mai sus, școala ar trebui sa observe, să intervină în cazurile de eventual abuz, de eventual abandon emoțional sau fizic, fără să-și depășească atribuțiile ci oferind copiilor sansa nu doar la o cunoaștere a noțiunilor generale cât și la autocunoastere și aderarea la niste valori sanatoase și profunde.Acest lucru se poate realiza prin dezvoltare personala și educație emoțională, unde copilul afla despre emoții, sentimente, cum se nasc acestea,cum se controlează acestea, învață despre resursele și limitele proprii, cum sa le folosească pe primele pentru a evolua și cum sa nu le lase pe cele din urmă sa ii blocheze sau sa ii dea înapoi, unde învață de asemenea despre nevoile și așteptările lor în relația cu cei din jur, unde învață cum să se pună în locul celuilalt și să înțeleagă perspective diferite, unde invata sa comunice eficient și să se comunice pe sine,educație juridica unde să învețe unde începe libertatea individului și unde se termina și începe răspunderea în fața legii, drepturile și responsabilitățile cetățeanului, educație financiară unde învață diferența dintre prețul și valoarea unui bun,cate ore de munca valorează un obiect al cărui preț e X Ron, și nu în ultimul rând cultura care poate accepta sau respinge anumite valori în detrimentul altora:vezi valoarea umana in detrimentul valorii banului, viața ca și o comuniune și o cooperare între indivizii societății și nu viața ca o lupta de supraviețuire,etc.
    In general suntem divizați și învățat i sa luptăm fiecare pentru el și asta se simte peste tot și are consecinte in toate planurile.Cred că noi ca adulți ar trebui sa ne trecem printr-un filtru toate valorile pe care le avem și pe care le putem insufla chiar și fără să ne dăm seama la nivel inconștient ,să învățăm să trăim simplu și cu puțin,să găsim fericirea în noi înșine și să o oferim celor dragi si de la asta sa plece calitatea vieții pe care o ducem și pe care o resimt și copiii noștri.

  • Oana spune:

    Mi se pare ușor de judecat și de apreciat din exterior a cui este vina și care sunt măsurile corecte care se impun în asemenea situații.
    Cred că in general vindecarea vine din a găsi soluții și nu vinovați, din a ierta,din a pansa rani, din a înțelege cum s-a ajuns aici, care sunt cauzele din spatele acestui comportament, care este “felia” de responsabilitate a părinților, care este felia de responsabilitate a sistemului de învățământ și nu în ultimul rând care este felia de responsabilitate a culturii din care facem parte.
    Îmi vine in minte un interviu cu Tiriac la inaugurarea unui complex sportiv in care vorbea despre importanța sportului în viața copiilor și dădea un exemplu care mi se pare elocvent pentru valorile care sunt insuflate dinspre sistemul de învățământ înspre copii.Spunea așa “Știți ce mi-au răspuns profesorii copilului meu când i-am întrebat cam cum se descurca acesta in general, ce note are? Mi-au spus,Domnule Tiriac, noi aici pregătim tineri pentru viața.Notele in general nu sunt singurul lucru care ne interesează.Ne interesează de asemenea cum interactioneaza cu ceilalți, ce aptitudini sociale are, ce aptitudini de viață dezvolta, cum se va descurca fiecare tânăr pe cont propriu când va ieși din sistemul de invatamant”De mentionat ca fiului lui Tiriac era în acel moment plecat la studii în străinătate, într-o școală cu profil sportiv,o școală cu multe terenuri de sport ,unde iată, educația și valorile se aplica tuturor, indiferent de numele pe care îl poartă și mai mult decât atât, le insufla și parintilor.Si nu, nu cred că această mentalitate vine din potenta financiara a acelei scoli ci mai degrabă a valorilor profunde cu care se idenifica.Ce vreau eu sa spun cu acest lucru e ca educația, modelarea valorilor, modelarea caracterelor, deprinderea aptitudinilor pentru viața ar trebui gândite și abordate din mai multe direcții și pe mai multe planuri.Baza emotionala,startul in viața e dat de familie,e locul unde ar trebui sa se creeze o legătura de atașament securizanta.Peste aceasta bază vine sistemul de învățământ care ar trebui sa facă echipă cu familia și să adauge atât concepte teoretice cât să asigure și deprinderea unor aptitudini practice.Acolo unde familia lipsește, unde sunt goluri emoționale, unde familia e depășită și nu poate oferi copilului acea baza emoțională menționată mai sus, școala ar trebui sa observe, să intervină în cazurile de eventual abuz, de eventual abandon emoțional sau fizic, fără să-și depășească atribuțiile ci oferind copiilor sansa nu doar la o cunoaștere a noțiunilor generale cât și la autocunoastere și aderarea la niste valori sanatoase și profunde.Acest lucru se poate realiza prin dezvoltare personala și educație emoțională, unde copilul afla despre emoții, sentimente, cum se nasc acestea,cum se controlează acestea, învață despre resursele și limitele proprii, cum sa le folosească pe primele pentru a evolua și cum sa nu le lase pe cele din urmă sa ii blocheze sau sa ii dea înapoi, unde învață de asemenea despre nevoile și așteptările lor în relația cu cei din jur, unde învață cum să se pună în locul celuilalt și să înțeleagă perspective diferite, unde invata sa comunice eficient și să se comunice pe sine,educație juridica unde să învețe unde începe libertatea individului și unde se termina și începe răspunderea în fața legii, drepturile și responsabilitățile cetățeanului, educație financiară unde învață diferența dintre prețul și valoarea unui bun,cate ore de munca valorează un obiect al cărui preț e X Ron, și nu în ultimul rând cultura care poate accepta sau respinge anumite valori în detrimentul altora:vezi valoarea umana in detrimentul valorii banului, viața ca și o comuniune și o cooperare între indivizii societății și nu viața ca o lupta de supraviețuire,etc.
    In general suntem divizați și învățat i sa luptăm fiecare pentru el și asta se simte peste tot și are consecinte in toate planurile.Cred că noi ca adulți ar trebui sa ne trecem printr-un filtru toate valorile pe care le avem și pe care le putem insufla chiar și fără să ne dăm seama la nivel inconștient ,să învățăm să trăim simplu și cu puțin,să găsim fericirea în noi înșine și să o oferim celor dragi si de la asta sa plece calitatea vieții pe care o ducem și pe care o resimt și copiii noștri.

  • Mădă spune:

    Din păcate am observat și eu o dependență toxică de rețelele de socializare la adolescenți care au așa zise modele de copiat de acolo;sunt de acord cu faptul că este suficient de matură fata încât să știe ce făcea și sigur era influențată de anturajul ei. Eu nu i-aș fi dat hainele la second-hand ci i le-aș fi dăruit împreună cu ea fetei agresate, la fel și telefonul cu laptopul și scuzele de rigoare;apoi aș fi creat o relație între cele două cu ajutorul unui psiholog și bineînțeles să meargă ori la un job part-time ori la voluntariat pentru a vedea valoarea lucrurilor. Mi se pare destul de bine cum a acționat mama dar cu o ușoară agresivitate și aș vrea să adaug că măcar un părinte ar trebui să rămână lângă ea ca să nu se mai simtă abandonată și să fie influențată ușor de alții.

  • Anca spune:

    Am trei copii, o fata si doi baieti. Cel mic are 14 ani acum,cea mare 36 si cel mijlociu 24…deci din toate perioadele postcomuniste! Ce pot sa va spun? Copiii mei au trecut si ei prin perioada adolescentei, destul de dificila. Am fost si plecata, cand fetita mea era la varsta critica de 14 ani…perioada tare dificila, cand avea si examen de capacitate, si un frate de 4 ani de crescut. Am plecat doar eu, ca nu aveam locuinta si trebuia facut un efort mare pentru asta. Dar sa stiti, au iesit niste copii tare buni, au avut exact cat trebuie, nu le-a lipsit nimic din cele necesare. Au avut telefoane obisnuite, biciclete, role, haine normale…Si au avut principii si norme. Noi, eu si sotul meu, n-am pus niciodata accentul in familie pe avere, pe bani. Banii sunt un mijloc, nu un scop in sine. Noi am luptat sa avem ce ne trebuie pentru copii, sa creasca intr-o casa normala, sa avem cum sa le oferim educatie. Casa noastra e plina de carti, am facut eforturi sa avem si un pian. Muzica educa. Nicidata nu discutam despre masinile altora, casele altora, produse de firma…Masina noastra este pentru deplasat din loc in loc, pentru vacante…nu dorim sa concuram cu nimeni, e romaneasca, da buna. Pe la 14 ani, baiatul meu cel mare a venit de la scoala si m-a intrebat de ce el, care este olimpic, nu are haine si telefon de firma. I-am spus ca noi atat putem sa facem, de firma o sa-si ia el daca va depasi conditia noastra, de profesori, sotul meu fiind profesor universitar. Ce vreau sa va spun? Dincolo de ce spunem noi, copiii sunt oglinda noastra, impregnati de ideile si atitudinea noastra despre viata. Vor face si vor vorbi ca noi, vor face nu ce le spunem noi, ce facem noi si se vor calauzi dupa aceleasi repere dupa care ne-am construit viata de familie. Care e scopul nostru, a familiei noastre? A avea, a fi, a face? Eu nu spun ca am dreptate, doar ca asa am facut noi si acum ne bucuram de copii integri, care fac fata vietii cu brio, sunt apreciati, corecti, harnici. Baiatul meu e programator, fata mea e manager proiect. Au trecut si ei prin adolescenta, au fost probleme, au fost nervosi uneori, au vrut haine de firma, au vrut sa fie ca ceilalti…dar daca familia e unita si traieste dupa principii bune, vor trece peste toate. Si invatati-ii sa fie recunoscatori pentru toate, sa spuna multumesc, Doamne pentru mincarea de azi, pentru ziua de azi.

  • Adriana spune:

    Părerea mea este ca mama a greșit când i-a dat o asemenea pedeapsa fetei. Fata a crescut fara parinti, nu a avut un sprijin moral, probabil ca asta este modul ei de a face fata problemelor zilnice, de a creste fara mama și tata! Trebuia sa vorbească cu ea, sa-i explice frumos, sa-i arate ce înseamnă să lucrezi pentru bani și prin ce a trecut si ea ca mama muncind in străinătate ! Pe lângă faptul ca a lasat-o singura la o vârstă dificila sa se lupte cu greutățile vieții, cand revine în viata ei ii da pedepse aspre, fara sfaturi înțelepte, fara a face educație cu ea! Mai multa educație nu ar strica, o comunicare mai buna cu copilul și exemple din viata reala! Nu cred ca fata nu ar fi înțeles dacă i-ar fi explicat prin ce au trecut celelalte fete abuzate de ea!

  • Erika S. spune:

    Foarte bine că ați ales amândoi să lăsați fata la bunică 2 ani.

    De asemenea, felicitări că ați făcut copil în România!

    Investiții din vest în RO sunt o idee bună. Rămasul în vest și investitul acolo normal că nu este. Deoarece acolo nu au educație.

    Oferirea de beneficii continue și pe termen lung unui copil care crește fără părinți este lăudabilă.

    Bănuiesc că și telefonul l-ați amanetat cu toate datele personale ale fiicei pe el, nu? Sau măcar conturile logate.
    Că oricine și-ar dori un părinte așa grijuliu.
    Și conturile online șterse cu forța, fără explicații?
    Dacă da, aveți respectul meu. Și respectul fiicei.

    Tantrumul l-ați oprit prin și mai multă gălăgie, nu?

    Și voluntariatul a fost forțat, dar fără explicații?

    Pentru viitorul fiicei, este bine că ați trimis înregistrarea celorlalți părinți.

    Pentru ăia care or spart telefoane: CIP-urile din telefoane erau de vină.

    Educația în RO este foarte bună, nu văd de unde atâtea frustrări.

    – NOROC că articolul ăsta este fake. Altfel veneam după dumneavoastră. V-o cam inspirat filmu ăla din Târgu Jiu.

    • Coltea ionela spune:

      Fake sau nu se întâmplă în România. Nici un părinte (tind sa cred)nu își învață copilul sa faca rau. Si eu am o fata de aproape 15 ani,Acasa ingeras la școală și pe strada dracusor (înjură,scuipa,plus un comportament execrabil). Din pacate anturajul este de vina si stiu ce vorbesc. Nu sunt o mama rigidă și am vorbit si vorbesc in continuare cia despre orice începând de la sex si pana la univers vorbim deschis despre orice. Dar… Cand vb e ok si poate o lună după după aceea o luam de la capat. Nu e usor cu atatea tentații pentru ei. Plus ca vor sa inteleaga sau nu ,dar e vârsta la care toti epateaza

  • o femeie spune:

    Imi aduc aminte ca o cititoare a comentat la alt articol: “Copiii ăștia cresc debusolați, ignorați. Pentru că noi, părinții, nu ne găsim timp pentru ei. ” .
    Catalina, ce ai spus si aici e valabil. Copiii copie ce vad, nu ce li se spune….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *