Tânără: am făcut întrerupere de sarcină la 16 ani, dar am trecut peste asta, sunt super populară, nu înțeleg ce așa mare brânză

Primul a fost mesajul fetei de 13 ani care povestea cum îi e la școală, abuzuri, băieți care le pipăie, apoi a fost scrisoarea lui Adrian, tânărul care nu înțelege de ce fetele se supără atâta că sunt pipăite, după care a fost scrisoarea Monicăi, de 17 ani, și povestea abuzurilor suferite de ea și colegele ai într-un liceu bun, apoi a venit scrisoarea altui băiat, Damian, care a povestit că pentru el lucrurile sunt altfel, și că a crescut mai mult singur și cu fratele lui decât cu părinții, apoi a fost scrisoarea mamei care a descoperit că fiica ei de 15 ani a devenit hărțuitoarea colegelor ei, după ce doi ani cât a lucrat în străinătate, i-a trimis fetei bani și lucruri de calitate.

Ieri mi-a scris una dintre fetele care apare în povestea lui Damian, vrea să-și spună și ea povestea. Anonim, desigur. O aveți integral mai jos. Nu voi permite comentarii jignitoare la adresa ei, a tinerilor în general, a familiilor lor, îmi doresc ca părinții care citesc acest blog (și care sunt câteva milioane) să înțeleagă care este lumea în care trăiesc sau vor trăi copiii noștri. Îmi doresc să învățăm cu toții din asta, să ne educăm copiii cu principii și valori, să aflăm cum putem să le fim aproape, și să discutăm civilizat despre asta aici. Mulțumesc.

Bună seara,

Am văzut un articol scris la tine. De obicei nu citesc decât reviste internaționale și urmăresc doar influencers internaționali. Articolul era cel cu băiatul care are o colegă care a făcut întrerupere de sarcină. Nu e foarte inteligentă abordarea și treaba cu pariurile e grețoasă. Am trecut și eu prin asta anul trecut și am depășit momentul.

Aveam o relație cu un tip, el avea 17 ani, eu 16 ani. Era chipeș și cu super fizic. Bine, era muncitor la benzinărie. Mergeam cu verișoara mea la cumpărături și ne făcea plinul la benzina și am flirtat puțin. Am păstrat asta între mine și verișoara mea, că dacă afla mama era horror. Mama ar fi fost de acord doar cu un băiat ca al prietenelor ei, dar ei folosesc mai mult machiaj decât mine.

Oricum, am flirtat, ne-am văzut și s-a întâmplat. La început m-am panicat. A trebuit să îi spun mamei, s-a crizat și s-a isterizat. A luat-o la întrebări și pe verișoara mea. Ea nu m-a trădat, bineînțeles.
Până la urmă am recunoscut că am fost cu tipul respectiv, a crezut că era primul meu iubit și nu am contrazis-o.

Era doar un tip, nu e ca și cum mă vedeam prin mahalale. Nu l-am mai văzut oricum.

Am fost la doctor și am făcut întrerupere de sarcină, sau de celulă, că eram în 5 săptămâni. Am vorbit și cu doctorul, cred că am luat pilula greșit. Am vorbit, știam cam tot ce a avut de zis. I-a zis mamei că ar fi bine să merg la terapie, așa că de câteva luni mă târâie la ședințe plictisitoare. Stau să treacă ora, e așa patetică terapeuta. O fată bătrână ștearsă și frustrată.
Am fost în vacanță cu familia și mama mi-a prezentat un băiat, nepotul unei cunoștinte. Școală privată și mașină străină, dar e așa insipid și plin de coșuri. Mama e fericită și eu merg la toate petrecerile tari. Prea se exagerează cu plângerile astea, adică eu am trecut peste problema asta și sunt bine. Sunt super populară, un trendsetter, am mulți prieteni, followers.
După ce termin liceul merg la facultate în Londra, că au super stil. Poate stau un pic pe acolo și după vin să conduc restaurantul alor mei, ei să rămână la hoteluri.
Tot stresul asta cu vocația e un strigat pentru atenție, cei prea nepopulari se consolează cu emanciparea de sine.
Am vorbit cu un coleg să îți trimit asta de pe mailul lui, nu vreau să fiu cunoscută sau să primesc mesaje de la tine. Mâine dimineață îi dau mail-ul înapoi. E un tocilar.
Succes cu cariera ta de jurnalistă!

Sursa foto: The Pexels

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4250

78 comentarii

  1. Nici nu stii de cine sa-ti fie mai milă… orice s-ar spune, avortul=omorârea propriului copil. Mama ne-a iubit enorm și ne-a îngrijit si a făcut totul pentru noi, cu toate că nu i-a fost deloc ușor- sot „traditional”, serviciu foarte greu, posibilitati materiale reduse- dar a făcut si avorturi. Ultimul era să fiu eu, acum 33 de ani. Nu pot să nu mă întreb de ce eu am trăit și ceilalți nu, cum poti pe unii sa-i iubești și pe alții… Cum alegi? Cum poti să alegi care dintre copiii tai să trăiască? Autoarea articolului de mai sus pare o tânără de bani gata complet dezorientată, atrasă doar de non-valori. Nu pare să fi cunoscut iubirea, doar atracția fizică superficială. Nu pare să aibă o relație apropiată cu părinții. Nu pare să aibă prieteni- doar followers. Nu sunt in masura sa o judec. Dar e pacat ca din greselile ei apare inevitabil suferința.

    • Adevarul e ca un copil crescut de fata aia ar fi o avut o viata minunata si ar fi fost un membru minunat al comunitatii. Ca sa nu mai spun ca nici macar nu era copil, era o celula mai mare un pic. Fiti serioase, doamnelor, ca huligani si oameni crescuti cu 1000 de depresii din cauza ca i-au avut femei si barbati care nu erau gata sunt destui.

    • Pe mine m-a speriat faptul că nu există o minimă remuşcare în tot ce i s-a întâmplat şi nu conştientizează gravitatea faptului şi i se pare că celelalte exagereaza. Nici nu vreau să mă gândesc la viitorul ei.

    • Eu am 16 ani am o fetita de 4 luni cum. Sa faci avort eu nu am putut îmi iubesc copilul știu multă lume ma judecat și ma judeca dar nu îmi creste gura lumi copilu

  2. Cum adica una dintre fetele care apare în povestea lui Damian? Din scrisoarea ei reiese ca si ei i s-a intamplat cam acelasi lucru anul trecut, dar nu scrie nicaieri ca ea e aceeasi fata. Cel putin nu din ceea ce ati postat ca fiind scrisoarea ei.

    In orice caz, nu vreau sa o judec, probabil o vor face unele dintre urmatoarele comentarii suficient de mult. Tot ce pot spune e ca daca vrea sa studieze in Londra asa cum spune inseamna ca familia ei este si mai instarita decat mi-a lasat impresia scrisoarea – desi fatada asta privilegiata de „mi se cuvine totul” a fost (aproape) convingatoare. Din pacate 2020/21 este ultimul an universitar in care studentii din EEA/EU pot aplica pentru Student Finance, adica imprumutul de la Guvern, in valoare de peste £9,000 pe an, iar de anul urmator, v-a trebui ca studentii europeni noi-veniti sa se intretina singuri. Din cate am priceput ea are 17 ani acum si inca nu a terminat liceul, ceea ce probabil inseamna ca v-a aplica la facultate in 2021. Totalul de cel putin £30,000 exclude cheltuielile de zi cu zi, chiria (cel putin £450 pe luna la privat, £600 la camin), transportul (aproximativ £100 pe luna) etc, deci poate ca ar trebui sa nu ii mai critice asa de tare pe acei pretendenti insipizi si plini de cosuri, dar stabili din punct de vedere financiar. Strict parerea mea.

    • Mazzie, „doar o vorbă să-ți mai spun” (zicerea unui reputat profesor): diferența între „Va mai trece timp până înveți limba română” și „V-a spus dl profesor să învățați” este că primul „va” îți indică viitorul și face parte din construcția verbului, iar în al doilea „v-a” acel v este prescurtarea de la ”vouă vă”, prenume personal, adică: Vouă vă spune dl profesor…”. La fel și în cazul lui „ați” și „a-ți” (A-ți dori să pleci la Londra este bine…versus Ați fost la Londra?), „neam” și „ne-am” – Un neam prost nu vede că ne-am făcut doar datoria”. Asta e doar spre informarea ta,( fără hardfeelings și don’t take it personal) fiindcă, după exprimare și logica de care dai dovadă ești un tânăr (o tânără) bine informată. E păcat să te descalifici așa din cauza unor pronume personale, nu? Succes în viață și numai bine să ai!

    • Da, se chinuie să povestească ceva…
      Nu mi se pare o scrisoare sinceră , poate ceva scris la misto (să se amuze pe baza comentariilor).

    • Imi cer scuze, probabil ca am scris prea repede si nu mi-am dat seama de greseli imediat dupa aceea.
      Sau poate ca tastatura telefonului data pe engleza si auto correct-ul care recunoaste doar unele dintre cuvintele romanesti folosite de mine mai des au completat direct „v-a” in loc de „va”, iar eu nu am realizat. Multumesc pentru lectia gratuita de gramatica, nu am de ce sa o iau personal si nici de ce sa an resentimente.

      Permiteti-mi, va rog, sa indraznesc o mica observatie: nu cumva este „diferenta dintre” si nu „diferenta intre”, avand in vedere ca faceti comparatie intre doua concepte diferite, nu doua locuri sau distante? Poate gresesc eu din nou, nu stiu sa v-a spun exact fiindca Romana nu este limba mea nativa si nici nu am studiat-o deloc pana acum 4 ani. Cu toate astea am incercat pe cat posibil sa nu scriu in engleza doar asa, fiindca pot – desi, daca as fi vrut, probabil ca mi-ar fi iesit mai bine decat in romana.

  3. umm, daca nu citeam la tine chestia asta, as fi zis sigur ca e facatura. Ba as zice si acum, cu toata increderea ca nu publici fake-uri. Dar sa-mi fie cu iertare, prea sunt adunate toate cliseele la un loc, prea e un text care sa arate cat de depravat e tineretul. Si nu zic ca nu e asa, e trist, foarte trist…dar, sigur nu ti-a jucat cineva o festa? Stiu ca ai deontologia jurnalistului, imi vine greu sa cred ca ai putea publica ceva fara sa verifici, dar mai citesc in text ca donsoara a trimis de pe o adresa pe care nu o poti contacta…pe scurt, nu cred ca ai putut face o verificare mai amanuntita. Or, ce ma impiedica sa scriu un astfel de text (repet, prea multe clisee la un loc) si sa-l trimit de pe o adresa oarecare, pentru ca apoi sa stau sa citesc cum lumea se da cu capul de pereti si comenteaza si se cearta si se porcaie pe baza unui text care poate ca reflecta realitatea, dar nu e real?

    • Teoretic e posibil ca cineva sa fi scris acest text la misto, dar motivul dat de tine nu cred ca sta in picioare. Adica, nu mi se pare cine stie ce satisfactie sa fii singurul care stie ca ai pacalit niste oameni necunoscuti pe internet, mai ales niste oameni care nu sunt in „targetul” tau ca sa zic asa, ca in adolescenta te intereseaza alti adolescenti, nu niste „babatii”.

      Am mai zis asta si o repet: noi, adultii de peste 30 de ani, nu stim cum vorbesc, scriu si gandesc tinerii din ziua de azi. Nu avem absolut nici un reper, deci e f riscant sa zici ca e sau nu fake.

      De exemplu, pentru mine personal, faptul ca acest text nu prea are un mesaj, o idee (ce vrea sa transmita de fapt autorul, what’s the point?!) ma face sa cred ca e real, adica scris de un adolescent adevarat care l-a scris doar pentru ca a vrut sa se faca auzit, dar fara sa ii fie clar ce doreste sa transmita. Faptul ca a bravat (toata atitudinea asta jemanfiche-ista), e de asemenea absolut caracteristic varstei, deci pt mine e cu atat mai veridic.

      Aceeasi senzatie de „what’s the point cu acest text” am avut-o si la textul lui Damian. De asta zic ca pare ca problema principala a acestor tineri este ca nu sunt ascultati/ auziti.

    • Exact asta este impresia pe care mi-a lasat-o si mie!
      Desigur, nepunand la indoiala abilitatile Ioanei.

    • Asta zic și eu, nu pot fi o gasca de tineri care sa inventeze povesti, entuziasmați ca sunt publicati pe un blog cu trafic? Am mai pus întrebarea aceasta la o poveste despre o fata care povestea despre tentativa de viol prin care a trecut și cum a făcut sa scape ( tehnica greșita, din punctul meu de vedere) dar au sărit multe persoane ca judec, nu înțeleg etc. Chestia asta cu “povesti adevărate”…exista și o revista cu numele asta parca. Nu se transforma blogul in istorisiri sf? Poate mai bine ar fi ceva documentat, nu stiu, sa cunosti puțin persoana, sa ii publici povestea dar după ce verifici câte ceva. La sfârșit sa existe totuși niște concluzii. Alfel, nu văd scopul.

    • Scopul e sa fie auziti/ intelesi, asta e teoria mea. Cea mai mare problema a adolescentilor, si asta de cand lumea, e ca nu sunt intelesi sau li se pare ca nu sunt intelesi – „mama, tu pur si simplu nu intelegi”. Dupa niste ani isi dau seama ca de fapt nu era nimic de inteles, ca era haos in capul lor, dar asta e alta discutie 🙂

      Daca scopul ar fi sa faca misto de niste adulti (implauzibil), atunci la un moment dat ar trebui sa dea in vileag chestia asta, ca altfel nu e nici un fun. Deci presupun ca timpul ne va dovedi.

    • Nu cred ca pot exista concluzii si nici nu cred ca trebuie sa fie. Concluziile si le trage fiecare, eu nu sunt nici judecator nici juriu, sa decid eu in urma investigatilor mele cine ce a gresit si in ce punct si ce este de facut.

      Eu imi doresc ca parintii de azi sa inteleaga cum traiesc adolescentii de azi, ca sa tina aproape de copiii lor (probabil mai mici acum), ca sa nu ajunga ca noi, sa citim ce scrie un copil de 15 ani si sa zicem nooooo, asa ceva nu exista, sigur e inventat.

      Eu fac demersuri la fiecare caz sa verific lucruri, conversatiile sunt intotdeauna mai lungi de trei randuri, pun intrebari, caut indicii. Niciodata insa nu ma voi duce sa caut un om care doreste a fi anonim, sa-l verific.

    • Bună ziua!
      Am o fata de 13 ani, nepoate de 15, 16, 20,21, locuiesc la 2 minute de o școală generala și de un parc. Credeți-mă ca ,,hăhă-iala” și superficialitatea sunt trăsături ale tinerilor de azi. Sunt aroganți, răutăcioși, habar nu au de respect și apreciere. Nu mi-e teama sa generalizez, problemele pleacă în primul rand de acasă și se acutizează în funcție de cercul de prieteni pe care și-l aleg. Sunt multe de comentat pe subiect, ce voiam sa precizez este ca din păcate aceasta este realitatea lor.

    • Asa spuneau unii adulti si despre noi cand eram tineri: ca unii fumau de la 13-14 ani, ca ascultau muzica indracita (rock) cu nopti pierdute pe banci in parc, fara nicio frica, fara nicio grija etc. Mare parte din colegii meu au ajuns bine, foarte bine.

    • Pai eu am in casa un copil care intra in adolescenta, trăiesc între adolescenți- majoritatea prietenilor mei au copii adolescenți. Sa scrie aiurea pe bloguri pare ceva ce ar face, de ce nu? Făceam și noi la vârsta lor- erau acele reviste gen Bravo unde îți trimiteai povestea și primeai sfaturi, amuzament maxim pt noi. Apoi, nu zice nimeni ca e chiar adolescent cel care a scris. Am întrebat dacă poveștile sunt reale, adică dacă părinții chiar pot trage concluzii din astea- înțeleg ca asta ar fi scopul pana la urma. Sa vedem cum chiar gândesc adolescenții, nu sa fie puși pe piste greșite. Am 40 de ani, am avut colege de liceu care făceau avorturi la 15-16 ani( liceu de top), ce scrie mai sus nu e imposibil dar modul de exprimare e , nu stiu cum sa spun, neautentic.

    • Aceeasi senzatie de fals si dubios o am eu cand imi citesc jurnalele de la 14-16 ani, zici ca scriam pentru un public despre care nu aveam habar, si scriam doar pentru mine, imi ascundeam jurnalele. Si sunt scrise DE MINE! :))

    • Si eu sunt de acord cu tine. Am avut impresia ca citesc un articol din reviste de adolescenti. Si exprimarea e atat de fortata sa sune a adolescent rebel si egoist. Apoi comportametul acesta din scoli nu a aparut odata cu generatia asta noua. Au fost elevi si elevi tot timpul. Unii mai cuminti altii mai chiulangii care faceau vrute si nevrute. Pipaiala a fost mereu, droguri, fumat, sex etc. In aceeasi clasa erau copii care mergeau la olimpiade si copii care furau si se drogau.

    • Eu zic neautentic in raport cu ce aud eu de la ăștia din jurul meu, am mai și citit câte ceva scris de ei, au alt stil, alt limbaj, alte expresii și exprimări. Evident ca și mie “ eu” de acum aproape 30 de ani mi se pare o straina, nu despre asta vorbesc. Finalul “ succes in cariera ta de jurnalista “- cine scrie asta? In fine, exista șanse ca aceste povesti sa fie reale 100%, 50% sau 0%. Nu stiu dacă sunt reprezentative pentru adolescenți, cel puțin ce scrie mai sus e ceva ce vezi in orice serial pentru adolescenți din ultimii 40-50 de ani. Nu e nimic specific pentru “azi”. Ce ar fi pt astăzi, de exemplu, e ceea ce scrie mai sus dar la fete de 11-12 ani ( poate mai puțin avortul dar și acolo…discutabil). Stiu 2 copii de 12 ani care s-au sinucis in ultimii 2 ani, iar când zic stiu ma refer între cunoscuți. Presiunile sunt altele, ideile altele. Adolescenții de 16 ani ajung la un soi de maturitate, aia care ajung întregi acolo. Nu stiu cum sa spun, situația e mult mai gravă dar in alt fel.
      As propune povesti spune de psihologi, de exemplu, despre cazuri reale și cum s-au gestionat. De acolo chiar putem afla câte ceva.

  4. E complet dezorientata si nu si-a format nici macar o bruma de valori cat de cat sanatoase dupa care sa se ghideze in viata. „Celulele” alea de 5 saptamani aveau o inima care batea. Aia e, indolenta si cinismul vor produce o karma grea de tot de dus.

    • Draga D,
      Dezorientarea la aceasta varsta si in contextul socio-tehnologic actual e cat se poate de normala: bombardati cu tot felul de informatii, accesul la social media care se intinde ca o caracatita cu creatii ale tuturor mintilor educate/needucate care produc tot felul de continuturi…ma bucur cu inima stransa ca nu m-am nascut in epoca asta…dar motivul pentru care iti raspund e ca mentionezi ca nu si-a format o bruma de valori. La asta ma gandeam si eu citind scrisoarea si recunosc cu sinceritate ca la 17 ani traiam alandala, parintii mei imi impusesera reguli stricte si tot gaseam portite de scapare: o activitate extracurriculara care o prelungeam cu iesiri, un condus casa care devia prin alte cartiere, profitand de faptul ca amadoi munceau si cand se alineau planetele ma alaturam prietenilor mei ca sa ne traim „viata”…acum cateva zile ma gandeam ca imi creste si mie odorul acusi si se duce la scoala, sta acasa dupa ore si imi vad de cariera, si uite ca articolul asta vine sa ma ajute sa dau timpul inapoi sa vad cum daca parintii traiesc pentru jobul lor copiii traiesc de capul lor. Nu caut responsabili in parintii mei, dar vad ca tot in linia aia sunt: parinti ocupati cu slujbe/afaceri care ii storc de energie si isi lasa puii in mana verisorilor dezorientati si ei, la mila lupilor din benzinarii incantati de mielusele inconstiente. Ce ideal bun: sa ajutam adolescentii debusolati sa isi formeze valori sanatoase dupa care sa se ghideze. Cum? Din proprie experienta tind sa cred ca pe cont propriu nu isi formeaza nimeni nici o valoare(nici din carti sau iesit prin oras cu prietenii care au si ei la fel de multa minte-tot propria mea experienta). Poate tot felul de initiative locale sau nationale, de ex in anul in care implineam 18 ani am primit cadou o copie a constitutiei-un fel de responsabilizare, a fost de ajutor cred, dar poate daca as fi primit un cod penal pe scurt sau un material pro viata la 14 ani cu primul buletin ar fi fost mai util, avand in vedere ca varsta consimtamantului sexual a scazut la 15 ani.

  5. Cum adica „cred ca am luat pilula gresit”???

    Cu tot internetul si informatia la indemana, ramai insarcinata. Ok, oamenii fac greseli, sa zicem.

    Dar nu ar trebui prima chestie sa te interesezi „baaa, cum sa fac sa nu mi se mai intample”?

    Ea nici nu stie cum a ramas. Poate pilula, poate aia, who cares. Evident, stia tot ce i-a zis doctorul, dar nu si cum a ramas insarcinata. Nu conteaza, ca avortul nu e mare lucru.

    Daca citesti asta, poate te interesezi si consecinte au avorturile repetate pt tine. Nu etic, ci pentru corpul tau. Sa iti spuna enspe mii de femei din comunism ce dureri si ce probleme cronice poti dezvolta.

  6. Textul asta e atat de evident neplauzibil…. Si foarte, foarte slab. Efectiv e scris pe genunchi, sa umple repede spatiul.

    *Ami pare rau la doamna scritoare*

    PS: ca sa previn inflamatiile de orgoliu – nu la autoarea blogului ma refer mai sus. Ea ar putea, insa, sa fie ceva mai selectiva cand alege ce texte publica pe blogul prin care se identifica.

    • Am citit blog post-ul asta, precum le-am citit si pe celelalte. Mi-am spus mie insami ca odata ce citesc comentariile sa nu ma angrenez in vreo discutie, insa ceva ma indeamna sa o fac.
      Nu sunt „fana infocata” a Ioanei, desi o citesc de cand nu avea copii, uneori nu sunt de acord cu opiniile ei, nu i-am cumparat (inca) cartile desi am un copil care sunt sigura ca le-ar agrea.
      Referitor la comentariul tau, textul e slab pentru ca nu este la profunzimea la care o minte adulta si-ar dori-o sau ar astepta-o de la un elev de liceu care a trecut prin scoala cu ceva seriozitate. Aici vad clar distinctia intre ce inseamna sa judeci pe cineva dintr-o postura complet diferita, fara suficient de multa empatie si intelegere pentru cine este aceasta persoana. Nu toata lumea se exprima foarte bine in scris, cu precadere adolescentii care poate nu au citit suficient si care s-au dus la scoala ca trebuie, nu ca ii inteleg valoarea beyond de „trec si peste liceu ca sa plec in Londra la facultate ca e in trend, si apoi preiau afacerea parintilor”. Nu incerc sa o justific sau sa spun ca gandeste on point, insa comentariile adultilor imi intaresc mai mult convingerea ca noi am fi infinit mai mult de vina decat copiii/adolescentii pentru aceste situatii. Ei sunt cei ce se comporta conform varstei, principiilor create tot din modul in care relationeaza cu adultii care „ii formeaza”.
      Revenind la Ioana, eu am inteles ca prin seria asta de articole publicate recent, tocmai asta vrea sa evidentieze, ca gap-ul intre generatii este enorm. Asa a fost mereu, insa acum, prin prisma faptului ca totul se desfasoara cu viteza luminii, copiii sunt de-a dreptul ignorati, in cea mai mare parte. Insa prea putin se poate da vina pe ei pentru rezultat, tocmai din cauza asta.
      Se sare cu piatra ca a „omorat un suflet”, la fel cum tot adultii s-ar pune unii pe altii pe rug in piata publica daca ai naste prin cezariana sau ai alege din orice motiv sa nu alaptezi, sau sa alaptezi in public de exemplu etc. Toti suntem „pareristi”, emitem judecati si ne axam pe a ne da cu parerea de parca am fi doctori in orice subiect de pe lumea asta, dar nimeni nu incearca sa inteleaga… sa macar sa se abtina.
      Mie mi-ar placea sa cred ca fata asta in viitor o sa preia afacerea parintilor, pentru ca a avut sansa sa studieze in Anglia, unde nu va putea „fenta” scoala, apoi on the job sa invete sa faca lucruri precum manageriat angajatii cu respect fata de fiecare dintre ei, sa isi doreasca sa furnizeze servicii ireprosabile clientilor pentru ca a trait in afara tarii si a vazut cum arata „mai bine”, si ca odata ajunsa un om de succes va intelege ca de la un punct anume depinde doar de tine sa lasi in spate lipsa parintilor (pare ca ei nu sunt implicati in mod real) si ca iti poti croi singur drumul in viata. Acum cu siguranta nu multi ii intrevad un astfel de viitor citind textul ei, dar eu asa sper – ca in fiecare an se va maturiza mai mult si va avea sansa sa faca lucruri mari.
      Ma mai gandesc ca ea va citi comentariile astea. Cele negative, care o acuza pentru avort si de faptul ca se exprima simplistic o vor inrai. La varsta asta mai ales, genul asta de critica te duce intr-o stare de negare si de sfidare. Eu asa tin minte ca eram – ca sa nu ma puna jos critica, ma transformam in stanca, in nici un caz asta nu ma facea sa ma retrag intr-un colt, sa imi fac „mea culpa” si sa reflectez asupra comportamentului meu.
      Pe cand ea ar avea nevoie de sustinere, de critica constructiva, de intelegere ca la o varsta mica a trecut prin niste situatii usor atipice si ar trebui sa inteleaga ca trebuie sa invete din asta.
      Continui cu o mica poveste. Fostul meu a trait intr-o familie de bani gata, unde nu a avut parte de atentia necesara din partea parintilor (cel putin nu cea de care ar fi avut el nevoie, la momentul in care interventia lor ar fi fost necesara). Adolescent fiind a dobandit anxietati si depresie cauzate de un mix intre firea lui sensibila si modul precar in care a relationat cu adultii din viata lui, incat cand m-a intalnit pe mine i-am devenit colacul de salvare. In momentul in care, ani mai tarziu am inteles aceste probleme, din pacate a fost prea tarziu iar el prea putin cooperant sa isi vindece traumele, incat s-a pierdut. S-a dus ani mai tarziu, de unul singur. Parintii cred ca nici la ora actuala nu au inteles in totalitate situatia, nu l-au putut pune la carma afacerilor lor pentru ca nu mai era capabil sa duca astfel de responsabilitate. Un om destept, cult, bland si bun care ar fi putut realiza multe lucruri daca ar fi avut parte de atentia de care el avea in anumite momente mare nevoie.
      Empatia este cel mai de pret instrument emotional pe care il avem, si totusi, este cel mai putin practicata. In loc sa cititi si sa judecati, incercati sa intelegeti si sa oferiti un feedback care ar putea inclina balanta intr-un mod pozitiv. Spuneti-va parerea cu umilinta, cu intentia vadita de a face un bine, sau de nu, mai bine zic ca ar fi sa va abtineti.

  7. Pare ca si-a dorit sa impresioneze prin fiecare fraza, dar tot mesajul mi-a lasat un gust foarte amar. Nu pentru ca si-a inceput viata sexuala devreme, nu pentru ca a ramas insarcinata, nu pentru ca a facut avort, ci pentru ca nu pare sa constientizeze deloc prin ce trece. Sper sa ii fie bine si sa aiba o viata asa cum isi doreste.
    Mi-e groaza cand apare cate un mesaj nou de la adolescenti; sper ca fetita noastra sa stie cat de iubita este si ca poate vorbi cu noi despre orice.

  8. Pe primul baiat parca il chema Alin, nu Adrian.
    Din povestea Monicai nu reiese ca ea ar fi fata din povestea lui Damian, ci ca asa a patit si ea.
    Sincer? Pare o fetita de bani gata, care are impresia ca totul i se cuvine si ca ii este permis sa faca orice vrea, indiferent de consecinte!
    Ca nu era la primul partener sexual la 16 ani, ca a facut un avort si ii este complet indiferent, ca desi nu era la primul partener, nu a stiut sa se protejeze, nici nu stiu de ce sa imi para mai rau!
    Am fata si ma rog mereu si fac eforturi si sper sa nu ajung vreodata in situatia mamei Monicai.
    Mama mea m-a facut la 16 ani. M-a ales pe mine in detrimentul unui avort! Habar nu a avut sa ma creasca, dar in felul ei m-a iubit enorm!
    Sa fii sanatoasa si inteleapta, Monica!

  9. Nu e primul text din seria dedicata adolescentilor care imi da impresia de fals, neautentic. Cumva acelasi lucru l-am simtit citind Cum mi-am petrecut vacanta de vara, de T. O. Bobe. Se povesteau, la persoana 1, aventurile unui copil de 10 ani si simteam ca ii asa fortata si nenaturala exprimarea. Asa si aici, prea dau impresia compuneri pe teme date: victima, agresorul, tocilarul, fata populara, adolescentul de bani gata, etc.

    • Fix acelasi sentiment l-am avut si eu! In plus nici macar un adolescent din ziua de azi nu foloseste ”chipes” ca sa descrie o alta persoana.

    • Chiar așa, nici măcar unul? Sigur sigur? 🙂

      Eu cred că noi, ăștia bătrânii, nu prea știm cum vorbesc ei, iar faptul că ei se citesc între ei și nu li se pare nimic aiurea (sunt mulți adolescenți care comentează aici și pe FB, dar ei nu au problema asta, că e inventat, ei dezbat lucrurile care îi interesează, pentru că ei recunosc limbajul și comunicarea si stilul ca fiind ale lor, noua ne suna ciudat, si mie imi suna, dar fix asta e problema, si ma bucur ca o vad si altii, ca nu vorbim intre noi, ne acuzam de fake, cand de fapt mult mai bine ar fi (si mai greu, recunosc) sa incercam sa ascultam ce ni se transmite dincolo de disconfortul pe care ni-l creeaza mesajul si de nevoia noastra de a sti ca totul e bine cu copiii nostri.

    • Of.. este primul lucru care mi-a venit in minte.
      Multumim pentru articolele astea, Ioana. Sper sa ajunga mesajele care trebuie la parintii care trebuie. Iar ei sa aiba intelepciunea de a fi alaturi de copiii lor cum au ei, copiii, nevoie.

  10. Ea este fata din povestea lui Damian sau ea este fata care are aceeasi poveste cu fata din povestea lui Damian? Pt ca mie nu imi da de inteles ca este ea, poate a scris in mail separat.. In fine, prea superficial tot, prea fara continut, un pic trasa de coada povestea si tot.

  11. Nu inteleg șocul general,am 40 de ani si aceste lucruri se întâmplau și când eram eu în liceu și generală minus internetul. Colege care au făcut sex in banchetul dintr-o opta (in tufisuri), colege de liceu care au făcut avorturi și își începuseră viața sexuală când părinții nici nu își imaginau,și da, eram la ce mai bun liceu din oraș, cu mulți copii de bani gata care gândeau că fata de mai sus. Ironia era aceeași, părinții se lăudau cu fetele lor sfinte sau băieții cuminți (unii din ei foarte agresivi), negand adevarul sau prin și simplu nestiind. Aceeași copii de atunci sunt părinții de azi și sunt șocați de generația actuală, amintindu-si selectiv de generația anterioară.

  12. Foarte cinstit, a fost o greșeală pe care a putut să o corecteze. Alte fete nu fac asta și se trezesc cu bebeluși când ele însele sunt niște copii imaturi. Important e sa învețe ceva de aici și să se protejeze când mai face sex.

    • Desigur. Un copil e o „greseala” cand nu e dorit si o „minune” cand e dorit. Fix acelasi ghem de celule sau cum mai vreti sa-i ziceti voi ca sa va usurati constiinta.

  13. Textul acesta îmi aduce aminte de adolescența mea. Este plin de aroganță, tipic adolescenților care cred că le știu pe toate, mai ales dacă au un pic de bani părinții și ei sunt populari la școală, been there, done that! Ulterior viața te lovește în freză, descoperind fără să cauți umilința, modestia și echilibrul. Ți-se tau fițele bruc când părinții te lasă liber și nu te mai protejează.
    A doua parte a textului reflectă multă înstrăinare, depersonalizarea faptelor și mai ales a consecințelor. Este o tragedie să faci un avort, dar la 16 ani nu ai cum să conștientizezi treaba asta. Cel mai probabil multe dintre noi am fi reacționat la fel, dacă aș fi fost puse în situația acestei adolescente, cu insticte de copil și fără posibilitatea de-a privi pe ansamblu situația. Tind să cred că avortul acesta a fost mai degrabă dictat de părinți, care au preferat calea mai rapidă de rezolvare a problemei, fără a o informa pe adolescentă exact ce presupune. Din păcate, faptele se vor întoarce și va trebui să se confrunte cu ele mai târziu. Îi doresc mult succes pe partea asta, că la aparențe se descurcă singură.

  14. Am ramas uimita sincer nu imi gasesc cuvintele cu cata lejeritate discuta despre aceste lucruri, asta e generatia ce va urma nu au nici un pic de regrete in tot ce fac fara pic de responsabilitate si totul li se cuvine.. ? Am o fetita e micuta dar ma sperie gandul de ce va urma si nu de judecata mea ci de cei care o inconjoara.. Scolile nu mai sunt ce au fost, au ramas doar cu numele si e mai grav ce se intampla acolo de cat la o scoala,, normala”.

  15. O fata de 16 ani care ia pilule contraceptive si face sex neprotejat, dar stie tot ce are de spus doctorul. Sper sa se trezeasca inainte de un test pozitiv de HIV. Ca de o „celula” poate scapa repede..

    • E o realitate a romaniei: un sfert al romaniei isi incep activitatea sexuala inainte de 16 ani.
      Si fertilitatea e maxima la varsta aia….
      Datorita stilului de viata (alimentatie, sendentarism) a scazut varsta pubertatii in romania, sunt fete la 8-9 ani cu menstruatie.
      E nevoie de educatie sexuala, dar de unde daca parintii se opun/lipsesc din peisaj?

    • Nu educatia sexuala este solutia.
      Ce face ea? II educa pe copii sa fie „responsabili”, adica sa stie de riscuri, boli, cum sa foloseasca un prezervativ, cum sa recunoasca un abuz sexual etc. Dar, in rest, acesti copii au mana libera sa faca … ce vor. 🙂 Cat timp sunt „responsabili” 🙂
      Asta e trist pentru ca incep sa aiba relatii fizice pasagere. Nu se imbolnavesc, nu se ajunge la sarcina etc.
      Dar oare in sufletul lor ce se petrece?
      Nu educatia sexuala va salva lumea, ci o intoarcere la un mers firesc al lucrurilor, nu la incurajarea sexualizarii precoce a copiilor cand ei nici macar nu stiu cu adevarat ce fac.

    • Maria, si care ar fi un mers firesc al lucrurilor. La ce varsta ar trebui o persoana sa isi inceapa viata sexuala?

      La 18 ani e ok? La 20? La 24?
      La ce varsta aveau copii oamenii inainte? Biologic corpul nostru incepe sa aiba nevoi cu mult inainte de pragurile sociale acceptate. Aici intervine educatia sexuala, nu doar sa invete cum sa se protejeze ci sa aiba sex responsabil. Si daca aleg sa faca sex responsabil la 16 ani, aia e, e alegera lor. Noua ne e greu sa le lasam alegerea asta, asigurandu-ne ca au toate informatiile de care au nevoie.

    • Educatia sexuala in primul rand ii va feri de abuzuri sexuale si de traumele asociate. Apoi prin intelegerea mecanismelor si firescului si hormonilor si starilor interioare de atractie si mai ales de respingere si adultii invata sa spuna NU cand e cazul inclusiv la palme peste fund, la invitatii nedorite, la cererea iubitului de sex sau la un sex fara prezervativ, mai exact se rupe vraja la adolescenti ca e ceva nemaipomenit si cool si extraordinar sa o faci ca altfel esti de coada ursului.
      Implementarea in comunitati din alte tari a aratat ca varsta de incepere a vietii sexuale se deplaseaza catre 18 ani (vedeti olanda), si ca rata de sarcini la minore scade de cateva ori, iar bolile organelor sexuale si nu doar cele transmisibile ci si cele de igiena sau cu semne neglijate in prima faza din nestiinta.

      E foarte important sa aducem aminte ca ce era acum 70 ani nu se mai aplica: varsta pubertatii a scazut si varsta casatoriei a crescut, din perioada asta iese Romania loc fruntas in europa la sarcini de minore si avorturi.

  16. Stau si ma minunez… E foarte trist sa vezi ce se intampla cu unii, cum gândesc, ce e important pentru ei. Popularitatea nu e totul,nici banii. Sper sa se trezeasca la realitate domnisoara.

    • Ce-ar mai fi de comentat? Multe și nimic! Totul ține de educație și de valorile insuflate. De familie și de ce se petrece în interiorul ei.

  17. Daca este adevarata aceasta scrisoare, este trist din mai multe motive!
    Adolescenta nu percepe gravitatea a ceea ce i se intampla, braveaza mult, e depasita de situatie, haotica, fara repere! Dar asta nu e vina ei exclusiva!
    Unde sunt parintii, profesorii, psihologul scolii? Etc
    Lucrurile astea se intampla!
    La scoala unde invata copilul meu, a fost un caz care ne a siderat!
    In corpul de cladire unde erau numai clase pregatitoare, au fost descoperiti 2 adolescenti facand sex in toaleta!
    Ea era clasa a 7 a si el clasa a9 a
    Adica 13-14 ani si 15-16 ani
    Reactia scolii: au musamalizat totul!
    Cand s a aflat toata tarasenia, au zis ca nuuuu ei doar se pupau!
    Nu au impuns nici o masura! Nu a intervenit psihologul ….. nimic care sa i ajute pe acesti copii!
    Precizez ca este o scoala de elita in centrul bucurestiului! Unde nu ajunge oricine!!!

  18. Trist ca nu intelege cu adevarat prin ce trece. Poate i-ar trebui un alt psiholog, nu e musai sa faci click mereu cu primul la care mergi.

  19. As vrea sa spun ca prima mea reactie a fost „Wow”, dar nu e asa. Cumva ma asteptam la ce descrie aceasta fata. Nu judec avortul, in mare parte pentru ca sunt de parere ca decat o mama cu asemenea idei sau un copil abandonat ( nu neaparat material, cat psihic), mai bine asa. Nu pare ca fata stie sau sa inteleaga gravitatea faptelor ei si, din pacate, nici macar nu pare sa o intereseze. La drept vorbind, pare ca ti-a scris asa…cam de amorul artei…ca sa isi vada publicata mica ei opera pe un blog cunoscut. A invatat cum sa isi manipuleze parintii si cei care o inconjoara si atat. Cred ca parintii au nevoie de mai multa implicare, altfel pare sa aibe mari sanse sa devina fata din articolul anterior, sa hartuiasca, sa dezbine, sa isi bata joc de ceilalti si chiar de ea insasi. Trist… se pare ca nu degeaba suntem clasificati ca fiind o natie de analfabeti functionali…

  20. Oricine poate face intrerupere de sarcina la 16 ani. Ar putea deveni o moda…cine stie. Tinerii nostri sunt mari (fac sex la 16 ani), dar tot la 16 ani sunt prea mici sa devina parinti.

  21. Pe mine nu textul mă minunează, ci toate comentariile. Este un copil care a făcut ce a crezut mai bine cu situația în care s-a aflat și informațiile primite. Am senzația că toți părinții preferă să creadă că ai lor copii își vor începe viața sexuală la minim 18 ani, bine instruiți (de către cine, aș întreba?!) și ignoră total lumea reală în care ai lor copii trăiesc. În general, adolescenții acestei generații îsi încep viața intimă între 13 -15 ani, statistici peste tot. Cam șocant într-o țară unde s-a făcut referendum pt familia tradițională și s-a refuzat sistematic educația sexuală? Nu, deloc. Este o consecință a ignorării realității, pe principiul: dacă eu cred că nu există, atunci nici nu are cum să existe. Mă miră și toate comentariile referitoare la avort: nu este sfârșitul lumii, nu este un lucru atât de grav ca și, de ex, consecința unei boli venerice incurabile, deci de ce atâtea judecăți de valoare? Poate fi traumatic sau nu neapărat, depinde și de gradul de înțelegere a vieții femeii respective, însa în acest caz e clar că vorbim de o femeie în curs de devenire. Un avort nu este un capăt de drum, nu lasă întotdeauna urma fizice vizibile sau psihice invizibile, depinde extrem de mult de fiecare individ și de context. Aici, pshilogii știu mai bine. La fel, atâtea pudibonderii și prejudecăți la un loc mai poți citi doar pe forumurile de „mămici”. Dragilor, viața reală nu este așa. Copiii nu rămân în inerție la vârsta la care ne dorim noi, până când suntem noi, părinții, pregătiți să îi „vedem” mari. Da, au nevoie mereu de dragoste, dar au nevoie de timp ascultându-i și înțelegându-le anturajul, mediul, dorințele. Viața sexuală nu e o bucată separată din ei, este tot viața lor, este tot treaba noastră să le vorbim clar și deschis, să știe că pot face ce își doresc doar consimțit și cu protecția aferentă, cu responsabilitate. Nu avortul este cea mai temută consecință pentru adolescenți. Ar trebui să reflectăm la aceste destăinuiri. Tânăra este un caz dintre multe, foarte multe cazuri de adolescente însărcinate care au existat dintotdeauna, în fiecare generație, este decizia ei că nu și-a dorit responsabilitatea unui copil la o vârstă fragedă. Se întâmplă și nu este nimic greșit că a renunțat în loc să-și asume ceva ce nu poate duce. Cât despre exprimare și maturitate? Amuzante percepțiile, amuzante mai ales pretențiile. Are judecata vârstei și măsura explicațiilor parentale primite în acest timp.

    • Și îmi cer scuze pentru greșeli (typos, virgula între subiect și predicat etc), am scris foarte repede.
      O sugestie ar fi introducerea unei rubrici de editare pentru 30 secunde, înainte de moderare.

    • Se poate. Știu eu un blog care are opțiunea asta și e super. Ai cam 5 minute să editezi dacă te prinzi că ți-a scăpat vreo dudă.

    • Urmeaza sa fie facut public dupa ce primesc drept la replica din partea celor implicati, carora le-am dat acces la articol cu parol. Sincer, nu am stiut ca se vede articolul, credeam ca ramane privat.

  22. Da, seria asta de articole trage un semnal de alarma. Dar un alt pericol e sa ne inchipuim ca majoritatea adolescentilor sunt asa. Ei bine, nu. La liceu am avut cateva colege care s-ar incadra in acest tipar. Dar la facultate 90% dintre fete erau fete model. Inteligente, cultivate si frumoase. Cateva aveau relatii serioase cu baieti. Cateva abia la facultate sau chiar la masterat au intrat in relatii serioase. Multe erau singure. Au terminat studiile, apoi s-au casatorit si au avut copii. Cateva sunt si acum singure. As zice ca media de varsta pentru prima relatie era de 22-23 de ani. Si da, au fost si fete care nu au avut relatii pana la casatorie. Vorbesc in cunostinta de cauza, eram toate destul de apropiate, chiar prietene bune, cu multe dintre ele am pastrat legatura. Incuiate? Se poate. Ce sa zic, pentru unele a fost vorba de alegerea lor, pentru altele astea au fost circumstantele. Prioritatile lor? Scoala, viata culturala, religioasa. Mai tarziu viata profesionala, calatoriile. Familia. Si toate astea nu vor disparea. Pentru ca stiu cum isi vor educa proprii copii.

    • Exact la fel si cand eram eu la liceu,facultate.Doua dintre prietenele mele au avut relatii intime dupa 20 de ani,doar cu actualul sot.

    • dar colegele din scoala generala? cele care nu au fost nici fete model, nici cele cultivate si frumoase si inteligente? Cele care nu au avut nici norocul geneticii, nici norocul familiei apropiate?
      Ce imi aduc eu aminte e trist.

  23. N-am putut să nu remarc o chestie…
    Ioana a publicat de-a lungul timpului mai multe articole despre violența asupra copiilor la care s-au adunat o mulțime de comentarii ale unor persoane care au avut de suferit de pe urma bătăilor primite acasă, inclusiv însoțite de vorbe dulci de genul: „mai bine nu te nășteai” sau „ai fost o greșeală” sau „eu, de fapt, nu mi-am dorit copii, dar [insert scuză pentru păstrarea copilului]”.
    După care nu mai departe de zilele trecute vine un articol din categoria întrebărilor existențiale „era mai bine dacă nu făceam copii?” care, deși nu a avut comentarii de genul „da, mai bine nu-i făceam”, provine din discuții tot mai multe în ultima vreme pe tema această. Am văzut o mulțime de comentarii ale unor persoane care ziceau că da, regretă la un articol american. Și știu și pe cineva care i-a făcut ca adult conștient (deci nu adolescentă debusolată) și zice că dacă știa în ce se bagă, nu-i mai făcea (asta nu înseamnă că nu-i iubește).

    Și apoi vine o fătucă derutată de viață, care în imaturitatea ei are totuși atâta minte cât să nu aducă pe lume un copil pe care nu și l-a dorit și de care nu se simte în stare și toată lumea îi sare în cap că vai ce lucru oribil.
    Voi, astea oripilate, ce soluție i-ați fi dat? Să-l crească mama ei ca să-și poată vedea ea de școală? Eventual să ia o bonă să-l crească ea și să nu-i „încurce”, dacă tot au bani? Să renunțe la școală și să-și facă un rost în viață cu 10 clase sau câte o fi apucat să facă? Să se mărite cu unul cu care altfel n-ar fi avut nici cea mai vagă intenție să-și petreacă restul vieții? Să-l păstreze ca să se învețe minte? Mai citiți o dată poveștile oamenilor care n-au fost doriți de părinți. Doar pentru că tu ca adult ți l-ai dorit sau nu poti avea copii, nu înseamnă că și alții și-i doresc sau că trebuie să păstreze un copil nedorit.

    Da, avortul e o treaba serioasă si am senzația că fata asta n-a priceput gravitatea faptei.

    Fată dragă, e grav. E grav că n-ai înțeles că viața sexuală se începe când ești destul de matură și de responsabilă să te ții de o metodă contraceptivă. Iar avortul nu este metodă contraceptivă. E grav că nu ți-ai pus problema de a folosi prezervativul cu un partener ocazional. BTS-urile nu sunt notate în fruntea omului. Orice om – oricât de bine arată, de educat, de curat etc – poate avea o BTS. Iar dacă un băiat refuză să-l folosească – de la începutul actului sexual, nu doar pe final – trimite-l la primbare că nu se termină lumea la el. Also, nu pot să nu mă întreb cât de sănătos o fi să te îndopi cu hormoni la o vârsta la care încă ești în creștere, pubertatea își face de cap, hormonii oricum sunt mai agitați decât o haită de câini dingo turbați. Sexul e fain, e grozav, dar se face responsabil. Și se face pentru tine, nu pentru un „el”.

    În rest, chestiile cu popularitatea și urmăritorii mă depășesc. Oi fi prea bătrână.

    PS. Caută alt terapeut, te va ajuta să-ți dai seama pe ce lume trăiești și ce-ți dorești de la lumea aia și de la viața ta.

  24. Poate putin off topic, dar cu legatura directa cu adolescenta si felul in care parintii trateaza situatia: nu mai am anii adolescentei demult, dar imi aduc foarte bine aminte vremurile cand aveam 18 ani, primul prieten si mi s-a facut rau dupa ce am mancat jumatate de mic (fusesem la un gratar cu familia prietenului) si cand am revenit acasa, mama nu a stiut decat sa ma ignore, reprosandu-mi atat mie, cat si saracului baiat, prieten pe atunci, ca cine stie ce ati facut voi…. am ramas acasa, zacand in pat, cu mama ignorandu-ma cat timp mi-a fost rau. Era doar o intoxicatie, dar atitudinea mamei pe mine m-a scarbit. Un an mai tarziu am plecat cu acelasi prieten de 1 Mai la mare, reactia mamei „te duce la hotel ca pe curve”… in loc de orice urma de educatie sexuala… mi-am cautat informatii despre viata sexuala on vestita revista Pro Tv magazin, vestita la acea vreme, mama nu stia decat sa ma controleze in birou, sa arunce tot ce nu ii convenea ei si sa ma numeasca curva.. acel baiat mi-a fost prieten 7 azi si ceva, ne si logodisem la un moment dat…. nu stiu daca as putea invinovati adolescentii, fie ei cei de azi sau cei care eram noi. Relatia mea cu mama nu a fost si nu va fi niciodata una apropiata sufleteste. Sunt calul de bataie cand vine vorba de ajutor financiar si creaza un santaj emotional si un sentiment de vina atunci cand nu pot. Nici boala, nici varsta nu au schimbat-o. Am avut o discutie cu cei 2 frati ai mei, niciunul dintre noi nu se simte apropiat sufleteste, nu simte ca poate vorbi cu ea, o sunam si avem grija de ea cum putem pentru ca e mama…. dar tare mult mi-as fi dorit sa fie persoana cu care sa pot comunica. Daca am o peoblema de sanatate, de ex. am fost internata in spital, locuiesc in alta tara…singurul lucru pe care l-am auzit de la ea a fost…o ai si tu grija….si apoi a revenit la ale ei. Nu e doar varsta care o face sa fie asa, asa a fost mereu. Inteleg adolescentii care nu se pot apropia de parinti…trebuie sa gaseasca pe acel cineva apropiat care sa ii sfatuiasca pana nu e prea tarziu.

  25. Mi se pare ca multe dintre persoanele care comenteaza nu isi mai amintesc adolescenta sau le e greu sa inteleaga ca poate altii au trait o altfel chiar si pe vremea lor.
    Povestea asta putea sa fie si de acum 20 de ani cand eram eu adolescenta, nu i nimic nou sub soare. Aveam colege care faceau sex de pe la 16 ani atunci si sunt sigura ca a scazut varsta intre timp. Baietii mergeau la prostituate, cam toți adultii pe care ii stiu acum au fost in liceu.
    Eu o inteleg destul de bine pe fata ca nu e suparata ca a facut avort, chiar nu e obligatoriu sa regreti sau sa ai mustrari de constiinta. Eu nu am avut cand am facut avort la 18ani cand din greseala s-a rupt prezervativu si pastila de a 2a zi nu a facut nimic. Sub nici o forma nu as fi facut altceva, norocul meu ca avand 18 ani nici macar nu a trebuit sa spun parintilor.
    Nu vad cu ce m-ar fi ajutat vreodata terapia la ceva ce nu regret, dar ea ar putea sa foloseasca orele alea macar sa discute altceva.
    Nu e felul meu sa am relatii de scurta durata, dar sunt sigura ca sunt multi adolescenti si nu numai care fac asta, deci nimic anormal.
    Singurul sfat pt aceasta fata este sa aiba grija la bolile cu transmitere sexuala – unele nu se vindeca deloc deci prezervativul e obligatoriu.
    In rest partea superficiala a discursului despre bani, londra, afaceri etc este provenita din familie. Astea sunt valorile lor si nici nu se vor schimba oricat spune cineva ceva pe acest blog. Cunosc oameni care isi traiesc asa viata si la 35 de ani asa ce pretentii sa am de la ea? Si stiti ce, oamenii aia de 35 de ani sunt super impacati cu viata lor.
    Doar ca eu prefer sa fiu prietena cu tocilarii decat cu acesti oameni superficiali cu viata de instagram si absolut plictisitori

  26. Fată dragă s-ar putea ca plecarea la Londra să-ți facă bine și să te trezească la realitate. Curaj, să te iubești pe tine însăți și să te ierți.

    Doar la noi se vorbește despre tinerele noastră gravide, am văzut și in Anglia destule, mai ales in zonele industriale in primii mei ani acolo incepand din 2008 pana in prezent. Mai târziu s-a introdus gratuit implantul contraceptiv (implanon, acum nexplanon – un dispozitiv cât un chibrit băgat in braț valabil 3 ani) și s-au dechis clinici sexuale gratuite unde vin o mulțime de fete/adolescente de la 12-13 ani, au parte de confidentialitate și nu se transmit informațiile la medicul de familie, părinții habar nu au sau chiar sunt aduse de părinți de la 12-13 ani.
    Asta e educație sexuală? Să iei contraceptive de la 12-13 ani? Cred ca nici ei nu au înțeles cum e cu educația sexuală.
    Anul acesta s-a introdus obligatoriu materia educație sexuală de la 11 ani deși se studiază din școala primara cu noțiuni despre relațiile sociale si in mediul online; cu libertatea părinților de a-i retrage de la lecția respectivă din considerentele proprii.
    Găsiți curriculumul online dacă va interesează. Și acolo sfătuiesc ca primele relații și noțiuni de natura sexuală se învață acasa de la părinți.

  27. IOANA, FATA ASTA VORBESTE DESPRE MAMA EI și faptul că nu se simte ascultată și acceptată. Nu pot sa cred că am citit peste 100 de comentarii, unde s-a delirat de la e un fake, trecând prin ”întoarcerea la valorile tradiționale” ( mă întreb dacă se referă la străbunicile noastre care aveau primul copil la 16 ani, sau când mamele noastre făceau avorturi în bucătarii…) până la judecăți de valoare a eternei superficialități adolescentine. Dar această marturie este despre o mamă care nu pare să se fi conectat cu fiica ei, iar ea este dispusă să facă ceva, nu știe nici ea ce, pentru a fi acceptată. Mă înfioară că după 20 de ani, fetele adolescente se contectează în continuare atât de greu cu mamele lor ce nu dețin maturitatea emoțională de a-și ghida copiii și a-i pregăti pentru ce urmează, sunt aceleași stupidități de genul ”baiat de familie bună” și să facem ceva să arate bine înafară. Am citit acest articol dupa 3 zile de digerat articolul din DOR al Ioanei Burtea (https://www.dor.ro/vorbesc-ca-sa-nu-stiu-doar-eu/) despre abuzul ei din copilărie. Ce m-a șocat acolo ca și aici este distanța și indiferența mamei. Sunt două extreme dar cumva în mintea mea s-au unit.Sper din tot sufletul ca părinții care citesc articolele tale să reflecte mai mult la ”superficialitatea” lor și mai puțin la cea a adolescenților.

  28. Pentru comentatorii care afirmă că educația sexuală în școală este greșită și inutilă, că informațiile se primesc toate acasă, că în era internetului de ce să nu știi ca adolescent cum să folosești corect o metodă de protecție (nu spun contraceptivă, pentru ca bts-urile sunt problema, de fapt) și cu acordul Ioanei (care poate șterge comentariul dacă așa consideră), las mai jos un articol despre familie (veti vedea că este o familie aparent normală sau tradițională), sexualitate, abuz și adolescență.

    Și mai spun atât: aprox 1000 de copii abuzați sexual in România, cea mai mare parte în cadrul familiei. În mediul de siguranță al copilul. În mediul unde mama crede ca e dezgustător ca la 13 ani să ai intimități și viață intimă. În mediul unde femeile care au comentat aici consideră răul suprem un avort făcut la 16 ani și condamnă un copil de „lipsa remușcărilor” sau de „lipsa verosimilității” poveștii.

    https://www.dor.ro/vorbesc-ca-sa-nu-stiu-doar-eu/

  29. Celor carora nu le pare verosimila povestea le sugerez sa citeasca despre personalitatea psihopatica, mai ales daca traiesc cu impresia ca psihopat = criminal. Incidenta in populatia generala este estimata la 1%. Incidenta e crescuta in randul celor cu functii inalte, iar in Romania cu siguranta in sectorul business, pentru ca, in societatea actuala, trasaturile personalitatii psihopatice sunt exact cele necesare unei reusite in aceste domenii (increde in sine exagerata, egoism, lipsa de remuscari etc). Eu nu sunt psiholog si nu vreau sa fac aluzii in privinta fetei din articol, trebuie insa spus ca multe persoane pot dezvolta trasaturi psihopatice, fara a corespunde tabloului integral. Si aici trebuie sa ne punem intrebari despre cum ne crestem copiii, ce inseamna sa fii conectat cu al tau copil, ce influenta au trendsetter-ii, unde ajung copiii din nevoia de auto-validare intr-o societate superficiala etc. Citind articolele despre adolescenti de pe acest blog imi e greu sa nu remarc ca adolescentii populari sunt mult mai mult in pericol decat cei izolati. Pentru ca intr-o zi li se va sparge bula si vor descoperi cat de goi sunt pe dinauntru si nu vor avea de ce sa se agate. Dar sa nu fim prapastiosi, sunt doar copii, au timp sa se dea cu capul de pragul de sus si sa se dezvolte si frumos. Totusi, nu ma pot impedica sa nu ma bucur ca ai mei copii nu merg la scoala in Romania, ci in Elvetia, o tara care ii pune pe copii la treaba foarte serios de la varste fragede si nu le lasa timp sa devina experti in superficialitate. Aici pe la 14 ani ori integrezi un liceu unde chiar se face carte (aproximativ 20% dintre elevi, cei motivati de studiu) ori incepi invatarea unei meserii frumoase, la modul cel mai serios cu putinta. Am avut ocazia sa discut cu elevi care erau in cursul uceniciei si spuneau cat de mult s-au maturizat intr-un timp foarte scurt. Aveau doar regretul ca scoala nu ii pregatise suficient pentru a nu trece printr-o adevarata criza in momentul schimbarii. Pentru ca, spuneau ei, la scoala e mult prea usor, ti se dau prea multe pe tava, nu esti invatat sa fii responsabil. Cei care invata o meserie se maturizeaza mai repede decat cei care merg la liceu. De multe ori, dupa ce invata o meserie, se pun din nou pe carte cu alta atitudine si ajung foarte sus. Ce vreau sa spun? Puneti adolescentii la treaba, dati-le responsabilitati si nu-i cresteti in puf. Copiii au nevoie sa descopere cat sunt de capabili si de valorosi, nu sa isi caute validarea in faptul ca au haine scumpe sau ca au invatat cum sa para interesanti in ochii altor imaturi.

    • Ce legătura are personalitatea? Cine a scris mesajul, cu siguranța nu e psihopat, dimpotrivă chiar cred ca e o persoana care suferă mult – e valabil și pentru varianta in care textul e fabricat. Apoi, personalitatea este din naștere, nu devii psihopat fiindcă ai fost crescut intr-un anumit fel. Pur și simplu ăla ești, așa te naști.

    • DEEA, mai citeste, domeniul e fascinant. Da, psihopat te nasti, dar poti dezvolta trasaturi caracteristice personalitatii psihopatice chiar daca nu esti psihopat. Prin influenta mediului. In cazul acesta poti fi catalogat drept sociopat. Cu alte cuvinte psihopat te nasti, sociopat devii. A fost doar o provocare. Adolescentii sunt deseori egoisti prin natura etapei si da, din prea multa suferinta.

    • Nu înțeleg ce ar trebui sa citesc, credeam ca le stăpânesc destul de bine, fiind meseria mea cumva. S-a schimbat clasificarea tulburărilor de personalitate? In fine, nu exista denumirea “psihopat”, e de fapt tulburarea antisociala, dar in afara de asta, dsm 5 și icd, nu?

    • DEEA, unu la mana – chiar daca esti de meserie invatatul nu se termina niciodata. Doi la mana – nu stiu cum e sa fii ‘cumva’ de meserie. Eu nu sunt de meserie, am facut putina psihologie in cadrul altor studii, in alt context decat specializarea mea principala. Dar stiu ca personalitatea e influentata foarte mult de mediu, nu e un dat din nastere. Inteleg ca in cazul psihopatilor (da, stiu ca e o denumire populara, nu un termen tehnic) sunt si diferente la nivelul creierului, deci pare un caz aparte, nu prea ai cum sa scapi, ca sa zic asa. Dar am deviat de la subiectul principal 🙂 Intre noi fie vorba nu cred ca psihopatii ar trimite mesaje pe blog-uri (cred ca le pasa prea putin), chiar daca joaca tare la ‘nu-mi pasa de nimeni si nimic’. N-am vrut sa starnesc controverse. O seara buna!

  30. S-a despicat firul in patru si s-a negat tot ce e sub soare dar eu am retinut un singur lucru din articol: „daca afla mama”, „mama era de acord”, „mama vrea”, „mama nu accepta” mama, mama…e vorba despre mama, mama a fost pomenita la orice pas si e prezenta in fiecare decizie

  31. E de apreciat sinceritatea fetei si curajul ei de a spune ceea ce gandeste cu adevarat. E normal sa existe curiozitate pentru experientele sexuale, atractia e ceva normal, la fel de normal e sa faci greseli, sau sa nu iti doresti un copil, si asta la orice varsta. E de apreciat si ca a trecut peste, ca recunoaste ce a simtit cu adevarat. Faptul ca alte femei isi doresc un copil, nu inseamna ca oricine altcineva ajunge la o sarcina (nedorita) ar trebui sa il faca. Faptul ca unele femei vad copilul ca pe o rezolvare la orice, nu inseamna ca este asa. Relatia nu va merge mai bine daca faceti un copil, fericirea nu va veni daca veti face un copil, din contra, vor aparea alte probleme. A luat decizia unui avort cand era vorba doar de o celula – si asa este, acel copil nici nu era constient ca exista. Ar fi fost de preferat sa il nasca si sa il arunce la gunoi panicata fiind de consecinte (ce va zice mama, despre care aflam ca se crizeaza, deci nu stie sa comunice cu fiica ei)?
    Psiholoaga nu are suficienta experienta, pentru ca ii trateaza situatia acestei fete ca si cand toate adolescentele ar putea fi judecate aplicand un sablon: tinere, insarcinate din greseala, fac avort si apoi sunt afectate negativ de experienta, regreta etc. Fata aceasta atrage atentia ca nu toti gandesc la fel si are dreptate.
    Pe de alta parte, am observat in comentarii criticile la adresa ei, ca ar fi superficiala, ca o intereseaza popularitatea. La varsta ei e ceva normal, insa nu putem sa nu observam ca mama ei gandeste tot superficial. Ii alege baieti cu o imagine ok din punctul ei de vedere, dar pe care fata nu ii agreeaza, si nu e ok sa ii impuna astfel pe cineva. Fata reactioneaza normal.
    Faptul ca se gandeste la viitorul ei, la scoala si cariera e de apreciat, vrea sa fie independenta financiar, ceea ce inseamna ceva. Nu e o fata care ar dori sa intalneasca pe cineva care sa ii asigure totul si apoi sa devina dependenta de el, el sa o controleze si sa nu mai aiba iesire dintr-o relatie abuziva.

  32. Am intrat pe acest site sau ce-o fi dupa o cautare pe google „adolescenta dificila 15 ani sfaturi parinti”. Am citit intai scrisoarea mamei care aude din intamplare comentariile fiicei sale in parc referitor la cat de scumpe sunt hainele ei si cat de saraca este o alta fata pentru ca are haine modeste. Am recunoscut ceva din situatia mea ( am o fetita de 15 ani ) si am continuat sa citesc. Ooo ce interesanta a fost faza cu donatul hainelor , confiscatul telefoanelor si voluntariatul la un centru de ajutorare a celor saraci… Nu cred o iota ( e un cuvant de pe vremea mea ,cand citeam mii de carti -nu ca m-ar fi ajutat cu ceva in viata practica… ).
    Am si eu o mandra de 15 ani acasa … cel mai zambitor si dragut copil pana la 11 ani. Afectuoasa , empatica , cu tact si simtul umorului ( adaptat la posibilitatile unui copil pana in 11 ani) … La un moment dat , pe la 12-13 ani a iesit pe usa ingerasul si a intrat pe usa dracusorul … la fel de dragut si simpatic , dar o alta persoana , care ma pacalea non-stop , eu crezand toate minciunile ei , pana cand aveam in fata realitatea … care ma consterna total , pentru ca eu credeam ca inteleg cum gandeste si cum simte, ca fosta adolescenta , sora , prietena a altor adolescente din viata mea de adolescenta…
    Aseara am avut inca un scandal in familie , provocat de sosirea fetei la o ora foarte tarzie acasa , dupa telefoane repetate ,in care ma tot mintea ca e pe drum , ca aproape a ajuns etc. … pentru ca in final sa spuna ca la ora 23 este in parc , cu prietenii adolescenti ( baietii se auzeau in fundal facand glume ) , si face poze si „isi traieste vara”… Dupa amenintari si tipete si dupa ce mi-a zis : „bine iau un taxi si vin , dar mi-l platesti tu?” a venit acasa la 23,40. Taica-su a plesnit-o peste cap de 2-3 ori ( e a treia oara in ultimul an cand taica-su da in ea , inainte nu am batut-o niciodata ), i-a adresat cuvinte foarte urate , din care „panarama” ear fi cel mai bland … Nu stiu unde am gresit, nu m-ar deranja sa-i accept teribilismele si greselile daca nu m-as teme pentru siguranta ei fizica…daca nu m-as teme de un caz Caracal – atat de real din pacate…, daca nu as sti din experienta mea de fetita , adolescenta si tanara ca barbatii sunt prin constructie niste pradatori si ca 6 din 10 barbati sunt niste violatori ( este estimarea mea ) . Daca ar ramane insarcinata cred ca as fi relativ ok sa-i cresc copilul , desi pentru ea nu ar fi momentul si nu-i doresc asta … pentru mine ar fi o fericire sa mai tropaie niste copilasi mici prin casa … mi-e dor.
    Repet : teama pentru pericolele care o pandesc din umbra , acesta e motivul pentru care ma cert cu ea si avem aceste episoade de tipete si certuri in casa… Din pacate , nu avem succes – taica-su greseste si NU intelege ca greseste , dar eu .. .eu o inteleg , eu o iubesc asa cum e , eu astept sa inteleaga , o indrum sa simta frumos , discut cu ea … SI TOTUSI NU AM SUCCES in a o aduce in parametri normali , de multe ori ma simt disperata .
    Referitor la comentariile de mai sus , pe cateva mi le-am salvat , imi sunt de real folos ( de la Monica , „O femeie” – va multumesc pentru inteligenta ) ,altele sunt de-a dreptul nocive si auto-suficiente … oribile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *