Acum, povestea detaliată de anul trecut.
Plec cu iubitul la Lisabona, doar noi doi, pentru un weekend. Copiii, cu mama, la noi acasă.
Prima plecare în doi din ultimii 15 ani, pentru că nu avem cu cine lăsa copiii, nu ne place să-i lăsăm, etc, dar de data asta era musai să respirăm un pic. Așa că am ales o destinație în care mai fuseserăm împreună și ne plăcuse mult.
Eram… flămânzi, ca să mă exprim delicat. Abia așteptam tot, de la plimbare la mâncare la liniște la tot ce nu mai avem în tihnă de când suntem părinți. Așteptări mari, planuri mutiple, dar în același timp no pressure, chill vibe. Orice-ar fi, suntem împreună singuri, ce poa să meargă rău?
În fine, aterizăm, ne cazăm, dăm o tură, dușuleț fierbinte (era decembrie), halat pufos, țup în pat.
Când să trecem la meniul principal, mă sucesc eu cumva și pac, îmi cade cercelul din nas.
Îmi dădusem gaură cu câteva zile înainte.
Când realizez că mi-a zburat cercelul din nară, am sărit arsă, răsturnând iubitul cu roțile-n sus.
-Ce-i? Ai un AVC? Nu mă mai iubești?
-Gaura! am strigat, se închide, repede, caută cuiul.
Omul mă privea confuz și panicat, pe bună dreptate, căci cuiul lui era la locul potrivit, iar despre gaura care se închide nu auzise în 19 ani de relație.
Ne-am pus amândoi în patru labe să căutăm printre cearcefurile imaculate cercelul cât un aculeț.
Neapărat trebuie să vă spun despre trecutul meu traumatic pe subiect, căci este relevant: când aveam 19 ani și am stat la New York câteva săptămâni, într-una dintre seri mi-am dat gaură în nas într-un loc dubios din Soho. Cuiul a ieșit singur în aceeași seară, nu l-am putut pune la loc din cauză că mă durea, iar gaura s-a închis, în consecință, visul meu de a avea cercel în nas a rămas neîmplinit până acum, trei decenii mai târziu.
Nu aveam de gând să repet aceeași greșeală! De data asta aveam să-mi bag cercelul la loc pe loc!
l-am găsit în câteva minute, și apoi a început agonia.
Nu intra.
Iubitul era călare pe ChatGPT, să afle cum se pune la loc cuiul cu vârful un pic gros, care n-ar fi trebuit să iasă, dar căldura de la duș și excitementul serii romantice a făcut nara să se dilate, și hop, a sărit comoara de la locul ei.
Între timp, din cauza stresului, gaura s-a strâns la loc, și sărăcia de cui cu cap gros nu mai intra (nu vă gândiți la prostii, vorbim încă despre cercel).
Soțul zicea:
-Apasă în timp ce învârți, presiune medie, așa zice tutorialul.
Mă durea, mă lua cu transpirații și leșin.
M-am pus pe pat cu picioarele pe tăblie și cu capul în jos, pe lângă saltea, să mi se ducă sângele la creier și să nu leșin.
-Fă-mi vânt, că mă iau căldurile.
Iubitul îmi făcea vânt cu harta Lisabonei.
Am zis că eram amândoi dezbrăcați?
-A intrat?
-Nu, că mă doare. Cred că nu nimeresc canalul.
-Rotește și apasă.
-Taci, că leșin. Fă vânt.
-A intrat?
În timpul ăsta îmi vibra încontinuu telefonul, prietenele mele îmi trimiteau emoticoane cu vinete și piersici, aplaudau frenetic Uuu, prințesa, cum merge treaba, să ne zici când e gata, artificii.
Treaba mergea prost, căci trecuse deja o oră, eram epuizată și de intrat tot nu intra.
-Trebuie să dilatăm! insista soțul în timp ce vântura harta și eu împingeam fără succes. Dacă a ieșit cu apă caldă, la fel o să și intre.
-Taci, fă vânt.
Doamne, dacă ne-ar fi ascultat cineva de partea cealaltă a ușii…
-Chem salvarea? Știu, acum ne vedem de treburile noastre, și mergem mâine la un pierce shop să îți dea gaură iar!
-Nicio gaură, dă-mi punga cu pastile, să iau un Nurofen. Avem ceva de băut? Alcool!
30 de comprese cu apă fierbinte pe nas mai târziu, cu înșurubare și presiune, în sfârșit a intrat.
-A intrat?
-Da!
-Serios? Până la capăt?
-Până în prăsele.
-Uraaaa!
Am sărit pe pat și am dansat, eu încă albă la față, cu mâna la nas, să nu iasă iar afurisitul.
Imediat după, iubitul m-a privit cu ochi mari, de raton îndrăgostit.
-Acum, că visul tău s-a reîmplinit, îl putem împlini și pe al meu?
Am râs. Era trecut de miezul nopții. Eram epuizată de la tot împinsul.
Mi-am pus un plasture pe nas, să securizez victoria și…
Mă rog, treaba noastră ce a a urmat. Voi să rețineți morala.
