Cutii pline cu nimic

Cind m-am mutat ultima oara, eram ca un copil care se pregateste de prima zi de scoala. Singura, speriata, grabita, cu adrenalina-n amigdale, gata de lucruri pe care nu le prevedeam, dar le speram fantastice. Plecam dintr-o casa pe pamint, mica de tot, scunda, intunecata, spre o casa de bloc, mica, intunecata, dar in care-aveam sa fiu doar eu. Prima casa pe care-am umplut-o doar cu lucrurile mele. Putine, sarace, intunecate. Citeva carti, citeva haine, citeva fotografii. Prima noaptein noua casa a fost sinistra. In linoleumul murdar se reflectau lumini, se auzea un copil plingind, am adormit spre dimineata cu veioza aprinsa. Dar eram multumita cumva. Era prima casa in care stateam doar eu.

Cind mi-am facut bagajele data trecuta, am renuntat la multe lucruri.  Le-am lasat acolo, pe rafturi, pe sub perne, in borcanele de condimente. Le-am lasat zimbindu-le, pentru ca stiam ca nu mai am nevoie de ele. Si le-am uitat in secunda in care-am lasat cheia sa cada in cutia postala.

Acum nu mai am chef sa zimbesc la lucruri. S-au adunat cu miile. Ma uit la cutiile din fata mea si-mi dau seama c-as renunta la absolut toate intr-o secunda, daca mi s-ar oferi un schimb. As renunta la tot ce am, chiar acum, si-as uita ca le-am avut vreodata, pentru ca stiu cit de simplu e sa le fac la loc. Ce-as cere in schimbul lor nu stiu. Si nu cred c-o sa stiu vreodata.

Sint citeva lucruri pe care le car cu mine de la prima mutare, din Piatra in gazda in Bucuresti, acum 12 ani. O carte. O icoana mica de lemn. O poza cu mama. Le-am scos de la locul lor, le-am atins, le-am pus in cutie, am trecut la urmatorul sertar plin de nimicuri. Am obosit.

Zilele astea nu sint eu. Nu ma recunosc in oglinda, nu-mi recunosc lucrurile, casa. Ma simt singura, straina, ignorata, tintuita cumva la mijloc intr-un hol in care e mereu curent. Nu inteleg oamenii, n-o sa-i inteleg niciodata si mi-e foarte teama ca in curind o sa ajung sa nu-i mai iubesc.

M-am saturat sa fiu puternica. Sa fii puternic e o afacere foarte proasta. Ce puternica esti, cum treci tu prin toate, bravo, te admir! Aham, super, ce sa zic, noroc cu admiratia asta, ca altfel nu stiu cum rezistam atitea zile fara mincare si fara somn, cu capul umflat cit un glob pamintesc d-ala mare, cu dureri de stomac si de spate, pierduta intre saci si cutii si spray de gindaci. Nu-s puternica deloc. Simbata am stat pe capacul veceului si-am plins infundat zece minute. Sint slaba. Demna de mila. Am nevoie sa fiu privita cu colturile gurii in jos, sa fiu mingiiata pe frunte, compatimita, sa mi se dea bomboane de ciocolata pe care sa le maninc mai tirziu, cind voi putea sa mestec, sa mi se promita lucruri stupide daca incetez sa mai fiu suparata, sa fiu dusa la film, sa fiu lasata sa dorm cu lumina aprinsa.

M-am saturat de josuri si susuri. Vreau o viata liniara, anonima, o medie plictisitoare pe care s-o detesc uneori cind nu ma vede nimeni, dar care sa nu fie atit de greu de obtinut si de platit.

Pin It

36 Comments

  • raluca spune:

    Ceea ce urasc cel mai mult atunci cand sunt asa cum spui tu mai sus e sa aud acel 'o sa fie bine'. Da? Cand? Cum? Cine o sa faca sa fie bine? Dar dupa ce trece furia imi dau seama ca n-are cum sa fie altfel. Ceilalti te pot consola si-ti pot oferi bomboane, dar tot in tine trebuie sa gasesti modalitatea de a regasi echilibrul. Si o sa-l regasesti. Pentru tu esti un om puternic. Eu sunt sigura de asta si nu te cunosc decat prin faptul ca ti-am citit gandurile aici. Asta nu inseamna ca nu ai voie sa plangi. Dar in final chiar o sa fie bine. Si tu stii asta.

  • gabi&sorin spune:

    Nu,nu o sa fie mai bine, asta e clar. Stim cu totii ca e doar un cliseu. Si eu sunt vazuta ca un om puternic, desi sunt foarte slaba, sunt un copil speriat care doar a trecut prin foarte multe drame. Insa la partea cu compatimirea, iti spun din experienta ca odata compatimita, preferi sa fii vazuta ca un om puternic. Eu primesc atentii si vorbe frumoase si zambete de la oameni straini de cand sunt insarcinata, si mi se pare aiurea, pentru ca sunt un om normal, nu am nevoie de bomboane, ci sa fiu lasata sa fiu.
    Oricum ultima data,la statia Izvor un cuplu de straini, batranei, mi-au oferit placinte,cica "pour le bebe". A fost nice,nu zic nu, pentru ca erau ei asa inalti si albi si de mana, ca niste bunici din poveste. Dar atat.

  • gabi&sorin spune:

    Nu,nu o sa fie mai bine, asta e clar. Stim cu totii ca e doar un cliseu. Si eu sunt vazuta ca un om puternic, desi sunt foarte slaba, sunt un copil speriat care doar a trecut prin foarte multe drame. Insa la partea cu compatimirea, iti spun din experienta ca odata compatimita, preferi sa fii vazuta ca un om puternic. Eu primesc atentii si vorbe frumoase si zambete de la oameni straini de cand sunt insarcinata, si mi se pare aiurea, pentru ca sunt un om normal, nu am nevoie de bomboane, ci sa fiu lasata sa fiu.
    Oricum ultima data,la statia Izvor un cuplu de straini, batranei, mi-au oferit placinte,cica "pour le bebe". A fost nice,nu zic nu, pentru ca erau ei asa inalti si albi si de mana, ca niste bunici din poveste. Dar atat.

  • gabi&sorin spune:

    Nu,nu o sa fie mai bine, asta e clar. Stim cu totii ca e doar un cliseu. Si eu sunt vazuta ca un om puternic, desi sunt foarte slaba, sunt un copil speriat care doar a trecut prin foarte multe drame. Insa la partea cu compatimirea, iti spun din experienta ca odata compatimita, preferi sa fii vazuta ca un om puternic. Eu primesc atentii si vorbe frumoase si zambete de la oameni straini de cand sunt insarcinata, si mi se pare aiurea, pentru ca sunt un om normal, nu am nevoie de bomboane, ci sa fiu lasata sa fiu.
    Oricum ultima data,la statia Izvor un cuplu de straini, batranei, mi-au oferit placinte,cica "pour le bebe". A fost nice,nu zic nu, pentru ca erau ei asa inalti si albi si de mana, ca niste bunici din poveste. Dar atat.

  • Andrada spune:

    @Raluca – nu-i mai spune ca e puternica, ca te va alerga cu toata puterea ei 😛

    Glumesc si eu… Nu stiu ce sa zic ca sa evit cliseele astea cu puterea si ca o sa fie bine etc. Tu ce ai zice?

  • Merat spune:

    Cred ca e mai mult decat normal sa avem momente in genul celor care le ai tu. Ca esti puternica in general, ca ti se intampla sa fii slaba, ca ti se spune ca o sa fie bine si tu nu vezi cum e posibil… that's life, i guess!
    Example, eu sunt scared acum, nu stiu cum o sa iasa si imi spun toti ca o sa fie bine. How, people, how? :))
    Unii ori nu stiu ce sa-ti spuna, ori e felul lor de a te incuraja.
    Pana una alta puterea pentru a trece mai departe si mangaierea necesara pentru a trece mai usor sunt doar in tine.
    E normal sa ai momente de rascruce, e normal sa-ti dai seama ca ai decat cateva lucrusoare pe care chiar le indragesti, desi ai casa plina, e normal sa plangi pt ca nu te recunosti din cand in cand, avand in vedere viata asta agitata, e normal sa vrei sa te descarci, e normal sa cauti o imbratisare si incurajari. Esti om cu suflet, nu robot. Deci pana una alta, chiar ai o viata normala. Pentru ca toti trecem prin asta :))
    Dar uite ca te muti, poate se mai schimba karma 😀
    O sa-ti aduc bomboane cand vin la tine, ca sa te rasfat cum meriti! 🙂

  • Anonymous spune:

    ah, de ce sa pleci dintr-o casa pe pamant? fie ea si mica… mult mai bine ca la bloc.

  • Anca G spune:

    Ioana, nu am sa-ti spun ca te inteleg, caci nu te inteleg, eu nu mi-am facut niciodata 3 implanturi din care sa-mi reuseasca numai 2 si sa trebuiasca sa ma si mut dupa ce ma durea si nu puteam nici minca, nici dormi! Am patit insa sa trebuiasca sa plec de la serviciu caci mi se drogase copila, in scoala (m-au sunat de la scoala!), ii daduse un dobitoc de coleg sa fumeze nus' ce saracie de tigara, a trebuit sa stau sa mi-o spele cei de la Urgenta 4 ore si sa-mi spuna ca pronosticul e rezervat, sa infrunt Protectia Copilului caci la Internare doamnele amabile de la Receptie aproape ma luasera la palme "cum doamna n-are buletinul?! Umbla fara el?!". Iar eu, alba ca hirtia, "nu doamna, nu umbla fara el! N-ARE!!!!". Avea 13 ani! Anul asta in iarna! Credeam ca n-o sa treaca niciodata, au fost multe nopti nedormite, zile nemincate, razboaie surde! Intre timp (adica pina azi!) m-am luptat cu corijenta ei, cu serviciul meu, cu o problema de sanatate pe care nu mai stau s-o detaliez caci nu-si are rostul….acelasi refren, "tu esti puternica, o sa fie bine, o sa treaca de adolescenta, e o fata minunata"….Bilantul arata asa: si-a luat corijenta cu 10, nu mai fumeaza (aici e doar speranta, realitatea o stie doar ea si Dumnezeu!), eu m-am insanatosit, serviciul e ok si multumesc lui Dumnezeu acelasi….unii m-au mingiat pe cap, altii mi-au adus bomboane, unii mi-au spus ca-s puternica, altii m-au fortat sa fiu! Eu iti spun doar atit: nu s-a rezolvat nimic, am ramas cu o frica imensa, inumana, uneori stau noaptea-n pat si nu aud gindacii ma gindesc cu groaza ca aia mica sta pe geam (are 14 ani acum! Si buletin!) si fumeaza cine stie ce si totusi nu ma pot duce sa verific daca e asa! Binenteles ca nu e dar capul meu a ramas bolnav…Insa uneori, cand e soare afara, si e prima zi de scoala, cand citesc ce amarita esti tu, si ma gindesc ca si altii sunt asa….Ioana, trebuie pur si simplu mers mai departe! Nu ca esti puternica, nici ca o sa fie bine, nici ca iti aducem noi bomboane! Trebuie mers mai departe, ca in "Non ti muovere" sti?! Mai sti adica?!?
    Caci iata ce-am patit eu atunci la spital cand imi spalau fetita de drog: plingeam pe hol si-i spuneam maica-mii ca eu n-o mai vreau, ia uite, bine c-au venit de la Protectia Copilului, s-o ia, eu sunt o mama rea si iata din cauza mea a ajuns asa…si-a iesit o doctora, cam de virsta mea, poate mai mare un pic (la vreo 40 sa zicem!) si se uita mirata, cand la mine, cand la mama, caci nu intelegea care-i mama Taniei (fiica-mea!). Si cand mama i-a spus ca eu sunt, da-s cam suparata ca am avut un an greu si mi le-a cam facut copila una dupa alta, m-a privit trist dar senin si mi-a zis "nu ma plingeti doamna, va inteleg, aveti dreptate! Dar nu mai ziceti ca nu mai puteti, ca nu mai vreti, macar a dumneavoastra traieste si-o sa fie bine, doamna, va promit eu c-o sa fie bine! Fetita mea insa, a murit acum un an!"…era sa lesin, mi-aduc si acum aminte senzatia, am dat sa m-aplec sa-i sarut mina care framinta chinuita stetoscopul, am izbucnit si mai tare-n plins si mi s-a facut rusine, rusine, rusine…
    Si-am inteles ca in viata sunt si probleme mai mare ca ale mele! S-am mers inainte!
    De-aia trebuie sa mergi si tu si ai sa si mergi!
    Te pup cu drag, s-astept sa scrii! Cand ai sa vrei, dar mai ales cand ai sa poti! Take your time!
    PS – Nici pina azi nu m-am dus sa-i duc un buchet de flori doamnei doctor! Mi-am promis mereu, de atunci mi-am promis! Si n-am facut-o! O cheama Teodora si nu mai stiu cum altfel! O cheama Teodora si mi-a salvat fetita! Dar mai presus de orice m-a salvat pe mine 🙂

  • Adelina spune:

    Alţii au probleme mult mai mari decât tine în momentul de faţă. Şi nu-ţi zic asta ca să te compari, ci ca să găseşti resurse în tine. Până acum câteva zile mă plângeam şi eu din orice, acum am încetat. Dumnezeu îi dă fiecăruia atât cât poate duce. Eu zic că e bine că ai unde să te muţi, cu toate problemele de sănătate..

  • Merat spune:

    Pt Anca G: Eu citesc mereu mereu mereu blogul Printesei, asa ca revin sa citesc si comentarii. Si am citit ce ai scris. M-a impresionat foarte tare. Nu am ce sa zic, ca orice as zice ar suna penibil. Mai ales ca nu am trecut prin experiente ca a ta sau a Ioanei, le am si eu pe ale mele, dar…
    Oricum, ideea e ca pe mine ma cheama Teodora, e un semn 🙂 Du-te cu flori la unul din putinii doctori cu suflet care mai sunt in tara, sa stie ca lumea ii apreciaza 🙂
    Imi cer scuze daca ma bag ca musca in lapte :)) Zi frumoasa urez celor din coltisorul virtual al printesei!

  • Ionouka spune:

    hm… o sa fie bine, ziceti voi… si chiar daca n-o sa fie bine, intr-un fel tot bine o sa fie, pentru ca nu exista altfel, nu?

    anca, ce poveste, doamne, ce emotii, ce bine ca ea e bine, ca tu esti bine, chiar daca nu la fel de bine cum ai fi fost daca n-ati fi trecut prin asta… >:D<

    va multumesc ca sinteti p-aici. si, fiti bine, ce sa zic…

  • Anonymous spune:

    Ioana, de unde atata dezamagire si disperare? Ai un sot care te iubeste, ai un job, ai prieteni. Ai mai mult decat multi altii. Ok, nu ai o casa, hei, crezi ca esti singura? Ai cumva boala, ti-a murit cineva drag, ai un copil in spital? Nu? Atunci nu te mai plange si mergi inainte. Ia o gura de cafea, uita-te putin in tine si gandeste-te ca s-ar putea intr-o zi sa regreti viata de acum. Atata bocet n-am citit de mult. Imi pare rau
    Ana

  • Anca G spune:

    Merat, iti multumesc frumos, nu te simti ca musca-n lapte ca nu e cazul! Am sa ma duc, de-ar fi sa fie ultimul lucru pe care mai apuc sa-l fac am sa ma duc cu florile alea, cele mai frumoase flori pe care am sa le gasesc! Si poate si cu ciocolata! As vrea doar sa reusesc sa o iau si pe Tania cu mine. Daca nu, ma duc si singura ca nu de motive avem nevoie 🙂
    Frumos nume e Teodor(a) si uite, multi dintre cei care-l poarta chiar sunt daruri ale lui Dumnezeu! Si eu citesc mereu mereu mereu blogul Ioanei si te cunosteam de aici! Doar ca, diferenta de tine, n-o cunosc personal pe Ioana.
    Ioana, draga mea, iti multumesc pentru raspuns, da, cu Tania a fost o intreaga telenovela, cel putin in ultimul an! N-am fost pregatita de adolescenta ei, asta poate si fiindca eu am fost exact genul de adolescenta descris de tine. Cea mai mare extravaganta a mea a fost ca m-am apucat de fumat la 19 ani. Eram mereu indragostita ce-i drept dar la ce panacee sunt acum indragosteala mea (a noastra!) era floare la ureche! Iti spun eu ca ai sa fi bine, o sa vezi! Dar nu pentru ca zic eu si altii(-ele) ci pentru ca asa cum frumos ai sintetizat tu "nu exista altfel".
    Nu ne mai multumi ca suntem aici, suntem pur si simplu ca ne esti draga! Chiar daca nu ne vezi intotdeauna! Si mai suntem (eu cel putin!) pentru ca te admir(am), pentru ca de multe ori articolele tale frumoase, haioase, melancolice, dureroase si superbele recomandari imi(ne) sunt ghid si inspiratie! Eu habar n-am cat de puternica esti dar esti un om foarte frumos si foarte complet! Exact genul de om care mi-ar placea mie sa creasca Tania intr-o buna zi 🙂

  • Ionouka spune:

    Ana, probabil din faptul ca nah, sint si eu om si simt si eu de toate. Imi pare rau ca te dezamagesc, dar nu promit sa n-o mai fac.

    Anca… nu prea stiu ce sa rapund la ce mi-ai scris aici, pentru ca e prea mult pentru omul de mine, ma bucur ca esti si ca sint aici sa te descopar, si ca nu scriu degeaba. Uite, iti ofer o cutie mare cu bomboane raffaello, virtual deocamdata. Ooof, indragosteala asta…

  • Anca G spune:

    Nu e mult Ioana, e adevarul! Daca m-ai cunoaste intr-o zi, ai intelege dintr-o singura privire ca nu mint si nu exagerez! I am like that! Iti multumesc pentru bomboanele virtuale! Preferatele mele, pe cuvint! Aliati de nadejde in depresii, cadouri de suflet de la oameni dragi! M-as bucura mai tare sa bem odata o cafea impreuna :-)…iar asta cu indragosteala: zi tu sincer, sti ceva mai frumos de atit?!? Mai complex?!? Care sa ne faca mai egali cu zeii?! Te pup cu drag

  • Merat spune:

    @Anca G: woo hoo, ma bucur ca nu am picat prost 🙂 Da, e un nume frumos, multumesc! Zic asta pt ca il mostenesc de la bunicul meu care a fost un om extraordiar. Sa stii ca nici eu nu o cunosc f bine pe Ioana in real life, am vazut-o o singura data, dar cand o sa o cunosti o sa ramai masca 🙂 E exact cum o vezi aici, printre cuvintele ei minunante. Eu am fost ametita toata seara dupa ce in sf am vazut-o :))
    Sper sa prinzi din urma telenovela, cum o numesti, cu Tania si sa ajungeti sa va intelegeti una pe alta. Trebuie sa fie bine si la tine, nu-i asa? :))
    @Ioana: yep, suntem aici! for better or for worse, cum se zice 🙂
    Si hai cu better-ul ala :)) >:D<
    @amandoua :))
    Si eu am ca dulce vinovat si preferat Raffaello! hai sa ne facem un club! :))

  • Nuschu spune:

    Nu exista oameni puternici si oameni slabi. Sunt oameni mai incercati si oameni mai ocoliti de necazuri. Nu exista dreptate, e o notiune "zero", fabricata drept compensatie pentru necazuri. Nu exista consolare si nici cuvinte care sa o aduca.
    Exista o viata: a, b, c. Trecem prin ele, auzim povesti ca cea a Ancai G si speram sa fim feriti de ele. Uneori, mie mi-e frica sa traiesc si n-am decat 29 de ani, copilul meu are un an jumate si n-am patit nimic esential pana acum. Dar mi-e frica sa traiesc, sa implineasca 15 ani sa intre la liceu, sa aiba 18 sa vrea masina, sa vina ziua cand nu stiu ce va mai fi!

  • gabi&sorin spune:

    Dumnezeule, Anca G., tare greu trebuie sa-ti fi fost. Eu sunt din provincie, insarcinata in 7 luni si proaspat mutata din Slatina in Craiova,iar ideea de a creste fetita in Craiova ma sperie datorita tentatiilor, insa deocamdata doar aici o pot aduce pe lume cat de cat in conditii decente, pentru ca Bucuresti nu-mi permit, iar la Slatina, un dobitoc de doctor nu m-a indrumat cu un tratament corect si adecvat pt rh- la momentul oportun, singura lui explicatie fiind ca ma stia o mamica internata, cum de n-am auzit de dozare anticorpi?
    Asa ca, ramane sa ma rog ca si doctorita mea cea noua sa ma ajute sa imi aduc pe lume fetita sanatoasa, si vad eu dupa cum rezolv problema tentatiilor. Ma bazez pe voi sa ma ajutati cu sfaturi.

  • gabi&sorin spune:

    Dumnezeule, Anca G., tare greu trebuie sa-ti fi fost. Eu sunt din provincie, insarcinata in 7 luni si proaspat mutata din Slatina in Craiova,iar ideea de a creste fetita in Craiova ma sperie datorita tentatiilor, insa deocamdata doar aici o pot aduce pe lume cat de cat in conditii decente, pentru ca Bucuresti nu-mi permit, iar la Slatina, un dobitoc de doctor nu m-a indrumat cu un tratament corect si adecvat pt rh- la momentul oportun, singura lui explicatie fiind ca ma stia o mamica internata, cum de n-am auzit de dozare anticorpi?
    Asa ca, ramane sa ma rog ca si doctorita mea cea noua sa ma ajute sa imi aduc pe lume fetita sanatoasa, si vad eu dupa cum rezolv problema tentatiilor. Ma bazez pe voi sa ma ajutati cu sfaturi.

  • gabi&sorin spune:

    Dumnezeule, Anca G., tare greu trebuie sa-ti fi fost. Eu sunt din provincie, insarcinata in 7 luni si proaspat mutata din Slatina in Craiova,iar ideea de a creste fetita in Craiova ma sperie datorita tentatiilor, insa deocamdata doar aici o pot aduce pe lume cat de cat in conditii decente, pentru ca Bucuresti nu-mi permit, iar la Slatina, un dobitoc de doctor nu m-a indrumat cu un tratament corect si adecvat pt rh- la momentul oportun, singura lui explicatie fiind ca ma stia o mamica internata, cum de n-am auzit de dozare anticorpi?
    Asa ca, ramane sa ma rog ca si doctorita mea cea noua sa ma ajute sa imi aduc pe lume fetita sanatoasa, si vad eu dupa cum rezolv problema tentatiilor. Ma bazez pe voi sa ma ajutati cu sfaturi.

  • Homme spune:

    nu m-am gandit niciodata pana acum da cred ca tristetea e un sentiment mai puternic decat veselia bucuria etc.

    misto textu mi se pare mai inspirat decat pe alte subiecte

    anyway show must go on 'cause one day you're here the next day you're gone

  • Ionouka spune:

    Anca, hm… bomboane si indragosteala, da, asta-i clar reteta cea mai sigura pe termen scurt catre fericire si pe termen lung catre depresii… 🙂 Te tin minte cu cafeaua aia, sa stii!
    Merat, al citelea club e asta pe care-l facem? Avem Asociatia MaiMultRoz, clubul femeilor care nu se piaptana, am si uitat cite altele… N-o sa mai avem vreme de job…
    Nuschu, foarte corect. dar daca am lua lucrurile asa de la rece, ar fi o viata prin care-am trece, si nu una pe care-am trai-o. sa-ti traiasca puiul, sint sigura ca o sa faci ce trebuie sa-i fie bine, oricum ar fi.
    Gabi, o sa fii bine, la tine stiu sigur ca o sa fie bine.
    Homme, mda, trist, cred. La fel cum durerea e mai puternica si mai memorabila decit orgasmul. well, it sucks being a human being, i guess.

  • Merat spune:

    wow, nu credeam ca iti mai aduci aminte de clubul femeilor care nu se piaptana 😀 mai trebuie mentionat si ce se pare ca urmeaza a fi creat: fundatia iubitorilor de creveti (eaters, not savers of shrimp :)))
    Poate le reunim pe toata in asociatia MaiMultRoz si facem "ministere" :)) trebuie sa ma apuc de tricourile alea 😕

  • Alma spune:

    Eu ma recunosc in tot ceea ce ai scris tu aici. Cand sunt trista, cand ceva ma supara, ma deranjeaza, atunci sunt la absolut! Nu pot sa imi revin decat daca povestesc cui trebuie si dau afara toate sentimentele de frustrare si amaraciunea pe care o simt… Apoi imi incarc bateriile si ma simt ca noua, avand senzatia ca pot sa munt munti… Ca sagetatorii….

  • Anonymous spune:

    Fata draga….i-ti citesc mereu randurile desi nu am mai comentat demult!Pt.linistea ta i-ti recomand sa citesti cateva randuri di Neale Donald Walsch,care zice printre altele…ca Dumnezeu are un vocabular limitat! EL (D-zeu)zice numai "DA"! Atunci cand tu spui "nu mai pot" EL zice "da"…cand zici ca esti suparata si distrusa el zice "da"…Deci esti ceeace gandesti…Vrei sa-ti fie bine,trebuie sa-i multumesti anticipat lui Dumnezeu…ca si cum deja ai rezolvat ce ti-ai pus in gand…Te rog cauta-i filmuletele pe google si vei avea alta stare de spirit…i-ti promit!Sau citeste-i carte:"CONVERSATIE CU DUMNEZEU".Te pupa Claudia!!!!!!

  • Nuschu spune:

    Ioana, hm, asta e fatada urata, aia cu necazuri, prin care doar treci. Partea care nu se poate descrie in nici un limbaj inventat de oameni, sau de extraterestri, sau de zei si pe care o traiesti e aia cand iti aduci aminte de o vacanta exotica la marginea oceanului, cand te ia de gat sa te pupe copilu' de un an jumate, cand iti ingheata degetele-n sandale, la o terasa in buza toamnei, cu prietene de demult. Cele mai multe sunt alea care-l implica si pe mogaldeata. Din pacate, nu tin de cald cand mogaldeata creste si nu stii cum s-o mai scapi din ghearele vietii prin care doar treci, fara sa vrei s-o si traiesti…

  • Anonymous spune:

    "bomboane si indragosteala, da, asta-i clar reteta cea mai sigura pe termen scurt catre fericire si pe termen lung catre depresii… :)" Sper ca nu te-ai despartit de Bond.

  • Rux spune:

    nu am citit Conversatii cu Dumnezeu de Walsch, dar am avut sansa sa descopar Prietenie cu Dumnezeu (tot de el) care mi-a schimbat foarte mult perspectiva asupra vietii si a tot ce ma inconjoara. Bineinteles ca sunt multe momente de indoiala si poticneli, dar cred ca acolo sus cineva stie foarte bine ce face si intotdeauna tot raul e spre bine (chiar daca va lua muuult timp pana sa ne dam seama de asta).
    Poate ca aceasta carte iti va arata si tie o cale – sau mai bine zis te va ajuta sa o constientizezi, pentru ca tu deja mergi pe respectivul drum 🙂 esti un om frumos si oferi asta si celor din jur – nu e putin lucru.

  • Virtualkid spune:

    oamenii sunt ca drumurile…. nu sunt tot timpul line!

  • Anonymous spune:

    Oana sunt, fata cu pisicile.
    Imi pare rau sa te vad asa de nefericita, cred ca e greu sa te lovesti de atat de multe probleme dupa relaxarea din concediu (probabil de-asta aveau bugetarii spor de intoarcere din concediu:), o micuta consolare).
    problemele de acum o sa treaca dar vor veni altele. Cel putin mie asa mi se intampla si am ajuns la concluzia ca asta este, mai tragem cate un plans, dar trebuie sa mergem mai departe, avem o singura viata si trebuie sa o traim.
    Cu casa eu am o cu totul alta perspectiva. Tu probabil ca tanjesti dupa o casa a ta. Eu o am, un apart. de 40mp, pt. care platesc la greu creditul facut cu 3 ani in urma. Cu mintea de acum de banii aceia mi-as fi luat o bucata de pamant si mi-as fi construit ceva, cat de mic. Asa ca e bine sa asteptati pana gasiti ceva potrivit, eu m-am grabit pt. ca preturile o luasera in sus galopant, nu mai aveam chef sa platesc chirie si nu se intrevedea nici urma de criza la orizont. Am crezut ca iau ap. pentru 2-3 ani si dupa aceea il vand si ma mut la casa. Cei 3 ani au trecut si acum nu pot sa-l mai vand pt. ca nu mai iau nici 1/2 din ce am bagat, asa ca stau si ma intreb cum o sa fac si o sa cresc copii in 40mp.Asadar, tu te poti considera o norocoasa:)

  • Ionouka spune:

    Dragii mei oameni, v-am lasat singuri aici si va rog sa ma iertati. E pentru ca am avut o zi cum numai zmeii cei rai cred ca au, acolo la ei in iad.
    Alma, uf, finally, someone who understands!
    Rux, Claudia, o sa caut cartile, multumesc!
    Oana, imi pare rau ca nu esti multumita… Dar cine stie cum, se da universul de trei ori peste cap, si gasesti solutia cea mai buna sa te muti pe pamint… Eu inca mai sper la asta pentru noi.
    Virtualkid, cit de adevarat si de enervant e ce spui!
    Anonim, nu m-am despartit de Bond, bomboanele noastre s-au invechit, e drept, dar nu si restul lucrurilor intre noi. Ne ajunge viata din urma, dar asta nu inseamna ca ne-am dat jos din pomul nostru roz.
    Nuschu, nu stiu despre ce spui, dar sper sa aflu curind…
    Cit despre comentariile pe care le-am respins, va respect parerile, dar consider ca ele ar face rau unor oameni dragi mie asa ca aleg sa le pastrez doar pentru mine. Multumesc.

  • Ioana Ruxandra spune:

    Este pentru prima oara cand iti scriu, iti citesc blogul de ceva timp si simt ca te cunosc..un pic de tot. Ma bucur odata cu tine si ma intristez, am fost impresionata de ultima postare si tot am dat refresh la blog sperand sa o vad si pe urmatoarea …din care sa imi dau seama ca esti mai bine si ca ai gasit in tine un dram de optimism. Tot astept postarea.

    As vrea sa te ajut, stiu ca nu pot. Cel putin in cazul meu, trebuie sa trec singura peste momentele grele. Daca trezirea nu vine din interior, nu mi-o poate induce nimeni, din pacate. Sper ca tu sa fii altfel…si sa reactionezi pozitiv la dragostea celor din jurul tau. Pentru ca ai de unde:)

    Eu dau refresh in continuare:)

  • gabi&sorin spune:

    Trebuie sa fii ok pentru ca altfel,toti cei care ne traim uneori viata prin tine, nu am mai avea putere. Si stiu,mi-ai zis, cat de greu e sa fii uscata de seva de toti ceilalti, but picture this: one day, hopefully not far away, we all will do something great for you. We'll give you all our energy to go on. U can have mine, anyway, i have plenty.

  • gabi&sorin spune:

    Trebuie sa fii ok pentru ca altfel,toti cei care ne traim uneori viata prin tine, nu am mai avea putere. Si stiu,mi-ai zis, cat de greu e sa fii uscata de seva de toti ceilalti, but picture this: one day, hopefully not far away, we all will do something great for you. We'll give you all our energy to go on. U can have mine, anyway, i have plenty.

  • gabi&sorin spune:

    Trebuie sa fii ok pentru ca altfel,toti cei care ne traim uneori viata prin tine, nu am mai avea putere. Si stiu,mi-ai zis, cat de greu e sa fii uscata de seva de toti ceilalti, but picture this: one day, hopefully not far away, we all will do something great for you. We'll give you all our energy to go on. U can have mine, anyway, i have plenty.

  • dressaddict spune:

    Ioana, esti (mai) bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *